Decizia nr. 417/2019 - conflict juridic constitutional intre Parlament si ICCJ

1. Pe rol se afla examinarea cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, conflict constand in refuzul explicit al celei dintai autoritati publice de a aplica o lege adoptata de Parlament si substituirea in acest mod, implicit, autoritatii legiuitoare prin neconstituirea in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate, prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, de la data modificarii art. 29 alin. (1) din lege prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si pana in prezent, cerere formulata de presedintele Camerei Deputatilor.

2. Cererea fost formulata in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie si alart. 11 alin. (1) lit. A.e) si art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 2.131 din 25 martie 2019 si constituie obiectul Dosarului nr. 642E din 2019.
3. Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedura civila, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declara deschise lucrarile sedintei de judecata .
4. La apelul nominal se prezinta doamna Iulia-Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, in reprezentarea presedintelui Camerei Deputatilor, cu imputernicirea de reprezentare depusa la dosarul cauzei. Se constata lipsa presedintelui Senatului. Procedura de incunostintare cu privire la termenul de judecata fixat a fost legal indeplinita.
5. Magistratul-asistent-sef refera asupra faptului ca autoritatile aflate in conflict au comunicat punctele lor de vedere cu privire la continutul conflictului si la caile de solutionare a acestuia. Totodata, magistratul-asistent-sef refera asupra faptului ca, la dosarul cauzei, a fost depusa de catre liderul Grupului parlamentar al Partidului National Liberal din Camera Deputatilor o cerere de suspendare a judecatii cauzei pana la solutionarea sesizarii de neconstitutionalitate avand ca obiect art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor. Aceasta sesizare a fost inregistrata in temeiul art. 146 lit. c) din Constitutie si a fost intre timp respinsa prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 312 din 20 mai 2019.
6. La dosarul cauzei se afla si raspunsul Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la numarul total al cauzelor judecate in prima instanta de completurile de 3 judecatori din cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in perioada 2003-2018, in mod distinct, pe fiecare an in parte, numarul cauzelor, avand ca obiect infractiuni prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, judecate in prima instanta de completurile de 3 judecatori din cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in perioada 2003-2018, in mod distinct, pe fiecare an in parte, ponderea acestor din urma cauze din totalul cauzelor judecate, in mod distinct, pe fiecare an in parte, Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in extenso.
7. De asemenea, la dosar se afla raspunsul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitarile Curtii Constitutionale referitoare la indicarea autoritatii competente sa stabileasca criteriile pentru determinarea specializarii judecatorilor, la criteriile in virtutea carora se stabileste specializarea judecatorilor, la eventualele instructiuni date instantelor judecatoresti in privinta criteriilor de determinare a specializarii judecatorilor, precum si la situatia aplicarii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la tribunale, curti de apel si, in special, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, incepand cu anul 2003 si pana in prezent, in functie de modificarile legislative intervenite de-a lungul timpului. Totodata, la dosar se afla raspunsurile primite de Curtea Constitutionala pe forumul Comisiei de la Venetia cu privire la problema completurilor specializate de la nivelul instantelor supreme, adresa presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la raspunsurile primite pe Reteaua Presedintilor Curtilor Supreme de Justitie in legatura cu existenta completurilor specializate de la nivelul instantelor supreme, precum si studiul intocmit de catre Compartimentul de cercetare, documentare si biblioteca din cadrul Curtii Constitutionale, avand ca obiect criteriile de determinare a specializarii judecatorilor in cadrul materiei penale, diferentele functionale intre un judecator generalist si unul specializat, modul de aplicare a criteriului specializarii, consecintele nerespectarii acestuia, precum si aspecte de drept comparat.
8. La dosarul cauzei se afla si Raportul Inspectiei Judiciare nr. 5.488/IJ/1365/DIP/2018-5.488/IJ/2510/DIP/2018 privind respectarea principiilor generale care guverneaza activitatea autoritatii judecatoresti in cauzele de competenta Directiei Nationale Anticoruptie vizand magistrati sau in legatura cu acestea, precum si obiectiunile Inaltei Curti de Casatie si Justitie la acest raport .
9. De asemenea, magistratul-asistent-sef invedereaza ca, la dosarul cauzei, Asociatia pentru Renasterea Valorilor Democratiei, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Initiativa pentru Justitie, cu sediul in Corabia, si Agentul guvernamental la Curtea Europeana a Drepturilor Omului au depus, in calitate de amicus curiae, memorii cu privire la prezenta cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala.
10. Magistratul-asistent-sef refera asupra faptului ca dezbaterile initiale asupra cauzei au avut loc la data de 10 aprilie 2019, in prezenta doamnei Iulia-Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si a domnului deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, in reprezentarea presedintelui Camerei Deputatilor, si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea, in temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, a amanat pronuntarea pentru data de 11 aprilie 2019 si, ulterior, succesiv, pentru acelasi motiv, pentru datele de 19 aprilie 2019, 20 mai 2019 si 5 iunie 2019. La aceasta ultima data, Curtea, prin incheierea pronuntata, avand in vedere necesitatea lamuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus, in temeiul dispozitiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, redeschiderea dezbaterilor si repunerea pe rol a cauzei pentru data de 3 iulie 2019.
11. Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul dispozitiilor art. 247 din Codul de procedura civila, coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda cuvantul presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
12. Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie formuleaza 3 obiectiuni prealabile, si anume: a) lipsa raportului intocmit de noul judecator-raportor sau a vreunei mentiuni de insusire de catre acesta a raportului intocmit de fostul judecator- raportor care, in prezent, nu mai este judecator al Curtii Constitutionale si nelegalitatea desemnarii noului judecator in persoana presedintelui Curtii Constitutionale, intrucat acesta din urma nu poate fi judecator-raportor; b) avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, precum si faptul ca intre timp a fost numit un alt presedinte al Camerei Deputatilor, se solicita formularea unei adrese catre noul presedinte al Camerei Deputatilor pentru a preciza daca isi insuseste cererea formulata de vicepresedintele Camerei Deputatilor; c) avand in vedere cererile de intrebari preliminare formulate in legatura cu relatia dintre competenta Curtii Constitutionale si compunerea completurilor de judecata din sistemul judiciar, cereri formulate de completurile de 5 judecatori ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dosarele nr. 3.089/1/2018 si nr. 927/1/2018, precum si de Curtea de Apel Bucuresti, cerere care formeaza obiectul cauzei C-195/19 a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, se solicita, in temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedura civila, suspendarea judecatii cauzei pana la pronuntarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene; se precizeaza ca o atare suspendare a cauzei nu ar fi unica, avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 534 din 18 iulie 2018.
13. Reprezentantul Camerei Deputatilor apreciaza ca nu are relevanta persoana judecatorului-raportor pentru ca plenul Curtii Constitutionale este cel care decide asupra cauzei. De asemenea, nu are relevanta in cauza faptul ca intre timp Camera Deputatilor are un nou presedinte, iar cu privire la cererea de suspendare a cauzei se solicita respingerea acesteia, intrucat, avand in vedere ca in cauza se pune problema nerespectarii legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu poate statua in sensul nerespectarii legii.
14. In replica, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca prevederile Legii nr. 47/1992 trebuie respectate, cu referire la depunerea raportului de catre judecatorul-raportor si la persoana acestuia, ca dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, apartine presedintelui Camerei Deputatilor, si nu vicepresedintelui acestuia, si ca dispozitiile legii cu privire la care poarta cererea aflata pe rolul Curtii Constitutionale trebuie interpretate coroborat.
15. Presedintele Curtii Constitutionale, in temeiul art. 216 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, suspenda sedinta de judecata in vederea solutionarii de catre plenul Curtii Constitutionale a obiectiunilor prealabile formulate.
16. Deliberand cu privire la obiectiunile prealabile formulate, Curtea a retinut ca oricare dintre judecatorii Curtii Constitutionale poate fi judecator-raportor, inclusiv presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere ca nici Constitutia si nici Legea nr. 47/1992 nu stabilesc vreo interdictie in acest sens. Faptul ca, in cauza, raportul a fost intocmit de un judecator- raportor al carui mandat de judecator al Curtii Constitutionale a incetat la data de 8 iunie 2019, iar noul judecator-raportor, desemnat de presedintele Curtii Constitutionale in persoana sa, nu a mai redactat un nou raport denota faptul ca acesta si-a insusit cele prezentate in raportul initial intocmit. De altfel, raportul reprezinta un act tehnic, cu caracter descriptiv, care cuprinde o sinteza a punctelor de vedere ale autorului sesizarii si ale partilor indicate a fi in conflict . De asemenea, Curtea a constatat ca nu se impune emiterea unei adrese catre noul presedinte al Camerei Deputatilor pentru a preciza daca isi insuseste cererea formulata de vicepresedintele Camerei Deputatilor in numele fostului presedinte al Camerei Deputatilor, avand in vedere faptul ca cererea de solutionare a unui conflict juridic de natura constitutionala, odata formulata, nu poate fi retrasa, indiferent de schimbarile intervenite intre timp cu privire la persoana titularului dreptului de a formula o asemenea cerere [a se vedea mutatis mutandis si Decizia nr. 158 din 19 martie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 292 din 22 aprilie 2014, paragrafele 45 si 46]. Totodata, in ceea ce priveste solicitarea de suspendare a judecarii prezentei cauze pana la solutionarea de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a cererilor de intrebari preliminare formulate de unele instante judecatoresti in legatura cu relatia dintre competenta Curtii Constitutionale si compunerea completurilor de judecata din sistemul judiciar, Curtea a constatat ca, in realitate, intrebarile preliminare mentionate au fost formulate in cauze care vizeaza aspecte ce tin de modul de compunere a completurilor de 5 judecatori de la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de natura si valoarea juridica a Mecanismului de Cooperare si Verificare sau de infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Or, in cauza de fata, Curtea este chemata sa solutioneze un conflict juridic de natura constitutionala privind o chestiune de drept intern referitoare la relatia dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub aspectul constituirii completurilor specializate in prima instanta in materia infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000; prin urmare, cauzele in care s-au formulat cererile de intrebari preliminare nu sunt similare cu cea aflata pe rolul Curtii Constitutionale. In consecinta, avand in vedere art. 146 lit. e) din Constitutie, art. 35 si 55 din Legea nr. 47/1992, precum si art. 413 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, obiectiunile prealabile formulate urmeaza a fi respinse.
17. Avand in vedere cele stabilite, la reluarea lucrarilor sedintei de judecata, presedintele anunta respingerea, cu unanimitate de voturi, a celor trei obiectiunii prealabile formulate si, in temeiul dispozitiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedura civila, coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acorda cuvantul reprezentantului presedintelui Camerei Deputatilor.
18. Reprezentantul presedintelui Camerei Deputatilor arata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a refuzat sa constituie completurile specializate sa judece in prima instanta infractiunile de coruptie ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, prevazute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, generand astfel un conflict juridic de natura constitutionala. Se apreciaza ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru constatarea acestui conflict, atat cele de forma, cat si cele de fond, si, ca urmare, se solicita si indicarea conduitei constitutionale pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa o urmeze, precum si corectarea efectelor generate de incalcarea art. 29 din Legea nr. 78/2000. Se considera ca acest conflict este evident, tocmai prin refuzul aplicarii legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin acest refuz sunt lipsite de efecte dispozitiile obligatorii ale legii emise de Parlament, in calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii. Daca inainte de modificarea Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003 constituirea unor asemenea completuri specializate era o chestiune facultativa, dupa adoptarea respectivei legi constituirea a devenit obligatorie. Prin urmare, constituirea acestor completuri a devenit obligatorie pentru judecata in prima instanta la nivelul tuturor instantelor judecatoresti, inclusiv la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
19. In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie era obligata sa constituie astfel de completuri, avand in vedere caracterul de norma speciala, derogatorie si imperativa al art. 29 din Legea nr. 78/2000 in raport cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Norma speciala deroga de la cea generala, este de stricta interpretare, iar norma generala nu poate inlatura de la aplicare norma speciala. Se arata ca insasi Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, a transat concursul dintre legea generala si cea speciala in favoarea acesteia din urma. De aceea, norma speciala se aplica ori de cate ori exista un caz ce intra in sfera sa de incidenta .
20. Conflictul juridic de natura constitutionala dedus judecatii Curtii Constitutionale trebuie analizat din doua perspective: infrangerea sistematica a vointei legiuitorului si chiar a Curtii Constitutionale, pe de o parte, si incalcarea garantiilor constitutionale ale accesului liber la justitie privit atat ca drept, cat si ca principiu de drept, pe de alta parte . Competenta stabilirii regulilor de desfasurare a procesului si de constituire a completurilor de judecata apartine legiuitorului. Se arata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a ignorat legea, dar si propria sa jurisprudenta, avand in vedere ca prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca incalcarea normelor de organizare judiciara referitoare la compunerea completurilor de judecata atrage nulitatea absoluta. Prin neconstituirea completurilor specializate Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat dreptul la un proces echitabil si nu a asigurat impartialitatea obiectiva a instantei judecatoresti.
21. Se mentioneaza ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003, compunerea completurilor de la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au judecat in prima instanta infractiuni ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 s-a facut prin ignorarea legii si cu infrangerea vointei Parlamentului, ceea ce contravine art. 1 din Constitutie cu referire la statul de drept si principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat . Avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, nelegala compunere a instantei atrage nulitatea absoluta, o nulitate neconditionata de existenta vreunei vatamari . Prin urmare, se solicita Curtii Constitutionale constatarea conflictului juridic de natura constitutionala generat de conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in raport cu Parlamentul Romaniei si dispunerea remediilor necesare pentru ca derularea activitatii de judecata sa se faca cu respectarea Constitutiei si a legii.
22. Avand cuvantul, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca, de principiu, cererea de solutionare a prezentului conflict juridic de natura constitutionala este inadmisibila, prin prisma subiectului de drept care a sesizat Curtea Constitutionala . In sustinerea acestei solutii se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, declaratia din cursul sedintei de judecata a vicepresedintelui Camerei Deputatilor, care a aratat ca a sesizat Curtea Constitutionala in virtutea calitatii sale de reprezentare a Camerei Deputatilor si stenogramele sedintelor comune ale celor doua Camere care au avut loc cu prilejul revizuirii Constitutiei din anul 2003, revizuire in urma careia fost introdusa atributia Curtii Constitutionale de a solutiona conflicte juridice de natura constitutionala [art. 146 lit. e) din Constitutie]. Se arata ca, prin Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicata in decembrie 2018, asadar, inainte de sesizarea din prezenta cauza, Curtea a statuat ca prerogativele constitutionale ale prim- ministrului, inclusiv prerogativa de a sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala, nu pot fi delegate. In paragrafele 57 si 58 ale deciziei mentionate, s-a aratat ca sesizarea Curtii Constitutionale cu o cerere vizand solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala reprezinta o prerogativa constitutionala, care il vizeaza direct, exclusiv si personal pe prim-ministru, iar prerogativele constitutionale nu pot fi delegate. Prerogativa presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala este tot una de ordin constitutional, astfel ca nu exista nicio justificare in sensul de a permite delegarea acestei prerogative constitutionale a sale.
23. Se mai arata ca vicepresedintele Camerei Deputatilor nu poate sesiza Curtea Constitutionala in virtutea calitatii sale, intrucat aceasta prerogativa apartine presedintelui Camerei Deputatilor.
24. Cu privire la dezbaterile care au insotit introducerea acestui text in Constitutie, se mentioneaza faptul ca s-a mers pe ideea ca ar putea sesiza Curtea Constitutionala numai cei care, in ordine constitutionala, ar succeda pentru exercitarea interimatului functiei de Presedinte al Romaniei. Ulterior aceasta idee a suferit modificari si s-a discutat posibilitatea ca aceasta sesizare sa poata fi lasata la dispozitia unui numar de 50 de deputati sau 25 de senatori. Toate discutiile s-au axat pe ideea de reprezentare a Camerei Deputatilor si a Senatului. In cadrul dezbaterilor parlamentare care au avut loc la revizuirea Constitutiei in anul 2003 s-a stabilit ca numai presedintii celor doua Camere pot reprezenta si actiona ca reprezentanti ai Camerei Deputatilor si ai Senatului. Domnul senator Ion Predescu a aratat ca numai subiectele de drept expres enumerate de Constitutie pot exercita interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, iar parlamentarii in orice numar ar fi nu il inlocuiesc pe seful statului niciodata si in nicio atributie. Domnul senator Octavian Opris a subliniat ca Parlamentul este o institutie deliberativa care este reprezentata in raporturile cu celelalte puteri externe si interne de presedintii Camerelor, acestia au in spate o majoritate si sunt rezultatul unui joc politic din interiorul Camerei, sunt atenti la aceste fluctuatii politice si receptioneaza semnalele politice; insa nu fiecare deputat reprezinta Camera, puterea in ansamblul ei este o problema de principiu extraordinar de importanta. Domnul presedinte al Camerei Deputatilor de la acea vreme a aratat ca instanta constitutionala solutioneaza conflicte juridice de natura constitutionala; se elimina doar deputatii si senatorii. Un deputat sau un grup de deputati nu constituie o autoritate publica, nu reprezinta Parlamentul si niciuna dintre Camere.
25. In consecinta, se subliniaza ca nu se poate accepta ideea de delegare a reprezentativitatii de care se bucura presedintele Camerei Deputatilor, iar sesizarea realizata de vicepresedintele acesteia, in conditiile in care nu exista un act de insusire a acesteia de catre noul titular al functiei de presedinte al Camerei Deputatilor, reprezinta un fine de neprimire, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizarii.
26. Pe fondul cererii, se arata ca autorul acesteia reproseaza Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca nu a aplicat Legea nr. 78/2000. Se sustine ca art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu se refera la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca, la adoptarea actului normativ mentionat, organizarea si functionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie erau reglementate prin Legea nr. 56/1993. Totodata, nici Legea nr. 161/2003 nu avea ca destinatar Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca si la data adoptarii acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie functiona potrivit Legii nr. 56/1993. Se sustine ca atat Legea nr. 78/2000, cat si Legea nr. 161/2003 vizau curtile de apel, tribunalele si judecatoriile.
27. Se afirma ca Legea nr. 161/2003 a fost adoptata ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului, iar intamplarea a facut ca actualul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa fi fost la data respectiva secretar de stat in cadrul Ministerului Justitiei si coordonator al comisiei de elaborare a Legii nr. 161/2003. Se arata ca prin continutul normativ al acestei legi nu s-a avut in vedere Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu mentiunea ca la data respectiva aceasta avea denumirea de Curtea Suprema de Justitie, tocmai pentru ca aceasta avea propria lege de organizare si functionare. Aceasta judeca in completuri de 3 judecatori, iar legea antereferita a avut in vedere ca la instantele inferioare sa se instituie garantii anticoruptie, si anume un anumit spor la salarizare si aplicarea principiului colegialitatii completurilor de judecata ce judeca in prima instanta. Niciodata Legea nr. 78/2000 nu a avut destinatar Inalta Curte de Casatie si Justitie, aspect consfintit de Parlament, care prin Legea nr. 601/2004 face o distinctie intre judecatorii completurilor specializate de la instantele inferioare si cei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Vointa Parlamentului a fost aceea de a oferi un statut diferit acestora din urma fata de primii.
28. Legea nr. 601/2004 face distinctia intre instantele inferioare care aveau obligatia constituirii completurilor specializate si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Toti acestia din urma, inclusiv cei civilisti, sunt specializati in judecarea faptelor de coruptie. Aceasta viziune a fost buna pentru ca, spre deosebire de celelalte instante, deasupra Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu exista instante superioare; daca la alte instante exista situatii de incompatibilitate, cauza se judeca de instanta ierarhic superioara, in schimb, la Inalta Curte de Casatie si Justitie in caz de incompatibilitate se poate ajunge la situatia in care completurile specializate sa nu poata fi constituite, astfel incat se pune intrebarea cine ar urma sa judece o atare cauza.
29. Specializarea judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie rezida si in faptul ca acestia, spre deosebire de judecatorii de la instantele ierarhic inferioare, au si alte atributii in sensul ca dau solutii de principiu si unifica practica judiciara inclusiv in privinta interpretarii si aplicarii textelor legale care reglementeaza infractiunile de coruptie [judeca recursuri in interesul legii, pronunta hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept]. La solutionarea acestor cauze participa, potrivit legii, judecatori de la completurile de penal, civil sau contencios administrativ si fiscal.
30. Se ridica problema semnificatiei completurilor specializate de la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in sens de specializare a completului ca entitate abstracta sau specializarea judecatorului. Daca ar fi specializate 2 sau 3 completuri nu numai ca s-ar incalca legea, dar si o dispozitie foarte importanta care se refera la repartizarea aleatorie a dosarelor, principiu consacrat de legislatia primara. Acest principiu are in vedere vocatia abstracta a fiecarui complet de a putea fi investit o cauza. Potrivit datelor statistice, au fost ani in care dosarele de fond ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie era numai dosare de coruptie; prin urmare, se ridica problema activitatii celorlalte completuri nespecializate. Judecatorii acestora ar fi asteptat sa faca parte din completurile care judecau apelurile formulate impotriva hotararilor date in prima instanta de completurile specializate? Se afirma ca este absurd sa nu poti judeca in prima instanta pentru ca nu esti specializat, dar in apel sa poti pronunta o hotarare definitiva tocmai pentru ca nu esti specializat.
31. Se arata ca doar cateva curti de apel aveau publicate pe site-ul instantelor judecatoresti completurile specializate pe fapte de coruptie, si anume Alba Iulia, Oradea si, partial, Galati. Se mentioneaza situatia Curtii de Apel Bucuresti, unde, prin Hotararea Colegiului de conducere al acesteia din 30 ianuarie 2014, s-a stabilit ca toti judecatorii sectiei penale au fost desemnati sa solutioneze cauze de coruptie dintre cele prevazute de Legea nr. 78/2000. Prin Decizia presedintelui Curtii de Apel Bucuresti nr. 445/2019 s-a aratat ca judecatorii au fost desemnati in componenta completurilor specializate in judecarea cauzelor de coruptie odata cu numirea lor in functia de judecator in cadrul Sectiei penale a Curtii de Apel Bucuresti. Prin urmare, din 2014, Curtea de Apel Bucuresti nu a avut hotarare de Colegiu de conducere pentru constituirea completurilor specializate in materie penala.
32. Asadar, si Curtea de Apel Bucuresti a constatat acelasi lucru ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, si anume ca toti judecatorii sunt specializati in solutionarea cauzelor de coruptie. Este normal sa fie asa, avand in vedere si faptul ca in anul 2014 au intrat in vigoare noile coduri, care au reglementat atat institutii juridice noi, cat si un regim draconic al incompatibilitatilor. Se subliniaza ca, daca nu ar fi toti judecatorii specializati pe fapte de coruptie, impedimentele generate de incompatibilitatile reglementate sunt dificil de depasit pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea desfasurarii activitatii sale.
33. Se mentioneaza ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis un chestionar Retelei presedintilor curtilor supreme cu privire la specializarea completurilor de judecata si, cu exceptia Austriei, nicio curte suprema nu are completuri specializate pe fapte de coruptie.
34. Se arata ca, potrivit Avizului consultativ nr. 15/2012 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni, este de evitat mai ales la nivelul instantelor superioare monopolul judecarii anumitor tip de cauze de catre un numar restrans de completuri de judecata . La nivelul instantelor superioare trebuie sa existe flexibilitate astfel incat unificarea practicii judecatoresti si solutiile de principiu sa nu fie oferite de un numar restrans de judecatori.
35. Se sustine ca problema completurilor specializate a fost pusa si in cadrul procedurilor judiciare desfasurate in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Exceptia nelegalei compuneri a completurilor de judecata a fost insa respinsa, indicandu-se, cu titlu exemplificativ, unele hotarari pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - completurile de 5 judecatori, respectiv Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014 si Decizia nr. 233 din 12 decembrie 2013, inclusiv ultima decizie in legatura cu care s-a formulat prezenta cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala. Astfel, practica constanta a Curtii Constitutionale face aplicarea art. 29 din Legea nr. 78/2000 in sensul ca destinatarul acestei reglementari nu este Inalta Curte de Casatie si Justitie. De altfel, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, a statuat ca o practica constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu poate fi schimbata decat pe calea sesizarii Sectiilor Unite. Acest lucru nu s-a intamplat, intrucat niciun complet nu a constatat ca ar fi activat in nelegalitate.
36. Avand cuvantul in replica, domnul Florin Iordache arata ca a sesizat Curtea Constitutionala cu prezenta cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala in conditiile in care, potrivit Regulamentului Camerei Deputatilor, presedintele Camerei Deputatilor, prin decizie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, i-a delegat atributiile, intrucat acesta era in imposibilitate de a si le exercita. Nu este prima delegare pe care a realizat-o presedintele . Se subliniaza ca institutia delegarii atributiilor este perfect legala si constitutionala, conditii in care face referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale. Actul de delegare in vederea sustinerii prezentei cereri a fost acordat si depus la dosar de actualul presedinte al Camerei Deputatilor, aspect care demonstreaza ca acesta si-a insusit cererea formulata.
37. Cu privire la aspectele invocate referitoare la salarizarea judecatorilor completurilor specializate si a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, se arata ca sporul acordat prin Legea nr. 601/2004 a avut in vedere tocmai faptul ca judecatorii solutioneaza cauze de coruptie. Este adevarat ca toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au competenta de a judeca astfel de fapte, dar greseala realizata la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost aceea ca nu a fost respectata legea in sensul ca trebuiau constituite completurile specializate. In functie de incarcatura Inaltei Curti de Casatie si Justitie pe aceste categorii de cauze puteau fi constituite un numar mai mare sau mai mic de completuri specializate, astfel incat repartizarea aleatorie sa existe.
38. Se arata, in privinta sustinerilor referitoare la inexistenta la nivelul instantelor supreme din alte state a completurilor specializate, cu exceptia Austriei, ca, in Romania, in functie de calitatea persoanei, judecarea faptelor de coruptie tine de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ca legea din Romania referitoare la completurile specializate trebuie aplicata in Romania atat la nivelul curtilor de apel, cat si la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Nu se poate sustine ca, in functie de calitatea persoanei, faptele de coruptie la nivelul curtilor de apel sa fie judecate de completuri specializate, iar la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu.
39. In aceste conditii, se solicita Curtii Constitutionale sa solutioneze prezentul conflict juridic de natura constitutionala.
40. Presedintele Curtii Constitutionale, avand in vedere dispozitiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedura civila, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declara dezbaterile inchise.

C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
41. Prin Adresa nr. 1/1019/LD din 22 martie 2019, presedintele Camerei Deputatilor a sesizat Curtea Constitutionala cu cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, care are obligatia de a-si desfasura activitatea exclusiv cu respectarea legii si a Constitutiei, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, conflict constand in refuzul explicit al celei dintai autoritati publice de a aplica o lege adoptata de Parlament si substituirea in acest mod, implicit, autoritatii legiuitoare prin neconstituirea in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate, prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, de la data modificarii art. 29 alin. (1) din lege prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si pana in prezent.
42. Totodata, odata cu solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, se apreciaza ca este necesara indicarea conduitei in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze, respectiv exercitarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a atributiilor sale, prin aplicarea de indata si intocmai a dispozitiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar si corectarea efectelor generate de aceasta conduita, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003 si pana in prezent, tinand seama de riscul condamnarii Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru nerespectarea art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale in cauzele solutionate cu incalcarea jurisprudentei constante a acesteia.
43. Prin cererea formulata se sustine ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevede, imperativ, ca judecarea in prima instanta a cauzelor avand ca obiect infractiuni de coruptie si infractiuni asimilate acestora se face in toate cazurile de completuri specializate. Daca in forma initiala a Legii nr. 78/2000, constituirea acestor completuri de judecata era o facultate pentru instante ("pot fi constituite"), ulterior modificarii acesteia prin Legea nr. 161/2003, constituirea completurilor specializate in aceasta materie a devenit obligatorie, art. 29 alin. (1) din lege devenind imperativ. In cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu au fost constituite astfel de completuri specializate in materie de coruptie, omisiune care a generat si genereaza o incalcare a principiului legalitatii, a separatiei puterilor si a dreptului la un proces echitabil care include dreptul la judecarea unei cauze de catre o instanta "stabilita de lege". Refuzand aplicarea legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie se situeaza in afara ordinii constitutionale, incalcand exigentele statului de drept, situatie care este de natura sa determine un conflict juridic de natura constitutionala, ce poate fi dezlegat numai de Curtea Constitutionala .
