Suspendarea judecarii apelului in baza dispozitiilor CPC din 1865. Perimarea apelului

In cazul in care instanta a dispus suspendarea judecatii cauzei, in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pana la solutionarea definitiva a unui dosar penal in care era cercetat paratul, este corecta solutia de respingere a exceptiei perimarii apelului, neputand fi retinuta sustinerea ca suspendarea trebuia sa dureze doar pana la data la care procurorul de caz a intocmit rechizitoriul si a sesizat instanta de judecata - instanta penala nefiind sesizata cu infractiunea cercetata de procuror si care a reprezentat motivul suspendarii-, deoarece aceasta putea sa extinda urmarirea penala si pentru alte fapte, procurorul neputand pronunta hotarari definitive.

Prin cererea adresata Tribunalului Constanta si inregistrata sub nr. xx67/com din 6 noiembrie 2000, reclamanta SC A. SRL a chemat in judecata paratul B. SA, solicitand instantei ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna:

- obligarea paratei, in baza Hotararii AGA nr. 1 din 1 aprilie 2000, art. 4 pct. 4.1, sa incheie cu societatea reclamanta contract de vanzare-cumparare privind activul Berarie X., detinut in baza contractului de asociere in participatiune nr. 970 din 4 iulie 1995;

- obligarea paratei la plata daunelor cominatorii de 200.000 lei/zi de intarziere, de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare pentru acest activ .

In motivare reclamanta a aratat ca intre SC A. SRL, in calitate de asociat administrator si SC B. Costinesti SA, in calitate de asociat participant, s-a inA�cheiat contractul de asociere in participatiune nr. 970 din 4 iulie 1995.

Obiectul contractului de asociere l-a constituit modernizarea activului Berarie X., in vederea exploatarii lui in comun.

Acest activ a beneficiat la termen si in totalitate de inA�vestitiile prevazute in contract, potrivit raportului de evaluare nr. 671 din 2 martie 2000, reprezentand peste 15% din valoarea activului.

In baza art. 27 din O.G. nr. 86/1997, modificata prin Legea nr. 99/1999 si Legea nr. 133/1999, reclamanta a adresat paratei ``cererea de cumparare a activului ce formeaza obiectul contractului de asociere in participatiune``.

Adunarea Generala a societatii parate din l aprilie 2000 a fost de acord cu incheierea contractului de vanzare-cumparare, staA�bilind pretul de 387.173.000 lei, pe baza raportului de evaluare nr. 671 din 2 martie 2000 acceptat de parata.

In plus, cu adresa nr. 439 din 5 aprilie 2000 reprezentantul F.P.S. in AGA - SC B. SA, a comunicat acordul institutiei publice la incheierea contractului de vanzare-cumparare.

In motivarea cererii reclamanta a depus la dosar Hotararea nr. 1 din l aprilie 2000 a A.G.A. SC B. SA, Contractul de asociere nr. 970 din 4 iulie 1995 si acte aditionale la acesta, Raportul de evaluare nr. 671 din 2 martie 2000, acordul F.P.S. nr. 439 din 25 aprilie 2000.

Prin intampinare parata a recunoscut ca prin Hotararea nr. 1 din l aprilie 2000, Adunarea Generala a SC B. SA si-a insusit raA�portul de evaluare si a fost de acord cu vanzarea activului caA�tre reclamanta, apreciind ca si-a indeplinit obligatia de a acorda asociatului dreptul de preemtiune la vanzare.

In raport de pozitia sa, parata a solicitat respingerea capatului de cerere privind plata daunelor cominatorii, neputandu-se retine vreo culpa in sarcina sa.

Prin sentinta civila nr. 3201 din 21 decembrie 2000, Tribunalul Constanta a admis, in parte, actiunea, dispunand obligarea paratei sa incheie cu reclamanta contractul de vanzare-cumparare pentru activul Berarie X. situat in Costinesti, judetul Constanta, respingand capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

Partile au incheiat la data 4 iulie 1995 contractul de locatie a gestiunii nr. 970, avand ca obiect exploatarea in comun a unitatii Beraria X.

Prin Hotararea nr. 1 din 1 aprilie 2000 A.G.A. SC B. SA a aprobat vanzarea cu plata in rate a activului in litigiu la un pret ce urma sa fie stabilit prin negociere directa, pornindu-se de la valoarea de 387.173.000.lei, valoare stabilita prin Raportul de evaluare nr. 671 din 2 martie 2000.

Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998 privind privatizarea societatilor comerciale din turism, ``Societatile comerciale din turism la care statul este actionar si care au in derulare contracA�te de locatie a gestiunii, de inchiriere sau de asociere in participatiune vor vinde sau vor incheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare prin negociere directa cu locatarii sau cu asociatii in termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta``.

