Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei. Infractiuni prevazute in legi speciale

Solutia de condamnare pronuntata cu privire la inculpatii care au fost judecati conform procedurii prevazute in art. 3201 C. proc. pen., pentru savarsirea in participatie penala a unor infractiuni, nu face dovada ca fapta exista, constituie infractiune si a fost comisa cu vinovatie de catre participantii care sunt judecati potrivit procedurii de drept comun in cauza disjunsa.

Prin decizia nr. 95/A din 15 mai 2013, pronuntata de Curtea de Apel Alba lulia, Sectia penala si pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.N. impotriva sentintei nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Alba, Sectia penala si, in consecinta:

A fost desfiintata sentinta penala atacata numai sub aspectul gresitei condamnari a inculpatului M.N. pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si complicitate la introducerea in tara, fara drept, de droguri de mare risc, prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si al individualizarii pedepsei aplicate inculpatului pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 si rejudecand cauza in aceste limite:

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.N. pentru savarsirea infractiunilor de: trafic de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si complicitate la introducerea in tara, fara drept, de droguri de mare risc, prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost redusa pedeapsa aplicata inculpatului pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de la 7 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. la 5 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

In baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) si art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. si 10 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. in pedeapsa cea mai grea de 10 ani inchisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., fara aplicarea vreunui spor, pedeapsa data in executare in final inculpatului M.N.

Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.

S-a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului si s-a dedus durata arestarii preventive incepand cu data de 21 februarie 2012 si pana la data de 15 mai 2013.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut ca prin sentinta nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Alba, Sectia penala, a fost condamnat inculpatul M.N. la:

- 7 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.;

- 10 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.;

- 10 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.;

- 15 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de introducere, fara drept, in tara de droguri de mare risc prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si 7 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

In baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) si art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului in pedeapsa cea mai grea de 15 ani inchisoare si 7 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., pedeapsa care a fost sporita cu un an inchisoare, urmand ca in final inculpatul sa execute pedeapsa de 16 ani inchisoare si 7 ani interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

S-a interzis exercitiul drepturilor prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen., in conditiile si pe durata prevazute in art. 71 C. pen.

S-a mentinut starea de arest preventiv a inculpatului si s-a dedus durata arestarii preventive incepand cu 21 februarie 2012 la zi.

In baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat in vederea introducerii in Sistemul National de Date Genetice Judiciare la data eliberarii din penitenciar.

Din actele si lucrarile existente la dosar, instanta a retinut urmatoarele:

In fapt: In Spania, inculpatul N.S. a primit de la inculpatul M.N. 10 placi a 100 g fiecare rezina cannabis si 10 g cocaina, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumparat din suma de 1.000 euro trimisa de catre inculpatul M.O.

Inculpatul N.S. a venit in Romania, ajungand in localitatea O. in dimineata zilei de 24 august 2011. In statia de carburanti P., inculpatul N.S. s-a intalnit cu inculpatul M.O., plecand impreuna cu un autoturism spre localitatea V.

Drogurile au fost pastrate de inculpatul N.S. la domiciliul sau si, de cate ori inculpatul M.O. si R.D. identificau cumparatori, le dadea acestora o parte din drogurile detinute, pentru a le comercializa. In activitatea de comercializare a drogurilor au fost implicati si inculpatii R.D. si M.C.

Prin sentinta penala nr. 36/2012 pronuntata de Tribunalul Hunedoara au fost condamnati inculpatii:

- M.O. pentru comiterea infractiunilor prevazute in: art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- N.S. pentru comiterea infractiunilor prevazute in: art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- R.D. pentru comiterea infractiunilor prevazute in: art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- M.C. pentru comiterea infractiunilor prevazute in: art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Starea de fapt retinuta mai sus a rezultat din probatorul administrat in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, respectiv: proces-verbal de stabilire a listei de pasageri, procese-verbale de transcriere a interceptarilor convorbirilor telefonice, ordonante privind numirea investigatorului sub acoperire si a colaboratorului, rapoarte de constatare tehnico-stiintifica, proces-verbal de prindere in flagrant, proces-verbal de perchezitie, declaratiile inculpatilor M.O., N.S., R.D., M.C., copia minutei sentintei penale nr. 36/2012 pronuntata de Tribunalul Hunedoara.

Atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul cercetarii judecatoresti in prima instanta, inculpatul M.N. s-a prevalat de dispozitiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dreptul de a nu face nicio declaratie .

Relevante sub aspectul vinovatiei inculpatul M.N. in comiterea infractiunilor au fost declaratiile numitilor M.O. si N.S., declaratii date in calitate de inculpati in dosarul Tribunalului Hunedoara.

Ulterior, audiati fiind in cursul cercetarii judecatoresti in cauza dedusa judecatii in calitate de martori, M.O. si N.S. au infirmat cele relatate in declaratiile date in calitate de inculpati in dosarul Tribunalului Hunedoara, insa revenirea acestora asupra propriilor declaratii nu a fost justificata in vreun fel.

In conformitate cu dispozitiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilita, iar aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.

Avand in vedere ca legea nu face nicio distinctie, in ceea ce priveste valoarea probanta, in raport cu faza in care mijloacele de proba au fost administrate, instanta a constatat ca declaratiile date initial in calitate de inculpati reflecta adevarul, coroborandu-se cu ansamblul materialului probatoriu administrat in cauza.

Relevanta sub aspectul vinovatiei inculpatului M.N. a fost considerata si convorbirea telefonica din data de 26 august 2011, purtata intre M.O. si M.C., convorbire in care M.O. se plange de calitatea drogurilor trimise de fratele sau N., droguri pe care nu reuseste sa le comercializeze in vederea recuperarii masinii amanetate.

De asemenea, investigatorul sub acoperire cu nume de cod ``A.`` invedereaza instantei ca din discutiile purtate initial cu M.O. a aflat ca drogurile proveneau din Spania de la o persoana pe nume N., fratele lui M.O.

In drept, instanta de fond a retinut ca fapta inculpatului M.N. de a cumpara, detine si trimite 1.000 g droguri de risc a constituit infractiunea de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a cumpara, detine si trimite 10 g droguri de mare risc a constituit infractiunea de trafic de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S. sa introduca droguri de risc in tara, prin punerea la dispozitie a drogurilor ce urmau a fi comercializate in Romania, a constituit complicitate la infractiunea de introducere in tara de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S. sa introduca droguri de mare risc in tara, prin punerea la dispozitie a drogurilor ce urmau a fi comercializate in Romania, a constituit complicitate la infractiunea de introducere in tara de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel inculpatul M.N.

Curtea de apel, examinand hotararea penala atacata prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, a constatat ca apelul este fondat, din urmatoarele considerente:

Inculpatul a consimtit sa dea declaratie in fata instantei de apel si, intrucat a contestat vinovatia sa, s-a dispus reaudierea martorilor si acvirarea dosarului Tribunalului Hunedoara, dosar in care au fost judecati inculpatii M.O., N.S., M.C. si R.D., inculpati care au solicitat aplicarea dispozitiilor art. 3201 C. proc. pen.

Curtea de apel, examinand toate probele administrate in prezentul dosar, precum si in dosarul acvirat, retine urmatoarea stare de fapt:

In Spania, inculpatul N.S. a primit de la inculpatul M.N. 10 placi a 100 g fiecare rezina cannabis si 10 g de o substanta despre care banuiau ca este cocaina, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumparat din suma de 1.000 euro trimisa de catre M.O.

In declaratia data in fata curtii de apel, inculpatul apelant a recunoscut acuzatiile referitoare la traficul de droguri de risc (rezina de cannabis), aratand ca impreuna cu N.S. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumparase droguri si a cumparat 1 kg de hasis, platind personal drogurile din banii trimisi de fratele sau M.O., iar apoi Ie-a inmanat lui N.S. sa le transporte in tara. Inculpatul a mai aratat ca nu cunoaste nimic despre cele 10 g de cocaina si ca fratele sau nu i-a solicitat niciodata sa cumpere aceasta substanta .

Raportat la aceasta declaratie si la cele date anterior de N.S., curtea de apel l-a reaudiat pe acesta din urma, cu atat mai mult cu cat organele de urmarire penala nu au depistat substanta banuita a fi fost cocaina.

