Actiune in anularea unei hotarari arbitrale. Invocarea gresitei constituiri a tribunalului arbitral

A. Potrivit art. 35812 C. proc. civ., orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor (...) trebuie ridicata, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primul termen de infatisare in fata tribunalului arbitral, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.

Semnificatia decaderii care sanctioneaza neinvocarea exceptiei in limitele stabilite de lege este aceea ca partea pierde dreptul de a pune in discutie orice neregularitate legata de aspectele delimitate de acest text, atat in fata tribunalului arbitral, dar si in fata instantei sesizate cu actiunea in anularea sentintei arbitrale pentru motivul intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. c) C. proc. civ.

Asadar, partea interesata nu se va putea prevala, pentru a obtine anularea sentintei arbitrale, de gresita constituire a tribunalului arbitral, daca nu si-a conservat acest drept inca din procedura arbitrala prin invocarea exceptiei in conditiile stabilite.

B. Intre normele imperative si cele care ocrotesc un interes public sau de ordine publica nu exista o suprapunere totala, existand o parte semnificativa a normelor imperative care ocrotesc ordinea privata, astfel incat, din acest punct de vedere, poate fi invocata ca motiv de anulare a unei sentinte arbitrale incalcarea unei norme cu caracter imperativ, chiar daca scopul normei imperative nu se indreapta catre protejarea unui interes public sau a ordinii publice, cum este cazul art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Dispozitiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au caracter imperativ, in masura in care prin acestea se impune subiectelor vizate o interdictie de la care, sub o anumita sanctiune, aceasta nu pot sa deroge, si, prin urmare, este gresita solutia instantei de apel care a considerat ca incalcarea acestor prevederi legale nu poate fi invocata pe calea actiunii in anularea sentintei arbitrale, conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece acestea ocrotesc un interes privat.

1. Prin cererea inregistrata la data de 4 decembrie 2009 pe rolul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, reclamanta SC A. SRL prin administrator B. a solicitat, in contradictoriu cu paratii SC C. Leasing IFN SA (fosta SC D. Leasing IFN S.A.), SC E. SRL si F. : sa se constate nulitatea absoluta a actelor de novatie la contractele de leasing nr. 071121AB21, nr. 080114AB21 si nr. 080114AB22, intrucat acestea nu au fost semnate de ambii reprezentanti ai SC A. SRL, fiind facute in dauna societatii; sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara semnarii actelor de novatie nule absolut; sa se dispuna obligarea paratei SC E. SRL la predarea catre SC A. SRL a bunurilor ce formeaza obiectul contractelor de leasing nr. 071121AB21, nr. 080114AB21 si nr. 080I14AB22; sa se dispuna obligarea, in solidar, a paratilor SC E. SRL si F. la plata sumei de 256,47 lei/zi, calculata incepand cu data semnarii actelor de novatie si pana la restituirea efectiva a bunurilor, suma reprezentand profitul zilnic pierdut ca efect al lipsei de folosinta pentru cele trei autovehicule de transport . In plus, s-a cerut sa se dispuna obligarea paratilor, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

Prin incheierea din 21 septembrie 2010, instanta a luat act de faptul ca reclamanta a renuntat la judecata fata de paratul F.

Parata SC E. SRL a formulat, la data de 26 septembrie 2012, cerere reconventionala, care a fost anulata pentru neachitarea taxei arbitrale.

La data de 5 noiembrie 2012, reclamanta si-a precizat actiunea in sensul renuntarii la judecarea capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratilor SC E. SRL si F. la plata despagubirilor reprezentand profitul pierdut prin lipsa de folosinta si a solicitat ca Tribunalul Arbitral sa pronunte o hotarare prin care: a) sa constate nulitatea absoluta a ``actelor de novatie prin schimbare de debitor`` incheiate la 31 iulie 2009 in legatura cu cele trei contracte de leasing; b) sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actelor de novatie prin obligarea paratei SC E. SRL la predarea celor trei autovehicule si obligarea paratei SC C. Leasing IFN SA (fosta SC D. Leasing IFN SA) ``sa transfere dreptul de proprietate asupra acestor autovehicule catre reclamanta``.

