Contract de credit. Actiune in constatarea caracterului abuziv al unor clauze

Prin urmare, neputand fi vorba de o nulitate relativa, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand, dreptul la actiune al reclamantilor neputand fi apreciat ca prescris.

Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011

Prin cererea inregistrata sub nr. 27826/300/2010 la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, reclamantii M.M. si M.M. au chemat in judecata pe parata SC V. Romania SA Bucuresti, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa dispuna urmatoarele: sa constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale incluse in conventia de credit nr. 0134051 din 21 decembrie 2007, respectiv art. 3 lit. d) din Conditiile Speciale, art. 8.1 lit. a) - liniuta a doua si a treia din Conditiile Generale ale Conventiei, art. 8 lit. c) si d) din Conditii Generale ale Conventiei, art. 10.1, art. 10.2, art. 5 lit. a) si art. 3.5 din Conditiile Generale ale Conventiei; sa fie obligata parata la eliminarea acestor clauze contractuale; sa se constate ca pana la data formularii actiunii reclamantii au achitat suma de 30.972,82 CHF, reprezentand comision de risc, in baza unei clauze lovite de nulitate absoluta, si ca aceasta plata este nedatorata; sa se constate compensatia sumei de 30972,82 CHF si restul debitului, pana la concurenta primei sume.

Prin sentinta civila nr. 89 din 7 ianuarie 2011 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, Sectia civila, a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, sub nr. xx30/3/2011.

Prin sentinta comerciala nr. 8644 din 29 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, in dosarul nr. xx30/3/2011 s-a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale ca neintemeiata. A fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate compensarea sumei de 30.972,82 CHF cu restul debitului ca neintemeiata.

S-a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii M.M. si M.M. in contradictoriu cu parata SC V. Romania SA.

S-a constatat ca art. 3 lit. d) din Conditiile Speciale, art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale, pct. 3.5 din sectiunea Costuri, referitoare la comisionul de risc din Conditiile Speciale, art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia, lit. c), d) din Conditiile speciale, art. 10.1 si 10.2 din Conditiile Speciale ale Conventiei de credit nr. 0134051 din 21 decembrie 2007 constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Au fost respinse capetele de cerere prin care s-a solicitat sa se constate ca pana la data formularii cererii reclamantii au achitat suma de 30.972 CHF si capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate compensarea sumei de 30.972,82 CHF cu restul debitului ca neintemeiate.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantii au invocat nulitatea absoluta a clauzelor apreciate ca fiind abuzive, cuprinse in contractul de credit nr. 0134051 din 21 decembrie 2007, incheiat cu parata.

Cauza este obiectivul urmarit la incheierea acestuia, fiind o conditie de fond, esentiala, de validitate a actului juridic.

Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie sa fie licita si morala continutul acestei cerinte fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit caruia, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice

Sanctiunea care intervine in acest caz este nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand, pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, actiunea in declararea nulitatii absolute fiind imprescriptibila conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Avand in vedere solutia pronuntata asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor contractuale, prima instanta a constatat drept neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate compensarea sumei de 30.972,82 CHF cu restul debitului..

Pe fondul cauzei, prima instanta a retinut urmatoarele:

Intre reclamantii M.M. si M.M., in calitate de imprumutati, si parata SC V. Romania SA, in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit nr. 0134051 in valoare de 410.000 CHF, cu garantie ipotecara, in vederea dobandirii unui imobil situat in orasul Bragadiru.

Potrivit art. 3 lit. a) din contract, partile au stabilit ca imprumutatul datoreaza bancii dobanda curenta de 4,25 %; conform lit. d), banca putand revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, urmand sa aduca la cunostinta imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata urmand a se aplica de la data comunicarii.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar, in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei.

