Contract de credit bancar. Cesiunea creantei. Clauza abuziva. Conditii si efecte

Astfel, nu poate fi considerata abuziva clauza inscrisa in contractul de credit bancar prin care banca isi rezerva dreptul de a cesiona unui tert drepturile si obligatiile sale din contract, intrucat prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, la data de 11 iunie 2010, sub nr. xx16/40/2010, reclamanta R.G. a chemat in judecata paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va da, sa dispuna: anularea contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P. SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute de drept si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului de credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala; cu cheltuieli de judecata .

La data de 3 septembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a invocat exceptia prematuritatii introducerii actiunii, in raport de neindeplinirea procedurii prealabile de conciliere directa, prevazuta de art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC B.C.R. SA Bucuresti, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

La data de 16 septembrie 2010, parata SC B.F.P. SRL Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Botosani, exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a SC B.C.R. SA Bucuresti, Sucursala Judeteana Botosani si a SC B.C.R. SA Bucuresti, Agentia Stefan Luchian, si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta.

La data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus precizari la intampinari si completare la actiunea introductiva de instanta, in sensul de a se constata ca prevederea contractuala inscrisa la art. 10 din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar nr. 897/3 octombrie 2007, constituie clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune anularea art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de creanta, si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de cesiune ulterioare.

Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 28 octombrie 2010, Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, cu privire la exceptiile invocate de parata SC B.F.P. SRL Bucuresti, prin intampinare, a respins exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, pentru ca aceasta este parte in contractul de credit, incat legitimitatea procesuala este fara dubii, si a respins exceptia necompetentei teritoriale a tribunalului, in baza art. 10 alin. (1) - (4) C. proc. civ., cata vreme contractul de credit a fost incheiat in Botosani, unde se efectueaza si platile de rambursare a creditului.

Referitor la exceptiile invocate de B.C.R. SA Bucuresti, respectiv, lipsa calitatii procesuale pasive a bancii, instanta a respins-o, pentru ca banca este parte in contractul de credit; exceptia prematuritatii - instanta a respins-o, avand in vedere ca nu se impune concilierea prealabila pentru ambele petite invocate in cauza, nefiind vorba de plata unor sume de bani; instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale de folosinta a Agentiei Stefan Luchian Botosani si a Sucursalei Botosani ale B.C.R., ca lipsita de interes, pentru ca aceste entitati nu apar pe concept.

La termenul de judecata din data de 25 noiembrie 2010, parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la cererea completatoare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia nulitatii cererii completatoare a cererii de chemare in judecata, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost completata, ca neintemeiata.

Prin sentinta nr. 215 pronuntata la data de 27 ianuarie 2011, Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a respins actiunea in anulare formulata de reclamanta R.G. in contradictoriu cu paratele SC B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca nefondata.

In motivarea acestei hotarari, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:

In ce priveste petitul principal al actiunii, Tribunalul a avut in vedere, in primul rand, contextul de fapt al invocarii caracterului abuziv al clauzei enuntate, respectiv, situatia de trecere la scadenta anticipata de catre creditorul bancar B.C.R. SA a intregului credit restant, plus dobanzi aferente.

In continuare, pasind la a analiza daca este data ipoteza art. 79 din Legea nr. 296/2004, respectiv, a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, tribunalul a apreciat ca, in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta drepturilor/obligatiilor reclamantei, care sa se fi produs pe calea cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti.

Fie si daca se apreciaza numai prin prisma conditiilor de restituire a intregii sume de catre reclamanta, se poate observa ca noii sai creditori, pe rand, au oferit conditii mai bune decat sanctiunea executarii integrale, oferind debitoarei o esalonare a datoriei acesteia. Iar aceste conditii de restituire nu trebuie privite prin prisma celor convenite prin contractul nr. 897/2007, care s-ar fi aplicat in contextul indeplinirii obligatiei de plata a ratelor si care nu mai erau actuale la data cesiunii, tocmai din cauza neplatii ratelor, din culpa exclusiva a reclamantei.