La data de 13 martie 2013, parata SC E. SRL a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a lui B., in calitatea acestuia de semnatar al cererii de chemare in judecata pentru reclamanta SC A. SRL.

Prin sentinta arbitrala nr. 106 din 6 iunie 2013, tribunalul arbitral a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant invocata de parata SC E. SRL si, in consecinta, a anulat cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC A. SRL. Totodata, a obligat reclamanta la plata sumei de 12.418,10 lei catre parata SC E. SRL cu titlu de cheltuieli de judecata .

In motivarea acestei hotarari, tribunalul arbitral a retinut ca, in raport cu considerentele deciziei nr. 426 din 7 octombrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, mentinuta prin decizia nr. 2309 din 4 mai 2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta ca aceasta chestiune a dreptului de reprezentare a societatii reclamante de catre cei doi asociati si administratori a fost transata cu putere de lucru judecat, in sensul ca dreptul de reprezentare apartine in comun celor doi asociati care nu pot lucra independent atunci cand nu exista acord asupra actului ce urmeaza a fi incheiat. Totodata, s-a retinut ca ceea ce este stabilit printr-o hotarare judecatoreasca este obligatoriu atat pentru parti, cat si pentru instantele judecatoresti si cele arbitrale, neputandu-se limita ori nesocoti hotararile pronuntate in alte litigii intre aceleasi parti si care rezolva aceeasi problema de drept .

De asemenea, tribunalul arbitral a mai retinut ca cererea arbitrala trebuie semnata de persoanele care reprezinta societatea reclamanta potrivit prevederilor actului constitutiv si dispozitiilor legale in vigoare aplicabile organizarii si functionarii societatilor comerciale cu raspundere limitata, precum si faptul ca, in speta, contractul de asistenta juridica trebuia, la randul sau, incheiat de comun acord de cei doi asociati administratori.

A mai apreciat tribunalul ca asociatul B. are la dispozitie actiuni in raspundere pentru incalcarea sau depasirea limitelor mandatului de catre asociatul sau.

2. Impotriva acestei sentinte arbitrale a formulat actiune in anulare reclamanta SC A. SRL. Prin sentinta civila nr. 85 din 1 octombrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti a fost admisa exceptia lipsei calitatii de reprezentant si a fost anulata actiunea in anulare ca fiind formulata de o persoana fara calitate de reprezentant.

In motivarea solutiei, Curtea a retinut ca mandatul de administrator al semnatarului actiunii in anulare, dl. B., a expirat inca de la data de 26 noiembrie 2011, deci anterior sesizarii instantei cu aceasta cerere, motiv pentru care s-a constatat ca cererea in anulare a fost formulata de reclamanta printr-o persoana care nu are calitatea de reprezentant, cata vreme mandatul sau de administrator a expirat, astfel ca, in temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ., a dispus anularea cererii.

S-a mai constatat ca Hotararea AGA din data de 4 iunie 2012 prin care asociatul B. s-a numit administrator unic al reclamantei nu este de natura sa ii confere calitatea de reprezentant legal avand in vedere ca prin rezolutia nr. 1085 din 6 martie 2013 s-a respins cererea de inregistrare a acestor mentiuni.

3. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care a fost admis prin decizia nr. 2129/10.06.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, in sensul casarii sentintei nr. 85/01.10.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila si trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, retinandu-se incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivat din aplicarea gresita a prevederilor art. 161 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Inalta Curte a retinut ca pe rolul Curtii de Apel Bucuresti se afla in rejudecare dupa casare dosarul nr. x/116/2010, avand ca obiect litigiul dintre reclamantii SC A. SRL si G. si paratul F. pentru excluderea acestuia din urma si reglementarea situatiei juridice a societatii reclamante. S-a mai retinut ca, la momentul judecarii prezentului litigiu, cauza se afla inca pe rolul instantelor, ceea ce confirma existenta unei situatii litigioase, astfel incat, pentru corecta solutionare a exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a societatii reclamante, care la acel moment avea doi administratori cu mandatele expirate, s-a impus unirea acestei exceptii cu fondul, cu atat mai mult cu cat admiterea exceptiei s-a bazat pe alte considerente decat acelea avute in vedere de tribunalul arbitral.

De asemenea, s-a apreciat ca se impune si analiza incidentei in cauza a dispozitiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ. in sensul desemnarii unui curator special.

4. In rejudecare, dupa casare, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila a pronuntat sentinta civila nr. 177/F din 22 septembrie 2015, prin care a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului actiunii in anulare. Totodata, a respins ca nefondata actiunea in anulare formulata de reclamanta SC A. SRL, impotriva sentintei arbitrale nr. 106/06.06.2013 pronuntate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei in dosarul nr. x/2009 avand ca obiect actiune in constatare nulitate act juridic, obligatia de a face si pretentii, in contradictoriu cu intimatii parati SC E. SRL si SC C. Leasing IFN SA.

Prin aceeasi hotarare a fost obligata reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 6.200 lei cheltuieli de judecata catre intimata-parata SC E. SRL.

In motivarea solutiei, Curtea de Apel Bucuresti a retinut, cu privire la exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului actiunii in anulare, ca la momentul analizarii exceptiei, semnatarul actiunii in anulare, dl. B., a facut dovada calitatii sale de reprezentant al societatii reclamante SC A. SRL.

Astfel, prin sentinta civila nr. 3282/02.11.2011 pronuntata de Tribunalul Calarasi, Sectia civila in dosarul nr. x/116/2010, ramasa irevocabila prin decizia nr. 797/12.03.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, s-a dispus excluderea asociatului F. din societatea reclamanta SC A. SRL, urmand ca partile sale sociale sa fie preluate de asociatul B. Totodata, a fost obligat asociatul exclus la plata catre societate a sumei de 244.005 lei cu titlu de daune interese.

Astfel, Curtea de apel a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului actiunii in anulare constatand ca asociatul ramas, dl. B., are dreptul de a reprezenta societatea fata de prevederile art. 76 alin. (1) teza finala raportate la cele ale art. 197 alin. (3) si ale art. 1961 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, el fiind asociat unic ramas al societatii petente, retinandu-se si faptul ca la data formularii actiunii in anulare societatea petenta SC A. SRL avea doi administratori, cu mandate expirate din data de 26.11.2011, precum si faptul ca situatia litigioasa dintre acesti doi asociati-administratori a fost declansata anterior formularii actiunii in anulare.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a respins criticile reclamantei referitoare la neconstituirea tribunalului arbitral in conformitate cu conventia arbitrala, motiv prevazut de art. 364 lit. c) C. proc. civ., retinand ca prin clauza compromisorie se explica modul in care s-a ajuns la constituirea tribunalului arbitral din trei arbitri, respectiv cate unul pentru fiecare parte si un supraarbitru desemnat de arbitrii partilor, iar in speta partile au fost in numar de trei ca urmare a intervenirii actelor de novatie. Mai mult decat atat, s-a mai retinut ca reclamanta nu a contestat aceasta compunere in fata instantei arbitrale.

Reclamanta a invocat si incalcarea prevederilor art. 17 din Regulile de procedura arbitrale publicate la 29.03.2010, insa aceasta sustinere nu a fost primita de Curtea de apel avand in vedere ca sesizarea Curtii de Arbitraj a avut loc la data de 04.12.2009, anterior publicarii regulilor de procedura invocate de petenta, reguli ce nu si-au gasit aplicabilitatea in cauza.