Declaratia data de acesta a confirmat declaratia inculpatului M.N., in sensul ca M.O. i-a trimis fratelui sau inculpatul M.N. suma de 1.000 euro pentru a cumpara hasis si a-l trimite in tara. A mai aratat ca impreuna cu inculpatul au ridicat banii si s-au dus la un bar unde au vorbit cu o persoana sa le aduca hasisul, aceasta fiind de acord . N.S. relateaza ca pana a sosit acea persoana cu hasisul comandat, inculpatul M.N. a plecat, doar el luand hasisul si, fara sa mai discute cu inculpatul, s-a intors in tara cu drogurile cumparate.

Curtea de apel apreciaza ca aceasta nuantare a declaratiei martorului N.S. cu referire la implicarea inculpatului apelant in cumpararea hasisului este nesincera si intra in contradictie cu declaratia acestuia din urma care a afirmat ca impreuna au cumparat drogurile.

In ce priveste cele 10 g de cocaina, martorul afirma ca inainte de a se intoarce in tara cu hasisul s-a intalnit intamplator cu persoana de la care l-au cumparat si, fara stiinta inculpatului, a primit cele 10 g de cocaina pe care Ie-a adus in tara si Ie-a dat lui M.O.

Fata de aceste declaratii, curtea de apel a procedat la audierea martorilor M.C. si R.D., singurii despre care rezulta din dosarul acvirat ca au avut contact cu substanta despre care s-a afirmat a fi fost cocaina si care nu a fost descoperita de catre politie pentru a fi testata si a se stabili cert daca a fost sau nu un drog de mare risc .

In declaratia sa, martorul M.C. a afirmat ca M.O. - fratele inculpatului, i-a vandut o substanta pentru consum propriu despre care a afirmat ca este cocaina, dar a fost nemultumit de calitatea acesteia, avand dubii ca ar fi fost cocaina, deoarece nu a simtit efectele pe care le avea dupa consumul acestei substante .

Si martorul R.D. a declarat in acelasi sens cu referire la substanta despre care s-a afirmat ca ar fi fost cocaina, neexistand certitudinea ca acea substanta a fost un drog de mare risc .

Cu ocazia depistarii inculpatilor din dosarul acvirat, organele de politie nu au mai gasit substanta banuita a fi fost cocaina, astfel ca aceasta nu a putut fi supusa expertizarii pentru a se stabili cu certitudine ce fel de substanta a fost si daca a fost un drog de mare risc .

In aceste conditii, nedovedindu-se faptul ca cele 10 g de substanta banuita a fi fost un drog de mare risc - respectiv cocaina, ar fi fost intr-adevar cocaina, nu se poate retine vinovatia inculpatului M.N. pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de mare risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 si complicitate la introducerea in tara, fara drept, de droguri de mare risc, prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel ca inculpatul va fi achitat pentru savarsirea acestor infractiuni, cu atat mai mult cu cat nu s-a dovedit pe deplin implicarea sa in cumpararea si traficarea acestei substante .

In ce priveste vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 si complicitate la infractiunea de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, curtea de apel arata urmatoarele:

Apararea a solicitat schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de trafic de droguri de risc, fara drept, prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 in complicitate la aceeasi infractiune si achitarea pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de introducere in tara, fara drept, de droguri de risc prevazuta in art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea ca inculpatul M.N. doar l-a ajutat pe N.S. sa cumpere 1 kg de hasis si nu l-a ajutat pe acesta in niciun fel sa transporte in tara aceste droguri.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc.

Analizand starea de fapt retinuta prin prisma acestor dispozitii legale, curtea de apel constata ca inculpatul M.N. a savarsit infractiunea de trafic de droguri de risc prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin aceea ca a cumparat impreuna cu N.S. 1 kg de hasis.

Infractiunea poate fi savarsita alternativ in mai multe modalitati . Curtea de apel retine ca inculpatul a cumparat 1 kg de hasis - drog de risc, acest fapt rezultand din propria declaratie, precum si din declaratia martorului N.S.

Conform art. 3 alin. (1) din aceeasi lege, introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri de risc, fara drept, se pedepsesc.

Conform art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat ca inculpatul apelant a acceptat cererea fratelui sau - M.O. sa cumpere hasis din Spania, primind si suma de bani necesara si, prin intermediul martorului N.S., sa le trimita in Romania.

In aceste conditii, curtea de apel constata ca incadrarea juridica data acestei fapte este corecta si inculpatul se face vinovat de savarsirea acesteia.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul M.N. si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Alba lulia.

