Actiune in pretentii. Autorizatie emisa in vederea participarii la licitatie

Ca urmare a pierderii licitatiei, aceasta obligatie nu mai subzista pentru niciuna dintre parti si, de aceea, conventia partilor nu poate valora contract de furnizare, cu atat mai putin contract de concesiune exclusiva pentru a fi antrenata raspunderea contractuala, actiunea prin care societatea beneficiara a autorizatiei urmareste obligarea societatii emitente la profitul pe care l-ar fi obtinut daca ar fi castigat licitatia fiind nefondata.

Nota: In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil

1. Obiectul cauzei si hotararea pronuntata de Tribunalul Timis ca prima instanta.

1.1.Prin actiunea introductiva, inregistrata la data de 15 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Timis, reclamanta SC S. SRL a solicitat obligarea paratei K.L., persoana juridica din Regatul Unit, la plata sumei de 248.230 Euro, reprezentand prejudiciu material si moral produs urmare conduitei paratei in raporturile comerciale derulate intre cele doua parti in perioada 2008 - 2010, raporturi care prezinta particularitatile unui contract de concesiune comerciala exclusiva.

Potrivit reclamantei, in scopul procedurii licitatiei de atribuire a contractului de achizitie publica fluide degivrante pentru suprafetele portante ale aeronavelor, organizate de Aeroportul International T.V. Timisoara, la data de 11 noiembrie 2008 parata a eliberat in favoarea reclamantei documentul intitulat ,,autorizatie`` prin care autoriza ,,doar distribuitorul SC S. SRL sa distribuie produsele ce faceau obiectul licitatiei, garantand, totodata, calitatea si performanta produselor oferite.

In acelasi scop, a sustinut reclamanta, la data de 21 ianuarie 2010, parata a emis autorizatia catre Aeroportul International S.M. Suceava, autoritatea contractanta care a organizat licitatia de atribuire a contractului de furnizare produse lichid degivrant, document prin care autoriza doar distribuitorul SC S. SRL sa distribuie produsele mentionate in cererea de oferta.

Reclamanta a precizat ca, desi la prima licitatie a fost declarata castigatoare o alta societate participanta, SC K. SRL, contractul de achizitie incheiat cu aceasta a fost reziliat, pentru ca ulterior sa fie repus in functiune, SC K. SRL livrand de la acel moment Aeroportului International T.V. lichid achizitionat direct de la parata.

In ce priveste licitatia organizata de Aeroportul International S.M. Suceava, reclamanta a aratat ca aceasta a fost castigata de aceeasi societate SC K. SRL care a oferit tot produse K.

Reclamanta a sustinut ca parata si-a incalcat obligatia de a-i asigura exclusivitatea in furnizarea produselor la care se refera ,,autorizatiile``, ceea ce i-a produs un prejudiciu material si moral a carui contravaloare o solicita prin actiune .

1.2. Prin sentinta nr. 833 din 8 aprilie 2011, Tribunalul Timis a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta, retinand in sprijinul hotararii adoptate urmatoarele:

Inscrisurile de care se prevaleaza reclamanta in dovedirea raporturilor contractuale stabilite cu societatea parata, respectiv cele doua autorizatii, desi emana de la parata, sunt destinate unei autoritati, nu cuprind clauze legate de obligatiile celor doua parti sau pretul ce ar trebui achitat de reclamanta si nu pot impune concluzia concretizarii unei manifestari de vointa contractuala.

Continutul inscrisurilor intitulate ,,Autorizatie`` asigura, pentru reclamanta participanta la procedura de achizitie publica, conditia impusa prin Anuntul de participare nr. 66864 din 28 octombrie 2008, respectiv obligatia participantului de a prezenta autorizatia de la producator/furnizor pentru livrarea produselor.

In acest context, prima instanta a apreciat ca autorizatiile emise de parata si adresate autoritatilor contractante nu pot produce decat efecte ce tin de asigurarea pentru reclamanta a indeplinirii conditiilor formale pentru inscrierea si participarea la licitatie, fara a putea fi calificate ca materializand raporturi contractuale ulterioare intre cele doua parti, cu o clauza de exclusivitate, a carei incalcare sa o indreptateasca pe reclamanta sa pretinda si sa obtina repararea prejudiciului cauzat.