Curtea a respins ca nefondate si criticile intemeiate pe dispozitiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., apreciind ca nu se poate retine lipsa din cuprinsul hotararii arbitrale a motivelor de drept pentru care s-a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant.

In urma examinarii hotararii atacate, Curtea a constatat ca aceasta cuprinde toate elementele mentionate de legiuitor la lit. g) si anume: dispozitivul, motivarea, data si locul pronuntarii, semnatura arbitrilor, iar din cuprinsul sentintei arbitrale s-a retinut ca exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului actiunii arbitrale a fost analizata de tribunalul arbitral prin prisma tuturor aspectelor invocate in speta, motivarea cuprinzand prezentarea coerenta si efectiva a examenului critic al tribunalului arbitral de natura sa sustina rezultatul deliberarii.

Criticile reclamantei intemeiate pe dispozitiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., referitoare la incalcarea unor dispozitii imperative ale legii prin hotararea arbitrala, respectiv art. 68 si art. 69 alin. (1) din Regulamentul arbitral prin raportare la art. 151 C. proc. civ. si art. 77 din Regulamentul arbitral, art. 76 alin. (2) raportat la art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 10 alin. (2) prin raportare la art. 51, art. 53 alin. (1) si (2) din Regulamentul arbitral au fost, de asemenea, considerate a fi nefondate, cu motivarea ca dreptul instantei arbitrale de a repune cauza pe rol, atunci cand apreciaza ca se impune acest lucru, nu poate fi cenzurat de instanta de control, fiind un aspect de ordin subiectiv, iar prin repunerea cauzei pe rol dezbaterile au fost redeschise, astfel ca exceptiile de ordine publica, cum este cea a lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului cererii, pot fi discutate si solutionate prin hotararea arbitrala.

Sub acest aspect, s-a mai sustinut ca, prin repunerea cauzei pe rol si redeschiderea dezbaterilor, exceptia solutionata prin hotararea arbitrala apare ca fiind invocata in cursul litigiului arbitral.

In ceea ce priveste critica reclamantei referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (2) raportat la art. 197 alin. (3) coroborate cu art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Curtea de apel a retinut ca acestea nu au caracter imperativ, nefiind vorba de dispozitii legale ce prescriu o anumita conduita .

Mai mult, s-a retinut ca aceste critici privesc in realitate temeinicia hotararii arbitrale atacate, iar controlul efectuat de Curte este un control de legalitate, si nu de temeinicie a hotararii, conform art. 364 C. proc. civ.

S-a apreciat ca nesocotirea cerintelor impuse de art. 112 C. proc. civ. si art. 38 alin. (1) din Regulamentul arbitral, prin nedepunerea dovezii calitatii de reprezentant al partii pentru persoana care semneaza cererea arbitrala pe toata durata arbitrajului a condus la admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant.

In consecinta, s-a apreciat ca nu a fost incalcat art. 6 din CEDO si art. 1 din Protocolul nr. 1, privind accesul la justitie, in speta fiind vorba de o sanctiune aplicabila reclamantei conform art. 161 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de apel a mai retinut ca aspectul moral sau legal al mentinerii actelor de novatie de catre tribunalul arbitral excede atat prevederilor art. 364 C. proc. civ., cat si solutiei pronuntate de tribunalul arbitral, acesta neanalizand fondul cauzei. S-a apreciat ca admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant nu are drept efect mentinerea actelor de novatie, aspect asupra caruia instanta arbitrala nu s-a pronuntat, reclamanta avand posibilitatea de a formula o noua actiune arbitrala avand acelasi obiect, cu respectarea insa a cerintelor de formulare a cererii de arbitrare.

4. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea caii extraordinare de atac, modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii, anularii sentintei arbitrale si rejudecarea cauzei pe fond in limitele conventiei arbitrale cu consecinta constatarii nulitatii absolute a actelor de novatie prin schimbare de debitor incheiate la 31 iulie 2009 la contractele de leasing nr. 071121AB21, nr. 080114AB21 si nr. 080114AB22. Totodata, s-a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara semnarii actelor de novatie nule absolut, precum si obligarea paratei SC E. SRL sa predea reclamantei SC A. SRL bunurile care fac obiectul contractelor de leasing anterior evocate.

O prima critica invocata de recurenta-reclamanta priveste incalcarea dispozitiilor art. 364 lit. c) C. proc. civ., potrivit carora tribunalul arbitral a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala, Curtea de Apel Bucuresti considerand in mod eronat ca nu exista o incalcare a dispozitiilor art. 17 din Regulile de procedura ale Curtii de Arbitraj Interntional publicate in MO partea I nr. 197 din 29 martie 2010. De asemenea, s-a sustinut ca in mod gresit s-a retinut ca in cauza nu ar fi existat o incalcare a dispozitiilor obligatorii ale art. 345 si art. 347 alin. (1) C. proc. civ. atunci cand s-a desemnat un tribunal compus din 4 arbitri, cu toate ca prin clauza compromisorie inserata la art. 14.3. din contractele de leasing partile au convenit in mod expres ca tribunalul arbitral este compus din 3 arbitri.

O alta critica, intemeiata pe art. 364 lit. g) C. proc. civ. vizeaza lipsa motivelor de drept care au condus la admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant al societatii. Sub acest aspect, s-a aratat ca, in motivarea hotararii, Curtea de Apel Bucuresti a facut trimiteri doar la dispozitiile art. 112 C. proc. civ. si art. 36 alin. (1) din Regulile de procedura arbitrale, prevederi care insa in opinia reclamantei nu au legatura cu exceptia invocata in cauza.

Recurenta-reclamanta a precizat, cu privire la motivul de recurs prevazut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. privind incalcarea unor dispozitii imperative ale legii, faptul ca instanta fondului nu mai avea posibilitatea legala ca dupa inchiderea dezbaterilor sa accepte cereri sau inscrisuri noi, indiferent de natura lor, sustinandu-se, totodata, ca exceptiile puteau fi invocate doar in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor art. 136 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a mai retinut ca au fost nesocotite prevederile art. 151 C. proc. civ. in momentul repunerii cauzei pe rol in vederea discutarii unei cereri de suspendare, precizand ca in mod gresit instanta s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a lui B. in situatia in care aceasta fusese invocata dupa inchiderea dezbaterilor.

Referitor la exceptia lipsei calitatii de reprezentant a lui B., recurenta-reclamanta a sustinut ca in mod gresit intantele anterioare au admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant a semnatarului cererii de arbitrare pe motiv ca nu si-a dat acordul si celalalt co-administrator care semnase actele de novatie ce erau atacate prin actiunea arbitrala, cu toate ca reclamanta invocase practica constanta a instantelor de judecata in ceea ce priveste modul de solutionare a exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a unei societati in situatii de genul celei deduse judecatii in care administratorul, chiar si cu mandatul expirat ori in lipsa acordului celuilalt co-administrator are dreptul sa apere interesul patrimonial al societatii.

Pe fondul cauzei, au fost prezentate critici si cu privire la retinerea eronata de catre Curtea de apel referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al dispozitiilor art. 76 alin. (2) raportate la cele ale art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, sustinand ca acestea nu sunt norme de recomandare, ci norme obligatorii ce se aplica tuturor societatilor comerciale.

In consecinta, s-a sustinut ca pozitia instantei arbitrale si a Curtii de Apel Bucuresti se afla in contradictie cu textele de lege anterior evocate, cu puterea de lucru judecat a deciziei nr. 797 din 12 martie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila prin care s-a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant a lui B., precum si cu toate celelalte hotarari irevocabile pronuntate in litigiile purtate intre SC A. SRL, SC E. SRL si F., litigii in care Tribunalul Calarasi, Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie au apreciat ca administratorul B. are calitate de reprezentant al SC A. SRL si are deptul sa apere interesele societatii.

6. Inalta Curte, analizand decizia atacata in raport de criticile formulate, in limitele controlului de legalitate si temeiurilor de drept invocate, potrivit dispozitiilor art. 3041 C. proc. civ., a constatat ca recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL Oltenita este fondat.

Primul motiv al recursului vizeaza gresita solutionare a motivului de actiune in anulare intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. c) C. proc. civ., referitor la gresita constituire a tribunalului arbitral din 4 arbitri, in conditiile in care prin clauza compromisorie inserata in contractele de leasing partile au convenit ca instanta arbitrala sa fie compusa doar din 3 arbitri.

Inalta Curte de Casatie si Justitie arata ca potrivit art. 35812 C. proc. civ., orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor (...) trebuie ridicata, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primul termen de infatisare in fata tribunalului arbitral, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt. Semnificatia decaderii care sanctioneaza neinvocarea exceptiei in limitele stabilite de lege este aceea ca partea pierde dreptul de a pune in discutie orice neregularitate legata de aspectele delimitate de acest text, atat in fata tribunalului arbitral, dar si in fata instantei sesizate cu actiunea in anularea sentintei arbitrale pentru motivul intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. c) C. proc. civ. Asadar, partea interesata nu se va putea prevala, pentru a obtine anularea sentintei arbitrale, de gresita constituire a tribunalului arbitral, daca nu si-a conservat acest drept inca din procedura arbitrala prin invocarea exceptiei in conditiile stabilite.

Din acest punct de vedere, sunt corecte constatarile primei instante care a retinut ca Societatea A. SRL, reclamanta, nu a contestat in arbitraj aspectul invocat ca motiv de nelegalitate pe calea actiunii in anulare, inlaturand corect motivarea acesteia ca o contestatie de acest fel ar fi fost formulata. In realitate, din examenul actelor de procedura la care chiar A. SRL a facut referire, se poate retine ca la primul termen de infatisare in arbitraj, 15 iunie 2010, s-a consemnat prin incheiere declaratia partilor referitoare la lipsa oricarei obiectiuni legate de constituirea tribunalului arbitral, recurenta fiind reprezentata la acel termen de avocat. Prin neinvocarea exceptiei in limitele fixate de lege, partea a decazut din dreptul de a cere constatarea nelegalei constituiri a tribunalului arbitral, astfel cum a retinut si Curtea de Apel Bucuresti, decadere care isi mentine efectele si in calea de atac promovata.

Pe cale de consecinta, acest motiv de nulitate a sentintei arbitrale nu mai putea fi invocat prin actiunea in anulare, asa cum corect a retinut instanta de fond, chiar daca aceasta constatare a fost subsecventa interpretarii clauzei compromisorii contractuale si a modului de aplicare a regulilor de procedura arbitrale din 29.03.2010, iar critica din recurs formulata pe aceste temeiuri nu este fondata.

Al doilea motiv al recursului vizeaza gresita solutionare de catre prima instanta a motivului de nulitate a actiunii in anulare intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. g) C. proc. civ. Recurenta a sustinut ca prima instanta a refuzat sa observe ca admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a fost justificata pe considerente de drept lipsite de orice legatura cu institutia juridica ce reglementeaza exceptia procesuala admisa. Cu alte cuvinte, recurenta critica maniera echivoca in care prima instanta a solutionat acest motiv de nulitate, refuzand sa admita lipsa evidenta de motivare a sentintei arbitrale.

