Hotararea CEDO in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 40.238/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care trei resortisanti ai acestui stat, domnii Constantin Bucur si Mircea Toma si doamna Sorana Toma (reclamantii), au sesizat Curtea la 11 noiembrie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii au fost reprezentati de Monica Macovei si de Dan Mihai, avocati in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Primul reclamant a invocat in special nerespectarea libertatii sale de exprimare prin condamnarea sa penala ca urmare a divulgarii unor informatii clasificate ``strict secrete`` (art. 10 din Conventie), precum si incalcarea dreptului sau la un proces echitabil (art. 6 din Conventie). Ceilalti doi reclamanti au considerat ca dreptul lor la respectarea vietii private a fost incalcat prin interceptarea fara drept a convorbirilor lor telefonice si pastrarea inregistrarilor de catre Serviciul Roman de Informatii (SRI) (art. 8 din Conventie). Cei trei reclamanti s-au plans ca nu au avut la dispozitie nicio cale de atac interna efectiva care sa le permita sa depuna plangere fata de incalcarea drepturilor garantate prin articolele sus-mentionate (art. 13 din Conventie).
4. La 4 septembrie 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului cererea . In conformitate cu fostul art. 29 A� 3 din Conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos in calitate de judecator ad-hoc (art. 26 A� 4 din Conventie si art. 29 A� 1 din regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantii Constantin Bucur si Mircea Toma s-au nascut in 1952, iar reclamanta Sorana Toma in 1985. Reclamanta este fiica celui de al doilea reclamant. Acestia locuiesc in Bucuresti.
A. Originea cauzei
7. In 1996, primul reclamant lucra in cadrul compartimentului de supraveghere-inregistrare a comunicatiilor telefonice intr-o unitate militara a SRI cu sediul in Bucuresti. Sarcinile sale constau in asigurarea supravegherii si inregistrarii continue a convorbirilor telefonice ale persoanelor inscrise in registrul tinut in acest scop de catre compartiment, verificarea calitatii si continuitatii inregistrarilor, precum si asigurarea respectarii conditiilor de interceptare (data de inceput si sfarsit a interceptarilor, identitatea persoanei ale carei convorbiri telefonice erau interceptate, posta interceptata etc.).
8. In cadrul activitatii sale, primul reclamant a constatat mai multe nereguli: toate rubricile din registrul compartimentului, in care se faceau inregistrari cu creionul, nu erau complete, si anume numele real al persoanei puse sub ascultare, numarul autorizatiei de interceptare emise de procuror, adresa postului telefonic pus sub ascultare sau motivul care justifica masura; de asemenea, nu exista concordanta intre persoana indicata in registru ca fiind proprietarul postului telefonic si titularul real. Pe de alta parte, un numar considerabil de jurnalisti, oameni politici si oameni de afaceri erau pusi sub ascultare, mai ales dupa afacerile rasunatoare mentionate in presa.
9. Reclamantul afirma ca a comunicat aceste nereguli colegilor sai si sefului compartimentului de supraveghere-inregistrare. Acesta din urma, la ordinul comandantului unitatii, l-a mustrat, l-a sfatuit sa renunte la cele sustinute, i-a spus ca avea unele probleme, dar si copii de crescut, si a declarat ``nu noi schimbam ordinea lucrurilor``.
10. Intrucat persoanele respective s-au aratat dezinteresate de problema, reclamantul l-a contactat pe deputatul T.C., membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI. Acesta din urma l-a informat ca mijlocul cel mai bun pentru a dezvalui publicului neregulile constatate in exercitarea atributiilor sale era sa tina o conferinta de presa. In opinia lui T.C., comunicarea neregulilor in fata comisiei din care facea parte nu ar fi avut niciun efect, avand in vedere legaturile dintre presedintele comisiei si directorul SRI. Astfel, potrivit lui T.C., presedintele comisiei ar fi intarziat ancheta pe care aceasta ar fi trebuit sa o desfasoare in privinta directorului SRI. De asemenea, o eventuala interventie in fata Camerei Deputatilor nu ar fi avut decat o finalitate informativa, deoarece Camera nu avea posibilitatea de a lua masuri in aceasta privinta. Pentru a-si fundamenta sustinerile sale si la recomandarea lui T.C.,
reclamantul si-a insusit unsprezece casete audio continand convorbirile telefonice ale mai multor jurnalisti si oameni politici.
11. La 13 mai 1996, a avut loc o conferinta de presa. In prezenta catorva membri ai partidului Romania Mare si a deputatului T.C., reclamantul a facut publice casetele audio si neregulile constatate in activitatea SRI. Acesta si-a justificat actiunile prin dorinta de a vedea respectate legile romane si, in primul rand, Constitutia . El a mentionat ca informatiile facute publice nu constituiau secrete de stat, ci dovada activitatilor de politie politica desfasurate de SRI, la ordinul directorului acestuia, in decursul unui an cu alegeri parlamentare si prezidentiale. Interceptarile convorbirilor telefonice erau, in opinia sa, in beneficiul partidului aflat la putere si al diverselor partide politice pentru afacerile lor interne. In cele din urma, reclamantul a declarat ca nimeni nu poate fi obligat sa pastreze un secret de stat in scopul ascunderii incalcarilor legii si ca observase deja ca nici Presedintele Republicii, nici Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, nici Comisia parlamentara pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI nu reactionasera in trecut, atunci cand presa dezvaluise nereguli de o gravitate exceptionala comise de directorul SRI.12. Conferinta de presa tinuta de reclamant a avut un ecou rasunator in media locala si internationala. Organizatiile politice si neguvernamentale au facut declaratii pe aceasta tema.
B. Ancheta Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI
13. La 15 mai 1996, Comisia parlamentara pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI a insarcinat o comisie speciala sa ancheteze alegatiile primului reclamant. Aceasta s-a prezentat la sediul SRI pentru a efectua o ancheta la fata locului. Conform concluziilor prezentate de reclamant in fata Tribunalului Militar Teritorial, comisia l-a audiat pe directorul SRI, care ar fi lasat sa se inteleaga ca interceptarile facute publice de catre reclamant ar fi fost realizate de catre acesta in nume propriu. Comisia i-a audiat, de asemenea, pe seful compartimentului insarcinat cu interceptarile, care ar fi declarat ca nu existau autorizatii de interceptare a convorbirilor telefonice ale unora dintre persoanele mentionate de reclamant.
14. Curtea nu a fost informata nici cu privire la lucrarile intreprinse de comisie, nici cu privire la rezultatul anchetei.
C. Procedura penala impotriva lui Constantin Bucur
15. La 14 mai 1996, Parchetul Militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie s-a autosesizat in cauza.
16. La 20 mai 1996, s-a efectuat o perchezitie la domiciliul reclamantului. La aceeasi data, reclamantul a dat o declaratie procurorului responsabil de cauza.
17. La 27 mai 1996, reclamantul a fost trecut in rezerva, pierzandu-si astfel calitatea de cadru militar activ .
18. La 19 iulie 1996, procurorul insarcinat cu efectuarea anchetei s-a prezentat la sediul SRI si a examinat mai multe registre. Nici reclamantul, nici avocatul sau nu au fost informati in acest sens. Cu aceasta ocazie, procurorul a intocmit un proces-verbal.
