Incalcarea principiilor "tantum devolutum quantum apellatum" si "non reformatio in pejus"

Instanta de apel a pronuntat o solutie cu incalcarea prevederilor art.295 alin.(1) prima teza C.pr.civ. (tantum devolutum quantum apellatum), coroborat cu art.296 teza a doua C.pr.civ. (neprovocarea unei situatii mai grele in propriul apel), in conditiile in care a considerat ca este neintemeiata si acea parte din cererea reconventionala care a fost considerata intemeiata de catre prima instanta, cata vreme in apelul lor reclamantii parati nu au criticat decat solutia de respingere ca neintemeiata a cererii principale, neformulandu-se motive de apel referitor la partea din cererea reconventionala admisa, prin care se solicita contravaloarea lipsei de folosinta pentru un imobil, iar parata reclamanta, prin motivele de apel, a criticat admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru o anumita perioada, precum si modul de calcul al lipsei de folosinta pentru partea din cererea reconventionala admisa.

Cum aceasta parte din sentinta nu a fost atacata de catre reclamantii parati, iar de catre reclamanta reconventionala doar in sensul ca valoarea despagubirilor trebuia sa fie mai mare, fiind gresit calculata, in mod nelegal instanta de apel, admitand apelul acestei din urma parti, a respins in tot cererea reconventionala.

Prin sentinta civila nr. 992/2013 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a V-a civila, s-a respins actiunea principala formulata de reclamantul M.A.I. prin Directia Generala Juridica, A.P.C., in contradictoriu cu parata SC X. SRL, ca neintemeiata. S-a admis in parte cererea reconventionala formulata de parata si s-a dispus obligarea reclamantei la plata catre parata a sumei de 106.841,29 lei cu titlu de lipsa de folosinta a imobilului constructie, situat in Bucuresti, pe perioada 05.06.2009 - 19.10.2010. S-au respins pretentiile paratei pentru perioada 05.09.2002 - 20.02.2009, ca fiind prescrise. S-au respins in rest pretentiile ca neintemeiate.

In motivarea sentintei s-a retinut ca reclamantii nu au dovedit prin probele administrate efectuarea de imbunatatiri necesare si utile la imobil.

S-a mai retinut ca dreptul la despagubiri al paratei s-a nascut la data de 05.06.2009, data pronuntarii hotararii definitive de restituire a imobilului, ca pretentiile aferente perioadei anterioare sunt prescrise, cele aferente perioadei 05.06.2009 - 19.10.2010 (data predarii-primirii imobilului) sunt intemeiate, iar cele aferente perioadei 20.02.2009 - 05.06.2009, neintemeiate.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel partile .

Prin decizia nr.396/A din data de 17.09.2015 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, s-au admis apelurile formulate de reclamanta A.P.C., si de reclamantul-parat M.A.I., impotriva sentintei civile nr. 992/2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, in contradictoriu cu apelanta parata reclamant SC X. SRL. A schimbat sentinta, in sensul ca a admis, in parte, actiunea principala si a obligat pe parata la 117.833 lei RON catre reclamante cu titlu de despagubiri . A admis apelul paratei formulat impotriva aceleiasi sentinte civile si a schimbat sentinta, in sensul ca a respins, ca neintemeiata, exceptia prescriptiei dreptului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului. A respins, in tot, cererea reconventionala, ca neintemeiata.

In motivarea deciziei s-au retinut urmatoarele.

In anul 2002 autoarele paratei au solicitat printr-o notificare formulata in baza Legii nr. 10/2001 imobilul in litigiu, detinut de reclamanta A.P.C. Notificarea a fost respinsa de catre unitatea detinatoare prin decizia nr. 587/2003. Contestatia formulata de notificatoare a fost solutionata definitiv prin judecati succesive ale fondului si cailor de atac, prin decizia civila nr. 14/2009 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a civila, devenita irevocabila prin decizia civila nr. 3391/2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila, imobilul fiind restituit in natura catre autoarea paratei.

De la data ramanerii definitive si implicit executorie a deciziei nr. 14/2009, parata nu a efectuat niciun demers de executare silita a acestei decizii, ori de notificare a reclamantei pentru executare amiabila. Ulterior ramanerii irevocabile a deciziei de restituire a imobilului, parata a formulat cerere de executare silita, dar fara a face dovada nici in acest caz, de formularea unei eventuale notificari prealabile catre reclamanta pentru executarea amiabila a hotararii judecatoresti. De altfel, chiar si procedura de executare silita declansata de catre parata a fost finalizata in fapt tot printr-o executare amiabila, conform procesului-verbal de executare din data de 19.10.2010, in care se consemneaza atat atitudinea cooperanta a partilor cat si faptul ca nu a fost cazul prezentei unor forte de ordine.