Parchetul a criticat decizia in temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., sub aspectul gresitei achitari a inculpatului cu privire la infractiunile prevazute in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitand casarea deciziei si mentinerea sentintei pronuntata de instanta de fond .

Inculpatul M.N. nu a motivat recursul cu ocazia declararii caii de atac, dar, ulterior, printr-un memoriu inregistrat la data de 22 octombrie 2013, a criticat decizia pentru nelegalitate in temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. pe motiv ca, desi situatia de fapt a fost retinuta in mod corect, nu s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 334 C. proc. pen. cu privire la schimbarea incadrarii juridice a faptei in complicitate la infractiunea prevazuta in art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, sustinand ca nu a actionat in calitate de autor, ci a ajutat si a inlesnit comiterea infractiunii de catre inculpatul N.S.

In plus, recurentul a invocat gresita deducere a preventiei, sustinand ca a fost arestat in Spania inca din data de 18 ianuarie 2012.

Cu ocazia solutionarii recursului, inculpatul a solicitat proba cu inscrisuri, ce a fost incuviintata de catre instanta, si a depus la dosar copiile certificatelor de nastere ale copiilor sai si copia unei hotarari pronuntata de autoritatile spaniole, hotarare ce a fost apoi tradusa in limba romana din dispozitia instantei.

Avand in vedere solutia de achitare pronuntata de instanta de apel, s-a procedat la audierea recurentului inculpat in temeiul art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.

Examinand cauza in temeiul art. 3856 alin. (1) si (2) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca recursurile sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:

Prioritar, se constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile Codului de procedura penala, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, avand in vedere data pronuntarii deciziei recurate, respectiv 15 mai 2013, ulterioara intrarii in vigoare a legii mai sus mentionate.

In al doilea rand, se constata ca ambele recursuri au fost motivate in termenul prevazut in art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

I.1). Referitor la recursul declarat de parchet, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca motivul privind gresita achitare nu se incadreaza in cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

In realitate, parchetul solicita o reapreciere a mijloacelor de proba, in special a depozitiilor din cursul judecatii si mai ales a declaratiilor date de martori in fata instantei de apel, cu consecinta stabilirii unei alte situatii de fapt decat cea pe baza careia Curtea de Apel Alba lulia a dispus achitarea inculpatul M.N. cu privire la infractiunile prevazute in art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Avand in vedere modul de reglementare a solutionarii recursului ca a doua cale de atac, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca dispozitiile Codului de procedura penala - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 - sunt restrictive in ceea ce priveste cazurile de casare ce pot fi invocate si, implicit, criticile ce pot fi formulate impotriva sentintei pronuntata de instanta de fond si a deciziei pronuntata de instanta de apel, reducand astfel si limitele investirii instantei de recurs.

Pe cale de consecinta, examinarea cauzei de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie nu se mai poate face decat cu privire la chestiuni de drept, si nu la chestiuni de fapt . Modificarea situatiei de fapt stabilita anterior nu mai este posibila decat urmare a constatarii unor nelegalitati care ar influenta valabilitatea mijloacelor de proba ce trebuie avute in vedere la solutionarea cauzei si, pe cale de consecinta, ar determina inlaturarea acestora si ar impune reevaluarea elementelor de fapt .

In speta, asemenea aspecte nu au fost invocate si nici nu pot fi constatate. Asa cum rezulta din actele si lucrarile dosarului, desfasurarea judecatii a avut loc cu respectarea dispozitiilor procedurale, instanta de apel a evaluat intregul material probator si a analizat probele in acuzare, dar si apararile inculpatului si probele administrate in favoarea acestuia si a evidentiat cu claritate motivele pentru care a inlaturat declaratiile martorilor care sustineau varianta acuzarii, motivand corespunzator solutia de achitare.

In concluzie, se constata ca achitarea inculpatului M.N. este urmarea stabilirii de catre instanta de apel a unei alte situatii de fapt, cu respectarea dispozitiilor art. 63 C. proc. pen., iar instanta de recurs nu este indrituita sa procedeze la o noua apreciere a materialului probator, asa incat trebuie sa aiba in vedere aceasta situatie de fapt, pe care nu o mai poate modifica.