Concluzionand, tribunalul a retinut ca reclamanta nu a facut dovada ca parata si-a asumat obligatii contractuale in sensul celor pretinse, asimilate unui contract de concesiune cu clauza de exclusivitate, contract complex, care presupune participarea a doua parti, concedentul si concesionarul, prin care concedentul vinde concesionarului o marfa, insotita de dreptul exclusiv al concesionarului de recomercializare pe o anumita piata, in schimbul unui pret, ca element esential al acordului de vointa .

2. Apelul.

Impotriva sentintei fondului a declarat apel reclamanta, a carei denumire s-a schimbat in SC M.E. SRL potrivit dovezilor depuse in fata instantei de apel, intimata K.L. formuland cerere de aderare la apel numai sub aspectul acordarii in integralitate a cheltuielilor de judecata efectuate in prima instanta, respectiv onorariu de avocat.

Prin decizia civila nr. 54/A din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, legal investita cu solutionarea caii de atac, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinta primei instante si pe fond a admis in parte actiunea introductiva, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 123.230 Euro catre reclamanta, reprezentand despagubiri civile.

Apelul declarat de parata K.L. a fost respins.

Examinand criticile formulate de reclamana in cadrul motivelor de apel, critici care au vizat interpretarea eronata a starii de fapt si, pe cale de consecinta, a raportului juridic impus de o analiza corecta a inscrisurilor administrate in cauza instanta de apel a constatat urmatoarele:

Mentiunea din cuprinsul celor doua acte datate 11 noiembrie 2008 si 21 ianuarie 2010, emanand de la parata, prin care autoriza ,,numai`` pe reclamanta, in calitate de furnizor al produselor, face dovada exclusivitatii.

Totodata, instanta de control judiciar a constatat ca inscrisurile nu contin nicio conditionare sau limitare in timp, pentru a impune concluzia paratei ca au fost date numai pentru ca reclamanta sa poata participa la licitatie .

Sub un alt aspect, instanta a retinut ca dupa pierderea de catre reclamanta a licitatiilor, parata a primit comenzi de produse de degivrare de la alte societati comerciale, care au castigat procedurile in cauza, si, cu toate ca parata nu poate fi facuta raspunzatoare pentru pierderea de catre reclamanta a licitatiilor in cauza, organizate de cele doua aeroporturi, prejudiciile reclamate prin actiune sunt intemeiate in parte .

Instanta si-a intemeiat acest rationament pe dispozitiile legii care reglementeaza licitatiile organizate in domeniul achizitiilor publice, respectiv art. 204 alin. (11) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit carora oferta clasata pe locul al doilea era declarata castigatoare in situatia in care castigatorul initial nu putea sa-si indeplineasca contractul initial, si, pe cale de consecinta, daca parata si-ar fi respectat obligatiile asumate prin cele doua autorizatii si nu ar fi furnizat acelasi tip de lichide si participantei clasate pe locul 1, reclamantei i-ar fi revenit livrarea de produse . Ca urmare, parata fiind in culpa pentru incalcarea obligatiilor asumate datoreaza reclamantei suma de 123.230 Euro reprezentand profitul pe care aceasta l-ar fi realizat din contractele de achizitie publica.

In ce priveste prejudiciul de imagine solicitat, instanta de apel a apreciat ca in cauza reclamanta nu a depus dovezi concludente din care sa rezulte ca, urmare conduitei paratei, i-a fost afectata in mod serios reputatia si imaginea, motiv pentru care despagubirile in cuantum de 125.000 Euro au fost respinse.

Cu privire la cererea de aderare la apel formulata de parata, fata de solutia adoptata pe apelul principal in sensul schimbarii sentintei si pe fond admiterea in parte a actiunii, instanta de apel a constatat ca nu se mai impune acordarea cheltuielilor de judecata efectuate de parata in prima instanta, aceasta fiind partea cazuta in pretentii.

3. Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs, in termen legal, reclamanta SC M.E. SRL la data de 20 aprilie 2012 si parata K.L. la data de 25 aprilie 2012.

3.1. Recurenta-reclamanta a criticat decizia atacata sub aspectul respingerii daunelor morale cuantificate la 125.000 Euro sustinand ca imaginea sa a fost grav afectata de conduita ilicita a paratei care a pus-o in imposibilitate de a mai participa la licitatii publice, datorita rupturii produse in parteneriatul cu parata, exclusiv din culpa acesteia.

Potrivit recurentei, reputatia sa si prestigiul castigate pe parcursul a zece ani de functionare pe piata romaneasca au fost afectate, prejudiciul moral suferit, astfel cum a fost cuantificat, fiind dovedit in cauza.