19. La 31 iulie 1996, a inceput urmarirea penala fata de reclamant, acesta fiind invinuit de savarsirea de infractiuni prevazute de Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei. I se imputa ca, in exercitarea atributiilor, a cules si a transmis informatii cu caracter secret (art. 19 din lege) si ca a divulgat si a folosit, in afara cadrului legal, informatii, obtinute prin exercitarea atributiilor, privind viata particulara, onoarea sau reputatia persoanelor (art. 21 din lege).20. La 5 august 1996, reclamantul a fost invinuit si de savarsirea infractiunii de furt, infractiune pedepsita prin art. 208 si 224 din Codul penal (C. pen.), pentru sustragerea unor casete audio din sediul SRI.21. In cursul urmaririi penale, reclamantul a solicitat urmatoarele masuri: sa fie interogat directorul SRI, care ar fi declarat presei si comisiei parlamentare ca posturile telefonice indicate de reclamant nu fusesera puse sub ascultare, si sa se dispuna ca SRI sa furnizeze o copie a cererilor trimise procurorului pentru obtinerea autorizatiilor legale de interceptare si inregistrare, precum si o copie a registrului parchetului in care s-au consemnat autorizatiile respective. Prin aceste cereri de probe, reclamantul intentiona sa demonstreze ca unele autorizatii de interceptare au fost eliberate in urma conferintei de presa din 13 mai 1996. Procurorul militar insarcinat cu efectuarea cercetarii a respins cererea reclamantului fara o motivare a deciziei sale.
22. La o data neprecizata, 9 persoane fizice si juridice care fusesera puse sub ascultare (inclusiv redactia ziarului A.C.) au depus plangeri penale pentru violarea secretului corespondentei, infractiune pedepsita prin art. 195 C. pen.
23. La 23 octombrie 1996, procurorul a decis examinarea separata a plangerilor respective.
24. Prin rechizitoriul din 24 octombrie 1996, parchetul militar a decis trimiterea in judecata a reclamantului. Cauza a fost inaintata Tribunalului Militar Bucuresti. Acesta si-a declinat competenta si a trimis cauza Tribunalului Militar Teritorial (denumit in continuare Tribunalul Militar).
25. Potrivit afirmatiilor reclamantului, presedintele completului de judecata al Tribunalului Militar, C.L., a declarat la inceputul procesului: ``O sa-l rad pe Bucur``. Aceste cuvinte au fost preluate in cotidianul Romania Mare din 24 octombrie 1997.
26. In cursul procedurii in fata instantelor, reclamantul a fost reprezentat de mai multi avocati, care s-au angajat prin declaratii scrise sa nu divulge informatiile clasificate ``strict secrete`` in temeiul legislatiei interne.
27. Prima sedinta a fost stabilita pentru 23 decembrie 1996, data la care tribunalul i-a audiat pe reclamant si pe deputatul T.C.
28. In cadrul sedintei publice din 7 februarie 1997, tribunalul a ascultat 11 martori, inclusiv pe T.N., membru al Partidului Romania Mare, care participase la conferinta de presa din 13 mai 1996, precum si 11 ofiteri, colegi si superiori ai reclamantului. In cursul sedintei, reclamantul a solicitat trimiterea cauzei la procurorul militar in vederea continuarii cercetarilor. Acesta solicita sa se verifice daca autorizatiile de interceptare emise de catre procuror erau justificate de motive de siguranta nationala. La 14 februarie 1997, aparatorii reclamantului au depus un memoriu in sustinerea acestei cereri, argumentand ca examinarea cauzei nu putea fi disjunsa, in ceea ce priveste elementele intentional si material ale infractiunii, de examinarea celor noua plangeri penale depuse de persoanele ale caror convorbiri telefonice au fost interceptate de SRI.
29. In cursul sedintei publice din 21 februarie 1997, Tribunalul Militar a respins cererea reclamantului in temeiul art. 317 si 333 din Codul de procedura penala (C. proc. pen.), potrivit carora restituirea dosarului la procuror are loc atunci cand urmarirea penala nu este completa. Tribunalul a considerat ca, in cazul de fata, urmarirea penala este completa in ceea ce priveste faptele referitoare la reclamant.30. In cadrul aceleiasi sedinte, reclamantul a solicitat in special urmatoarele masuri: interogarea lui V.M., directorul SRI la momentul la care au avut loc interceptarile convorbirilor telefonice, care ar fi declarat in presa si in fata comisiei parlamentare ca posturile telefonice mentionate de reclamant nu ar fi fost puse sub ascultare, precum si interogarea lui R.T., noul director al SRI, care afirmase in presa ca era la curent cu interceptarile fara drept ale convorbirilor telefonice practicate in cadrul SRI. De asemenea, acesta a solicitat ca SRI sa fie obligat sa prezinte: copia cererilor trimise procurorului pentru a obtine autorizatiile legale de interceptare si inregistrare, cu toate documentele aferente acestora, copia registrului parchetului in care se consemneaza autorizatiile, precum si inscrisurile din dosarele constituite in urma celor 9 plangeri penale formulate de persoanele ale caror convorbiri telefonice au fost interceptate. De asemenea, acesta a solicitat ca SRI sa fie obligat sa precizeze daca interceptarile convorbirilor telefonice au condus la urmarirea penala fata de persoanele vizate. Reclamantul intentiona sa foloseasca aceste probe pentru a demonstra ca autorizatiile emise de procuror, depuse la dosarul cauzei, erau ulterioare interceptarilor convorbirilor telefonice si ca, in orice caz, nu erau justificate de motive legate de siguranta statului. Reclamantul a decis sa nu declanseze procedura de inscriere in fals in inscrisuri oficiale in privinta autorizatiilor.
31. Sedinta a fost amanata pentru 7, apoi pentru 14 martie 1997.
32. Prin incheierea din 14 martie 1997, Tribunalul Militar a hotarat ca toate cererile de probe, sus-mentionate, nu erau pertinente. Instanta s-a pronuntat in sensul ca marturiile depuse de V.M. si R.T. nu aveau legatura cu cauza, deoarece declaratiile facute presei nu puteau face obiectul unui control judecatoresc. In ceea ce priveste documentatia aferenta cererilor de emitere a autorizatiilor, tribunalul a considerat ca aceasta implica elemente strict confidentiale care nu aveau legatura cu cauza, ca de exemplu intrebarea daca ascultarile telefonice au condus la urmariri penale sau problema rezultatului celor 9 plangeri penale. Referitor la registrul parchetului in care se consemneaza autorizatiile de interceptare, tribunalul a constatat ca cererile formulate de SRI si autorizatiile emise de parchet aveau date certificate de autoritatile publice si ca autenticitatea acestora nu putea fi verificata decat prin intermediul unei proceduri de inscriere in fals in inscrisuri oficiale, pe care reclamantul a refuzat sa o initieze.
Cu toate acestea, constatand ca era vorba despre prima cauza adusa in fata instantelor in materia art. 19 si 21 din Legea nr. 51/1991, tribunalul a admis administrarea altor probe solicitate de reclamant: audierea a 6 martori, prezentarea autorizatiilor pentru punerea sub ascultare a telefoanelor in cauza din casetele facute publice in cadrul conferintei de presa, prezentarea regulamentului de organizare a Comisiei parlamentare pentru controlul asupra activitatii SRI (pentru a putea stabili modalitatile de sesizare a comisiei de catre persoanele interesate) si prezentarea procesului-verbal al sedintei tinute de aceasta comisie la 15 mai 1996 (in vederea unei comparatii cu diversele declaratii facute in cursul urmaririi penale).In plus, tribunalul a hotarat din oficiu administrarea altor probe. Astfel, tribunalul a dispus ca parchetul general sa depuna la dosar cererile pentru emiterea autorizatiilor de interceptare, stenogramele sedintelor Camerelor reunite ale Parlamentului si ale comisiilor juridice ale acestuia in cursul carora a fost dezbatuta si adoptata Legea nr. 51/1991, precum si audierea altor 6 martori .33. La 28 martie 1997, tribunalul a luat act de faptul ca parchetul prezentase autorizatiile de interceptare a posturilor telefonice respective din casetele facute publice de catre reclamant in cadrul conferintei de presa, precum si cererile pentru emiterea autorizatiilor de interceptare. Tinand seama de caracterul strict secret al acestor documente, tribunalul le-a depus intr-un volum diferit (volumul nr. 9) constituit in acest scop. De asemenea, tribunalul a audiat 2 martori . Sedinta a fost amanata pentru administrarea celorlalte probe.