Curtea de apel a retinut, in esenta, ca nu s-a dovedit pe deplin implicarea inculpatului M.N. in cumpararea si traficarea celor 10 g de cocaina si aceasta substanta nici nu a fost gasita de organele de politie, astfel ca nu a putut fi supusa expertizarii si nu s-a stabilit cu certitudine ca era un drog de mare risc sau o alta substanta .

Din aceasta perspectiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru condamnarea inculpatului M.N. in legatura cu comiterea celor doua infractiuni cu privire la care instanta de apel a dispus achitarea, respectiv trafic de droguri de mare risc si complicitate la introducerea in tara, fara drept, de droguri de mare risc .

2). In ce priveste critica referitoare la nerecunoasterea autoritatii de lucru judecat a sentintei penale nr. 36/2012 a Tribunalului Alba, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca se incadreaza in cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., insa critica este nefondata.

Tribunalul Alba a fost sesizat prin acelasi rechizitoriu in legatura cu faptele comise de inculpatul M.N., dar si de inculpatii N.S. si M.C. Avand in vedere ca ultimii doi inculpati au uzitat de procedura simplificata prevazuta in art. 3201 C. proc. pen., instanta a disjuns cauza in ceea ce-l priveste pe inculpatul M.N. si a pronuntat fata de inculpatii N.S. si M.C. sentinta penala de condamnare nr. 36/2012, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 2135 din 19 iunie 2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Este adevarat ca, in respectiva cauza, inculpatii N.S. si M.C. au recunoscut in totalitate faptele, astfel cum au fost retinute prin actul de sesizare, inclusiv referitor la participatia penala a inculpatului M.N.

Solutia pronuntata a dobandit autoritate de lucru judecat numai cu privire la faptele si persoanele la care se refera (inculpatii N.S. si M.C.), fara sa se poata invoca puterea autoritatii de lucru judecat in ceea ce-l priveste pe inculpatul M.N.

Desigur, declaratiile date de inculpatii N.S. si M.C. dobandesc relevanta la solutionarea cauzei de fata si au fost avute in vedere atat de instanta de fond, cat si de instanta de apel, insa nu se poate sustine ca pronuntarea unei solutii de condamnare fata de ceilalti doi inculpati, ca urmare a aplicarii procedurii prevazute in art. 3201 C. proc. pen., atrage in mod automat consecinte cu privire la stabilirea raspunderii penale a inculpatului M.N.

Astfel, conform art. 343 alin. (2) si art. 345 C. proc. pen. raportat la art. 317 C. proc. pen., instanta delibereaza si decide numai cu privire la fapta si persoana cu care este sesizata, hotarand doar in aceste limite daca fapta exista, constituie infractiune si a fost comisa de inculpat.

Aceste dispozitii se aplica si in cazul special al procedurii simplificate, situatie in care este prevazuta posibilitatea disjungerii si solutionarii separate a cauzei in ceea ce-i priveste pe inculpatii cu privire la care nu este aplicabila procedura prevazuta in art. 3201 C. proc. pen.

Instanta care solutioneaza conform procedurii obisnuite cauza disjunsa nu poate ignora probele administrate in cauza initiala, insa modul in care acest material probator este valorificat in cauza disjunsa constituie o chestiune de apreciere, fara sa se poata nega dreptul acestei instante de a evalua critic si, independent de solutia anterioara, intregul ansamblu probator, diferit si mai complex decat cel care a facut obiectul cauzei initiale.

In concluzie, faptul ca anumiti inculpati au fost condamnati prin aplicarea procedurii simplificate, pentru comiterea in participatie penala a unor infractiuni, nu creeaza o prezumtie absoluta cu privire la indeplinirea conditiilor de condamnare in ce-i priveste pe inculpatii care nu au uzitat de aceasta procedura . Altfel spus, solutia pronuntata cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. pentru unii dintre participanti nu face dovada ca fapta exista, constituie infractiune si a fost comisa cu vinovatie de catre ceilalti participanti, care nu au fost judecati in procedura simplificata.

Drept urmare, nu exista temeiuri pentru a considera ca se impune casarea deciziei penale in ce priveste solutia de achitare, criticata de catre parchet.

II. Referitor la recursul declarat de inculpat, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca motivele invocate se incadreaza in cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., insa criticile sunt nefondate.

