Anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca

- a admis in parte contestatia formulata de contestatorul C. T., in contradictoriu cu intimata I. - prin administrator Ferrari Guido;

- a anulat decizia de suspendare a contractului individual de munca nr. 29 din 23. 02. 2015 si decizia nr. 31 din 23. 02. 2015, emisa de intimata S. C. "I. `` S. R. L. Totodata, a fost obligata intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziilor anulate, respectiv de la data de 23. 02. 2015 si pana la reintegrarea efectiva a acestuia;

- s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere;

- a fost admis in parte capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata contravalorii in lei, a diurnei aferenta perioadei 16.12.2014 - 20.12.2014 si

- a fost obligata intimata sa plateasca contestatorului, contravaloarea in lei la data platii, a sumei de 150 euro, reprezentand diurna aferenta perioadei 16.12.2014 - 20.12.2014, contravaloarea in lei la data platii, a sumei de 70 euro, reprezentand contravaloare transport repatriere, conform tichetului de transfer, precum si suma de 5. 103 lei reprezentand diferenta diurna aferenta perioadei 28.10.2014 - 16.12.2014, conform ordinului de deplasare.

Prin aceeasi sentinta au fost respinse, ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea intimatei, la plata catre contestator, a contravalorii in lei, a sumei de 862 euro, reprezentand contravaloarea a 118 ore suplimentare prestate in perioada 28.10.2014 - 17.12.2014; a sumei de 114 euro reprezentand diferenta dintre diurna acordata, de 33 euro/zi si cea pretins legala, de 35 euro/zi pe perioada sederii in Italia si a sumei de 15. 000 lei cu titlu de daune morale; s-a admis in parte cererea de obligare a intimatei, la plata cheltuielilor de judecata, aceasta fiind obligata sa plateasca contestatorului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Contestatorul C. T. a fost salariatul intimatei ., pe functia de izolator, pe perioada nedeterminata, incepand cu data de 28.10.2014, potrivit contractului individual de munca si a actului aditional de la filele 17-20 dosar.

Durata timpului de lucru a fost stabilita la 8 ore/zi, respectiv 40 ore/saptamana, iar concediul de odihna anual a fost stabilit la 21 zile lucratoare in raport cu durata muncii.

Salariul a fost prevazut in cuantum de 1591 lei, care include si sporul de vechime de 5%, asa cum rezulta din lit. j alin. 1 si 2 - contractul individual de munca . A. . 3 din acelasi articol a prevazut ca orele suplimentare prestate in afara programului normal de lucru sau in zilele in care nu se lucreaza ori in zilele de sarbatori legale se compenseaza cu ore libere platite sau se platesc cu un spor la salariu conform contractului colectiv de munca aplicabil sau Codului muncii.

Prin Actul aditional nr. 1/28.10.2014 - fila 20 dosar s-a schimbat locul de munca al reclamantului, respectiv in Santierul Centrala Triera P. in Porto Marghera (VE) Italia, in baza contractului nr. 15/14 din 28.08.2014, incheiat intre intimata si POLI COIBENT SRL Italia.

De asemenea, se mentioneaza ca angajatorul a facut informarea in conditiile art. 18 Codul muncii, precizandu-se ca durata perioadei de munca in strainatate este intervalul 28.10.xxxxxxxxxxxxx14; drepturile salariale vor fi platite in lei, prin virament bancar, cu precizarea ca partile au stabilit o diurna de 30 euro/zi ce va fi platita prin virament bancar, in lei, la cursul BNR din ultima zi a lunii.

Prin decizia 29/23. 02. 2015 emisa de intimata ., s-a dispus suspendarea contractului individual de munca al contestatorului; pe o perioada de 41 zile, incepand cu data de 17.12.2014 pana la 20. 02. 2015, in baza art. 51 alin. 1 lit. a Codul muncii, retinandu-se absenta nemotivata a salariatului in perioada 17-19 decembrie 2014; 29-31 decembrie 2014 si 01. 01. xxxxxxxxxxxxx15, fapta prin care C. T. a incalcat Regulamentul Intern si Contractul Colectiv de Munca la nivel de societate .

