Contract de asigurare. Excluderea unor riscuri de la asigurare

Contract de asigurare. Excluderea unor riscuri de la asigurare. Consecinte in raport cu dispozitiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: actiune in despagubiri

- contract de asigurare

- risc asigurat

- clauza de excludere



Legea nr. 136/1995, art. 20, art. 22
Aceste prevederi legale - care au ca premisa existenta unui risc asigurat - nu sunt aplicabile in cazul producerii unui risc pe care partile, prin vointa lor, l-au exclus de la asigurare, in aceasta situatie nemaifiind necesara dovedirea intentiei asiguratului in producerea riscului, pentru a se justifica refuzul asiguratorului de plata a indemnizatiei de asigurare, intrucat simpla incidenta a cazului exclus atrage neacordarea despagubirii.


Nota: Potrivit art. 192 pct. 1 din Legea nr. 71/2011, modificata, articolele 9 - 47 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, au fost abrogate la data de 1 octombrie 2011.

Judecata in prima instanta. Sentinta Tribunalului Comercial Cluj

Prin sentinta comerciala nr. 2323/12.04.2011, Tribunalul Comercial Cluj a admis actiunea formulata de reclamanta SC A.R. SRL impotriva paratei SC O.V.I.G. SA, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 1.509.262,98 lei, cu titlu de despagubiri si a respins cererea prin care parata a chemat in garantie pe SC R.I.E. SRL.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin polita de asigurare facultativa de incendiu si alte riscuri seria F nr. 703471 din data de 24.11.2006 incheiata la societatea parata, reclamanta a asigurat imobilul situat in Cluj-Napoca, (...) al carei proprietar este.

A mai constatat ca la data de 09.01.2007, la parterul imobilului asigurat a izbucnit un incendiu, care s-a extins si la etajul 1 al cladirii.

In acest context, instanta de fond a notat ca la momentul producerii incendiului, angajati ai SC R.I.E. SRL efectuau lucrari de dezafectare la parterul imobilului, prin taiere cu flacara oxiacetilenica, fara sa detina permis de lucru cu foc, fara sa indeparteze materialele combustibile si fara sa fie dotati cu mijloace de combatere a incendiilor la locurile de taiere.

Tribunalul a luat act ca in procesul-verbal de interventie nr. 003 din data de 10.01.2007, reprezentantii paratei care s-au deplasat la fata locului au identificat ca sursa probabila de aprindere jarul, iar ca mijloc ce putea sa produca aprinderea si, astfel, ca imprejurare determinanta - tigara. Ulterior, procesul-verbal respectiv a fost completat cu raportul de constatare tehnica nr. 371063/16.01.2007, care a identificat sursa de aprindere ca fiind de natura termica (tigara sau topituri metalice), ca mijloc de aprindere - tigara aruncata la intamplare sau folosirea unui aparat de taiere cu flacara oxiacetilenica, iar ca imprejurare determinanta - nerespectarea regulilor PSI privind fumatul sau sudura.

De asemenea, prima instanta a notat ca in dosarul nr. xx9/211/2007 Judecatoria Cluj-Napoca a incuviintat o cerere de asigurare de dovezi, procedura in cadrul careia a fost efectuata o expertiza, in care s-a facut referire la un contract prin care fostul proprietar al spatiului (SC C. SA) a vandut SC R.I.E. SRL deseuri metalice feroase, iar reclamanta - care a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului la 14.09.2006 prin cumpararea sa de la SC C. SA - i-a permis acestei din urma societati sa dezmembreze ansamblurile metalice din spatiu . Cu toate acestea, parterul imobilului era pazit la data de referinta de o societate de paza ce fusese contractata de catre SC C. SA. De aceea, in urma analizarii intregului material probator, tribunalul a apreciat ca SC C. SA s-a comportat ca si cum ar fi ramas proprietar al imobilului, permitand angajatilor SC R.I.E. SRL sa lucreze cu foc deschis, astfel incat a considerat ca fapta acestei societati, care a determinat producerea cazului asigurat, nu ii poate fi imputata reclamantei, care de altfel nici nu a fost anuntata de efectuarea lucrarilor de dezafectare a spatiului de catre fostul proprietar.

