Conditii privind gravitatea pedepsei in cazul extradarii pasive

Fapta parintelui care paraseste teritoriul unui stat strain impreuna cu copilul sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte, privandu-l de exercitarea drepturilor parintesti stabilite de o instanta din statul solicitant prin deplasarea minorului pe teritoriul Romaniei, se incadreaza, potrivit legii romane, in dispozitiile art. 379 C. pen. referitoare la infractiunea de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, pentru care legea prevede pedeapsa maxima de 3 luni inchisoare si, in consecinta, nu intruneste conditia privind gravitatea pedepsei stabilita in art. 26 din Legea nr. 302/2004. Fapta nu se incadreaza si in dispozitiile art. 205 C. pen. referitoare la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, intrucat actiunea parintelui nu are caracter ilegal in raport cu minorul, nefiind decazut din drepturile parintesti, ci numai in raport cu celalalt parinte.

Prin sentinta nr. 90 din 24 mai 2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala, s-au dispus, intre altele, urmatoarele:

``In baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicata, constata intrunite conditiile legale ale extradarii persoanei extradabile A., in vederea punerii in executare a mandatului de arestare emis la data de 10 iulie 2014, de Curtea din Quebec, districtul Montreal, provincia Quebec, Canada.

Constata lipsa motivelor legale, obligatorii sau facultative, de refuz al extradarii persoanei extradabile A.

Constata faptul ca reprezentantul parchetului nu a sustinut juridic cererea de extradare formulata de statul canadian.

Constata faptul ca persoana urmarita nu este de acord sa fie extradata si nu a renuntat la regula specialitatii.

Admite sesizarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, intocmita potrivit dispozitiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicata.

Admite cererea de extradare formulata de autoritatile judiciare din Canada, impotriva persoanei extradabile A., pentru judecarea acesteia sub aspectul savarsirii infractiunii de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, fapte pedepsite conform dispozitiilor art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian.

Fiind intrunite conditiile legale ale extradarii, in baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicata, dispune luarea masurii arestarii in vederea predarii persoanei extradabile A., de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, pana la predare.``

Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul primei instante a constatat, intre altele, ca prin adresa din 17 martie 2016, Ministerul Justitiei - Serviciul de cooperare judiciara internationala in materie penala a transmis Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in temeiul dispozitiilor art. 37 alin. (4) raportat la art. 40 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, cererea de extradare in vederea judecarii, formulata si transmisa de catre autoritatile judiciare din Canada, impotriva persoanei extradabile A.

Potrivit acestei solicitari, s-a constatat ca persoana extradabila A. este urmarita penal de autoritatile judiciare canadiene pentru savarsirea infractiunii de rapire cu incalcarea unui ordin de custodie, fapta pedepsita conform dispozitiilor art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian cu inchisoare de pana la 10 ani.

Examinand documentele transmise de statul solicitant, parchetul a apreciat ca faptele retinute in sarcina persoanei extradabile A., persoana cu dubla cetatenie, romana si canadiana, au corespondent in legislatia penala romana, realizand continutul constitutiv al infractiunii de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, prevazuta in art. 379 alin. (1) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de la o luna la 3 luni sau amenda. Fata de acest aspect, s-a apreciat ca nu este indeplinita conditia prevazuta in art. 26 din Legea nr. 302/2004, referitoare la gravitatea pedepsei, intrucat legea romana prevede pentru extradare obligativitatea unei pedepse privative de libertate de cel putin un an.

S-a apreciat de catre curtea de apel ca cererea de extradare transmisa de statul solicitant este fondata.

Conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi penale, cu privire la infractiunea de rapire, pentru care autoritatea canadiana a cerut extradarea, nici asupra oportunitatii extradarii.

Prin urmare, curtea de apel a constatat ca nu poate face aprecieri cu privire la probatoriul in baza caruia persoana extradabila A. a fost acuzata in Canada de infractiunea de rapire a unui minor.

In baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-au constatat intrunite conditiile extradarii persoanei extradabile A. in vederea punerii in executare a mandatului de arestare emis la data de 10 iulie 2014, de Curtea din Quebec, districtul Montreal, provincia Quebec, Canada.

Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi extradate din Romania, la cererea unui alt stat, persoanele aflate pe teritoriul Romaniei care sunt urmarite penal pentru savarsirea unei infractiuni .

Potrivit art. 20 din aceeasi lege, cetatenii romani pot fi extradati din Romania pe baza de reciprocitate (conditie indeplinita si confirmata prin examenul de regularitate), daca persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant, in cazul judecat, persoana extradabila A. avand si cetatenie canadiana.

S-a constatat lipsa motivelor obligatorii de refuz al extradarii persoanei extradabile A.

Astfel, s-a apreciat ca nu sunt indeplinite cerintele art. 21 din Legea nr. 302/2004.

S-a apreciat ca limitele investirii curtii de apel in ceea ce priveste incadrarea juridica sunt date doar de cererea de extradare si actul de acuzare, transmise de autoritatile competente canadiene. De asemenea, s-a opinat in sensul ca procurorul roman poate face propriile aprecieri juridice cu privire la incadrarea juridica din legea penala romana, dar curtea de apel este cea care stabileste incadrarea juridica din legea romana, in limitele actelor de investire.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, diferentele existente intre calificarea juridica si denumirea data aceleiasi infractiuni de legile celor doua state nu prezinta relevanta.

Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992, are ca obiect rapirea minorilor, intelegand prin aceasta deplasarea sau neinapoierea ilicita a acestora, faptele putand fi comise si de catre parinti.

Nu exista dispozitii speciale in aceste acte normative, care sa excluda pe parinti de la faptele de rapire a propriul copil in detrimentul celuilalt parinte.

Curtea de apel a explicitat diferenta de terminologie existenta in Codul penal roman cu referire la infractiunea de retinere si cea de rapire a unui minor.

Curtea de apel a precizat ca retinerea constituie o fapta cu caracter temporar, in timp ce rapirea constituie o fapta ce prezinta un caracter permanent (DEX).

S-a constatat ca persoana extradabila a fost acuzata de autoritatile judiciare din Canada ca in luna mai 2014 a parasit aceasta tara, plecand in Romania, ilegal, impreuna cu copilul sau minor, fara acordul tatalui, rapindu-l, prin incalcarea ordinului de custodie emis de catre o instanta judiciara canadiana, fapte ce constituie infractiunea de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, prevazuta de dispozitiile art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian.

Curtea de apel a considerat ca, desi exista diferente intre calificarea juridica si denumirea data aceleiasi infractiuni de legile celor doua state, acest aspect nu prezinta relevanta, asa cum stabilesc dispozitiile art. 24 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 379 C. pen. roman, infractiunea intitulata nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului consta in retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost incredintat minorul potrivit legii si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.

Legiuitorul a folosit termenul de retinere, ce nu poate fi echivalat cu cel de rapire de minori, intrucat acestea prezinta un continut si o gravitate diferita.

Potrivit art. 205 C. pen. roman, infractiunea intitulata lipsire de libertate se poate comite si prin modalitatea de rapire a unui minor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 10 ani.

S-a apreciat de prima instanta ca, in mod evident, fapta de retinere de minori, prevazuta in art. 379 C. pen., nu prezinta continutul si gravitatea celei de rapire de minori, prevazuta in art. 205 C. pen., pedepsele prevazute de lege fiind mult diferite. Spre exemplu, constituie infractiunea de retinere a unui minor (art. 379 C. pen.) fapta unui parinte, care, in mod ilegal, fara acceptul celuilalt parinte, incalca hotararea instantei cu privire la programul de exercitare a drepturilor parintesti, prin retinerea nejustificata a acestuia, peste programul stabilit, dupa care accepta sa respecte hotararea instantei de judecata . Pe de alta parte, infractiunea de rapire a unui minor de catre un parinte (art. 205 C. pen.) consta in fapta unui parinte, care, in mod ilegal, fara acceptul celuilalt parinte, nu numai ca incalca hotararea instantei cu privire la programul de exercitare a drepturilor parintesti, dar si rapeste copilul, spre exemplu, ducandu-l intr-o alta tara, pentru ca celalalt parinte sa nu-si mai poata exercita drepturile parintesti.