Totodata, se mentioneaza ca aceasta sanctiune se aplica in baza procesului verbal privind desfasurarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile.

Potrivit art. 51 alin. 1 lit. a Codul muncii, forma in vigoare la data emiterii deciziei de suspendare, contractul individual de munca nu poate fi suspendat la initiativa salariatului; in cazul concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani.

Coreland acest temei de drept, care prevede suspendarea contractului individual de munca din initiativa salariatului, cu temeiul de drept retinut in decizia nr. 31/23. 02. 2015, de desfacere disciplinara a contractului individual de munca, instanta a retinut ca temeiul juridic ce a stat la baza deciziei de suspendare a contractului este unul eronat.

Temeiul juridic corect ar fi fost art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii, care reglementeaza posibilitatea suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului.

Practic cele doua texte de lege reglementeaza doua ipoteze total diferite, ale suspendarii unui raport juridic de munca, respectiv unul din initiativa salariatului si unul din initiativa angajatorului.

Asadar, si motivele, ba chiar si persoanele interesate sa atace deciziile de suspendare ale contractului individual de munca, sunt diferite, asa incat apararile intimatei, referitoare la faptul ca indicarea, ca temei juridic, al deciziei de suspendare, a prevederilor art. 51 alin. 1 lit. a Codul muncii, este o eroare materiala, nu au fost primite.

Din aceasta perspectiva, prima instanta a retinut, in speta, incidenta disp. art. 79 Codul muncii, potrivit carora in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere . Doctrina si practica in materie sunt riguroase, fiind unanim constante atunci cand au statuat in sensul ca angajatorul nu poate invoca in fata instantei, ca temeiul juridic al masurii sale este un alt articol decat cel indicat in decizie .

O asemenea rigurozitate se impune, intrucat schimbarea textului de lege atrage si modificarea motivelor de fapt .

Chiar daca art. 79 Codul munci se refera la decizia de concediere, avand in vedere ca decizia de suspendare este o etapa premergatoare procedurii cercetarii disciplinare si a emiterii deciziei de sanctionare(atunci cand e cazul), acest text trebuie aplicat si cu aceeasi rigurozitate si in cazul deciziei de suspendare.

Decizia de suspendare in temeiul art. 51 alin. 1 lit. a Codul muncii, urmata de referatul de cercetare disciplinara si de sanctionare disciplinara sunt in evidenta contradictie, imprejurare de natura sa formeze convingerea instantei in sensul ca decizia de suspendare a contractului individual de munca a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor legale in materie.

Astfel, instanta a avut in vedere ca decizia de suspendare vizeaza suspendarea din initiativa salariatului.

Pe de alta parte, procesul-verbal de la fila 20 dosar si decizia de sanctionare releva ca ar fi vorba de o abatere disciplinara, respectiv absentele nemotivate ale contestatorului.

Conform art. 251 alin. 1 Codul muncii, nicio sanctiune disciplinara nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare.

Prin urmare, suspendarea contractului individual de munca ar trebui sa coincida cu perioada efectuarii cercetarii disciplinare.

Decizia de suspendare indica 41 zile anterioare efectuarii cercetarii disciplinare ca fiind perioada de suspendare, fara insa, ca documentatia depusa la dosar sa demonstreze ca, in realitate, aceasta procedura a durat 41 zile .

Indicarea acestui numar de zile echivaleaza cu incercarea angajatorului, de a acoperi din punct de vedere juridic, situatia contestatorului dar si a societatii, in intervalul cuprins intre data la care salariatul a solicitat repatrierea si data emiterii deciziei de concediere, cele doua decizii fiind emise in aceeasi zi, de 23. 02. 2015.

Intr-adevar, suspendarea contractului individual de munca in scopul efectuarii cercetarii disciplinare prealabile nu reprezinta o sanctiune, ci numai o masura a angajatorului si trebuie aplicata cu buna-credinta, tocmai in scopul asigurarii unei cercetari prealabile corecte a abaterii disciplinare.

Legea nu prevede perioada suspendarii, respectiv a efectuarii cercetarii disciplinare, aceasta fiind necesara pentru ca angajatorul sa afle toate aspectele in legatura cu fapta ce constituie abatere, in legatura cu care este cercetat salariatul.