Apelul reclamantei a fost constatat fondat sub urmatoarele aspecte.

Imbunatatirile aduse imobilului de catre reclamanta si solicitate prin actiunea principala au fost dovedite prin inscrisurile depuse la dosar, si anume contractele de construire/reparatii identificate in raportul de expertiza efectuat in cauza. A fost inlaturata sustinerea judecatorului fondului ca aceste contracte nu pot constitui mijloc de proba, pentru ca nu ar fi fost inregistrate, pe de o parte, pentru ca au fost inregistrate la institutia publica beneficiara si au constituit temei al unor plati din bani publici, iar, pe de alta parte, pentru ca documentele isi produc efecte juridice in conditiile in care nu au fost defaimate in sensul calificarii lor ca fiind false.

S-a mai retinut ca in raportul de expertiza intocmit de expert B. sunt calificate drept imbunatatiri necesare si utile aduse imobilului doar cele executate conform contractelor nr. xx77/1997 si nr. xx78/1997 si actelor aditionale la acestea. Din valoarea retinuta pentru aceste imbunatatiri, expertul a dedus contravaloarea obiectelor lipsa la momentul efectuarii expertizei, precum si a uzurii reparatiilor, rezultand suma de 117.833 RON.

Cu privire la lucrarile efectuate in anul 2003 si pentru care reclamantii au prezentat, de asemenea, documente probatorii, expertul a retinut ca imbunatatirile aduse imobilului nu au caracter necesar, deoarece au vizat o transformare a imobilului in vederea folosirii pentru o alta destinatie.

Curtea de apel a apreciat ca fiind pertinent punctul de vedere al expertului, atat cu privire la cuantumul si caracterul necesar al imbunatatirilor efectuate in anul 1997 - 1998, cat si cu privire la calificarea drept voluptuare a cheltuielilor de transformare a cladirii in anul 2003, cu atat mai mult cu cat buna parte dintre aceste imbunatatiri au fost dezafectate pana la data predarii imobilului catre parata (instalatii sanitare, de incalzire etc.).

In legatura cu cererea reconventionala, Curtea de apel a constatat ca reclamantii au solicitat la fond respingerea acesteia, pozitie mentinuta si prin intampinarea formulata la apelul paratei, careia i s-a adaugat si subsidiarul mentinerii hotararii de fond privind dezlegarea cererii reconventionale.

Specificul de aplicare al Legii nr. 10/2001 consta in faptul ca notificatorul pretinde recunoasterea unui drept al sau in legatura cu un imobil. Actul de recunoastere (dispozitia unitatii detinatoare sau hotararea judecatoreasca pronuntata in contestatiile declarate impotriva dispozitiilor de respingere) au valoarea unui act constitutiv de drept, beneficiarul fiind doar de la momentul adoptarii actului de recunoastere detinatorul unui ``bun`` in intelesul dat de Conventia europeana acestei notiuni. Avand un ``bun`` titularul beneficiaza de toate prerogativele recunoscute proprietatii, inclusiv de cea de a pretinde despagubiri in cazul cotropirii proprietatii, atat pentru eventualele daune cat si pentru lipsirea de folosinta a proprietatii.

Parata si autoarele sale nu au fost detinatoarele unui ``bun`` decat la momentul pronuntarii deciziei judecatoresti definitive pe data de 05.06.2009 si, implicit, nici nu aveau dreptul de a solicita despagubiri pentru lipsa folosintei bunului pana la acel moment.

Pentru perioada ulterioara datei de 05.06.2009 pana la predarea bunului, la 19.10.2010, Curtea de apel a constatat ca la dosar nu exista probe din care sa rezulte ca in perioada amintita (05.06.2009 - 19.10.2010), parata ar fi incercat sa intre in posesia imobilului si ar fi intampinat opozitia reclamantelor. Asa fiind, curtea de apel a apreciat ca lipsa de folosinta a imobilului de catre parata nu poate fi imputata reclamantelor, facand trimitere si la continutul procesului-verbal de predare-primire din 19.10.2010 din care rezulta o predare amiabila si nicidecum silita, pe de o parte, iar, pe de alta parte, rezulta ca imobilul era deja dezafectat de utilitati si componente.

Pentru aceste considerente, cererea reconventionala a fost respinsa in totalitate.

Cu privire la apelul declarat de parata, dincolo de argumentele legate de respingerea cererii de acordare de despagubiri pentru lipsa de folosinta pentru intreg imobilul (constructie si teren) si pentru intreaga perioada solicitata, Curtea de apel l-a admis in legatura cu solutia pronuntata pe exceptia de prescriptie a dreptului de a cere despagubiri . Asa cum chiar judecatorul fondului a retinut, dreptul paratei s-a nascut la data de 05.06.2009, iar actiunea a fost introdusa in luna februarie 2012, in interiorul termenului de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958.

