Prescriptie. Actiune in raspundere pentru acoperirea prejudiciului suferit

Regula speciala inscrisa in art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru determinarea inceputului prescriptiei extinctive in cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita stabileste doua momente alternative de la care prescriptia poate incepe sa curga, respectiv data la care pagubitul a cunoscut paguba si pe cel care raspunde, fie data la care trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca aceste elemente.

Astfel, in cazul in care partea reclamanta nu a ramas in pasivitate dupa executarea partiala a hotararii ce constituie titlu executoriu si a depus o serie de diligente pentru executarea in continuare in natura a hotararii, momentul inceputului cursului prescriptiei pentru actiunea in reparatie pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii titlului, respectiv momentul cand a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei pricinuite se plaseaza cel mai tarziu la data implinirii prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a titlului.

In consecinta, dreptul la actiunea in reparatie, promovata inainte de expirarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, nu se poate considera ca fiind prescris.


1.Obiectul cauzei si hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila ca prima instanta.

Prin actiunea introductiva, inregistrata la data de 1 august 2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti, astfel cum a fost precizata, reclamanta I.D. a solicitat obligarea paratului Municipiul Bucuresti prin Primarul General la plata sumei de 32 mil. euro reprezentand contravaloarea partii de teren in suprafata de 10.240 mp situata in parcela din Soseaua Nordului (fosta Str. Herastrau) ce nu poate fi retrocedata in natura, potrivit titlului executor reprezentat de sentinta civila nr. 436 din 15 iunie 2000, definitiva si irevocabila.

In motivare, reclamanta a aratat ca, prin sentinta civila susmentionata, paratul a fost obligat sa-i lase in deplina proprietate si posesie suprafata totala de teren de 20.541 mp, terenuri situate in parcela M - din Soseaua Nordului ce au apartinut autoarei sale E.R., fiind preluat abuziv de catre stat .

A sustinut reclamanta ca prin Dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti, nr. 791 din 18 iulie 2002 emisa in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 436/2000, i-a fost restituita in natura doar suprafata de 10.301 m.p. reprezentand lotul C din intreaga suprafata de teren identificata prin titlu, astfel ca pentru restituirea suprafetei de teren solicita sa i se acorde o reparatie baneasca, aceasta neputand fi restituita in natura deoarece a facut obiectul Legii nr. 18/1991 fiind emise titluri de proprietate altor persoane .

Reclamanta si-a intemeiat in drept cererea pe dispozitiile art. 998 C. civ. coroborat cu legislatia privind restituirea proprietatilor preluate abuziv de Statul Roman .

La data de 3 iunie 2010 reclamanta a formulat si o cerere de chemare in garantie a Statului roman prin Ministerul Finantelor Publice, care a fost introdus in cauza in aceasta calitate .

Paratul Municipiul Bucuresti s-a aparat invocand pe cale de exceptie autoritatea de lucru judecat in raport de cele statuate prin sentinta civila nr. 8978/2008 a Judecatoriei Sector 1, lipsa calitatii sale procesual pasive, netimbrarea actiunii si prescriptia dreptului material la actiune .

Astfel investit, Tribunalul Bucuresti prin incheierile interlocutorii din 30 septembrie 2010 si 25 noiembrie 2010 a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive, a autoritatii de lucru judecat si a anularii cererii ca netimbrate, iar, prin sentinta civila nr. 257 din 17 februarie 2011, a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si, in consecinta, a respins ca prescrisa actiunea formulata de reclamanta.

Prima instanta a retinut in fapt ca imposibilitatea de executare a sentintei ce constituie titlul executoriu i-a fost adusa la cunostinta reclamantei chiar anterior emiterii dispozitiei nr. 791 din 18 iulie 2002 de punere in posesie, prin corespondenta purtata cu Primarul General.

Pornind de la aceasta statuare in fapt si avand in vedere caracterul prescriptibil al actiunii, supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, tribunalul a apreciat ca, in raport de prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si ce cel raspunzator de ea, astfel ca promovarea actiunii la data de 24 septembrie 2009 a fost facuta cu depasirea termenului de 3 ani.

Apararea reclamantei potrivit careia in cauza se aplica termenul de prescriptie de 10 ani prevazut de dispozitiile art. 405 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. privind titlurile executorii ce privesc bunuri imobile, a fost inlaturata de instanta cu motivarea ca dispozitiile invocate nu sunt incidente deoarece obiectul cauzei nu vizeaza punerea in executare a sentintei civile nr. 436/2000, ci obligarea paratului la plata echivalentului banesc a suprafetei de teren ce nu poate fi restituita deoarece se suprapune cu alte proprietati particulare.

Sub un alt aspect, tribunalul a apreciat ca se impune analiza efectelor admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si prin prisma dispozitiilor art. 6 par. 1 din CEDO si art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie deoarece aspectele legate de executarea unei hotarari judecatoresti atrag aplicabilitatea acestor norme conventionale.