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia si litera c din Conditiile Generale ale Conventiei, ``In cazul in care se iveste vreuna din situatiile urmatoare, atunci in orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise imprumutatului, codebitorului si garantului sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii, conform Conventiei daca:

a) 2``-``imprumutatul nu isi indeplineste obligatia de plata a sumei principale, a dobanzilor sau a oricaror costuri datorate conform altor Conventii Incheiate de Imprumutat cu Banca sau

3``-``conform altor conventii de credit incheiate de imprumutat cu alte societati financiare /de credit;

c) in cazul aparitiei unei situatii neprevazute, care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei;

d) in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator.``

In Sectiunea a 10) ``Costuri suplimentare`` la art. 10.1 s-a prevazut:

``Referitor la Conventie pot aparea, la data semnarii sau ulterior, modificari (inclusiv de interpretare) ale oricaror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligatiile sale de a acorda credite sau care schimba baza de impozitare pentru suma principala si dobanzi la creditele acordate sau care se refera la orice alte sume datorate rezultand din Conventie cu privire la creditele acordate sau la obligatia sa de a acorda credite in conformitate cu prevederile legale in baza carora functioneaza si este organizata banca; b) impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerva, depozit special sau orice cerinta similara (de ex in corelatie sau in legatura cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de catre Comitetul de Supraveghere a Bancilor Basel) afecteaza activele Bancii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Bancii sau care impun bancii orice alta conditie care afecteaza creditele acordate sau obligatia de a acorda credite; c) al caror rezultat este: i) cresterea costurilor Bancii legate de acordarea sau de punerea la dispozitie a oricarui credit; ii) reducerea cuantumului oricarei sume primite sau a oricarei creante a Bancii in baza Conventiei".

Potrivit art. 10.2 din Conditiile Generale ale Conventiei "in oricare din cazurile de mai sus mentionate, in termen de 15 zile lucratoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de catre Banca, imprumutatul va plati acesteia sumele suplimentare, astfel incat sa compenseze Banca pentru cresterile costurilor sau altor rambursari".

In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 3 lit. d) potrivit careia ``banca poate revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, urmand sa aduca la cunostinta imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii``, prima instanta a retinut ca o atare clauza ridica probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral, nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut si in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul .

Or, motivul intemeiat prevazut in contractul supus analizei este acela al ``evolutiei pietei financiare sau politica de credite a bancii``, fara prezentarea altor elemente de identificare . Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobanzii este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobanzii.

Motivele mentionate respectiv ``evolutiei pietei financiare sau politica de credite a bancii`` nu indeplinesc aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca este intemeiat sau nu, dar nici macar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca s-a produs, fiind de netagaduit ca piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care se raporteaza. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit. O astfel de posibilitate nu este insa prevazuta in contractul de fata.

In momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul a actionat de pe o pozitie inegala, in raport cu banca . Contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze . Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de catre banca . Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat, in mod direct, aceasta clauza cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.

Prin necircumstantierea, in nici un mod, a elementelor care-i permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand la libera sa apreciere majorarea dobanzii, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa il prejudicieze pe consumator .

Parata a adresat reclamantilor un proiect de act aditional la contractul de credit, care cuprindea si o formula de calcul a dobanzii, act aditional care nu a fost semnat de catre reclamanti, astfel ca, acest act aditional nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de catre reclamanti, dat fiind dispozitiile Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori.

In ceea ce priveste clauza prevazuta de art.5 lit.a din Conditiile speciale, prima instanta a retinut ca scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosita nefiind descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractelor incheiate de parata, pentru ca imprumutatii sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc . De asemenea, nici instanta nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivatia perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in cuprinsul conditiilor speciale, nici in cel al conditiilor generale ale contractelor analizate.

Nu au fost retinute sustinerile paratei, conform carora, riscul de credit este asumat in urma analizei economico financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale, riscul de credit aflandu-se, totodata, in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, avand in vedere ca nu sunt mentionate, in cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia.

Prin urmare, prima instanta a considerat ca aceasta clauza contractuala, privitoare la comisionul de risc, este abuziva si intra sub incidenta Legii nr. 193/2000, astfel incat este nula absolut.

Instanta a retinut ca sunt abuzive si clauzele mentionate in cuprinsul art. 8.1 lit.a liniuta a doua si a treia, lit.c, d din Conditiile speciale, care se refera la dreptul bancii de a declara scadenta anticipata a creditului, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui sa vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre parti, iar nu cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi banca, pentru ca scadenta anticipata a creditului trebuie sa fie in legatura cu acel credit, iar nu cu altele, intr-un astfel de caz creandu-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, consumatorul se vede in situatie in care ar trebui sa ramburseze imediat creditul obtinut, cu toate ca plata ratelor se face constant si la termen, in cazul in care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, desi neplata s-ar putea datora contestarii datoriei sau altor cauze, neimputabile imprumutatului. Evident, o atare situatie nu poate fi acceptata, pentru ca expune consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca imprumutatoare, care are la discretie stabilirea momentului scadentei anticipate, inclusiv in situatii care exced culpei creditorului sau in sens contractual.

