Limitele de judecata ale cererii de apel

Astfel, daca motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul nu au fost invocate prin cererea de apel sau pana cel tarziu la prima zi de infatisare, astfel cum prevede art. 284 alin. (1) si (2) C. proc. civ., apelantul este decazut din acest drept, dar apelul nu va fi respins ca nemotivat sau rejudecarea cauzei dupa admiterea apelului nu va fi partiala (doar cu privire la capetele de cerere pentru care s-au invocat expres motive de apel), deoarece art. 292 C. proc. civ. permite partilor sa se foloseasca in fata instantei de apel de motivele invocate la prima instanta.

Prin Sentinta civila nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila s-a luat act de renuntarea reclamantilor la judecata capetelor de cerere avand ca obiect completarea conventiei cu urmatoarea clauza: ``partile nu pot modifica unilateral conventia . Orice propunere de modificare a acesteia facuta de una dintre partile contractante pentru a putea produce efecte juridice trebuie sa aiba acordul scris al celeilalte parti" si obligarea paratei la completarea conventiei cu aceasta clauza sub sanctiunea platii unor daune cominatorii de 100 lei/zi de intarziere.

S-a admis in parte cererea formulata de reclamantii P.N.D.O. si P.N.E., in contradictoriu cu parata SC V.R. SA.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art. 7 lit. b) din conditiile speciale aferente contractului de credit nr. 0149531 din 28 mai 2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera V./agreata de banca, art. 4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit .

S-a constatat nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 7 lit. b) din conditiile speciale aferente contractului de credit nr. 0149531 din 28 mai 2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera Volksbank/agreata de banca, art.4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit .

S-au respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca reclamantii au incheiat cu parata, la data de 28 mai 2008, contractul de credit nr. 0149531, prin care parata a acordat reclamantilor un imprumut in cuantum de 100.000 euro cu o perioada de rambursare de 360 luni de la data incheierii conventiei.

Tribunalul a constatat ca potrivit art. 3 lit. a) dobanda a fost stabilita la 5,95% p.a. Chiar daca nu se precizeaza in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat.

Chiar daca nu s-a prevazut o dobanda formata dintr-un indice de referinta plus o marja fixa, aceasta nu inseamna automat ca respectiva clauza referitoare la dobanda are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciaza in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuziva este ca aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Obligatia bancilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referinta, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marja fixa a fost introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010, ori contractul in speta a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a ordonantei.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 3 lit. d) din conditiile speciale, care dau posibilitatea bancii sa modifice dobanda curenta in cazul intervenirii unor ``schimbari semnificative pe piata monetara", instanta constata ca in contract sunt definite schimbarile semnificative la aparitia carora banca ar avea posibilitatea sa modifice dobanda curenta.

Avand in vedere aprecierile cu privire la clauza cuprinsa in art. 3 lit. d), tribunalul a apreciat ca nici clauza din art. 6 lit. b) din conditiile speciale, care este indisolubil legata de clauza precedenta, avand urmatorul continut ``la scadenta finala, imprumutatul va achita si eventualele sume datorate ca urmare a ajustarii dobanzii in conditiile pct. 3 d) nu are caracter abuziv.

Tribunalul a apreciat ca este firesc ca in situatia in care reclamantii intarzie plata ratelor sa plateasca un comision de penalizare sau o dobanda penalizatoare. Cuantumul dobanzii penalizatoare, 2%, nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Imprejurarea ca in contract nu este prevazut un comision de penalizare si in ipoteza in care banca nu isi indeplineste obligatiile este justificata intrucat acest comision se aplica numai in situatia in care imprumutatii nu achita la scadenta ratele, nu si in situatia neindeplinirii altor obligatii .

In ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5 lit. a) din conditiile speciale, si 3.5 din conditiile generale referitoare la comisionul de risc, acestea au fost criticate pe motiv ca sunt lipsite de cauza.

Tribunalul a retinut ca desi reclamantii au incheiat contracte de ipoteca, iar imobilele aduse drept garantie au fost asigurate, polita fiind cesionata in favoarea bancii, clauzele mentionate si criticate ca fiind abuzive acopera inclusiv riscul devalorizarii garantiilor aduse bancii. Astfel, perioada de rambursare prevazuta in contract este de 360 luni, la momentul semnarii contractelor nefiind previzibila evolutia pietei imobiliare in urmatorii 30 de ani. O devalorizare majora a imobilelor aduse garantie ar pune banca in situatia de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele imprumutate in cazul insolvabilitatii reclamantilor. Ca urmare, nu se poate sustine ca banca nu suporta niciun risc din moment ce bunurile aduse in garantie au fost asigurate.

In plus, tribunalul constata ca acest comision se aplica la soldul creditului, si nu la totalul sumei imprumutate (art. 3.5 din conditiile generale) si este in cuantum de 0,05 %. Ca urmare, acest comision scade proportional cu scaderea riscului legat de devalorizarea garantiilor.

In ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5 lit. g) si 11 lit. a) din conditiile speciale din contract ce obliga reclamantii sa vireze lunar salariul sau venitul net in contul deschis la parata, in caz contrar urmand a fi perceput un comision de 1 %, tribunalul apreciaza ca aceste clauze nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Chiar si in aceste conditii reclamantii au avut libertatea de a alege liber furnizorul de servicii financiare care le ofera cele mai bune conditii pentru acest serviciu .

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 7 lit. b) din conditiile speciale, tribunalul a apreciat ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat reclamantii sunt impiedicati sa opteze pentru cea mai avantajoasa oferta de pe piata de asigurari.