In aceste conditii, Curtea de apel a constatat ca actiunea a fost introdusa in termen pentru dreptul nascut la 05.06.2009 si nu putea fi prescrisa pentru perioada anterioara acestei date pentru ca dreptul nu exista anterior acestei date si, pe cale de consecinta, nici nu putea fi invocat. Acceptarea prescriptiei dreptului ar echivala cu o implicita recunoastere a existentei acestuia, ipoteza care, din considerentele de mai sus, nu poate fi primita. In concluzie pe acest aspect, Curtea de apel a apreciat ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune a fost gresit admisa.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A.P.C., reclamantul M.A.I. si parata S.C. X. S.R.L.

1. In motivarea recursului reclamanta a invocat motivele prevazute la art.304 pct.7 si 8 C.proc.civ.

I. Cu privire la incidenta motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Instanta de apel nu si-a argumentat in mod corespunzator pozitia cu privire la aprecierile cuprinse in raportul de expertiza si nicaieri in cuprinsul deciziei recurate nu a facut trimitere la faptul ca pe tot parcursul derularii procedurilor judiciare reclamanta a prezentat argumente clare, detaliate si pertinente cu referire la lucrarile desfasurate in anul 2003 la imobilul de referinta.

Astfel, asa cum au invederat in permanenta atat instantei de apel cat si expertului in cauza, lucrarile executate in baza contractului de executie de lucrari din 15.08.2003 nu au caracter voluptuar deoarece au fost lucrari de refacere (reparatii capitale) executate in baza autorizatiei de construire nr. xx7/2008, a expertizei tehnice nr. x9/2003 si a proiectului tehnic nr. x/2003.

Aceste lucrari au fost autorizate in conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 50/1991, republicata si modificata prin Legea nr. 453/2001 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor si a conditiilor de autorizare a constructiilor cu caracter militar aprobate prin Ordinul comun al M.L.P.A.T. - nr. 3376/MC/1996, M.I. - nr. 2102/1996, S.R.I. - nr. 4093/1996, S.T.S. - nr. 14083/1996, M.A.N. - nr. M3556/1996, M.J. - nr. 667/C1/1996, S.I.E. - nr. 2012/1996 si S.P.P. - nr. D - 821/1996.

Mai mult, in expertiza tehnica nr.x9/2003 s-a precizat expres ca in urma analizelor efectuate in baza Normativului P 100 - 92 cladirea in cauza s-a incadrat in Clasa RS III (clasa de risc seismic III) - ce corespunde constructiilor la care sunt asteptate degradari structurale care nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile elementelor nestructurale pot fi importante. In acest context s-a apreciat ca sunt necesare masuri de consolidare locala, cat si masuri de consolidare a sarpantei.

Din considerentele deciziei recurate nu rezulta asadar motivele pentru care instanta de judecata a decis sa excluda din randul cheltuielilor necesare si utile (care puteau fi pretinse de catre reclamanta) acele cheltuieli efectuate in anul 2003 in conditiile in care la dosarul cauzei au fost depuse in repetate randuri luari de pozitie fata de expertiza desfasurata de expertul in cauza insotite de documentatie relevanta.

Tot cu referire la motivarea sentintei recurate se invedereaza ca raportat si la argumentele infatisate in cuprinsul prezentei cereri, exigentele motivarii unei hotarari, de a fi clara, concisa si concreta in concordanta cu probele si actele de la dosar, nu sunt pe deplin satisfacute de motivarea sentintei recurate si nu pot fundamenta decizia instantei de excludere din randul pretentiilor institutiei reclamante a sumelor corespunzatoare lucrarilor necesare si utile efectuate in anul 2003.

II. Cu privire la incidenta motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

Curtea de Apel Bucuresti a ales sa se bazeze exclusiv pe opinia expertului tehnic judiciar, ignorand inscrisurile administrate ca probatoriu si obiectiunile permanent formulate de catre reclamanta referitor la natura utila si necesara a imbunatatirilor aduse imobilului in discutie, precum si la cuantumul cheltuielilor efectuate in acest scop. Daca ar fi tinut seama de acestea, instanta de apel nu ar mai fi interpretat in mod eronat natura juridica a lucrarilor efectuate de reclamanta si pe cale de consecinta nu ar fi exclus de la restituire cheltuielile efectuate in anul 2003 (care reprezinta mai mult de 90% din totalul pretentiilor M.A.I.).