34. La 11 aprilie 1997, tribunalul a audiat alti 2 martori, printre care si al doilea reclamant, Mircea Toma, ziarist la A.C. Acesta a denuntat caracterul lipsit de legalitate al interceptarii convorbirilor sale facute de la posturile telefonice instalate la domiciliul sau si la redactia ziarului A.C. unde lucra, precum si refuzul parchetului de a efectua o ancheta concreta in urma plangerii penale formulate in numele ziarului. Tribunalul a amanat sedinta pentru a permite parchetului si SRI sa depuna concluzii cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1991, ridicata intre timp de catre primul reclamant.35. La 21 aprilie 1997, tribunalul a suspendat cauza si a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la exceptia respectiva.
36. Prin decizia din 12 septembrie 1997, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate.
37. La 12 ianuarie 1998, ulterior reluarii judecarii cauzei, Tribunalul Militar a amanat sedinta la cererea avocatului primului reclamant, aflat in imposibilitatea de a se prezenta in fata instantei.
38. La 9 februarie 1998, tribunalul a audiat 3 martori . In cadrul sedintei, reclamantul a denuntat mai multe erori prezente in raspunsul parchetului general cu privire la autorizatiile emise.
39. In perioada 9 martie-4 august 1998, tribunalul a amanat sedinta de 6 ori, in principal din cauza absentei celor 5 martori citati sa se infatiseze; in cele din urma, au fost audiati 2 dintre acestia.
40. La 22 septembrie 1998, reclamantul a depus concluzii scrise. Acesta sustinea ca nu incalcase niciuna dintre valorile protejate de legea penala si ca, in prezenta cauza, nu era intrunita conditia existentei unui pericol social, fata de care se subordona sanctionarea unui act de catre legislatia penala. Acesta a subliniat in special ca scopul actiunii sale fusese de a face publice ilegalitatile comise in cadrul SRI in detrimentul persoanelor particulare si, astfel, de a asigura respectarea drepturilor garantate de Constitutie . Referitor la celelalte modalitati la care ar fi putut apela pentru a denunta neregulile respective, reclamantul a subliniat ca orice actiune la nivel ierarhic era inutila avand in vedere pozitia adoptata de directorul SRI in urma conferintei de presa si faptul ca luase legatura cu deputatul T.C., membru al Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI. In plus, infractiunea prevazuta la art. 19 din Legea nr. 51/1991 implica existenta intentiei de a participa la actiuni care pot aduce atingere sigurantei nationale, in vreme ce el actionase cu buna-credinta. De asemenea, reclamantul a invocat incalcarea libertatii sale de exprimare, in eventualitatea unei condamnari penale. Concluziile se bazau, printre altele, pe inscrisurile clasificate ``strict secrete`` si depuse la dosar in volumul nr. 9.41. Prin hotararea din 20 octombrie 1998, Tribunalul Militar l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa cu inchisoarea de 2 ani cu suspendarea executarii pentru furt, culegerea si transmiterea de informatii cu caracter secret in afara cadrului legal, precum si divulgarea si folosirea, in afara cadrului legal, a informatiilor privind viata particulara, onoarea si reputatia persoanelor.
Hotararea tribunalului s-a bazat pe faptul ca interceptarile telefonice fusesera efectuate in baza unor autorizatii emise de procurori si depuse la dosar. Pentru aceleasi motive, tribunalul a respins sustinerile reclamantului cu privire la indoielile sale fata de legalitatea interceptarilor. De asemenea, tribunalul a observat ca reclamantul nu a denuntat pretinsele nereguli directorului SRI si nu a sesizat Comisia parlamentara pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI. Referitor la elementul intentional al infractiunilor, tribunalul a considerat ca acordul dat de reclamant deputatului T.C. pentru a dezvalui in public continutul casetelor dovedea existenta intentiei, prevazuta de lege, pentru a putea califica faptele respective drept infractiuni .
De asemenea, tribunalul a observat ca, asa cum reiese dintr-o nota prezentata de SRI, potrivit regulamentului intern al acestei institutii, casetele continand convorbiri telefonice se transmiteau departamentului responsabil de transcrierea informatiilor; in cazul in care unitatea care solicitase interceptarea comunicatiilor nu formula o cerere de transcriere in termen de 10 zile,
informatiile se stergeau, iar casetele se restituiau compartimentului de supraveghere-inregistrare in vederea reutilizarii lor.
42. Reclamantul a formulat apel in fata Curtii Militare de Apel.
43. La 5 aprilie 1999, curtea de apel a amanat sedinta pe motivul iregularitatii citarii SRI. La 26 aprilie si 12 mai 1999, curtea de apel a amanat sedinta la cererea reprezentantilor reclamantului, aflati in imposibilitatea de a se prezenta in instanta. La 2 iunie 1999, instanta a desemnat din oficiu un avocat pentru a-l reprezenta pe reclamant si a amanat sedinta pentru a-i permite sa ia cunostinta de continutul dosarului.
44. In sedinta din 7 iunie 1999, la care reclamantul nu s-a prezentat, avocatul desemnat din oficiu a solicitat sa fie depuse la dosar cererile trimise procurorului pentru a obtine autorizatiile legale de interceptare, precum si o copie a registrului parchetului in care se consemnau autorizatiile. Curtea Militara de Apel a stabilit ca probele respective fusesera administrate deja si, prin urmare, a respins cererea avocatului.
45. Prin decizia din 14 iunie 1999, Curtea Militara de Apel a confirmat hotararea pronuntata in prima instanta.
46. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei hotarari la Curtea Suprema de Justitie.
47. La 16 decembrie 1999, 30 martie 2000, 22 iunie 2000, 19 octombrie 2000, 18 ianuarie 2001, 28 iunie 2001 si 14 februarie 2002, Curtea Suprema de Justitie a amanat sedinta la cererea reclamantului, care dorea sa fie reprezentat de un avocat ales ori sa se apere singur. La 8 februarie si 25 octombrie 2001, instanta suprema a respins cererile reclamantului privind trimiterea cauzei la parchet si incetarea procesului, cereri intemeiate pe faptul ca la 26 noiembrie 2000 fusese ales deputat, functie care ii garanta imunitate parlamentara. La 22 noiembrie 2001, Curtea Suprema de Justitie a amanat sedinta pentru a se putea pronunta asupra unei cereri de recuzare formulate de reclamant. La 17 ianuarie 2002, instanta a amanat sedinta pentru a permite reclamantului sa-si prezinte motivele de recurs. Dezbaterile au avut loc la 11 aprilie 2002.