In ceea ce priveste definitiile dobanzii de referinta VBR pentru creditele garantate cu ipoteca si definitia notiunii se schimbari semnificative tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt susceptibile de a avea sau nu caracter abuziv, fiind simple definitii.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 3.12 din conditiile generale reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciaza abuziva. Tribunalul a considerat ca aceasta clauza este clar exprimata in contract, iar valoarea comisionului de rezerva nu este stabilita de parata, ci de BNR si se aplica la soldul creditului. Modificarea acestui comision intervine doar in situatia modificarii de catre BNR a cuantumului acestuia in sens crescator sau descrescator. De asemenea, algoritmul de calcul a fost clar prevazut in contract, iar reclamantii au luat cunostinta de obligatia de a achita acest comision la semnarea contractului si au acceptat semnarea contractului in aceste conditii .

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 4.2 din conditiile generale, tribunalul a apreciat ca aceasta creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care permite bancii sa modifice in mod unilateral contractul, fara a solicita consimtamantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor Legii nr. 193/2000. Prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de banca la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistreaza restante la plata ratelor nu se justifica dreptul bancii de a modifica unilateral moneda creditului.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3 si 8.1 lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului, tribunalul a apreciat ca aceste clauze creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care banca percepe un comision de risc, menit sa acopere riscul neindeplinirii obligatiilor si situatia in care creditul nu mai este garantat corespunzator. Practic, potrivit acestor clauze, banca poate declara creditul scadent anticipat nu doar in situatia in care imprumutatii nu isi mai indeplinesc obligatiile contractuale sau in caz de devalorizare a garantiilor, ci si in situatia in care banca apreciaza, pe baza unor criterii nespecificate in contract definite ca ``imprejurari neprevazute" ca vor putea interveni cele doua situatii, chiar daca acele situatii nu s-au produs. In aceste conditii, parata poate declara scadent anticipat creditul chiar daca reclamantii isi indeplinesc toate obligatiile contractuale sau garantiile nu s-au devalorizat insa au aparut acele ``imprejurari neprevazute", nespecificate in contract, care, in opinia bancii fac improbabila indeplinirea obligatiilor de catre imprumutati.

De asemenea clauza ce confera dreptul bancii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale, insa nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii este contrara dispozitiilor Legii nr. 193/2000 si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecinta obligatiei imprumutatilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivaleaza cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibila desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract, nu si de alte contracte .

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. b) si e) ce dau posibilitatea bancii sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile asumate conform conventiei sau in situatia in care imprumutatul sau terte persoane au initiat proceduri prin care veniturile imprumutatului sa fie distribuite intre creditori, tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt abuzive intrucat nici nu sunt contrare cerintelor bunei-credinte si nici nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 10.2 din contract, reclamantii nu au indicat motivele pentru are o apreciaza abuziva. Tribunalul a constatat ca situatiile in care banca poate percepe aceste costuri suplimentare sunt clar prevazute in contracte, putand fi determinat inclusiv cuantumul acestor costuri suplimentare pe baza dispozitiilor contractului, nefiind lasate la aprecierea bancii.

In ceea ce priveste clauza prevazuta in art. 13.1 ultima fraza, reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciaza abuziva. Clauza ce obliga reclamantii sa achite comisioanele aferente practicate de banca in ipoteza in care solicita modificarea contractului nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect modificarea art. 3 lit. a), art.3 lit. d) si a definitiei dobanzii de referinta VBR de catre instanta tribunalul a retinut, in primul rand, faptul ca un contract este rezultatul acordului de vointa, al consimtamantului liber exprimat al partilor, iar controlul judiciar poate fi exercitat doar asupra conditiilor de valabilitate sau de executare a contractului, dar nu se poate substitui vointei partilor.

In speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 deoarece instanta nu a fost sesizata ca urmare a controlului efectuat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, ci de un consumator, ce invoca caracterul abuziv al unor clauze mentionate in propriul contract .

Tribunalul a retinut de asemenea ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 35, 36 si 37 din O.U.G. nr. 50/2010, invocate de reclamanti intrucat, in speta, contractul a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de achizitie pachet individual de produse sau servicii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului ``VB DIRECT" incheiate intre parti pentru incalcarea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 296/2004 tribunalul constata ca aceste doua contracte au fost incheiate ulterior incheierii contractului de credit .

Astfel, contractul de credit a fost incheiat la data de 28 mai 2008, contractul de achizitie pachet individual de produse sau servicii bancare a fost incheiat la data de 18 septembrie 2008, iar contractul pentru prestarea serviciului ``VB DIRECT" a fost incheiat la data de 18 august 2008.

De asemenea, reclamantii nu au facut dovada ca banca a folosit manopere dolosive pentru a-i determina sa incheie cele doua contracte . Manoperele dolosive nu se presupun, ci trebuie dovedite de reclamanti. Reclamantii nu au facut nici dovada violentei morale invocate in cererea de chemare in judecata .

In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea incetarii contractului de achizitie pachet individual de produse sau servicii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului ``VB DIRECT" ca urmare a rezilierii de catre reclamanti exprimata in convocarea la conciliere directa din data de 30 noiembrie 2009 si stingerea obligatiei de a mai plati pe viitor lunar suma de 28 de euro, tribunalul retine ca reclamantii nu au aratat care sunt obligatiile neexecutate de catre parata care sa justifice rezilierea. Chiar daca partile au prevazut un pact comisoriu de gradul patru, pentru a interveni rezilierea contractului, trebuie ca parata sa nu isi fi executat obligatiile contractuale, ceea ce in speta nu s-a intamplat. In situatia in care reclamantii nu mai doresc continuarea celor doua contracte au posibilitatea denuntarii unilaterale, insa cu consecintele ce sunt prevazute in cele doua contracte in situatia denuntarii unilaterale.