Dispozitiile textului legal invocat sunt obligatorii pentru societatile comerciale din turism daca sunt indeplinite conA�ditiile prevazute.

Aceste norme sunt intarite si de prevederile Legii nr. 133/1999, art. 12 alin. (1) pct. a) ce prevede ca ``activele disponibile utilizate de intreprinderile mici si mijlocii in baza contractului de inchiriere, a contractului de locatie de gestiune sau a contracA�tului de asociere in participatiune, incheiate cu societatile comerA�ciale si companiile nationale cu capital majoritar de stat, precum si cu regiile autonome, la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor fi vandute la solicitarea detinatorului, la pretul negociat, staA�bilit pe baza raportului de evaluare dupa deducerea investitiilor efectuate in activ de catre chirias``.

De altfel, parata, prin hotararea organului sau delibeA�rativ, si-a exprimat acordul la incheierea contractului de vanzare-cumparare a activului litigios, apreciind ca sunt indeplinite inteA�gral conditiile prevazute de normele legale in materie, la un pret ce urma sa fie negociat, pornindu-se de la valoarea stabilita prin raportul de evaluare, fapt recunoscut si prin intampinare.

Intrucat parata si-a exprimat acordul de vointa asupra incheierii contractului de vanzare-cumparare, stabilindu-se atat obiectul vanzarii, cat si un pret determinabil (practic, fiind in preA�zenta unui antecontract de vanzare-cumparare) si fata de caracterul obligatoriu al dispozitiilor art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998 si art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, prima instanta a admis cererea si a obligat parata sa incheie contractul de vanzare-cumparare privind activul Berarie X.

Intrucat reclamanta nu a facut dovada culpei paratei, in sensul refuzului acesteia la negocierea si incheierea contractului, parata recunoscand si prin intampinare acordul sau la vanA�zarea activului, prima instanta a respins capatul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata societatea B. SA criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevazut de art. 4 alin. (1) si (4), art. 5 alin. (1) si art. 12 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, O.U.G. nr. 32/1998, O.U.G. nr. 88/1997 modificata de Legea nr. 99/1999, art. 287 C. proc. civ.

S-a sustinut ca prin sentinta mai sus mentionata prima instanta a hotarat in mod gresit, raportandu-se la dispozitiile O.U.G. nr. 32/1998, Legii nr. 99/1999 si Legii nr. 133/1999, fiind gresita admiterea actiunii reclamantei si obligarea paratei la vinderea activului in cauza.

Prin decizia civila nr. 239 din 7 mai 2015, pronuntata de Curtea de Apel Constanta, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost respinsa exceptia perimarii, ca nefondata.

A fost admis apelul declarat de apelantul parat B. SA impotriva sentintei civile nr. 3201 din 21 decembrie 2000 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosar nr. xx67/2000, in contradictoriu cu intimata-reclamanta SC A. SRL.

A fost schimbata, in parte, sentinta apelata in sensul ca a fost respinsa actiunea reclamantului in ce priveste obligarea paratei sa incheie cu reclamanta contractul de vanzare-cumparare pentru activul ``Berarie X.`` situat in Costinesti, jud. Constanta, ca nefondata.

Au fost mentinute celelalte dispozitii.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Prin incheierea de sedinta din data de 24 mai 2001, Curtea de Apel Constanta a dispus suspendarea solutionarii cauzei in temeiul dispozitiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., pana la solutionarea dosarului penal nr. xx5/P/2000 privind pe inculpatul C., directorul SC B. SA, fata de care a fost pusa in miscare actiunea penala pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice, obiectul dosarului constituindu-l, printre altele, si derularea contractelor de asociere in participatiune si vanzare-cumparare, incheiate de SC B. SA cu mai multe societati comerciale cu capital privat, intre care se regaseste si cel referitor la activul Beraria X., incheiat cu SC A. SRL ce face obiectul litigiului dedus judecatii.

La data de 29 decembrie 2014, SC B. SA a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, precizandu-se ca dosarul nr. xx56/3/2009** al Tribunalului Bucuresti a fost solutionat definitiv prin Decizia penala nr. 180/A din 27 iunie 2014, astfel incat nu mai subzista motivul suspendarii, cauza primind termen de judecata la data de 12 februarie 2015 si numar nou de inregistrare in aplicatia Ecris.

Exceptia perimarii apelului invocata de intimata SC A. SRL a fost gasita nefondata.

Intimata SC A. SRL nu a formulat recurs impotriva incheierii de perimare, desi avea aceasta cale pe toata durata suspendarii.