48. Prin decizia din 13 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins exceptia ridicata de reclamant cu privire la imunitatea sa parlamentara, dupa ce a constatat ca acesta devenise deputat la 26 noiembrie 2000, adica ulterior trimiterii sale in judecata . Pe fond, instanta a respins recursul reclamantului, confirmand motivarea primei instante.
D. Interceptarea convorbirilor telefonice ale celui de-al doilea si al treilea reclamant
49. Una dintre casetele luate de Constantin Bucur si facute publice continea inregistrarea unei convorbiri telefonice care a avut loc la 12 aprilie 1996 intre cea de-a treia reclamanta, fiica minora a celui de-al doilea reclamant, si mama acesteia, de la telefonul instalat la domiciliul celui de-al doilea si al treilea reclamant.
50. Cel de al doilea reclamant, Mircea Toma, precum si unii dintre colegii sai de la redactia ziarului A.C. au depus plangere penala denuntand interceptarile fara drept ale convorbirilor telefonice efectuate de la posturile telefonice apartinand ziarului. La 28 noiembrie 1996, redactia ziarului a primit o nota de informare ca interceptarile in cauza vizau un anumit membru al redactiei si fusesera realizate pe baza autorizatiei emise de procuror.
51. La 11 aprilie 1997, cu ocazia audierii sale de catre Tribunalul Militar in cadrul procesului penal impotriva primului reclamant, cel de-al doilea reclamant a denuntat caracterul nelegal al interceptarii convorbirilor sale facute de la posturile telefonice instalate la domiciliul sau ori la redactia ziarului A.C. unde lucra, precum si refuzul parchetului de a efectua o ancheta reala in urma plangerii penale formulate in numele ziarului (supra, pct. 34). Tribunalul nu a dat curs denuntarilor facute de cel de al doilea reclamant.
52. In pofida mai multor cereri adresate autoritatilor, reclamantii nu au putut obtine copii ale diferitelor documente depuse la dosarul penal, in special cererile de autorizare, autorizatiile de interceptare sau transcrierile convorbirilor telefonice, din cauza caracterului lor strict secret . Cu toate acestea, la 29 mai 2003, cel de-al doilea reclamant si avocata sa, doamna Macovei, au luat cunostinta de o parte din inscrisurile din dosarul penal la sediul Tribunalului Militar. Cel de-al doilea reclamant a aflat astfel ca telefoanele redactiei ziarului A.C. si telefonul de la domiciliul sau au fost puse sub ascultare, pe baza autorizatiei emise de procuror la 16 noiembrie 1995. Durata de valabilitate a actului de autorizare s-a mentinut pana la 15 mai 1996.
53. In intervalul scurt de timp in care a fost autorizata sa consulte dosarul, avocata celui de-al doilea reclamant a copiat de mana cererea SRI pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale domnului Toma, precum si autorizatia emisa de procuror in acest scop. Din lectura copiilor respective, care au fost transmise Curtii, reiese ca cererea pentru emiterea autorizatiei de interceptare se bazeaza pe faptul ca SRI detinea informatii si indicii care sugerau ca domnul Toma desfasura activitati ce constituiau o amenintare pentru siguranta nationala a Romaniei, fara alte precizari referitoare la informatiile si indiciile respective. Autorizatia emisa procuror la 16 noiembrie 1995 nu prezinta o motivare mai ampla.
II. Dreptul si practica interne relevante
54. Dispozitia relevanta din Codul penal este redactata dupa cum urmeaza: Articolul 263 ALIN. 1
Omisiunea sesizarii organelor judiciare
Fapta functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala, potrivit legii de procedura penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.
55. Prevederile relevante ale Legii nr. 51/1991 dispun: Articolul 3
Constituie amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei urmatoarele:
a)
planurile si actiunile care vizeaza suprimarea sau stirbirea suveranitatii, unitatii, independentei sau indivizibilitatii statului roman;
b)
actiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de razboi contra tarii sau de razboi civil, inlesnirea ocupatiei militare straine [...];
c)
tradarea prin ajutarea inamicului;
d)
actiunile armate sau orice alte actiuni violente care urmaresc slabirea puterii de stat;
e)
spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, procurarea ori detinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, in vederea transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine [...];
f)
subminarea, sabotajul sau orice alte actiuni care au ca scop inlaturarea prin forta a institutiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani sau pot aduce atingere capacitatii de aparare ori altor asemenea interese ale tarii, precum si actele de distrugere, degradare [...] a structurilor necesare bunei desfasurari a vietii social-economice sau apararii nationale;
g)
actiunile prin care se atenteaza la viata, integritatea fizica sau sanatatea persoanelor care indeplinesc functii importante in stat [...];
h)
initierea, organizarea, savarsirea sau sprijinirea in orice mod a actiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste [...];
i)
actele teroriste, precum si initierea sau sprijinirea in orice mod a oricaror activitati al caror scop il constituie savarsirea de asemenea fapte;
j)
atentatele contra unei colectivitati [...];
k)
sustragerea de armament, munitie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitatile autorizate sa le detina, contrabanda cu acestea [...], precum si portul de armament sau munitie, fara drept, daca prin acestea se pune in pericol siguranta nationala;
l)
initierea sau constituirea de organizatii [...] in scopul desfasurarii vreuneia din activitatile enumerate la lit. a) - k), precum si desfasurarea in secret de asemenea activitati de catre organizatii sau grupari constituite potrivit legii.
Articolul 4
Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite in scopul restrangerii sau interzicerii dreptului de aparare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natura, garantate prin Constitutie sau legi. Nicio persoana nu poate fi urmarita pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice si nu poate face obiectul unei imixtiuni in viata sa particulara, in familia sa, in domeniul sau proprietatile sale ori in corespondenta sau comunicatii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale, daca nu savarseste vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o amenintare la adresa sigurantei nationale.
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 8
Activitatea de informatii pentru realizarea sigurantei nationale se executa de Serviciul Roman de Informatii, organul de stat specializat in materia informatiilor din interiorul tarii [...]
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 10
Activitatea de informatii pentru realizarea sigurantei nationale are caracter secret de stat .
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 13
Situatiile prevazute la art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, in cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedura penala, autorizarea efectuarii unor acte, in scopul culegerii de informatii, constand in: interceptarea comunicatiilor [...] Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atributii in domeniul sigurantei nationale, de catre procurori anume desemnati de procurorul general al Romaniei. [...] procurorul [...] emite un mandat care trebuie sa contina: aprobarea pentru categoriile de comunicatii care pot fi interceptate, categoriile de informatii, documente sau obiecte care pot fi obtinute; identitatea persoanei, daca este cunoscuta, ale carei comunicatii trebuie interceptate ori care se afla in posesia datelor informatiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obtinute; organul imputernicit cu executarea; descrierea generala a locului in care urmeaza a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.
Durata de valabilitate a mandatului nu poate depasi 6 luni. In cazurile intemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fara a se putea depasi, de fiecare data, 3 luni.
Orice cetatean care se considera vatamat in mod nejustificat prin activitatile care fac obiectul mandatului [...] se poate adresa cu plangere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul.
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 16
Mijloacele de obtinere a informatiilor necesare sigurantei nationale nu trebuie sa lezeze, in niciun fel, drepturile sau libertatile fundamentale ale cetatenilor, viata particulara, onoarea sau reputatia lor [...]
Cetateanul care se considera lezat [...] poate sesiza oricare din comisiile permanente pentru aparare si asigurarea ordinii publice ale celor doua camere ale Parlamentului.