Faptele de care este acuzata persoana A. in Canada, de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, s-au incadrat juridic de catre curtea de apel, potrivit legii romane, atat in infractiunea de retinere de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte (art. 379 alin. 1 C. pen. - denumita nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului), cat si in aceea de rapire a unui minor, prin luarea acestuia din Canada si mutarea in Romania, fara acordul celuilalt parinte (art. 205 alin. 1, 2 si 3 lit. b C. pen. - denumita lipsire de libertate in mod ilegal).

Fapta mamei, persoana extradabila, de a pleca impreuna cu copilul minor, in mod ilegal, din Canada in Romania, fara acordul tatalui, a constituit initial o retinere temporara, nelegala, a minorului, devenind ulterior rapire, prin stabilirea definitiva a domiciliului mamei, impreuna cu copilul in Romania, fara acordul legal al tatalui si al unei instante judecatoresti din Canada.

Infractiunea de rapire a unui minor, prevazuta si in Codul penal roman, este o infractiune mai grava decat cea de retinere a unui minor, datorita modalitatii mai grave de comitere, care doreste protectia juridica penala a minorilor, persoane vulnerabile, impotriva oricaror forme de rapire a acestora, inclusiv cele comise de catre parinti, motiv pentru care se pedepseste cu inchisoare pana la 10 ani, cu aceeasi durata maxima precum cea prevazuta de legea penala canadiana, tocmai pentru ca pot exista situatii in care un parinte sa rapeasca copilul, punandu-l pe acesta in primejdie.

Rapirea unui minor constituie si in legislatia romaneasca o infractiune grava, fiind pedepsita cu inchisoare pana la 10 ani, pentru a asigura din punct de vedere penal protectia copiilor, persoane vulnerabile, de orice abuz din partea parintilor, acestia putand rapi copiii in propriul interes personal si in detrimentul celuilalt parinte sau al interesului major al copilului. Aceasta interpretare are in vedere atat litera legii, cat si spiritul rational al acesteia, intrucat legiuitorul roman a incriminat faptele de rapire a unui minor, comise de catre orice persoana, pe care le-a pedepsit cu inchisoare pana la 10 ani si cu doar 3 luni de inchisoare, daca parintii doar retin fara drept un minor pentru o perioada scurta de timp .

In opinia curtii de apel, cum legea penala romana nu excepteaza parintii de la raspunderea penala pentru infractiunea de rapire a unui minor, nu se poate conferi, ab initio, o imunitate absoluta a acestora de la cercetarea penala, raspunderea urmand a fi analizata cu ocazia unei judecati, in speta, de catre autoritatea competenta canadiana.

Curtea de apel nu a extins acuzatiile justitiei canadiene, care se refera explicit la rapirea unui minor, ci doar a incadrat juridic faptele descrise in actele de acuzare canadiene in prevederile legislatiei penale romane.

In aceste conditii, sunt indeplinite si cerintele art. 26 din aceeasi lege, privind gravitatea pedepsei, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an inchisoare.

S-a aratat ca motivatia pentru care persoana extradabila a parasit ilegal Canada si s-a stabilit in Romania, rapind copilul celuilalt parinte, este o problema de administrare de probe la instanta competenta, aceasta fiind instanta canadiana, iar nu cea romana, intrucat, conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel romana nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi penale, cu privire la infractiunea de rapire, pentru care autoritatea canadiana a cerut extradarea. De asemenea, stabilirea pe baza de probe a eventualei raspunderi penale, cuantumul si modul de executare a unei pedepse se apreciaza doar printr-o judecata, bazata pe probe, dar tot de catre justitia canadiana, intrucat, conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel romana nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi penale, cu privire la infractiunea de rapire, pentru care autoritatea canadiana a cerut extradarea.