In speta, decizia de suspendare 29/23. 02. 2015 priveste o perioada anterioara demararii cercetarii disciplinare, dispunandu-se suspendarea contractului individual de munca de la 17.12.2014, ceea ce determina anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca nr. 29/23. 02. 2015.

Fata de cele ce preced, prima instanta a retinut ca se impune anularea deciziei de suspendare.

Referitor la decizia de desfacere disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului nr. 31/23. 02. 2015, instanta a solutionat cu prioritate, in conditiile art. 248 Cod procedura civila, exceptia tardivitatii aplicarii sanctiunii.

Conform art. 252 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei .

In speta, se retine in sarcina contestatorului, absenta nemotivata de la serviciu in perioada 17-20 decembrie 2014 si 29-31 decembrie 2014.

Procesul - verbal si raportul de cercetare disciplinara prealabila de la filele 50-52 dosar releva ca data la care angajatorul a luat cunostinta de faptul ca atitudinea salariatului ar constitui abatere disciplinara, este data de 5 ianuarie 2015.

In acest sens, de altfel, a statuat in mod definitiv si obligatoriu si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 16/12 noiembrie 2012, in conformitate cu care, in interpretarea si aplicarea art. 252 alin. 1 Codul muncii, republicat, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.

Legiuitorul insa, in teza a II-a a art. 252 alin. 1 Codul muncii, face vorbire si de termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei .

Termenul de 6 luni curge de la momentul obiectiv al savarsirii abaterii disciplinare, si in interiorul acestuia se incadreaza si termenul de 30 de zile .

Raportand data savarsirii faptei la cele doua, termenul de 6 luni este evident ca decizia de sanctionare a fost emisa in termenul legal, prev. de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

Instanta a inlaturat sustinerile contestatorului, referitoare la faptul ca decizia nu i-a fost comunicata in termen de 5 zile de la data emiterii sale, ca nefondate. Acest termen este unul de recomandare si nu de decadere, in sensul ca necomunicarea deciziei in 5 zile de la data emiterii sale nu atrage nulitatea sanctionarii.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut urmatoarele:

Conform art. 252 alin. 2 Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, decizia de sanctionare trebuie sa contina: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara; precizarea prevederilor din statutul de personal regulamentul intern, contractului individual de munca sau Contractul Colectiv de Munca aplicabil, incalcate de salariat; motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea; temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; termenul in care sanctiunea poate fi contestata.

Analizand prin prisma acestor prevederi, legalitatea deciziei contestate, tribunalul a retinut ca acest act face vorbire in preambul, despre absentarea nemotivata de la serviciu si abandonarea locului de munca, fiind astfel, incalcate prevederile contractului individual de munca si Regulamentul de Ordine Interioara, referitoare la "Obligatiile angajatului``.

Este de retinut ca legiuitorul, prin enumerarea conditiilor prevazute de art. 252 alin. 2 lit. a si b Codul muncii, a inteles sa faca distinctie intre descrierea faptei, respectiv indicarea situatiei de fapt in concret, materializand-o cu motivarea in fapt, si indicarea prevederilor care au fost incalcate de salariat, cu precizarea articolului din Contractului Colectiv de Munca, ROI, nesocotite de salariat .

Mentionarea generica a Regulamentului Intern, fara a individualiza o dispozitie expresa a carei incalcare atrage calificarea ca abatere disciplinara grava a faptei salariatului nu este in masura sa acopere lipsa cerintei din art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii, nefiind suficienta, referirea doar la nerespectarea unor prevederi din contractul individual de munca si ale regulamentului, asa cum s-a procedat in speta de fata.

Lipsa cerintei de la lit. b art. 252 alin. 2 Cod muncii este sanctionata cu nulitatea pentru lipsa conditiilor de forma ad validitatem, care, in lipsa unor prevederi legale speciale, nu se poate acoperi prin confirmare, prin indicarea abia in instanta, a prevederilor incalcate.