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 19
Initierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul Romaniei a unor structuri informative care pot aduce atingere sigurantei nationale, sprijinirea in orice mod a acestora sau aderarea la ele, detinerea, confectionarea sau folosirea ilegala de mijloace specifice de interceptare a comunicatiilor, precum si culegerea si transmiterea de informatii cu caracter secret ori confidential, prin orice mijloace, in afara cadrului legal, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Tentativa se pedepseste.
Articolul 20
Desfasurarea, fara mandat, a activitatilor supuse autorizarii in conditiile art. 13 [...], sau depasirea mandatului acordat se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta functionarului care divulga, refuza sau impiedica, in orice mod, aducerea la indeplinire a mandatului eliberat in conditiile prevazute in art. 13.
Tentativa se pedepseste.
Articolul 21
Informatiile privind viata particulara, onoarea sau reputatia persoanelor, cunoscute incidental in cadrul obtinerii datelor necesare sigurantei nationale, nu pot fi facute publice.
Divulgarea sau folosirea, in afara cadrului legal, de catre salariatii serviciilor de informatii, a datelor prevazute in alin. 1, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Tentativa se pedepseste.
56. Prevederile relevante ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii sunt redactate astfel: Articolul 2
``Serviciul Roman de Informatii organizeaza si executa activitati pentru culegerea, verificarea si valorificarea informatiilor necesare cunoasterii, prevenirii si contracararii oricaror actiuni care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei.``
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 8
Serviciul Roman de Informatii este autorizat sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea si stocarea informatiilor privitoare la siguranta nationala, in conditiile legii.
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 10
In situatiile care constituie amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei, Serviciul Roman de Informatii, prin cadre stabilite in acest scop, solicita procurorului eliberarea mandatului prevazut de art. 13 din Legea privind siguranta nationala a Romaniei pentru desfasurarea activitatilor autorizate de acesta.
........ ................ ................ ................ ........ .............
Articolul 45
Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informatii au caracter de secret de stat, se pastreaza in arhiva sa proprie si nu pot fi consultate decat cu aprobarea directorului, in conditiile legii.
Documentele, datele si informatiile Serviciului Roman de Informatii pot deveni publice numai dupa trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.
57. Dispozitiile referitoare la statutul procurorilor si instantelor militare, in vigoare la data faptelor, respectiv articolele relevante din Constitutie, din Legea nr. 54/1993 privind organizarea instantelor si parchetelor militare (Legea nr. 54/1993) si din Codul de procedura penala sunt descrise in Hotararea Maszni impotriva Romaniei (nr. 59.892/00, pct. 24-25, 21 septembrie 2006) si in Hotararea Begu impotriva Romaniei (nr. 20.448/02, pct. 63, 15 martie 2011). 58. La 14 decembrie 2004 a fost adoptata Legea nr. 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari ale legii. Principiile generale stabilite de aceasta lege sunt in special urmatoarele: principiul responsabilitatii (conform caruia orice persoana care semnaleaza incalcari ale legii este datoare sa sustina reclamatia cu date sau indicii privind fapta savarsita); principiul bunei conduite (conform caruia este ocrotit si incurajat actul de avertizare in interes public cu privire la aspectele de integritate publica si buna administrare, cu scopul de a spori capacitatea administrativa si prestigiul autoritatilor publice prevazute de lege); principiul bunei-credinte (conform caruia este ocrotita prin lege persoana incadrata intr-o autoritate publica, institutie publica sau alta unitate bugetara [...] care a facut o sesizare, convinsa fiind de realitatea starii de fapt si ca fapta constituie o incalcare a legii) (art. 4). Sesizarea poate fi facuta, alternativ sau cumulativ, la una sau mai multe dintre entitatile urmatoare, fara ordine de preferinta: seful ierarhic; conducatorul autoritatii respective; comisiile de disciplina; organele judiciare; organele insarcinate cu cercetarea conflictelor de interese si a incompatibilitatilor; comisiile parlamentare; mass-media; organizatiile profesionale, sindicale sau patronale; organizatiile neguvernamentale (art. 6). Avertizorii in interes public beneficiaza de prezumtia de buna-credinta [art. 7 alin. (1) lit. a)]. In litigiile de munca sau in cele privitoare la raporturile de serviciu, instanta poate dispune anularea sanctiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, daca sanctiunea a fost aplicata ca urmare a unei avertizari in interes public, facuta cu buna-credinta (art. 9). 59. Documentul de insotire a Raportului Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate in Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare, din data de 22 iulie 2009, are urmatorul pasaj:
In ceea ce priveste sanctionarea functionarilor publici, datele colectate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici releva faptul ca, in 2008, comisiile disciplinare au solutionat 837 de plangeri si au aplicat 375 de sanctiuni. Majoritatea acestor sanctiuni au constat in avertismente scrise, dar au inclus, de asemenea, 38 de concedieri. In 48 de cazuri a fost recomandata inceperea urmaririi penale. In mod surprinzator, putine plangeri au provenit de la public (doar 15%) si doar 9 au fost efectuate de avertizori. Majoritatea plangerilor au fost depuse de persoanele responsabile sau de directorul institutiilor. [...] Este necesara consolidarea punerii in practica si constientizarea politicilor de denuntare in cadrul institutiilor (in special a caracterului confidential al acestora).
III. Dreptul si practica internationale relevante
60. Pasajele relevante din Recomandarea nr. R (2000)10 a Comitetului de Ministri privind codurile de conduita pentru functionarii publici, adoptata la 11 mai 2000, sunt redactate astfel:
Articolul 11
Tinand cont in mod corect de dreptul de acces la informatiile oficiale, functionarul public trebuie sa trateze in mod adecvat, cu toata confidentialitatea necesara, toate informatiile si toate documentele obtinute in exercitarea, sau cu ocazia exercitarii functiilor sale.
Articolul 12
Raportarea
5. Functionarul public trebuie sa semnaleze autoritatilor competente orice dovada, afirmatie sau banuiala de activitate ilegala sau criminala privind functia publica despre care el sau ea are cunostinta in sau cu ocazia exercitarii functiilor sale. Ancheta asupra faptelor raportate revine autoritatilor competente.
6. Administratia publica trebuie sa vegheze ca functionarul public care semnaleaza un caz prevazut aici mai sus in baza unor banuieli rezonabile si de buna credinta sa nu sufere niciun prejudiciu.
61. La 19 aprilie 2007, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat Rezolutia 1551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare in cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat . Paragrafele relevante sunt formulate astfel:
1. Adunarea Parlamentara considera ca protectia legitima a secretelor de stat nu trebuie sa devina un pretext pentru a restrange in mod nejustificat libertatea de exprimare sau de informare, cooperarea stiintifica internationala si activitatea avocatilor si a altor aparatori ai drepturilor omului.
2. Aceasta reaminteste importanta libertatii de exprimare si de informare intr-o societate democratica, in care trebuie sa existe posibilitatea de a denunta in mod liber coruptia, incalcarea drepturilor omului, distrugerea mediului si orice alt abuz de putere .
[...]
5. Adunarea constata ca legislatia a numeroase state membre ale Consiliului Europei referitoare la secretul de stat este mai degraba vaga sau acopera un domeniu prea vast, ceea ce lasa posibilitatea de a o interpreta astfel incat sa inglobeze o intreaga serie de activitati legitime ale jurnalistilor, oamenilor de stiinta, avocatilor sau ale altor aparatori ai drepturilor omului.