In cauza nu sunt indeplinite conditiile perimarii.

In speta s-a dispus suspendarea judecatii intrucat s-a apreciat ca infractiunile pentru care era urmarit C., director al apelantei SC B. SA, pot avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata in cauza.

Suspendarea in temeiul acestui text de lege dureaza pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila [art. 244 (2) C. proc. civ.]

Sustinerea intimatului potrivit careia in dosarul penal a carui judecata a mentinut masura suspendarii judecatii cauzei, SC A. nu se numara printre societatile comerciale mentionate in hotararea penala prin care fostul director al SC B. SA a fost pedepsit pentru infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals, contractul incheiat cu SC B. SA de asociere in participatiune nefiind anulat, nu a fost gasita fondata si a fost inlaturata, hotararea penala avand inraurire hotaratoare in prezenta cauza.

Astfel, hotararea definitiva - fapt juridic - nu poate fi ignorata de terti sub motivul ca nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei.

Puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie a fi contrazisa de o alta hotarare, lato sensu insemnand ca hotararea beneficiaza de o prezumtie irefragabila ca ea exprima adevarul.

Deci, pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti definitive privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati (de parti, cauza si obiect), ci este necesara si suficienta probarea identitatii intre problema solutionata definitiv si problema dedusa judecatii.

Pe fondul cauzei, s-a retinut ca intre apelanta SC B. SA, prin Sucursala Costinesti si SC A. s-a incheiat contractul de asociere nr. 970 din 4 iulie 1995 ce avea ca obiect exploatarea in comun a unitatii: Beraria X. cu spatiile de depozitare si dependintele anexe``.

Admiterea primului capat de cerere din actiunea reclamantei-intimate SC A. SRL a fost gresita, prima instanta facand o gresita aplicare a dispozitiilor legale retinute, respectiv art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998, Legea nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii nefiind aplicabila in cauza.

In ceea ce priveste aplicarea art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998, in vigoare la data depunerii actiunii (6 noiembrie 2000), potrivit acestui text de lege s-a instituit un termen de decadere de 3 luni de la data intrarii in vigoare a actului normativ, termen in care trebuia sa se efectueze vanzarea sau incheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare prin negociere directa cu locatarii sau asociatii.

O.U.G. nr. 32/1998 a fost publicata in M.O. nr. 436 din 17 noiembrie 1998 si a intrat in vigoare la 3 decembrie 1992, in termen de 15 zile . Asadar, termenul prevazut la art. 5 din O.U.G. nr. 32/1998 se implinea la 3 martie 1999.

Depasind acest termen, actiunea ce avea ca obiect obligarea societatii de turism la care statul este actionar, cum este si cazul apelantei, la incheierea contractului de vanzare-cumparare nu mai putea fi admisa, decat in situatia dovedirii a fi indeplinite conditiile reglementate de dispozitiile art. 6 alin. (1/1) si alin. (3/1) din O.U.G. nr. 32/1998.

Or, in cauza, intimata-reclamanta nu a facut dovada depunerii solicitarii scrise adresate apelantei, avand ca obiect intentia de cumparare, in termenul de 30 de zile de la intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 32/1998 si nici dovada existentei deciziei Consiliului de Administratie al apelantei SC B. SA cu privire la admiterea solicitarii de cumparare, decizie nepusa in aplicare in termen.

O asemenea decizie nu exista, intimata nefacand dovada formularii intentiei de cumparare.

In ce priveste Legea nr. 133/1999, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din lege, puteau face obiectul vanzarii numai activele disponibile ale societatii.

Or, activul ce a facut obiectul cauzei nu reprezinta un activ disponibil, astfel ca apelanta nu putea fi obligata a-l vinde, prin adresele nr. 1637 din 9 noiembrie 1999 si nr. 353 din 23 martie 2000 ale B. SA adresate Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, aratandu-se ca aceasta nu are active disponibile, astfel cum acestea au fost definite in art. 13 alin. (1) din Legea nr. 133/1999, prima instanta nefacand o analiza a aplicabilitatii dispozitiilor Legii nr. 133/1999 in cauza.

In ce priveste aplicarea O.U.G. nr. 88/1997, nu exista acordul F.P.S. in vederea vanzarii, punctul de vedere al reprezentantului F.P.S. anexat la actiune reprezentand doar o parte din documentatia necesara a fi depusa pentru obtinerea acordului F.P.S. in vederea incheierii contractelor de vanzare-cumparare.