Instanta de apel a conferit expertului tehnic judiciar atributii care exced in fapt si in drept competentelor reglementate prin Codul de procedura civila acestuia. Analizand raportul de expertiza precum si raspunsurile expertului la obiectiunile formulate de reclamanta, se constata ca expertul nu tine seama de toate inscrisurile prezentate si drept consecinta prin calificarea eronata a lucrarilor de constructii drept necesare si utile sau voluptuare, acesta creeaza premisele ca la randul ei instanta in mod involuntar sa schimbe atat natura cat si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al actelor juridice deduse judecatii

2. In motivarea recursului reclamantul M.A.I. a aratat ca hotararea recurata este nelegala, cu privire la calificarea, de catre instanta de apel, drept voluptuare a lucrarilor efectuate in anii 2003 - 2004 si implicit a cheltuielilor de transformare a lucrarii.

In contractul din 18.08.2003 la art. 2.1. se prevede ca ``executantul se obliga sa execute, sa finalizeze si sa intretina A�lucrarile de refacere la cladirea - Vila pentru oaspetiA�" - unde, contrar opiniei expertului, insusite de instanta de apel, este evident ca termenul de refacere semnifica fara putinta de tagada cheltuieli necesare si utile la constructia edificata pe terenul de referinta.

Chiar expertul in cuprinsul raportului de expertiza, insusit de instanta de apel, a facut referire la lucrarile efectuate, de arhitectura, racord canalizare, montare centrala termica, instalatii sanitare, electrice, sanitare, incalzire, iluminat. Asa cum s-a statuat in doctrina, lucrarile necesare au ca rezultat conservarea imobilului, iar cheltuielile utile sunt acelea care sporesc valoarea economica a imobilului (in continutul notiunii de ``valoare economica" se include nu numai cresterea pretului imobilului ci si imbunatatirea functionalitatii acestuia). Or, in mod cert, aceste lucrari au dus la imbunatatirea functionalitatii imobilului si la conservarea acestuia, astfel incat nu se cunoaste rationamentul expertului potrivit caruia a concluzionat, fara a motiva in vreun fel, ca aceste lucrari au caracter voluptuar.

De altfel, nici instanta de apel nu a motivat calificarea drept voluptuare a lucrarilor efectuate in anii 2003 - 2004, limitandu-se strict la a prelua concluziile expertului.

De asemenea, este de observat si inconsecventa expertului, intrucat pe de o parte acesta afirma ca lucrarile (enumerate mai sus) efectuate in perioada 2003 - 2004 au caracter voluptuar, iar lucrarile efectuate in anul 1997, care, de altfel, sunt de acelasi tip (instalatii sanitare, incalzire, electrice etc.) sunt catalogate de acesta drept lucrari necesare si utile.

Totodata, faptul ca lucrarile executate in baza contractului de executie de lucrari din 15.08.2003 nu au caracter voluptuar rezulta si din cuprinsul autorizatiei de construire nr. xx7/2003, a expertizei tehnice nr. 16539/2003 si a proiectului tehnic nr. x/2003, acestea fiind lucrari de reparatii capitale a imobilului in discutie.

Aceste lucrari au fost autorizate in conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 50/1991, republicata, in forma in vigoare in perioada de referinta si a conditiilor de autorizare a constructiilor cu caracter militar aprobate prin Ordinul comun al M.L.P.A.T. - nr. 3376/MC/1996, M.I. - nr. 2102/1996, S.R.I. - 4093/1996, S.T.S. - nr. 14083/1996, M.A.N. nr. M3556/1996, M.J. -667/C/1996, S.I.E. - nr. 2012/1996 si S.P.P. - nr. D-821/1996.

Si in cuprinsul expertizei tehnice nr. x9/2003 s-a precizat, in mod expres, ca in urma analizelor efectuate in baza Normativului P 100-92 cladirea in cauza era incadrata in clasa Rs III (clasa de risc seismic III) - ce corespunde constructiilor la care sunt asteptate degradari structurale care nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile elementelor nestructurale pot fi importante.

Astfel, lucrarile efectuate in perioada 2003 - 2004, in baza contractului de executie de lucrari din 15.08.2003 au fost lucrari de refacere (reparatii capitale) avand in mod evident caracter necesar si util, si nu caracter voluptuar, cum in mod gresit a concluzionat instanta de apel.

3. In motivarea recursului parata S.C. X. S.R.L. a aratat ca hotararea nu este legala. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, potrivit art. 312 alin. (2) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 C.proc.civ.