De asemenea, caracterul abuziv al dispozitiilor art.8.1 lit.c si d transpare din formularile generale si echivoce folosite pentru alte situatii de declarare anticipata a scadentei, respectiv ``situatie neprevazuta``, ``in opinia Bancii``, ``sa devina improbabil``, ``garantat corespunzator``, formulari care sunt departe de a oferi posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. In realitate, aceste clauze ofera bancii dreptul exclusiv si discretionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fara ca instanta investita cu verificarea legalitatii unei astfel de masuri sa se poata pronunta intr-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizata este abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.

Prima instanta a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art.10.1 si art.10.2 din conditiile generale ale conventiei referitoare la costurile suplimentare.

Conform acestor clauze, in situatiile in care, din diferitele motive aratate, costurile bancii, in general, nu doar cele legate de imprumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, aceasta crestere este suportata exclusiv de client. O astfel de clauza creeaza, de asemenea, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat este abuziva, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Practic, in loc ca eventuala crestere a costurilor bancii cu creditul acordat sa fie suportata de aceasta sau, cel mult, riscul sa fie impartit intre banca si client, acesta din urma este obligat sa acopere toata suma, in virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Nu se pot retine sustinerile paratei conform carora a propus clientilor un act aditional prin care: clauza 10 ``Costuri suplimentare" din Conditiile generale ale conventiei de credit, a fost modificata integral de catre Banca, dat fiind faptul ca partile nu au incheiat un astfel de act aditional.

In ceea ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat sa se constate ca pana la data formularii cererii reclamanti au achitat suma de 30.972 CHF si capatul de cerere prin care reclamantii au solicitat sa se constate compensarea sumei de 30.972,82 CHF, cu restul debitului, prima instanta a retinut ca aceste cereri sunt neintemeiate, intrucat, reclamantii nu au facut dovada exacta a sumelor achitate cu titlu de comision de risc .

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, solicitand admiterea apelului, schimbarea, in parte, a sentintei apelate, in sensul admiterii si a capetelor de cerere privind constatarea faptului ca, pana la data formularii actiunii, au achitat suma de 30.972,82 CHF, in baza unei clauze lovite de nulitate absoluta si, pe cale de consecinta, sa se constate ca aceasta plata este nedatorata; compensarea sumei de 30.972,82 CHF cu restul debitului.

Apelul reclamantilor nu a fost timbrat potrivit art.2 alin.1 din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 11 din aceeasi lege, astfel ca instanta de apel a pus in vedere apelantilor, prin incheierea de sedinta de la data de 29 noiembrie 2011, sa achite taxa judiciara de timbru, in cuantum de 1966,98 lei.

In raport de neindeplinirea obligatiei de timbrare, instanta de apel a invocat exceptia nulitatii apelului, datorita insuficientei timbrari a caii de atac declarate.

Impotriva sentintei sus-mentionate, a declarat apel si parata SC V. Romania SA, solicitand admiterea apelului, schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata, in principal, ca prescrisa, iar, in subsidiar, ca neintemeiata.

Prin decizia civila nr. 18 din 17 ianuarie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul formulat de reclamantii M.M. si M.M., respingandu-se ca nefondat, apelul declarat de parata SC V. Romania SA Bucuresti.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

In ce priveste apelul paratei, cu privire la nelegala respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, instanta de apel a retinut ca reclamantii au invocat nulitatea absoluta a clauzelor apreciate ca fiind abuzive, cuprinse in contractul de credit nr. 0134051 din 21 decembrie 2007 incheiat cu parata.

In lipsa unei prevederi exprese in textul legal, art. 6 si art. 7 din Legea nr. 193/2000, instanta de apel a retinut teza nulitatii clauzei abuzive, intrucat stipularea lor constituie incalcarea unei norme imperative exprese:`` interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii``(art.1 alin.3 din lege).