44. Se subliniaza ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reglementeaza constituirea completurilor specializate ratione materiae si daca in forma sa initiala legea reglementa constituirea completurilor specializate ca o facultate, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003 constituirea completurilor specializate a devenit obligatorie numai pentru judecarea cauzelor in prima instanta la nivelul tuturor instantelor judecatoresti, inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin urmare, interpretarea literala, sistematica si istorica a art. 29 din Legea nr. 78/2000 conduce la o concluzie unica, respectiv aceea ca dupa modificarea operata prin Legea nr. 161/2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie era obligata sa constituie in cadrul sectiei penale completuri specializate pentru judecarea in prima instanta a cauzelor privind infractiunile de coruptie si a celor asimilate.
45. Se arata ca specializarea completurilor de judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie este prevazuta explicit prin art. 19 alin. (32) din Legea nr. 304/2004, iar imprejurarea ca aceasta norma cu caracter general care reglementeaza domeniul completurilor specializate este una supletiva este lipsita de relevanta in raport cu art. 29 din Legea nr. 78/2000, care are valoare de norma speciala, derogatorie si imperativa in raport cu cea dintai [specialia generalibus derogant]. Concursul dintre legea speciala si cea generala se rezolva in favoarea legii speciale, chiar daca acest fapt nu este prevazut expres in legea speciala [a se vedea si Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 33 din 9 iunie 2008]. Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori un caz intra sub incidenta prevederilor sale, aplicandu-se prioritar fata de norma generala, chiar si atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala. De asemenea, o norma speciala nu poate sa fie modificata/ abrogata decat in mod expres printr- o norma generala ulterioara [a se vedea si Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 13 din 12 noiembrie 2012].
46. Astfel, din anul 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin presedinte sau vicepresedinte, avea obligatia legala de a indeplini formalitatile si procedurile necesare infiintarii acestor completuri specializate, iar ulterior modificarii Legii nr. 304/2004, prin art. 215 din Legea nr. 71/2011, propunerea acestora trebuia materializata prin sesizarea Colegiului de conducere in vederea infiintarii de completuri specializate.
47. Avand in vedere faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat prevederile exprese ale legii, aspect coroborat cu caracterul continuu al acestei practici, se apreciaza ca aceasta si-a depasit rolul sau constitutional, cu incalcarea competentei autoritatii legiuitoare, ceea ce a dus la aparitia unui conflict juridic de natura constitutionala. Se indica faptul ca instantele nu pot legifera si nu pot refuza aplicarea legii, astfel de conduite echivaland cu incalcarea art. 126 din Constitutie . Cu privire la competenta legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti si de compunere a completului de judecata, se invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, Decizia nr. 402 din 14 iulie 2005, Decizia nr. 741 din 13 septembrie 2007 sau Decizia nr. 1.042 din 14 septembrie 2010. De asemenea, se subliniaza ca incalcarea normelor referitoare la compunerea completului de judecata atrage nulitatea absoluta [Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragraful 36] a tuturor actelor si masurilor dispuse de acel complet, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala. Se mai sustine ca, potrivit Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 17 din 17 septembrie 2018, normele de organizare judiciara referitoare la compunerea completurilor de judecata specializate sunt norme de ordine publica, care ocrotesc un interes public, si anume buna administrare a justitiei, iar incalcarea lor este sanctionata cu nulitatea absoluta.
48. Cu privire la incalcarea accesului liber la justitie, prin faptul ca nu este asigurata impartialitatea obiectiva a instantei judecatoresti, datorita modului de constituire a completurilor pentru judecarea in prima instanta a cauzelor de coruptie, este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 177. De asemenea, sunt invocate hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului din 25 septembrie 2001, 15 decembrie 2005 si 26 iunie 2007, pronuntate in cauzele Sahiner impotriva Turciei, paragraful 44, Kyprianou impotriva statului Cipru, paragraful 121, si Tocono si Profesorii Prometeisti impotriva Republicii Moldova, paragraful 31, subliniindu-se ca impartialitatea obiectiva a completului de judecata se apreciaza in functie de existenta faptelor care pot fi stabilite si care pot trezi dubii in ceea ce priveste impartialitatea si ca in privinta determinarii caracterului independent al instantei, aparentele joaca un rol deosebit, intrucat ceea ce este in discutie este increderea pe care instantele judecatoresti, intr-o societate democratica, trebuie sa o inspire publicului si, inainte de toate, in privinta procedurilor penale, acuzatului.
49. In concluzie, se arata ca de la intrarea in vigoare a modificarii art. 29 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003, compunerea completurilor pentru solutionarea cauzelor de coruptie in prima instanta in cadrul Sectiei penale de la Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a facut prin ignorarea legii, infrangandu-se astfel vointa Parlamentului, ca autoritate legiuitoare, si cu nesocotirea jurisprudentei instantei constitutionale si a celei europene, asadar implicit a art. 1 din Constitutie, care consacra valorile fundamentale ale statului roman - stat de drept, bazat pe principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, in care este obligatorie respectarea legii si a suprematiei Constitutiei. Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a savarsit si savarseste acte si actiuni concrete, prin care isi aroga competente ce nu ii apartin, incalcand competenta constitutionala a altei autoritati, si anume a Parlamentului, generand un conflict juridic de natura constitutionala cu Parlamentul, a carui gravitate se rasfrange in mod direct in garantarea accesului liber la justitie, in sensul afectarii acestuia in ceea ce priveste componenta asigurarii impartialitatii instantelor de judecata (in sens obiectiv). Nelegala compunere a instantei constituie un motiv de nulitate absoluta, fiind incalcata o norma ce ocroteste un interes public, ceea ce genereaza o nulitate neconditionata de existenta vreunei vatamari; in acest sens, se face trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018.
50. Se solicita constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala generat de conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in raporturile cu Parlamentul, constand in refuzul de a fi adoptat masurile necesare constituirii in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate, prevazute de Legea nr. 78/2000 la data modificarii art. 29 alin. (1) din lege prin Legea nr. 161/2003, ceea ce are semnificatia unui refuz de aplicare a legii si substituirii, in acest mod, implicit, unicei autoritati legiuitoare a tarii, Parlamentul . Totodata, odata cu solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, este necesara indicarea conduitei in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze, respectiv exercitarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a atributiilor sale, respectand dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar si corectarea efectelor generate de aceasta conduita, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003 si pana in prezent, tinand seama de riscul condamnarii Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru nerespectarea art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale in cauzele solutionate cu incalcarea jurisprudentei constante a acesteia.
51. In temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale partilor aflate in conflict asupra continutului conflictului si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.
52. Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub aspectul admisibilitatii cererii, arata ca aceasta nu a fost formulata de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, deoarece atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional nu poate forma obiectul delegarii, potrivit paragrafelor nr. 57 si 59 ale Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018. Atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional, in temeiul dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutie, constituie o prerogativa care, potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, il vizeaza exclusiv pe presedintele Camerei Deputatilor, neputand forma obiectul delegarii. In acest sens, sunt citate paragrafele 57 si 59 din Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, prin care Curtea Constitutionala, in esenta, a retinut ca dreptul prim-ministrului de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala [art. 146 lit. e)] reprezinta o competenta/prerogativa de ordin constitutional care il vizeaza direct, exclusiv si personal pe acesta. Or, o astfel de atributie, fiind direct legata de rolul politic al prim-ministrului in structura statutului de drept, nu poate fi delegata, fiind indisolubil legata de persoana prim-ministrului titular, numit in functie potrivit normelor constitutionale.
53. Includerea dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala in sfera prerogativelor exclusive, nesusceptibile de delegare, nu poate opera numai pentru unul dintre titularii enumerati in dispozitiile constitutionale ale art. 146 lit. e) (prim- ministru), ci pentru toti titularii enumerati in cuprinsul acestor dispozitii constitutionale, considerentele general obligatorii ale Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018 fiind pe deplin aplicabile in cazul Presedintelui Romaniei, al presedintelui Senatului, al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. In consecinta, dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala poate fi exercitat doar de catre presedintele Camerei Deputatilor si nu poate forma obiectul delegarii. In acelasi timp, vicepresedintele Camerei Deputatilor, caruia ii sunt delegate, cu caracter general, atributiile presedintelui acestei Camere, nu poate exercita o atributie ce constituie o prerogativa exclusiva si proprie a presedintelui Camerei Deputatilor, conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, si anume sesizarea instantei de contencios constitutional, in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie .
54. In consecinta, se apreciaza ca prezenta cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala nu a fost formulata de presedintele Camerei Deputatilor, ca titular exclusiv al dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala, ci de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor.
55. In partea introductiva a cererii, vicepresedintele Camerei Deputatilor invoca dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, ale art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si ale art. 34 lit. e) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ce reglementeaza atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza Curtea Constitutionala in conditiile prevazute in art. 146 lit. a), b), c) si e) din Constitutie, insa niciuna dintre dispozitiile invocate nu ii confera vicepresedintelui Camerei Deputatilor dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala, in conditiile prevazute in art. 146 lit. e) din Constitutie . Chiar daca prin Decizia nr. 2 din 16 martie 2019 privind delegarea atributiilor presedintelui Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 18 martie 2019, se prevede ca, in perioada 16-24 martie 2019, atributiile presedintelui Camerei Deputatilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, in conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, delegarea generala a atributiilor presedintelui Camerei Deputatilor nu poate include delegarea prerogativei exclusive de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie .
56. In acelasi sens sunt dispozitiile art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor, invocate ca temei legal al Deciziei nr. 2 din 16 martie 2019, alaturi de dispozitiile art. 34 ce reglementeaza atributiile presedintelui Camerei Deputatilor. Niciunul dintre aceste texte nu prevede posibilitatea incredintarii atributiilor ce constituie prerogative exclusive, conferite de Constitutie in considerarea persoanei presedintelui Camerei Deputatilor.
57. Fata de cele ce preceda, in plus fata de impedimentul stabilit prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018 care exclude posibilitatea delegarii atributiei de a sesiza Curtea Constitutionala in baza art. 146 lit. e) din Constitutie, se apreciaza ca examinarea dispozitiilor art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor conduce la concluzia ca aceste dispozitii fac numai o referire generala la incredintarea unor atributii, iar nu la incredintarea atributiilor care constituie prerogative exclusive si proprii ale presedintelui Camerei Deputatilor.
58. Sub aspectul fondului cererii, se solicita constatarea inexistentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, intrucat Inalta Curte de Casatie si Justitie a respectat pe deplin atat dispozitiile legale incidente in evolutia legislativa a acestora, cat si mecanismul de verificare a propriei competente stabilit prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Se arata ca legiuitorul i-a investit de drept pe toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu competenta de a solutiona in prima instanta cauze de coruptie. Investirea de drept a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu competenta de a solutiona in prima instanta cauze de coruptie este sustinuta si de dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care prevad o facultate, iar nu o obligatie a Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a constitui completuri specializate. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (deciziile Completului de 5 judecatori nr. 233 din 12 decembrie 2013 si nr. 18 din 30 ianuarie 2014) a confirmat specializarea ope legis a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea in prima instanta a cauzelor de coruptie. Evolutia legislativa infirma interpretarea data textelor de lege prin punctul de vedere cuprins in sesizare .
59. In conformitate cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in aceasta lege, se constituie completuri specializate. In stransa corelare cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, in forma prevazuta in Legea nr. 161/2003, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2004, art. 28 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, in sensul ca personalul prevazut la alin. (1) si judecatorii care compun completuri specializate in infractiunile de coruptie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile ulterioare, beneficiaza de o majorare cu 40% a indemnizatiei de incadrare brute lunare, iar personalul prevazut la alin. (2) si (3) beneficiaza de o majorare cu 30% pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie. In aplicarea dispozitiilor legale invocate, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a emis Ordinul nr. 109/2004, nota care a stat la baza adoptarii acestui ordin referindu-se la desemnarea, cu caracter permanent, a judecatorilor Sectiei penale, pentru a participa la judecarea infractiunilor de coruptie. In acest context, se precizeaza ca, in conformitate cu legislatia in vigoare la momentul adoptarii Ordinului nr. 109/7 mai 2004, desemnarea se realiza de catre presedintele instantei. Aceasta concluzie rezulta cu claritate si din Ordinul ministrului justitiei nr. 688/C din 6 martie 2003.
60. Examinarea dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004, conduce la concluzia ca legiuitorul, enumerand judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie distinct de judecatorii care compun completurile specializate in infractiunile de coruptie potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, a exclus posibilitatea ca la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie numai unii dintre judecatorii Sectiei penale sa judece infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 si a considerat, prin efectul legii, ca toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000.
61. Stabilirea specializarii, prin efectul legii, reprezinta o optiune a legiuitorului care a reflectat o realitate consfintita in Ordinul presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 109/2004 si continua sa reflecte o realitate rezultata din conditiile impuse de lege pentru accesul la functia de judecator al Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - conditii ce implica parcurgerea ierarhiei instantelor judecatoresti, un nivel de specializare si o experienta profesionala pe baza carora legiuitorul a putut considera, prin efectul legii, ca toti judecatorii promovati la Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000. Pe cale de consecinta, completurile Sectiei penale din care acestia fac parte sunt, de plano, specializate.
62. In temeiul dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a emis Ordinul nr. 1/2005, in scopul de a se conforma vointei legiuitorului.
63. Abrogarea ulterioara a dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004 (abrogare care a fost realizata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006), in conformitate cu normele de tehnica legislativa, nu poate avea aptitudinea de a readuce Inalta Curte de Casatie si Justitie in situatia anterioara adoptarii Legii nr. 601/2004, de a permite ca numai unii dintre judecatorii Sectiei penale sa judece infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 si de a inlatura constatarea, prin efectul legii, ca toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000.
64. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat, in conformitate cu dispozitiile art. 101 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, introduse prin Legea nr. 247/2005 (intre momentul adoptarii Legii nr. 601/2004 si momentul adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006), activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii, cu exceptia situatiilor in care judecatorul nu poate participa la judecata din motive obiective. In raport cu dispozitiile art. 101 din Legea nr. 304/2004, in forma introdusa prin Legea nr. 247/2005, devenite prin renumerotare dispozitiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, in conditiile in care toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, a stabili ca numai unii dintre judecatorii specializati vor judeca aceste infractiuni inseamna a incalca principiul distribuirii aleatorii a dosarelor.
65. In temeiul dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, care consacra principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, in stricta conformitate cu considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 referitoare la respectarea caracterului aleatoriu al distribuirii cauzelor, care constituie o componenta a dreptului la un proces echitabil, in conditiile in care toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, unica solutie legala este reprezentata de judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 de catre toti judecatorii Sectiei penale, ca judecatori specializati. Aceasta solutie a fost adoptata in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reflectata in Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronuntata de Completul de 5 judecatori sub imperiul Codului de procedura penala anterior si intrata in puterea lucrului judecat, in considerentele careia s-a retinut ca, in conformitate cu dispozitiile art. 29 pct. 1 lit. a)-f), Inalta Curte de Casatie si Justitie este competenta sa judece in prima instanta cauzele care au ca obiect infractiuni savarsite de persoane care detin anumite calitati, respectiv: senatori, deputati, europarlamentari, membrii Guvernului, judecatori la Curtea Constitutionala, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurori de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, maresali, amirali, generali si chestori, iar in conformitate cu prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si din Regulamentul privind organizarea si functionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, completurile de la Sectia penala care solutioneaza cauzele in prima instanta sunt formate din trei judecatori. Desi in art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificata, se arata ca pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie sau asimilate acestora se constituie completuri specializate, competenta functionala si materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, atat ca instanta de fond, cat si ca instanta de recurs, este prevazuta in art. 29 din Codul de procedura penala anterior, fara a fi nevoie de o investire speciala. In raport cu specificul competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a judeca in prima instanta dupa calitatea persoanei, fiind cea mai inalta instanta nationala, judecatorii Sectiei penale sunt investiti sa judece in prima instanta toate cauzele date in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inclusiv cauzele care au ca obiect infractiuni de coruptie sau infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie. In acelasi sens se invoca Decizia nr. 233 din 12 decembrie 2013, pronuntata de Completul de 5 judecatori.
66. Este imposibil juridic a modifica aceasta jurisprudenta constanta, a unei instante de orice rang, cu atat mai mult a Completului de 5 judecatori, in alt cadru decat procedura prevazuta de lege. Pentru modificarea unei jurisprudente constante exista o procedura distincta prevazuta in art. 26 din Legea nr. 304/2004 si art. 34 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la care a facut referire si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018.
67. Sub imperiul Codului de procedura penala in vigoare, competenta de judecata in prima instanta dupa materie si dupa calitatea persoanei a Inaltei Curti de Casatie si Justitie este fixata in dispozitiile art. 40 alin. (1). Nici sub imperiul Codului de procedura penala in vigoare, principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, parte a dreptului la un proces echitabil, nu permite, in conditii identice de specializare a judecatorilor Sectiei penale in judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, excluderea unora dintre completurile Sectiei penale de la distribuirea aleatorie a dosarelor privind infractiunile de coruptie. Competenta dupa calitatea persoanei este relevanta pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, spre deosebire de toate celelalte instante, deoarece, cu o singura exceptie, criteriul calitatii persoanei constituie criteriul principal pe baza caruia a fost reglementata competenta in prima instanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie penala. De aceea, toti judecatorii Sectiei penale sunt specializati sa judece intreaga cazuistica privitoare la persoanele enuntate in dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la competenta de judecata in prima instanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie penala. Se constata, de altfel, ca la nivelul Sectiei penale numarul cauzelor ce au ca obiect infractiuni de coruptie savarsite de persoanele in discutie depaseste procentul de 80%.
68. Solutia mentionata este confirmata, de asemenea, in Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, potrivit careia, avand in vedere aprobarea anuala a numarului si a compunerilor completurilor care judeca in prima instanta la nivelul Sectiei penale si care, in sistemul ECRIS, au fost deschise la repartizare aleatorie pentru toate obiectele asociate materiei, inclusiv pentru cauze de coruptie, cu unanimitate, aproba functionarea in continuare a completurilor specializate in materia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
69. In consecinta, pe baza intregii evolutii legislative examinate, a actelor invocate, precum si a jurisprudentei, rezulta ca la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, incepand cu anul 2003 si pana in prezent, au fost respectate pe deplin dispozitiile legale.
70. Referitor la incidenta dispozitiilor art. 215 din Legea nr. 71/2011, invocata in cerere, precum si la sustinerea potrivit careia aceste dispozitii stabileau obligatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta completuri specializate, se arata ca, din analiza acestor prevederi, se desprinde cu claritate concluzia ca infiintarea completurilor specializate de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie este facultativa, iar nu obligatorie. Prin urmare, dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu instituie obligatia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta completuri specializate in nicio materie si, implicit, nici in materia infractiunilor de coruptie si, pe cale de consecinta, nu se poate constata o incalcare a vointei legiuitorului, care a stabilit, cu caracter facultativ, infiintarea completurilor specializate la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Or, toti judecatorii Sectiei penale din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati, in virtutea legii, in solutionarea in prima instanta a cauzelor de coruptie, aspect ce nu atrage incidenta art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
71. Se mai subliniaza faptul ca Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii, nu se refera la dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 si nu instituie obligatia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta completuri specializate, in temeiul acestor dispozitii, aceasta neavand relevanta in chestiunea supusa examinarii prin prezenta sesizare . Asa cum rezulta atat din dispozitivul Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018, cat si din considerentele acesteia, decizia pronuntata in recurs in interesul legii priveste regimul juridic al exceptiei de necompetenta materiala procesuala a sectiei sau a completului specializat, in procesele supuse Codului de procedura civila, in aplicarea dispozitiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 35 alin. (2) si art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
72. In materia accesului liber la justitie, se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 573 din 20 septembrie 2018, paragraful 33, subliniindu-se ca, din perspectiva jurisprudentei instantei constitutionale, accesul liber la justitie nu prezinta elemente de legatura cu problematica specializarii judecatorilor si a infiintarii completurilor specializate si, prin urmare, dispozitiile legale referitoare la specializarea judecatorilor nu produc efecte asupra garantarii accesului liber la justitie. Asadar, judecarea infractiunilor de coruptie de catre toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca judecatori specializati in materia infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, nu poate aduce nicio atingere accesului liber la justitie.
73. In ceea ce priveste impartialitatea obiectiva si subiectiva, se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 333 din 12 iunie 2014, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului [Hotararea din 15 octombrie 2009, pronuntata in Cauza Micallef impotriva Maltei, paragraful 97, Hotararea din 15 iulie 2005, pronuntata in Cauza MeA�A�nariA�7 impotriva Croatiei, paragraful 36, Hotararea din 26 octombrie 2004, pronuntata in Cauza Miller si altii impotriva Regatului Unit, paragraful 28 si urmatoarele, si Hotararea din 21 decembrie 2000, pronuntata in Cauza Wettstein impotriva Elvetiei, paragraful 47]. In raport cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la elementele care sunt de natura sa puna in discutie impartialitatea obiectiva, se apreciaza ca specializarea judecatorului nu se circumscrie sferei acestor elemente si, in consecinta, judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 de catre toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca judecatori specializati, nu este de natura sa afecteze impartialitatea instantei in sens obiectiv.
74. Presedintele Senatului, cu privire la admisibilitatea cererii, arata ca instanta constitutionala a fost sesizata cu o cauza in care o autoritate publica prevazuta in titlul III al Constitutiei, si anume Inalta Curte de Casatie si Justitie, incalca principiul constitutional al cooperarii institutionale loiale intre institutiile publice, precum si principiul separatiei puterilor, facand inutila functia legislativa a Parlamentului intr-un domeniu al vietii sociale, cunoscut a fi un serviciu public al statului in slujba cetateanului. Se arata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a intrat intr-un grav diferend litigios cu Parlamentul, care a adoptat o anumita solutie legislativa cu caracter procedural, de natura sa eficientizeze si sa specializeze actul de judecata penala in fond si sa-i imprime un caracter cat mai obiectiv si impartial. Diferendul a aparut ca urmare a refuzului explicit al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a constitui completuri specializate pentru judecarea proceselor penale in prima instanta. Se arata ca cererea formulata este pe deplin indreptatita si ca exista un conflict juridic de natura constitutionala, pe care instanta constitutionala este competenta sa il constate si sa il solutioneze, obligand Inalta Curte de Casatie si Justitie sa se conformeze procedurii legale stabilite la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum aceasta a fost modificata prin Legea nr. 161/2003.
75. Pe fond, se arata ca art. 126 alin. (1) din Constitutie prevede ca in Romania justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Cand legiuitorul constituant s-a referit la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a avut si are in vedere instanta suprema a statului roman, inclusiv sectiile sale. In considerarea acestei dispozitii, Inalta Curte are datoria de a-si organiza activitatea de judecata in dosarele cu care este sesizata cu respectarea principiilor procesuale prevazute in cele doua coduri de procedura si, dupa caz, in legi speciale.
76. Pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie este reglementat un sistem special de compunere a completurilor de judecata: la Sectia penala, completurile sunt formate din 3 sau din 5 judecatori, dupa cum dosarul se judeca in prima instanta sau in apel. Modul de compunere a instantelor de judecata este prevazut sub sanctiunea nulitatii absolute, astfel incat orice greseala in compunerea completurilor de judecata atrage desfiintarea hotararilor pronuntate de instanta gresit compusa.
77. Legiuitorul a reglementat posibilitatea constituirii unor completuri specializate, formate din judecatori care sa aiba anumite cunostinte de specialitate si o bogata practica jurisdictionala in judecarea anumitor cauze penale, in privinta carora cercetarile criminologice au aratat, intre altele, un anumit profil infractional, un modus operandi in comiterea faptelor, o cauzalitate specifica a acestora, modalitati identice de tainuire etc.
78. In forma sa initiala art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a prevazut ca pentru judecarea infractiunilor de coruptie si a celor asimilate acestora, prevazute in legea respectiva, pot fi constituite completuri specializate. Textul respectiv a fost insa modificat prin Legea nr. 161/2003, legiuitorul renuntand la latitudinea conferita instantelor de a-si constitui completuri specializate. In forma modificata prin Legea nr. 161/2003, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevede ca pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000, se constitute completuri specializate. Asadar, textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, in vigoare din 2003, instituie expres o obligatie legala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pe care instanta suprema a statului roman refuza sa o puna in aplicare, judecand in aceasta materie cu completuri constituite ilegal, ceea ce atrage incalcarea caracterului statului roman ca stat de drept, a principiului suprematiei Constitutiei si a obligatiei de respectare a legilor, consacrat la art. 1 alin. (5) din Constitutie, a indatoririi cooperarii constitutionale loiale, care rezulta din principiul separatiei si echilibrului intre puterile statului, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si a jurisprudentei Curtii Constitutionale referitoare la acest principiu.
79. Judecarea oricarei cauze penale, civile sau de alta natura de catre un complet de judecata compus ori constituit in afara legii afecteaza actul de judecata in sine, induce ideea unei judecati partiale, nesocoteste dreptul la aparare si la un proces echitabil, sens in care se fac referiri la art. 354 alin. (1) din Codul de procedura penala si la Decizia Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Din moment ce art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevede ca pentru judecarea infractiunilor de coruptie in prima instanta se constituie instante specializate, neaplicarea acestei dispozitii are ca rezultat incalcarea art. 354 alin. (1) din Codul de procedura penala.
80. Intr-un stat de drept este de presupus ca procesul penal se desfasoara cu respectarea stricta a tuturor dispozitiilor legale, iar incalcarea oricareia dintre acestea atrage, asa cum prevede art. 280 din Codul de procedura penala, nulitatea actului de judecata . Art. 281 din acelasi cod prevede ca determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind compunerea completului de judecata .
81. Se mai arata ca justificarea constituirii completurilor specializate in judecarea faptelor de coruptie, prevazute in Legea nr. 78/2000, este facuta in expunerea de motive la Legea nr. 161/2003. Se sustine ca dispozitiile legale prevazute atat in Legea nr. 78/2000, in forma initiala, cat si in Legea nr. 161/2003 se inscriu intr-un ansamblu normativ ce defineste o linie de politica penala a statului roman, pe care Adunarea Constituanta a rezervat-o exclusiv Parlamentului. Cum normele juridice cu putere de lege au caracter general obligatoriu, ele se impun tuturor destinatarilor acestora, unul dintre destinatari fiind chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Numai ca aceasta se opune, ca o actiune continua, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 161/2003 pana in prezent, sa puna in aplicare un imperativ al politicii penale a statului roman .
82. Instantele nu au latitudinea de a ignora vointa legiuitorului sau de a se opune acesteia. Potrivit principiului separatiei puterilor in stat, Parlamentul adopta legea, iar instanta de judecata o aplica la cazuri concrete, ivite in practica sociala.
83. Prin conduita sa, Inalta Curte de Casatie si Justitie neaga rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare in statul roman, se situeaza astfel in afara cadrului constitutional stabilit de Adunarea Constituanta in 1991, incalca principiul separatiei si echilibrului celor trei puteri, isi aroga ilegitim dreptul de a nu aplica o lege a statului roman si incalca principii fundamentale ale statului de drept in activitatea de infaptuire a justitiei, precum si o serie de reguli prevazute in procedura penala. Se incalca, totodata, principiul cooperarii constitutionale loiale, in temeiul caruia instanta suprema era obligata sa puna de indata in aplicare norma juridica adoptata de Parlament.
84. Se mai apreciaza ca diferendul juridic de natura constitutionala dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa fie analizat din doua perspective: a) prin conduita sa, Inalta Curte de Casatie si Justitie a infrant sistematic si continuu vointa legiuitorului si decizii ale Curtii Constitutionale; b) refuzand sa constituie completuri specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie prevazute in Legea nr. 78/2000, Inalta Curte de Casatie si Justitie infrange garantiile constitutionale si legale ale accesului liber la justitie, ale dreptului la aparare si la un proces echitabil. Se subliniaza ca in practica jurisdictionala a Curtii Europene a Drepturilor Omului este sanctionata impartialitatea obiectiva a unui complet de judecata constituit in afara procedurii legale stabilite prin lege.
85. Fata de cele aratate, se solicita constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei si Inalta Curte de Casatie si Justitie, generat de refuzul acesteia de a constitui completuri specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a celor asimilate acestora, prevazute in Legea nr. 78/2000. Totodata, se solicita obligarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa aplice de indata dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003, si sa ia masurile necesare pentru corectarea efectelor generate de conduita sa ilegala.
86. Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul de vedere solicitat.
87. La dosarul cauzei, liderul Grupului parlamentar al Partidului National Liberal din Camera Deputatilor a depus o cerere de suspendare a judecatii cauzei pana la solutionarea sesizarii de neconstitutionalitate avand ca obiect art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor, sesizare depusa odata cu cererea de suspendare a judecatii cauzei si care a format obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 840C/2019.