Lipsa acordului F.P.S. rezulta cu prisosinta din hotararea penala depusa la dosarul cauzei (si care a dus la suspendarea prezentei cauze), in cuprinsul sau retinandu-se ``Cu privire la inscrisurile depuse de inculpat, respectiv puncte de vedere ale reprezentantului F.P.S., martorul D. arata ca afirmatiile in sensul ca este de acord cu vanzarea nu reprezinta decat ceea ce exprima, iar nu faptul ca se aproba incheierea contractelor, care se perfectau dupa obtinerea avizului F.P.S., evident, in acest sens fiind chiar faptul neincheierii contractelor decat dupa actionarea SC B. SA in instanta si obtinerea de hotarari irevocabile, in acelasi sens fiind si declaratia martorului E., de asemenea reprezentant F.P.S. in AGA a SC B. SA, care a precizat ca nu au fost supuse aprobarii contractele, nefiind, de altfel, depuse documente pentru analiza bonitatii agentilor economici, ci se discuta de principiu negocierea``.

In mod eronat, de asemenea, s-a retinut ca ``parata prin hotararea organului sau deliberativ si-a exprimat acordul la incheierea contractului de vanzare-cumparare a activului litigios``. Aceasta, deoarece prin Hotararea AGA B. SA nr. 1 din 1 aprilie 2000 s-a aprobat ``valoarea de pornire a negocierii directe in vederea vanzarii``, ceea ce inseamna ca intre apelanta si intimata urma sa aiba loc o negociere, consimtamantul in vederea incheierii actului urmand a fi dat la momentul consemnarii unui pret si exprimat la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare.

Consimtamantul valabil exprimat era necesar sa emane de la administratia societatii sub forma unei decizii a Consiliului de Administratie al B. SA, Hotararea AGA B. SA neputand fi considerata ca reprezentand vointa societara a acesteia, aceasta hotarare fiind anulata, integral, prin sentinta civila nr. 4320 din 27 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti pronuntata in dosarul nr. xx27/2000 ramasa irevocabila prin decizia nr. 3608 din 8 iunie 2001 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La data pronuntarii hotararii apelate (21 decembrie 2000) exista deja sentinta civila nr. 4320 din 27 februarie 2000, deci nu exista acordul apelantei la incheierea contractului de vanzare-cumparare.

Hotararea judecatoreasca este obligatorie si produce efecte intre parti, succesorii acestora si este opozabila oricarui tert cat timp acesta nu face dovada contrara, emana de la o autoritate publica inzestrata cu ``imperium`` si reprezinta o realitate juridica si fata de terti, in cauza intimata neputand afirma ca nu avea cunostinta de hotararea de anulare, atata vreme cat aceasta a fost depusa de apelanta inca din 2001.

Hotararea respectiva de anulare a hotararii B. SA nr. 1 din 1 mai 2000 produce efecte depline intre parti, B. SA fiind parte in hotarare si fiind obligata prin hotararea apelata la vanzarea unui activ, avandu-se in vedere tocmai aprobarea din hotararea AGA nr. 1 din 1 aprilie 2000 privind instrainarea unor active ale societatii, fiind indubitabil ca apelanta nu poate fi obligata a incheia cu intimata contractul de vanzare-cumparare pentru un activ in situatia in care hotararea AGA a vanzatorului de aprobare a vanzarii a fost anulata irevocabil.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamanta Societatea A. SRL Constanta, aducandu-i urmatoarele critici:

1. Hotararea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina ori cuprinde motive contradictorii.

Instanta de apel nu a motivat de ce are o inraurire hotaratoare in prezenta cauza decizia penala nr. 180/A/2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I penala in dosarul nr. xx56/3/2009**, avand in vedere ca suspendarea judecatii apelului civil s-a dispus in timpul urmaririi penale, inainte de sesizarea instantei penale cu rechizitoriu, iar instanta penala nu a mai fost ulterior sesizata cu fapta care, in timpul urmaririi penale, avea inraurire hotaratoare.

2. Instanta de apel a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2), pronuntand hotararea recurata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.

Astfel, instanta de apel a realizat o neregularitate procedurala in solutionarea perimarii, incalcand si aplicand gresit prevederile art. 244 alin. (2), art. 248 si art. 250 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., art. 263 alin. (1) din vechiul C. proc. pen., art. IX alin. (5) din Legea nr. 281/2003.

S-a apreciat ca, in mod corect, prin incheierea din 25 mai 2001 s-a dispus suspendarea judecatii potrivit art. 244 pct. 2 din vechiul C. proc. civ., nefiind relevant faptul ca recurenta-reclamanta nu a formulat recurs impotriva incheierii de suspendare, deoarece nu exista nici un interes pentru recurenta-reclamanta, termenul de perimare curgand in folosul acesteia.