Astfel, prin modificarea adusa art. 3859 C. proc. pen. de Legea nr. 2/2013, care a abrogat unele din cazurile de casare ce vizau aspecte de legalitate (inclusiv pct. 17 - care se referea la situatia in care faptei i s-a dat o gresita incadrare juridica), pct. 172 a devenit prin vointa legiuitorului sediul comun pentru toate aspectele ce vizeaza nerespectarea dispozitiilor legale, altele decat cele prevazute expres la celelalte puncte ale art. 3859 C. proc. pen.

Drept urmare, cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. poate fi invocat inclusiv referitor la gresita incadrare juridica a faptei si la necesitatea schimbarii acestei incadrari.

Trebuie, insa, precizat ca pentru a stabili daca faptei i s-a dat o corecta incadrare juridica, instanta de recurs nu poate modifica situatia de fapt, fiind obligata sa porneasca de la situatia de fapt stabilita prin hotararea atacata.

In speta, incadrarea juridica a faptelor retinute in sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite de catre instanta de apel prin reaprecierea probelor, este corecta.

Inculpatul a invocat aceleasi aparari atat in fata primei instante, cat si in fata Curtii de Apel Alba lulia, care a raspuns punctual criticilor formulate si a expus cu claritate motivele pentru care faptele comise de inculpatul M.N. corespund infractiunii de trafic de droguri de risc in forma autoratului.

Instanta de recurs isi insuseste argumentele instantei de apel si constata ca fapta inculpatului M.N. (recunoscuta ca atare de acesta), constand in aceea ca impreuna cu N.S. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumparase droguri si a cumparat 1 kg de hasis, platind personal drogurile din banii trimisi de fratele sau M.O., intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic de droguri de risc savarsita in forma autoratului (participand activ la cumpararea drogului, inculpatul a comis unul din elementele materiale prevazute alternativ in art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000), fapta sa depasind limitele unei inlesniri sau unui ajutor dat pentru comiterea infractiunii.

Drept urmare, nu se impune schimbarea incadrarii juridice si nu sunt incidente dispozitiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

Referitor la gresita deducere a preventiei, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca este o critica ce poate fi analizata in recurs potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., fiind vorba despre corecta aplicare a legii, si nu despre examinarea unei situatii de fapt .

In speta, se constata ca inculpatul M.N. a fost arestat in lipsa, fiind emis mandatul de arestare preventiva nr. 47 din 1 octombrie 2011 si apoi un mandat european de arestare ce a fost pus in executare de instantele spaniole la data de 18 ianuarie 2012, astfel cum rezulta din sentinta data de Audienta Nationala din Regatul Spaniei (depusa in traducere legalizata la dosarul instantei de recurs). Atat instanta de fond, cat si cea de apel au dedus durata arestarii preventive a inculpatului M.N. incepand cu data de 21 februarie 2012.

Or, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala: ``Durata arestului efectuat in strainatate in indeplinirea unei cereri formulate de autoritatile romane in temeiul prezentei legi este luata in calcul in cadrul procedurii penale romane si se computa din durata pedepsei aplicate de instantele romane.``

Rezulta, astfel, ca s-a facut o gresita aplicare a legii si sustinerile recurentului referitor la gresita deducere a preventiei sunt fondate.

Cu toate acestea, avand in vedere ca, potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., instanta de recurs are obligatia de a dispune ea insasi cu privire la perioada care trebuie dedusa din pedeapsa, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca nu se impune admiterea recursului si casarea deciziei din acest motiv, in conditiile in care o atare neregularitate poate fi indreptata printr-un alt mijloc procedural.

In consecinta, constatand ca nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce pot fi avute in vedere din oficiu, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Alba lulia si inculpatul M.N. impotriva deciziei nr. 95/A din 15 mai 2013 pronuntata de Curtea de Apel Alba lulia, Sectia penala si pentru cauze cu minori.

Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicata recurentului intimat inculpat durata preventiei de la 18 ianuarie 2012 la 11 noiembrie 2013.

Nota: Prin Legea nr. 300/2013, publicata in M. Of. nr. 772 din 11 decembrie 2013, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost modificat, dupa cum urmeaza: ``Durata pedepselor si a masurilor privative de libertate, in indeplinirea unei cereri formulate de autoritatile romane in temeiul prezentei legi, este luata in calcul in cadrul procedurii penale romane si se computa din durata pedepsei aplicate de instantele romane.``