Nici aceasta critica nu este fondata. Dimpotriva, Curtea de Apel Bucuresti a aratat ca tribunalul arbitral si-a argumentat solutia prin invocarea institutiei autoritatii lucrului judecat si raportarea concreta la probele cauzei. Astfel, s-a retinut, plecand de la natura de act de dispozitie a unei cereri de arbitrare de natura celei promovate, ca instanta arbitrala a fost preocupata sa dezvolte rationamentul care a justificat solutia, iar referirea la dispozitiile art. 112 C. proc. civ. si la cele ale art. 36 alin. (1) din Regulile de procedura arbitrale nu are un caracter preponderent, ci doar dezvolta rationamentul judiciar prin explicatii referitoare la cuprinsul si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o cerere adresata organelor jurisdictionale.

Intr-adevar, analizand exceptia, instanta arbitrala a plecat de la premisa ca angajarea societatii printr-o actiune in justitie trebuie facuta prin reprezentantii sai legali, stabiliti potrivit actelor constitutive sau statutelor adoptate in conformitate cu legea, evocand o suita de hotarari judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat, prin care s-a transat ca, in cazul analizat, in Societatea A. SRL administratorii societatii puteau lucra numai impreuna in actiunile de administrare a societatii. Plecand de la aceste premise, instanta arbitrala a retinut ca, dincolo de aspectele transate cu autoritate de lucru judecat nu are nicio putere de apreciere si evocand conditiile pe care o cerere de arbitrare trebuie sa le indeplineasca, potrivit art. 112 C. proc. civ. si art. 36 din regulile de arbitraj, a conchis ca exceptia procesuala evocata trebuie admisa.

Acestea fiind, in sinteza, considerentele mult mai pe larg prezentate de instanta arbitrala, nu se poate retine ca motivul de nulitate intemeiat pe dispozitiile art. 364 lit. g) C. proc. civ. putea fi considerat fondat, iar prima instanta a evocat corect aceste aspecte atunci cand a relevat ca hotararea atacata transpune elementele silogismului judiciar care sustine solutia si raspunde dezideratului motivarii sale necesare si suficiente pentru respectarea tuturor garantiilor legate de legalitatea procedurii.

In fine, ultimul motiv de recurs vizeaza si gresita dezlegare data ultimului motiv de anulare a sentintei arbitrale.

S-a aratat ca prima instanta a respins apararea reclamantului referitoare la imposibilitatea invocarii exceptiei lipsei calitatii de reprezentant dupa inchiderea dezbaterilor in fata instantei arbitrale, considerand gresit ca aceasta mai putea fi analizata in aceste conditii .

Inalta Curte considera ca referirile primei instante la dispozitiile art. 67 alin. (3), art. 68 si art. 69 alin. (1) din regulamentul arbitral aplicabil, precum si la cele ale art. 151 C. proc. civ. sunt corecte, iar dispozitiile evocate au fost corect aplicate. Mai mult, subliniaza ca potrivit art. 91 din Regulile de procedura arbitrala, aceste reguli se completeaza cu cele ale codului de procedura civila.

Or, in masura in care exceptiile de ordine publica, altele decat cele prevazute de art. 68 din regulament si art. 35812 C. proc. civ., pot fi invocate oricand pe parcursul litigiului arbitral, iar exceptia in discutie a fost una de ordine publica, rezulta ca invocarea acesteia putea fi facuta chiar dupa retinerea cauzei in pronuntare, inainte ca tribunalul arbitral sa fie dezinvestit prin pronuntarea sentintei. In conditiile invocarii unei exceptii absolute, data fiind obligatia instantei arbitrale de a respecta principiul legalitatii si de a raspunde tuturor apararilor partilor cu respectarea principiului contradictorialitatii si a dreptului la aparare, instanta arbitrala era obligata sa repuna cauza pe rol pentru noi dezbateri asupra exceptiei cu care a fost sesizata.

Atat demersul instantei arbitrale, cat si modul de dezlegare dat de prima instanta acestei chestiuni sunt corecte, iar criticile recurentei nu au fundament juridic.