I. Cu privire la solutia pronuntata asupra apelului M.A.I. si A.P.C. privind cererea introductiva, hotararea este nelegala, fiind pronuntata cu incalcarea art. 129 C.proc.civ., art. 261 (5) C.proc.civ. si art. 9 din Legea 10/2001, precum si cu incalcarea art. 6 din CEDO, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. si art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

Hotararea este pronuntata cu incalcarea art. 129 C.proc.civ. si art. 261 alin. (5) C.proc.civ., care obliga instanta sa se pronunte cu privire la toate cererile partilor si sa arate motivele pentru care admite sau inlatura aparari ale partilor, precum si cu incalcarea dispozitiilor art. 6 din CEDO.

Referitor la lucrarile care au facut obiectul contractelor de lucrari nr. xx77/1997 si nr. xx78/1997 a aratat instantei ca acestea nu vizeaza imobilul restituit, aspect esential pentru cauza. Instanta de apel nu a lamurit situatia de fapt (art. 129 C.proc.civ.) si nu a aratat motivele pentru care a inlaturat sau a ignorat apararile cu privire la acest aspect determinant pentru cauza (art. 261 alin. 5 C.proc.civ.).

Astfel, asa cum rezulta din contractele nr. xx77/1997 si nr. xx78/1997, acestea au ca obiect efectuarea unor lucrari de reparatii constructii si instalatii la doua imobile diferite : ``imobil cazare militari in termen" si la ``imobil cazare studenti graniceri". Se afla la dosar doua procese verbale de receptie diferite pentru cele 2 cladiri diferite: unul pentru lucrari realizate la imobilul cu destinatie ``cazare studenti graniceri" si altul pentru imobilul cu destinatia ``imobil cazare militari in termen". Procesul verbal de receptie finala arata, de asemenea, ca s-a facut receptia finala la doua cladiri diferite. La dosar se afla PV de receptie finala lucrari din 22.09.1998 pentru receptia finala conform contract nr.xx78/1997 ``lucrari cu privire la pavilionul militari in termen si pavilionul studenti graniceri", adica doua pavilioane diferite, cu doua destinatii diferite la acel moment. A sustinut in fata instantei de apel ca in cauza nu s-a aratat in mod specific si nu s-a dovedit ce lucrari s-au realizat in cladirea "Pavilion militari in termen" si ce lucrari s-au realizat in cladirea "Pavilion studenti graniceri", care este valoarea in fiecare caz si, esential, care dintre aceste pavilioane ar corespunde imobilului sau. Mai mult, M.A.I. a depus la dosar adresa din 05.03.2015 insotita de acte, in care arata in mod expres ca imobilul sau nu se identifica la nivelul anului 1997 nici ca ``imobil cazare militari in termen" si nici ca ``imobil cazare studenti graniceri", ci era identificat cu denumirea de inventar Pavilion corp de garda (vila), astfel ca niciunul dintre contractele sau lucrarile din contractele nr. xx77/1997 si xx78/1997 pe care se intemeiaza actiunea, nu au legatura cu imobilul sau.

Instanta de apel a ignorat complet apararile si sustinerile sale si nu a lamurit situatia de fapt .

Astfel, hotararea instantei nu arata motivele pe care se sprijina, motivele care au format convingerea instantei, ca imobilul sau s-ar identifica cu imobilele la care se refera contractele de lucrari nr. xx77/1997 si nr. xx78/1997, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Totodata, hotararea instantei este data cu incalcarea art. 129 si art.261 alin. (5) C.proc.civ. care obliga instanta sa stabileasca situatia de fapt si sa arate motivele pentru care s-au inlaturat apararile partilor, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Hotararea este data si cu incalcarea art. 9 din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 sub incidenta careia s-a si aflat si s-a restituit imobilul si care se aplica prioritar dreptului comun: "Imobilele preluate abuziv se restituie in natura, din mana oricui s-ar afla si libere de orice sarcini".

II. In ceea ce priveste solutia de respingere in apel a cererii reconventionale, hotararea instantei de apel este pronuntata cu incalcarea art. 129 alin. (6), art. 295 alin. (1) si art. 296 C.proc.civ. si art. 6 din CEDO.

Instanta de apel a schimbat hotararea instantei de fond cu privire la admiterea cererii reconventionale fara sa fi cerut cineva acest lucru, fara sa se fi declarat apel. Instanta a admis un apel care nu a fost declarat, depasind limitele investirii sale, dand mai mult decat s-a cerut, respectiv, ceea ce nu s-a cerut, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ.

Astfel, pe fond instanta a admis, in parte, cererea reconventionala. M.A.I. si A.P.C. nu au facut apel impotriva acestei solutii. Parata a facut apel doar cu privire la faptul ca s-a admis numai in parte cererea reconventionala. Prin urmare, cum nimeni nu a cerut schimbarea sentintei in privinta admiterii cererii reconventionale, instanta nu putea sa schimbe "din oficiu" o hotarare neapelata, care a intrat in puterea lucrului judecat.