Pentru aceste motive, curtea de apel a precizat ca nu este competenta sa examineze aspectele invocate de persoana solicitata cu privire la nevinovatia sa, respectiv faptul ca aceasta a actionat doar in interesul minorului, analiza probatorie cu privire la infractiunea de rapire fiind de competenta exclusiva a autoritatilor judiciare din Canada care au desfasurat cercetari penale impotriva persoane extradabile.

S-a certificat de catre autoritatile competente ale statului solicitant si faptul ca procedura de urmarire penala impotriva persoanei extradabile nu este prescrisa, intrucat in dreptul canadian nu se prevede prescrierea unei infractiuni pentru care o persoana este urmarita prin punerea sa sub acuzare .

Curtea de apel a constatat ca cererea de arestare provizorie in vederea extradarii cuprinde toate mentiunile prevazute de lege.

De asemenea, Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, a examinat cererea de extradare si actele anexate acesteia, din punctul de vedere al regularitatii internationale, mentionand faptul ca din datele detinute nu este incidenta niciuna din limitele acordarii cooperarii judiciare prevazute in art. 3 din Legea nr. 302/2004.

S-a mai constatat ca intre Romania si Canada este in vigoare un Tratat de extradare si exista reciprocitate pentru extradare .

De asemenea, s-a retinut ca la cererea de extradare sunt anexate actele prevazute de tratatul international aplicabil, cererea si actele anexate acesteia fiind insotite de traduceri, inclusiv in limba romana.

Pentru toate aceste motive, curtea de apel a admis cererea de extradare formulata de autoritatile judiciare din Canada impotriva persoanei extradabile A. pentru judecarea acesteia sub aspectul savarsirii infractiunii de rapire, cu incalcarea unui ordin de custodie, fapte pedepsite conform dispozitiilor art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian.

Fiind intrunite conditiile legale ale extradarii, in baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus luarea masurii arestarii in vederea predarii persoanei extradabile A., de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, pana la predare.

Impotriva acestei sentinte penale au formulat contestatie, in termen legal, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si persoana solicitata A.

Cu ocazia dezbaterilor, s-a solicitat, atat de catre parchet, cat si de catre persoana extradabila, admiterea contestatiei si respingerea cererii de extradare formulata de autoritatile judiciare canadiene. In esenta, s-a aratat ca nu sunt intrunite conditiile pentru extradare, invocandu-se incidenta dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 302/2004, respectiv cuantumul pedepsei prevazute de legea romana.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand contestatiile in raport cu motivele invocate si in baza dispozitiilor legale incidente, constata ca acestea sunt fondate, in principal, pentru urmatoarele considerente:

Prin adresa din 17 martie 2016, Ministerul Justitiei - Serviciul de cooperare judiciara internationala in materie penala a transmis Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, in temeiul dispozitiilor art. 37 alin. (4) raportat la art. 40 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, cererea de extradare in vederea judecarii, formulata si transmisa de catre autoritatile judiciare din Canada impotriva persoanei extradabile A.

Infractiunea pentru care persoana solicitata este urmarita penal de autoritatile judiciare canadiene este aceea de rapire cu incalcarea unui ordin de custodie, pedepsita conform dispozitiilor art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian cu inchisoare de pana la 10 ani.

Cu privire la fapta pentru care se cere extradarea, din ``Expunerea de motive si Declaratia pe proprie raspundere`` intocmita de procurorul canadian reiese ca in anul 2014 a fost formulata o plangere penala impotriva doamnei A., si anume un capat de acuzare de rapire parentala cu incalcarea unui ordin de custodie, fapta pentru care a fost emis un mandat de arestare . A. este acuzata de rapirea fiului sau, B., cu incalcarea unui ordin care ii acorda lui C. custodia copilului, cu intentia de a-l priva pe tata de drepturile sale de custodie asupra copilului.