Pe de alta parte, un contract cu titlu oneros va fi nul daca nu exista o proportionalitate intre contraprestatii, cum este cazul contractului in speta.

Cauza este obiectivul urmarit la incheierea acestuia, fiind o conditie de fond, esentiala, de validitate a actului juridic.

Conform art. 966 C. civ., cauza trebuie sa fie licita si morala, continutul acestei cerinte fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit caruia, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice.

Clauza abuziva priveaza contractul, partial sau total, de cauza, privita ca si cauza mediata si, implicit, compromite, grav, echilibrul contractual.

Sanctiunea care intervine in acest caz este nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, actiunea in declararea nulitatii absolute fiind imprescriptibila, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Norma protectiva cuprinsa in lege nu ocroteste numai interese personale, ale fiecarui consumator individual, ci reprezinta o norma de ordine publica, ce ocroteste un interes colectiv, astfel ca sanctiunea este nulitatea absoluta.

Pe de alta parte, legea abiliteaza anumite institutii, respectiv instantele de judecata sa cenzureze contractul . In ceea ce priveste alte organe decat instanta, legea prevede ca verificarea contractelor se poate face si din oficiu, or, o asemenea maniera de control este specifica regimului juridic al nulitatii absolute.

In jurisprudenta comunitara este recunoscut dreptul judecatorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce intareste concluzia aplicarii sanctiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).

In alta ordine de idei, aplicarea sanctiunii ``lipsirii de efecte``, a aplicarii sanctiunilor contraventionale, conform art. 15 din lege, este specifica normelor care ocrotesc un interes colectiv.

De altfel, chiar in ipoteza existentei cazurilor de nulitate relativa, termenul de prescriptie al dreptului material la actiune, acela de 3 ani, nu ar fi indeplinit in cauza, fata de data incheierii Conventiei de credit nr. 0134051 din 21 decembrie 2007, si data introducerii actiunii, 10 august 2012.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

(4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul incheierii acestuia;

b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeasi lege, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.

In ce priveste incheierea contractului, instanta de apel a apreciat ca reclamantii, in calitate de consumatori, au actionat de pe o pozitie inegala, in raport cu banca .

Contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze, fiind redactate in spiritul prevederilor art. 4 alin. 2 din lege.

Reclamantii nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intreg actul juridic fiind impus, in forma respectiva, de catre banca . Conform art.4 alin.3, teza finala din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat, in mod direct, clauzele abuzive cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.

Cu privire la critica potrivit careia clauzele referitoare la revizuirea ratei dobanzii nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, instanta de apel a retinut ca, potrivit art.1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat prevazut si in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul .

Motivul intemeiat prevazut in contractul supuse analizei este acela al ``evolutiei pietei financiare sau politica de credite a bancii``, fara prezentarea altor elemente de identificare .

Astfel cum a concluzionat prima instanta, pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobanzii, este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrise, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobanzii.

In mod legal si temeinic a constatat prima instanta ca motivele mentionate, respectiv ``evolutiei pietei financiare sau politica de credite a bancii``, nu indeplinesc aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca este intemeiat sau nu, dar nici macar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca s-a produs, fiind de netagaduit ca piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care se raporteaza. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.

In ce priveste clauzele referitoare la comisionul de risc, instanta de apel a apreciat ca, in mod legal si temeinic, prima instanta a retinut ca si aceste clauze sunt abuzive, retinand ca scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosita nu este descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractelor incheiate cu parata, pentru ca imprumutatii sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume, cu titlu de comision de risc .

Prin modul in care a fost redactata aceasta clauza, fara nicio posibilitate de negociere, aceasta imbraca forma clauzei abuzive, urmarindu-se, in fapt, perceperea unui nou comision.

Referitor tot la conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, instanta de apel a retinut ca este vorba, in primul rand, de un dezechilibru economic, indiferent daca acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantilor.

Utilizand criteriul echivalentei in aprecierea echilibrului /dezechilibrului contractual, s-a avut in vedere faptul ca echivalenta prestatiilor presupune ca drepturile si obligatiile reciproce sa aiba, daca nu o valoare identica, macar una apropiata, ceea ce nu e cazul in speta.