In concluzie, prima instanta a retinut lipsa culpei reclamantei in producerea incendiului din data de 09.01.2007 - pe care l-a considerat risc acoperit de asigurare -, asa incat a admis actiunea si a obligat parata sa plateasca despagubirile in cuantum de 1.509.262,98 lei.

A respins, insa, cererea de chemare in garantie, apreciind ca SC R.I.E. SRL nu se afla in culpa, aceasta necunoscand ca proprietatea imobilului s-a transmis catre reclamanta, cat timp SC C. SA s-a comportat ca si cum ar fi fost in continuare proprietar. A mai notat si ca probele nu releva asumarea de catre chemata in garantie a vreunei obligatii de a lua masuri pentru respectarea cerintelor legale privind autorizatiile de lucru cu foc deschis.

Apelul. Decizia instantei de prim control judiciar

Impotriva acestei sentinte, SC O.V.I.G. SA a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, prin decizia civila nr. 28/15.02.2013; in consecinta, hotararea atacata a fost schimbata in parte, in sensul respingerii actiunii reclamantei; dispozitiile sentintei privind respingerea cererii de chemare in garantie au fost insa mentinute, iar reclamanta a fost obligata sa achite paratei suma de 23.647,49 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca probele au relevat modalitatea in care a avut loc incendiul, acesta fiind cauzat de efectuarea unor operatiuni de taiere cu un aparat care a implicat focul deschis, care a emis metal incandescent ce a cazut pe deseuri inflamabile depozitate in incinta.

In aceste conditii, curtea de apel a apreciat ca este incidenta clauza de excludere cuprinsa la pct. 4.4.1.iv din contractul de asigurare, potrivit cu care nu se acorda despagubiri pentru prejudicii produse sau favorizate de folosirea focului deschis, inclusiv a unei surse de lumina cu flacara deschisa (chiar aparata de sticla sau sita) in incaperi in care sunt depozitate sau manipulate produse usor combustibile (furaje, in, canepa, bumbac, etc.) ori produse inflamabile sau usor inflamabile (titei, benzina, alte derivate petroliere).

In continuare, instanta de prim control judiciar a constatat ca atat timp cat libertatea alegerii partenerului contractual nu este ingradita, reclamanta nu poate invoca faptul ca asigurarea este un contract de adeziune pentru a obtine, chiar si pe cale incidentala, anularea clauzei clare de excludere.

De asemenea, a inlaturat apararea intimatei-reclamante legata de lipsa culpei sale in producerea incendiului, retinand ca ipoteza agreata de parti sub forma clauzei de excludere se aplica atat in cazul faptei proprii a asiguratului, cat si in cazul faptei unui tert .

In considerarea argumentelor expuse mai sus, apelul a fost admis, iar sentinta primei instante a fost schimbata in parte, in sensul respingerii actiunii, ca neintemeiate; in raport de aceasta solutie, a fost mentinuta dispozitia de respingere a cererii de chemare in garantie .

Recursul. Motivele de nelegalitate invocate

Impotriva acestei decizii, SC A.R. SRL a declarat recurs, solicitand modificarea sa, in sensul respingerii apelului ca nefondat.

In motivare, recurenta a expus pe larg situatia de fapt si apoi a aratat ca instanta de apel, interpretand gresit clauzele politei de asigurare, a schimbat intelesul vadit lamurit al acestora, dar si ca decizia atacata a fost pronuntata cu incalcarea si eronata aplicare a dispozitiilor Legii nr. 136/1995; a invocat, astfel, motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ.

In dezvoltarea primului motiv de recurs, a afirmat ca, potrivit art. 969 C.civ., contractul are forta obligatorie intre parti numai in masura in care nu incalca dispozitiile legale si bunele moravuri, asa cum indica art. 5 C.civ.

Astfel, a sustinut ca intregul contract de asigurare si, in particular, cazurile de excludere pe care le reglementeaza se completeaza si trebuie interpretate prin raportare la Legea nr. 136/1995.