In mandatul de arestare emis la data de 10 iulie 2014 de Curtea din Quebec, districtul Montreal, provincia Quebec, Canada, la fel ca si in ``Denunt``, se retine ca la data sau in jurul datei de 10 mai 2014, la Montreal, districtul Montreal, fiind mama lui B., cu varsta sub paisprezece ani, a rapit, luat cu sine, retinut, ascuns, adapostit acest copil, contrar dispozitiilor unui ordin de custodie a copilului acordata in favoarea lui C., cu intentia de a-l priva pe acesta de dreptul de custodie, comitand astfel infractiunea prevazuta in art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian.

Rezulta, asadar, ca autoritatile judiciare straine au facut o expunere a faptelor pentru care se solicita extradarea, indicandu-se data si locul savarsirii acestora, calificarea juridica, precum si dispozitiile legale aplicabile.

Se constata ca sunt aplicabile dispozitiile referitoare la institutia extradarii pasive, prevazute in Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata (Sectiunea a 2-a, art. 36 si urm.), existand si norme conventionale pentru extradare intre Romania si Canada, fiind aplicabil Tratatul de extradare dintre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21 martie) 1893, publicat in M. Of. nr. 275 din 9 martie 1893.

Inalta Curte de Casatie si Justitie observa ca prin hotararea atacata s-a admis cererea de extradare, apreciindu-se ca, potrivit legii romane, faptele de care este acuzata persoana A. in Canada se incadreaza din punct de vedere juridic, atat in infractiunea de retinere de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte - art. 379 alin. (1) C. pen., cat si in infractiunea de rapire a unui minor, prin luarea acestuia din Canada si mutarea in Romania, fara acordul celuilalt parinte - art. 205 alin. (1), (2) si (3) lit. b) C. pen.

Nu se poate insa sustine ca judecatorul fondului a extins obiectul acuzarii, considerentele hotararii evidentiind aprecieri cu privire la incadrarea juridica a faptei de care este acuzata persoana solicitata de catre autoritatile canadiene.

Insa, in dezacord cu opinia exprimata prin sentinta atacata, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, din punct de vedere al legii romane, aceasta fapta nu intruneste elementele constitutive ale celor doua infractiuni retinute in concurs ideal, ci isi gaseste corespondent doar in infractiunea prevazuta in art. 379 alin. (1) C. pen. roman cu denumirea marginala - nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului .

In primul rand, asa cum reiese din sesizarea transmisa de autoritatile judiciare canadiene si din documentele ce o insotesc, se constata ca persoana extradabila este urmarita numai pentru infractiunea de rapire cu incalcarea unui ordin de custodie, cererea de extradare fiind intemeiata doar pe dispozitiile art. 282 alin. (1) lit. a) C. pen. canadian, desi lipsirea de libertate are o incriminare distincta si in legislatia statului solicitant (art. 279 C. pen. canadian).

Astfel, reiese ca, potrivit legislatiei canadiene, persoana solicitata este cercetata pentru infractiunea mai usoara, fara ca fapta acesteia sa fie incadrata intr-o infractiune mai grava, care sa implice aspecte specifice lipsirii de libertate a minorului.

In al doilea rand, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca fapta pentru care se solicita extradarea nu intruneste si elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in varianta normativa a rapirii unui minor, prevazuta in art. 205 alin. (1), (2) si (3) lit. b) C. pen. roman .