Cu privire la critica referitoare la cea de-a treia conditie prevazuta de lege pentru determinarea caracterului abuziv al unor clauze, si anume, clauzele contestate sa nu se refere la pretul datorat pentru prestarea serviciului, pret care este clar determinat in contract, instanta de apel a retinut ca nici aceasta critica nu este fondata.

Astfel, clauzele declarate abuzive se refera la revizuirea ratei dobanzii, la perceperea comisionului de risc, la dreptul bancii de a declara scadenta anticipata a creditului, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate bancii, la costurile suplimentare, or, pretul datorat este acela prevazut la art. 1 din conventia de credit si anume, valoarea creditului ce urmeaza a fi restituit.

Instanta de apel a mai retinut faptul ca apelanta-parata nu a formulat critici referitoare la constatarea caracterului abuziv al celorlalte clauze deduse judecatii si anume ``dreptul bancii de a declara scadenta anticipata a creditului, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate bancii``, la ``costurile suplimentare``, asupra carora prima instanta s-a pronuntat, in mod legal si temeinic, constatand ca imbraca forma clauzelor abuzive.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii M.M. si M.M. cat si parata SC V. Romania SA Bucuresti.

I. In recursul lor, reclamantii M.M. si M.M. au criticat decizia recurata, sub aspectul aplicarii gresite a dispozitiilor art. 15 lit.j din Legea nr. 146/1997, potrivit carora, reclamantii erau scutiti de plata taxei judiciare de timbru.

II. In recursul sau parata SC V. Romania SA Bucuresti a adus urmatoarele critici deciziei recurate.

1. Hotararea instantei de apel a fost data cu incalcarea formelor de procedura, prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2 C. proc. civ.

In opinia recurentei-parate, se circumscriu motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 toate neregularitatile procedurale care atrag sanctiunea nulitatii precum si nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului civil a caror nerespectare nu se incadreaza in alte motive de recurs.

In acest sens, recurenta-parata a sustinut ca instanta de apel a depasit limitele obiectului cererii de chemare in judecata, limite fixate de catre reclamanti, atunci cand a retinut ca apelanta parata nu a formulat critici referitoare la constatarea caracterului abuziv al celorlalte clauze deduse judecatii, si respectiv, atunci cand a constatat faptul ca efectul devolutiv al apelului este limitat la analiza criticilor formulate de apelant.

Sub acest aspect, s-a sustinut de catre recurenta parata, instanta de apel a incalcat prevederile art. 292 alin. 2 C. proc. civ., care prevad faptul ca in cazul in care apelul nu s-a motivat, ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprind motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

In acest sens, recurenta-parata a sustinut ca instanta de apel era obligata sa analizeze toate motivele si apararile formulate in fata instantei de fond, deci si cele cu privire la clauzele prevazute de art.8.1 lit.a, c si d si art.10.1 si art.10.2 din conventia de credit .

2. Hotararea instantei de apel a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, in ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune .

In acest sens, recurenta-parata a sustinut ca actiunea reclamantei nu a fost una in constatarea nulitatii absolute a unei clauze, ci o cerere in constatarea nulitatii relative a respectivelor clauze .

Aceasta, deoarece Legea nr. 193/2000, invocata de catre reclamanti, nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, astfel incat instanta de apel trebuia sa aplice dreptul comun in materia nulitatilor.

a). Astfel, in ce priveste natura interesului protejat, se poate observa ca norma respectiva nu ocroteste un interes general, obstesc, ci un interes particular individual .

In acest sens, din chiar definitia notiunii de consumator, rezulta intentia legiuitorului de a proteja, in mod individual, de la caz la caz, pe fiecare consumator in parte, de posibila viciere a consimtamantului sau, la incheierea unui contract cu comerciantii.

Prin urmare, a apreciat recurenta-parata, cum legea a protejat doar posibila viciere a consimtamantului consumatorului, aceasta viciere nu poate constitui decat un motiv de nulitate relativa si nu unul de nulitate absoluta.

b). Cererea de chemare in judecata formulata de reclamanti nu cuprinde decat motive de nulitate relativa, deoarece aceasta se refera la vicierea consimtamantului consumatorului, or, viciul de consimtamant nu poate atrage decat nulitatea relativa a contractului, mai ales ca una dintre conditiile esentiale ale calificarii unei clauze drept abuzive, este ca aceasta sa nu fi fost negociata.