Clauzele cuprinse in art. 5.2.1, art. 5.5.4.1, art. 8.2 din contractul de achizitionare a pachetului individual de produse si servicii bancare, instanta a constatat ca dispozitiile contractuale criticate sunt in mod clar exprimate, nu sunt contrare cerintelor bunei-credinte si nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. De altfel, nici reclamantii nu au aratat care sunt motivele pentru care respectivele clauze sunt abuzive.

In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamanti, tribunalul a apreciat ca reclamantii nu au facut dovada indeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de art. 998 C. civ., respectiv conditia prejudiciului moral creat prin inserarea clauzelor apreciate de instanta ca fiind abuzive. Ca urmare, a respins si acest capat de cerere ca neintemeiat.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel atat reclamantii, cat si parata.

Prin decizia civila nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, s-a respins apelul paratei SC V.R., formulat impotriva sentintei civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. xx70/2/2013.

S-a admis apelul reclamantilor P.N.D.O. si P.N.E. formulat impotriva aceleiasi sentinte pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca, pe fond, a constatat nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 3 lit. d) din Conditiile speciale, art. 5 lit. a) din Conditiile speciale, art. 3.5 din Conditiile generale, art. 10.2 din Conditiile generale, art. 13.1 ultima teza din Conditiile generale aferente Contractului de Credit nr. 0149531 din 28 mai 2008 si ale art. 5.2.1. teza finala si art. 8.2 din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.

A fost obligata apelanta-parata la plata cheltuielilor de judecata de 531,59 lei.

Pentru a pronunta aceasta solutie, cu privire la apelul paratei, Curtea de apel a retinut urmatoarele:

Tribunalul a constatat ca fiind abuzive clauzele cuprinse in art. 7 lit. b din Conditiile speciale, referitoare la obligatia reclamantilor de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera V./agreata de banca, art. 4.2 din conditiile generale ale contractului care prevad modificarea unilaterala a contractului in ce priveste conversia in lei a creditului acordat in moneda Euro si sa aplice, incepand cu data efectuarii conversiei, rata dobanzii curente practicata de banca si toate celelalte conditii valabile pentru acelasi produs de creditare, in Ron, sa calculeze dobanda curenta, precum si oricare din sumele costurile si sumele datorate prin raportare la valoarea creditului denominat in RON; art. 8.1 lit. a liniutele 2 si 3 si art.8.1 lit. c) si d) ce dau posibilitatea bancii sa declare scadent anticipat creditul in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile conform altor conventii incheiate cu banca sau conform unor conventii incheiate de imprumutat cu alte societati financiare/de credit sau in cazul aparitiei unei imprejurari neprevazute care, in opinia bancii face sa devina improbabil ca imprumutatul sa isi poata indeplini obligatiile asumate conform contractului si in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 7 lit. b) din conditiile speciale, instanta de apel a considerat ca tribunalul a apreciat in mod corect ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat reclamantii sunt impiedicati sa opteze pentru cea mai avantajoasa oferta de pe piata de asigurari. Prin impunerea unei anumite societati de asigurare, este impus reclamantilor si un anumit pret al asigurarii practicat de acea societate de asigurari, pe care reclamantii nu il cunosc la momentul incheierii contractului de credit, precum si conditiile practicate de acea societate de asigurari, pe care reclamantii nu le cunosc la momentul incheierii contractului de credit . De altfel, reclamantii nu cunosc la momentul semnarii contractului de credit nici care sunt societatile de asigurari agreate de banca, acestea nefiind prevazute in contract . Cata vreme reclamantii incheie contracte de asigurare a bunurilor constituite garantie, cu oricare din societatile de asigurare autorizate, este acoperit riscul pieirii bunurilor.

In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 4.2 din conditiile generale, curtea de apel a apreciat ca aceasta creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care permite bancii sa modifice in mod unilateral contractul, fara a solicita consimtamantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor Legii nr. 193/2000, respectiv art. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Asa cum in mod corect a retinut tribunalul, prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de banca la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistreaza restante la plata ratelor nu se justifica dreptul bancii de a modifica unilateral moneda creditului.

In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. a liniutele 2 si 3 si 8.1 lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului, Curtea de apel a aratat ca aceste clauze pentru a nu fi abuzive ar trebui sa vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre parti, iar nu cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi banca, pentru ca scadenta anticipata a creditului trebuie sa fie in legatura cu acel credit, iar nu cu altele, intr-un astfel de caz creandu-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, consumatorul se vede in situatie in care ar trebui sa ramburseze imediat creditul obtinut, cu toate ca plata ratelor se face constant si la termen, in cazul in care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, desi neplata s-ar putea datora contestarii datoriei sau altor cauze neimputabile imprumutatului. Evident, o atare situatie nu poate fi acceptata pentru ca expune consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca imprumutatoare, care are la discretie stabilirea momentului scadentei anticipate inclusiv in situatii care exced culpei creditorului sau in sens contractual.

Instanta de apel a apreciat caracterul abuziv al dispozitiilor art. 8.1 lit. c) si d) care transpare din formularile generale si echivoce folosite pentru alte situatii de declarare anticipata a scadentei, respectiv ``situatie neprevazuta", ``in opinia Bancii", ``sa devina improbabil", ``garantat corespunzator", formulari care sunt departe de a oferi posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. In realitate, aceste clauze ofera bancii dreptul exclusiv si discretionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fara ca instanta investita cu verificarea legalitatii unei astfel de masuri sa se poata pronunta intr-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizata a fost considerata abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.