Cata vreme nu se poate socoti un contract bancar ca un contract intuitu personae, oricata fidelizare ar fi reusit banca in raport de clientul sau, orice contract bancar poate evolua prin intermediul cesiunii de creanta, iar includerea in conditiile generale de creditare a unei asemenea posibilitati nu are nici o legatura cu ceea ce s-a definit ca fiind ``clauza abuziva".

In continuare, cu referire la petitul al doilea al actiunii, tribunalul a retinut ca acesta apare ca nefondat; cata vreme nu s-a dovedit ca clauza care a permis cesiunea atacata ar fi de natura abuziva, consecinta nulitatii absolute extrasa de reclamanta dintr-o asemenea ipoteza nu se poate manifesta. Deci, nu exista nulitatea absoluta invocata pentru primul dintre actele de cesiune atacate, iar atare pretinsa nulitate absoluta nu poate atinge nici contractul de cesiune subsecvent.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel, in termen, reclamanta R.G., la data de 18 martie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, in termen, la aceeasi data .

Prin decizia nr. 49 pronuntata la data de 03 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava, Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a respins apelul declarat de reclamanta R.G. impotriva sentintei nr. 215/27.01.2011, pronuntata de Tribunalul Botosani, Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. xx16/40/2010, in contradictoriu cu intimatele-parate B.C.R. SA Bucuresti, SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti, ca nefondat.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de control judiciar a retinut, in esenta, urmatoarele aspecte:

Reclamanta-apelanta a invocat premisa eronata, de altfel, a necesitatii acordului sau pentru valabilitatea contractelor de cesiune de creanta; or notificarea debitorului cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii.

Instanta a retinut ca dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii contractului de cesiune, dar devine opozabil debitorului cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre debitor sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ., ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in cauza, prin notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de credit ce include clauza stipulata prin art. 10.

Instanta a apreciat ca art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea caracterului abuziv.

Una din conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Or, prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului. De remarcat este insa faptul ca si in lipsa unei astfel de clauze contractuale exprese, cum este cea prevazuta prin art. 10, cesiunea de creanta tot ar fi fost posibila, intrucat orice creanta poate fi obiect al unei cesiuni, conform art. 391 si urm. C. civ., exceptie facand salariul si pensia de intretinere.

Ca urmare, nu se poate retine incalcarea unor dispozitii interne, respectiv, art. 79 din Legea nr. 296/2004, precum si art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, si nici a dispozitiilor din dreptul comunitar, respectiv, Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului Europei, modificata prin Directiva nr. 98/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului.

Prevederile art. 2 alin. (3) din Directiva nr. 87/102/CEE, astfel cum a fost modificata, stabilesc ca dispozitiile art. a lit. a) si ale art. 4- 12 nu se aplica in cazul contractelor de credit sau contractelor prin care se promite acordarea unui credit, garantate prin ipoteca asupra unui bun imobil.

Or, in speta, creditul acordat reclamantei a fost garantat cu ipoteca asupra a doua imobile, asa incat raporturile juridice dintre parti ce au generat litigiul de fata nu cad sub incidenta Directivei sus-mentionate.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen, reclamanta R.G., solicitand admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, in subsidiar, admiterea recursului si modificarea deciziei pronuntate, in sensul admiterii actiunii sale, asa cum a fost formulata.

In recursul sau, intemeiat in drept pe prevederile pct. 7 si 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamanta R.G. a invocat, in esenta, urmatoarele motive:

1. Nejudecarea cererii sale de anulare a contractelor de cesiune .

In speta, judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii din cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au pronuntat solutia de respingere a apelului, daca au analizat si cauzele de anulare a contractelor de cesiune, aspect ce reiese in principal din motivarea facuta.

Mai mult, fara a analiza clauzele acestor contracte, cu toate ca prin contractele de cesiune intregul sold a fost declarat scadent anticipat, fara nici o esalonare la plata, fapt ce o prejudiciaza totalmente, judecatorii din apel au hotarat ca ``in speta, nu exista vreun dezechilibru in privinta drepturilor/obligatiilor reclamantei care sa se fi produs pe calea cesiunii datoriei sale intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti".

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, impune instantei de judecata obligatia de a proceda la examinarea argumentelor, mijloacelor si elementelor de proba indicate de parti, in cadrul procesului, aprecierea pertinentei acestora si pronuntarea unei solutii motivate in fapt si in drept .