Sunt, insa, corecte criticile subsumate lit. i) a art. 364 C. proc. civ., in masura in care s-a considerat de catre prima instanta ca nu au fost incalcate dispozitii imperative ale legii, atunci cand instanta arbitrala a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant in privinta Societatii A. SRL.

Inalta Curte subliniaza ca insasi Curtea de Apel Bucuresti care a solutionat actiunea in anulare a observat valenta dubla a problemei calitatii de reprezentant a societatii reclamantei, aceasta avand atat o componenta de drept material, cat si una de drept procesual. Aceasta, intrucat a sesizat, pe de-o parte, ca numai caracterul absolut al exceptiei a permis invocarea sa in orice stadiu al procedurii arbitrale, iar, pe de alta parte, a retinut ca solutia instantei arbitrale a fost impusa de art. 161 C. proc. civ.

Cu toate acestea, atunci cand a verificat aplicarea corecta a legii de catre tribunalul arbitral, prima instanta a analizat exclusiv aplicarea normelor de drept material pretins incalcate de instanta arbitrala, impunand concluzia ca dispozitiile art. 76 alin. (2), art. 79 alin. (1) si art. 197 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt norme cu caracter imperativ intrucat nu ocrotesc un interes general, ci doar unul particular, astfel incat nu pot fi invocate pe calea actiunii in anularea sentintei arbitrale, conform art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Inalta Curte arata, in primul rand, ca nu exista o suprapunere totala intre normele imperative si cele care ocrotesc un interes public sau de ordine publica, existand o parte semnificativa a normelor imperative care ocrotesc ordinea privata. Din acest punct de vedere poate fi invocata ca motiv de anulare a unei sentinte arbitrale incalcarea unei norme cu caracter imperativ, chiar daca scopul normei imperative nu se indreapta catre protejarea unui interes public sau a ordinii publice, cum este cazul art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, chiar daca din hotarari judecatoresti cu caracter definitiv si irevocabil a rezultat ca in cadrul A. SRL cei doi administratori, B. si F. trebuiau sa actioneze in comun si nu puteau actiona independent in chestiuni care tineau de administrarea societatii, dar si ca acestia nu puteau lucra decat impreuna prin decizii adoptate in unanimitate, Inalta Curte retine ca instanta arbitrala nu a evaluat daca, in conditiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, reclamanta putea fi reprezentata in jurisdictia arbitrala doar de asociatul si administratorul B., iar Curtea de apel a considerat ca incalcarea acestor dispozitii nu poate fi evocata, deoarece acestea ocrotesc un interes privat.

Aceste considerente sunt gresite. In contextul celor aratate, dispozitiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au caracter imperativ, in masura in care prin aceste dispozitii se impune subiectelor vizate o interdictie de la care, sub o anumita sanctiune, aceasta nu pot sa deroge.

Inalta Curte arata ca se impune verificarea modului in care, in cauza, incalcarea art. 79 din Legea nr. 31/1990 se repercuteaza asupra problemei reprezentarii judiciare a A. SRL in fata instantei arbitrale numai de catre asociatul si administratorul B., verificare care nu a fost realizata la judecata in prima instanta.

Astfel, verificand actul de sesizare a instantei arbitrale, elementele actiunii, in special obiectul cererii si calitatea in care partile stau in judecata, incidenta dispozitiilor legale imperative va trebui sa fie analizata si din perspectiva normelor procesuale care reglementeaza, de asemenea imperativ, exceptia procesuala a lipsei calitatii de reprezentant. In acest context, Inalta Curte evoca chiar considerentele deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a statuat ca dl. B. a facut dovada calitatii sale de reprezentant a reclamantei prin depunerea deciziei irevocabile care certifica imprejurarea ca semnatarul actiunii este si reprezentantul societatii A. SRL.

De aceea, pentru toate considerentele prezentate in aceasta decizie, se impune admiterea recursului si, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea sentintei atacate si trmiterea cauzei la aceeasi instanta, pentru rejudecare.