De asemenea, clauza ce confera dreptul bancii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale insa nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii s-a apreciat ca este contrara dispozitiilor Legii nr. 193/2000 si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecinta obligatiei imprumutatilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivaleaza cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibila desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract, nu si de alte contracte .

In ce priveste critica referitoare la existenta caracterului negociat al clauzelor cenzurate de instanta de fond, Curtea de apel a retinut dispozitiile art. 4 si 6 din Legea nr. 193/2000.

In ce priveste incheierea contractului, Curtea a apreciat ca reclamanta, in calitate de consumator, a actionat de pe o pozitie inegala in raport cu banca . Contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze, fiind redactate in spiritul prevederilor art. 4 alin. (2) din lege. Reclamantii nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intreg actul juridic fiind impus, in forma respectiva, de catre banca . Conform art. 4 alin. (3) teza finala din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct clauzele abuzive cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.

Instanta de apel a avut in vedere ca, pentru reclamanti, creditele contractate erau straine profesiilor exercitate de aceasta, pentru acestia, contractele avand un caracter extraprofesional. Conditiile speciale si generale sunt prestabilite de parata, iar continutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamantii, in sensul de a da acestora posibilitatea reala de a modifica continutul acestora, prin efectul negocierii.

In ce priveste buna-credinta, Curtea de apel a subliniat ca o clauza abuziva presupune existenta unei prezumtii de rea-credinta din partea profesionistului. Insasi Directiva comunitara nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trimite la buna-credinta atunci cand defineste clauzele abuzive. In contract nu s-a facut nicio mentiune contrara ofertei bancii asa cum a fost aceasta publicata.

Cu privire la critica referitoare la inexistenta dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea a aratat ca, in lipsa negocierii, consumatorii au fost privati de puterea de a influenta clauzele contractuale, fapt ce conduce la ideea de dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, chiar daca aceste clauze nu au fost ascunse sau neaparat ambigue, prin modul cum au fost redactate, regulile clauzelor abuzive se vor aplica chiar si atunci cand consumatorul a inteles clauzele contractului.

In ce priveste critica referitoare la faptul ca aceste clauze se refera la pretul datorat, pret ale carui elemente ar fi clar definite in conventii, Curtea nu a retinut aceasta critica, subliniind ca, de altfel, clauzele prevazute la art. 7 lit. b din conditiile speciale, art. 4.2 din conditiile generale si art. 8.1. lit. a) liniutele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit si constatate ca fiind abuzive nu tin de obiectul principal al contractului, ca sa poata sa fie excluse cenzurii instantei din perspectiva caracterului abuziv.

Curtea a retinut ca apelanta-parata s-a rezumat la a invoca critici de ordin generic, fara sa arate in concret, in raport cu fiecare clauza constatata ca fiind abuziva, motivele de nemultumire cu privire la hotararea apelata si sa argumenteze, din perspectiva criteriilor de determinare a clauzelor abuzive, neindeplinirea acestora cu privire la clauzele analizate.

In consecinta, pentru aceste motive, Curtea a constatat apelul paratei nefondat.

Cu privire la apelul declarat de reclamanti, Curtea a constatat ca, in ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de fond a retinut prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma de dupa modificarea acestuia prin Legea nr. 288/2010, desi reclamantii au facut referire la alt temei juridic, respectiv art. 95, art. 35, art. 36, art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma de la data de 11 iunie 2010, intr-adevar modificarile aduse art. 95 nu pot opera decat de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 288/2010.

In acest sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1656/2010 care a stabilit, cu putere de lucru judecat, ca modificarile aduse art. 95 din ordonanta de urgenta nu pot opera, in ciuda exprimarii defectuoase a textului de lege, decat de la data intrarii in vigoare a Legii de aprobare a ordonantei de urgenta, altfel ar fi inlaturate efectele produse de ordonanta de urgenta pana la data intrarii in vigoare a legii de aprobare si ar opera retroactiv.

Insa, prin faptul ca tribunalul a retinut si art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma modificata de Legea nr. 288/2010 si nu a avut in vedere Decizia Curtii Constitutionale mai sus evocata, instanta de apel nu a considerat ca hotararea atacata este lovita de nulitate pentru nemotivare.

Prin urmare, critica referitoare la nemotivarea hotararii, sentinta cuprinzand motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei nu a fost considerata intemeiata.

Cu privire la clauza prevazuta de art. 3 lit. d) din conditiile speciale ``banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii", Curtea a apreciat ca aceasta clauza este abuziva si, in consecinta, lovita de nulitate absoluta, fiind incidenta ipoteza prevazuta de pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000. Faptul ca in conditiile generale a definit notiunea de schimbari semnificative, respectiv orice variatie cu o cota procentuala de 0,2% p.a sau mai mare a valorii indicilor de referinta ai pietei monetare, fata de valoarea acestora la data de referinta (exceptia lipsei de interes . data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc), orice modificari ale costurilor de refinantare ale bancii care ar genera o depasire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta in vederea continuarii desfasurarii activitatii in legatura cu un anumit produs/serviciu, in conditiile de profitabilitate precum si orice modificari legislative ce ar supune banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare /majorate fata de cele avute in vedere la data de referinta (exceptia lipsei de interes, data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc.), incluzand, dar fara a se limita la situatiile prevazute la sectiunea 10.1), Curtea de apel a apreciat ca prin inserarea clauzei analizate se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, si contrar cerintelor bunei-credinte.