Intrucat, in cauza, deficientele demonstratiei juridice echivaleaza cu necercetarea motivelor de apel si, in consecinta, cu nemotivarea hotararii, in temeiul art. 312 si art. 315 C. proc. civ., a solicitat recurenta-reclamanta sa se desfiinteze decizia atacata si sa se trimita cauza pentru rejudecare aceleiasi instante.

2. In subsidiar, a solicitat, in temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea deciziei curtii de apel, admiterea apelului si, in consecinta, constatarea caracterului abuziv al art. 10 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit bancar 897/03.10.2007 pe care l-a incheiat cu B.C.R. SA. Totodata, sa se dispuna anularea contractelor de cesiune incheiate in baza respectivelor clauze intre B.C.R. SA si SC B.F.P. SRL Bucuresti si apoi intre SC B.F.P. SRL Bucuresti si SC S.C. SRL Bucuresti.

A considerat recurenta ca sunt indeplinite cerintele art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum si cele ale art. 78 din Legea nr. 296/2004, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei incluse in art. 10 din Conditiile Generale de Creditare, intrucat, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R. SA, pe care urma sa-l achite in rate, intr-un sold scadent anticipat, fara nicio esalonare la plata, se creeaza un dezechilibru semnificativ in dauna drepturilor si obligatiilor sale.

S-a mai sustinut ca aceasta prevedere contractuala nu a fost negociata in mod direct cu reclamanta, avand in vedere ca aceste contracte sunt preformulate, standard.

Desi legea nu interzice de plano incheierea de contracte preformulate, totusi, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei - credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In concluzie, clauza stabilita in art. 10 creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat este abuziva, din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

La data de 12 ianuarie 2012, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a depus intampinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizand recursul formulat, prin prisma motivelor invocate si a temeiului de drept indicat, Inalta Curte a constatat ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:

Criticile formulate de recurenta in sustinerea primului motiv de recurs invocat, ce poate fi incadrat in drept in prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., vizeaza faptul ca, in opinia sa, "judecatorii apelului au facut o motivare sumara a hotararii, din cuprinsul careia nu rezulta ce au avut in vedere atunci cand au pronuntat solutia si daca au analizat si cauzele de anulare a contractelor de cesiune".

Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat.

Astfel, conform art. 295 C. proc. civ., instanta de apel trebuie sa verifice, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.

Intr-adevar, in conformitate cu dispozitiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotararile judecatoresti se dau in numele legii si ele trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Obligatia instantei de a mentiona in mod expres si explicit in considerentele hotararii date care sunt argumentele in masura sa ii sustina solutia pronuntata apare ca esentiala, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natura sa inlature orice arbitrariu, sa convinga partile in litigiu de temeinicia si legalitatea unei decizii, in sfarsit, sa faca posibila exercitarea controlului judecatoresc.

Insa, este indiscutabil, nu se cere instantelor ca, procedand la motivarea solutiei, sa raspunda detaliat fiecarui argument invocat de parti, in considerarea uneia si aceleiasi cereri, a unuia si aceluiasi motiv de apel.

Or, in cauza, Inalta Curte observa ca instanta de apel a examinat motivele de apel formulate de reclamanta, apararile si sustinerile partilor in litigiu, cu referire speciala la cauzele de anulare a celor doua contracte de cesiune de creanta, in raport cu invocarea caracterului abuziv al clauzei stipulate prin art. 10 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit nr. 897 din 3 octombrie 2007.

Astfel, instanta de apel a aratat, in cuprinsul hotararii sale, care sunt motivele pe care se sprijina solutia data cererii de apel, cele pentru care a retinut ca art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva si a apreciat, ca neintemeiate, sustinerile privind anularea contractelor de cesiune, raspunzand motivelor de apel care vizau fondul dreptului litigios, cel putin, pentru a le aprecia pertinenta, si inlaturandu-le in totalitate, ca fiind neintemeiate.

Din cuprinsul deciziei recurate este de observat ca instanta de apel, in argumentarea solutiei date, a aratat faptul ca "art. 10 din contract nu poate fi considerat o clauza abuziva, nefiind indeplinite conditiile legale pentru constatarea caracterului abuziv, iar una din conditiile esentiale pentru stabilirea caracterului abuziv este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".