Mentionarea prevederilor incalcate de catre salariat are rolul informarii corecte a acestuia asupra temeiurilor de drept care au stat la baza luarii masurii sanctionatoare.

In plus, doctrina si practica in materie au statuat in mod constant, ca lipsa prevederilor din contractul individual de munca, Contractul Colectiv de Munca sau Regulamentul Intern incalcate de catre salariat nu poate fi complinita prin indicarea in concret, a temeiului juridic, in cadrul notificarii de la fila 49 dosar.

Mai mult, tribunalul a retinut ca nici in decizia 5/5 ianuarie 2015, de constituire a comisiei de cercetare disciplinara nu este indicat in concret, articolul incalcat, in sensul art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii - fila 48 dosar (fata si verso).

Prin urmare, instanta a retinut ca in cauza, decizia de sanctionare nu respecta cerinta imperativa prevazuta de art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii si pentru considerentele descrise anterior, va inlatura ca neintemeiate, apararile intimatei, referitoare la faptul ca a indicat ca temei juridic, dispozitiile art. 46 alin. 3 din Regulament, intr-o anexa la actele intocmite4 in faza de cercetare disciplinara prealabila.

Acest articol apare mentionat o singura data, in actul depus la fila 48 dosar, fara a fi indicat expres, in decizia de sanctionare.

In ceea ce priveste eludarea disp. art. 252 alin. 2 lit. c Codul muncii, tribunalul a avut in vedere ca partile au comunicat intre ele, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar; contestatorul a luat cunostinta despre adresa nr. 4/5 ianuarie 2015, prin care a fost convocat la sediul firmei la data de 14. 01. 2015; la randul sau, contestatorul a trimis la 12. 01. 2015, prin corespondenta electronica, informarea de la fila 14 dosar, prin care arata ca nu are posibilitatea deplasarii la sediul societatii, din lipsa de bani .

Din acelasi inscris, corelat cu sustinerile contestatorului si recunoasterile intimatei, instanta a retinut ca intre parti au aparut conflicte generate de neachitarea drepturilor salariale cuvenite contestatorului; cu aceeasi situatie s-au confruntat si alti colegi ai reclamantului; pe fondul divergentelor contestatorului, luand legatura cu societatea, a solicitat din nou achitarea drepturilor salariale, in caz contrar, nementionand ca nu se va mai prezenta la serviciu . In atare imprejurari, s-a refuzat accesul contestatorului in incinta unitatii.

Desi contestatorul a trimis intimatei adresa de la fila 14 dosar, prin care invedera lipsa fondurilor financiare, ce nu i-a permis deplasarea la A. -I., la sediul firmei, prin procesul-verbal incheiat cu ocazia efectuarii cercetarii disciplinare prealabila - fila 52 dosar, intimata retine ca salariatul nu s-a prezentat la convocarile efectuate, fara a face vorbire despre situatia concreta, invocata, respectiv: neplata la timp a salariului, cu consecinta neprezentarii salariatului la cercetarea disciplinara.

O astfel de imprejurare echivaleaza cu eludarea art. 252 alin. 2 lit. c Codul muncii, in sensul ca intimata nu a indicat motivele pentru care a inlaturat apararile formulate de contestator prin inscrisul de la fila 14 dosar.

Fata de cele ce preced, instanta a retinut ca masura deciziei de concediere a fost emisa cu incalcarea art. 252 alin. 2 lit. b si c Codul muncii, motiv pentru care a anulat si decizia nr. 31/23. 02. 2015.

Potrivit art. 78 Codul muncii, concedierea depusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta. Acest articol trebuie corelat cu disp. art. 80 Codul muncii. In conformitate cu acest text, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Instanta a dat eficienta acestor prevederi si a obligat intimata la plata unei astfel de despagubiri, de la data emiterii deciziei, 23. 02. 2015, pana la reintegrarea efectiva a contestatorului, in conditiile in care acesta a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara.

In atare imprejurari, devine eficient si alin. 2 din acelasi art. 80 Codul muncii.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind plata diurnei aferenta perioadei 16-20.12.2014, instanta a admis-o in parte, in limita sumei de 150 euro echivalentul in lei, la data platii efective.