88. Totodata, avand in vedere art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala a solicitat mai multe informatii si inscrisuri in legatura cu dosarul aflat pe rolul sau.
89. Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat relatiile cerute cu privire la numarul total al cauzelor judecate in prima instanta de completurile de 3 judecatori din cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in perioada 2003-2018, in mod distinct, pe fiecare an in parte, numarul cauzelor avand ca obiect infractiuni prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, judecate in prima instanta de completurile de 3 judecatori din cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in perioada 2003-2018, in mod distinct, pe fiecare an in parte, ponderea acestor din urma cauze din totalul cauzelor judecate, in mod distinct, pe fiecare an in parte, precum si Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in extenso.
90. Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat relatiile cerute cu privire la indicarea autoritatii competente sa stabileasca criteriile pentru determinarea specializarii judecatorilor, la criteriile in virtutea carora se stabileste specializarea judecatorilor, la eventualele instructiuni date instantelor judecatoresti in privinta criteriilor de determinare a specializarii judecatorilor, precum si la situatia aplicarii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la tribunale, curti de apel si, in special, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, incepand cu anul 2003 si pana in prezent, in functie de modificarile legislative intervenite de-a lungul timpului.
91. Inspectia Judiciara a comunicat Raportul sau nr. 5488/IJ/1365/DIP/2018-5488/IJ/2510/DIP/2018 privind respectarea principiilor generale care guverneaza activitatea Autoritatii Judecatoresti in cauzele de competenta Directiei Nationale Anticoruptie vizand magistrati sau in legatura cu acestea. De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat obiectiunile sale la acest raport .
92. Totodata, la dosar se afla raspunsurile primite de Curtea Constitutionala pe forumul Comisiei de la Venetia cu privire la problema completurilor specializate de la nivelul instantelor supreme, precum si studiul intocmit de catre Compartimentul de cercetare, documentare si biblioteca din cadrul Curtii Constitutionale, avand ca obiect criteriile de determinare a specializarii judecatorilor in cadrul materiei penale, diferentele functionale intre un judecator generalist si unul specializat, modul de aplicare a criteriului specializarii, consecintele nerespectarii acestuia, precum si aspecte de drept comparat.
93. De asemenea, la dosarul cauzei, Asociatia pentru Renasterea Valorilor Democratiei, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, cu sediul in Bucuresti, Asociatia Initiativa pentru Justitie, cu sediul in Corabia, si Agentul guvernamental la Curtea Europeana a Drepturilor Omului au depus, in calitate de amicus curiae, memorii cu privire la prezenta cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala, pe care Curtea le-a avut in vedere in contextul pronuntarii prezentei decizii.

C U R T E A,
examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, inscrisurile depuse, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantului Camerei Deputatilor si ale presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
(1) Admisibilitatea cererii formulate de catre presedintele Camerei Deputatilor
94. Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, se constata ca presedintele Camerei Deputatilor este titular al acestui drept, conform art. 146 lit. e) din Constitutie . Jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 55, Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018, paragraful 59, Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragrafele 53 si 54, sau Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 116-117) ilustreaza situatii in care sesizarea a apartinut fie Presedintelui Romaniei, fie presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, fie presedintelui Senatului, fie Guvernului, cu toate ca aceste autoritati publice nu erau parti ale conflictelor reclamate. Subiectele de drept pe care Legea fundamentala le indrituieste a sesiza Curtea sunt limitativ prevazute, dispozitia constitutionala nedistingand dupa cum autoritatile pe care le reprezinta sunt sau nu parti in conflictul cu care sesizeaza Curtea . Prin urmare, Curtea a constatat ca subiectele de drept prevazute de art. 146 lit. e) din Constitutie sunt in drept sa formuleze cereri cu privire la solutionarea unor conflicte juridice de natura constitutionala, desi nu sunt parti in aceste conflicte, deci nu justifica un interes propriu. Asadar, textul constitutional al art. 146 lit. e) opereaza o distinctie intre cele doua categorii de subiecte de drept, si anume titularii dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala, enumerati expres de norma constitutionala, respectiv autoritatile publice care pot avea calitatea de parte in conflict, si are ca scop delimitarea calitatilor procesuale ale acestora in cauza dedusa judecatii Curtii. Astfel, prima categorie, prin formularea cererii de sesizare a Curtii, actioneaza in virtutea dreptului conferit de Constitutie, fara a dobandi calitatea procesuala de parte a conflictului, in vreme ce a doua categorie dobandeste calitatea procesuala de parte a conflictului.
95. In cauza de fata, Curtea constata ca presedintele Camerei Deputatilor este un subiect de drept care are competenta ca, in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie, sa formuleze cereri cu privire la solutionarea unor conflicte juridice de natura constitutionala, fara a fi insa parte in cadrul conflictului juridic de natura constitutionala cu care a sesizat Curtea Constitutionala . In consecinta, conditia de admisibilitate referitoare la titularul cererii este indeplinita.
96. Avand in vedere ca cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala a fost semnata in numele presedintelui Camerei Deputatilor de vicepresedintele acesteia, Inalta Curte de Casatie si Justitie sustine ca aceasta cerere nu a fost formulata de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, deoarece atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional nu poate forma obiectul delegarii. In acest sens, invoca Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.076 din 19 decembrie 2018, prin care Curtea a calificat competenta prim-ministrului de a sesiza instanta constitutionala in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie drept una de ordin constitutional care il vizeaza direct, exclusiv si personal pe prim-ministru si care nu poate fi delegata (unui alt membru al Guvernului).
97. Cu privire la problema de drept ridicata, Curtea retine ca, in jurisprudenta sa, a constatat ca, potrivit art. 35 alin. (1) si (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, vicepresedintii indeplinesc atributiile stabilite de Biroul permanent sau incredintate de presedintele Camerei Deputatilor, respectiv conduc activitatea Biroului permanent si a plenului Camerei Deputatilor, la solicitarea presedintelui sau, in absenta acestuia, prin decizie a presedintelui Camerei Deputatilor. Prin urmare, atat timp cat vicepresedintele are competenta regulamentara sa exercite atributiile presedintelui Camerei Deputatilor, in conditiile unei intelegeri prealabile intre acestia, nu se poate retine ca decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnata de un subiect de drept, care nu avea competenta functionala de a exercita atributii ale presedintelui Camerei Deputatilor (Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 115). Actul de convocare are un caracter tehnic si, chiar in conditiile in care presedintii Camerelor isi incalca obligatia constitutionala de a emite decizia de convocare, Camerele au posibilitatea de a se intruni din proprie initiativa (paragraful 114). In sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronuntat si prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 221 si 222, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragrafele 54 si 55. Totodata, Curtea Constitutionala s-a considerat legal investita sa judece o cerere de solutionare a unui conflict juridic de natura constitutionala, cerere semnata, in numele presedintelui Camerei Deputatilor, de vicepresedintele acesteia (Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 117).
98. Avand in vedere cele retinute in jurisprudenta sa, Curtea, prin Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 2 august 2019, paragrafele 34, 38 si 39, a statuat ca, indiferent ca in discutie sunt atributii de natura constitutionala sau regulamentara ale presedintelui Camerei Deputatilor, acesta le poate delega vicepresedintelui Camerei Deputatilor. Curtea a mai retinut ca, prin Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, a calificat competenta prim-ministrului de a sesiza instanta constitutionala in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie drept una de ordin constitutional care il vizeaza direct, exclusiv si personal pe prim- ministru si care nu poate fi delegata unui alt membru al Guvernului. Cele retinute de Curte sunt si raman valabile in privinta prim-ministrului, insa nu pot fi aplicate ca atare, prin intermediul unui mimetism juridic, in privinta presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Daca, potrivit art. 107 alin. (1) teza intai din Constitutie, prim-ministrul conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin, ceea ce presupune atat o imposibilitate functionala a membrilor Guvernului de a se substitui prim- ministrului, cat si o personalizare accentuata a functiei de prim-ministru, presedintele Camerei Deputatilor are un rol mult mai atenuat in ceea ce priveste functionarea Camerei Deputatilor, astfel ca titularul functiei nu conduce Camera Deputatilor. Art. 34 din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede ca acesta conduce lucrarile plenului Camerei sau ale Biroului permanent. Astfel, o sedinta de Guvern nu poate avea loc fara participarea prim-ministrului, intrucat niciunui membru al Guvernului nu ii pot fi delegate atributiile acestuia, in timp ce o sedinta a plenului Camerei Deputatilor poate avea loc in absenta presedintelui acesteia, pentru ca atributiile acestuia pot fi delegate. Prin urmare, Curtea a retinut ca atributiile/prerogativele exercitate exclusiv de prim-ministru in realizarea rolului politic al Guvernului sunt, in primul rand, cele de conducere si de reprezentare a Guvernului in raporturile cu celelalte autoritati publice constitutionale, ceea ce inseamna ca aceste atributii exclusive, fiind direct legate de rolul politic al prim-ministrului in structura statului de drept, nu pot fi delegate, fiind indisolubil legate de persoana prim-ministrului titular, in schimb, in privinta presedintelui Camerei Deputatilor, competentele/prerogativele de ordin constitutional/regulamentar il vizeaza direct si exclusiv, dar nu si personal. De aceea, avand in vedere natura lor, atributiile constitutionale prevazute de art. 66 alin. (3) privind atributia presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului de convocare in sesiune extraordinara a acestora, art. 89 alin. (1) cu privire la consultarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului in cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului si de art. 146 lit. a), b), c) si e) cu privire la atributia presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului de a sesiza Curtea Constitutionala pot fi delegate.
99. Prin urmare, decizia de delegare este opozabila tuturor subiectelor de drept, iar actele indeplinite/emise in considerarea acestei decizii se socotesc a fi realizate chiar de presedintele Camerei Deputatilor [Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, paragraful 41]. Concluzionand, una si aceeasi atributie a doua subiecte de drept, si anume prim-ministrul si presedintele Camerei Deputatilor, de a sesiza Curtea Constitutionala in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie, nu poate fi delegata de catre prim-ministru unui alt membru al Guvernului, avand in vedere ca atributiile exclusive ale prim-ministrului sunt intrinsec legate de persoana acestuia, pe cand titularul functiei de presedinte al Camerei Deputatilor poate delega orice atributie a sa, indiferent de nivelul constitutional sau regulamentar al acesteia unui vicepresedinte al Camerei Deputatilor, avand in vedere ca atributiile sale exclusive nu sunt legate de persoana titularului functiei. Astfel, natura functiei si pozitia acesteia in cadrul autoritatii publice reprezentate determina solutii diferite in privinta posibilitatii delegarii atributiei de a formula cereri in fata Curtii Constitutionale.
100. Prin urmare, avand in vedere ca prin Decizia presedintelui Camerei Deputatilor nr. 2/2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 18 martie 2019, s-a stabilit ca, in perioada 16-24 martie 2019, atributiile presedintelui Camerei Deputatilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, coroborat cu faptul ca semnarea cererii analizate a fost realizata de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor pe data de 22 martie 2019, asadar, in perioada in care delegarea era valabila, Curtea urmeaza sa constate ca, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, a fost sesizata de presedintele Camerei Deputatilor.
101. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragraful 55], autoritatile publice care ar putea fi implicate intr-un conflict juridic de natura constitutionala sunt numai cele cuprinse in titlul III din Constitutie, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, Presedintele Romaniei, ca autoritate publica unipersonala, Guvernul, organele administratiei publice centrale si ale administratiei publice locale, precum si organele autoritatii judecatoresti [Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58], respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii [Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008]. De asemenea, pot fi parti in conflictul juridic de natura constitutionala prim-ministrul sau ministrul justitiei, atunci cand isi exercita o atributie proprie, Ministerul Justitiei sau chiar prefectul [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57 si 62].
102. In cauza de fata, Curtea constata ca partile implicate in pretinsul conflict juridic de natura constitutionala sunt chiar cele cuprinse in titlul III din Constitutie, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie.
103. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, conflictul juridic de natura constitutionala presupune acte sau actiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei ori in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodata, conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor, decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie "stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea" (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudentei Curtii, conflictele juridice de natura constitutionala "nu se limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje institutionale, ci vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei" (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 120, sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 126).
104. Raportat la cauza de fata, Curtea constata ca cererea formulata de presedintele Camerei Deputatilor vizeaza o situatie litigioasa, intrucat priveste un diferend intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la limitele de competenta ale acestora. De asemenea, litigiul are un caracter juridic, intrucat ceea ce se imputa Inaltei Curti de Casatie si Justitie este o conduita care interfereaza cu rolul constitutional al Parlamentului, excedand astfel rolului sau constitutional de interpretare si aplicare a legii. Mai exact, se sustine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a refuzat in mod explicit sa aplice o lege adoptata de Parlament si s-a substituit in acest mod, implicit, autoritatii legiuitoare prin neconstituirea in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate, prevazute de Legea nr. 78/2000, de la data modificarii art. 29 alin. (1) din lege prin Legea nr. 161/2003 si pana in prezent. O asemenea sustinere aduce in discutie o chestiune de drept referitoare la rolul si competenta Parlamentului si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
105. In continuare, Curtea urmeaza sa stabileasca daca aceasta situatie juridica litigioasa are natura constitutionala sau legala, urmand a fi analizata conduita imputata, din perspectiva rolului si competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ale Parlamentului, in cadrul ordinii constitutionale.
106. Pentru a aprecia relevanta constitutionala a problemei de drept deduse judecatii Curtii Constitutionale, Curtea retine ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, prevede ca "Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate", iar cele doua autoritati implicate in conflict sustin, pe de o parte, ca toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea unor astfel de cauze si, prin urmare, nu trebuiau constituite completuri specializate din judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar, pe de alta parte, ca trebuiau constituite aceste completuri specializate dintre judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, chiar daca toti sunt specializati in judecarea infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000.
107. In jurisprudenta sa, Curtea a constatat ca regula in ceea ce priveste angajarea competentei Curtii Constitutionale este aceea ca, in masura in care exista mecanisme prin care autoritatile publice sa se autoregleze prin actiunea lor directa si nemijlocita, rolul Curtii Constitutionale devine unul subsidiar. In schimb, in lipsa acestor mecanisme, in masura in care misiunea reglarii sistemului constitutional revine in exclusivitate in sarcina justitiabilului, care este pus, astfel, in situatia de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertatilor sale in contra unei paradigme juridice neconstitutionale, dar institutionalizate, rolul Curtii Constitutionale devine unul principal si primordial pentru inlaturarea blocajului constitutional rezultat din limitarea rolului Parlamentului in arhitectura Constitutiei [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, paragraful 127]. Curtea a mai subliniat ca reglarea intregului sistem constitutional, sub aspectul raporturilor existente intre Inalta Curtea de Casatie si Justitie, respectiv Parlament, se realizeaza prin intermediul justitiabilului; aceasta nu trebuie sa apara drept un demers dubitabil, inclusiv sub aspectul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 134]. Restabilirea ordinii constitutionale prin potentiale actiuni individuale ale justitiabililor in fata instantelor judecatoresti, pe langa faptul ca reprezinta o sarcina disproportionata in privinta acestora, impune, prin ipoteza, si formularea acestor actiuni la aceeasi instanta care a generat prezentul conflict, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie. Or, trebuie evitate situatiile in care o persoana sa devina judecatorul propriei cauze - Nemo debet esse iudex in causa sua, principiu reflectat in dreptul anglo-saxon inca din 1610 [a se vedea Cauza Dr. Bonham, 1610, Court of Common Pleas, Anglia]. De asemenea, in acest sens, chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca daca un judecator, dupa ce a ocupat in cadrul Parchetului o functie ce l-a condus la a examina un anumit dosar in cadrul atributiilor sale, se afla in situatia de a fi sesizat cu judecarea aceluiasi dosar ca magistrat de scaun, justitiabilii au tot dreptul sa creada ca el nu ofera toate garantiile de impartialitate [Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronuntata in Cauza Piersack impotriva Belgiei, paragraful 30 lit. d)]" [a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 135].
108. Curtea a mai statuat ca este legitima interventia sa pentru transarea raporturilor de ordin constitutional dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin prisma actelor pe care acestea le genereaza. Curtea nu a contestat faptul ca fiecare act in parte al acestor autoritati publice cunoaste un anumit mecanism constitutional de contestare, respectiv legea, prin intermediul exceptiei de neconstitutionalitate, actele administrative, prin controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, iar hotararile judecatoresti prin intermediul cailor de atac, insa problema ridicata in cauza de fata transcende incalcarilor punctuale ale legii si aduce in discutie definirea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice . Astfel, din punct de vedere institutional, problema de drept constitutional pentru definirea raporturilor de ordin constitutional dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie consta in stabilirea relatiei existente intre art. 126 alin. (1), (2) si (4), respectiv art. 61 alin. (1) din Constitutie, si raportarea concluziei astfel rezultate la situatia de fapt generatoare a litigiului [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 136].
109. Curtea constata ca, in cauza, se aduce in discutie pozitionarea institutiei in sine a Inaltei Curti de Casatie si Justitie intr-o paradigma, care presupune atat depasirea competentelor sale constitutionale, cat si plasarea sa in afara ordinii normative constitutionale. Notiunea de "paradigma juridica" presupune un set unitar de reguli si concepte instituite si acceptate in gandirea juridica. Din momentul cristalizarii sale, aceasta implica ideea de continuitate in drept, tocmai pentru ca valorifica, inter alia, elemente de traditie juridica, astfel incat orice dezacord manifestat cu elementele deja acceptate este si va fi privit cu reticenta si chiar respins. In schimb, in masura in care tensiunile normative generate din varii motive [modificari legislative, schimbari structurale la nivel economic/societar/cultural etc.] nu mai pot fi gestionate din interiorul acesteia, devine evidenta nevoia de schimbare, abandonare si chiar repudiere a acesteia, cu consecinta inlocuirii ei. Raportat la specificul activitatii instantelor constitutionale, care plaseaza suprematia Constitutiei in centrul atributiilor lor, devine axiomatic faptul ca orice paradigma juridica trebuie sa se supuna normei juridice superioare ca forta juridica, respectiv Constitutia . Asadar, indiferent de gradul sau de acceptanta si de intinderea in timp a aplicarii sale, o paradigma juridica ce isi revendica temeiul in lege nu poate subordona insasi Constitutia [Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, paragraful 133].
110. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca, intrucat jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (deciziile completurilor de 5 judecatori nr. 233 din 12 decembrie 2013 si nr. 18 din 30 ianuarie 2014) a confirmat specializarea ope legis a tuturor judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala in solutionarea in prima instanta a cauzelor de coruptie, cu consecinta neconstituirii completurilor specializate in materia infractiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, ceea ce se contesta este o paradigma juridica institutionalizata prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti pe toata perioada de activitate a normei juridice, respectiv 16 ani, fara a se fi intemeiat pe o lege. Prin urmare, din acest punct de vedere nu este vorba despre imputarea unor incalcari punctuale/disparate ale legii, ci de o pozitionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel ca problema de drept constitutional consta in stabilirea relatiei existente intre art. 126 alin. (1), (2) si (4), respectiv art. 61 alin. (1) din Constitutie, ceea ce demonstreaza relevanta constitutionala a aspectelor deduse judecatii Curtii Constitutionale. Mai mult, efectele acestei tensiuni normative se reflecta si asupra art. 21 alin. (3) din Constitutie cu privire la dreptul la un proces echitabil in componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instantei judecatoresti.
111. Curtea retine ca, in jurisprudenta sa, a calificat opozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a aplica o lege [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018] drept problema de natura si relevanta constitutionala, atunci cand aceasta se exprima sub forma unei pozitii institutionale consolidate, care transgreseaza simpla greseala de interpretare si aplicare a legii si care genereaza o paradigma juridica de natura sa puna sub semnul intrebarii principiile fundamentale care stau la baza functionarii statului, sens in care se retin, cu titlu exemplificativ, principiile referitoare la separatia si echilibrul puterilor in stat, suprematia Constitutiei si la respectarea legilor. O asemenea paradigma este cu atat mai periculoasa la adresa fundamentelor constitutionale ale statului cu cat, datorita naturii jurisdictionale a actului prin care aceasta este impusa, dobandeste o acceptanta juridica ridicata, legitimizandu-se intr-un adevar judiciar care nu suporta nicio urma de contestare. Nicio putere a statului nu isi poate aroga veleitati de dominanta in raport cu celelalte puteri, raporturile dintre acestea fiind caracterizate de un necesar echilibru . Este de principiu ca fiecare autoritate publica actioneaza in cadrul si limitele competentei sale, iar incalcarea competentei altei autoritati publice, prin crearea, dezvoltarea si impunerea unei paradigme juridice neconstitutionale, are drept efect crearea unei tensiuni normative ce nu poate fi solutionata decat prin repudierea paradigmei juridice antereferite si revenirea la starea de constitutionalitate.
112. Este de observat ca ceea ce sustine autorul prezentei cereri de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala este ca autoreglajul sistemic, sub forma exceptiei/motivului de casare privitor la nelegala compunere a completului de judecata care solutioneaza/a solutionat cauza in prima instanta, - care trebuia sa functioneze ca un remediu la inactiunea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - s-a dovedit lipsit de eficienta juridica si, in realitate, a contribuit el insusi la consolidarea paradigmei juridice neconstitutionale, constand in nesocotirea autoritatii legii adoptate de Parlament. In aceste conditii, nu se pune numai problema deplasarii sarcinii autoreglarii sistemului spre justitiabil, ci si aceea ca un asemenea demers ar fi devenit iluzoriu prin consolidarea pe cale jurisdictionala a paradigmei antereferite, ceea ce demonstreaza ca, in realitate, datorita conduitei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, remediul judiciar a incetat de facto sa mai existe.
113. Curtea mai retine ca dezvoltarea unei paradigme juridice neconstitutionale constituie in sine un blocaj institutional, astfel ca, intr-o atare ipoteza, cercetarea intrunirii existentei unui asemenea blocaj nu se pune in faza admisibilitatii prezentei cereri. In masura in care se va contura existenta unei asemenea paradigme, blocajul institutional devine un rezultat implicit al acestei stari de drept .
114. In concluzie, Curtea constata ca prin cererea formulata este vizat un veritabil conflict juridic de natura constitutionala intre autoritati publice prevazute in Constitutie, iar competenta solutionarii acestuia revine Curtii Constitutionale, tinand seama de gravitatea conduitei imputate la adresa ordinii constitutionale si de lipsa unui mecanism de autoreglaj institutional direct, nemijlocit si efectiv, cu deplasarea catre justitiabili a sarcinii restabilirii ordinii constitutionale pretins incalcate. Prin urmare, avand in vedere raporturile constitutionale anterior relevate, Curtea urmeaza sa constate ca situatia litigioasa dintre cele doua autoritati publice de rang constitutional poate fi solutionata in cadrul competentei prevazute de art. 146 lit. e) din Constitutie .
(2) Contestarea autoritatii Parlamentului de unica autoritate legiuitoare
115. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca instituirea principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat presupune, pe de o parte, ca niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni in activitatea celorlalte puteri, iar, pe de alta parte, presupune controlul prevazut de lege asupra actelor emise de fiecare putere in parte [Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 87]. Astfel, cum nici administratiei nu ii este permis sa cenzureze o hotarare judecatoreasca [a se vedea Decizia nr. 233 din 5 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003] sau legiuitorului sa cenzureze o hotarare judecatoreasca [a se vedea Decizia nr. 333 din 3 decembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din 17 februarie 2003], nici instantelor judecatoresti nu le este permis sa instituie/modifice/completeze/abroge norme de reglementare primara [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 138 si 175, sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 139]. De asemenea, instantelor judecatoresti nu le este permis sa realizeze controlul de constitutionalitate [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009], sa nesocoteasca deciziile Curtii Constitutionale [Decizia nr. 1.222 din 12 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 864 din 22 decembrie 2008, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, si Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018] ori sa verifice oportunitatea emiterii actelor legislative/administrative [Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, si Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018].
116. Prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constitutie confera Parlamentului calitatea de unica autoritate legiuitoare a tarii, iar, in virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publica ce adopta legi. Conceptul de "lege" se defineste prin raportare la doua criterii: cel formal sau organic si cel material . Potrivit primului criteriu, legea se caracterizeaza ca fiind un act al autoritatii legiuitoare, ea identificandu-se prin organul chemat sa o adopte si prin procedura ce trebuie respectata in acest scop. Aceasta concluzie rezulta din coroborarea dispozitiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constitutie cu prevederile art. 67, 76, 77 si 78, potrivit carora Camera Deputatilor si Senatul adopta legi care sunt supuse promulgarii de catre Presedintele Romaniei si care intra in vigoare la trei zile dupa publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, daca in continutul lor nu este prevazuta o alta data ulterioara. Criteriul material are in vedere continutul reglementarii, definindu-se in considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relatiilor sociale reglementate, sub acest aspect Parlamentul avand plenitudine de legiferare [Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragraful 88, si Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 73].
117. Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea a statuat ca "in ceea ce priveste puterea legislativa, in temeiul art. 61 alin. (1) din Constitutie, A�Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tariiA�. Pe langa monopolul legislativ al Parlamentului, Constitutia, in art. 115, consacra delegarea legislativa, in virtutea careia Guvernul poate emite ordonante simple sau de urgenta. Astfel, transferul unor atributii legislative catre autoritatea executiva se realizeaza printr-un act de vointa al Parlamentului ori, pe cale constitutionala, in situatii extraordinare, si numai sub control parlamentar". "Sensul art. 124 alin. (1) [din Constitutie] este acela ca organele care infaptuiesc justitia si care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor fizice si juridice in circuitul civil si in sfera publica".
118. De asemenea, Curtea a retinut ca este unanim acceptat faptul ca "atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea sa de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu". Curtea a mai constatat ca, "in virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art. 115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective" [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 si, in sensul celor de mai sus, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 138-140].
119. Raportat la cauza de fata, pentru a stabili sfera normativa a art. 29 din Legea nr. 78/2000, care, in opinia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu o vizeaza, intrucat s-ar referi numai la celelalte instante judecatoresti, Curtea Constitutionala retine ca, in forma sa initiala, textul in discutie prevedea:
"(1) Pentru judecarea infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate acestora, prevazute in prezenta lege, pot fi constituite complete specializate, potrivit art. 15 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile ulterioare.
(2) Judecatorii care compun aceste complete specializate, procurorii care functioneaza in cadrul Sectiei de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, al serviciilor si birourilor teritoriale specializate, precum si persoanele prevazute la art. 28 alin. (4), (5) si (6) vor primi, pe langa celelalte drepturi banesti, un spor de 30% din salariul de baza ."
120. Art. X din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, modifica alineatul (2) al textului antereferit in sensul ca "(2) Persoanele prevazute la art. 28 alin. (4), (5) si (6) vor primi, pe langa celelalte drepturi banesti, un spor de 30% din salariul de baza", iar, incepand cu 1 septembrie 2002, acest alineat a fost abrogat prin art. 34 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.
121. Art. I pct. 23 din Cartea II - Modificarea unor reglementari in scopul prevenirii si combaterii coruptiei a titlului I - Asigurarea transparentei in exercitarea functiilor publice, prevenirea si combaterea coruptiei din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, modifica art. 29 din Legea nr. 78/2000, care va avea urmatorul cuprins:
"(1) Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate.
(2) La judecatorii, tribunale si curtile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecatori."
122. Ulterior, art. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2006 privind unele masuri pentru asigurarea bunei functionari a instantelor judecatoresti si parchetelor si pentru prorogarea unor termene, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006, abroga alineatul (2) al art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel incat, incepand cu 30 iunie 2006, art. 29 din Legea nr. 78/2000 cuprinde un singur alineat, din moment ce, pana in prezent, textul analizat nu a mai suferit niciun eveniment legislativ.
123. Prin urmare, avand in vedere cele expuse, rezulta ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, incepand cu data de 21 aprilie 2003, are urmatorul cuprins: "(1) Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate."
124. Curtea retine ca pana la adoptarea Legii nr. 304/2004 organizarea si functionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie erau reglementate printr-o lege distincta, respectiv Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 159 din 13 iulie 1993, iar reglementarea generala a organizarii judiciare s-a realizat prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, si republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997.