6. [...] Curtea Europeana a Drepturilor Omului, la randul sau, a concluzionat ca interdictia impusa presei de justitia britanica de a publica articole referitoare la o carte (Spycatcher) despre care se considera ca ar contine informatii secrete era A�disproportionataA�, dat fiind ca respectiva lucrare era deja difuzata in strainatate.
[...]
9. Aceasta invita autoritatile judiciare din toate tarile vizate si Curtea Europeana a Drepturilor Omului sa gaseasca un echilibru corespunzator intre, pe de o parte, interesul autoritatilor publice de a proteja secretul de stat si, pe de alta parte, libertatea de exprimare si libera circulatie a informatiilor in domeniul stiintific, precum si interesul pe care il prezinta pentru societate denuntarea abuzurilor de putere .
10. Adunarea constata ca procedurile penale pentru incalcarea secretului de stat sunt deosebit de sensibile si supuse unor abuzuri motivate de ratiuni politice. In consecinta, Adunarea considera ca urmatoarele principii prezinta, pentru
toate persoanele si autoritatile implicate, un caracter vital pentru a garanta echitatea procedurilor respective:
10.1. Informatiile care apartin domeniului public nu pot fi considerate secrete de stat, iar divulgarea lor nu poate fi asimilata spionajului si reprimata ca atare, chiar daca persoana implicata culege, sintetizeaza, analizeaza sau comenteaza informatiile respective. Acelasi lucru este valabil pentru participarea la cooperare stiintifica internationala si pentru denuntarea coruptiei, a incalcarii drepturilor omului, a distrugerii mediului sau a oricarui alt abuz de putere din partea autoritatilor publice (whistle-blowing);
10.2. Legislatia privind secretul de stat, inclusiv listele de informatii secrete care ar putea servi ca temei pentru urmarirea penala, trebuie sa fie clara si, in primul rand, publica. Ordinele secrete in masura sa justifice raspunderea penala nu pot fi considerate compatibile cu normele juridice ale Consiliului Europei si ar trebui sa fie abrogate in toate statele membre;
[...]
10.5. Instantele ar trebui sa vegheze la garantarea caracterului echitabil al proceselor acordand o atentie deosebita principiului egalitatii armelor intre Ministerul Public si aparare [...]
10.7. In plus, civilii nu trebuie, de regula, sa fie judecati de instantele militare; si trebuie subliniat ca toate procesele trebuie sa se desfasoare in fata unor instante competente, independente si impartiale, in cadrul unor proceduri conforme cu principiile internationale de echitate; [...]
62. Al saptelea Raport general de activitate al GRECO (Groupe da��A�tats contre la corruption - Grupul de state impotriva coruptiei), adoptat in cadrul celei de a 32-a sedinte plenare, desfasurata in perioada 19-23 martie 2007, contine un capitol privind protectia avertizorilor. Raportul arata ca numai Norvegia, Marea Britanie, Romania si Statele Unite ale Americii au adoptat, pana la acea data, legislatii specifice in materie de avertizare si contine urmatorul pasaj:
Divulgarea de informatii confidentiale
Avertizorii pot avea nevoie de asigurari ca nu se expun unor sanctiuni disciplinare prin divulgarea unor informatii confidentiale. In mai multe state membre, legislatia este clara in privinta ideii ca functionarii care lanseaza avertismente pe caile corespunzatoare nu pot fi acuzati de incalcarea obligatiei lor de confidentialitate (exemple: Franta, Spania). Legislatia britanica prevede ca orice obligatie contractuala de confidentialitate este nula in masura in care aceasta impiedica un angajat sa faca dezvaluiri sub protectie . Cu toate acestea, daca avertizorul savarseste o infractiune facand dezvaluiri, acesta nu are protectie . Efectul principal al acestei dispozitii este de a exclude divulgarile care constituie o amenintare pentru securitatea nationala si constituie o incalcare a legii privind secretul de stat (Official Secrets Act).
63. La 29 aprilie 2010, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat Rezolutia 1729(2010) referitoare la protectia persoanelor care denunta nereguli (``orice persoana preocupata care trage un semnal de alarma pentru a pune capat unor actiuni ce pot constitui un risc pentru alta persoana``) cu scopul de a consolida responsabilizarea si de a optimiza lupta impotriva coruptiei si a administrarii defectuoase, atat in sectorul public, cat si in cel privat. Dupa ce a constatat ca majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei nu dispun de texte de lege complete pentru protejarea avertizorilor, desi un numar mare dintre acestea au incluse in sistemele lor juridice reglementari privind diferite aspecte ale acestei probleme si privind raporturile de munca, procedura penala, mijloacele de informare in masa, precum si masuri specifice pentru lupta anticoruptie, Adunarea Parlamentara a invitat toate statele membre sa isi revizuiasca legislatia privind protectia avertizorilor, tinand seama de urmatoarele principii directoare:
Protectia A�avertizorilorA�
6.1.1. definitia dezvaluirilor protejate trebuie sa includa toate avertismentele de buna-credinta impotriva diferitelor tipuri de acte ilicite, inclusiv a tuturor incalcarilor grave ale drepturilor omului, care afecteaza sau ameninta viata, sanatatea, libertatea si orice alt interes legitim al persoanelor in calitate de subiecti ai administratiei publice sau contribuabili, ori in calitate de actionari, angajati sau clienti ai societatilor private;
6.1.2. prin urmare, legislatia ar trebui sa acopere avertizorii din sectorul public, ca si din cel privat, inclusiv membrii fortelor armate si ai serviciilor de informatii; si
6.1.3. ar trebui sa codifice punctele relevante in urmatoarele domenii ale dreptului:
6.1.3.1. dreptul muncii - in special protectia impotriva concedierilor abuzive si a altor forme de represalii in legatura cu locul de munca;
6.1.3.2. dreptul penal si procedural penal - in special protectia impotriva urmarii penale pentru calomnie sau incalcarea secretului comercial ori a secretului de stat, precum si protectia martorilor;
6.1.3.3. dreptul mass-media - in special, protectia surselor jurnalistice [...]
6.2.3. In cazul in care nu exista cai interne pentru avertizare sau acestea nu functioneaza in mod corect, ori nu ar fi rezonabil sa se astepte ca acestea functioneaza in mod corect data fiind natura problemei denuntate de avertizor, ar fi de asemenea indicata protejarea persoanei care foloseste cai externe, inclusiv mijloace de informare in masa .
6.2.4. Orice avertizor trebuie considerat ca actionand cu buna-credinta, cu conditia sa existe motive rezonabile pentru a crede ca informatia divulgata este adevarata, chiar daca ulterior se dovedeste contrariul, precum si cu conditia sa nu existe obiective ilicite sau contrare eticii.
6.2.5. Legislatia relevanta ar trebui sa asigure avertizorilor de buna-credinta o protectie fiabila impotriva oricarei forme de represalii printr-un mecanism de aplicare care ar permite sa se verifice realitatea actiunilor denuntate de catre avertizor si sa i se solicite angajatorului sa remedieze situatia, chiar si temporar, pana la clarificarea completa a situatiei, precum si printr-o despagubire financiara corespunzatoare, in cazul in care represaliile nu pot fi anulate intr-un mod rezonabil.
[...]