Astfel, diurna negociata de parti prin contractul individual de munca si actul aditional a fost de 30 euro/zi.

Conform art. 8 Codul muncii, relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte, in timp ce art. 16 Codul muncii prevede incheierea contractului individual de munca in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa.

Acest consimtamant a fost materializat de ambele parti prin semnarea contractului individual de munca si a actului aditional, cele doua parti negociind o diurna de 30 euro/zi.

Asadar, contestatorul este indreptatit sa primeasca contravaloarea in lei la data platii, a sumei de 150 euro reprezentand diurna aferenta perioadei 16-20.12.2014, urmand sa admita in parte acest capat de cerere, pentru suma de 150 euro si nu 165 euro.

Pentru aceleasi considerente, instanta a respins, ca nefondat, capatul de cerere privind obligarea intimatei, la plata sumei de 114 euro, reprezentand diferenta dintre diurna de 33 euro/zi si cea pretins legala, de 35 euro/zi pe perioada sederii in Italia.

Referitor la plata sumei de 862 euro, reprezentand contravaloarea a 118 ore suplimentare prestate in perioada 28.10.xxxxxxxxxxxxx14, tribunalul a respins si acest capat de cerere ca nefondat.

Asa cum s-a aratat anterior, lit. j din contractul individual de munca alin. 3 a prevederilor ca orele suplimentare prestate inafara programului de lucru sau in zilele in care nu se lucreaza ori in zilele de sarbatori legale se compenseaza cu ore libere platite sau se platesc cu un spor la salariu conform Contractului Colectiv de Munca sau Codul muncii.

Ansamblul probator administrat in cauza nu releva ca reclamantul ar fi prestat ore suplimentare.

Astfel, la filele 56-58 dosar s-au depus foile de pontaj in perioada de referinta, din care rezulta ca reclamantul a lucrat 8 ore/zi, conform contractului individual de munca si actului aditional. Reclamantul nu a dovedit ca pe santierul din Italia ar fi fost pontati altfel, iar prin documentele depuse la filele 76-112 dosar, societatea a facut proba in sensul apararilor sale, referitoare la faptul ca nu s-au prestat ore suplimentare.

Cat priveste obligarea intimatei la plata sumei de 70 euro, tribunalul a admis aceasta solicitare intrucat la fila 16 dosar exista tichetul de transfer pentru data de 21.12.2014, iar obligatia a fost prevazuta in sarcina angajatorului, conform actului aditional nr. 1/28.10.2014 - art. 2 alin. 6.

De asemenea, reclamantul este indreptatit si la plata sumei de 5. 103 lei reprezentand diferenta de diurna pentru perioada 28.10.2014 - 16.12.2014, astfel cum rezulta din Ordinul de deplasare de la fila 15 dosar, semnat atat de intimata, cat si de beneficiarul platitor, cu precizarea ca intimata nu a contestat acest inscris.

Referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 15. 000 lei cu titlu de daune morale, instanta a respins acest capat de cerere ca nefondat.

Cel ce face o propunere inaintea judecatii, trebuie sa o dovedeasca.

In speta, contestatorul nu a dovedit existenta unui prejudiciu moral; nu a demonstrat ca, prin emiterea deciziei contestate, i s-a ingradit in vreun mod, dreptul la munca . De asemenea, nu a depus nicio dovada privind intinderea acestui prejudiciu; nici in ce a constat el, si cu atat mai mult, nu se poate pune problema unei legaturi de cauzalitate dintre "fapta`` angajatorului si prejudiciul cauzat salariatului, in conditiile art. 253 Codul muncii.

Mai mult, trebuie de precizat ca nici in contractul individual de munca si nici in actul aditional, partile nu au convenit acordarea daunelor morale.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 451-453 Cod procedura civila, si fata de solutia de admitere in parte a contestatiei, a obligat intimata sa plateasca partial cheltuielile de judecata, in suma de 700 lei.

Impotriva sentintei au declarat apel atat contestatorul C. T., cat si parata A. I. .

In motivarea apelului, contestatorul C. T., a aratat urmatoarele:

In ceea ce priveste primul capat de cerere, solicita a se constata ca Decizia de suspendare a contractului individual de munca nr. 29 din 23. 02. 203 mentioneaza ca data de la care opereaza suspendarea este 17.12.2014.