In aceasta ordine de idei, recurenta a subliniat prevederile art. 20 din aceasta lege, care statueaza ca, in cazurile stabilite prin contractul de asigurare, in asigurarile de bunuri si de raspundere civila, asiguratorul nu datoreaza indemnizatie daca riscul asigurat a fost produs cu intentie de catre asigurat sau beneficiar sau de catre un membru din conducerea persoanei juridice, care lucreaza in aceasta calitate .

Raportand la aceste dispozitii legale ipotezele de excludere cuprinse in art. IV din Conditiile specifice ale politei de asigurare, recurenta a afirmat ca, pentru a fi incident cazul de excludere, asiguratorul trebuie sa probeze ca riscul asigurat a fost produs cu intentie.

In aceste conditii, a sustinut ca, desi existenta in speta a motivului de excludere este reala, asiguratorul-intimat nu este in drept sa refuze plata indemnizatiei atat timp cat nu a dovedit ca riscul ar fi fost produs cu intentie de catre asigurat.

In dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a aratat ca probele administrate au relevat cauza incendiului: operatiunile de taiere cu foc deschis fara respectarea regulilor si masurilor de prevenire si de stingere a incendiilor de catre angajatii SC R.I.E. SRL, sub conducerea SC C. SA; in acest context, recurenta a afirmat ca nu si-a manifestat acceptul pentru desfasurarea unui astfel de tip de activitati, despre realizarea carora, de altfel, nici nu a fost instiintata. Astfel, recurenta a prezentat in ansamblu materialul probator administrat in fata instantelor de fond si a sustinut ca prin decizia atacata au fost incalcate prevederile art. 969 C.civ., atat timp cat curtea de apel a aplicat principiile raspunderii civile delictuale, desi actiunea fusese fondata pe raspunderea contractuala. De aceea, a apreciat ca fapta unui tert nu este de natura sa excluda plata indemnizatiei, cu atat mai mult cu cat art. 22 din Legea nr. 136/1995, preluat si in art. 14 din Conditiile Generale ale asigurarii, recunosc subrogarea asiguratorului in drepturile asiguratului contra tertilor raspunzatori de producerea pagubei.

Astfel, recurenta a sustinut ca nu este partea raspunzatoare pentru izbucnirea incendiului - acestea fiind fie SC C. SA, fie SC R.I.E. SRL.

De asemenea, a mai afirmat ca nu i se poate reprosa faptul ca nu ar fi depus toate diligentele pentru prevenirea riscului asigurat, atat timp cat incendiul nu are la baza vreun fapt al recurentei, dar si ca asiguratorul a acceptat incheierea politei de asigurare cu aproximativ o luna inainte de producerea incendiului, in urma efectuarii inspectiei de risc, care a avut ca efect evaluarea starii fizice a imobilului.

Recurenta a mai facut referiri la modalitatea in care la parterul cladirii au fost depozitate deseurile de burete care au favorizat propagarea focului, dar a subliniat ca probele nu releva intentia sa in producerea incendiului, motiv pentru care a apreciat ca intimata-parata este tinuta sa-i plateasca indemnizatia de asigurare.

La data de 12.02.2014, intimata-parata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand actele dosarului, precum si decizia atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ., hotararea poate fi modificata atunci cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia sau cand decizia este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Cu referire la primul motiv de recurs dintre cele evocate mai sus, se cuvine subliniat ca legiuitorul nu ingaduie ca simpla interpretare gresita a actului juridic dedus judecatii sa constituie un temei al modificarii hotararii atacate; in realitate, doar schimbarea naturii ori intelesului lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, realizata ca urmare a unei gresite interpretari, se poate circumscrie motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.

In acest context, Inalta Curte noteaza ca autoarea caii de atac nu a invocat schimbarea naturii actului juridic dedus judecatii si nici nu a aratat care era intelesul lamurit si vadit neindoielnic al contractului, care a fost schimbat de instanta de apel.