64. Pasajele relevante din documentele si jurisprudenta internationale in materie de secrete de stat sunt descrise in Hotararea Stoll impotriva Elvetiei [(MC), nr. 69698/01, pct. 39-44, CEDO 2007-V]. Reiese ca, desi toate statele membre ale Consiliului Europei au adoptat probabil reglementari privind pastrarea caracterului confidential sau secret al anumitor date sensibile si pedepsirea actiunilor contrare acestui obiectiv, respectivele reglementari se dovedesc a fi foarte diverse nu numai in raport cu definitia secretului si cu modul in care se gestioneaza datele sensibile care tin de competenta lor, ci si in raport cu modalitatile si conditiile urmaririi penale a autorului unei divulgari fara drept de informatii (Stoll, citata anterior, pct. 107).
65. Extrasele relevante din documentele internationale referitoare la coruptie si la protectia angajatilor sunt prezentate in Hotararea Guja impotriva Moldovei [(MC), nr. 14.277/04, pct. 43-46, 12 februarie 2008).
66. Extrasele relevante din Rezolutia interimara RA�sDH (2005)57 privind hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 in Cauza Rotaru impotriva Romaniei [(MC), nr. 28.341/95, CEDO 2000-V], adoptata de Comitetul de Ministri la 5 iulie 2005, in cadrul celei de a 933-a reuniuni a delegatilor ministrilor, prin care autoritatile romane au fost invitate sa adopte cu celeritate reformele legislative necesare pentru a raspunde criticilor formulate de Curte in hotararea privind sistemul roman de culegere si arhivare a informatiilor de catre serviciile secrete,
sunt prezentate in Hotararea Asociatia ``21 Decembrie 1989`` si altii impotriva Romaniei (nr. 33.810/07 si 18.817/08, pct. 109, 24 mai 2011).
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 38 din Conventie
67. Pentru a putea aprecia temeinicia capetelor de cerere formulate de reclamanti si tinand seama de natura invinuirilor formulate, la data comunicarii prezentei cauze Guvernului roman, 10 septembrie 2007, Curtea i-a solicitat acestuia o copie a intregului dosar penal desfasurat in aceasta cauza impotriva primului reclamant.
68. In observatiile privind admisibilitatea si temeinicia cererii, Guvernul s-a declarat in imposibilitatea de a prezenta Curtii intregul dosar de urmarire penala intocmit in aceasta cauza (volumele nr. 1 si 2, cu exceptia inscrisurilor care constituie articole de ziar sau transcrierea casetelor pe care primul reclamant si le-a insusit). Guvernul nu a putut furniza nici volumul nr. 9 al dosarului constituit in faza judecarii cauzei de catre instante, care cuprindea, printre altele, cererile de autorizare si autorizatiile de interceptare a convorbirilor telefonice in litigiu. Guvernul a prezentat o nota a SRI din data de 28 decembrie 2007, prin care acesta din urma precizeaza ca volumele sus-mentionate contin secrete de stat care nu pot fi divulgate, declasificarea acestora intrand in atributiile Guvernului, in temeiul Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate; in nota respectiva, SRI considera totodata ca este in conformitate cu dreptul intern si international, inclusiv cu Conventia si jurisprudenta Curtii, clasificarea ca secrete de stat a volumelor sus-mentionate. 69. Intr-o nota datata 29 mai 2003, avocatii reclamantului in cadrul procedurii in fata Curtii precizeaza ca autoritatile au refuzat sa le ofere o copie a diverselor documente depuse la dosarul penal al primului reclamant, invocand caracterul strict secret al acestora (supra, pct. 52). Acestia nu au putut copia, de mana, decat foarte putine documente, avand in vedere timpul scurt de care au dispus pentru a consulta dosarul la grefa Tribunalului Militar.
70. In aceste conditii, se ridica problema respectarii de catre statul parat a obligatiilor care ii revin in temeiul art. 38 A� 1 lit. a) din Conventie, redactat dupa cum urmeaza la momentul faptelor:
In cazul in care Curtea declara o cerere admisibila, ea:
a. procedeaza la examinarea cauzei conform principiului contradictorialitatii, impreuna cu reprezentantii partilor si, daca este cazul, la o ancheta, pentru a carei buna desfasurare statele interesate vor asigura toate facilitatile necesare;
71. Curtea reaminteste in aceasta privinta ca este vital pentru buna functionare a mecanismului recursului individual instituit prin art. 34 din Conventie ca statele sa furnizeze toate facilitatile necesare pentru a permite examinarea serioasa si efectiva a cererilor [TanrA�kulu impotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 70, CEDO 1999-IV]. Faptul ca un guvern se abtine, fara sa dea o explicatie satisfacatoare, de la furnizarea informatiilor de care dispune, poate conduce Curtea la anumite concluzii privind temeinicia alegatiilor reclamantilor. De asemenea, poate oferi o impresie negativa a masurii in care statul parat isi respecta obligatiile care ii revin in temeiul art. 38 din Conventie (Timurtas impotriva Turciei, nr. 23.531/94, pct. 66 si 70, CEDO 2000-VI).
72. Curtea observa ca Guvernul nu i-a transmis copia integrala a dosarului penal privind condamnarea penala a primului reclamant, pe care o solicitase. Curtea acorda o importanta deosebita inscrisurilor din dosar pentru stabilirea faptelor specifice prezentei cereri. Guvernul nu a negat ca se afla in posesia dosarului integral, dar a trimis Curtii doar o parte a acestuia. In cazul volumelor nr. 1, 2 si 9, Guvernul a invocat caracterul strict secret al inscrisurilor, care nu puteau fi dezvaluite publicului, nici macar unei organizatii internationale. Curtea reaminteste insa ca, prin ratificarea Conventiei, statele au acceptat, in conditiile art. 38 din Conventie, sa furnizeze toate facilitatile necesare pentru a permite examinarea serioasa si efectiva a cererilor. Aceasta obligatie implica instituirea oricarei proceduri necesare pentru o comunicare fara restrictii si pentru schimbul de documente cu Curtea . In aceste conditii, Guvernul nu se poate limita la invocarea caracterului prezumtiv secret al inscrisurilor solicitate (a se vedea Timurtas, citata anterior, pct. 67, si Nolan si K. impotriva Rusiei, nr. 2.512/04, pct. 56, 12 februarie 2009). Mai mult, Curtea observa ca reprezentatii primului reclamant au putut lua cunostinta de inscrisurile clasificate strict secrete in cursul procedurii penale interne, insa le-a fost imposibil sa faca public continutul lor din cauza angajamentelor de confidentialitate pe care au fost obligati sa le semneze (supra, pct. 26). Aceasta arata ca informatiile din inscrisurile respective nu se numara printre cele la care accesul este interzis oricarei persoane cu exceptia serviciului de informatii sau a functionarilor de rang inalt (a se vedea, in acelasi sens, Nolan si K., citata anterior, pct. 56). Pe de alta parte, din nota SRI prezentata de Guvern reiese ca acesta din urma avea el insusi dreptul de a decide, dupa caz, declasificarea inscrisurilor respective, insa nu a facut acest lucru si, in orice caz, nu si-a motivat refuzul sau nu a explicat de ce nu intentiona sa procedeze astfel. De altfel, acesta nu a avut in vedere sa solicite, in temeiul art. 33 A� 2 si 3 din Regulamentul Curtii, confidentialitatea inscrisurilor respective sau sa transmita un rezumat al elementelor factuale importante. De asemenea, Guvernul nu a prezentat argumente sau elemente in sprijinul ideii ca, pentru examinarea capetelor de cerere formulate de reclamanti, cuprinsul documentelor respective nu este decisiv.