Prin urmare, odata anulata aceasta decizie de catre instanta, repunerea partilor in situatia anterioara ar fi trebuit dispusa nu de la data emiterii deciziei de suspendare ci de la data cu care se mentioneaza ca opereaza suspendarea contractului individual de munca, asa incat apreciaza ca i se cuvin despagubirile si pentru perioada 17.12.xxxxxxxxxxxxxx15.

In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, solicita sa se constate ca in conformitate cu Anexa A din HG nr. 518/1995 actualizata, diurna legala pentru Italia era de min. 35 euro/zi si nu de 33 euro/zi in perioada noiembrie - decembrie 2014, asa incat pentru cele 57 de zile de sedere in Italia i se cuvin inca 114 euro, solicitare ce i-a fost respinsa in mod eronat de catre instanta de fond .

Fata de cele aratate, solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata si, in consecinta, modificarea sentintei in sensul celor aratate de mai sus, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale hotararii instantei de fond .

In drept, a invocat dispozitiile art. 80 din Codul muncii si Anexa A din HG nr. 518/1995 actualizata.

Parata A. I., in motivarea apelului, a apreciat ca solutia primei instante este nelegala si netemeinica intrucat plata sumei de 5. 103 lei reprezentand diferenta diurna aferenta perioadei 28.10.2014 - 16.12.2014, conform ordinului de deplasare, a fost efectuata, motiv pentru care nu poate fi obligata la plata acestei sume.

Apreciaza ca instanta de fond nu a sesizat faptul ca singura eroare a fost una materiala in decizia comunicata reclamantului. Fara a analiza si documentele de la cercetarea disciplinara instanta a admis in mod eronat actiunea acestuia.

Dupa cum a sustinut si in fata instantei de fond, in notificarea salariatului a fost indicat in mod gresit un alt temei legal datorat unei erori materiale de redactare.

Avand in vedere ca reclamantul nu a contestat nici un moment documentele intocmite cu ocazia cercetarii disciplinare si nici temeiul de drept care a stat la baza demararii acesteia, apreciaza ca acesta admite implicit si recunoaste motivul de fapt real pentru care angajatorul a luat masura incetarii raportului de munca .

In concluzie, solicita admiterea apelului, desfiintarea in totalitate a hotararii primei instante in sensul respingerii actiunii formulate de reclamat avand in vedere ca motivele invocate sunt datorate doar unor erori materiale.

Analizand apelurile, prin prisma motivelor invocate, Curtea constata urmatoarele:

In ceea ce priveste apelul declarat de reclamantul C. T., Curtea apreciaza ca este intemeiat tinand seama de urmatoarele considerente:

Asa cum s-a mentionat in decizia de suspendare a contractului de munca nr. 29 din 23. 02. 2015, data de la care opereaza suspendarea contractului individual de munca al reclamantului este 17.12.2014. In conditiile in care instanta de fond a dispus anularea acestei decizii, ca efect al acestei anulari salariatul in cauza trebuie sa primeasca o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului, in conformitate cu dispozitiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii. Instanta de apel apreciaza ca sunt indeplinite conditiile cerute de acest text de lege, intrucat nu s-a dovedit vinovatia reclamantului in privinta abaterii disciplinare retinute prin decizia de concediere, care la randul sau a fost anulata de catre prima instanta. Mai retine instanta de apel ca, desi decizia de suspendare nu este motivata in fapt, totusi din procesul verbal incheiat cu ocazia efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, rezulta ca suspendarea a fost dispusa in acest scop, situatie in care, asa cum s-a aratat sunt aplicabile dispozitiile art. 52 alin. 2 din Codul muncii care prevad ca in situatia in care se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.

Nefondat sustine reclamantul ca i se mai cuvine suma de 114 euro cu titlu de diurna, ca diferenta intre 33 euro/zi cat s-a negociat de parti si suma de 35 euro/zi prevazuta de Anexa A din H. G. nr. 518/1995.