S-a considerat de catre instanta de apel ca notiunea de ``schimbari semnificative pe piata monetara" este lipsita de claritate, greu inteligibila, conferind bancii posibilitatea de a modifica unilateral contractul in raport de interesele sale financiare, in detrimentul consumatorului, acestuia din urma nefiindu-i acordat in mod conventional dreptul de a rezilia contractul, iar dreptului bancii de a majora dobanda in cazul intervenirii unei schimbari semnificative, nu ii corespunde obligatia corelativa a bancii de a diminua dobanda atunci cand scade indicele de referinta.

Curtea a mai apreciat ca, in cazul contractelor de adeziune, cand obligatiile si drepturile partilor sunt prestabilite, pentru a beneficia de protectia instituita de lege, regulile clauzelor abuzive se vor aplica si atunci cand consumatorul a inteles chiar clauzele din contract, tocmai pentru ca este vorba de o impunere a clauzelor din partea celui care detine forta financiara si juridica si care il pune intr-o situatie de avantaj juridic si economic in detrimentul consumatorului.

S-a mai retinut in ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 3 lit. d) din conditiile speciale ale conventiei - data ajustarii dobanzii, ca , desi, ``banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se aplica de la data comunicarii", cu toate acestea, in art. 3 lit. a) din aceleasi conditii speciale, in contractul examinat, partile au stipulat ca rata dobanzii curente este de ``5,95% p.a.", fara alte precizari si fara a se mentiona ca dobanda este variabila. Astfel, in lipsa unei clauze exprese in acest sens, prezumtia este in sensul ca partile au contractat o dobanda fixa, iar nu una variabila, constatandu-se astfel o prima inadvertenta intrucat, desi prin acordul comun partile au stabilit perceperea unei dobanzi intr-un procent fix, totusi, ulterior s-a stipulat dreptul bancii de a modifica rata dobanzii curente, in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara.

S-a considerat de catre instanta de apel ca o astfel de clauza ridica probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat.

Curtea de apel a apreciat ca, motivele incadrate ``unei schimbari semnificative pe piata monetara" sunt abuzive, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca sunt intemeiate sau nu, dar nici macar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca s-au produs, fiind de netagaduit ca piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care se raporteaza. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.

Cu privire la clauza cuprinsa in art. 3 lit. a) din conditiile speciale, Curtea de apel a retinut rationamentul primei instante in sensul ca potrivit art. 3 lit. a) dobanda a fost stabilita la 5,95% p.a. Chiar daca nu se precizeaza in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat. Cu toate ca nu s-a prevazut o dobanda formata dintr-un indice de referinta plus o marja fixa, aceasta nu inseamna automat ca respectiva clauza referitoare la dobanda are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciaza in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuziva este ca aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Obligatia bancilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referinta, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marja fixa a fost introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010, or contractul in speta a fost incheiat la data de 28 mai 2008. In plus, cuantumul dobanzii prevazuta in contract nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat aceasta clauza referitoare la dobanda nu poate fi considerata ca avand caracter abuziv.

In ce priveste comisionul de risc cuprins in art. 5 lit. a) din Conditiile speciale, Curtea a aratat ca potrivit acestei clauze ``comision de risc: 0,05%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit". Prin introducerea comisionului de risc in art. 5 lit. a) din contract au fost vatamate interesele legitime patrimoniale ale reclamantilor prin majorarea considerabila a ratei lunare. Contractul trebuie incheiat si executat cu respectarea principiului bunei-credinte, partile fiind obligate a actiona corect si echitabil in raporturile directe, fara ca vreuna dintre acestea sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul celeilalte, cum este cazul in speta, prin perceperea comisionului contestat fara o contraprestatie corespunzatoare.

Referitor la conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea de apel a retinut ca este vorba in primul rand de un dezechilibru economic, indiferent daca acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantilor. Utilizand criteriul echivalentei in aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, s-a avut in vedere faptul ca echivalenta prestatiilor presupune ca drepturile si obligatiile reciproce sa aiba, daca nu o valoare identica, macar una apropiata, ceea ce nu e cazul in speta.

Banca nu a definit in contract clar ce reprezinta acest comision de risc, fata de cuantumul comisionului raportat la valoarea creditului, daca este costul unui serviciu prestat, care este acesta, ori contravaloarea unui prejudiciu suportat de banca urmare a faptei comise de consumator, care ar fi o astfel de situatie cuprinsa in notiune de risc, exista sau nu posibilitatea de restituire a acestuia in cazul in care un astfel de eveniment nu se produce, in conditiile in care consumatorul a garantat creditul . Desi acest comision a fost aplicat nu s-a aratat in functie de ce criteriu s-a stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui, cum a fost el negociat.

Contractul de credit cuprinde alte clauze care sa asigure banca de riscul neplatii creditului, respectiv garantia ipotecara, asigurarea obligatorie a imobilelor cesionata in favoarea bancii, dobanda penalizatoare, posibilitatea de a declara exigibil anticipat creditul .

Prin aceste dispozitii banca s-a asigurat impotriva riscului de neplata, stipularea suplimentara a unui comision de risc nefiind altceva decat o clauza abuziva.

S-a apreciat ca s-a creat astfel un dezechilibru nejustificat, intrucat pentru prestatia constand in creditele puse la dispozitie, reclamantii achita dobanda convenita, precum si comisionul de risc, pe intreaga durata a contractului.