125. Asadar, daca pana in anul 2003 se putea sustine ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este aplicabil numai instantelor inferioare curtii supreme, prin trimiterea realizata la Legea nr. 92/1992, nu si la Legea nr. 56/1993, dupa anul 2003, odata cu modificarea art. 29 din Legea nr. 78/2000, aceasta trimitere este eliminata, ceea ce inseamna ca se aplica tuturor instantelor judecatoresti. Mai mult, alineatul (2) al art. 29, in vigoare intre 2003 si 2006, si care stabilea ca "La judecatorii, tribunale si curtile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecatori", nu era de natura sa excluda curtea suprema, din contra, indica doar faptul ca la instantele de rang inferior completurile nu pot fi formate dintr-un singur judecator, in timp ce la curtea suprema se aplica regula generala, aceea a completului de 3 judecatori. Daca textul art. 29 din lege s-ar fi referit numai la judecatorii, tribunale, curti de apel, ar fi avut o formulare mai restrictiva, care sa ilustreze aceasta idee. Or, nu aceasta este situatia in cauza. Rezulta, asadar, ca sfera de cuprindere a dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000 vizeaza toate instantele judecatoresti, inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie.
126. De altfel, Curtea retine ca, ulterior anului 2000, statul roman a intreprins o larga reforma legislativa pentru a combate in mod eficient fenomenul coruptiei, instituind, atat la nivel administrativ, cat si judiciar, entitati cu o competenta specializata in domeniul combaterii coruptiei. Astfel, la nivel administrativ, se retine infiintarea Directiei generale anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, ca structura specializata pentru prevenirea si combaterea coruptiei in randul personalului propriu [Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor masuri pentru prevenirea si combaterea coruptiei in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 476 din 6 iunie 2005], iar la nivel judiciar, pentru faza urmaririi penale, infiintarea Directiei Nationale Anticoruptie, compusa din procurori specializati in combaterea coruptiei [Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002], astfel ca era firesc ca si pentru faza judecatii legiuitorul national sa infiinteze completuri specializate pentru toate gradele de jurisdictie, ceea ce s-a si concretizat prin adoptarea Legii nr. 161/2003. O alta abordare ar fi indicat o conceptie legislativa neunitara, pentru ca s-ar fi ajuns la situatia in care crearea unui parchet specializat sa nu fi fost dublata de infiintarea unor completuri specializate la toate gradele de jurisdictie.
127. Totodata, art. 20 din Conventia penala privind coruptia, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, sub auspiciile Consiliului Europei, si ratificata prin Legea nr. 27/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, prevede ca "Fiecare parte adopta masurile care se dovedesc necesare pentru ca persoane sau entitati sa fie specializate in lupta impotriva coruptiei. Ele vor dispune de independenta necesara in cadrul principiilor fundamentale ale sistemului juridic al partii, pentru a-si putea exercita functiile in mod eficace si libere de orice presiune ilicita. Partile vegheaza ca personalul respectivelor entitati sa dispuna de o pregatire si de resurse financiare adaptate functiilor pe care le exercita".
128. In Raportul explicativ la Conventie se arata ca art. 20 din Conventie "cere statelor contractante sa adopte masurile necesare pentru a promova specializarea de persoane sau de unitati de lupta impotriva coruptiei. Aceasta prevedere raspunde, intre altele, necesitatii de a imbunatati atat specializarea, cat si independenta persoanelor sau unitatilor insarcinate sa lupte impotriva coruptiei, deja afirmata in numeroase documente ale Consiliului Europei." (paragraful 95). "In acest context, ar trebui mai intai sa se faca referire la concluziile si recomandarile primei Conferinte pentru agenti specializati in materie de lupta impotriva coruptiei, care a avut loc la Strasbourg in aprilie 1996. In recomandarile lor, participantii au recunoscut, intre altele, ca, A�coruptia este un fenomen a carui prevenire, investigare si represiune trebuie abordate pe multiple planuri, necesitand conjugarea unor cunostinte specifice in domenii multiple (drept, finante, economie, tehnici contabile, inginerie civila etc.). Fiecare stat trebuie sa dispuna, asadar, de experti specializati in lupta impotriva coruptiei. Acestia trebuie sa fie in numar suficient de mare si dotati cu mijloace materiale adecvate. Specializarea poate avea diferite forme: se poate opta pentru specializarea unui anumit numar de politisti, judecatori si administratori, sau pentru instante sau unitati special insarcinate cu diferite aspecte ale luptei impotriva coruptiei. Amploarea competentelor unitatilor sau persoanelor specializate trebuie sa fie relativ mare si sa cuprinda dreptul de acces la toate informatiile care pot prezenta interes pentru lupta impotriva coruptieiA�.
129. In al doilea rand, trebuie retinut faptul ca in concluziile si recomandarile celei de a doua Conferinte europene a serviciilor specializate in lupta impotriva coruptiei, care s-a desfasurat la Tallin in octombrie 1997, figureaza recomandarea potrivit careia A�judecatorii si procurorii trebuie sa se bucure de independenta si impartialitate in exercitarea functiilor lor, sa beneficieze de pregatire corespunzatoare in lupta impotriva acestui tip de comportament criminal si sa dispuna de mijloace si resurse suficiente pentru realizarea acestui obiectivA�.
130. In al treilea rand, Rezolutia (97) 24 privind cele douazeci de Principii directoare ale luptei impotriva coruptiei enunta in Principiul sau nr. 3 ca statele ar trebui A�sa asigure ca persoanele insarcinate cu prevenirea, investigarea, urmarirea si judecarea infractiunilor de coruptie sa beneficieze de independenta si autonomia necesare exercitarii functiilor lor, sa fie libere de orice influenta incompatibila cu statutul lor si sa dispuna de mijloace adecvate pentru obtinerea de probe; sa asigure protectia persoanelor care ajuta autoritatile sa lupte impotriva coruptiei si sa pastreze secretul investigatiilorA�" (paragrafele 96-98).
131. Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, adoptata la New York la 31 octombrie 2003, ratificata prin Legea nr. 365/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, prevede la art. 36 ca "Fiecare stat parte face astfel incat, conform principiilor fundamentale ale sistemului sau juridic, sa existe unul sau mai multe organisme ori persoane specializate in lupta impotriva coruptiei prin investigatii si reprimare. Acest organism sau aceste organisme ori aceste persoane isi vor acorda independenta necesara, conform principiilor fundamentale ale sistemului juridic al statului parte, pentru a putea exercita eficient functiile lor la adapost de orice influenta necuvenita. Aceste persoane sau personalul respectivului ori respectivelor organisme ar trebui sa aiba formarea si resursele adecvate pentru a-si exercita sarcinile".
132. In aplicarea acestui articol, potrivit Ghidului legislativ pentru implementarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva coruptiei, "statele parti pot stabili o entitate noua independenta sau pot desemna o entitate existenta ori un departament intr-o entitate existenta. In anumite cazuri, o entitate anticoruptie poate fi necesara pentru a incepe combaterea coruptiei cu o energie proaspata si concentrata. In alte cazuri, este, de cele mai multe ori, utila extinderea competentei unei entitati deja existente pentru a se include, in mod expres, in cadrul competentei sale lupta impotriva coruptiei. Coruptia se imbina deseori cu infractiunile economice sau activitatile de crima organizata. Are loc, astfel, o sub-specializare a politiei, parchetului, instantelor sau a altor entitati [spre exemplu, a celor administrative]" (paragraful 463).
133. In jurisprudenta sa cu privire la art. 29 din Legea nr. 78/2000 (Decizia nr. 402 din 14 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005, Decizia nr. 110 din 16 februarie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 3 martie 2006, si Decizia nr. 1.137 din 23 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 750 din 10 noiembrie 2010), Curtea a statuat ca, in temeiul dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege", legiuitorului ii revine obligatia constitutionala de a reglementa procedura de judecata si, in acest cadru, compunerea completurilor ce judeca diferitele categorii de infractiuni . In exercitarea acestei competente exclusive conferite de Legea fundamentala, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, cum este si cazul normelor criticate, prin care s-a stabilit ca pentru judecarea in prima instanta a unei anumite categorii de infractiuni - infractiunile de coruptie - sa se instituie completuri specializate, scopul vadit al acestor dispozitii legale fiind perfectionarea actului de justitie.
134. Cu acele prilejuri, Curtea a mai apreciat ca infiintarea unor astfel de completuri nu are semnificatia instituirii unor instante extraordinare, intrucat, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, "Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", iar judecatorii care compun completuri specializate fac parte din instantele judecatoresti prevazute de lege, indeplinind cerintele de independenta si impartialitate impuse de prevederile constitutionale. De altfel, niciun text constitutional nu interzice specializarea completurilor de judecata, ci, dimpotriva, Legea fundamentala permite chiar infiintarea de instante specializate in anumite materii [art. 126 alin. (5) teza a doua din Constitutie].
135. Prin aceleasi decizii, Curtea a constatat ca textul analizat nu este contrar principiului egalitatii, cata vreme se aplica in mod nediferentiat tuturor persoanelor aflate in ipoteza sa, respectiv tuturor celor care au savarsit infractiuni de coruptie. Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa faptul ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, principiul egalitatii presupunand un tratament juridic diferit pentru situatii diferite. Or, persoanele care au savarsit infractiuni de coruptie se afla intr-o situatie juridica diferita de cea a persoanelor care au savarsit alte infractiuni, astfel incat este justificata distinctia facuta de legiuitor.
136. Totodata, in jurisprudenta sa generata in mod distinct de prevederile punctuale ale art. 29 din Legea nr. 78/2000, Curtea a statuat ca "legiuitorul stabileste componenta completului de judecata si conduita pe care trebuie sa o aiba acesta la solutionarea cauzelor ce ii sunt repartizate. Atat Constitutia, cat si Legea privind organizarea judecatoreasca stabilesc, sub aspectul impartialitatii, dreptul si obligatia judecatorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecata desfasurandu-se, potrivit legii, strict in limitele cadrului legal" (Decizia nr. 741 din 13 septembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, sau Decizia nr. 368 din 28 mai 2019, nepublicata la data pronuntarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I).
137. Argumentul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit caruia reglementarile din domeniul salarizarii magistratilor ar demonstra ca la nivelul acesteia nu se impunea constituirea de completuri specializate in materia Legii nr. 78/2000, nu poate fi acceptat. Faptul ca art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2004 privind cresterea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.227 din 20 decembrie 2004, prevede ca presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pe de o parte, si judecatorii care compun completurile de judecata specializate in infractiunile de coruptie - potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pe de alta parte, beneficiaza de un spor de 40% la indemnizatia de incadrare bruta lunara nu demonstreaza ca aceste completuri specializate functionau numai la nivelul instantelor inferioare. Optiunea legiuitorului de a acorda acest spor tuturor judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, indiferent de natura cauzelor judecate, nu implica inaplicabilitatea art. 29 din Legea nr. 78/2000 la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Extinderea acordarii sporului mentionat nu constituie un argument in sensul ca la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu trebuiau constituite astfel de completuri, ci reprezinta o problema distincta, de politica salariala raportata la gradul profesional maxim al judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ce nu pune in discutie, spre exemplu, obligatia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de constituire a acestora. A justifica refuzul aplicarii unui text de lege referitor la crearea unor completuri specializate printr-un argument ce valorifica o optiune legislativa de salarizare a magistratilor este inacceptabil. Curtea retine ca acordarea sporurilor se realizeaza in functie de anumite criterii, insa din aceasta situatie premisa nu se poate stabili nicio concluzie in sensul ca la Inalta Curte de Casatie si Justitie ar exista sau nu completuri specializate in domeniul Legii nr. 78/2000. Art. 29 din Legea nr. 78/2000 stabileste acest lucru, vointa legiuitorului fiind, asadar, expresa, directa si neechivoca in privinta constituirii completurilor specializate. Textul legal referitor la salarizarea acestor judecatori nu face altceva decat sa acorde sporul antereferit judecatorilor care compun completurile de judecata specializate in infractiunile de coruptie. Faptul ca acest spor este extins pentru toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu demonstreaza ca la aceasta instanta nu ar trebui constituite completuri specializate; mai mult, acest aspect ce tine de politica de salarizare a legiuitorului nu are nicio contingenta cu problema completurilor specializate, aspectele normate fiind diferite.
138. In ceea ce priveste sanctiunea judecarii unei cauze de un complet specializat in conditiile in care competenta revenea unuia nespecializat este nulitatea absoluta (a se vedea deciziile nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1.052 din 24 februarie 2004, nr. 1.436 din 12 martie 2004, nr. 3.395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 si nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala). Prin urmare, si viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat in conditiile in care competenta revenea unuia specializat, atrage sanctiunea nulitatii absolute a hotararii astfel pronuntate. In acest sens, in materie civila, prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 referitoare la examinarea recursului in interesul legii privind interpretarea dispozitiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca necompetenta materiala procesuala a sectiei/completului specializat este de ordine publica. "Prin A�compunerea instanteiA� se intelege, in sens restrans (aspectul cantitativ), alcatuirea instantei cu numarul de judecatori prevazut de lege, iar in sens larg, alcatuirea instantei cu judecatorii care pot face parte din complet . Prin urmare, compunerea instantei/completului nu se limiteaza la aspectul cantitativ. Este unanim acceptat ca exista situatii in care este vizat aspectul calitativ al compunerii, una dintre acestea fiind si cazul cand, in conditiile legii, anumite categorii de litigii trebuie sa fie solutionate de completurile/sectiile specializate, dupa obiectul sau natura litigiului" (paragraful 20). "Normele care reglementeaza competenta materiala procesuala (specializata) sunt in mod evident de ordine publica intrucat ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justitie, prin specializarea judecatorilor, necesara in raport cu complexitatea si numarul cauzelor. Specializarea instantelor/sectiilor si judecatorilor nu este o chestiune de ordine privata, ci una ce tine de organizarea si administrarea justitiei. Nu poate fi primita interpretarea potrivit careia competenta specializata este reglementata de norme de ordine privata, intrucat acestea din urma ocrotesc interesele partilor" (paragraful 22).
139. Cele de mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis si in materie penala. Mai mult, art. 354 alin. (1) din Codul de procedura penala prevede ca "instanta judeca in complet de judecata a carui compunere este cea prevazuta de lege". Or, in ipoteza data, compunerea, respectiv alcatuirea instantei cu judecatorii care pot face parte din complet, trebuie raportata la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atat din perspectiva existentei unui corp de judecatori specializati in materia infractiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cat si din cea a obligatiei legale de a organiza completuri specializate. Sanctiunea nerespectarii acestei norme juridice este nulitatea absoluta, art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala stabilind expressis verbis ca "Determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind: a) compunerea completului de judecata".
140. Din raspunsul primit de la Consiliul Superior al Magistraturii rezulta ca tribunalele si curtile de apel s-au preocupat in sensul aplicarii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, solicitand Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea infiintarii de completuri specializate cu privire la judecarea cauzelor ce au ca obiect infractiuni stabilite prin Legea nr. 78/2000. In comparatie si in contrast cu situatia antereferita, la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu au existat astfel de preocupari, ceea ce a dus la judecarea, in prima instanta, a tuturor cauzelor avand ca obiect infractiunile reglementate de Legea nr. 78/2000 de oricare dintre completurile de judecata existente la nivelul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Curtea mai remarca faptul ca invocarea existentei unei situatii similare la anumite instante cu cea de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca nici acestea nu si-ar fi infiintat completuri specializate potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pe motiv ca si acolo toti judecatorii si, implicit, toate completurile ar fi specializate, nu poate face obiectul analizei Curtii Constitutionale in cadrul prezentului conflict juridic de natura constitutionala, insa este de subliniat ca o practica gresita la nivelul unor instante inferioare Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu se poate constitui intr-un reper tocmai pentru aceasta din urma si cu atat mai mult nu poate fi convertit intr-un argument valid ce ar putea fi opus Curtii Constitutionale. Din contra, ar constitui un argument suplimentar in sensul consolidarii unei paradigme juridice neconstitutionale si la nivelurile de jurisdictie inferioare.
141. De altfel, si Inspectia Judiciara, in Raportul sau privind respectarea principiilor generale care guverneaza activitatea autoritatii judecatoresti in cauzele de competenta Directiei Nationale Anticoruptie vizand magistrati sau in legatura cu acestea (raport neaprobat inca de Consiliul Superior al Magistraturii si fata de care au fost formulate observatii de Inalta Curte de Casatie si Justitie), a retinut ca "din hotararile Colegiului de conducere [ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie - s.n.] date de acest organ colegial in perioada 1.01.2014-30.07.2018 si care au fost puse la dispozitia echipei de control nu rezulta ca au fost constituite completuri specializate pentru judecarea cauzelor de coruptie" (pag. 199, a se vedea si pag. 247). Mai mult, se constata ca nu a existat nicio solicitare adresata Consiliului Superior al Magistraturii din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in perioada 2003-2013 pentru constituirea unor astfel de completuri (ulterior anului 2013 competenta constituirii completurilor specializate a revenit colegiilor de conducere ale instantelor).
142. Cu privire la intrebarile formulate de Curtea Constitutionala a Romaniei pe forumul Comisiei de la Venetia, Curtea retine ca, de principiu, in niciunul dintre statele ai caror reprezentanti au raspuns la aceste intrebari [Africa de Sud, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Republica Ceha, Croatia, Georgia, Kosovo (stat nerecunoscut de Romania), Macedonia de Nord, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Suedia si Ungaria] curtea suprema nu are competenta de a judeca in prima instanta in materie penala (cu exceptia Republicii Moldova in privinta infractiunilor comise de Presedintele Republicii). La nivelul curtilor supreme poate exista o specializare a judecatorilor chiar in cadrul sectiei penale atunci cand judeca apelurile impotriva hotararilor inferioare (Austria - completuri specializate in criminalitate juvenila, infractiuni financiare, infractiuni de coruptie, infractiuni privind legile media), iar la nivelul instantelor inferioare exista o specializare in toate statele antereferite.
143. Prin urmare, rezulta ca o specializare a judecatorilor la nivelul instantei supreme nu este si nu poate fi exclusa. Insa, daca legiuitorul national reglementeaza o obligatie in sensul constituirii unor completuri specializate, indiferent de argumentele de drept comparat existente, acestea nu pot fi folosite in sensul neaplicarii legii adoptate, sistemele de drept procesual ale altor state neconstituind izvor de drept in sistemul de drept roman . Prin urmare, tine de competenta exclusiva a legiuitorului sa reglementeze constituirea unor completuri specializate fara a face distinctie intre instantele de diferitele niveluri, astfel cum a stabilit in art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile aduse prin Legea nr. 161/2003.
144. In Romania, daca legea a instituit completuri specializate, asadar, nu speciale, inseamna ca si judecatorii sunt si trebuie sa fie specializati. Pentru aceasta, in tacerea legii, dar in aplicarea ei, revenea Consiliului Superior al Magistraturii sa elaboreze un set de reguli care sa garanteze statutul specific al acestor judecatori, reguli dintre care pot fi mentionate: examen de integritate, cunostinte specifice, formare profesionala specializata, experienta relevanta in domeniu, elaborarea unor lucrari de specialitate. Or, Consiliul Superior al Magistraturii nu a elaborat aceste criterii . De asemenea, Curtea subliniaza ca nici lipsa cursurilor de formare profesionala nu constituie un motiv si nu justifica neinfiintarea completurilor specializate. De altfel, o asemenea situatie nu se intalneste in cauza, intrucat Institutul National al Magistraturii, in cadrul programului de formare continua aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, organizeaza cursuri de formare in domeniul anticoruptie (a se vedea programele de formare continua din anii 2017-2019).
145. De altfel, cu titlu exemplificativ, Curtea retine ca in avizul Comisiei de la Venetia nr. 896/2017 cu referire la proiectele de lege privind instantele anticoruptie si privind modificarea legii privind organizarea judecatoreasca si statutul judecatorilor (Ucraina), adoptata la cea de-a 112-a sesiune plenara, 6-7 octombrie 2017, paragrafele 42 si 43, s-a apreciat in mod pozitiv faptul ca selectia unei curti penale specializate anticoruptie era realizata dupa urmatorul algoritm: (i) judecatorii sa aiba 10 ani de experienta ca judecator, procuror, avocat in drept penal, specialisti in drept, conditiile fiind, in esenta, identice cu cele de numire la Curtea Suprema; (ii) evaluare a competentelor realizata de Comisia Superioara de Calificari a Judecatorilor adaptata conditiilor privitoare la judecatoriii anticoruptie (se urmaresc nivelul de cunoastere, abilitatile practice si abilitatile de aplicare a legislatiei anticoruptie, inclusiv elemente de drept penal si procesual penal, acte internationale cu privire la prevenirea coruptiei, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si conducerea dezbaterilor in fata instantei); (iii) o procedura speciala de verificare raportata la integritate realizata de Consiliul de Integritate Publica; (iv) interviuri in fata Comisiei Superioare de Calificari a Judecatorilor si Consiliului Superior al Judecatorilor, nominalizare de catre acestea si numire de Presedintele Republicii.
146. Analizand cadrul legislativ reprezentat de Legea nr. 78/2000, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecatoreasca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, si Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, Curtea constata ca nicio prevedere a acestora nu consacra specializarea de drept a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materia judecarii infractiunilor de coruptie, din contra, prevazand ca se constituie completuri specializate rezulta o obligatie corelativa de determinare a specializarii si de specializare a acestora/a unora dintre acestia. Curtea nu exclude ca toti judecatorii, prin prisma experientei lor profesionale/formarii profesionale, sa fie specializati in aceasta materie, insa acest aspect trebuie determinat si constatat ca atare, neexistand o prezumtie simpla in sensul ca acestia sunt specializati. Din contra, din declaratia legii, rezulta ca judecatorul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este de plano specializat, pentru ca altfel textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu ar fi avut sens. Or, orice norma juridica se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice (a se vedea Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, pct. 6, sau Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 21). Revenea Consiliului Superior al Magistraturii obligatia de a institui criterii pentru determinarea specializarii si de a derula procedura de stabilire a specializarii in vederea constituirii completurilor specializate, potrivit legii. Prin urmare, Curtea identifica doua etape pentru punerea in aplicare a art. 29 din Legea nr. 78/2000, respectiv (i) stabilirea criteriilor si procedurii de determinare a specializarii si (ii) constituirea completurilor specializate din judecatori specializati. Avand in vedere aceste cerinte si pentru a da valoare completa transpunerii in legislatia nationala a Conventiei penale privind coruptia, se impune nu doar constituirea la nivel formal a completurilor specializate, ci si realizarea scopului prevazut de art. 20 din Conventie, respectiv asigurarea exercitarii atributiilor in combaterea coruptiei "in mod eficace". Acest fapt presupune obligativitatea stabilirii unui numar limitat de completuri asa incat sa se asigure solutionarea cauzelor in conditii optime de timp si calitate, nicidecum desemnarea formala a tuturor completurilor sau a tuturor judecatorilor din materie penala in aceste completuri.
147. In aceste conditii, Curtea retine ca chiar daca toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie ar putea fi considerati, prin parcurgerea primei etape antereferite, ca fiind specializati in materia infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 si ar putea intra, astfel, in compunerea completurilor specializate, in prima instanta, avand, asadar, aptitudinea profesionala de a judeca infractiuni reglementate de Legea nr. 78/2000, nu inseamna, totusi, ca toate completurile in care acestia sunt desemnati au si competenta de a judeca infractiunile antereferite. Din contra, legea este foarte clara in sensul ca trebuie constituite completurile specializate care sa judece in materia infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Faptul ca toti judecatorii sunt specializati nu inseamna decat ca alegerea componentei completurilor se va face dintre toti acestia. Insa, posibilitatea abstracta a judecatorului de a face parte din completurile specializate si constituirea acestora, prin actul Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sunt doua chestiuni distincte, dar complementare, iar lipsa constituirii completurilor specializate nu poate fi acoperita de un argument paliativ in sensul ca infractiunea reglementata de Legea nr. 78/2000 a fost judecata de un complet cu competenta generala compus din judecatori care ar fi putut face parte dintr-un complet specializat, care nu a fost constituit pana in anul 2019.
148. Prin urmare, Curtea constata ca, indiferent cum era stabilita specializarea judecatorilor, oricum era obligatorie organizarea completurilor specializate, cu consecinta ca numai aceste completuri sa aiba competenta exclusiva sa judece, in prima instanta, in materia infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Asadar, raportat la cauza de fata, se constata ca pana la adoptarea Hotararii Colegiului de conducere nr. 14 din 23 ianuarie 2019 conditiile prevazute la paragraful 146 din prezenta decizie nu au fost indeplinite nici macar formal, iar dupa adoptarea acesteia conditiile au fost indeplinite exclusiv formal, fara a raspunde cerintelor prevazute de art. 20 din Conventia penala privind coruptia in sensul unei reale specializari a unui numar limitat de completuri pentru combaterea eficienta a coruptiei.
149. Infiintarea prin lege a completurilor specializate a avut in vedere caracterul ineficient al solutionarii cauzelor ce vizeaza coruptia la nivel inalt. Daca din perspectiva ponderii dosarelor avand ca obiect infractiuni de coruptie in activitatea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si din perspectiva principiului repartizarii aleatorii a dosarelor, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ar fi devenit anacronic/obsolet ori nu existau mecanisme de aplicare a lui, se putea face aplicarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit caruia "La sfarsitul fiecarui an, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Sectii Unite, stabileste cazurile in care este necesara imbunatatirea legislatiei si le comunica ministrului justitiei". De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avea posibilitatea de a sesiza ministrul justitiei cu privire la necesitatea initierii sau modificarii unor acte normative in domeniul justitiei [art. 38 alin. (5) din Legea nr. 317/2004]. Mai mult, completurile de judecata aveau posibilitatea de a ridica, din oficiu, o exceptie de neconstitutionalitate in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie, daca apreciau ca textul criticat incalca art. 21 alin. (3) din Constitutie cu privire la dreptul la un proces echitabil din perspectiva pretinsei tensiuni normative dintre art. 29 din Legea nr. 78/2000 si principiul repartizarii aleatorii a cauzelor, vazuta ca o garantie a dreptului la un proces echitabil. Rezulta ca, in lipsa unor asemenea actiuni si in lipsa unor interventii legislative, textul continua sa faca parte din dreptul pozitiv, astfel ca nu se justifica un refuz de aplicare a acestuia.
150. Curtea constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu se poate prevala de o anumita pondere a cauzelor avand ca obiect infractiunile prevazute de Legea nr. 78/2000 din toata activitatea Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a nu aplica art. 29 din Legea nr. 78/2000, care prevede in mod expres ca aceste infractiuni se judeca de completuri specializate. Astfel, din punctul de vedere al existentei normative a textului antereferit, nu trebuie realizata o progresie aritmetica corelata intre numarul cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 si numarul completurilor de judecata, ci conteaza numai specializarea acestora, indiferent de numarul lor/numarul cauzelor pe care il judeca. O atare apreciere nici macar nu aduce in discutie o metoda interpretativa a textului, ci aspectele de fapt in considerarea carora textul ar fi eliminat din dreptul pozitiv chiar de autoritatea care ar trebui sa il aplice.
151. Problema aplicarii art. 29 din Legea nr. 78/2000 a fost adusa in fata completurilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie care judecau infractiuni ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, insa instanta suprema, prin respingerea cererilor formulate care urmareau aplicarea textului legal antereferit, a dezvoltat o paradigma juridica de eliminare a acestuia in fondul activ al legislatiei justificata de (i) un pretins caracter limitativ al sferei sale de incidenta, care excludea Inalta Curte de Casatie si Justitie, invocandu-se, pe de o parte, dihotomia normativa dintre Legea nr. 92/1992 si Legea nr. 56/1993, iar, pe de alta parte, aspecte privind domeniul salarizarii magistratilor, si (ii) necesitatea aplicarii principiului repartizarii aleatorii a dosarelor, principiu introdus la nivelul tuturor instantelor judecatoresti prin art. 11 din Legea nr. 303/2004.
152. Curtea retine ca cele doua argumente invocate de Inalta Curte de Casatie si Justitie nu pot fi acceptate, intrucat ele reprezinta o distorsionare a textului art. 29 din Legea nr. 78/2000. Pe de o parte, astfel cum s-a aratat anterior, din punct de vedere normativ, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu cuprinde nicio limitare a constituirii completurilor specializate numai la nivelul anumitor instante judecatoresti. Pe de alta parte, existenta unor completuri specializate nu este si nu poate fi in contradictie cu principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, ele coexistand in mod armonios in sistemul normativ; astfel, reglementarea principiului repartizarii aleatorii a dosarelor nu afecteaza autoritatea normei si nici nu se constituie, eventual, intr-o abrogare implicita a acesteia.