III. 1.Cu privire a apelul sau, instanta, l-a admis si i-a creat o situatie mai rea decat cea avuta anterior, incalcand dispozitiile art. 296 C.pr.civ., motiv de casare prevazut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.

Desi parata a facut apel criticand admiterea numai in parte a cererii reconventionale, iar reclamantii-parati nu au declarat apel cu privire la solutia pe cererea reconventionala, in apelul sau pe cererea reconventionala i s-a creat o situatie mai rea decat cea avuta anterior, fiind respinsa cererea reconventionala care la fond fusese admisa in parte .

2. Hotararea pronuntata este fundamentata pe motive contradictorii, motiv de casare prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Astfel, desi instanta admite apelul sau prin care critica admiterea numai in parte a cererii reconventionale, in acelasi timp instanta a schimbat hotararea instantei de fond respingand cererea sa reconventionala.

3. Hotararea este lipsita de temei legal si este data cu incalcarea dispozitiilor legale privind raspunderea civila delictuala si a dispozitiilor legale privind dreptul proprietarului de a culege fructele bunului sau.

Dincolo de faptul ca in cadrul procesual dat, instanta de apel nu putea, fara sa incalce legea, sa schimbe hotararea de fond si sa respinga cererea reconventionala, in conditiile in care nimeni nu a cerut aceasta in apel (art. 304 pct. 6 C.proc.civ.), motivarea cu care a fost respinsa cererea reconventionala este una lipsita de temei legal si contravine legii totodata.

In fapt, potrivit art. 25 (fost 23) din Legea nr.10/2001, unitatea detinatoare avea obligatia de a restitui imobilul in natura in termen de 60 de zile de la momentul inregistrarii notificarii, termen care s-a implinit la 05.03.2002. La 05.03.2002 avea obligatia de a-i emite dispozitie de restituire care constituie titlu de proprietate, potrivit Legii nr.10/2001. Prin urmare, de la 05.03.2002 este lipsita de proprietatea sa. M.A.I. a ales sa respinga notificarea si s refuze restituirea, pastrand posesia si folosinta bunului pana la 19.10.2010, chiar si dupa momentul cand a fost obligat prin hotarare executorie sa restituie bunul.

Potrivit art. 998-999 C.civ. cel care cauzeaza altuia un prejudiciu este obligat sa-l repare. In speta, reclamantii parati raspund potrivit art. 998 si potrivit art. 483-487 pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinta a imobilului de la data cand M.A.I. avea obligatia sa restituie imobilul si pana la data cand i l-a restituit. Potrivit art. 483 C.civ. fructele naturale, industriale sau civile ale unui imobil se cuvin proprietarului. Potrivit art. 485 coroborat cu art. 487 C.civ., posesorul nu are dreptul sa dobandeasca fructele decat atunci cand poseda cu buna-credinta, iar in caz contrar are obligatia sa-i preda fructele bunului, impreuna cu lucrul, celui ce-l revendica. Refuzand restituirea bunului in termenul legal, M.A.I. si-a asumat riscul de a achita persoanei indreptatite contravaloarea lipsei de folosinta pentru toata durata procesului si pana la momentul predarii efective.

Parata-reclamanta a invocat, initial, prin intampinare, exceptia nulitatii recursului declarat de catre reclamantul M.A.I., iar cu prilejul dezbaterilor orale a sustinut nulitatea ambelor recursuri formulate de catre reclamanti.

Inalta Curte a constatat fondate recursurile in limitele si pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondata exceptia nulitatii recursului formulat de catre reclamantul M.A.I., avand in vedere ca in cadrul acestuia se sustine ca instanta de apel nu a motivat calificarea drept voluptuare a lucrarilor efectuate in anii 2003, 2004, limitandu-se a prelua concluziile expertului, motiv de recurs ce se incadreaza in prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ.

Acest motiv de recurs se regaseste mentionat si in cadrul recursului declarat de catre reclamanta A.P.A.I.C., care pe langa art.304 pct.7 C.pr.civ., a invocat si art.304 pct.8 C.pr.civ.

In ceea ce priveste fondul recursurilor formulate de catre reclamantele-parate, prin care se critica respingerea partii din cererea de chemare in judecata care privea pretentiile aferente lucrarilor executate in anii 2003, 2004, Inalta Curte a constatat fondat motivul intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.7 C.pr.civ.