In drept, recurenta si-a intemeiat criticile formulate pe motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitand modificarea in parte a deciziei atacate in sensul admiterii in totalitate a actiunii introductive.

3.2. Recurenta-parata K.L. a solicitat prin cererea de recurs modificarea deciziei atacate in sensul respingerii apelului reclamantei si mentinerii sentintei fondului, cu obligarea reclamantei la plata diferentei dintre cheltuielile judiciare admise de prima instanta si cele efectiv suportate in aceasta faza procesuala.

Recurenta-parata si-a intemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., sustinand, in sinteza, ca decizia recurata a fost data pe baza interpretarii distorsionate si contrare oricaror exigente de interpretare cu consecinta denaturarii raporturilor juridice dintre parti si a actelor deduse judecatii, ajungandu-se ca in mod nelegal si contrar legii sa fie obligata la achitarea beneficiului nerealizat de catre reclamanta din livrarea unor produse ce au facut obiectul unor proceduri de achizitie publica, in conditiile in care reclamanta nu a avut in nici un moment dreptul de a livra aceste produse autoritatilor contractante, din motive ce nu sunt imputabile societatii K.L.

3.3. Potrivit recurentei, cele doua autorizatii nu fac dovada incheierii unor contracte de concesiune exclusiva, interpretarea reclamantei in sensul ca partile ar fi incheiat astfel de contracte, interpretare la care instanta de apel a achiesat, in mod eronat, se bazeaza efectiv pe un singur cuvant mentionat in cuprinsul lor ,,only`` (``doar`` in traducerea in limba romana).

Or, a sustinut recurenta, partile au confirmat prin procesul-verbal de conciliere ca cele doua autorizatii au fost emise la cererea reclamantei pentru a fi utilizate in procedura de achizitie publica, ele necontinand niciun alt element care ar putea induce ideea de distribuitor preferat si aceasta deoarece contractul de concesiune exclusiva trebuie sa cuprinda intentia explicita de a acorda exclusivitatea, indicarea precisa a ariei geografice pe care ea opereaza, limitarea in timp si contraprestatia specifica a concesionarului.

Subsumat acestui argument, recurenta-parata a aratat ca niciunul din principiile de interpretare a conventiilor, potrivit art. 977-985 din vechiul Cod civil, nu permit sustinerea tezei interpretative a reclamantei, impartasita de instanta de apel, singura concluzie este cea potrivit careia respectivele documente au fost emise in beneficiul reclamantei, nu si a altor persoane, in sensul ca nicio alta persoana nu ar putea sa le utilizeze pentru a dovedi indeplinirea conditiei de participare la licitatie .

3.4. Referitor la obligatiile asumate prin emiterea celor doua autorizatii recurenta a sustinut ca nu si-a incalcat aceste obligatii, respectiv de a nu emite autorizatii similare altor societati furnizoare care intentionau sa participe la licitatii, de a garanta calitatea produselor si, in masura in care reclamanta ar fi castigat licitatia, de a-si onora obligatia de livrare a produselor care ar face obiectul unui contract de furnizare incheiat cu aceasta.

In acest sens, recurenta a aratat ca in probatoriul administrat nu exista niciun document care sa ateste incalcarea obligatiilor sale. Ulterior pierderii licitatiei de catre reclamanta efectele celor doua autorizatii au incetat, iar interpretarea instantei de apel in sensul ca subzista obligatia negativa a societatii de a nu livra produsele sale castigatorilor licitatiilor este absurda, fata de faptul ca fiind o societate comerciala urmareste in mod firesc indeplinirea obiectului de activitate si vanzarea produselor.

3.5. Sub un ultim aspect, recurenta a aratat ca nu are nicio culpa pentru esecul reclamantei in procedurile de achizitie publica, intrucat reclamanta si-a constituit singura ofertele si nu a contestat rezultatul licitatiilor si, in atare conditii, a imputa societatii faptul ca a onorat comenzi de produse specifice provenite de la alti comercianti reprezinta un comportament abuziv.

4. Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de criticile formulate, a constatat urmatoarele:

4.1. Din considerentele ce tin de o anumita coerenta a rationamentului logico-juridic si avand in vedere motivele de recurs formulate de cele doua parti, respectiv faptul ca recurenta-parata pune in discutie, prin criticile formulate, fondul raporturilor dintre parti sub aspectul naturii juridice si al efectelor produse de cele doua autorizatii, Curtea va lua in examinare, mai intai, recursul declarat de recurenta-parata K.L.