153. Totodata, Curtea mai retine ca art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum a fost modificat prin art. 215 pct. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a prevazut ca "La inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la propunerea presedintelui sau a vicepresedintelui acesteia, poate aproba infiintarea de complete specializate in cadrul sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in functie de numarul si natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si de specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora". Textul antereferit nu modifica art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel ca judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 se realizeaza de completurile specializate. Rezulta ca la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie se pot constitui alte completuri specializate in domeniile pentru care legea nu prevede in mod expres o asemenea obligativitate. Or, pentru infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 exista o asemenea obligativitate inca din 2003, astfel ca, in privinta acestora, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu are competenta, incepand cu anul 2011, de a le desfiinta pe cele existente, ci doar de a infiinta alte completuri in materiile in care legea nu obliga. Prin urmare, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu a fost implicit abrogat prin art. 19 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 71/2011.
154. Refuzul constant al unei autoritati a statului, fie ea si Inalta Curte de Casatie si Justitie, de a aplica o lege nu echivaleaza cu o cadere in desuetudine a acesteia in sensul ca legea nu ar mai beneficia de autoritatea conferita initial de catre legislativ, din cauza esecului sau de a reflecta realitatea sociala. Prin urmare, pozitionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea art. 29 din Legea nr. 78/2000 a conturat o paradigma juridica ce acorda un rol central interpretarii normei in detrimentul continutului normativ al acesteia, ceea ce a dus la subordonarea, in mod vadit, a normei si, in mod evident, la incalcarea autoritatii acesteia.
155. O asemenea pozitionare institutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie afecteaza rolul si competenta Parlamentului, fiind contrara art. 61 alin. (1) si art. 126 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie .
156. Curtea mai retine ca invocarea pct. 45 din Avizul Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni nr. 15/2012 privind specializarea judecatorilor, adoptat in cadrul celei de-a 13-a reuniuni plenare a Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni (Paris, 5-6 noiembrie 2012), raportata la coordonatele cauzei de fata, este realizata in mod inexact. Acest text prevede ca "La varful ierarhiei sistemului judiciar, specializarea nu trebuie sa impiedice existenta unei anumite polivalente, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai inalt nivel. Aceasta flexibilitate este indispensabila instantelor superioare pentru a-si indeplini misiunea lor legala si constitutionala, mai ales garantarea unitatii si coerentei in interpretarea si aplicarea legii si a jurisprudentei. De asemenea, flexibilitatea va garanta ca, in cadrul cailor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrans de judecatori care pot impune astfel punctul lor de vedere intr-o materie anume si, prin acest fapt, pot impiedica dezvoltarea interpretarii legii in respectivul domeniu". Fara a realiza un control de conformitate a legii cu avizul antereferit, control, de altfel, inadmisibil, se poate lesne observa ca acest text al avizului se refera la a nu afecta polivalenta judecatorului de la instanta suprema de a solutiona diverse cauze, cu alte cuvinte, specializarea sa sa nu excluda posibilitatea sa de a judeca si alte categorii de cauze, si la a nu permite ca, in caile de atac, specializarea sa devina un apanaj al unui numar restrans de judecatori. Or, art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel cum s-a aratat, nu vizeaza caile de atac, unde actioneaza completurile de 5 judecatori, constituite anual si cu o componenta rezultata din tragerea la sorti a tuturor membrilor acestora (a se vedea, pe larg, cu privire la componenta completurilor de 5 judecatori, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018).
157. In aceste conditii, Curtea retine ca sustinerile presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie potrivit carora este absurd ca un judecator nespecializat sa nu poata judeca in prima instanta, in schimb, in apel, sa poata pronunta o hotarare definitiva nu sunt intemeiate. Astfel, judecarea in prima instanta a unei cauze presupune ca in mod primar judecatorul sa fixeze cadrul procesual, sa determine principalele probleme de drept si de fapt ridicate si sa realizeze o evaluare a acestora, aspecte ce, la nivelul instantei supreme, pot fi realizate prin mijlocirea completurilor specializate, in schimb, in caile de atac se realizeaza deja controlul judiciar, care evalueaza caracterul legal si temeinic al hotararii primei instante, situatie in care la compunerea acestor completuri nu este exclusa, ci este de dorit ca desemnarea, prin tragere la sorti, a judecatorilor completurilor de 5 judecatori sa se realizeze dintre toti judecatorii Sectiei penale a instantei supreme. Prin urmare, de principiu, o asemenea conceptie legislativa care permite o evaluare primara a cauzei de un complet specializat este chiar in sensul avizului antereferit, din moment ce nu lasa unui numar restrans de judecatori sa decida definitiv in cauzele avand ca obiect infractiunile reglementate de Legea nr. 78/2000. Mai mult, aceasta raspunde dezideratului de transpunere in legislatia interna a Conventiei penale privind coruptia.
158. Prin urmare, pentru perioada 21 aprilie 2003-22 ianuarie 2019, nu pot fi considerate toate completurile de 3 judecatori ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca fiind specializate in sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum se acrediteaza prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019. Aceasta hotarare, prevazand faptul ca "aproba functionarea in continuare a completurilor specializate", nu face altceva decat sa infiinteze pentru viitor completuri specializate; in schimb, aceasta hotarare este de natura a induce in eroare justitiabilii prin faptul ca acrediteaza ideea potrivit careia ar fi existat o constituire anterioara a acestor completuri pentru a sustine ideea de continuitate a lor, mai exact ca ele ar fi existat si in trecut, ceea ce, in mod evident, este fals .
159. Curtea constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a corectat in timp, in mod formal, conduita de opunere fata de aplicarea unui text de lege parte a dreptului pozitiv, insa rezulta cu certitudine faptul ca in perioada 21 aprilie 2003-22 ianuarie 2019 a institutionalizat, prin persistenta in timp si autoritatea jurisdictionala a acestei conduite, o paradigma juridica care a pozitionat Inalta Curte de Casatie si Justitie in afara cadrului constitutional, nesocotind autoritatea legislativa a Parlamentului. Chiar daca practica neconstitutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a incetat odata cu adoptarea Hotararii Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, asadar, inainte de sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea prezentului conflict juridic de natura constitutionala, Curtea constata ca refuzul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a aplica art. 29 din Legea nr. 78/2000 a declansat si a intretinut un conflict juridic de natura constitutionala pentru perioada 21 aprilie 2003-22 ianuarie 2019. Prin urmare, Curtea nu poate decat sa constate ca a existat un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, generat de neconstituirea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a completurilor de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, contrar celor prevazute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.
160. Totodata, Curtea retine ca intensitatea controlului (level of scrutiny) pe care il realizeaza in cadrul acestei atributii a sa pentru a asigura suprematia Constitutiei este mai scazuta in ceea ce priveste modul de atingere a scopului legii, insa ea este una ridicata in ceea ce priveste rezultatul/scopul stabilit de lege pentru a fi atins, respectiv constituirea completurilor specializate. Astfel, Curtea retine ca modul lipsit de transparenta, empiric si deficitar de stabilire a specializarii judecatorilor, realizat prin Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, nu produce din punct de vedere procedural o incalcare a Constitutiei, neavand inca amplitudinea necesara, in schimb, intrucat prin hotararea mentionata au fost constituite completurile specializate, Curtea considera ca, formal, scopul legii a fost atins pentru perioada ulterioara adoptarii acestei hotarari. In aceste conditii, Curtea subliniaza faptul ca actul administrativ antereferit reprezinta un raspuns formal la cerintele impuse in paragraful 146 din prezenta decizie, astfel incat, in mod evident, nu a realizat o reala specializare a unui numar limitat de completuri pentru combaterea eficienta a coruptiei.
161. Curtea retine, astfel, ca, in perioada 21 aprilie 2003-22 ianuarie 2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie a nesocotit prevederile constitutionale ale art. 61 alin. (1) si ale art. 126 alin. (1), (2) si (4) si, implicit, ale art. 1 alin. (4), iar modul atipic de pozitionare a instantei supreme fata de Parlament denota o nesocotire atat a obligatiei de respectare a legilor, prevazuta de art. 1 alin. (5) din Constitutie, cat si a exigentelor statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constitutie, mai exact a loialitatii constitutionale - element intrinsec al acestuia - de care instanta suprema trebuie sa dea dovada.
162. In concluzie, Curtea constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a refuzat aplicarea unei legi in vigoare, adoptata de Parlament, ceea ce denota o opozitie/contracarare a politicii legislative. Rezulta ca, in aceste conditii, Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a arogat o competenta ce transcende interpretarii si aplicarii legii, in sensul art. 126 alin. (1) din Constitutie, din moment ce a interferat si, pe cale de consecinta, a adus atingere rolului Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii, prevazut de art. 61 alin. (1) din Constitutie coroborat, raportat la specificul cauzei, cu art. 126 alin. (2) si (4) din Constitutie .
(3) In raport cu nesocotirea dreptului la un proces echitabil, prevazut la nivel legal la art. 8 din Codul de procedura penala, expresie a art. 21 alin. (3) din Constitutie
163. Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca puterea publica, in mod axiomatic, are caracter unic si organizat, iar in sistemul de drept continental, instrumentul juridic primar care ordoneaza puterea publica este actul fundamental al statului, respectiv Constitutia sau Legea fundamentala, dupa caz. Acesta, prin natura sa, implica, pe de o parte, o dimensiune constitutiva, care vizeaza stabilirea/instituirea puterilor statului si a autoritatilor publice fundamentale, si, pe de alta parte, o dimensiune atributiva, care vizeaza conferirea si definirea atributiilor/competentelor autoritatilor publice antereferite. Asadar, puterea publica nu exclude, ci, dimpotriva, presupune diviziunea functiilor intre diferitele autoritati publice, iar in privinta celor de rang constitutional aceasta isi are, in mod evident, temeiul direct si originar in Constitutie (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragraful 66, sau Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 176).
164. Transpunand acest considerent la nivelul organizarii completurilor de judecata, Curtea a retinut ca instantele judecatoresti, astfel cum sunt reglementate prin Constitutie si Legea nr. 304/2004, isi realizeaza functia de infaptuire a justitiei prin intermediul judecatorilor organizati in completuri de judecata . Pentru ca organizarea puterii judecatoresti sa nu devina in sine aleatorie si pentru a nu permite aparitia unor elemente de arbitrar, legiuitorul constituant a stabilit ca procedura de judecata se stabileste prin lege, iar cu privire speciala asupra Inaltei Curti de Casatie si Justitie a consacrat faptul ca atat compunerea sa, cat si regulile de functionare se stabilesc prin lege organica. Astfel, atunci cand legiuitorul constitutional se refera la compunerea instantei supreme - notiune autonoma folosita de Constitutie - nu are in vedere numarul total de judecatori al acesteia, ci organizarea si compunerea sectiilor, sectiilor unite, completurilor de judecata care realizeaza functia sa jurisdictionala. Astfel, Curtea a constatat ca legiuitorul constitutional a dat o mare importanta ordonarii actiunii puterii judecatoresti atat la nivelul instantei supreme, cat si la nivelul celorlalte instante inferioare. Aceasta constructie constitutionala a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instantei judecatoresti, ca fiind norme de procedura de ordine publica. De aceea, incalcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecata exprima o exigenta de ordine publica, a carei incalcare atrage nulitatea absoluta a actelor pronuntate de acesta. O astfel de viziune asigura coerenta actiunii puterii judecatoresti, garantand, in acelasi timp, independenta si impartialitatea judecatorului. Dreptul la un proces echitabil are la baza sa exact aceste doua caracteristici esentiale, iar incalcarea reglementarilor referitoare la compunerea instantei chiar de catre aceasta atrage, in mod cert, o suspiciune/indoiala rezonabila cu privire la posibilitatea ca instantele sa nu fie independente sau impartiale [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 si 178].
165. Raportat la cauza de fata, Curtea retine ca organizarea completurilor de judecata la care face referire Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 177, cuprinde in mod intrinsec ideea de constituire a acestora potrivit legii, ceea ce exprima obligatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a respecta legea si de a se supune acesteia. Astfel, daca legea prevede un anumit numar, specializare sau existenta temporala a completurilor, Inalta Curte de Casatie si Justitie, indiferent ca actioneaza in virtutea laturii sale administrative sau jurisdictionale [cu privire la aceasta distinctie, a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 141], are obligatia constitutionala sa respecte exigentele art. 126 alin. (4) din Constitutie si, pe cale de consecinta, sa constituie completurile de judecata potrivit legii, iar, in masura in care latura sa administrativa, in speta Colegiul de conducere, esueaza in indeplinirea acestei misiuni constitutionale, completurile de judecata nelegal constituite trebuie sa identifice si sa apeleze la remediile judiciare prevazute de lege pentru a readuce starea de legalitate in activitatea jurisdictionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
166. Folosirea notiunii de tribunal stabilit prin lege este o conditie ce se subsumeaza dreptului la un proces echitabil, pe langa caracterul independent si impartial al acesteia, si este de natura a asigura ca organizarea judiciara intr-o societate democratica nu depinde de bunul plac al executivului si ca ea este reglementata printr-o lege adoptata de Parlament. Nici in statele unde dreptul este codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lasata la discretia autoritatilor judiciare, fara ca acest lucru sa insemne ca instantele nu ar avea o anumita marja in interpretarea legislatiei nationale relevante. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, in principiu, o incalcare de catre o instanta a prevederilor legale nationale referitoare la stabilirea si competenta organelor judiciare este contrara art. 6 paragraful 1 din Conventie [a se vedea Hotararea din 5 octombrie 2010, pronuntata in Cauza DMD GROUP, AS. impotriva Slovaciei, paragrafele 60 si 61, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 191]. De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai statuat ca sintagma "stabilita prin lege" din cuprinsul art. 6 paragraful 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale acopera nu numai baza legala a existentei in sine a unui "tribunal", ci si respectarea de catre tribunal a normelor particulare care il guverneaza [a se vedea Hotararea din 20 iulie 2006, pronuntata in Cauza Sokurenko si Strygun impotriva Ucrainei, paragraful 24], precum si componenta completurilor in fiecare caz [a se vedea Hotararea din 4 martie 2003, pronuntata in Cauza Posokhov impotriva Rusiei, paragraful 39]. Totodata, o instanta care nu este stabilita in conformitate cu vointa legiuitorului este in mod necesar lipsita de legitimitatea ceruta intr-o societate democratica pentru a solutiona litigii de natura juridica [a se vedea Hotararea din 28 noiembrie 2002, pronuntata in Cauza Lavents impotriva Letoniei, paragraful 114].
167. In aceste conditii, Curtea nu poate decat sa constate ca prin neconstituirea completurilor specializate in domeniul judecarii, in prima instanta, a infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Inalta Curte de Casatie si Justitie a incalcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel incat completurile care s-au considerat competente sa judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-si misiunea constitutionala prevazuta de art. 126 alin. (4) din Constitutie, ceea ce in planul drepturilor fundamentale echivaleaza cu o incalcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constitutie, sens in care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instantei judecatoresti. In consecinta, judecarea in prima instanta a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de catre completuri de judecata nespecializate prin translarea proprio motu de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a acestei competente de judecata catre completurile cu competenta generala reprezinta, in principal, un act de opunere la lege, ceea ce inseamna ca, sub aspectul judecarii in prima instanta a infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin vointa contra legem a puterii judecatoresti, reprezentata, in cazul de fata, de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Or, este evident ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate ea insasi refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competenta de a o interpreta si aplica; prin refuzul aplicarii/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezavuat vointa legiuitorului, a ignorat obligatia sa de a constitui completuri specializate si a redimensionat competenta de judecata a completurilor cu competenta generala de la nivelul sau. Prin urmare, noua competenta rezultata a acestor completuri generaliste nu este prevazuta de lege, astfel ca judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizata, prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului antereferite, de catre un organ judiciar neprevazut de lege. In aceste conditii, Inalta Curte de Casatie si Justitie, asumandu-si o competenta contrara art. 61 alin. (1) si art. 126 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, a incalcat art. 21 alin. (3) din Constitutie privind dreptul la un proces echitabil, in componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instantei judecatoresti.
(4) Efectele deciziei Curtii Constitutionale si conduita constitutionala de urmat
168. Odata constatat un conflict juridic de natura constitutionala, Curtea Constitutionala, in virtutea dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "este garantul suprematiei Constitutiei", are obligatia sa solutioneze conflictul, aratand conduita in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze. In acest sens, Curtea are in vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) si (5) din Constitutie, in conformitate cu care Romania este stat de drept, organizat potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca, stat in care respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie, iar colaborarea intre autoritatile/institutiile statului se fundamenteaza pe principiul colaborarii loiale si al respectului reciproc [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 49, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 123, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 139]. Una dintre conditiile realizarii obiectivelor fundamentale ale statului roman o constituie buna functionare a autoritatilor publice, cu respectarea principiilor separatiei si echilibrului puterilor, fara blocaje institutionale [Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 49, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 123]. De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constitutie nu confera Curtii Constitutionale atributia de a constata doar existenta conflictelor juridice de natura constitutionala, ci pe aceea de a solutiona aceste conflicte. Prin urmare, in exercitarea atributiei sale, Curtea aplica o procedura in doua trepte, si anume analiza existentei conflictului juridic de natura constitutionala si, in masura unui raspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de catre autoritatile publice implicate in conflict [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragraful 120].
169. Curtea constata ca, potrivit jurisprudentei sale generate in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie [a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 198], efectele deciziilor pronuntate vizeaza, potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, situatii juridice nedefinitiv consolidate. In cadrul acestei notiuni autonome se includ cauzele aflate in curs de judecata, cele care, desi au fost solutionate printr-o hotarare definitiva, pot fi contestate in masura in care justitiabilii sunt inca in termenul de exercitare a cailor de atac extraordinare corespunzatoare, precum si cauzele viitoare. Avand in vedere obligatia constitutionala a Curtii Constitutionale de indicare a conduitei de urmat de catre autoritatile publice implicate in conflict, revine acesteia competenta de a particulariza, in functie de specificul fiecarei cauze in parte, situatiile juridice nedefinitiv consolidate carora li se aplica decizia astfel pronuntata.
170. Raportat la decizia de fata si tinand seama de faptul ca judecata in prima instanta a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectata de conduita neconstitutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ceea ce a produs un blocaj institutional implicit, Curtea identifica doua categorii de cauze ce vizeaza situatii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, carora urmeaza a li se aplica direct prezenta decizie . Prima categorie de cauze este reprezentata de cele a caror judecata in prima instanta a fost realizata prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotararii Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 si, la data publicarii prezentei decizii, se afla in curs de judecata, in faza apelului, pe rolul completurilor de 5 judecatori. Aceste cauze, avand in vedere incalcarea in faza judecatii in prima instanta a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) si ale art. 126 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, urmeaza a fi rejudecate, in conditiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala, de completurile specializate alcatuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumata cauzelor care vor fi inregistrate la Inalta Curte de Casatie si Justitie incepand cu data publicarii prezentei decizii, si anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comporta nicio dificultate procesuala.
171. De asemenea, Curtea retine ca, din moment ce conduita neconstitutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a afectat judecata in prima instanta [spre deosebire de situatia constatata in Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, care a privit modul de compunere al completurilor de 5 judecatori] a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, nu devin incidente dispozitiile art. 426 lit. d) din Codul de procedura penala, potrivit carora "Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri [] d) cand instanta de apel nu a fost compusa potrivit legii []". Curtea subliniaza ca, potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel incat autoritatea de lucru judecat asociata hotararilor judecatoresti pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care au fost solutionate definitiv cauzele care intra sub incidenta Legii nr. 78/2000, pana la data publicarii prezentei decizii, nu este atinsa.
172. Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

1. Admite sesizarea formulata de presedintele Camerei Deputatilor si constata ca a existat un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, generat de neconstituirea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a completurilor de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, contrar celor prevazute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.
2. Cauzele inregistrate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si solutionate de aceasta in prima instanta anterior Hotararii Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in masura in care nu au devenit definitive, urmeaza a fi rejudecate, in conditiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala, de completurile specializate alcatuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 3 iulie 2019.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-sef,
Benke Karoly

*
OPINIE SEPARATA

1. In dezacord cu solutia adoptata - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, consideram ca cererea de solutionare a pretinsului conflict juridic de natura constitutionala dintre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, constand in refuzul explicit al celei dintai autoritati publice de a aplica o lege adoptata de Parlament si substituirea in acest mod, implicit, autoritatii legiuitoare prin neconstituirea, in cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de completuri de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate, prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, de la data modificarii art. 29 alin. (1) din lege, prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si pana in prezent nu putea face obiectul de analiza a Curtii Constitutionale in cadrul competentei sale prevazute de art. 146 lit. e) din Constitutie .
2. Competenta Curtii Constitutionale de a solutiona conflicte juridice de natura constitutionala a fost introdusa la revizuirea Constitutiei in anul 2003, iar, in cadrul procedurii de revizuire, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, pronuntata in exercitarea controlului de constitutionalitate a initiativei de revizuire, s-a aratat ca, prin conferirea noii atributii, Curtea "solutioneaza sau aplaneaza litigii constitutionale intre autoritati. Aceste litigii pot privi conflicte intre doua sau mai multe autoritati constitutionale cu privire la continutul ori intinderea atributiilor lor, decurgand din Constitutie . Aceasta este o masura necesara, urmarind inlaturarea unor posibile blocaje institutionale".
3. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale generata ulterior revizuirii Constitutiei, conflictele juridice de natura constitutionala "nu se limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje institutionale, ci vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei" [a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, precum si paragraful 103 al Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019].
4. Prin Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Curtea a statuat ca "desi prin neindeplinirea unei obligatii ce izvoraste dintr-un act normativ inferior Constitutiei, [respectiv, o lege - sn.] s-a nascut un conflict juridic, acesta nu poate fi asimilat unuia de natura constitutionala", astfel ca "neindeplinirea unor obligatii de sorginte legala nu genereaza automat un conflict juridic de natura constitutionala, intrucat eventuala ignorare a unei astfel de competente a unei institutii sau autoritati publice, fie ea nominalizata in chiar titlul III al Constitutiei Romaniei, nu reprezinta eo ipso o problema de constitutionalitate, ci una de legalitate, pentru ca raportul acestora poate fi cenzurat in fata instantelor de judecata".
5. Cu alte cuvinte, din jurisprudenta Curtii Constitutionale rezulta ca admisibilitatea unei cereri formulate in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie, depinde de relevanta constitutionala a conflictului de natura juridica dintre autoritatile publice aflate in divergenta si ca nu orice incalcare a legii reprezinta, in mod implicit, o problema de constitutionalitate. Este adevarat ca art. 1 alin. (5) din Constitutie stabileste ca respectarea legilor este obligatorie si ca prin nerespectarea unei legi, in mod implicit, se aduce atingere chiar acestui principiu constitutional, insa, trebuie retinut ca nu orice incalcare a Constitutiei, directa sau indirecta, angajeaza competenta Curtii Constitutionale. Remediile stabilite prin Constitutie sau lege pentru restabilirea starii de legalitate pot fi de natura administrativa sau judiciara, competenta solutionarii actiunii sau inactiunii care a nesocotit legea revenind autoritatii administrative sau judiciare competente. Competenta Curtii Constitutionale, astfel cum rezulta din Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, este angajata, in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie, numai atunci cand se dezvolta o paradigma juridica neconstitutionala ce semnifica pozitionarea si plasarea unei autoritati a statului in afara ordinii constitutionale. Totodata, competenta Curtii este angajata numai in subsidiar, si anume in situatia in care nu exista un alt remediu, de orice natura pentru a readuce starea de legalitate.
6. In cauza de fata, se constata ca ceea ce se imputa Inaltei Curti de Casatie si Justitie este aceea ca nu a constituit completuri specializate de 3 judecatori in judecarea, in prima instanta, a infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 si ca, astfel, ar fi dezvoltat o paradigma juridica neconstitutionala.
7. Pentru a analiza justetea celor imputate Inaltei Curti de Casatie si Justitie, trebuie lamurita problema specializarii judecatorilor in sensul de a determina viziunea legiuitorului asupra acesteia. In acest sens se constata ca, in conceptia legiuitorului organic, notiunea de specializare vizeaza domeniul de drept in care judecatorul urmeaza sa activeze. O atare sustinere rezulta din faptul ca in intervalul de timp cuprins intre data intrarii in vigoare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor (29 septembrie 2004) si intrarea in vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor (18 octombrie 2018), la nivelul instantelor inferioare Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si la cel al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - mai cu seama in perioada 2012-2018 - notiunea de specializare a fost reglementata la nivel legal si a avut in vedere ramura de drept in care urma sa activeze judecatorul. Exemplificativ, mentionam, art. 46 din Legea nr. 303/2004 privind promovarea la nivelul tribunalelor si curtilor de apel, respectiv art. 526 din aceeasi lege, care, atunci cand se refera la specializare, au in vedere o grupa de materii specifica practic sectiei din care judecatorul va face parte, astfel: sectia civila (drept civil, dreptul familiei si drept international privat), sectia penala (drept penal) sau sectia de contencios administrativ (drept administrativ, drept financiar si fiscal si dreptul muncii). Prin urmare, specializarea viza un fascicul de materii in care judecatorul urma sa judece. Daca in privinta judecatorilor de la instantele inferioare ierarhic Inaltei Curti de Casatie si Justitie se poate pretinde o subspecializare, avand in vedere ca nu dispun de cunostintele si experienta profesionala a judecatorului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in privinta acestora din urma nu se poate impune o asemenea cerinta pentru ca, de principiu, prin cariera lor/experienta si cunostintele lor au dobandit gradul profesional maxim de unde rezulta existenta unei reguli de drept ce nu poate fi rasturnata, respectiv existenta specializarii acestora in materiile pe care le judeca. Se mai retine ca pentru a accede la Inalta Curte de Casatie si Justitie judecatorul respectiv a parcurs toate gradele profesionale, astfel ca putem afirma, chiar daca valorificam un element de fapt, ca un astfel de judecator a judecat o paleta larga de cauze de diferite tipologii, inclusiv cauze avand ca obiect infractiuni de coruptie savarsite de persoane care nu angajau competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
8. Este adevarat ca stabilirea specializarii judecatorilor in cadrul unei materii [subspecializarea] implica, in mod necesar, criterii obiective, care sa tina seama de experienta lor profesionala in judecarea anumitor categorii de cauze, de activitatea de perfectionare in cadrul programelor de formare continua asigurate prin intermediul Institutului National al Magistraturii, de participarea la conferinte sau seminare de specialitate, de absolvirea unor studii postuniversitare de perfectionare, sustinerea unor prezentari, elaborarea unor lucrari in domeniul respectiv etc. Prin urmare, specializarea reflecta un cumul de cunostinte dobandite in cadrul unui segment al materiei respective. Totusi, legea nu prevede astfel de criterii, ceea ce indreptateste concluzia potrivit careia indiferent de nivelul instantelor judecatoresti, compunerea completurilor specializate nu era realizata pe baza acestora, astfel ca, in realitate, completurile specializate erau si sunt alcatuite din judecatori ai aceleiasi sectii specializati in materie penala, anume desemnati pe criterii stabilite pe cale pretoriana sa faca parte din acestea.
9. Din cele de mai sus, rezulta ca art. 29 din Legea nr. 78/2000 vizeaza constituirea unor completuri specializate, fara a exista, insa, criterii stabilite de lege pentru determinarea sub-specializarii . Legiuitorul are competenta de a determina astfel de criterii numai la instantele ierarhic inferioare Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu si pentru judecatorii acesteia din urma. Intrucat, compunerea acestor completuri trebuia determinata de Consiliul Superior al Magistraturii sau Colegiul de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta ca, in masura in care nu au facut-o, ceea ce in sine reprezinta o incalcare a legii, totusi, consecinta nu este nelegala compunere a completului, ci considerarea tuturor completurilor ca avand competenta sa judece, in prima instanta, infractiuni reglementate de Legea nr. 78/2000.
10. Prin urmare, la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intrucat judecatorii acesteia nu pot fi grupati in generalisti si specializati, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu putea sa reglementeze decat o obligatie cu caracter organizatoric in sensul ca Colegiul de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie trebuie sa stabileasca daca toate completurile sau numai unele judeca in prima instanta infractiuni reglementate de Legea nr. 78/2000.