Legat de motivele de apel care vizau imbunatatirile efectuate in 2003 instanta de apel a retinut doar urmatoarele: ``Cu privire la lucrarile efectuate in anul 2003 si pentru care reclamantii au prezentat, de asemenea, documente probatorii, expertul a retinut ca imbunatatirile aduse imobilului nu au caracter necesar, deoarece au vizat o transformare a imobilului in vederea folosirii pentru o alta destinatie.// Curtea de apel a apreciat ca fiind pertinent punctul de vedere al expertului cu privire la calificarea drept voluptuare a cheltuielilor de transformare a cladirii in anul 2003, cu atat mai mult cu cat buna parte dintre aceste imbunatatiri au fost dezafectate pana la data predarii imobilului catre parata (instalatii sanitare, de incalzire etc.).``

Din aceasta motivare rezulta ca instanta de apel nu a raspuns criticilor formulate de apelantii-reclamanti fata de constarile expertului, prin raportare la celelalte probe administrate, invocate de catre reclamante; nu a argumentat de ce sunt voluptuare imbunatatirile calificate astfel de catre expert, prin raportare la continutul notiunii juridice de cheltuieli voluptuare, atributie ce apartinea instantei, iar nu expertului; nu a precizat in baza carui temei legal transformarea imobilului in vederea folosirii pentru o alta destinatie, asa cum a retinut expertul, nu ar avea caracter necesar.

Astfel, hotararea instantei de apel sub acest aspect apare ca fiind nemotivata si astfel nu se poate retine ca aceste imprejurari de fapt au fost deplin stabilite.

In ceea ce priveste, al doilea motiv de recurs, incadrat in prevederile art.304 pct.8 C.pr.civ., potrivit acestui text de lege, coroborat cu art.312 alin.(3) C.pr.civ., modificarea unor hotarari se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs vizeaza situatia in care, desi rezulta fara dubiu natura juridica a actului juridic dedus judecatii ori intelesul acestuia, instanta de apel a retinut un cu totul alt act juridic sau alt continut .

Recurentul nu a formulat in cadrul motivarii in fapt critici care sa se circumscrie pct. 8 al art.304 C.pr.civ., asa cum a fost prezentat anterior. Criticile privind modul de administrare si interpretare a probelor de catre instanta de apel, cu referire la aprecierea concluziilor raportului de expertiza nu pot fi incadrate in aceste prevederi.

In ceea ce priveste recursul declarat de catre parata-reclamanta, Inalta Curte a constatat fondate criticile privind incalcarea de catre instanta de apel a prevederilor art.295 alin.(1) coroborat cu art.296 teza a doua C.pr.civ., raportat la solutionarea cererii reconventionale.

Astfel, prin sentinta civila nr. 992/2013 a Tribunalului Bucuresti, s-a respins actiunea principala formulata de reclamantul M.A.I., A.P.C., in contradictoriu cu parata SC X. SRL, ca neintemeiata. S-a admis in parte cererea reconventionala formulata de parata si s-a dispus obligarea reclamantei la plata catre parata a sumei de 106.841,29 lei cu titlu de lipsa de folosinta a imobilului constructie, pe perioada 05.06.2009 - 19.10.2010. S-au respins pretentiile paratei pentru perioada 05.09.2002 - 20.02.2009, ca fiind prescrise. S-au respins in rest pretentiile ca neintemeiate.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel atat reclamantii-parati, cat si parata reclamanta.

In apelul lor reclamantii parati nu au criticat decat solutia primei instante de respingere ca neintemeiata a cererii principale prin care se solicita contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului, neformulandu-se motive de apel referitor la partea din cererea reconventionala admisa, cerere prin care se solicita contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului.

In mod logic, tinand cont de interesul sau, in apelul formulat parata a criticat admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 05.09.2002 - 20.02.2009, dar si modul de calcul al lipsei de folosinta pentru partea din cererea reconventionala admisa, considerand ca suma acordata cu titlu de despagubiri ar fi trebuit sa fie mai mare. De asemenea, s-a mentionat ca li se cuvine acordarea despagubirilor pentru lipsa de folosinta pentru intreaga perioada solicitata.

Prin decizia nr.396/A din data de 17.09.2015 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila s-au admis apelurile formulate de apelanta reclamanta A.P.C. si de apelantul reclamant parat M.A.I., impotriva sentintei civile nr. 992/2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, in contradictoriu cu apelanta parata reclamanta SC X. SRL. A fost schimbata sentinta, in sensul ca a fost admisa, in parte, actiunea principala si a fost obligata parata la 117.833 lei catre reclamante cu titlu de despagubiri . A fost admis apelul paratei formulat impotriva aceleiasi sentinte civile si a fost schimbata sentinta, in sensul ca a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia prescriptiei dreptului de a cere despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului. A fost respinsa, in tot, cererea reconventionala, ca neintemeiata.