In opinia recurentei-reclamante, ceea ce este relevant in speta este data la care infractiunea cercetata si-a pierdut inraurirea hotaratoare asupra solutiei civile, aceasta reprezentand data la care suspendarea inceteaza, or, asa dupa cum s-au petrecut lucrurile in dosarul penal, suspendarea a durat doar pana la momentul pronuntarii unei solutii definitive de catre procuror, deoarece instanta penala nu a fost sesizata cu infractiunea cercetata de procuror si care a reprezentat motivul suspendarii.

S-a mai sustinut ca fata de solutia procurorului de netrimitere in judecata a inculpatului pentru fapta de a incheia si derula contractul de asociere cu reclamanta, pentru fapta legata de activul Berarie X. si pentru fapta legata de hotarari AGA ale SC B. SA avand ca obiect activul Berarie X. ori privind societatea A. SRL, parata avea deschisa calea plangerii prevazute de art. 275-278 din vechiul C. proc. pen., insa aceasta nu a facut dovada exercitarii unui astfel de plangeri.

Potrivit art. IX alin. (5) din Legea nr. 281/2003, aceasta plangere se putea exercita in termen de un an de la intrarea in vigoare a legii, parata nefacand dovada exercitarii acestei plangeri.

De asemenea, recurenta-reclamanta a mai sustinut ca parata avea posibilitatea si chiar obligatia de a solicita repunerea pe rol a cauzei dupa ce procurorul a adoptat solutia de netrimitere in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii ce avea inraurire hotaratoare asupra judecatii din dosarul civil.

S-a mai opinat ca nu prezinta relevanta imprejurarea ca hotararea penala a ramas definitiva la data de 27 iunie 2014, deoarece judecata penala a avut loc pentru infractiuni ale fostului director al Societatii B. SA care nu au inraurire asupra hotararii civile, deoarece nu vizeaza contractul de asociere nr. 970 din 4 iulie 1995, nu privesc societatea A. SRL si nici hotarari AGA ale Societatii B. SA avand ca obiect activul Berarie X. ori privind societatea A. SRL.

Analizand decizia recurata, prin raportare la criticile formulate, Inalta Curte a constatat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

1.Prima critica nu poate fi retinuta.

Instanta de apel a motivat de ce decizia penala nr. 180/A din 27 iunie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I penala in dosarul nr. xx56/3/2009** are o inraurire hotaratoare in ce priveste solutia din cauza de fata, la pag. 8 si 9 din cuprinsul hotararii instantei de apel.

De altfel, prin incheierea din 24 mai 2001 Curtea de Apel Constanta a dispus suspendarea solutionarii cauzei in temeiul dispozitiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., tocmai pana la solutionarea definitiva a dosarului penal in care a fost cercetat inculpatul C., fostul director al societatii B. SA, or, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea va deveni irevocabila (in cazul unei hotarari penale, definitiva).

2.Instanta de apel nu a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotararea recurata fiind pronuntata cu aplicarea corecta a art. 244 alin. (2), art. 248 si art. 250 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., art. 263 alin. (1) din vechiul C. proc. pen. si art. IX alin. (5) din Legea nr. 281/2003.

Recurenta-reclamanta incearca sa acrediteze ideea ca suspendarea dispusa de instanta nu trebuia sa dureze decat pana la data la care procurorul de caz a intocmit rechizitoriul si a sesizat instanta de judecata, motivat de faptul ca prin acest rechizitoriu instanta de judecata nu era sesizata cu fapte in legatura cu activul respectiv sau cu societatea reclamanta.

Aceasta critica nu poate fi retinuta, pe de o parte, pentru ca, potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) al aceluiasi articol, suspendarea dainuieste pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit definitiva, iar pe de alta parte, pentru ca nu poate fi luat in calcul termenul invocat de recurenta-parata, deoarece instanta de judecata putea sa extinda urmarirea penala si pentru alte fapte (procurorul neputand pronunta hotarari definitive), respectiv pentru faptele pretins a fi savarsite in legatura cu activul in litigiu sau in legatura cu societatea reclamanta, or, pana la solutionarea definitiva a procesului penal nu se putea cunoaste acest lucru, mai ales ca, in cauza, se dispusese suspendarea judecatii tocmai pentru acest motiv.

Prin urmare, in mod corect, instanta de apel a apreciat ca nu sunt incidente dispozitiile privind perimarea judecarii apelului in materie civila.

3.Aspectele de fond ale deciziei recurate nu au fost criticate de catre recurenta-reclamanta, astfel incat acestea nu vor face obiectul analizei nici pentru instanta de recurs.

Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul, ca nefondat.