Potrivit art. 282 alin. (1) C. pen. canadian - Rapire cu incalcarea unui ordin de custodie: ``Tatal, mama, tutorele sau orice persoana care are in ingrijire legala un copil cu varsta sub paisprezece ani, care rapeste, ia cu sine, retine, primeste, ascunde sau adaposteste acest copil, contrar dispozitiilor unui ordin emis de un tribunal din Canada referitor la custodia copilului, cu intentia de a priva de exercitarea drepturilor parintesti tatal, mama, tutorele sau o alta persoana ce are in ingrijire legala copilul, este vinovata:

a) fie de o infractiune, fiind pasibila de pedeapsa cu inchisoarea pe o perioada de maxim zece ani;

b) fie de o infractiune ce este pedepsita in urma unei declaratii de recunoastere a vinovatiei, prin procedura sumara.``

Conform art. 379 C. pen. roman - Nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului: ``(1) Retinerea de catre un parinte a copilului sau minor, fara consimtamantul celuilalt parinte sau al persoanei careia i-a fost incredintat minorul potrivit legii, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta persoanei careia i s-a incredintat minorul prin hotarare judecatoreasca spre crestere si educare de a impiedica, in mod repetat, pe oricare dintre parinti sa aiba legaturi personale cu minorul, in conditiile stabilite de parti sau de catre organul competent. (3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.``

Dispozitiile art. 379 C. pen. preiau in integralitate norma de incriminare corespondenta din vechea reglementare, respectiv art. 307 C. pen. anterior, asa incat interpretarea si aplicarea legii penale se realizeaza in aceleasi conditii, doctrina si jurisprudenta anterioara fiind pe deplin aplicabila, putand fi valorificata.

Astfel, in cazul infractiunii de nerespectare a masurilor privind incredintarea minorului, valoarea sociala protejata este respectarea regulilor de convietuire in familie, prin respectarea obligatiilor impuse cu privire la cresterea si educarea minorilor. Pentru existenta acestei infractiuni se cere o situatie premisa, ce constituie o conditie a continutului juridic, si anume existenta unei hotarari judecatoresti de incredintare a minorului. Elementul material se realizeaza prin actiunea de retinere, fapta prin care un minor este indepartat in mod abuziv de celalalt parinte, minorul nu mai este lasat sa se intoarca la celalalt parinte, fara consimtamantul acestuia din urma. Retinerea nu trebuie confundata insa cu rapirea minorului. Retinerea presupune ca minorul s-a gasit la parintele sau potrivit celor stabilite prin hotararea judecatoreasca si acesta, in mod abuziv, nu il lasa sa se intoarca la celalalt parinte (in acest sens, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, p. 521, vol. IV, Editia a II-a, V. Dongoroz si altii, Ed. Academiei Romane si Ed. All Beck, 2003).

Rezulta, astfel, ca potrivit legislatiei romanesti, in cazul infractiunii prevazute in art. 379, parintele exercita in mod legal drepturile parintesti, pe cand, in cazul rapirii, acesta il lipseste de libertate fara vreun temei legal.

Este adevarat ca denumirea infractiunii pentru care este cercetata persoana solicitata, ca si unul din elementele materiale prevazute in mod alternativ de dispozitiile incriminatorii canadiene, este rapirea. Trebuie reamintit ca, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, diferentele existente intre calificarea juridica si denumirea data aceleiasi infractiuni de legile celor doua state nu prezinta relevanta, daca prin conventie internationala sau, in lipsa acesteia, prin declaratie de reciprocitate nu se prevede altfel.

In speta, asa cum s-a aratat, in expunerea de motive se vorbeste despre rapirea copilului, pe cand in alte documente anexate cererii de extradare, inclusiv in mandatul de arestare, sunt preluate, in integralitate, dispozitiile legale de incriminare, prin enumerarea tuturor elementelor materiale prevazute in mod alternativ de legea canadiana.

Chiar luand in considerare varianta in care autoritatile canadiene au apreciat ca fapta a fost comisa prin rapire parentala (pe baza faptului ca minorul a fost deplasat de mama sa in alta tara), nu se poate conchide ca, potrivit legii romane, fapta intruneste si elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.

Asa cum s-a aratat, si legislatia canadiana incrimineaza separat infractiunea de ``rapire, trafic de persoane, luarea de ostatici si luarea cu forta`` - art. 279 C. pen. canadian, iar persoana solicitata nu a fost acuzata de aceasta infractiune .