Apelanta a invocat faptul ca cele doua contracte, in ansamblul lor, Conventie de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare si Contract pentru prestarea serviciului VB DIRECT sunt abuzive, fiind doar semnate de reclamanti, acestia neavand posibilitatea reala, concreta de a lua cunostinta de acestea, nestiind ca aceste contracte sunt asociate contractului de credit incheiat, fiind constransi sa le incheie.

Curtea nu a primit criticile formulate deoarece conventiile mentionate au fost incheiate ulterior perfectarii contractului de credit incheiat la data de 28 mai 2008, respectiv la 12 august 2008 si 19 septembrie 2008, apelantii nefacand nicio dovada cu privire la faptul ca aceste contracte le-au fost impuse de banca .

Cu privire la art. 5.2.1 din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, acest a prevede ca pentru administrarea pachetului de servicii, ``banca percepe un comision e administrare a carui valoare este/va fi cea precizata la data perceperii, in Lista de Tarife si Comisioane a Bancii. Comisionul de administrare se percepe lunar, in ultima zi lucratoare a lunii. Banca isi rezerva dreptul de a modifica oricand valoarea si/sau modul de percepere a comisionului de administrare a Pachetului, urmand sa informeze Clientul prin afisarea noii valori si/sau a noului mod de percepere a acestuia in incinta sucursalelor, agentiilor, ..., noua valoare si/sau noul mod de percepere fiind opozabil incepand de la data afisarii".

Curtea a constatat ca ultima teza a art. mentionat este abuziva, in ce priveste dreptul discretionar de a modifica comisionul de administrare. Si aceasta prevedere este abuziva intrucat este indeplinita conditia crearii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Cu privire la critica vizand faptul ca art. 5.5.4.1. pct. I din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, prin prisma faptului ca ar anula dreptul consumatorului la denuntarea contractului, fapt interzis de art. 84 din Legea nr. 296/2004, Curtea de apel a retinut ca, potrivit art. 84 din actul normativ, se prevede ca ``Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept . Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale".

Or, articolul criticat de apelanti prevede faptul ca daca denuntarea unilaterala a contractului este realizata de client si acesta nu doreste sa renunte la creditul asociat, atunci de la data denuntarii, ca efect al acesteia, creditului asociat i se vor aplica costurile standard aplicabile produselor standard de creditare aflate, la data denuntarii, in oferta bancii.

Din redactarea clauzei nu rezulta ca este anulat dreptul clientilor la denuntarea sau rezilierea contractului.

Clauza este redactata in termeni clari si inteligibili, nepunand probleme sub aspectul intelegerii sale.

In ce priveste clauza de la art. 8.2 din acelasi contract, criticata de apelanti prin prisma faptului ca ar contraveni Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08 Pannon GSM impotriva Erysebet Sustikne Gyorfi, Curtea a retinut fondata critica in ce priveste ultima teza a articolului mentionat referitoare la situatiile in care actioneaza ca reclamant, Banca are dreptul sa aleaga instanta de judecata in conditiile legii, din Romania sau din strainatate, chiar in cazul in care Clientul nu se afla in raza de jurisdictie a respectivei instante, retinand ca apelantii au domiciliul in Bacau si au incheiat conventiile atacate cu o sucursala a bancii din acelasi oras.

In ce priveste criticile referitoare la faptul ca sentinta ar cuprinde motive contradictorii, straine de natura pricinii, Curtea nu a retinut aceasta critica, hotararea fiind argumentata logic si cuprinzator, sustinand solutia pronuntata.

Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea de apel a aratat ca daunele morale sunt consecinte de natura nepatrimoniala cauzata persoanei printr-o fapta ilicita culpabila, constand in atingeri aduse personalitatii sale fizice, psihice si sociale, or, in situatia de fata, reclamantii nu au facut dovada unei astfel de atingeri aduse personalitatii lor. Prin inserarea clauzelor nu se poate retine ca li s-a adus reclamantilor vreo atingere unui drept personal nepatrimonial.

In ce priveste critica referitoare la motivarea tribunalului in sensul ca, in ce priveste clauzele cuprinse in art. 10.2 si art. 13.1 ultima fraza din Conditiile generale, reclamantii nu au prezentat motivele pentru care acestia le considera abuzive, Curtea a retinut ca, intr-adevar, acestia au mentionat in cerere ca aceste clauze sunt abuzive pentru argumentele prezentate in privinta art. 6 lit. b din Conditiile Speciale, adica obiectul obligatiei nu este determinat sau determinabil.

Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru cresterea costurilor creditului este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, costurile creditului vor creste.

Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru cresterea sumelor percepute.

Instanta de apel a considerat ca motivele mentionate in art. 10.2 din contract nu indeplinesc aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca este intemeiat sau nu, dar modalitatea de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.

Referitor la conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea de apel a retinut ca este vorba in primul rand de un dezechilibru economic, fara a avea relevanta daca acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantilor. Este obligatorie redactarea clara si fara echivoc a clauzelor astfel incat sa nu fie necesare cunostinte de specialitate pentru intelegerea lor.

Curtea a apreciat ca, in mod legal si temeinic sustine apelanta-reclamanta ca respectivele clauze prevazute la art. 10.2 din Conditiile Generale ale Conventiei de credit au un caracter abuziv si sunt lovite de nulitate absoluta intrucat fac parte dintr-un contract de adeziune, fiind prestabilite de Banca, fara a i se da posibilitatea de a putea modifica sau inlatura aceste clauze cuprinse in contractul standard.