11. In consecinta, la nivelul instantei supreme toti judecatorii din materie penala sunt specializati in judecarea oricaror infractiuni, indiferent ca acestea sunt reglementate de dreptul comun sau legile speciale. Prin urmare, functioneaza o prezumtie simpla in virtutea careia odata ce persoana este numita in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul sectiei penale, aceasta detine specializarea necesara sa judece orice fel de infractiuni . Nu se poate afirma ca la nivelul instantei supreme a unui stat exista judecatori generalisti si specializati in cadrul materiei penale din moment ce pentru a dobandi acest grad profesional fiecare a avut de indeplinit aceleasi cerinte profesionale, iar gradul dobandit impune atat dreptul, cat si obligatia de a-si continua pregatirea profesionala in domeniul in care sunt specializati, respectiv domeniul dreptului penal. Acestia au fost numiti judecatori la sectia penala, drept care sunt specializati in materie penala, nefiind, asadar, numiti ca judecatori la completuri specializate pentru a judeca numai anumite infractiuni din cadrul materiei penale ce intra in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
12. Mai mult, este de observat ca specializarea sau necesitatea specializarii pe care o invoca autorul cererii nu este o regula absoluta din moment ce exista si alte situatii in care completuri nespecializate judeca aspecte de tin de competenta completurilor specializate. In acest sens, se retine ca in privinta exceptiei de nelegalitate un complet nespecializat judeca aspecte ce tin de o alta materie. Astfel, instanta investita cu judecarea fondului cauzei va putea sa solutioneze o exceptie de nelegalitate, fara a fi una specializata in cauze de contencios administrativ. De aceea, raportat la cauza de fata, chiar neconstituite ca si completuri specializate, completurile existente, specializate din punct de vedere material, pot retine competenta de judecata a completurilor care, din punct de vedere formal, sunt calificate drept specializate. Prin urmare, cu sau fara hotararea respectiva a Colegiului de conducere, este incontestabil ca un complet al Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie poate solutiona cauze ce fac obiectul Legii nr. 78/2000.
13. Totusi, in masura in care legea impune crearea unor completuri specializate la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si nimic nu interzice legiuitorului sa procedeze in acest fel, Consiliul Superior a Magistraturii/Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie au obligatia, astfel cum se solicita in cauza, de a le constitui pentru a judeca ele insele infractiunile reglementate de Legea nr. 78/2000. In aceste conditii, revenea Consiliului Superior a Magistraturii/Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie obligatia de a constitui aceste completuri pentru ca, in caz contrar, acestea se plasau in afara legii. Or, este de principiu, ca judecatorul se supune legii, si nu aspectelor de oportunitate. Judecatorul, indiferent ca detine sau nu o functie de conducere, trebuie sa aplice legea, nu sa refuze aplicarea acesteia pe motiv ca nu mai este in acord cu dezvoltarea dreptului. Fara a justifica in vreun fel neaplicarea legii de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu putem sa nu observam ca in perioada 2005-2018 procentul cauzelor de coruptie din totalul cauzelor solutionate este de 70,83%, fiind ani in care procentul a fost chiar de 100% (2005 si 2006), aspect care, insa, demonstreaza ca, in lipsa hotararii antereferite, toate completurile trebuie a fi considerate "specializate".
14. Chiar neconstituite aceste completuri, se ridica problema daca o chestiune de forma, cu caracter organizatoric, poate fi opusa unui aspect de fond circumscris existentei specializarii in orice domeniu al dreptului penal al judecatorilor Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In opinia noastra, a da precadere aspectului organizatoric fata de cel de fond pune in discutie insusi fundamentul ideii de completuri specializate; s-ar putea ajunge la situatia in care, in conditiile deciziei la care formulam aceasta opinie separata, aceiasi judecatori din cadrul sectiei penale care au judecat in complet "nespecializat" sa ajunga sa judece aceleasi categorii de cauze in complet "specializat". Mai mult, judecatorii care au judecat in complet "nespecializat", iar hotararea data ar fi desfiintata pe acest motiv, ar putea face parte din orice complet de apel, respectiv Completul de 5 judecatori. Acest lucru indica un caracter absolut formal al pretinsului conflict juridic de natura constitutionala adus in fata Curtii Constitutionale.
15. Potrivit criteriului material, toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie constituie baza de selectie atat pentru completurile specializate de 3 judecatori, cat si pentru cele de apel, Completurile de 5 judecatori. Atat timp cat baza de selectie pentru completurile specializate o constituie toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care trebuie a fi considerati specializati tocmai prin gradul profesional pe care il detin, o disfunctie organizatorica - neadoptarea unei hotarari a Consiliului Superior al Magistraturii/Colegiului de conducere - nu califica completul de 3 judecatori ca nespecializat. Nici macar nu se pune problema acoperirii in cazul dat in apel a disfunctiei organizatorice de catre completul "nespecializat" de 5 judecatori pentru ca, in realitate, aceasta nu afecteaza alcatuirea completului de judecata . Situatia retinuta in decizie este cu atat mai paradoxala, sub aspectul efectelor acesteia, cu cat chiar hotararea unui complet specializat de 3 judecatori poate fi infirmata de un complet "nespecializat" de 5 judecatori. In aceste conditii, sub aspect substantial, indiferent ca era sau nu adoptata acea hotarare a Consiliului Superior al Magistraturii/Colegiului de conducere de constituire a completurilor specializate, hotararile pronuntate de completurile de 3 judecatori proveneau de la completuri specializate.
16. Opunerea unui criteriu formal la cel material antereferit nu face altceva decat sa afecteze buna desfasurare a activitatii jurisdictionale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie penala si reluarea proceselor aflate pe rolul completurilor de 5 judecatori de la inceput, respectiv de la primul ciclu procesual.
17. Intrucat art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu are nicio incidenta asupra legalei compuneri a instantei judecatoresti, aceasta fiind compusa, potrivit legii, din 3 judecatori, specializati prin insasi gradul profesional maxim pe care il detin, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie putea fi obligat sa emita hotararea de constituire a completurilor specializate [toate/unele dintre acestea]. Insa, in masura in care n-a facut-o inseamna ca toate completurile sunt specializate, astfel incat in mod corect Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins exceptia/motivul de casare referitor la nelegala constituire a instantei, pe motiv ca nu ar fi constituite completuri specializate.
18. Apreciem, prin urmare, ca mijlocul procedural urmat pentru solutionarea acestui diferend in privinta intinderii si aplicarii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv sesizarea Curtii Constitutionale in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie, a fost gresit. Problema de drept relevata nu are o dimensiune constitutionala care sa angajeze competenta Curtii Constitutionale, fiind un aspect care nu aduce in discutie o afectare de o anumita intensitate a valorilor si exigentelor constitutionale. De altfel, per absurdum a accepta ca orice incalcare, directa/indirecta, a Constitutiei angajeaza competenta Curtii Constitutionale ar insemna o incalcare a diviziunii de competente intre autoritatile publice stabilite prin insusi textul Constitutiei.
19. In consecinta, se retine ca finalitatea textului legal analizat este indeplinita chiar daca in mod formal nu au fost constituite aceste completuri specializate, tocmai pentru ca toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost si sunt specializati in judecarea oricaror infractiuni, astfel ca desfiintarea unei hotarari judecatoresti in apel pentru lipsa unei hotarari de constituire a unui complet specializat, in conditiile in care acestea functionau ca atare, este dificil de acceptat.
20. A ridica problema neconstituirii exprese a completurilor specializate reglementate de art. 29 din Legea nr. 78/2000 la nivel constitutional inseamna a-i acorda o atentie mult sporita, iar efectele deciziei pronuntate sunt disproportionate asupra derularii cauzelor aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, mai ales cu privire la cele aflate in apel. Mai mult, Hotararea Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, pe care Curtea Constitutionala o accepta ca fiind un act prin care s-au constituit completurile specializate, stabileste ca toate completurile de 3 judecatori ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializate, astfel ca intr-o cauza care, intamplator, a tranzitat acest moment completul nespecializat brusc se transforma intr- unul specializat, in conditiile in care are aceeasi componenta si, astfel, cauza continua sa fie legal judecata . In schimb, daca anterior acestui moment cauza a fost solutionata printr-o sentinta si se afla in apel, ea se va reintoarce la un complet de 3 judecatori existent si anterior Hotararii Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 devenit, intre timp, specializat.
21. Se mai retine ca intr-o asemenea logica nu se poate sustine incalcarea art. 21 alin. (3) din Constitutie, in sensul ca instanta nu ar fi fost prevazuta de lege si, astfel, s-ar fi incalcat dreptul la un proces echitabil. Asa cum am aratat, este vorba despre aceeasi componenta a completului de judecata atat inainte, cat si dupa Hotararea Colegiului de conducere nr. 14/2019. Completurile sunt tot atat de legitime, indiferent de momentul la care, in mod formal, Colegiul de conducere a emis hotararea antereferita. Inalta Curte de Casatie si Justitie, in ceea ce priveste constituirea completelor Sectiei penale, s-a supus Legii nr. 304/2004, astfel ca compunerea completului era prevazuta de lege, neputandu-se sustine ca acesta ar fi fost constituit prin acte ale puterii judecatoresti, si nu in temeiul si executarea legii. De aceea, a fost respectata componenta procesului echitabil referitoare la constituirea prin lege a instantelor judecatoresti.
22. Totodata, se retine ca dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale presupune evaluarea caracterului echitabil al procedurii penale in ansamblu [Hotararea din 13 septembrie 2016, pronuntata in Cauza Ibrahim si altii impotriva Regatului Unit, paragraful 250]. Respectarea cerintelor unui proces echitabil trebuie examinata in fiecare caz, avand in vedere dezvoltarea procedurii in ansamblu si nu pe baza unei analize izolate a unui anumit aspect sau a unui incident particular, desi nu poate fi exclus faptul ca un factor specific poate fi atat de decisiv incat sa permita evaluarea corectitudinii procesului intr-o etapa anterioara a procedurii [Hotararea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 12 iulie 1984, pronuntata in Cauza Can impotriva Austriei, paragraful 48]. Or, in cauza de fata, nu se putea retine ca un incident izolat, precum lipsa hotararii Colegiului de conducere de constituire a completurilor specializate, pune in discutie insusi dreptul la un proces echitabil. Incalcarea acestui drept rezulta dintr-un complex de factori cu importanta mai mica sau mai mare, astfel ca nu se poate sustine ca un criteriu formal, precum cel antereferit, este in masura sa rastoarne criteriul material, respectiv cel potrivit caruia toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati prin natura functiei detinute si sa duca la concluzia afectarii dreptului la un proces echitabil. Ne intrebam, in aceste conditii, ce vatamare produce lipsa hotararii Colegiului de conducere de constituire a completurilor specializate pentru perioada 2003-2019 in conditiile in care la 23 ianuarie 2019 prin hotararea data de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie se consfinteste, si Curtea accepta, ca toate completurile existente la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializate. . . Mai mult, apelul impotriva hotararii pronuntate de completurile "nespecializate" de 3 judecatori este judecat tot de un complet nespecializat, respectiv de unul dintre completurile de 5 judecatori. Se ajunge in situatia in care intr-o cale de atac devolutiva un complet nespecializat examineaza cauza sub toate aspectele de fapt si de drept [art. 417 alin. (2) din Codul de procedura penala], ceea ce denota ca, sub aspectul evaluarii cauzei, completul de 3 judecatori de prima instanta si cel de 5 judecatori in apel realizeaza acelasi examen al cauzei, cu consecinta lipsei de relevanta a distinctiei dintre completurile specializate si nespecializate. Din contra, avand in vedere ca completul de 5 judecatori judeca in apel, hotararile completurilor de 3 judecatori, chiar constituite drept specializate, pot fi mentinute sau desfiintate in tot sau in parte prin hotararea unui complet nespecializat, situatie care nu genereaza, nici in viziunea legiuitorului si nici in cea a opiniei majoritare, o incalcare a dreptului la un proces echitabil. In consecinta, sub aspectul finalitatii, nu exista nicio diferenta intre situatia hotararii date de un complet nespecializat, care poate fi supusa unei cai de atac la un complet de asemenea nespecializat si situatia hotararii date de un complet specializat, care poate fi supusa unei cai de atac la un complet de asemenea nespecializat, astfel ca, evaluand procedura per ansamblu, nu se poate sustine ca in primul caz nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, iar in cel de-al doilea caz ca s-a respectat acest drept, ci, din contra, ambele situatii evidentiaza respectarea dreptului la un proces echitabil.
23. Din cele de mai sus rezulta ca prin neadoptarea hotararii de constituire a completurilor specializate de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a existat o incalcare a legii la nivelul Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa incalcarea legii nu a afectat legala compunere a completurilor de 3 judecatori si, in consecinta, nu a afectat activitatea de infaptuire a justitiei realizata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In aceste conditii, rezulta in mod evident ca, desi suntem in fata unui conflict juridic intre doua autoritati publice, acesta nu are relevanta constitutionala. De asemenea, chiar daca a existat o incalcare a legii de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin neconstituirea formala a completurilor specializate, nu inseamna ca insasi Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pozitionat intr-o paradigma juridica neconstitutionala, intrucat o incalcare punctuala a legii nu denota o conduita institutionala care ar pozitiona modul de actiune a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in afara ordinii constitutionale.
24. Prin urmare, contrar solutiei pronuntate prin decizia antereferita, apreciem ca, in cauza, nu a existat in perioada 2003-2019 niciun conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament, pe de o parte, si Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, generat de neconstituirea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a completurilor de judecata specializate pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, contrar celor prevazute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Judecator,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
Judecator,
Daniel Marius Morar

*
OPINIE SEPARATA

In dezacord cu solutia pronuntata cu majoritate de voturi de Curtea Constitutionala, consideram ca instanta de contencios constitutional ar fi trebuit:
- in principal, sa constate inadmisibilitatea sesizarii, intrucat:
- aceasta nu a fost formulata de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, respectiv de presedintele Camerei Deputatilor, ci de un vicepresedinte al Camerei, domnul Florin Iordache, iar, conform Constitutiei, atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional nu poate forma obiectul delegarii;
- nu sunt intrunite elementele constitutive, respectiv criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natura constitutionala, astfel cum acestea au fost stabilite in jurisprudenta Curtii, in cadrul fixat chiar de instanta de contencios constitutional pentru acest tip de cauze, nici chiar in interpretarea cea mai relaxata pe care jurisdictia constitutionala o da mai recent acestei notiuni;
- In subsidiar, sa constate ca in cauza nu a existat si nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de-o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, deoarece:
- nu s-a putut stabili o incalcare din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a competentelor pe care Constitutia si legea i le confera;
- nu s-a putut stabili o imixtiune sau o substituire din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in competentele conferite de Legea fundamentala Parlamentului Romaniei, de vreme ce Parlamentul a adoptat legi (Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara) necorelate intre ele, iar Inalta Curte nu a facut altceva decat sa le aplice in sensul producerii de efecte juridice de catre ambele;
- Prin decizia adoptata in baza opiniei majoritare si solutia oferita pentru dezlegarea pretinsului conflict juridic de natura constitutionala Curtea Constitutionala a intervenit in mod arbitrar si fara a avea vreo competenta in sfera activitatii judiciare, pe de o parte, solutionand in locul instantelor de drept comun si in afara oricarui cadru procesual legal o inedita exceptie procesuala ce ar viza o pretinsa nelegala compunere a unor completuri de judecata, iar pe de alta parte incalcand principiul separatiei puterilor in stat si afectand independenta justitiei.
1. Inadmisibilitatea sesizarii, intrucat aceasta nu a fost formulata de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, respectiv de Presedintele Camerei Deputatilor, ci de un vicepresedinte al Camerei, domnul Florin Iordache, iar, conform Constitutiei, atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional nu poate forma obiectul delegarii.
Astfel, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei, "Curtea Constitutionala solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua camere, a prim- ministrului sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".
Textul constitutional al art. 146 lit. e) opereaza o distinctie intre doua categorii de subiecte de drept: titularii dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala, enumerati expres de norma constitutionala, respectiv autoritatile publice care pot avea calitatea de parte in conflict, si are ca scop delimitarea calitatilor procesuale ale acestora in cauza dedusa judecatii Curtii.
Subiectele de drept pe care Legea fundamentala, in art. 146 lit. e), le indrituieste a sesiza Curtea sunt limitativ prevazute, respectiv acestea sunt Presedintele Romaniei, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, prim-ministrul si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Practic, dispozitia constitutionala nu distinge, dupa cum autoritatile pe care aceste subiecte de drept le reprezinta, sunt sau nu parti in conflictul cu care sesizeaza Curtea .
Astfel, prima categorie, prin formularea cererii de sesizare a Curtii, actioneaza in virtutea dreptului conferit de Constitutie, fara a dobandi calitatea procesuala de parte a conflictului, in vreme ce a doua categorie dobandeste calitatea procesuala de parte a conflictului.
Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala, instanta de contencios constitutional a dezvoltat o bogata jurisprudenta (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Decizia nr. 460 din 3 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 55, sau Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018, paragraful 59, sau Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragrafele 53 si 54).
In ceea ce priveste admisibilitatea cererii formulate in prezenta cauza, sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, constatam ca presedintele Camerei Deputatilor este titular al acestui drept, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, iar aceasta atributie a sa nu poate forma obiectul delegarii catre vicepresedintele Camerei.
In sensul ca atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala constituie o prerogativa care il vizeaza exclusiv pe titularul dreptului de sezina, neputand forma obiectul delegarii, instanta de contencios constitutional s-a pronuntat prin Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.076 din 19 decembrie 2018, paragrafele 57 si 59, si care a vizat cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala intre Prim- ministrul Romaniei, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, Curtea avand obligatia de a-si mentine aceasta jurisprudenta.
In acest sens, in considerentele Deciziei nr. 538 din 12 septembrie 2018, pentru un alt titular al dreptului de sezina, respectiv prim-ministrul Guvernului Romaniei, Curtea Constitutionala a statuat ca atributiile constitutionale ale prim- ministrului - inclusiv atributia de a sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala - intemeiate pe ideea de reprezentare a Guvernului nu pot fi delegate.
Concret, instanta de contencios constitutional a retinut urmatoarele:
"57. Prim-ministrul detine un loc aparte - primus inter pares - in structura Guvernului, Constitutia asigurandu-i, pe langa prerogativa esentiala de conducere a Guvernului si coordonare a activitatii membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor ce le revin [art. 107 alin. (1)], un statut special si o pozitie de autoritate executiva de sine statatoare, cu prerogative proprii, exclusive. Acestea vizeaza, in esenta, raporturile sale cu Parlamentul si cu Presedintele Romaniei, raporturi ce sunt insa indisolubil legate de rolul constitutional al Guvernului. Astfel, Presedintele Romaniei desemneaza candidatul pentru functia de prim-ministru [art. 85 alin. (1)], urmand ca acesta sa ceara votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului [art. 103 alin. (2)]; prim-ministrul poate cere participarea Presedintelui Romaniei la sedintele Guvernului si in alte situatii decat cele prevazute de art. 87 alin. (1); prim-ministrul contrasemneaza decretele emise de Presedintele Romaniei in exercitarea atributiilor sale prevazute in art. 91 alin. (1) si (2), art. 92 alin. (2) si (3), art. 93 alin. (1) si art. 94 lit. a), b) si d) [art. 100 alin. (2)]; prim-ministrul prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate [art. 107 alin. (1) fraza a doua]; prim-ministrul propune Presedintelui numirea si revocarea unor membri ai Guvernului [art. 85 alin. (1)], precum si desemnarea unor interimari [art. 107 alin. (4)]; propune Parlamentului aprobarea noii structuri sau compozitii politice a Guvernului, in caz de remaniere guvernamentala [art. 85 alin. (2) si (3)]; semneaza hotararile si ordonantele adoptate de Guvern [art. 108 alin. (4)]; prim-ministrul are dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala [art. 146 lit. e)]; Guvernul este demis daca prim-ministrul se afla intr-unul din cazurile de incetare a functiei de membru al Guvernului, prevazute la art. 106 sau se afla in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile [art. 110 alin. (2)]; spre deosebire de ceilalti membri ai Guvernului, prim-ministrul nu poate fi revocat de Presedintele statului [art. 107 alin. (2)]. Toate aceste competente/prerogative de ordin constitutional il vizeaza direct, exclusiv si personal pe prim-ministru.
(...)
59. Asa fiind, Curtea constata ca atributiile/prerogativele exercitate exclusiv de prim-ministru in realizarea rolului politic al Guvernului sunt, in primul rand, cele de conducere si de reprezentare a Guvernului in raporturile cu celelalte autoritati publice constitutionale, cum ar fi Presedintele Romaniei, Parlamentul, Curtea Constitutionala, precum si de coordonare a activitatii membrilor Guvernului, cu respectarea atributiilor ce le revin. Aceste atributii concretizeaza rolul eminamente politic si exclusiv al prim-ministrului in realizarea programului de guvernare, prin asigurarea indeplinirii masurilor adoptate in planul politicii interne si externe a tarii. Este evident ca aceste atributii exclusive, fiind direct legate de rolul politic al prim-ministrului in structura statului de drept, nu pot fi delegate, fiind indisolubil legate de persoana prim- ministrului titular, numit in functie potrivit normelor constitutionale."
Practic, instanta de contencios constitutional, prin aceasta decizie, a statuat ca in sfera prerogativelor exclusive ale Prim-ministrului si care nu pot forma obiectul delegarii este inclus dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, prevazut in art. 146 lit. e) din Constitutie .
Includerea in sfera prerogativelor exclusive, nesusceptibile de delegare, a dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala nu poate opera numai pentru unul dintre titularii enumerati in dispozitiile constitutionale ale art. 146 lit. e), respectiv doar pentru prim-ministru, ci pentru toti titularii enumerati in cuprinsul acestor dispozitii constitutionale, considerentele general obligatorii ale Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538/2018 fiind pe deplin aplicabile in cazul Presedintelui Romaniei, al presedintelui Senatului, al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Fiecare dintre aceste subiecte de drept are o serie de prerogative proprii si exclusive, atribuite prin Constitutie si care, sub nicio forma, nu pot fi delegate catre cel desemnat sa-i tina locul . Una dintre aceste prerogative este aceea de a sesiza Curtea Constitutionala cu un conflict juridic de natura constitutionala. Ca atare, sesizarea Curtii Constitutionale cu un astfel de conflict reprezinta un atribut exclusiv, personal si netransferabil al fiecaruia dintre cele cinci subiecte de drept enumerate in Constitutie in textul art. 146 lit. e).
Mai mult, daca legiuitorul constituant ar fi dorit sa faca o distinctie intre cei cinci titulari ai dreptului de sezina, cu privire la atributia prevazuta in art. 146 lit. e) din Constitutie, ar fi mentionat-o expres. Or, textul constitutional nu opereaza nicio astfel de distinctie, astfel incat considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018 sunt aplicabile mutatis mutandis fiecaruia dintre cei cinci titulari ai dreptului de sezina indicati in art. 146 lit. e) din Constitutie, inclusiv Presedintelui Camerei Deputatilor.
In consecinta, in conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 538 din 12 septembrie 2018, delegarea generala a atributiilor presedintelui Camerei Deputatilor nu poate include delegarea prerogativei exclusive de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, drept ce poate fi exercitat doar de catre presedintele Camerei Deputatilor.
In acelasi timp, vicepresedintele Camerei Deputatilor, caruia ii sunt delegate, cu caracter general, atributiile presedintelui acestei Camere, nu poate exercita o atributie ce constituie o prerogativa exclusiva si proprie a presedintelui Camerei Deputatilor, conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. 538/2018, si anume sesizarea instantei de contencios constitutional, in temeiul art. 146 lit. e) din Constitutie .
Examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala care formeaza obiectul prezentului dosar constatam ca, in partea introductiva a cererii, vicepresedintele Camerei Deputatilor a invocat:
- dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei, care, asa cum am aratat anterior, se refera exclusiv la presedintele Camerei Deputatilor;
- dispozitiile art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, care se refera la cererea unuia dintre presedintii celor doua Camere;
- precum si dispozitiile art. 34 lit. e) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ce reglementeaza atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza Curtea Constitutionala in conditiile prevazute in art. 146 lit. a), b), c) si e) din Constitutia Romaniei, republicata.
Niciuna dintre dispozitiile invocate nu ii confera insa vicepresedintelui Camerei Deputatilor dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala, in conditiile prevazute in art. 146 lit. e) din Constitutie .
In Decizia nr. 2 din 16 martie 2019 privind delegarea atributiilor presedintelui Camerei Deputatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 212 din 18 martie 2019, se prevede ca, in perioada 16-24 martie 2019, atributiile presedintelui Camerei Deputatilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor.
In conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 538/2018, delegarea generala a atributiilor presedintelui Camerei Deputatilor nu poate include delegarea prerogativei exclusive de a sesiza Curtea Constitutionala cu o cerere pentru solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie .
In acelasi sens sunt dispozitiile art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor, invocate ca temei legal al Deciziei nr. 2 din 16 martie 2019, alaturi de dispozitiile art. 34 ce reglementeaza atributiile presedintelui Camerei Deputatilor. Niciunul dintre aceste texte nu prevede posibilitatea incredintarii atributiilor ce constituie prerogative exclusive, conferite de Constitutie in considerarea persoanei presedintelui Camerei Deputatilor.
Astfel, potrivit art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor:
(1) Vicepresedintii indeplinesc atributiile stabilite de Biroul permanent sau incredintate de presedintele Camerei Deputatilor.
(2) Vicepresedintii conduc activitatea Biroului permanent si a plenului Camerei Deputatilor, la solicitarea presedintelui sau, in absenta acestuia, prin decizie a presedintelui Camerei Deputatilor.
(3) In perioada in care presedintele Camerei Deputatilor asigura interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, atributiile presedintelui Camerei Deputatilor se exercita de unul dintre vicepresedinti, desemnat de presedintele Camerei Deputatilor.
(4) Fiecare vicepresedinte coordoneaza si activitatea unor comisii permanente stabilite de Biroul permanent, prin hotarare a acestuia.
(5) In indeplinirea atributiilor prevazute la alin. (4), vicepresedintele coordonator poate participa la lucrarile comisiilor, fara drept de vot, prezentand informari Biroului permanent.
Fata de cele ce preceda, in plus fata de impedimentul stabilit prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 538/2018 care exclude posibilitatea delegarii atributiei de a sesiza Curtea Constitutionala in baza art. 146 lit. e) din Constitutie, examinarea dispozitiilor art. 35 din Regulamentul Camerei Deputatilor conduce la concluzia ca aceste dispozitii fac numai o referire generala la incredintarea unor atributii, iar nu la incredintarea atributiilor care constituie prerogative exclusive si proprii ale presedintelui Camerei Deputatilor.
Pe de alta parte, functia de presedinte al Camerei Deputatilor are o importanta constitutionala deosebita, data de complexitatea si de rolul sau de autoritate prevazuta in Constitutie la titlul III.
Presedintele Camerei Deputatilor se alege pe durata mandatului Camerei, iar ceilalti membri ai birourilor permanente sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni. Aceasta distinctie subliniaza necesitatea asigurarii permanentei functiei de presedinte al Camerei. Acesta este ales de majoritatea deputatilor prezenti [a se vedea art. 22 alin. (2) din Regulament], in timp ce alegerea vicepresedintilor, a secretarilor si a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, in conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuratiei politice a Camerei Deputatilor si negocierii liderilor grupurilor parlamentare [a se vedea art. 24 alin. (1) din Regulament].
Prin urmare, presedintele Camerei Deputatilor, avand in vedere majoritatea necesara alegerii sale, reprezinta Camera, in ansamblul ei, atat in relatiile cu alte autoritati, asigurand legatura cu puterea executiva, cat si pe plan extern, cu parlamentele altor state. Acestea sunt aspectele care fac distinctia intre institutia presedintelui Camerei Deputatilor si ceilalti membri ai acesteia.
Rolul vicepresedintilor Camerei este de a acorda sprijin in exercitarea atributiilor de catre presedintele Camerei, de a asigura continuitatea conducerii functionale a Camerei, prin indeplinirea unor sarcini nominalizate de catre Biroul permanent.
De aceea, atributiile constitutionale ale presedintelui Camerei Deputatilor nu pot fi exercitate decat intuitu personae, fara ca acesta sa le poata incredinta altei persoane, intrucat este ales prin votul majoritatii deputatilor prezenti, iar nu prin negociere politica .
De remarcat este si faptul ca la Senat se respecta vointa legiuitorului constituant, in sensul ca deciziile de delegare vizeaza doar activitatea de conducere a Senatului, asadar, conducerea administrativa, si nu delegarea tuturor atributiilor, precum s-a realizat in cauza de fata, prin Decizia presedintelui Camerei Deputatilor nr. 2/2019.