In plus, examinarea faptei retinuta in sarcina numitei A. nu releva elemente specifice lipsirii de libertate, nici din punct de vedere obiectiv si nici subiectiv. In speta, nu s-a pus problema unor consecinte grave pentru minor. In fapt, A. este acuzata de rapire parentala, deoarece a plecat in Romania impreuna cu copilul sau minor, cu intentia de a-l priva pe tata de dreptul de custodie. Asadar, subiectul pasiv al infractiunii pentru care este cercetata nu este copilul, ci celalalt parinte; urmarea imediata consta in afectarea relatiilor de familie si a dreptului unuia dintre parinti asupra minorului, urmare specifica infractiunii prevazute in art. 379 C. pen. roman si nu celei prevazute in art. 205 C. pen. roman .

In esenta, este vorba despre nerespectarea de catre unul dintre parinti a ordinului de custodie, cu consecinta afectarii drepturilor parintesti ale celuilalt parinte, fara sa fie aduse in discutie elemente faptice care sa vizeze lezarea drepturilor copilului, purtarea abuziva a parintelui, masuri excesive sau nejustificate in relatia cu copilul.

Dimpotriva, in cazul infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal prevazuta in art. 205 C. pen. roman, valoarea protejata consta in libertatea persoanei, in manifestarea nestirbita a libertatii de deplasare si actiune a persoanei fizice. Pentru a constitui element material al infractiunii, actiunea trebuie sa fie comisa in mod ilegal. Fac exceptie anumite categorii de persoane, a caror situatie impune luarea unor masuri de restrangere a libertatii sau de supraveghere, printre acestia fiind si copiii minori asupra carora se exercita autoritatea parinteasca.

In legislatia romaneasca, rapirea consta in luarea unei persoane si ducerea ei in alt loc, impotriva vointei sale, deci in mod fortat, iar in cazul minorilor, fara drept, insa, in speta, mama minorului nu era decazuta din drepturile parintesti, asa incat actiunea sa poate fi apreciata ca abuziva numai in relatie cu celalalt parinte, nu si cu minorul.

Toate aceste considerente conduc la concluzia ca fapta pentru care este cercetata persoana solicitata de catre autoritatile canadiene este incriminata in legislatia penala romaneasca, dar se incadreaza numai in infractiunea prevazuta in art. 379 C. pen., sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la o luna la 3 luni sau amenda.

Acest punct de vedere a fost exprimat in jurisprudenta, chiar in materia cooperarii internationale, caci, fiind analizate denumirea si continutul normelor de incriminare din statul solicitant, comparativ cu cele din legislatia romaneasca, o fapta similara cu cea pentru care se solicita extradarea in cauza de fata a fost incadrata din punct de vedere juridic doar in infractiunea prevazuta in art. 379 alin. (1) C. pen. roman (decizia nr. 2911 din 30 octombrie 2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, www.scj.ro).

Revenind la speta de fata, in ce priveste pronuntarea unei hotarari in materie civila privind rapirea internationala de copii (hotararea din 10 februarie 2015 a Tribunalului Bucuresti, Sectia IV-a civila, ramasa definitiva, prin care s-a admis cererea formulata de tatal minorului si numita A. a fost obligata sa inapoieze minorul tatalui, B., la resedinta obisnuita a copilului din Canada), Inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca nu influenteaza calificarea faptei din punct de vedere al legii penale, care este de stricta interpretare si aplicare.

Drept urmare, verificand ansamblul conditiilor prevazute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala care reglementeaza procedura speciala a extradarii pasive din Romania, se constata ca nu este indeplinita conditia referitoare la gravitatea pedepsei, dispozitiile art. 26 din acelasi act normativ reglementand faptul ca extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an (...).

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis contestatiile formulate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti si de persoana solicitata A. impotriva sentintei nr. 90 din 24 mai 2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala, a desfiintat, in totalitate, sentinta penala atacata si, rejudecand:

A respins cererea de extradare formulata de autoritatile judiciare din Canada impotriva persoanei extradabile A.