Instanta de apel retine ca dispozitiile H. G. nr. 518/1995 privesc angajatii din sistemul public din cadrul caruia nu face parte si reclamantul si ca in cazul sau diurna se stabileste prin negociere in cadrul contractului individual de munca sau prin act aditional, in conformitate cu dispozitiile art. 37 din Codul muncii.

Cum cele doua parti au negociat o diurna de 33 euro/zi, paratul nu poate fi obligat la plata unei alte sume cu acest titlu . Raportarea la cuantumurile diurnei, asa cum au fost acestea stabilite prin H. G. nr. 518/1995, poate avea loc doar atunci cand, desi prin contractul individual de munca sau prin act aditional s-a prevazut plata diurnei, nu s-a indicat in concret si suma.

Asa fiind, instanta de apel in temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedura civila va admite apelul reclamantului C. T., va schimba in parte sentinta civila nr. 1593/29.10.2015 a Tribunalului Suceava in sensul ca va obliga parata la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a beneficiat reclamantul incepand de la data de 17.12.2014 si pana la reintegrarea efectiva (in loc de la data emiterii deciziilor anulate, 23. 02. 2015).

Cat priveste apelul paratei instanta constata ca este nefondat.

Nu se poate retine ca parata apelanta a efectuat plata sumei de 5. 103 lei reprezentand diferenta diurna aferenta perioadei 28.10.2014 - 16.12.2014, conform ordinului de deplasare.

Examinand acest inscris depus in copie la instanta de fond la f. 15, instanta de apel constata ca in cuprinsul sau nu este consemnata decat suma pe care trebuie sa o primeasca reclamantul cu titlu de diurna, neexistand nicio mentiune insusita de reclamant prin semnatura in privinta primirii acestei sume. Or, prevederile art. 168 din Codul muncii arata ca plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariat . Aceste dispozitii sunt aplicabile si in cazul diurnei fata de prevederile art. 160 din Codul muncii, care stabilesc care sunt componentele salariului.

Nefondat sustine parata apelanta ca in privinta deciziei de suspendare comunicata reclamantului s-a strecurat o eroare materiala. Asa cum corect a retinut si prima instanta, angajatorul nu poate indica un alt temei de drept in fata instantei decat cel mentionat in decizie, aceasta si in conditiile in care decizia de suspendare a contractului individual de munca nu cuprinde nicio motivare in fapt, pentru ca instanta sa poata stabili care anume imprejurare dintre cele prevazute de Codul muncii a determinat suspendarea contractului individual de munca .

Cat priveste decizia de concediere, instanta de apel constata ca instanta de fond a dispus anularea acesteia ca urmare a faptului ca la emiterea ei s-au incalcat dispozitiile art. 252 alin. 2 lit. b si c din Codul muncii, neputandu-se retine ca prin necontestarea documentelor incheiate cu ocazia efectuarii cercetarii disciplinare reclamantul a recunoscut motivul real al concedierii sale. Mai retine instanta de apel ca pentru motivele de nulitate retinute de prima instanta in privinta deciziei de concediere, Codul muncii nu prevede posibilitatea acoperirii nulitatii in aceasta modalitate.

Fata de aceste considerente, instanta in baza art. 480 alin. 1 Cod procedura civila va respinge apelul declarat de parata ca nefondat.

In baza art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului apelant suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata din apel, reprezentand onorariu avocat justificat cu chitanta nr. 48 din 29. 02. 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de parata A. I., . S1G,, prin avocat D. R., cu sediul . 8,, , impotriva sentintei civile nr. 1593 din 29.10.2015 pronuntata de Tribunalul Suceava, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Admite apelul reclamantului C. T., cu domiciliul in Suceava, . 20,, impotriva aceleiasi sentintei.

Schimba in parte sentinta civila nr. 1593/29.10.2015 a Tribunalului Suceava in sensul ca obliga parata la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a beneficiat reclamantul incepand de la data de 17.12.2014 si pana la reintegrarea efectiva (in loc de la data emiterii deciziilor anulate, 23. 02. 2015).

Pastreaza celelalte dispozitii ale sentintei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obliga parata sa plateasca reclamantului apelant suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata din apel.

Definitiva.