Faptul ca trebuie evaluat caracterul abuziv al unei clauze, conduce la concluzia ca este vorba de o nulitate relativa si nu de o nulitate absoluta.

c). Regimul juridic aplicabil nulitatii clauzelor contractului de imprumut bancar este unul specific nulitatii relative si nu celor absolute.

- Astfel, constatarea caracterului abuziv al clauzelor nu poate fi ceruta decat de partea in cauza, sau, cel mult decat de ANPC, aceasta actiune neputand fi promovata de o alta persoana, astfel ca aceasta caracteristica denota faptul ca nulitatea nu este una absoluta, ci una relativa.

- O alta deosebire intre cazul nulitatilor absolute si a celor relative este aceea ca pentru primele, validitatea nu poate fi acoperita prin confirmare, pe cand pentru cele relative, validitatea poate fi confirmata, in mod expres, sau in mod tacit, prin executarea actului anulabil, aceasta din urma situatie fiind aplicabila si spetei de fata.

- Invocarea nulitatii absolute poate fi facuta oricand, pe cand invocarea nulitatii relative trebuie facuta in termenul instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv in termenul de 3 ani, termen care, potrivit art. 9 din acelasi act normativ, curge de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii, acest moment fiind chiar momentul incheierii conventiei de credit, astfel incat instanta de apel trebuia sa admita exceptia prescriptiei dreptului la actiune .

3. Hotararea instantei de apel a fost data cu aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor art. 4-6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, pentru a se putea aprecia ca o clauza contractuala este abuziva este necesara indeplinirea a trei cerinte principale, si anume: a) clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; b) clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului; c) sa nu se refere la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat pentru prestarea serviciului, in masura in care acesta este clar definit.

In speta de fata, sustine recurenta-parata, nu este indeplinita nici una dintre aceste conditii, clauzele contestate fiind negociate de parti, efectul inserarii acestora in contractul de credit nefiind crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, iar clauzele contestate se refera la prestatiile ce constituie pretul contractului, exprimat sub toate componentele sale financiare.

Analizand decizia recurata, prin raportare la criticile formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele:

I. In ce priveste recursul declarat de reclamantii M.M. si M.M., Inalta Curte a constatat ca acesta nu a fost timbrat cu taxa judiciara de timbru prevazuta de art.11 alin.2 din Legea nr.146/1997, astfel ca sunt aplicabile dispozitiile art.20 alin.1 si 3 din aceeasi lege, astfel incat recursul declarat de catre reclamanti impotriva deciziei recurate a fost anulat ca netimbrat cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

II. In ce priveste recursul declarat de catre parata SC V. Romania SA Bucuresti.

1. Prima critica nu este fondata.

Astfel, pe de o parte, nu poate fi retinuta sustinerea recurentei, in sensul ca se circumscriu motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., toate neregularitatile procedurale care atrag sanctiunea nulitatii, precum si nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului civil, a caror nerespectare nu se incadreaza in alte motive de recurs, deoarece, dispozitiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fac, in mod expres, trimitere la dispozitiile art.105 alin.2 C. proc. civ., or, acesta se refera strict la actele indeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent, si instituie conditia de a se fi pricinuit partii care invoca neregularitatea actului de procedura, o vatamare, care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acestor acte, ceea ce nu este cazul in speta de fata.

Pe de alta parte, din modul de redactare a art.292 alin.1 si 2 C.proc. civ. rezulta, cu claritate, ca instanta de apel este tinuta sa examineze doar motivele invocate in cererea de apel, iar numai in cazul in care apelul nu ar fi fost motivat, instanta de apel s-ar fi putut pronunta numai pe baza celor invocate la prima instanta, ceea ce nu este cazul in speta de fata, cata vreme parata si-a motivat apelul sau.

Prin urmare, instanta de apel a procedat in mod legal cand nu a mai analizat apararile formulate de catre parata in fata primei instante cu privire la clauzele prevazute de art.8.1 lit.a, c si d, art.10.1 si art.10.2 din Conventia de credit .

2. Nici cea de-a doua critica nu poate fi retinuta.

Desi este adevarat ca Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, insa, asa dupa cum se va arata mai jos, regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

a). Astfel, in ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual, asa cum sustine recurenta.