Din aceasta perspectiva si avand in vedere jurisprudenta CEDO in materie, prima instanta a apreciat ca desi este dincolo de orice indoiala ca reclamanta, in absenta executarii intocmai a sentintei civile nr. 436/2000 sufera o ingerinta in dreptul garantat de art. 6 par. 1 din CEDO, cu toate acestea obiectul cererii nu il constituie obligarea paratei la executarea intocmai a hotararii irevocabile, ci acordarea in temeiul art. 998 C. civ. a contravalorii echivalentului banesc al celor doua loturi imposibil de executat in natura, cerere supusa regulilor prescriptiei dreptului materiale la actiune de trei ani care s-a implinit in anul 2005, in raport de data la care reclamanta a avut cunostinta despre neexecutarea hotararii irevocabile.

2. Apelul.

Prin decizia civila nr. 824/A din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila, a admis apelul declarat de reclamanta I.D. impotriva sentintei fondului pe care a schimbat-o in tot, in sensul respingerii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, ca nefondata, si, in consecinta, a trimis cauza pentru solutionare in rejudecare primei instante, Tribunalului Bucuresti.

Instanta de control judiciar a constatat ca prevederile art. 405 alin. 1 teza a II-a C. proc.civ. au incidenta in cauza sub aspectul stabilirii momentului de la care incepe sa curga prescriptia dreptului material la actiune intemeiata pe art. 998 C. civ., deoarece reclamanta detine o hotarare definitiva si irevocabila cu privire la un bun imobil, hotarare care potrivit art. 405 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. este susceptibila de executare timp de 10 ani, astfel ca pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii de 10 ani, reclamanta are dreptul la executarea sentintei in toate formele prevazute de lege, debitorul obligatiei de restituire in natura a imobilului nefiind absolvit de executarea acestei obligatii inainte de implinirea termenului de prescriptie de 10 ani, decat printr-o executare integrala a sentintei de retrocedare.

In opinia instantei de apel, cata vreme reclamanta este in drept la executarea sentintei de restituire a bunului in natura nu se poate aprecia ca dreptul sau, la obtinerea contravalorii bunului pentru care nu s-a obtinut puterea in executare a sentintei, este prescris, deoarece prescriptia dreptului material la actiune in pretentii, incepe sa curga cel mai tarziu la momentul la carte s-a implinit prescriptia executarii titlului, respectiv a sentintei civile nr. 436 din 15 iunie 2000 definitive prin respingerea apelului la data de 28 noiembrie 2000.

Totodata, a retinut instanta de apel ca in cauza prescriptia executarii sentintei civile nr. 436/F din 15 iunie 2000 s-a intrerupt prin executarea partiala la 18 iulie 2002 conform dispozitiei Primarului General, data de la care a inceput sa curga un nou termen de prescriptie a executarii de 10 ani, astfel ca actiunea in pretentii constand in obtinerea contravalorii bunului ce nu poate fi restituit in natura, introdusa la 1 august 2009 se situeaza inauntrul termenului de prescriptie de 3 ani.

3. Recursul. Motivele de recurs.

3.1. Impotriva acestei decizii au declarat recurs, in termen legal, paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General si chemata in garantie Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

Recurenta-parata Municipiul Bucuresti prin Primarul General si-a intemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sustinand, in esenta, ca fata de considerentele care expliciteaza dezlegarea data de instanta de apel exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, rezulta incontestabil confuzia pe care instanta o face intre institutia prescriptiei dreptului material la actiune si prescriptia dreptului de a cere executarea silita.

In opinia recurentei, dispozitiile art. 405 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. nu sunt incidente in cauza, momentul inceperii cursului prescriptiei dreptului material la actiune fiind reglementat de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 in raport de care data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel raspunzator este data de 18 iulie 2002 cand a fost emisa Dispozitia de restituire in natura pentru o parte din teren .

Concluzionand, recurenta-parata a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei in sensul respingerii apelului reclamantei si mentinerii sentintei fondului.

3.2. Recurentul-chemat in garantie Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice a invocat, prin cererea de recurs, aceleasi aspecte de nelegalitate vizand aplicarea gresita a dispozitiilor din Decretul nr. 167/1958 sustinand ca in raport de temeiul de drept al actiunii, art. 998-999 C. civ., termenul general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 a inceput sa curga cel mai tarziu la data la care i-a fost comunicata reclamantei dispozitia de restituire a Primarului General, avand in vedere ca anterior acestui moment, prin nota din 18 iulie 2002 si adresa din 20 iunie 2002 a Ministerului Administratiei Publice, i s-a adus la cunostinta reclamantei imposibilitatea de executare integrala a titlului executoriu.

4. Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de motivele de nelegalitate invocate, a constatata ca recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmeaza:

Regula speciala inscrisa in art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru determinarea inceputului prescriptiei extinctive in cazul actiunii in raspundere pentru paguba cauzata prin fapta ilicita stabileste doua momente alternative de la care prescriptia poate incepe sa curga, respectiv data la care pagubitul a cunoscut paguba si pe cel care raspunde, fie data la care trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca aceste elemente.

Rezulta cu evidenta, din continutul dispozitiei legale, ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei prin fapta ilicita nu incepe sa curga la data cand paguba s-a produs, ci la momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe autorul ei sau la momentul obiectiv al datei cand trebuia sa cunoasca paguba si pe autor.

Cu alte cuvinte, dreptul subiectiv la reparatie si dreptul la actiune in raspundere civila desi se nasc in mod obiectiv la data cauzarii prejudiciului, exercitiul sau depinde de cunoasterea de catre titularul dreptului a unui minim de elemente pentru a actiona, respectiv obiectul, valoarea litigiului si pe cel raspunzator.

Transpunand aceasta regula speciala inscrisa in art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care detaseaza momentul inceperii curgerii prescriptiei de momentul nasterii dreptului subiectiv si, implicit, al nasterii dreptului la actiune, la circumstantele cauzei, Curtea constata ca reclamanta si-a fundamentat demersul sau judiciar pe existenta unei hotarari judecatoresti irevocabile, ce constituie titlu executoriu, care a fost executata partial prin restituirea unei parti din suprafata totala de teren ce a facut obiectul titlului, solicitand in cadrul prezentei actiuni in reparatie contravaloarea echivalentului banesc al celor doua loturi ce nu i-au fost restituite in natura .

Or, aceste aspecte relevante legate de executarea unei hotarari judecatoresti irevocabile pe care reclamanta isi intemeiaza actiunea in reparatie se impuneau a fi avute in vedere in stabilirea momentului inceputului cursului prescriptiei extinctive.

Prima instanta, desi porneste de la o premisa corecta in evaluarea circumstantelor cauzei, stabilind ca reclamanta, in absenta executarii intocmai a sentintei civile nr. 436/2000, sufera o ingerinta in dreptul garantat de art. 6 par. 1 CEDO si din Primul Protocol Aditional, in aplicarea dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 stabileste in mod gresit si in buna masura formal momentul inceputului cursului prescriptiei ca fiind momentul producerii pagubei, respectiv data de 18 iulie 2002 cand a fost executata in parte sentinta prin restituirea in proprietate doar a suprafetei de teren de 10.301 mp.

Or, asa cum Curtea a aratat deja in considerentele anterioare, momentul inceperii cursului prescriptiei este detasat, prin reglementarea art. 8 din Decret, de momentul producerii pagubei, fiind legat in mod subiectiv sau obiectiv de momentul in care pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei ca element indispensabil pentru valorificarea dreptului sau.

Cata vreme reclamanta detine un titlu executoriu, sentinta civila nr. 436/F din 15 iunie 2000, a carui executare silita nu s-a prescris, nu se poate sustine ca reclamanta a avut cunostinta de paguba pricinuita prin imposibilitatea restituirii in natura a restului de teren .

Sub acest aspect, dispozitiile art. 405 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. au incidenta in cauza, asa cum a stabilit instanta de apel, respectiv in aprecierea momentului inceperii cursului prescriptiei.

Cu alte cuvinte, atata timp cat reclamanta, beneficiind de un titlu executoriu valid, nu a ramas in pasivitate, dupa executarea partiala a hotararii ce constituie titlu executoriu si a depus o serie de diligente pe parcursul a sase ani pentru executarea in continuare in natura a hotararii, promovand in acest sens si o serie de actiuni in justitie, nu se poate considera ca dreptul la actiune in reparatie promovata in 2009, inainte de expirarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, este la randul sau prescris.

In acelasi sens, Curtea reaminteste ca prescriptia dreptului de a cere executarea silita constituie o cauza legala de stingere a puterii executorii a oricarui titlu, respectiv a dreptului titularului de a cere executarea silita, nu insa si dreptul subiectiv material care trebuie realizat prin punerea in executare a titlului deoarece nimic nu-l impiedica pe creditor sa obtina un nou titlu pe acelasi temei sau pe un alt temei daca dreptul material la actiune nu e prescris.

Asa fiind, Curtea socoteste ca, in cauza, in conditiile in care reclamanta dupa obtinerea titlului executor nu a ramas in nepasare, ci a staruit in punerea in executare, asa cum rezulta din corespondenta purtata cu autoritatea publica obligata la restituirea bunului si litigiile demarate in acest sens, momentul inceputului cursului prescriptiei pentru actiunea in reparatie pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii titlului, respectiv momentul cand a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei pricinuite se plaseaza cel mai tarziu la data implinirii prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a titlului, prin urmare, in cauza nu opereaza prescriptia dreptului material la actiune fata de data introducerii actiunii.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, constatand ca aspectele de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu releva incalcarea dispozitiilor legale incidente in cauza, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ambele recursuri ca nefondate.