Or, prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului, iar cat priveste cauzele de anulare a contractelor de cesiune, instanta de apel, amplu argumentat si detaliat, a raspuns inclusiv acestui capat de cerere, retinand: "Reclamanta-apelanta a invocat premisa, eronata, de altfel, a necesitatii acordului sau pentru valabilitatea contractelor de cesiune de creanta; or notificarea debitorului cedat este necesara doar pentru opozabilitatea cesiunii fata de debitor, iar nu pentru valabilitatea cesiunii".

In motivarea solutiei de neprimire a acestei sustineri s-a aratat ca "dreptul cesionarului ia nastere din momentul incheierii contractului de cesiune, dar devine opozabil debitorului cedat doar dupa data notificarii cesiunii catre debitor sau dupa acceptarea ei de catre acesta, conform art. 1393 C. civ., ambele conditii (desi alternative) fiind indeplinite in cauza prin notificarea reclamantei-apelante si prin semnarea contractului de credit ce include clauza stipulata prin art. 10".

Mai mult, Curtea de Apel a identificat si a facut aplicarea la situatia de fapt, stabilita cu certitudine in cauza, a textelor normative incidente, coroborandu-le cu probele castigate cauzei, aplicatie obligatorie, ce confera suport legal solutiei pronuntate.

Asa fiind, decizia atacata cu recurs este temeinic si pe deplin motivata, cuprinde motivele de fapt si de drept retinute de instanta de apel la adoptarea solutiei, motive care sunt concordante cu actele existente in dosar si cu celelalte probe administrate, iar verificarea temeiniciei si legalitatii solutiei primei instante, prin prisma criticilor formulate de apelanta-reclamanta, s-a facut cu respectarea cerintelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidenta justetea solutiei adoptate, prin motivele aratate.

Este util a sublinia ca o astfel de decizie respecta exigentele art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana, in jurisprudenta sa, aratand ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Conventie include, printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor.

Intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotararea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real "ascultate", adica, in mod corect examinate de catre instanta sesizata.

Altfel spus, art. 6 implica, mai ales in sarcina "instantei", obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (Hotararea Albina contra Romania din 28 iulie 200$).

Or, in speta, asa cum s-a aratat mai sus, hotararea instantei de apel a fost suficient motivata, sub toate aspectele cu a caror analiza a fost legal investita, instanta de apel examinand in mod real elementele esentiale care i-au fost supuse, si, astfel, cererea reclamantei, solutionata prin hotarare, a fost examinata in mod echitabil, fiindu-i, astfel, pe deplin respectat dreptul sau la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Inalta Curte gaseste nefondat si cel de-al doilea motiv de recurs formulat, intemeiat in drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanta de apel apreciind, in mod corect si judicios, legalitatea clauzei reglementate la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare - Anexa la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 897 din 3 octombrie 2007.

In acest sens, se constata ca instanta de apel a retinut o situatie de fapt corecta in cauza, pe baza probelor administrate, si a facut o interpretare si aplicare legala a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si (2) si art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 1202 C. proc. civ., art. 966 C. civ. si art. 2, art. 9 si art. 24 din Legea nr. 136/1995.

Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, intemeiata in drept pe prevederile art. 1373 C. civ., reclamanta R.G. a solicitat anularea contractului de cesiune nr. J 254/2009, incheiat de B.C.R. cu SC B.F.P. SRL Bucuresti si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute de drept si a contractului de cesiune nr. 49/05.08.2009 catre SC S.C. SRL Bucuresti; repunerea in situatia anterioara si renegocierea contractului de credit nr. 897/03.10.2007, pe care 1-a incheiat cu B.C.R. Botosani, in faza initiala.

La data de 12 octombrie 2010, reclamanta R.G. a depus la dosar precizare de actiune, aratand ca intelege sa completeze actiunea si cu cererea de a se constata ca prevederea contractuala din art. 10 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar nr. 897/3.10.2007, constituie clauza abuziva, astfel cum este definita prin Legea nr. 193/2000, solicitand a se dispune anularea art. 10 din conditiile generale de creditare - cesiunea de creanta si, pe cale de consecinta, constatarea nulitatii absolute a contractelor de cesiune ulterioare precizate.