Dupa cum se poate observa, in ceea ce priveste cererea reconventionala, instanta de apel a considerat ca este neintemeiata si partea din aceasta cerere care a fost considerata intemeiata de catre prima instanta de fond, si anume cea care privea obligarea reclamantei la plata catre parata a sumei de 106.841,29 lei cu titlu de lipsa de folosinta a imobilului constructie, pentru perioada 05.06.2009 - 19.10.2010.

Or, aceasta parte din sentinta nu a fost atacata de catre reclamantele-parate, iar de catre parata-reclamanta doar in sensul ca valoarea despagubirilor trebuia sa fie mai mare, fiind gresit calculata.

Astfel, aceasta solutie a fost pronuntata cu aplicarea gresita a art.295 alin.(1) prima teza C.pr.civ. (tantum devolutum quantum apellatum), coroborat cu art.296 teza a doua C.pr.civ. (neprovocarea unei situatii mai grele in propriul apel).

Se impune casarea deciziei atacate intrucat instanta de apel nu a raspuns la motivele apelantei parate-reclamante care vizau solutionarea cererii de despagubiri aferente perioadei 05.06.2009 - 19.10.2010, prin care se invoca faptul ca in mod netemeinic la calculul despagubirilor nu a fost avut in vedere si terenul, motive care nu pot fi cercetate direct in recurs, tinand de temeinicia hotararii primei instante de fond .

In ceea ce priveste motivele de recurs prin care se sustine ca au fost interpretate gresit de catre instanta de apel dispozitiile legale care reglementeaza raspunderea civila delictuala si dreptul proprietarului de a culege fructele bunului sau, legat de despagubirile aferente perioadei 05.09.2002 - 5.06.2009, Inalta Curte le-a constatat nefondate, avand in vedere ca, asa cum rezulta din cererea reconventionala, despagubirile au fost solicitate pentru incalcarea unor atribute ale dreptului de proprietate, iar nu pentru incalcarea vreunui alt drept, prin modul de solutionare a notificarii formulate in temeiul Legii nr.10/2001.

Or, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr.10/2001, asa cum, de altfel, sustine si parata-reclamanta in recurs, decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, de ramanerea definitiva a acestei dispozitii legand, de altfel, art. 40 din Legea nr.10/2001 ``obligatia de a plati noului proprietar o suma calculata pe zi de intarziere, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit.``

Astfel, pentru perioada 05.09.2002 - 5.06.2009 parata-reclamanta nu poate face dovada existentei calitatii de proprietar al imobilului, si, astfel, a incalcarii vreunui atribut al dreptului de proprietate (usus sau fructus), care ar indreptati-o sa obtina despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului. Conditia premisa a aplicarii art.483, 485, 487 C.civ., invocate de catre parata-reclamanta, este reprezentata de existenta dreptului de proprietate .

Parata-reclamanta nu a criticat, sub aspectul producerii unei situatii mai grele in propria cale de atac si nici sub aspectul incalcarii vreunei reguli legate de ordinea solutionarii exceptiilor, respingerea de catre instanta de apel, pe fond, a capatului de cerere prin care se solicitau despagubiri pentru perioada 05.09.2002 - 20.02.2009, in loc de mentinerea respingerii acestuia ca prescris, asa cum hotarase prima instanta de fond .

De asemenea, nu s-au formulat critici privind lipsa de identitate dintre nasterea dreptului la actiunea de a solicita despagubiri pentru lipsa de folosinta (drept de creanta legat de momentul producerii incalcarii), care a fost vizat de exceptia prescriptiei extinctive solutionata de prima instanta, si aparitia dreptului de proprietate asupra imobilului in patrimoniul paratei reclamante, care a stat la baza considerarii neintemeiat a acestui capat de cerere de catre instanta de apel.

Inalta Curte a constatat, de asemenea, fondat motivul de recurs formulat de catre parata-reclamanta, in baza dispozitiilor art.304 pct.7 C.pr.civ., referitor la partea din cererea de chemare in judecata considerata intemeiata, avand in vedere ca in analizarea temeiniciei acesteia instanta de apel nu a raspuns apararilor paratei-reclamante, in cadrul carora se invoca argumentat, cu trimitere la mai multe inscrisuri, pe de o parte, ca lucrarile care au facut obiectul contractelor de lucrari nr. xx77/1997 si nr. xx78/1997 nu vizeaza imobilul restituit, iar pe de alta parte ca potrivit art. 9 din Legea 10/2001 "imobilele preluate abuziv se restituie in natura, din mana oricui s-ar afla si libere de orice sarcini".

Astfel, imprejurarile de fapt in cauza nu au fost pe deplin stabilite.

In consecinta, in temeiul art.312 alin.(1) - (3) raportat la art.304 pct.7 si art.314 si art.316 raportat la art.295 alin.(1) C.pr.civ., Inalta Curte a admis recursurile, a casat decizia atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.