Invederam, totodata, faptul ca, in cadrul dezbaterilor ce au avut loc cu ocazia revizuirii Constitutiei din 2003 (a se vedea stenogramele din anul 2003 depuse la dosar de catre presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie), initial atributia de sesizare a Curtii Constitutionale cu un conflict juridic de natura constitutionala fusese acordata doar Presedintelui Romaniei, in calitatea sa de mediator intre puterile statului, conform art. 80 din Constitutie . Ulterior, s-a sustinut ideea ca aceste atributii pot fi conferite si Presedintelui Camerei Deputatilor si Presedintelui Senatului, intrucat sunt singurii care pot substitui Presedintele, in ipoteza in care seful statului se afla in imposibilitatea constitutionala de exercitare a atributiilor, a prerogativelor sale. Ulterior, s-a votat ca aceasta competenta sa o aiba si un numar de 25 de senatori sau 50 de deputati, dar votul a fost reluat si decizia finala adoptata a fost aceea ca doar Presedintele Romaniei, presedintele Senatului, presedintele Camerei Deputatilor (intrucat este singurul care are calitatea de a reprezenta Camera in relatiile cu alte autoritati), prim-ministrul si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii pot exercita aceasta prerogativa exclusiva, proprie, de o importanta majora pentru stat .
2. In cauza nu a existat si nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de-o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, deoarece nu sunt intrunite elementele constitutive ale unui conflict juridic de natura constitutionala, astfel cum acestea au fost stabilite in jurisprudenta Curtii, in cadrul fixat chiar de instanta de contencios constitutional pentru acest tip de cauze .
2.1. Notiunea de conflict juridic de natura constitutionala. Cadrul legal
In jurisprudenta sa evolutiva, dezvoltata in privinta competentei ce i-a fost atribuita prin art. 146 lit. e) din Constitutie, instanta de contencios constitutional a stabilit continutul notiunii de "conflict juridic de natura constitutionala" dintre autoritatile publice, pentru ca, ulterior, sa examineze situatia litigioasa dedusa judecatii prin raportare la cadrul astfel fixat.
Concretizarea legislativa a prevederilor constitutionale ale art. 146 lit. e) o regasim in dispozitiile art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, conform carora:
(1) Curtea Constitutionala solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a prim-ministrului sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Cererea de solutionare a conflictului va mentiona autoritatile publice aflate in conflict, textele legale asupra carora poarta conflictul, prezentarea pozitiei partilor si opinia autorului cererii.
2.2. Interpretarea sintagmei "conflict juridic de natura constitutionala"
Reamintim, mai intai, jurisprudenta Curtii Constitutionale prin care s-a definit sintagma "conflict juridic de natura constitutionala" dintre autoritati publice, pentru a proceda, apoi, la examinarea situatiei deduse judecatii, in raport cu cadrul fixat chiar de instanta constitutionala pentru acest tip de cauze .
Astfel, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, ca un conflict juridic de natura constitutionala presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor".
De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a retinut: "Conflictul juridic de natura constitutionala exista intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale."
Totodata, Curtea a mai statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie "stabileste competenta Curtii de a solutiona in fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit intre autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute intre acestea". Prin urmare, notiunea de conflict juridic de natura constitutionala "vizeaza orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei" (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009).
De asemenea, cu referire la competenta materiala de a solutiona conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei, a retinut urmatoarele:
"Este vorba de conflictele de autoritate . Intr-un atare caz Curtea Constitutionala solutioneaza sau aplaneaza litigii constitutionale intre autoritati. Aceste litigii pot privi conflicte intre doua sau mai multe autoritati constitutionale cu privire la continutul ori intinderea atributiilor lor, decurgand din Constitutie . Aceasta este o masura necesara, urmarind inlaturarea unor posibile blocaje institutionale. Pentru a se evita antrenarea Curtii in solutionarea unor conflicte politice este necesar sa se prevada ca este vorba doar de blocajele institutionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenta ." (pct. B.1 lit. a din decizie).
In aceasta etapa intermediara a notiunii evolutive de conflict juridic de natura constitutionala Curtea Constitutionala a precizat ca de esenta lui este blocajul institutional, insa ulterior ea a adaugat ca "regula este aceea ca, in masura in care exista mecanisme prin care autoritatile publice sa se autoregleze prin actiunea lor directa si nemijlocita, rolul Curtii Constitutionale devine unul subsidiar" (Decizia nr. 108/05.03.2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257/09.04.2014 sau Decizia nr. 875/19.12.2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1903/21.12.2018).
Totodata, in Decizia nr. 108/05.03.2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257/9.04.2014, Curtea Constitutionala a stabilit ca:
"V. In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice
Fara a-i defini continutul, atat Constitutia, cat si Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale utilizeaza sintagma de "conflict juridic de natura constitutionala". Prin urmare, pentru stabilirea trasaturilor continutului conflictului juridic de natura constitutionala, principalul reper l-a constituit jurisprudenta Curtii Constitutionale si doctrina in materie.
Astfel, aceste conflicte au urmatoarele trasaturi:
- sunt conflicte juridice;
- sunt conflicte juridice de natura constitutionala;
- creeaza blocaje institutionale;
- vizeaza nu numai conflictele de competenta (pozitive sau negative) nascute intre autoritatile publice, ci si orice situatii conflictuale a caror nastere rezida in mod direct din textul Constitutiei;
- se refera numai la anumite autoritati care pot aparea ca subiecte ale acestuia.
Toate aceste trasaturi au caracter cumulativ si nicidecum alternativ, neindeplinirea vreuneia dintre ele fiind, ab initio, o cauza de respingere a sesizarii.
Totodata, art. 146 lit. e) din Constitutie nu priveste orice conflict, probabil si posibil, intre autoritatile publice, ci numai conflictul juridic, deci nu si pe cel politic, si bineinteles numai conflictul care sa priveasca competente constitutionale (a se vedea, in acest sens, I. Muraru, E.S. Tanasescu, Constitutia Romaniei, Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 1.405)."
Mai recent, potrivit jurisprudentei Curtii, conflictele juridice de natura constitutionala nu se limiteaza numai la conflictele de competenta, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje institutionale sau la "orice situatii juridice conflictuale a caror nastere rezida in mod direct in textul Constitutiei", ci jurisdictia constitutionala a considerat ca inclusiv interpretarea diferita a unui articol constitutional poate ocaziona un conflict juridic de natura constitutionala (Decizia nr. 270/10.03.2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 290/15.04.2008, Decizia nr. 538/12.09.2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1076/19.12.2018 sau Decizia nr. 504/18.09.2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 801/03.10.2019).
Totodata, in Decizia nr. 685/07.11.2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1021/29.11.2018, ramasa singulara in jurisprudenta Curtii Constitutionale, aceasta s-a straduit sa isi justifice interventia in activitatea judiciara precizand ca "relevanta constitutionala" a unui conflict juridic de natura constitutionala poate fi indicata si de "un complex de acte/actiuni/inactiuni" considerate impreuna si care pot contura "geneza si consolidarea unei paradigme juridice in care interpretarea normei juridice subordoneaza insasi continutul normativ al acesteia". Contrar jurisprudentei sale anterioare, prin care apreciase ca rolul sau este subsidiar daca exista alte mijloace de reglare a litigiului constitutional dedus judecatii, in Decizia nr. 685/07.11.2018, precitata, Curtea Constitutionala a aratat ca, "desi fiecare act in parte al autoritatilor publice aflate in conflict cunoaste un anumit mecanism constitutional de contestare", problema ridicata "transcede incalcarilor punctuale ale legii si aduce in discutie definirea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice". In plus, fara sa fi fost sesizata de vreun cetatean cu privire la vreo incalcare a drepturilor sale fundamentale, in decizia sus- mentionata Curtea a considerat ca, in masura in care "misiunea reglarii sistemului constitutional revine in exclusivitate in sarcina justitiabilului, care este pus in situatia de a lupta pentru garantarea drepturilor sau a libertatilor sale in contra unei paradigme juridice neconstitutionale, dar institutionalizate, rolul Curtii Constitutionale devine unul primordial".
Altfel spus, in baza atributiei sale de a solutiona conflicte juridice de natura constitutionala, Curtea Constitutionala a decis ca ar fi competenta inclusiv sa analizeze "conduita unei autoritati publice" separat de orice conflict pozitiv sau negativ de competenta ori blocaj institutional intre autoritati publice si sa isi extinda competenta la protectia juridica din oficiu si in principiu a cetatenilor, fara ca acestia sa ii fi reclamat vreo atingere a vreunui drept fundamental.
Din jurisprudenta Curtii Constitutionale expusa mai sus rezulta ca, pentru a ne afla in prezenta unui conflict juridic de natura constitutionala, Curtea trebuie sa circumscrie analizei sale urmatoarele aspecte:
A� sa verifice daca exista o situatie conflictuala intre doua autoritati publice, de natura a crea blocaje institutionale, care nu pot fi inlaturate in alt mod;
A� in ipoteza constatarii existentei unei situatii conflictuale intre doua autoritati publice, sa verifice daca aceasta rezida, in mod direct, din textul Constitutiei, si nu dintr-un act normativ subsecvent Constitutiei (a se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, punctul II). Circumscris acestei din urma conditii, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009 a statuat ca: "Eventuala depasire a limitelor de competenta ale misiunilor de audit nu reprezinta probleme de constitutionalitate, ci strict de legalitate, astfel incat raportul acestora poate fi cenzurat in fata instantelor de judecata ."
A� sa constate ca toate aceste trasaturi au caracter cumulativ si nicidecum alternativ, neindeplinirea vreuneia dintre ele fiind, ab initio, o cauza de respingere a sesizarii.
2.3. Obiectul verificarilor Curtii in cadrul prezentei cereri, verificari ce se impuneau a fi efectuate prin prisma elementelor constitutive ale unui conflict juridic de natura constitutionala
Fata de circumstantierea realizata in jurisprudenta Curtii Constitutionale relevata anterior si prin care au fost definite, determinate trasaturile conflictului juridic de natura constitutionala, precum si cerinta ca acestea sa fie intrunite, in mod cumulativ, vom examina in continuare, in raport cu actele si lucrarile dosarului, daca aspectele invocate in prezenta cerere de catre autorul sesizarii si calificate de acesta ca fiind generatoare ale unui conflict juridic de natura constitutionala se circumscriu sau nu dispozitiilor art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei.
Autorul sesizarii a sustinut ca acest conflict juridic de natura constitutionala a fost generat, pe de o parte, de faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a refuzat constituirea completurilor specializate in judecarea cauzelor de coruptie, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 si, pe de alta parte, de refuzul instantei supreme de a aplica o lege adoptata de Parlament.
Conflictul juridic de natura constitutionala intre doua sau mai multe autoritati poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, nu si competente prevazute de texte infraconstitutionale.
Raportat la cauza de fata, Curtea trebuia sa constate daca cererea formulata de presedintele Camerei Deputatilor vizeaza o situatie litigioasa, respectiv priveste un diferend intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie si daca aceasta situatie juridica litigioasa are natura constitutionala sau legala, motiv pentru care se impunea a fi analizata conduita imputata, din perspectiva rolului si competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Parlamentului, in cadrul ordinii constitutionale. Totodata, Curtea urma sa stabileasca daca ceea ce se imputa Inaltei Curti de Casatie si Justitie este o conduita care interfereaza cu rolul constitutional al Parlamentului, excedand, astfel, rolului sau constitutional si daca, eventual, aceasta conduita a avut aptitudinea/capacitatea de a genera un blocaj institutional.
Or, in cauza nu suntem in prezenta unui conflict juridic de natura constitutionala, intrucat nu se poate pune in discutie o nesocotire de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a vointei legiuitorului sau de o incalcare a unei norme juridice imperative aflate in vigoare si care sa fie de natura a se converti intr-o flagranta incalcare a dreptului intern.
Examinand actele dosarului constatam ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a respectat pe deplin atat dispozitiile legale incidente in evolutia legislativa a acestora, cat si mecanismul de verificare a propriei competente stabilit prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 685/2018, pentru urmatoarele argumente:
A� legiuitorul a investit de drept pe toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu competenta de a solutiona in prima instanta cauze de coruptie.
A� investirea de drept a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu competenta de a solutiona in prima instanta cauze de coruptie este sustinuta si de dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care prevad o facultate, iar nu o obligatie a Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a constitui completurile specializate.
A� jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (deciziile Completului de 5 judecatori nr. 233 din 12 decembrie 2013 si nr. 18 din 30 ianuarie 2014) a confirmat specializarea ope legis a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea in prima instanta a cauzelor de coruptie.
A� evolutia legislativa infirma interpretarea data textelor de lege prin punctul de vedere exprimat in sesizare .
A. Evolutia normativa a articolului 29 din Legea nr. 78/2000
In sesizare s-a reprosat Inaltei Curti de Casatie si Justitie faptul ca nu a aplicat dispozitiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
A.1. Forma initiala a articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 statua ca:
"Pentru judecarea infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate acestora, prevazute in prezenta lege, pot fi constituite complete specializate, potrivit art. 15 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile ulterioare."
Din examinarea acestor prevederi legale rezulta, cu claritate, ca textul articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin trimiterea realizata la Legea nr. 92/1992 (mai exact la dispozitiile art. 15), era aplicabil doar instantelor a caror organizare era reglementata de aceasta lege, respectiv numai instantelor inferioare Curtii Supreme de Justitie de atunci. Si aceasta intrucat, la acea data, mai exact la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 78/2000, Curtea Suprema de Justitie nu era organizata si nu functiona conform prevederilor Legii nr. 92/1992, ci potrivit propriei legi de organizare si functionare, respectiv potrivit Legii nr. 56/1993 (Legea Curtii Supreme de Justitie), in raport cu care isi constituia completurile de judecata .
A.2. Ulterior, a intervenit Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
In conformitate cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 161/2003 "pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate."
Practic, prin Legea nr. 161/2003, articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost modificat, in sensul stabilirii obligativitatii constituirii completurilor specializate la judecatorii, tribunale si curti de apel din doi judecatori. Conform expunerii de motive a legii, ratiunea unei asemenea modificari a fost, printre altele, aceea ca, macar la cauzele avand ca obiect infractiuni de coruptie, completul sa fie alcatuit nu doar dintr-un singur judecator, ci din doi judecatori, ca o garantie de incoruptibilitate. Sub acest aspect, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu putea fi avuta in vedere, intrucat aceasta judeca in completuri de trei judecatori, prin urmare, nu exista nevoia unei garantii de incoruptibilitate.
Pe de alta parte, nici Legea nr. 161/2003 (s.n. la fel ca si Legea nr. 92/1992) nu putea avea ca destinatar al reglementarii instanta suprema, intrucat, si la acea data, Curtea Suprema de Justitie functiona tot in baza legii proprii de organizare si functionare, respectiv in baza Legii nr. 56/1993, lege care a fost in vigoare de la 13 iulie 1993 pana la 31 decembrie 2004.
Prin urmare, toate obligatiile impuse de Legea nr. 78/2000 si de Legea nr. 161/2003 vizau doar instantele inferioare Curtii Supreme de Justitie, respectiv curtile de apel, tribunalele si judecatoriile.
Pe de alta parte, desi autorul sesizarii a sustinut ca Inalta Curte, nesocotind dispozitiile Legii nr. 161/2003, a incalcat vointa legiuitorului, respectiv a Parlamentului, cu toate acestea, trebuie subliniat faptul ca Legea nr. 161/2003 a fost o lege adoptata de Guvern, in calitate de legiuitor primar, prin asumarea raspunderii Guvernului in fata Parlamentului. Aceasta lege nu a avut drept destinatar Curtea Suprema de Justitie de atunci, intrucat instanta suprema - asa cum am aratat anterior - la acea data, avea propria lege de organizare si functionare si judeca in prima instanta in completuri de 3 judecatori. Pentru completurile specializate in fapte de coruptie de la instantele inferioare, Legea nr. 161/2003, care a modificat dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a instituit o serie de garantii anticoruptie care au constat in: un spor la salarizare, pe de o parte, si aplicarea principiului colegialitatii completurilor de judecata care judecau cauze in prima instanta. In stransa corelare cu dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, in forma prevazuta in Legea nr. 161/2003, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/20041), art. 28 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, in sensul ca:
1) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2004 privind cresterea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004.
"personalul prevazut la alin. (1) si judecatorii care compun completele specializate in infractiunile de coruptie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile ulterioare, beneficiaza de o majorare cu 40% a indemnizatiei de incadrare brute lunare, iar personalul prevazut la alin. (2) si (3) beneficiaza de o majorare cu 30% pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie."
In aplicarea dispozitiilor legale mai sus invocate, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie de la acea vreme a emis Ordinul nr. 109/2004, nota care a stat la baza adoptarii acestui ordin referindu-se la desemnarea, cu caracter permanent, a judecatorilor Sectiei penale, pentru a participa la judecarea infractiunilor de coruptie. In acest context, precizam ca, in conformitate cu legislatia in vigoare la momentul adoptarii Ordinului nr. 109/2004 (7 mai 2004), desemnarea se realiza de catre presedintele instantei. Aceasta concluzie rezulta, cu claritate, si din Ordinul ministrului justitiei nr. 688/C din 6 martie 2003.
A.3. Faptul ca niciodata Legea nr. 78/2000 nu a avut ca destinatar instanta suprema a fost consfintit chiar de catre legiuitor care, prin Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/20042), a facut o distinctie clara intre completurile specializate in fapte de coruptie de la instantele inferioare si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
2) Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2004 privind cresterea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1227 din 20 decembrie 2004.
Astfel, prin Legea nr. 601/2004 legiuitorul a prevazut in cuprinsul dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 urmatoarele:
"(5) Personalul prevazut la alin. (1), judecatorii care compun completele de judecata specializate in infractiunile de coruptie - potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare -, procurorii care participa la judecarea acestor cauze, presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, adjunctii sai si procurorii din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie beneficiaza de un spor de 40% la indemnizatia de incadrare bruta lunara. Personalul din Parchetul National Anticoruptie prevazut la alin. (2) si (3) beneficiaza de un spor de 30% pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie pe care o desfasoara."
De mentionat este faptul ca alineatul (5) al articolului 28 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 a fost introdus in procedura parlamentara. Ca atare, a fost vointa legiuitorului parlamentar sa acorde un alt statut judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie fata de judecatorii de la instantele inferioare specializati in judecarea faptelor de coruptie.
Examinarea dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004, conduce, totodata, la concluzia ca legiuitorul, enumerand presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectii si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie distinct de judecatorii care compun completurile specializate in infractiunile de coruptie, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, a exclus posibilitatea ca, la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, numai unii dintre judecatorii Sectiei penale sa judece infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 si a considerat, prin efectul legii, ca toti judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000.
Ca atare, insusi legiuitorul a facut distinctia intre instantele inferioare - care aveau obligatia potrivit Legii nr. 78/2000 sa constituie completuri specializate in fapte de coruptie, intrucat doar lor li se adresau dispozitiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 - si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, in viziunea legiuitorului, toti, chiar si cei civilisti, erau socotiti ca fiind specializati in judecarea faptelor de coruptie.
Aceasta viziune a legiuitorului este corecta intrucat, spre deosebire de instantele inferioare, deasupra instantei supreme nu exista o alta instanta ierarhic superioara. Acesta este si motivul pentru care la toate celelalte instante, cu exceptia Inaltei Curti, daca exista situatii de incompatibilitate intr-un numar mare, astfel incat sa nu fie posibila constituirea completului, cauza va fi judecata de instanta ierarhic superioara. La Inalta Curte, in caz de incompatibilitati, atunci cand completul specializat este in imposibilitate de a constitui un complet de judecata, acesta se va constitui din ceilalti judecatori ai Curtii, toti specializati in judecarea cauzelor de coruptie.
Specializarea tuturor judecatorilor Inaltei Curti rezida si din faptul ca, spre deosebire de toate celelalte instante judecatoresti, judecatorii supremi au si alte atributii, respectiv pronunta solutii de principiu, unifica practica judiciara, asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, inclusiv pentru faptele de coruptie. Toate aceste atributii ale judecatorilor supremi se realizeaza prin mecanismele de unificare, de asigurare a unei practici judiciare unitare, respectiv recursul in interesul legii si hotararile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care participa, potrivit legii, deopotriva, judecatori penalisti, judecatori civilisti si judecatori cu specializare in materie de contencios administrativ si fiscal.
Stabilirea specializarii, prin efectul legii, reprezinta o optiune a legiuitorului care a reflectat o realitate consfintita in Ordinul presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 109/2004 si continua sa reflecte o realitate, rezultata din conditiile impuse de lege pentru accesul la functia de judecator al Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - conditii ce implica parcurgerea ierarhiei instantelor judecatoresti, un nivel de specializare si o experienta profesionala pe baza carora legiuitorul a putut considera, prin efectul legii, ca toti judecatorii promovati la Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000. Pe cale de consecinta, completurile Sectiei penale din care acestia fac parte sunt, de plano, specializate.
In temeiul dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a emis Ordinul nr. 1/2005, in scopul de a se conforma vointei legiuitorului.
In conformitate cu normele de tehnica legislativa, abrogarea ulterioara a dispozitiilor art. 28 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, in forma adoptata prin Legea nr. 601/2004 (abrogare care a fost realizata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/20063), nu poate avea aptitudinea de a readuce Inalta Curte de Casatie si Justitie in situatia anterioara adoptarii Legii nr. 601/2004, de a permite ca numai unii dintre judecatorii Sectiei penale sa judece infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 si de a inlatura constatarea, prin efectul legii, ca toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000.
3) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006.
Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat, in conformitate cu dispozitiile art. 101 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, introduse prin Legea nr. 247/20054) (intre momentul adoptarii Legii nr. 601/2004 si momentul adoptarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006), activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii, cu exceptia situatiilor in care judecatorul nu poate participa la judecata din motive obiective.
4) Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
In raport cu dispozitiile art. 101 din Legea nr. 304/2004, in forma introdusa prin Legea nr. 247/2005, devenite prin renumerotare dispozitiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, in conditiile in care toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, a stabili ca numai unii dintre judecatorii specializati ar trebui sa judece aceste infractiuni inseamna a incalca principiul distribuirii aleatorii a dosarelor.
Referitor la semnificatia acestui principiu pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, in considerentele Deciziei nr. 685/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.021 din 29 noiembrie 2018, Curtea Constitutionala a statuat ca, intre garantiile aferente impartialitatii obiective a instantei, parte a dreptului la un proces echitabil, se inscrie caracterul aleatoriu al distribuirii cauzelor in sistem informatic. Astfel, repartizarea cauzelor in mod aleatoriu, fiind o norma de organizare judiciara cu rang de principiu, a fost instituita prin art. 11 si art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garantie in plus independentei functionale a judecatorului si impartialitatii actului de justitie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatica [a se vedea si Decizia nr. 5103 din 1 noiembrie 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal].
Ca atare, in temeiul dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, care consacra principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, si, in stricta conformitate cu considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 685/2018 referitoare la respectarea caracterului aleatoriu al distribuirii cauzelor, ca o componenta a dreptului la un proces echitabil, in conditiile in care toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati in judecarea cauzelor privind infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000, unica solutie legala este reprezentata de judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 de catre toti judecatorii Sectiei penale, ca judecatori specializati.
Pe de alta parte, este de mentionat faptul ca Inalta Curte nu s-a confruntat doar acum cu aceasta problema. De-a lungul timpului, in diferite etape procesuale aceasta problema a completurilor specializate a fost ridicata, iar exceptia asa-zisei nelegale constituiri a completurilor de judecata a fost transata pe cale jurisprudentiala in Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Completului de 5 judecatori, pronuntata sub imperiul Codului de procedura penala anterior si intrata in puterea lucrului judecat, in considerentele careia s-au retinut urmatoarele:
"In conformitate cu dispozitiile art. 29 pct. 1 lit. d)-f), Inalta Curte de Casatie si Justitie este competenta sa judece in prima instanta cauzele care au ca obiect infractiuni savarsite de persoane care detin anumite calitati, respectiv: senatori, deputati, europarlamentari, membrii Guvernului, judecatori la Curtea Constitutionala, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, procurori de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, maresali, amirali, generali si chestori, iar in conformitate cu prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si din Regulamentul privind organizarea si functionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, completele de la Sectia penala care solutioneaza cauzele in prima instanta sunt formate din trei judecatori.
Desi in art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificata, se arata ca pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor de coruptie sau asimilate acestora se constituie complete specializate, competenta functionala si materiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, atat ca instanta de fond cat si ca instanta de recurs, este prevazuta in art. 29 Codul de procedura penala anterior, fara a fi nevoie de o investire speciala.
In raport cu specificul competentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a judeca in prima instanta dupa calitatea persoanei, fiind cea mai inalta instanta nationala, judecatorii Sectiei penale sunt investiti sa judece in prima instanta toate cauzele date in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inclusiv cauzele care au ca obiect infractiuni de coruptie sau infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie."
In acelasi sens este si Decizia nr. 233 din 12 decembrie 2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul de 5 judecatori.
De asemenea, la data solutionarii prezentului conflict juridic de natura constitutionala, pe rolul completului de 5 judecatori de la instanta suprema s-a aflat Dosarul nr. 2.401/1/2018, in care a fost invocata exceptia nelegalei compuneri a completului de 3 judecatori care a solutionat cauza in prima instanta - pentru exact acelasi motiv pentru care Curtea Constitutionala a fost sesizata in prezenta cauza - exceptie care a fost respinsa de completul de 5 judecatori.
Prin urmare, ceea ce s-a dorit prin sesizarea instantei de contencios constitutional cu prezentul conflict juridic de natura constitutionala a fost, in realitate, substituirea Curtii Constitutionale in rolul instantelor judecatoresti, pentru ca instanta constitutionala sa se pronunte pe asa-zisa exceptie a nelegalei constituiri a completurilor de trei judecatori. Din jurisprudenta instantei supreme relevata anterior rezulta ca, practica constanta a Inaltei Curti a fost aceea de a face aplicarea articolului 29 din Legea nr. 78/2000, in sensul ca destinatarul acestei reglementari nu este reprezentat de instanta suprema, ci doar de celelalte instante judecatoresti.
Si sub imperiul Codului de procedura penala in vigoare, competenta de judecata in prima instanta dupa materie si dupa calitatea persoanei a Inaltei Curti de Casatie si Justitie este fixata in dispozitiile art. 40 alin. (1), potrivit carora Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta infractiunile de inalta tradare, infractiunile savarsite de senatori, deputati si membri din Romania in Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Nici sub imperiul Codului de procedura penala in vigoare, principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, parte a dreptului la un proces echitabil, nu permite, in conditii identice de specializare a judecatorilor Sectiei penale in judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, excluderea unora dintre completurile Sectiei penale de la distribuirea aleatorie a dosarelor privind infractiunile de coruptie.
Competenta dupa calitatea persoanei este relevanta pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, spre deosebire de toate celelalte instante, deoarece, cu o singura exceptie, criteriul calitatii persoanei constituie criteriul principal pe baza caruia a fost reglementata competenta in prima instanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie penala. De aceea, toti judecatorii Sectiei penale sunt specializati sa judece intreaga cazuistica privitoare la persoanele enuntate in dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la competenta de judecata in prima instanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie penala. Se constata, de altfel, ca la nivelul Sectiei penale numarul cauzelor ce au ca obiect infractiuni de coruptie savarsite de persoanele in discutie depaseste procentul de 80% pe an.
Solutia mentionata mai sus este confirmata, de asemenea, in Hotararea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, potrivit careia, avand in vedere aprobarea anuala a numarului si compunerilor completelor care judeca in prima instanta la nivelul Sectiei penale si care, in sistemul ECRIS, au fost deschise la repartizare aleatorie pentru toate obiectele asociate materiei, inclusiv pentru cauze de coruptie, cu unanimitate, aproba functionarea in continuare a completelor specializate in materia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
In consecinta, pe baza intregii evolutii legislative examinate si avand in vedere actele invocate de instanta suprema, precum si jurisprudenta acesteia, rezulta ca la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, incepand cu anul 2003 si pana in prezent, au fost respectate pe deplin dispozitiile legale ce vizeaza competenta acesteia de a solutiona in prima instanta cauze de coruptie.
3. Inexistenta unui refuz din partea ICCJ de a aplica o lege adoptata de Parlament ori a unei substituiri a Parlamentului de catre ICCJ
Art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie face vorbire despre constituirea unor complete specializate in cadrul instantelor judecatoresti pentru judecarea infractiunilor de coruptie si a infractiunilor asimilate acestora. Daca pana in anul 2003 textul facea vorbire de posibilitatea constituirii unor astfel de complete specializate, dupa modificarea legislativa din 2003 el instituie obligatia constituirii unor astfel de complete specializate. In forma sa aflata in vigoare si nemodificata din 2006 pana in prezent acest text dispune: "Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege se constituie complete specializate."