Or, clauza inscrisa la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare - Anexa la Contractul de credit bancar nr. 897 din 03.10.2007, potrivit cu care "Banca poate cesiona unui tert drepturile si obligatiile sale din prezentul contract", nu poate fi considerata, ab initio, ca fiind abuziva, intrucat aceasta clauza nu are ca obiect continutul drepturilor si obligatiilor partilor, ci este exterioara lor, si anume, priveste posibilitatea asumata de catre Banca de a-si substitui unui tert drepturile si obligatiile sale, deci, nu poate fi vorba de incidenta art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, drepturile si obligatiile partilor fiind reglementate la art. 7 din Conditiile Generale de Creditare - "Obligatii si Drepturi".

Pe de alta parte, sanctiunea prevazuta de Legea nr. 193/2000 nu este nulitatea clauzei, ci posibilitatea de a cere despagubiri sau rezilierea clauzei.

Prin urmare, constatarea ca abuziva a clauzei nu ar conduce la nulitatea contractelor de cesiune succesiva, al caror regim este reglementat de art. 1393 C. civ., ale carui dispozitii au fost respectate in cauza si nu ar fi avut aptitudinea de a atrage nulitatea contractelor de cesiune ulterioare, intrucat regimul lor juridic este reglementat de art. 1393 C. civ.

Totodata, este de observat ca, in speta, este vorba despre un drept de consum, fiind supus analizei un contract de credit, iar legea aplicabila este Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, care, la art. 20, stipuleaza ca: "Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile ... Legii nr. 193/2000".

In acceptiunea art. 4 al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, clauza abuziva este considerata acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si "prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".

In definitia legala sunt precizate elementele constitutive ale clauzei abuzive, si anume: caracterul nenegociat sau insuficient negociat al acestor clauze, incalcarea exigentelor bunei-credinte, dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv [art. 4 alin. (2)].

In ceea ce priveste exigenta bunei-credinte este de precizat ca buna-credinta contractuala este prezumata de lege - art. 970 C. civ., avand o aplicare generala.

Legea nr. 193/2000 introduce notiunea de echilibru contractual. Echilibrul contractual presupune o anume potrivire intre drepturile si obligatiile partilor, o justa repartizare a acestora pe intreaga durata a acestuia. Prin opozitie, dezechilibrul contractual inseamna nepotrivire, discrepanta intre elementele continutului contractului, adica, alterarea globala a armoniei sale, inclinarea unuia sau altuia dintre talgerele balantei justului contractual, fie ca aceasta afecteaza insasi nasterea contractului, fie ca priveste executarea lui.

Dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor se obiectiveaza in functie de specificul fiecarei clauze abuzive; de obicei, dezechilibrul contractual rezulta ex re din chiar stipularea unei astfel de clauze . Asa cum se precizeaza in lege, dezechilibrul trebuie sa fie semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva (de exemplu, profitul obtinut de comerciant prin adaosul comercial in cazul unui bun vandut este ceva firesc, dat fiind faptul ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis meractorum est lucrum). Caracterul semnificativ al dezechilibrului se poate aprecia in functie de natura prestatiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligatii in contextul interpretarii sistematice a contractului.

In afara de o definitie legala a clauzei abuzive legea ne ofera si elemente de identificare in concreto a acestor clauze, precum si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca aceste dispozitii contractuale pentru a fi considerate abuzive.

Astfel, clauzele care au fost negociate direct cu consumatorul nu pot fi considerate abuzive; este solutia ce se desprinde din interpretarea per a contrario a art. 4 alin. (1) din lege. Sarcina probei negocierii directe cu consumatorul revine comerciantului [art. 4 alin. (3)], iar clauzele contractuale vor fi interpretate, in vederea stabilirii caracterului lor abuziv, si separat, de sine statator, dar mai ales utilizand metoda interpretarii sistematice "a ceea ce rezulta din actul intreg", prin raportare la reglementarea de ansamblu a contractului.