73. Referindu-se la importanta pe care o prezinta cooperarea cu un stat parat in cadrul procedurilor desfasurate in temeiul Conventiei, precum si la dificultatea stabilirii faptelor specifice prezentei cauze, Curtea considera ca in prezenta cauza statul parat nu si-a indeplinit obligatia, care decurge din art. 38 din Conventie, de a-i pune la dispozitie toate facilitatile necesare pentru a putea stabili faptele.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie
74. Potrivit primului reclamant, condamnarea sa penala prin hotararea definitiva din 13 mai 2002 a Curtii Supreme de Justitie a constituit o atingere adusa dreptului sau la libertatea de exprimare prevazut la art. 10 din Conventie, redactat astfel:
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica Statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.
75. Guvernul contesta acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
76. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie . De asemenea, Curtea subliniaza ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Existenta unei ingerinte
77. In opinia primului reclamant, condamnarea sa penala a constituit o ingerinta in dreptul sau la libertatea de exprimare. Guvernul nu contesta acest argument. Curtea considera ca aceasta masura pronuntata impotriva reclamantului pe motiv ca a facut publice informatii secrete si si-a insusit unsprezece casete in vederea fundamentarii sustinerilor sale se interpreteaza ca o ``ingerinta a unei autoritati publice`` in exercitarea, de catre persoana in cauza, a dreptului sau la libertatea de exprimare garantat prin primul paragraf al art. 10 din Conventie .
78. O asemenea ingerinta incalca art. 10, cu exceptia cazului in care, fiind ``prevazuta de lege``, viza unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevazute la paragraful 2 si era ``necesara intr-o societate democratica`` pentru indeplinirea scopului sau scopurilor respective.
2. ``Prevazuta de lege``
79. Primul reclamant sustine ca ingerinta nu avea temei legal in dreptul intern. Acesta observa ca la data adoptarii hotararii Curtii Supreme de Justitie intrase in vigoare Legea nr. 182/2002, care la art. 24 alin. (5) prevedea urmatoarele: se interzice clasificarea ca secrete de stat a informatiilor, datelor sau documentelor in scopul ascunderii incalcarilor legii, erorilor administrative, limitarii accesului la informatiile de interes public, restrangerii ilegale a exercitiului unor drepturi ale vreunei persoane ori lezarii altor interese legitime. Totodata, la vremea respectiva era in vigoare Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, care prevede la art. 13 ca informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate ori o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public. Curtea Suprema de Justitie nu ar fi luat in considerare aceste dispozitii in motivarea hotararii din 13 mai 2002. 80. Guvernul considera ca ingerinta era prevazuta de lege din moment ce condamnarea era intemeiata pe art. 208 C. pen. si art. 19 si 21 din Legea nr. 51/1991, care erau totodata accesibile si previzibile. 81. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta, potrivit careia formularea ``prevazuta de lege`` impune nu numai ca masura incriminata sa aiba temei in dreptul intern, ci vizeaza totodata calitatea legii in cauza: aceasta trebuie sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in efectele ei [a se vedea, de exemplu, RekvA�nyi impotriva Ungariei (MC), nr. 25.390/94, pct. 34, CEDO 1999-III]. Conditia previzibilitatii este indeplinita atunci cand justitiabilul poate stii, pornind de la textul prevederii relevante si, dupa caz, prin intermediul interpretarii ei de catre instante, ce acte si omisiuni angajeaza raspunderea sa penala (Karademirci si altii impotriva Turciei, nr. 37.096/97 si 37.101/97, pct. 40, CEDO 2005-I).
82. In prezenta cauza, Curtea observa ca reclamantul a fost condamnat in temeiul articolelor mentionate de Guvern. Prin urmare, concluzioneaza ca masura avea un temei in dreptul intern. In ceea ce priveste calitatea legii in cauza, accesibilitatea acesteia nu a fost pusa la indoiala. In schimb, Curtea nu este convinsa ca dreptul intern raspunde cerintei de previzibilitate care decurge din jurisprudenta sa. Totusi, Curtea nu considera necesar sa solutioneze aceasta chestiune din moment ce masura in litigiu este, din alte motive, incompatibila cu art. 10 din Conventie .
3. Scop legitim
83. Primul reclamant considera ca ingerinta nu avea niciun scop legitim. Guvernul, la randul sau, este de parere ca masura in litigiu avea ca scop prevenirea si pedepsirea infractiunilor care aduc atingere sigurantei statului.
84. Curtea considera legitim scopul invocat de Guvern. In prezent, aceasta trebuie sa cerceteze daca ingerinta era necesara intr-o societate democratica.
4. ``Necesara intr-o societate democratica``
a)
Argumentele partilor85. Primul reclamant afirma ca prin divulgarea faptelor nelegale concrete care au fost savarsite in cadrul institutiei angajatoare nu a facut decat sa isi exercite libertatea de exprimare pentru a aduce la cunostinta publicului chestiuni de mare interes public, avand legatura cu respectarea vietii private si ascultarile fara drept efectuate de serviciile secrete, si care au avut un impact considerabil asupra procesului de democratizare a tarii, asupra pluralismului politic si libertatii presei. In plus, fara casetele pe care si le-a insusit de la locul de munca si pe care le-a prezentat in cadrul conferintei de presa, afirmatiile sale nu ar fi avut credibilitate.
86. Acesta subliniaza ca din buna-credinta a facut publice informatiile de care a luat cunostinta in exercitarea atributiilor sale, cu scopul de a pune capat faptelor nelegale si abuzurilor savarsite in cadrul SRI, care desfasura activitati de politie politica . Inainte de divulgarea publica, reclamantul discutase despre faptele nelegale respective cu colegii sai si fusese chiar mustrat de superiorul sau ierarhic, la ordinul comandantului unitatii. In aceste conditii, era evident, in opinia sa, ca era inutil sa il sesizeze pe comandantul unitatii, singura persoana care era competenta sa aprecieze cererile de autorizare a interceptarilor, sau pe directorul SRI.
87. Reclamantul denunta faptul ca temeiul condamnarii sale penale il constituie existenta unor autorizatii care in realitate au fost emise ulterior interceptarii convorbirilor telefonice cu scopul ascunderii faptelor nelegale facute publice de el. In plus, parchetul si instantele l-ar fi impiedicat sa demonstreze acest lucru respingandu-i cererile de probe avand ca obiect prezentarea documentelor relevante si audierea persoanelor angajate de SRI care declarasera in public, imediat dupa conferinta de presa, ca SRI nu efectuase interceptarile mentionate de reclamant in cadrul conferintei de presa. In subsidiar, acesta sustine ca din autorizatiile depuse la dosar nu reiese ca persoanele ale caror convorbiri au fost interceptate (oameni politici, jurnalisti si membri ai societatii civile) ar fi desfasurat activitati reprezentand o amenintare pentru siguranta nationala, in actele respective nementionandu-se niciun motiv concret. De altfel, si in pofida repetatelor sale cereri in acest sens, existenta unei amenintari reale pentru siguranta nationala nu ar fi fost examinata niciodata de catre parchet sau instante.
88. Reclamantul subliniaza ca, in procedura in fata Curtii, intrebarile respective au fost lasate tot fara raspuns, deoarece Guvernul a refuzat sa transmita autorizatiile respective si documentele aferente invocand caracterul lor secret . Acesta considera ca, in temeiul art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 si al art. 13 din Legea nr. 544/2001 (supra, pct. 79), documentele sus-mentionate constituie ``informatii de interes public`` si nu pot fi asadar clasificate.
89. Potrivit argumentului Guvernului, condamnarea reclamantului era necesara intr-o societate democratica dat fiind ca a