In acelasi timp, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara precizeaza ca, la inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie poate aproba infiintarea de complete specializate in cadrul sectiilor instantei supreme in functie de numarul si natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si in functie de specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora.
In aceste conditii, pentru a face posibila aplicarea concomitenta a doua dispozitii legale necorelate intre ele de catre autorul lor - Parlamentul Romaniei - prin Ordinul nr. 109/2004 emis de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la nivelul instantei supreme s-a stabilit desemnarea cu caracter permanent a tuturor judecatorilor din cadrul Sectiei penale pentru a participa la judecarea infractiunilor de coruptie si a celor asimilate acestora. De altfel, si opinia majoritara accepta ideea ca "toti judecatorii, prin prisma experientei lor profesionale/formarii profesionale, sunt specializati in aceasta materie", insa considera ca nu exista o prezumtie simpla in acest sens si "indiferent cum era stabilita specializarea judecatorilor, tot trebuiau organizate completurile specializate". (considerentul 147)
In concret, incepand cu anul 2004, toti judecatorii sectiei penale din cadrul instantei supreme au fost considerati specializati in materia infractiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 si, pe cale de consecinta, toate completurile de judecata alcatuite in cadrul sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost considerate specializate in aceasta materie. De atunci pana in prezent, la inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a validat aceasta interpretare a legii, fapt ce a condus la o practica institutionala constanta si predictibila.
Procedand astfel Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a facut altceva decat sa respecte principiul eficientei actelor juridice, care arata ca actele juridice trebuie interpretate si aplicate in sensul producerii de efecte juridice si nu pentru a impiedica o astfel de stare de lucruri. Confruntata cu doua reglementari a caror ipoteza normativa coincide (constituirea unor complete specializate), dar ale caror dispozitii sunt divergente (Legea nr. 78/2000 obliga la constituirea lor pentru judecarea infractiunilor de coruptie in vreme ce Legea nr. 304/2004 permite constituirea lor la nivelul ICCJ) instanta judecatoreasca suprema a identificat inca din 2004 o solutie optima si a confirmat printr-o practica institutionala constanta, reconfirmata inclusiv in 2019, ca toti judecatorii din cadrul sectiei sale penale au specializarea necesara pentru a judeca in prima instanta cauze penale care vizeaza infractiuni de coruptie.
O astfel de interpretare si aplicare a unor legi divergente (nu neaparat contradictorii) este posibila, este conforma cu ambele prevederi legale, tine exclusiv de competenta instantelor judecatoresti, nu incalca principiul separatiei puterilor in stat, nu pune in discutie nicio dispozitie constitutionala si nu creeaza niciun blocaj in functionarea instantelor judecatoresti ori a legiuitorului. Prin interpretarea si aplicarea legii intr-un mod eficient, constant si predictibil ICCJ nu a adaugat sau scazut nimic din lege si nu a stabilit noi reguli de conduita, ci s-a limitat la a face aplicarea normelor juridice generale si impersonale la cauzele concrete care i-au fost deduse judecatii. Atat Parlamentul, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie si-au exercitat atributiile care le revin conform Constitutiei si nu si-au depasit competentele constitutionale sau legale; Parlamentul a continuat sa legifereze chiar daca nu a realizat corelarea necesara intre cele doua acte normative nici macar cu prilejul modificarii aduse legii de organizare judiciara in anul 2018, iar instanta suprema a continuat sa solutioneze cauze de competenta sa in cadrul unor completuri care dispun de specializarea necesara si alcatuite din judecatori specializati. Prin urmare, nu a existat si nu exista niciun refuz al Inaltei Curti de a pune in aplicare vreo lege adoptata de Parlament si instanta suprema nu s-a substituit Parlamentului atunci cand a interpretat doua acte normative necorelate intre ele in sensul in care ambele pot produce efecte juridice si nu doar unul, doar celalalt ori niciunul.
Pe de alta parte, din modul in care opinia majoritara a prezentat situatia de fapt ar putea rezulta ca, in prezenta speta, Curtea Constitutionala vizeaza o "paradigma juridica" ce nu impiedica Parlamentul sa legifereze, ci limiteaza "increderea justitiabilului in actul de justitie [...] prin prisma exigentelor de independenta si impartialitate obiectiva care trebuie sa caracterizeze orice instanta judecatoreasca". O astfel de analiza se indeparteaza radical de la notiunea de conflict juridic de natura constitutionala, chiar si in viziunea relaxata adoptata mai recent de Curtea Constitutionala, caci nu permite identificarea unui "conflict", ci se refera la o "paradigma" si nu are in vedere incalcarea unei prevederi din Constitutie, ci abordeaza "conduita unei autoritati publice". Or, Curtea Constitutionala nu a fost investita de Constitutie cu evaluarea generica si nedistincta a conduitelor si practicilor institutionale ale autoritatilor statului, ci cu rolul de a garanta suprematia legii fundamentale. Pentru realizarea acestui rol ea poate si trebuie sa determine respectarea principiului separatiei puterilor in stat de catre puterea legiuitoare, de catre cea executiva si de catre cea judecatoreasca, nu inainte insa de a respecta ea insasi repartizarea competentelor stabilite prin Constitutie si, in primul rand, de a isi respecta propria competenta . Legea fundamentala a dat in sarcina Curtii Constitutionale solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala si nu analiza unor himere paradigmatice, motiv pentru care cererea introductiva trebuia respinsa ca inadmisibila.
In prezenta speta autoritatile publice pretins aflate in conflict si-au exercitat si continua sa isi exercite fiecare atributiile care le sunt stabilite prin Constitutie fara a incalca una competenta celeilalte, nu se afla nici intr-un conflict pozitiv si nici intr-un conflict negativ de competenta, nu creeaza blocaje institutionale nici reciproc si nici in raport cu alte autoritati publice, iar in cererea introductiva nu s-a invocat niciun articol din Constitutie care sa fi fost incalcat ori interpretat diferit de cele doua autoritati publice vizate. Analiza relatiei dintre art. 126 si art. 61 din Constitutie, pe care nu autorul sesizarii, ci doar opinia majoritara o face, nu demonstreaza relevanta constitutionala a aspectelor deduse judecatii ci doar faptul ca o interpretare corelata a articolelor din legea fundamentala este posibila, ceea ce este normal de vreme ce dispozitiile fac parte din acelasi act normativ.
In prezenta cauza Curtea Constitutionala a fost sesizata cu o pretinsa nelegala compunere a unor complete de judecata, altfel spus cu o exceptie procesuala atipica de vreme ce este ridicata de o autoritate publica ce nu poate justifica un interes si este adresata unei alte autoritati publice care nu are competenta de a o solutiona pentru ca nu este instanta judecatoreasca. Legea fundamentala nu a dat in competenta Curtii Constitutionale rezolvarea unor exceptii procesuale pe calea solutionarii conflictelor juridice de natura constitutionala. Adaugarea unei noi atributii de catre insasi jurisdictia constitutionala la competenta ce i-a fost stabilita prin legea fundamentala echivaleaza cu o revizuire informala, daca nu chiar cu o frauda la Constitutie .
4. Referitor la incidenta dispozitiilor art. 215 din Legea nr. 71/20115), invocata in cerere, precum si la sustinerea potrivit careia aceste dispozitii stabileau obligatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta complete specializate, subliniem urmatoarele:
5) Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Prin dispozitiile art. 215 din Legea nr. 71/2011, la art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost introdus un nou alineat, alineatul (3), in temeiul caruia:
(3) La inceputul fiecarui an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la propunerea presedintelui sau a vicepresedintelui acesteia, poate aproba infiintarea de complete specializate in cadrul sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in functie de numarul si natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecarei sectii, precum si de specializarea judecatorilor si necesitatea valorificarii experientei profesionale a acestora.
Examinarea dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 71/2011, conduce cu claritate la concluzia ca infiintarea completelor specializate de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie este facultativa, iar nu obligatorie.
Prin urmare, dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu instituie obligatia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta complete specializate in nicio materie si, implicit, nici in materia infractiunilor de coruptie si, pe cale de consecinta, nu se poate constata o incalcare a vointei legiuitorului, care a stabilit, cu caracter facultativ, infiintarea completelor specializate la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Or, asa cum am aratat anterior, toti judecatorii Sectiei penale din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati, in virtutea legii, in solutionarea in prima instanta a cauzelor de coruptie, aspect ce nu atrage incidenta art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
In acest context, subliniem si faptul ca Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, nu se refera la dispozitiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 si nu instituie obligatia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a infiinta complete specializate, in temeiul acestor dispozitii, aceasta decizie neavand relevanta in chestiunea supusa examinarii prin prezenta sesizare .
Asa cum rezulta atat din dispozitivul Deciziei nr. 17/2018, cat si din considerentele acesteia, decizia pronuntata in recurs in interesul legii priveste regimul juridic al exceptiei de necompetenta materiala procesuala a sectiei sau a completului specializat, in procesele supuse Codului de procedura civila, in aplicarea dispozitiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) si (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 35 alin. (2) si art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Or, in art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 se prevede ca, in cadrul curtilor de apel functioneaza, in raport cu complexitatea si numarul cauzelor, sectii sau, dupa caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionisti, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si completuri specializate pentru cauze maritime si fluviale, iar in art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 se prevede ca, in cadrul tribunalelor functioneaza, in raport cu complexitatea si numarul cauzelor, sectii sau, dupa caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionisti, cauze penale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, insolventa, concurenta neloiala sau pentru alte materii, precum si completuri specializate pentru cauze maritime si fluviale.
De altfel, similar Inaltei Curti de Casatie si Justitie si alte instante au constatat ca toti judecatorii Sectiei penale sunt specializati in judecarea cauzelor de coruptie. Astfel, in Decizia nr. 445/2019 a presedintelui Curtii de Apel Bucuresti s-a statuat ca:
"Avand in vedere adresa din 8 mai 2019 (s.n. - deci, dupa sesizarea Curtii Constitutionale cu prezentul conflict juridic de natura constitutionala) a conducerii Sectiei a II-a penale a Curtii de Apel Bucuresti referitoare la desemnarea unor judecatori in componenta completelor specializate si avand in vedere ca prin Hotararea nr. 16 din 30 ianuarie 2014 a Colegiului de conducere al Curtii de Apel Bucuresti, toti judecatorii sectiilor penale ale instantei au fost desemnati sa solutioneze cauze de coruptie dintre cele prevazute in Legea nr. 78/2000, constata ca judecatorii au fost desemnati in componenta completelor specializate in judecarea cauzelor de coruptie odata cu numirea acestora in cadrul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala".
Simpla lectura a continutului Deciziei Presedintelui Curtii de Apel Bucuresti mentionata mai sus demonstreaza:
- pe de o parte ca, din anul 2014, Curtea de Apel Bucuresti nu a avut hotarari anuale de colegiu prin care sa-si constituie completuri specializate in judecarea cauzelor de coruptie;
- pe de alta parte ca, Curtea de Apel Bucuresti a constatat, in mod legal, ca si Inalta Curte de Casatie si Justitie, de altfel, ca toti judecatorii Sectiei penale sunt specializati in judecarea cauzelor de coruptie.
Aceasta ultima constatare au facut-o si alte instante din tara, respectiv curtile de Apel Alba Iulia, Oradea si Galati.
Mai mult, in intervalul de timp cat conflictul juridic de natura constitutionala s-a aflat pe rolul Curtii Constitutionale, Presedintele instantei supreme a adresat un chestionar Retelei Presedintilor Curtilor Supreme de Justitie, cu privire la organizarea instantelor supreme din alte state membre ale Uniunii Europene, iar rezultatul raspunsurilor primite a fost transmis Curtii Constitutionale si in care s-a aratat ca nicio Curte Suprema de Justitie din Uniunea Europeana, cu exceptia Austriei, nu are completuri specializate in judecarea faptelor de coruptie.
In sustinerea aspectelor invocate mai sus este si Avizul nr. 15/2012 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni privind specializarea judecatorilor, adoptat in cadrul celei de a 13-a reuniuni plenare a CCJE (Paris, 5-6 noiembrie 2012) in care s-a statuat ca:
- Pct. 45: "La varful ierarhiei sistemului judiciar, specializarea nu trebuie sa impiedice existenta unei anumite polivalente, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai inalt nivel. Aceasta flexibilitate este indispensabila instantelor superioare pentru a-si indeplini misiunea lor legala si constitutionala, mai ales garantarea unitatii si coerentei in interpretarea si aplicarea legii si a jurisprudentei. De asemenea, flexibilitatea va garanta ca, in cadrul cailor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrans de judecatori care pot impune astfel punctul lor de vedere intr-o materie anume si, prin acest fapt, pot impiedica dezvoltarea interpretarii legii in respectivul domeniu";
- "Este de evitat, mai ales la nivelul instantelor superioare, monopolul asupra judecarii anumitor tipuri de cauze de catre un numar restrans de completuri de judecata . Totodata, la nivelul instantelor superioare trebuie sa existe multa flexibilitate, astfel incat unificarea practicii judiciare si solutiile de principiu sa nu fie oferite de un numar foarte restrans de judecatori."
In concluzie, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a incalcat legea, respectiv Legea nr. 78/2000, ci, dimpotriva, s-a conformat acesteia, lege care, prin continutul sau normativ, excludea instanta suprema de la constituirea unor completuri specializate in privinta infractiunilor de coruptie, din moment ce toate completurile erau specializate in materie de coruptie.
Pe de alta parte, volumul de activitate al instantei supreme in aceasta materie - asa cum Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie a prezentat datele statistice - nu justifica infiintarea de completuri specializate in numar limitat, intrucat, de-a lungul anilor, cauzele avand ca obiect infractiuni de coruptie au avut o pondere de peste 70%, 80% sau chiar de 100% din activitatea Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
5. Hotararea Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14/2019
La punctul 2 din opinia majoritara, Curtea a decis astfel:
"Cauzele inregistrate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si solutionate de aceasta in prima instanta anterior Hotararii Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in masura in care nu au devenit definitive, urmeaza a fi rejudecate, in conditiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala, de completurile specializate alcatuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003".
Cu privire la aceasta solutie, care are ca punct de demarcatie Hotararea Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, mai exact vizeaza cauzele inregistrate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si solutionate de aceasta in prima instanta anterior acestei hotarari, in masura in care nu au devenit definitive, invederam urmatoarele:
Incepand cu anul 2005 toti presedintii sectiilor penale de la instanta suprema si-au configurat toate completurile ca fiind specializate in judecarea faptelor de coruptie. Totodata, la inceput de an, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a aprobat propunerile facute de presedintele sectiei penale cu privire la compunerea completurilor in materie penala, situatie care s-a intamplat si in anul 2019 prin Hotararea Colegiului de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14/2019.
Practic, prin aceasta hotarare a Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - asa cum se mentioneaza in dispozitivul ei - si la care instanta de contencios constitutional s-a referit, nu s-a facut altceva decat sa se aprobe functionarea in continuare a tuturor completurilor de judecata de la Sectia penala, ca si completuri specializate in materie de coruptie. In aceasta situatie, in care toate completurile de judecata ale Sectiei penale a instantei supreme erau specializate in materie de coruptie, in mod firesc, se pune intrebarea:
Care este rostul si justificarea rejudecarii cauzelor mentionate in punctul 2 al dispozitivului prezentei decizii si, totodata, de ce a fost considerata, de catre instanta constitutionala, doar aceasta hotarare a Colegiului de conducere a instantei supreme ca fiind definitorie (s.n. - desi ea nu face altceva decat sa aprobe functionarea in continuare a tuturor completurilor de judecata de la Sectia penala, ca si completuri specializate in materie de coruptie) si nu si celelalte hotarari anterioare ale Colegiului de conducere?
6. Interventia arbitrara a Curtii Constitutionale in competenta autoritatii judiciare
Considerand in mod eronat ca a fost sesizata cu un conflict juridic de natura constitutionala, Curtea Constitutionala a oferit si o solutie pentru iesirea din ceea ce ea a perceput a fi un impas. Solutia identificata consta in aplicarea dispozitiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedura penala, respectiv rejudecarea cauzelor inregistrate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si solutionate de aceasta in prima instanta anterior datei la care a fost adoptata hotararea anuala din 2019 a Colegiului de conducere al instantei supreme, prin care s-a reconfirmat practica institutionala conform careia toti judecatorii din cadrul Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt specializati si toate completele alcatuite din astfel de judecatori sunt specializate pentru a judeca fapte de natura celor prevazute de Legea nr. 78/2000. Aceasta rejudecare ar urma sa fie posibila doar in cazul acelor hotarari care nu au devenit definitive si ar urma sa priveasca doar cauzele solutionate inainte de 23 ianuarie 2019.
In privinta obligatiei stabilite de Curtea Constitutionala in sarcina Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a realiza rejudecarea anumitor cauze pe care le solutionase in prima instanta, insa numai in masura in care ele nu au devenit definitive - nu pana la data de 23 ianuarie 2019, ci pana la data pronuntarii deciziei de catre Curtea Constitutionala - trebuie observat ca jurisdictia face aplicarea unor dispozitii dintr-o lege si nu aplicarea unor dispozitii constitutionale. Ea obliga instanta suprema la reformarea anumitor hotarari judecatoresti, subrogandu-se in atributiile unei instante de control judiciar, desi nu face parte din sistemul judiciar, nu a fost sesizata legal din punct de vedere formal, conform prevederilor art. 412 din Codul de procedura penala si nu a fost sesizata de subiectele de drept prevazute de art. 409 din Codul de procedura penala. Or, chiar solutia oferita de jurisdictia constitutionala arata ca rezolvarea pretinsului conflict tine exclusiv de competenta instantelor judecatoresti.
Oferind posibilitatea doar anumitor parti din anumite procese sa beneficieze de o rejudecare a cauzelor lor ce nu sunt inca definitive opinia majoritara aduce o grava atingere principiului egalitatii in fata justitiei si induce un arbitrar greu de inteles in functionarea autoritatii judecatoresti. Precizand si ca, desi tot de o judecata realizata de complete nelegal constituite - in viziunea sa - au beneficiat si partile ale caror cauze au fost solutionate definitiv pana la data pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, dar lor nu le este deschisa o noua procedura judiciara deoarece deciziile jurisdictiei constitutionale produc efecte numai pentru viitor, opinia majoritara realizeaza o alta pirueta ininteligibila, indepartandu-se de la singurul precedent care i-a servit drept model in prezenta cauza. Astfel, in Decizia nr. 685/2018, precitata, care, fiind a Curtii Constitutionale, tot numai pentru viitor a produs efecte, jurisdictia constitutionala a adus atingere si principiului autoritatii de lucru judecat atunci cand, prin recurgerea la art. 426 lit. d) din Codul de procedura penala, a permis redeschiderea unor cauze solutionate definitiv. Interferand cu competenta exclusiva a instantelor judecatoresti, prin aplicarea arbitrara a unor dispozitii legale destinate doar acestora si modularea efectelor lor dupa criterii doar de ea stiute, Curtea Constitutionala incalca separatia puterilor in stat pe care este obligata sa o protejeze si pune sub semnul intrebarii securitatea juridica si independenta justitiei. In plus, ea incalca astfel si principii de multa vreme consacrate si confirmate printr-o jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia accesului la justitie ca notiune autonoma, proprie Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a Consiliului Europei, precum si principiul protectiei jurisdictionale efective prevazut de art. 19 din Tratatul de functionare al Uniunii Europene in corelatie cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Subrogandu-se fara motiv si fara competenta in drepturile procesuale ale cetatenilor care au fost parti in anumite procese penale si precizand instantelor judecatoresti conduita de urmat in dosare aflate pe rol, Curtea Constitutionala risca sa afecteze grav independenta justitiei in masura in care aceasta este garantata inclusiv prin faptul ca hotararile judecatoresti nu pot fi controlate decat in cadrul sistemului judiciar, numai de instante judecatoresti si doar in conformitate reguli de fond si de procedura stabilite de lege. Mai mult, legislatia in vigoare prevede modalitati prin care partile interesate pot contesta in justitie atat actele administrative emise de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru organizarea in concret a administrarii justitiei, cat si nelegala compunere a instantelor judecatoresti.
Astfel, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie are atributii administrative, prevazute de legea de organizare judiciara, in ceea ce priveste compunerea completelor specializate. Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie isi exercita aceste atributii prin intermediul unor acte administrative ce pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ. Insa Colegiul de conducere al instantei supreme nu are competenta de a solutiona litigii, nefiind instanta judecatoreasca; singurele autoritati ce pot judeca legalitatea constituirii unui complet investit cu solutionarea unei cauze sunt si raman instantele de judecata . Prin urmare, eventuala nelegalitate a unui act adoptat de Colegiul de conducere al instantei supreme si avand ca obiect masuri administrative, adica nelegalitatea unui act administrativ, nu se poate constata pe calea solutionarii unui conflict juridic de natura constitutionala ci, in conformitate cu legislatia in vigoare, exclusiv pe calea contenciosului administrativ.
Apoi, codurile de procedura stabilesc mijloacele procesuale puse la indemana partilor atunci cand acestea ar considera ca se afla in prezenta unei nelegale compuneri a instantei care le judeca o cauza. In acest sens, art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedura civila stabileste ca hotararile instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare atunci cand au fost date de o instanta cu incalcarea normelor referitoare la alcatuirea sa, iar art. 426 lit. d) teza 1 din Codul de procedura penala prevede ca se poate face contestatie in anulare impotriva hotararilor penale definitive atunci cand instanta nu a fost compusa potrivit legii. De altfel, exceptia nelegalei constituiri a completului de judecata poate fi invocata oricand de instanta din oficiu si de partile din raportul juridic dedus judecatii. Prin urmare, nici eventuala nelegala compunere a unui complet de judecata nu se poate constata pe calea solutionarii unui conflict juridic de natura constitutionala.
In concluzie, nu a existat si nu exista un conflict juridic de natura constitutionala pe care Curtea Constitutionala sa il poata solutiona in legatura cu nelegala compunere a unor complete specializate din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar interferenta astfel realizata in competenta instantelor judecatoresti incalca principiul separatiei puterilor in stat si pe cel al securitatii juridice.
7. Cu privire la pretinsa incalcare de catre instanta suprema a principiului liberului acces la justitie invederam faptul ca, in aceasta materie, in considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 573 din 20 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 959 din 13 noiembrie 2018, instanta de contencios constitutional a retinut urmatoarele:
"33. Asa cum a statuat Curtea in jurisprudenta sa, liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. Este adevarat ca regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti sunt de competenta exclusiva a legiuitorului, asa cum rezulta din prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie - potrivit caruia "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege" - si din cele ale art. 129 din Legea fundamentala, in conformitate cu care "impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". Astfel, principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri in formele si in modalitatile instituite de lege, insa cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nicio lege nu poate ingradi accesul la justitie, ceea ce semnifica faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 22, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, paragraful 24, si Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, paragraful 24)."
Privit din perspectiva jurisprudentei Curtii Constitutionale, principiul liberului acces la justitie nu prezinta elemente de legatura cu problematica specializarii judecatorilor si a infiintarii completurilor specializate si, prin urmare, dispozitiile legale referitoare la specializarea judecatorilor nu produc efecte asupra garantarii liberului acces la justitie. Asadar, judecarea infractiunilor de coruptie de catre toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca judecatori specializati in materia infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000, nu poate aduce nicio atingere liberului acces la justitie.
8. Cu privire la pretinsa incalcare de catre instanta suprema a impartialitatii magistratului, ca o garantie a dreptului la un proces echitabil, invederam faptul ca, in domeniul impartialitatii subiective si obiective, in considerentele Deciziei nr. 333 din 12 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, Curtea Constitutionala a retinut urmatoarele:
"16. (...) Referitor la impartialitatea magistratului, ca garantie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin Hotararea din 1 octombrie 1982, pronuntata in Cauza Piersack impotriva Belgiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca impartialitatea poate fi apreciata intr-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personala a unui judecator intr-o cauza anume, ceea ce semnifica asa-numita impartialitate subiectiva, si un demers obiectiv, cu scopul de a determina daca acesta a oferit garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima in privinta sa, ceea ce semnifica asa-numita impartialitate obiectiva (paragraful 30). Aceasta definitie este reluata si in Hotararea din 24 mai 1989, pronuntata in Cauza Hauschildt impotriva Danemarcei, prin care Curtea de la Strasbourg arata ca impartialitatea subiectiva este prezumata pana la proba contrara (paragraful 47). In schimb, aprecierea obiectiva a impartialitatii consta in a analiza daca, independent de conduita personala a judecatorului, anumite imprejurari care pot fi verificate dau nastere unor suspiciuni de lipsa de impartialitate. Acest demers se bazeaza pe o abordare functionala sau organica, ce priveste in special ipoteza aceluiasi magistrat care a exercitat functii succesive asupra aceluiasi justitiabil (Hotararea din 5 decembrie 2005, pronuntata in Cauza Kyprianou impotriva Ciprului, paragraful 121).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in paragraful 97 al Hotararii din 15 octombrie 2009, pronuntata in Cauza Micallef impotriva Maltei, ca demersul obiectiv se axeaza in principal pe legaturile ierarhice sau de alta natura dintre judecator si alti actori implicati in procedura (a se vedea cauzele curtilor martiale, de exemplu, Miller si altii impotriva Regatului Unit, nr. 45.825/99, 45.826/99 si 45.827/99, 26 octombrie 2004; a se vedea si cauzele privind rolul dual al judecatorului, de exemplu, Meznaric impotriva Croatiei, nr. 71.615/01, 15 iulie 2005, pct. 36, si Wettstein impotriva Elvetiei, nr. 33.958/96, pct. 47, in care avocatul care ii reprezenta pe adversarii reclamantului l-a judecat ulterior pe reclamant in cadrul unui set de proceduri si, respectiv, al unei proceduri concomitente) care justificau obiectiv indoielile cu privire la impartialitatea instantei (...)."
In raport cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la elementele care sunt de natura sa puna in discutie impartialitatea obiectiva, constatam ca specializarea judecatorului nu se circumscrie sferei acestor elemente si, in consecinta, judecarea infractiunilor prevazute in Legea nr. 78/2000 de catre toti judecatorii Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca judecatori specializati, nu este de natura sa afecteze impartialitatea instantei in sens obiectiv. Din toate aspectele relevate anterior in prezenta opinie rezulta ca intreaga conduita institutionala a instantei supreme a reflectat interpretarea cu buna-credinta a principiilor si normelor constitutionale si legale incidente, in spiritul respectarii literei si spiritului legii si in sensul atingerii scopului protejat de lege, si nu in sensul contrar al impiedicarii sau al blocarii activitatii Parlamentului.

* * *
Avand in vedere toate aspectele relevate anterior, consideram ca instanta de contencios constitutional ar fi trebuit:
- in principal, sa constate inadmisibilitatea sesizarii, intrucat:
- aceasta nu a fost formulata de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constitutionala cu solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala, conform art. 146 lit. e) din Constitutie, respectiv de presedintele Camerei Deputatilor, ci de un vicepresedinte al Camerei, domnul Florin Iordache, iar, conform Constitutiei, atributia presedintelui Camerei Deputatilor de a sesiza instanta de contencios constitutional nu poate forma obiectul delegarii;
- nu sunt intrunite elementele constitutive, respectiv criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natura constitutionala, astfel cum acestea au fost stabilite in jurisprudenta Curtii, in cadrul fixat chiar de instanta de contencios constitutional pentru acest tip de cauze, nici chiar in interpretarea cea mai relaxata pe care jurisdictia constitutionala o da mai recent acestei notiuni;

- in subsidiar, sa constate ca in cauza nu a existat si nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de-o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte, deoarece:
- nu s-a putut stabili o incalcare din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a competentelor pe care Constitutia si legea i le confera;

- nu s-a putut stabili o imixtiune sau o substituire din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in competentele conferite de Legea fundamentala Parlamentului Romaniei, de vreme ce Parlamentul a adoptat legi (Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara) necorelate intre ele, iar Inalta Curte nu a facut altceva decat sa le aplice in sensul producerii de efecte juridice de catre ambele;

- Prin decizia adoptata in baza opiniei majoritare si solutia oferita pentru dezlegarea pretinsului conflict juridic de natura constitutionala Curtea Constitutionala a intervenit in mod arbitrar si fara a avea vreo competenta in sfera activitatii judiciare, pe de o parte, solutionand in locul instantelor de drept comun si in afara oricarui cadru procesual legal o inedita exceptie procesuala ce ar viza o pretinsa nelegala compunere a unor completuri de judecata, iar pe de alta parte, incalcand principiul separatiei puterilor in stat si afectand independenta justitiei.

Judecatori,
dr. Livia Stanciu
prof. univ. dr. Elena-Simina Tanasescu