4.2. Recursul este fondat.

Concluzia trasa de instanta de apel potrivit careia mentiunea din cuprinsul actului, respectiv autorizarea numai a reclamantei sa furnizeze produsul respectiv, valoreaza exclusivitate, si, prin urmare, intre parti s-a incheiat un contract de concesiune exclusiva, asa cum pretinde reclamanta, este fundamental gresita.

Sub un prim aspect Curtea observa ca argumentarea, in sine, intemeiata exclusiv pe prezenta unui singur cuvant, fara nicio referire la imprejurarile de fapt in care au fost emise cele doua documente, la elementele care definesc clauza de exclusivitate, apare in buna masura ca o simpla afirmatie si prin urmare fara fundament juridic.

Altfel spus, nu se poate conferi acestui unic cuvant intelesul legal care sa determine calificarea raporturilor dintre parti ca fiind de concesiune exclusiva.

Chestiunea de a sti daca cele doua documente, intitulate - Autorizatii - emise de parata si adresate celor doua autoritati Aeroportul Timisoara si Aeroportul Suceava, ca organizatoare ale licitatiilor, reprezinta un contract de concesiune exclusiva incheiat intre reclamanta si parata impune nu numai o analiza strict gramaticala a textului rupta de contextul faptic in care au fost emise cele doua documente si de semnificatia juridica a notiunii de exclusivitate.

Sub acest aspect, Curtea retine ca relevanta imprejurarea confirmata explicit in procesul-verbal de conciliere incheiat de cele doua parti la 11 martie 2010 ca ,,cele doua autorizatii sunt emise pentru licitatiile respective, neexistand nicio divergenta cu privire la scopul emiterii lor``.

Prin urmare, emiterea autorizatiilor a avut ca scop indeplinirea pentru reclamanta a conditiilor cerute de autoritatile contractante in vederea inscrierii si participarii la licitatii, iar utilizarea sintagmei ,,autorizeaza numai pe SC S. SRL`` in acest context, semnifica faptul ca cele doua autorizatii sunt date numai in beneficiul reclamantei pentru licitatiile respective, asa cum de altfel se mentioneaza expres in autorizatie pentru Aeroportul S.M. Suceava indicandu-se numarul achizitiei publice organizate de aceasta entitate juridica.

Asa fiind, Curtea constata ca nu exista nici un temei legal pentru a retine ca cele doua autorizatii fac dovada unui raport de concesiune exclusiva acordata reclamantei, deoarece exclusivitatea fiind o limitare a principiului libertatii contractuale nu se prezuma, nu poate fi generala si nici perpetua si, totodata, impune existenta unei contraprestatii in favoarea concedentului.

Or, niciuna din aceste conditii esentiale ale clauzei de exclusivitate, asa cum au fost definite in doctrina si statuate in practica judiciara nu rezulta din cuprinsul celor doua documente.

Altfel spus, eliberarea celor doua autorizatii de catre parata, la cererea reclamantei, in scopul explicit al asigurarii indeplinirii conditiei de participare a reclamantei la procedurile de achizitii publice respective, reprezinta o conventie, un acord de vointa care creeaza anumite obligatii, dar care nu este un contract de concesiune, deoarece nu contine elementele esentiale pentru incheierea sa valabila.

In opinia Curtii, cele doua autorizatii reprezinta o specie particulara de conventie care creeaza anumite obligatii partilor, dar care nu valoreaza contract deoarece nu orice conventie reprezinta un contract, ci mai degraba un acord de principiu pentru incheierea in viitor a unui contract de furnizare de produse in ipoteza in care reclamanta ar fi castigat licitatiile.

In cadrul acestei conventii, parata si-a asumat obligatia de a nu emite autorizatii similare altor societati furnizoare care intentionau sa participe la licitatii, - in acest sens fiind utilizata sintagma numai -, obligatie indeplinita, precum si obligatia de a garanta calitatea si livrarea produselor, obligatie indeplinita .

In ce priveste obligatia de a contracta livrarea produselor, obligatie asumata de ambele parti, aceasta era conditionata de castigarea procedurilor de licitatie de catre reclamanta.