De altfel, chiar sustinerea recurentei este contradictorie in continut, fiind evident faptul ca legea ocroteste o categorie generica, aceea a consumatorilor, si nu o persoana particulara, strict determinata.

Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).

Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovosta�� s.r.o. Vs Iveta CorckovskA�, in considerentul nr.50 s-a precizat ca ``data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigura consumatorilor, art.6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.

In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v JosA� M. SA�nchez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract`` aratand totodata ca aceasta putere ``se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele``.

b). Asa dupa cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulata de catre reclamanti, aceasta nu se refera la vicierea consimtamantului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze in contractul de credit, or, dupa cum s-a aratat mai sus, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanctiunea existenta in cazul nulitatii relative, si anume anularea clauzei respective.

c). Este gresita sustinerea recurentei-parate, in sensul ca regimul juridic aplicabil nulitatii clauzelor de imprumut bancar ar fi unul specific nulitatii relative, si nu celei absolute.

Dupa cum s-a aratat mai sus, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu .

Prin urmare, neputand fi vorba de o nulitate relativa, nu sunt aplicabile dispozitiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand, ca atare, dreptul la actiune al reclamantilor neputand fi apreciat ca prescris.

3. Nici cea de-a treia critica nu poate fi retinuta.

Astfel, asa dupa cum a retinut si instanta de apel, in cauza de fata, reclamantii, in calitate de consumatori, nu au actionat de pe o pozitie egala cu cea a bancii.

a). Contractul de imprumut bancar incheiat, ce face obiectul cauzei, este unul de adeziune, clauzele cuprinse in el fiind prestabilite de catre banca, fara sa se fi dat posibilitatea reclamantilor de a modifica sau inlatura vreuna dintre clauze .

b). Nici critica cu privire la faptul ca nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, prin existenta clauzei referitoare la posibilitatea bancii de a revizui rata dobanzii, nu poate fi retinuta, deoarece, asa dupa cum a retinut si instanta de apel, desi art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 da dreptul bancii de a modifica rata dobanzii in mod unilateral, insa aceasta modificare trebuie sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut si in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba libertatea de a rezilia imediat contractul, insa, in speta de fata motivul invocat de parata pentru revizuirea ratei dobanzii a fost acela al evolutiei pietei financiare sau politicii de creditarea a bancii, dar fara prezentarea unor elemente de identificare, aceasta clauza nefiind clara, deci necorespunzator descrisa, neoferind clientului posibilitatea de a cunoaste, de la inceput, ca daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita.

Practic, optiunea reclamantilor de a contracta in aceste conditii nu a fost libera, motivul nefiind clar nici din punct de vedere al posibilitatii de a realiza un control judiciar asupra lui, pentru a se determina daca acesta poate constitui temei pentru majorarea dobanzii.

De altfel, critica concreta asupra situatiei de fapt retinute nu vizeaza nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, or, sub acest aspect, hotararea instantei de apel nu mai poate fi cenzurata de catre instanta de recurs, pct.10 si 11 ale art.304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G nr.138/2000.

Aceleasi considerente sunt valabile si in ce priveste analiza facuta de catre instanta de apel clauzelor referitoare la comisionul de risc .

c). De asemenea, nici critica referitoare la faptul ca respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive cat timp se refereau la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, atat dobanda cat si celelalte comisioane facand parte din pretul contractului, deoarece, asa dupa cum a aratat si instanta de apel, pretul contractului este acela prevazut la art.1 din Conventia de credit, si anume valoarea creditului ce urmeaza a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se refera la revizuirea ratei dobanzii, la perceperea comisionului de risc, la dreptul bancii de a declara scadenta anticipata a creditului rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si cu toate celelalte costuri datorate bancii si la costurile suplimentare.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotararii CJUE - C - 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad ``dispozitiile art.4 alin.2 si art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari... care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil``.

Cum jurisprudenta CJUE este obligatorie pentru instantele romanesti rezulta ca, oricum, acestea aveau posibilitatea sa analizeze caracterul abuziv al acestor clauze, fapt ce s-a si petrecut.

Avand in vedere cele de mai sus, Inalta Curte a respins, in baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., ca nefondat, recursul declarat de parata impotriva deciziei recurate.