In cauza, recurenta-reclamanta R.G. sustine ca sunt indeplinite cerintele art. 4 din Lega nr. 193/2000 si ale art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei inscrise in art. 10 din Conditiile Generale de Creditare, intrucat, pe de o parte, prin transformarea debitului de plata catre B.C.R. intr-un sold scadent anticipat se creeaza un dezechilibru semnificativ, iar, pe de alta parte, aceasta prevedere contractuala nu ar fi fost negociata in mod direct cu recurenta.

Inalta Curte retine, insa, ca, clauza invocata de catre recurenta-reclamanta nu poate fi considerata abuziva, intrucat, din punct de vedere obiectiv, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, in intelesul legii, asa cum s-a aratat mai sus (dimpotriva, acest dezechilibru s-ar crea, insa, in detrimentul comerciantului - in speta, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti, prin anularea clauzei), iar, din punct de vedere subiectiv, comerciantul nu a procedat cu rea-credinta, dimpotriva, consumatorul - recurenta-reclamanta - isi invoca propria culpa, prin neindeplinirea uneia dintre obligatiile sale, aceea de plata a ratelor la scadenta.

Mai mult, clauza stipulata la art. 10 din Conditiile Generale de Creditare trebuie interpretata coroborat cu prevederile art. 8, potrivit cu care "Nerespectarea de catre imprumutat a oricareia dintre obligatiile sale asumate prin prezentul contract si/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpa". Or, in cazul de fata, intimata-parata SC B.C.R. SA Bucuresti a notificat recurenta cu privire la debitul sau neachitat, pentru prima data la 29 iunie 2008, data la care, pana la cesionarea efectiva a creantei, 16 iunie 2009, avea pe deplin posibilitatea de a-si achita debitul restant.

Faptul ca debitorul obligatiei, in speta, recurenta-reclamanta, a fost in incapacitate de plata, prin ea insasi nu justifica declararea ca fiind abuziva a unei clauze contractuale, prin cesionarea creantei schimbandu-se doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile creditorului, cu atat mai mult cu cat, prin corespondenta dintre parti, intimata-parata a notificat recurentei, in repetate randuri, ca inregistreaza debite si urmeaza a fi demarata procedura de executare silita impotriva acesteia.

In aprecierea caracterului abuziv al unei clauze se au in vedere momentul incheierii contractului, circumstantele si exprimarea clara si inteligibila a clauzelor acestuia, toate, in conditiile unei obligatii rezonabile a consumatorului, si nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al cesiunii, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, asa cum rezulta in cauza, in acest sens fiind dispozitiile Legii nr. 193/2000 [art. 4 alin. (6)] care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE.

Cat priveste sustinerea recurentei-reclamante, in sensul ca aceasta prevedere contractuala stipulata la art. 10 nu a fost negociata in mod direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat ca, la art. 21 din Contractul de credit bancar, cu titlu de "clauze speciale", s-a stipulat: "Prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in intregime", astfel incat, fata de continutul acestei clauze, Inalta Curte apreciaza critica recurentei drept nefondata, cu atat mai mult urmare incheierii contractului, care presupune o reala negociere a acestuia si care exclude abuzul de drept al partii determinante in pretinsul raport de adeziune creat.

De altfel, instanta va observa ca, la data incheierii contractului, recurenta-reclamanta a avut un consimtamant informat, data fiind competenta notorie a acesteia, care avea o pregatire economica superioara, detinand functie de director economic, si care nu a solicitat informatii suplimentare cu privire la intelesul clauzelor din contract, pregatirea sa profesionala fiind suficienta pentru o reprezentare reala si corecta a drepturilor si obligatiilor sale decurgand din contractul incheiat.

Astfel fiind, nu se poate constata vreo incalcare de catre instanta de apel a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, in aprecierea asupra clauzei inscrise la art. 10 din Conditiile generale, respectiv, aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva, asa incat si motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Fata de cele de mai sus, constatandu-se ca hotararea instantei de apel cuprinde motivele pe care se sprijina si ca aceasta nu a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, nefiind, astfel, incidente cazurile de modificare invocate, Inalta Curte constata ca recursul formulat de recurenta-reclamanta R.G. este nefondat.

Pentru cele ce preced, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., a respins recursul declarat de recurenta-reclamanta ca nefondat.