In realitate, criticile recurentei sunt indreptate impotriva interpretarii cazurilor de excludere convenite in art. IV din Conditiile Specifice ale asigurarii fara corelare cu prevederile art. 20 din Legea nr. 136/1995.

Aceste sustineri nu pot fi insa circumscrise motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., ci doar celui indicat la pct. 9 al aceluiasi articol, in limitele in care acesta sanctioneaza hotararile care sunt pronuntate cu incalcarea legii.

De aceea, constatand ca primul motiv de recurs este nefondat si incadrand, in temeiul art. 306 alin. (3) C.proc.civ., aceste critici motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Inalta Curte, procedand la examinarea lor, le constata lipsite de fundament juridic, avand in vedere considerentele ce succed.

In art. 4.1.iv din Conditiile Specifice ale asigurarii, partile au agreat ca asiguratorul nu va acorda despagubiri pentru prejudicii produse sau favorizate de folosirea focului deschis, inclusiv a unei surse de lumina cu flacara deschisa (chiar aparata de sticla sau sita) in incaperi in care sunt depozitate sau manipulate produse usor combustibile ori inflamabile sau usor inflamabile.

Recurenta recunoaste producerea, la data de 09.01.2007, a unui incendiu care putea fi incadrat in acest caz de excludere, dar apreciaza ca ipoteza convenita de parti in clauza citata anterior incalca prevederile art. 20 din Legea nr. 136/1995 si trebuie, asadar, interpretata doar in limitele permise de textul legal.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, in cazurile stabilite prin contractul de asigurare, in asigurarile de bunuri si de raspundere civila, asiguratorul nu datoreaza indemnizatie, daca riscul asigurat a fost produs cu intentie de catre asigurat sau beneficiar ori de catre un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucreaza in aceasta calitate .

De aceea, recurenta a sustinut ca, desi existenta in speta a motivului de excludere este reala, asiguratorul-intimat nu este in drept sa refuze plata indemnizatiei atat timp cat nu a dovedit ca riscul ar fi fost produs cu intentie de catre asigurat.

Insa, Inalta Curte constata ca recurenta se afla intr-o grava eroare asupra continutului textului legal pe care isi intemeiaza criticile.

In speta, dispozitiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 nu sunt aplicabile, deoarece ele au ca premisa tocmai existenta unui risc asigurat - caz in care asiguratorul este exonerat de obligatia de plata a indemnizatiei, atunci cand constata existenta vinovatiei, sub forma intentiei, a asiguratului sau a celorlalte persoane indicate in text -, pe cand in art. 4.1.iv din Conditiile Specifice ale asigurarii, partile au agreat asupra ipotezelor in care riscul nu era asigurat, ci dimpotriva, era exclus de la asigurare.

In astfel de situatii, nu se mai pune problema dovedirii intentiei asiguratului pentru a se justifica refuzul platii indemnizatiei de asigurare, intrucat simpla incidenta a cazului exclus atrage neacordarea despagubirii.

In aceste conditii, instanta de apel a facut o legala aplicare a art. 4.1.iv din Conditiile Specifice ale asigurarii, interpretarea acestei clauze neputand fi, in considerarea argumentelor expuse mai sus, cea pe care o propune recurenta.

Toate celelalte sustineri ale autoarei caii de atac, vizand modalitatea in care instanta de apel a interpretat materialul probator, prin prisma lipsa culpei societatii recurente in producerea incendiului, sunt in acest context, al incidentei clauzei de excludere, nu doar lipsite de relevanta, dar ele scapa examinarii instantei de recurs, care este limitata la a cerceta hotararea atacata doar din perspectiva criticilor de nelegalitate.

De aceea, Inalta Curte a retinut ca, prin vointa lor exprimata in art. 4.1.iv din Conditiile Specifice ale asigurarii, partile au delimitat riscurile acoperite de asigurare de cele excluse si, in conditiile in care este de necontestat ca incendiul din data de 09.01.2007 se incadreaza in categoria celor excluse, a apreciat ca fiind legala decizia instantei de apel, motiv pentru care, in temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.