Potrivit art. 13.1, la cererea imprumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor conventiei. Orice modificare a clauzelor conventiei se va efectua exclusiv in baza acordului partilor, urmand a fi consemnata prin act aditional. In cazul aprobarii cererii de modificare, imprumutatul se obliga sa achite, la data prevazuta in aprobare, comisionul aferent, stabilit de banca .

Curtea a constatat ca teza finala a articolului mentionat, referitoare la comisionul aferent modificarii clauzelor contractuale, la cererea imprumutatului, este abuziva intrucat este indeplinita conditia crearii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si nu exista o echivalenta a prestatiilor in ce priveste inserarea acestei clauze, criteriile relei-credinte si a dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor fiind intrunite pentru a constata caracterul abuziv al acestei clauze .

In ce priveste cererea privind constatarea nulitatii absolute pentru incalcarea art. 10 din Legea nr. 294/2004 sau anularea pentru dol sau violenta morala a Contractului de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare si a Contractului pentru prestarea serviciului VB DIRECT, introduse la Capatul ``F" din actiune, Curtea de apel a retinut ca nici dolul si nici violenta morala invocate cu privire la incheierea Contractului de achizitionare nu au fost dovedite de reclamati. Astfel, potrivit art. 960 C. civ. alin. (2) prevede ca ``dolul nu se presupune, cu alte cuvinte el trebuie dovedit.

In ce priveste violenta, reclamantii nu au motivat cum s-a manifestat aceasta si nici nu au dovedit intrunirea conditiilor necesare pentru ca violenta sa fie viciu de consimtamant, in conformitate cu prevederile art. 953, art. 955- art. 958 C. civ.

In ce priveste art. 10 din Legea nr. 296/2004, acesta dispune ca ``Este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs, de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu . De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu catre consumator, conditionata de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs." Curtea de apel a retinut ca acesta articol nu este aplicabil spetei, din moment ce conventiile in privinta carora s-a invocat nerespectarea acestui articol au fost incheiate ulterior incheierii contractului de credit, si prin urmare, nu se poate retine temeiul de drept pretins de reclamanti.

S-a mai retinut ca nici art. 13 din lege, invocat de apelant, nu este aplicabil in speta, intr-o actiune pornita potrivit art. 14 din lege, ci se aplica proceselor privind constatarea contraventiilor si solutionarea litigiilor in legatura cu acestea, la cererea organelor de control abilitate sa efectueze verificari la sesizarea persoanelor prejudiciate prevazute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu in legatura cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.

Cu privire la faptul ca tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecata, in totalitate, conform art. 274 C. proc. civ., Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr. 5931 din 30 septembrie 2013 s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulata de reclamanti si s-a dispus completarea dispozitivului sentintei civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronuntata in dosarul nr. 10592/3/2012, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor suma de 756,6 lei, cheltuieli de judecata, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data pronuntarii pana la data platii si dobanda legala aferenta sumei de 756,6 lei calculata de la data pronuntarii pana la data platii.

Prin Incheierea pronuntata la data de 12 decembrie 2013 Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a admis cererea de indreptare a erorii materiale si a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in sentinta civila nr. 5931 din 30 septembrie 2013, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor suma de 897,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si nu de 756,6 lei, cum in mod eronat s-a mentionat in dispozitivul si motivarea sentintei civile nr. 5931 din 30 septembrie 2013.

Prin urmare, critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecata nu se mai sustine, aceasta fiind solutionata de prima instanta prin procedura completarii dispozitivului sentintei apelate si a indreptarii erorii materiale strecurata in sentinta de completare, potrivit art. 281 C. proc. civ. si art. 281²C. proc. civ.

In ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la clauza prevazuta de art. 8.1 lit. b) din Conditiile generale, Curtea a aratat ca in contract nu exista o asemenea numerotare a clauzelor, ci doar clauza prevazuta de art. 8.1 lit. b) din contract referitoare la scadenta anticipata de creditului, asupra careia instanta s-a pronuntat in sensul in care a apreciat ca nu este abuziva pentru considerentele retinute in hotarare .

Cu privire la cererea privind restituirea ratelor achitate in considerarea prevederilor art. 3 lit. a) din conventia de credit, cerere formulata in cadrul concluziilor scrise, depuse ulterior amanarii pronuntarii deciziei, si care nu a facut obiectul cererii de apel, curtea de apel a aratat ca nu se poate pronunta asupra acesteia intrucat nu a facut obiectul dezbaterii partilor, in caz contrar, s-ar aduce atingere principiilor dreptului la aparare si al contradictorialitatii procesului civil, precum si prevederilor art. 295 C. proc. civ., in sensul ca instanta de apel judeca cererea de apel, in limitele stabilite de apelant prin memoriul de apel. De altfel, acest capat de cerere, este accesoriu capatului de cerere privind constatarea caracterului abuziv la art. 3 lit. a) din conventia de credit, respins de instanta de fond si mentinut de Curtea de apel.

Impotriva acestei decizii toate partile au declarat recurs.

Recursul reclamantilor P.N.D.O. si P.N.E. a fost declarat atat impotriva deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014, cat si impotriva deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila.

Privitor la decizia civila nr. 245 din 15 aprilie 2014, reclamantii au solicitat admiterea recursului, casarea in parte a deciziei cu consecinta admiterii actiunii in totalitate, astfel cum a fost precizata si completata la 26 ianuarie 2011 si la 10 decembrie 2012, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .

In dezvoltarea motivelor de recurs, reluand in mare masura apararile din fata instantelor de fond si de apel (fapt pentru care le nu se vor mai reda in cele ce urmeaza), reclamantii au sustinut ca au fost gresit interpretate clauzele contractului, fapt ce a dus la schimbarea intelesului vadit neindoielnic al acestora, s-au plans de incalcarea si gresita aplicare a legii in speta, s-a sustinut ca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, iar hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina.

Reclamantii au declarat recurs si impotriva deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila prin care s-a respins cererea acestora de completare a deciziei civile nr.245 din 15 aprilie 2014.

Privitor la aceasta decizie, reclamantii, cu motivarea ca hotararea pronuntata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, au solicitat modificarea in totalitate a deciziei recurate in sensul admiterii cererii de completare a deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila in dosarul nr. xx70/2/2013 astfel cum a fost formulata, cu obligarea intimatei-parate la plata cheltuielilor de judecata efectuate in recurs, actualizate in raport de rata inflatiei la care sa se adauge si dobanda legala, calculate de la data efectuarii acestor cheltuieli si pana la data platii efective.

Recursul paratei a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului paratei, respingerea apelului reclamantilor, cu consecinta respingerii actiunii.

Parata a circumscris motivului invocat apararile formulate si in fata celorlalte instante, fapt pentru care le nu se vor mai reda in cele ce urmeaza.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand deciziile atacate prin prisma criticilor formulate si gasind ca o parte dintre acestea sunt intemeiate, a admis recursurile pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste fondul criticilor formulate in temeiul art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., de catre ambele parti, acestea sunt in parte intemeiate, motiv pentru care se va raspunde printr-un considerent comun, cu referire la decizia nr. 245 din 15 aprilie 2014.

Intrucat se solicita anularea unor clauze contractuale aflate intr-o stransa legatura, dar si pentru o judecata unitara in cauza, nu vor fi formulate aprecieri in mod distinct pentru fiecare clauza in parte, ci se vor expune considerentele care au determinat pronuntarea prezentei solutii.

Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu ca: ``Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate", iar alin. 3 al aceluiasi articol dispune: ``Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii."

Prin urmare art. 1 al legii prevede cele doua obligatii ce incumba comerciantilor in contractele cu consumatorii. Aceste doua obligatii sunt: o obligatie pozitiva de transparenta si una negativa de a nu stipula clauze abuzive.

Obligatia de a nu stipula clauze abuzive reglementata prin art. 1 este explicata prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza:

``(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv".

Textele mai sus citate stabilesc asadar criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:

- caracterul transparent;

- caracterul negociat;

- existenta dezechilibrului semnificativ.

Pentru a se putea face verificari asupra acestor aspecte, in speta ar fi trebuit administrat un probatoriu adecvat.

In cauza se observa insa, in primul rand, ca instanta de apel nu a administrat probatorii pertinente, concludente si utile cauzei pentru a se dovedi caracterul negociat al clauzelor, mai precis daca reclamantii au negociat sau nu cu societatea parata elementele individuale consacrate in Conditiile speciale ca elemente esentiale ale contractului. In plus, nu s-a probat avizarea de catre Banca Nationala a Romaniei a Conditiilor generale de creditare.

In al doilea rand, in cauza se impune efectuarea si a altor probatorii, care nu se pot administra in calea de atac a recursului.

Astfel, instanta de apel se margineste la a enunta existenta unui dezechilibru contractual in conventia incheiata de reclamanti cu parata, dezechilibru pe care insa nu-l fundamenteaza, acesta reprezentand din perspectiva dreptului comun, prejudiciul ca element al raspunderii civile delictuale. In lipsa unei cuantificari a prejudiciului, care sa poata duce la concluzia unui dezechilibru contractual, si care nu se poate realiza decat pe baza unei expertize de specialitate, nu se poate pronunta o solutie legala in cauza.

Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti, cauzat de existenta clauzelor analizate, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractului.

Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp .

Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce reclamantii numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia reclamantilor a unor sume de bani pentru o perioada de 30 de ani.

Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor.

In cadrul contractelor aceasta analiza comparativa ar trebui sa ia in calcul nu numai dreptul bancii de a beneficia de o clauza prin care se restabileste echilibrul contractual dar si obligatia de a pune de indata la dispozitia consumatorilor o suma importanta - un imprumut in valoare de 100.000 EURO - ce urmeaza a fi achitata intr-un termen de 30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorilor de a primi de indata suma importanta ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp .

Pe langa obligatiile directe asumate de catre cele doua parti ale unei conventii de credit, exista si o serie intreaga obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o banca mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.

Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti.

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa lipseasca, ori sa fie extrem de redusa, contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamantii invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative a recurentei fata de obligatiile acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti.

Dezechilibrul trebuie sa fie analizat intotdeaunain rem. Legea dispune asupra unuidezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul-finis mercatorum est lucrum .

Nu se pot retine afirmatiile conform carora toate riscurile bancii sunt acoperite de garantiile reale imobiliare, deoarece notiunea de risc, in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit, este atat de complexa si cu incidente atat de diverse, incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea de catre banca unei activitati supusa hazardului (alea), si nicidecum o activitate menita a produce profit si ar fi in dezacord si cu Normele BNR ce reglementeaza desfasurarea activitatii de banca .

Riscul de credit este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale. Riscul de credit se afla totodata in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 126 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.

Avand in vedere ca aceste dispozitii, care reglementeaza activitatea bancara, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionarea se regaseste ulterior in pretul creditului. Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc, iar in activitatea bancara, administrarea riscului este vitala, astfel ca, acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale, a facut ca el sa se regaseasca intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului<