Denuntare calomnioasa. Conditia existentei vinovatiei sub forma intentiei

Intrebat fiind daca doreste sa dea o noua declaratie in fata instantei de recurs, inculpatul S. N. a aratat ca doreste, sustinerile acestuia fiind consemnate intr-un proces verbal atasat la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanta acorda cuvantul la dezbateri.
Procurorul, avand cuvantul, dupa ce a prezentat situatia de fapt si incadrarea juridica retinuta in actul de sesizare a instantei, a aratat ca decizia atacata este nelegala si netemeinica intrucat inculpatul a formulat plangere penala impotriva partii civile B. O. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 292 alin. 2 Cod penal, 196 Cod penal, 289 Cod penal, 291 Cod penal, 292 Cod penal, 215 alin. 3 Cod penal si 259 alin. 2 Cod penal, iar prin rezolutia Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava nr. 180/P/2006 din 05 februarie 2007 s-a dispus in temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedura penala si art. 10 lit. a si d Cod procedura penala neinceperea urmaririi penale fata de B. O. pentru infractiunile mentionate. Impotriva solutiei date s-a formulate plangere care prin rezolutia nr. 173/II/2 din 17 iulie 2007 a fost respinsa ca neintemeiata. Fata de cele mentionate a aratat ca inculpatul a formulat plangeri penale impotriva fostei sotii cu rea credinta, fapta de denuntare calomnioasa prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, fiind savarsita cu intentie. Pentru motivele prezentate, a solicitat admiterea recursului in sensul casarii deciziei penale atacate si mentinerea sentintei penale nr. 134 din 19 mai 2008 a Judecatoriei Campulung Moldovenesc. Fata de recursul declarat de B. O. a pus concluzii de admitere a recursului declarat.
Avocat S. D., avand cuvantul a pus concluzii de respingere a recursurilor declarate, intrucat decizia atacata este legala si temeinica. A mai aratat ca instanta de apel a apreciat in mod corect probele administrate in cauza si in mod corect a dispus achitarea inculpatului. Pentru a se stabili vinovatia inculpatului, in primul rand trebuia sa se stabileasca daca infractiunea a fost savarsita cu intentie sau nu, ori atat parchetul cat si instanta de fond nu au analizat acea plangere formulata, respectiv probele administrate, daca inculpatului ii revine aceasta culpa in ceea ce priveste savarsirea acestei infractiuni . Fata de probatoriul administrat in cauza, a aratat ca inculpatului ii lipseste intentia in denuntarea calomnioasa. A mai aratat ca situatia premisa a infractiunii de denuntare calomnioasa o reprezinta invinuirea nedreapta, iar la momentul formularii plangerii autorul trebuie sa stie ca invinuirea este nedreapta. Invinuirea este mincinoasa atunci cand se refera la o fapta inexistenta. Cerinta esentiala pentru ca elementul material al infractiunii de denuntare calomnioasa sa fie realizat este ca invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere sa priveasca savarsirea unei infractiuni . Este absolut necesar ca latura obiectiva a infractiunii asupra careia poarta invinuirea sa reiasa din modul in care este descrisa fapta nefiind necesare indicarea infractiunii prin numele ei sau prin textul de lege care o incrimineaza. Aceasta exigenta deriva din faptul ca cetatenii care se adreseaza cu plangeri penale sau denunturi nu sunt licentiati in dreptul penal si nu li se poate imputa acestora erorile in ceea ce priveste denumirea infractiunii si calificarea juridica. Infractiunea de denuntare calomnioasa se savarseste numai cu intentie, insa intentia lipseste atunci cand denuntatorul a retinut de buna credinta ca invinuitul a comis o infractiune, chiar daca ulterior el a aflat ca a comis o eroare. Din rezolutia Parchetului de pe langa Curtea de A p e l S u c e a v a rezulta ca pentru infractiunile sesizate de catre inculpat, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de B. O. pentru ca ar fi utilizat numele de S. in loc de B. dupa ramanerea definitiva a hotararii de divort in temeiul art. 10 lit. d Cod procedura penala, in ideea ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii sesizate, fara insa a se preciza daca este vorba despre latura obiectiva sau latura subiectiva. In aceasta situatie este evident ca latura subiectiva ale infractiunilor mai sus indicate, s-a realizat in realitatea materiala, motiv pentru care nu se poate retine existenta infractiunii de denuntare calomnioasa din moment ce situatia de fapt reclamata de inculpat este cea reala. A mai aratat ca este greu de crezut motivatia fostei sotii ca nu si-a putut schimba numele din pricina vacantei judecatoresti, in conditiile in conditiile in care se putea elibera o copie dupa minuta cu mentiunea irevocabila a hotararii. In mod similar s-a dispus neinceperea urmaririi penale si pentru savarsirea infractiunii de fals in declaratii. S-a retinut ca actele depusa de B. O. nu aveau caracter secret, insa inculpatul a facut dovada ca acele documente depuse in dosarul de divort, erau secrete. In mod evident aceasta infractiune exista si in prezent, chiar daca exista rezolutiile de neincepere a urmaririi penale. Asadar nici cu privire la aceasta infractiune nu se poate retine in sarcina inculpatului intentia, intrucat in plangerea penala, inculpatul a descris o situatie de fapt reala nu imaginara, mai mult, actele depuse nu aveau un caracter public, motiv pentru care nu puteau fi depuse intr-un dosar civil. In concluzie a aratat ca plangerea penala a fost de buna credinta, situatiile descrise de catre inculpat sunt reale, iar daca in legatura cu faptul ca s-a efectuat o incadrare gresita de catre inculpat, aceasta nu este vina lui, organul de cercetare penala era dator sa stabileasca calificarea juridica corecta a faptelor, in aceasta situatie impunandu-se achitarea inculpatului. Fata de recursul declarat de partea civila B. O., a pus concluzii de respingere ca nemotivat, intrucat nu a fost motivat in termen legal. In subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea civila, intrucat probatoriul administrat in cauza si sentinta Tribunalului este legala si temeinica. A solicitat cheltuieli de judecata .
Inculpatul S. N., avand ultimul cuvant, a solicitat achitarea sa, scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedura penala, respingerea recursului formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava conform art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, ca nefondat. A solicitat respingerea recursului declarat de partea civila B. O. ca tardiv intrucat nu a fost motivat in termen legal. Respingerea pretentiilor de natura civila constand in daune morale si despagubiri civile ca nefondate. A mai solicitat obligarea partii civile la plata cheltuielilor judiciare catre stat, cat si catre inculpat a sumei de 1500 lei ce reprezinta onorariu avocat.
Declarand inchise dezbaterile care au fost inregistrate in sistem audio conform art. 304 Cod procedura penala,
Dupa deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 134 din 19 mai 2008 pronuntata de Judecatoria C-M. M in dosarul nr(...), a fost condamnat inculpatul S. N. G., fiul lui D. si E., nascut la data de 13.10.1958 in S, domiciliat in Campulung M,(...), judetul S, divortat, studii superioare, CNP - (...), pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 259 alin.1Cod penal, la pedeapsa de 6 (sase) luni inchisoare.
Potrivit art. 71 Cod penal pe durata executarii pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a si b Cod penal.
In temeiul art. 81 Cod penal s-a suspendat conditionat executarea pedepsei pe durata prev. de art. 82 Cod penal si s-a atras atentia acestuia asupra consecintelor ce decurg din nerespectarea prev. art. 83 Cod penal.
In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei s-a suspendat si executarea pedepsei accesorii.
S-a respins cererea partii civile B. O. privind plata daunelor morale, ca nefondata, iar inculpatul a fost obligat sa plateasca statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Probatoriul administrat in cauza a relevat faptul ca inculpatul a fost casatorit cu petenta B. O., prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Saveni, intre acestia existand mai multe litigii pe rolul instantelor.

Pe fondul starii conflictuale existente ca urmare a deteriorarii relatiilor dintre ei, inculpatul a formulat mai multe reclamatii si plangeri penale impotriva fostei sale sotii, fiindu-i aplicata acestuia si o sanctiune cu caracter administrativ prin Ordonanta din 14 decembrie 2006 pronuntata in dosarul nr. 885/P/2006 a Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung Moldovenesc, ca urmare a scoaterii de sub urmarirea penala pentru fapta prevazuta de art. 259 alin. 1 Cod penal, considerandu-se ca prin continutul ei concret si avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost comisa, precum si persoana si conduita invinuitului, aceasta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni (fila 15 dosar).

In prezentul dosar petenta B. O. a solicitat condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de denuntare calomnioasa, avand in vedere plangerile formulate de catre acesta impotriva sa, pentru care s-a pronuntat rezolutia din 5 februarie 2007 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava in care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de ea, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 293 alin. 1, 2, art. 196, art. 289, art. 291, art. 292, art. 215 alin. 3 si art. 259 alin. 2 Cod penal.

Solutia pronuntata a ramas definitiva prin sentinta penala nr. 35 din 5 octombrie 2007 a Curtii de Apel Suceava si decizia nr. 5852 din 5 decembrie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca urmare a respingeri plangerilor formulate de catre S. N. G., potrivit art. 278 ind. 1 Cod procedura penala.

Conform art. 259 alin. 1 Cod penal constituie infractiune de denuntare calomnioasa invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o persoana, pentru existenta infractiunii sub aspectul laturii subiective fiind necesara intentia.

Inculpatul a invocat prin aparator cu ocazia concluziilor scrise, ca in cauza nu se poate retine intentia sa in savarsirea infractiunii de denuntare calomnioasa, intrucat in plangerea penala formulata a descris situatii de fapt reale, nu imaginare si potrivit practicii judiciare, lipseste intentia atunci cand denuntatorul a retinut de buna credinta ca invinuitul a comis o infractiune, si asta, chiar daca ulterior el a aflat ca a comis o eroare.

Interesul infaptuirii justitiei reclama o atitudine corecta, sincera si cinstita din partea persoanelor care se adreseaza organelor judiciare in legatura cu savarsirea unei infractiuni, o atitudine contrara aducand prejudicii organelor judiciare si infaptuirii justitiei, punand aceste organe in situatia de a risipi timpul in mod inutil sau de a actiona impotriva unei persoane nevinovate.

Din acest motiv pentru existenta infractiunii de denuntare calomnioasa, nu este necesar ca invinuirea sa se refere la o fapta inexistenta, infractiunea existand chiar si atunci cand cel care face plangerea sau denuntul se refera la o fapta reala, pe care insa o denatureaza in asa fel incat din aceasta denaturare sa rezulte pe deplin trasaturile continutului unei infractiuni .

In cauza inculpatul a formulat plangeri penale, impotriva lui B. O. pentru infractiunile prevazute de art. 293 alin. 1, 2, art.196, 289, 291, 292, 215 alin. 3 si art. 259 alin. 2 Cod penal, denaturand faptele prezentate si adaugand unele plasmuiri de natura a crea aparenta ca s-au savarsit infractiuni, cum ar fi cea referitoare la fapta de inselaciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal privind inducerea in eroare a completului de judecata sau cea privind infractiunea de denuntare calomnioasa, cu toate ca nu s-a formulat impotriva sa un denunt sau plangere penala prin care sa i se aduca invinuiri mincinoase.

Inculpatul a invocat buna sa credinta in plangerile pe care le-a formulat si faptul ca nu i se poate imputa ca a facut o calificare juridica eronata a unei situatii de fapt, data fiind lipsa cunostintelor juridice, insa caracterul intentionat al actiunii inculpatului rezulta si din faptul ca acesta, desi a luat la cunostinta de solutiile si motivarile pronuntate chiar de instantele judecatoresti, persista in continuare prin introducerea altor cereri cum ar fi: contestatie in anulare, respinsa ca inadmisibila, sentinta definitiva impotriva careia a declarat recurs.

In consecinta, instanta de fond a considerat ca fapta inculpatului intruneste atat sub aspectul laturii obiective cat si sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infractiunii de denuntare calomnioasa prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal

Vinovatia inculpatului fiind dovedita, s-a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsa cu inchisoare, individualizata in raport de criteriile generale prev.de art.72 cod penal, insa neprivativa de libertate, fiind intrunite cerintele prev.de art.81 cod penal.

Conform art. 71 Cod penal pe durata executarii pedepsei inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II si b Cod penal, avand in vedere principiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Hotararea Curtii in cauza Hirst/Regatul Unit, instanta tinand cont la stabilirea pedepsei accesorii de natura si gravitatea infractiunii pe care a comis-o inculpatul si de situatia lui personala.

Executarea pedepsei accesorii urmeaza a fost suspendata pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal.

In cauza, B. O. s-a constituit parte civila, solicitand obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei daune morale, insa instanta de fond a respins aceasta cerere deoarece infractiunea de denuntare calomnioasa vizeaza in principal apararea relatiilor sociale referitoare la infaptuirea justitiei si chiar daca prin savarsirea faptei sunt incalcate si relatiile sociale referitoare la demnitatea persoanei acuzate pe nedrept, apreciind ca tragerea la raspunderea penala a inculpatului si condamnarea acestuia constituie in sine o reparatie echitabila suficienta a prejudiciului moral suferit de aceasta si nu se impune acordarea unor despagubiri cu acest titlu .

Impotriva acestei sentinte au declarat apel in termen legal inculpatul S. N. G., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, reiterand concluziile puse si in fata instantei de fond, aflate in scris la f. 136-138 dosar fond, precizand faptul ca inculpatul a actionat cu buna credinta, ca in cauza nu este data latura subiectiva a infractiunii prev. de art. 259 Cod penal - sens in care a depus la instanta de fond si o hotarare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie -, solicitand achitarea acestuia in baza art.10 lit. d Cod proc.penala, pentru urmatoarele motive: considera ca faptele de evaziune si inselaciune reclamate de inculpat au o baza reala si ca fapta de divulgare de secrete, subzista si astazi. Invedereaza faptul ca inculpatul a solicitat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava sa i se comunice documentele despre care a facut vorbire - dat fiind ca neinceperea urmaririi penale fata de intimata s-a bazat pe faptul ca aceste documente au un caracter public - insa i s-a refuzat cererea cu motivarea ca documentele nu au caracter public. Totodata, a aratat ca infractiunea de denuntare calomnioasa nu exista, avand in vedere faptul ca prima instanta nu a obligat inculpatul la daune morale ca partea vatamata intimata.

Tribunalul Suceava - sectia penala - prin decizia penala nr. 282 din 22 septembrie 2008 a admis apelul declarat de inculpat, desfiintand in totalitate sentinta atacata si in rejudecare: in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedura penala l-a achitat pe inculpatul S. N. G. pentru savarsirea infractiunii de denuntare calomnioasa prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal si a respins cererea de constituire de parte civila formulata de partea civila B. O..
Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut urmatoarele:
La data 18.06.2007, prin rechizitoriu nr. 394/P/2007, Parchetul de pe langa Judecatoria C-M. M a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului S. N. G., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, retinandu-se in fapt ca prin invinuiri mincinoase, facute prin plangeri adresate Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a adus vatamari unei persoane nevinovate, in cauza fostei sale sotii B. O., fata de care in dosarul nr. 180/P/2006 s-a dispus neinceperea urmaririi penale pentru art. 293 alin.1 si 2 Cod penal, art. 196, art. 289, art. 291, art. 292, art. 215 alin. 3 si art. 259 alin. 2 Cod penal.
Prima instanta, prin sentinta penala apelata, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei in conditiile art. 81 Cod penal, retinand ca fiind corecte situatia de fapt si incadrarea juridica din actul de sesizare a instantei.
Solutia primei instante este nelegala, deoarece in ceea ce priveste infractiunea de denuntare calomnioasa, prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, este incidenta cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale, prev. de art. 10 lit. d Cod de procedura penala ``faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii``, respectiv, sub aspectul laturii subiective, intentia inculpatului.
Conform art. 259 alin. 1 Cod penal, constituie infractiunea de denuntare calomnioasa, invinuirea mincinoasa facuta prin plangere sau denunt cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana .
Asa cum rezulta din textul incriminator enuntat pentru infractiunea de denuntare calomnioasa, prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, forma vinovatiei necesara pentru existenta faptei este intentia, care poate fi directa sau indirecta.
Existenta intentiei directe sau indirecte presupune ca inculpatul dandu-si seama de caracterul mincinos (nereal) al celor reclamate, cu buna stiinta sesizeaza organele judiciare competente, prin plangere sau denunt, urmarind sau acceptand un act de injustitie (in speta tragerea la raspundere penala pe nedrept a numitei B. O.). Practic, invinuirea mincinoasa presupune un denuntator care stie de la inceput ca fapta nu exista sau ca nu este savarsita de catre persoana invinuita.
Ori in cauza de fata nu se poate retine ca inculpatul, in momentul in care a formulat plangerile penale ce au facut obiectul dosarului penal nr. 180/P/2006 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava, a urmarit ori acceptat eventualitatea realizarii unui act de injustitie, in sensul celor precizate mai sus.
Nici unul dintre mijloacele de proba administrate in cauza nu conduc insa la aceasta concluzie.
Intr-adevar, invinuirea mincinoasa presupune un denuntator care stie de la inceput ca fapta nu exista sau ca nu este savarsita de catre persoana invinuita, insa simplul fapt ca pentru infractiunile reclamate de catre inculpat ca fiind savarsite de catre B. O., Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava a dispus neinceperea urmaririi penale nu presupune automat angajarea raspunderii penale a acestuia pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal. Trebuie dovedit si faptul ca inculpatul a avut atitudinea psihica ceruta de norma de incriminare, pentru ca acesta sa poata raspunde penal.
Analizand plangerile formulate de catre inculpat (care au facut obiectul dosarului penal nr. 180/P/2006 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava) rezulta ca pentru unele infractiuni reclamate acesta avut o baza faptica materializata in realitate iar cu privire la altele din insasi modul cum au fost redactate motivele plangerilor rezulta ca nu erau susceptibile de a atrage raspunderea penala a persoanei invinuite.
Astfel, in ceea ce priveste infractiunile prev. de art. 293 alin. 1 si 2, de art. 289 Cod penal si de art. 291 Cod penal, reclamate de catre inculpat, acesta a avut o baza faptica reala atunci cand a formulat plangerea impotriva fostei sale sotii, respectiv faptul ca aceasta si-a schimbat actele de identitate ulterior ramanerii irevocabile a hotararii de divort (si a folosit in toata aceasta perioada identitatea veche, cu care a si semnat diverse acte procedurale in calitate de procuror), prin care s-a dispus sa revina la numele purtat anterior casatoriei.
Si in ceea ce priveste infractiunea prev. de art. 196 Cod penal reclamata de catre inculpat ca fiind savarsita acesta a avut o baza faptica reala, respectiv faptul ca B. O. ar fi depus la dosarul de divort copii de pe unele acte cu caracter oficial, legate de activitatea de procuror a acesteia.
In ceea ce priveste infractiunile, prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, de art. 292 Cod penal si de art. 259 alin. 2 Cod penal, reclamate de catre inculpat ca fiind savarsite de catre numita B. O., din insasi modul de redactare a plangerii si a motivelor invocate, nu erau susceptibile de a atrage raspunderea penala a susnumitei (ex.: declararea unor neadevaruri in fata instantei de divort, inselarea instantei de judecata, sustinerea ca inculpatul ar fi fost securist facuta tot in fata instantei care a pronuntat divortul de catre fosta sa sotie).
Referitor la latura civila a cauzei tribunalul a apreciat ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de art. 998 si urmatoarele Cod civil (lipseste conditia existentei unui prejudiciu suferit de catre partea civila) motiv pentru care a respins actiunea civila formulata de partea civila B. O., ca nefondata.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava si partea civila B. O..
Parchetul a solicitat casarea deciziei si mentinerea sentintei ca legala si temeinica.
Partea civila nu si-a motivat recursul in termenul prev. de art. 38510 alin. 2 Cod procedura penala, si nici nu l-a sustinut oral lipsind de la dezbateri, desi a fost legal citata.
Prin memoriul depus la data de 15 ianuarie 2008 B. O. a aratat ca are in cauza calitatea si de parte vatamata, cheltuielile judiciare la care a fost obligata sunt exagerate si ca solutia de achitare a inculpatului este gresita.
Recursurile sunt nefondate.
Verificand actele si lucrarile din dosarul cauzei Curtea retine aceeasi situatie de fapt expusa in decizia atacata, constatand ca hotararea de achitare a inculpatului pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, este legala si temeinica.
Pentru infractiunea de denuntare calomnioasa prev. de art. 259 alin. 1 Cod penal, forma vinovatiei necesara pentru existenta faptei este intentia, care poate fi directa sau indirecta.
Existenta intentiei sub cele doua forme presupune ca inculpatul dandu-si seama de caracterul mincinos (nereal) al celor reclamate, cu buna stiinta sesizeaza organele judiciare competente, prin plangere sau denunt, urmarind sau acceptand un act de injustitie, desi, stia de la inceput ca fapta nu exista sau ca nu este savarsita de catre persoana invinuita.
Ori, in speta, asa dupa cum in mod just a retinut tribunalul, nu se poate retine ca inculpatul, in momentul in care a formulat plangerile penale ce au facut obiectul dosarului penale nr. 180/P/2006 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava, cu intentie directa sau indirecta ar fi urmarit ori acceptat eventualitatea realizarii unui act de injustitie, respectiv tragerea la raspundere penala pe nedrept, a numitei B. O..
Examinand plangerile formulate de catre inculpat si care au facut obiectul dosarului penal nr. 180/P/2006 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava rezulta ca pentru infractiunile prev. de art. 293 alin. 1 si 2 Cod penal, art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal si art. 196 Cod penal, acesta a avut o baza faptica reala atunci cand a formulat plangere impotriva fostei sotii respectiv faptul ca aceasta si-a schimbat actele de identitate ulterior ramanerii irevocabile a hotararii de divort, prin care s-a dispus sa revina la numele purtat anterior casatoriei, folosind o perioada de timp identitatea veche, cu care a si semnat diverse acte, ca procuror si ca B. O. ar fi depus la dosarul de divort copii de pe acte cu caracter oficial, legate de activitatea sa de procuror.
Referitor la infractiunile prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, art. 292 Cod penal si art. 259 alin. 2 Cod penal este a se vedea ca din insasi modul de redactare a plangerii si motivelor invocate nu era posibila atragerea raspunderii penale a partii civile.
In consecinta, reanalizand situatia de fapt amplu descrisa in motivarea deciziei si intreg materialul probator administrat in cauza, Curtea constata ca motivele de recurs invocate de parchet si partea civila si care vizeaza casarea hotararii tribunalului si mentinerea sentintei, nu pot fi primite.
Mai mult decat atat partea civila nu si-a motivat recursul in termenul prev. de art. 38510 alin. 2 Cod procedura penala si in cauza nu sunt date cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3 Cod procedura penala se iau in considerare, din oficiu .
Asa fiind in temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedura penala recursurile declarate de parchet si partea civila, se vor respinge, ca nefondate.
Vazand si disp. art. 192 alin. 2 Cod procedura penala.
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava si partea civila B. O..
Obliga partea civila recurenta sa plateasca statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Respinge cererea privind cheltuielile judiciare formulata de inculpat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi 26 ianuarie 2009.