Urmare pierderii licitatiei de catre reclamanta aceasta obligatie nu mai subzista pentru niciuna dintre parti - si de aceea - conventia partilor nu poate valora contract de furnizare, cu atat mai putin contract de concesiune exclusiva pentru a antrena raspunderea contractuala in sensul solicitat de reclamanta si incuviintat in parte de instanta de apel - respectiv obligarea paratei la profitul pe care reclamanta l-ar fi obtinut daca ar fi castigat licitatia.

Or, si sub acest aspect, Curtea constata ca rationamentul instantei de apel este nu numai contradictoriu dar si profund viciat fata de temeiul de drept invocat, respectiv dispozitiile art. 204 alin. (11) din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la achizitiile publice.

In acest sens, Curtea observa ca instanta de apel a statuat ca parata nu are nicio culpa in pierderea licitatiilor de catre reclamanta, respectiv clasarea reclamantei pe locul II si, prin urmare, nerealizarea profitului s-a datorat in exclusivitate reclamantei a carei oferta s-a clasat pe locul II.

Constructia juridica expusa in considerentele deciziei potrivit careia dupa incheierea contractului de achizitie publica cu castigatoarea licitatiei - K. - , respectiv dupa rezilierea acestui contract de autoritatea contractanta si dupa repunerea lui in functiune, parata nu ar fi trebuit sa-i livreze acesteia produsele K., astfel ca reclamantei, clasata pe locul II, i-ar fi revenit livrarea acestor produse, este una ipotetica, si fara un fundament legal si factual.

Probele administrate releva incontestabil ca reclamanta nu a contestat procedura licitatiei publice si nu a facut niciun demers la autoritatile contractante pentru ca, dupa rezilierea contractului incheiat cu K., sa fie declarata castigatoare oferta sa clasata pe locul II.

Dispozitiile art. 204 alin. (11) din O.U.G. nr. 34/2006 pe care instanta de apel isi intemeiaza rationamentul au in vedere situatia in care ,,nu se poate incheia contractul cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare datorita faptului ca ofertantul este impiedicat de forta majora sau caz fortuit.

Or, in cauza, contractul de achizitie publica s-a incheiat cu ofertantul a carui oferta a fost declarata castigatoare, iar imprejurarile retinute de instanta sunt intervenite in cursul executarii acestui contract .

Distinct de acestea, argumentul instantei de apel intemeiat pe aplicarea dispozitiilor art. 204 alin. (11) din O.U.G. nr. 34/2006 se converteste intr-o veritabila solutie cu privire procedurile de achizitii publice derulate care, - chiar daca este ipotetica - excede competentei sale materiale fata de natura comerciala a litigiului si cadrul procesual stabilit prin cererea introductiva.

Astfel spus, in absenta oricarui demers sau contestatii din partea reclamantei adresate autoritatii contractante pentru a fi declarata castigatoare oferta sa clasata pe locul doi potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 34/2006, valorificarea drepturilor conferite de legislatia speciala, pentru prima data, in prezentul litigiu si in acest cadru procesual nu are temei legal si nu putea fi primita de instanta de apel.

Asa fiind, Curtea gaseste intemeiate motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. si pct. 9 C. proc. civ. constand in denaturarea conventiei dintre parti prin schimbarea naturii sale juridice atribuindu-i-se efectele unui contract de concesiune exclusiva ale carui elemente nu rezulta din intelesul legal al celor doua documente, si obligarea paratei la plata unui prejudiciu in absenta oricarui temei legal.

In consecinta, Curtea, in temeiul art. 312 alin. (2) si alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-parata si a modificat in parte decizia atacata in sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta SC M.E. SRL impotriva sentintei fondului.

Solutia in apelul declarat de parata K.L. impotriva sentintei fondului pe aspectul acordarii in integralitate a cheltuielilor de judecata efectuate cu ocazia fondului, de respingere ca nefondat, a fost mentinuta, constatand ca prima instanta, in temeiul art. 274 alin. 3 C. proc. civ., a redus motivat cuantumul onorariului de avocat solicitat de parata, dezlegarea data nefiind susceptibila de critica de nelegalitate.

In raport de modificarea in parte a deciziei instantei de apel, reclamanta a fost obligata la plata sumei de 5.000 lei catre parata, reprezentand cheltuieli de judecata partiale in apel.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamanta impotriva deciziei instantei de apel acesta a fost respins ca nefondat pentru considerentele mai sus infatisate ce stau la baza admiterii recursului recurentei-parate.