Actiune in revendicare. Imobil nationalizat

Ulterior, reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca a solicitat introducerea in cauza a paratului L.N., in calitate de mostenitor al defunctului L.C., care a fost coproprietar al apartamentului nr. 2 revendicat, precum si introducerea in cauza a paratei M.M., in calitate de mostenitoare a paratului initial M.V.
Totodata, pe parcursul solutionarii cauzei, a decedat reclamantul B.E.R., fiind introduse in cauza mostenitoarele acestuia, respectiv B.R.A. si B.O.A.
Parata B.V. a formulat cerere de chemare in garantie impotriva Statului Roman, prin care a solicitat, in subsidiar, in cazul admiterii actiunii reclamantului, sa fie obligat chematul in garantie la restituirea sumei de 9.627.873 lei vechi, actualizata in raport cu rata inflatiei, reprezentand pretul achitat in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 549/2007, instituirea unui drept de retentie asupra imobilului ce a facut obiectul contractului pana la plata integrala a pretului actualizat si notarea in Cartea Funciara a dreptului de retentie.
Prin incheierea din 25 septembrie 2008, tribunalul a respins exceptia de netimbrare, exceptia de inadmisibilitate a actiunii invocata de paratii persoane fizice, exceptia lipsei aratarii domiciliului reclamantului si a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale active .
La termenul din 18 decembrie 2008, tribunalul a pus in discutie exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocata din oficiu de instanta, in raport de primul capat de cerere si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, unita cu fondul si a ramas in pronuntare atat pe aceste exceptii, cat si pe fondul cauzei.
Prin sentinta civila nr. 1886 din 18 decembrie 2008, Tribunalul Bucuresti a admis exceptia inadmisibilitatii primului capat de cerere si a respins primul capat de cerere formulat in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti, ca inadmisibil.
A fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor, ca neintemeiata.
A fost respins capatul doi de cerere formulat de reclamantele B.R.A. si B.O.A., in contradictoriu cu paratii M.M., B.V., O.F., O.A., O.D., L.N. si B.M., ca neintemeiat.
A fost respinsa cererea de chemare in garantie formulata de parata B.V., in contradictoriu cu chematul in garantie Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, ca neintemeiata.
A fost respinsa cererea paratilor de acordare a cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut, in ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, ca solicitarea reclamantului privind obligarea paratului Municipiul Bucuresti sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul din Bucuresti, sector 5, compus din teren in suprafata totala de 168,88 mp si constructie cu P+E+M, are caracterul unei actiuni in revendicare si nu poate fi asimilata contestatiei prevazute de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
S-a aratat ca, dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 exclud posibilitatea formularii de catre fostii proprietari sau de catre succesorii acestora de actiuni in revendicare a bunurilor preluate de stat fara titlu valabil, in cazul in care aceste bunuri fac obiectul unor legi speciale de reparatii.
Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunile in revendicare avand ca obiect imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse direct la instantele de judecata, sunt inadmisibile.
Cum imobilul se afla in posesia unei unitati detinatoare, respectiv a Municipiului Bucuresti, rezulta ca reclamantul avea obligativitatea sa formuleze notificare in baza Legii nr. 10/2001, lege speciala in materie, si nu sa formuleze actiune in revendicare pe dreptul comun.
A mai retinut tribunalul ca, in speta, obiectul litigiului este o actiune in revendicare formulata dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, impotriva unei persoane care are calitatea sa retrocedeze administrativ bunul, astfel incat in mod evident actiunea formulata este inadmisibila, fiind fara relevanta in ce masura reclamantul a urmat sau nu procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sau daca aceasta s-a finalizat.
De asemenea, s-a aratat ca reclamantul nu poate investi cu solutionarea aceleiasi cereri atat instanta de judecata, cat si organul administrativ cu activitate jurisdictionala, iar procedura judiciara nu poate suplini procedura administrativa de restituire in natura sau in echivalent, deoarece, in caz contrar, s-ar ajunge la eludarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active, cat si fondul cauzei, tribunalul a retinut ca autorii reclamantelor, numitii S. si R.R.B. au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului, conform actului de vanzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov, Sectia Notariat, sub nr. 36122/1928.
Ulterior, imobilul a fost nationalizat in baza prevederilor Decretului nr. 92/1950, reclamantul initial, R.E.B., fiind proprietarul imobilului, conform actului de partaj incheiat la 28 ianuarie 1948.
In baza Legii nr. 112/1995, numitii M.V. si M.M. au dobandit apartamentul nr. 1, situat in Bucuresti, sectorul 5, prin contractul de vanzare-cumparare nr. 728/1997; numita B.V. a dobandit apartamentul fara numar individualizat, situat in acelasi imobil, prin contractul de vanzare-cumparare nr. 549/1997, iar numitii O.L. si L.C., au dobandit apartamentul nr. 2, prin contractul de vanzare-cumparare nr. 350/1996.
In urma decesului numitei O.L., au ramas ca mostenitori paratii O.F., O.A., O.D. si B.M., conform certificatului de mostenitor nr. 6/2002, iar de pe urma defunctului L.C., a ramas ca unic mostenitor paratul L.N., conform certificatului de mostenitor nr. 26/2004.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active, tribunalul a retinut ca reclamantele B.R.A. si B.O.A., in urma decesului numitului B.R.E., sunt unicele mostenitoare ale acestuia, iar atata timp cat reclamantele fac dovada faptului ca la un moment dat autorul lor a avut in proprietate imobilul respectiv, acestea au calitate procesuala activa in cauza.
In ceea ce priveste actiunea in revendicare, tribunalul a retinut ca, intrucat atat reclamantul, cat si paratii, pretind a avea dreptul de proprietate asupra imobilului, pretinzand cate un titlu, iar paratii au si posesia bunului in prezent, instanta trebuie sa procedeze la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre ele este preferabil.
S-a retinut ca, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (in prezent art. 45), actele juridice de instrainare, chiar avand ca obiect imobile preluate de stat fara titlu, sunt valabile daca au fost incheiate cu buna-credinta.
In acest sens, s-a constatat ca, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare ce constituie titlul de proprietate al paratilor, paratii cumparatori au fost de buna-credinta, respectiv au avut credinta ca au contractat cu adevaratul proprietar, Statul Roman, iar actul incheiat intre parti a fost cu titlu particular si oneros, apreciindu-se ca titlul paratilor este pe deplin valabil si legal avand preferinta fata de titlul reclamantului, conform dispozitiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a aratat ca, potrivit Curtii Europene a Drepturilor Omului, in situatia in care nu a fost admisa o actiune in constatarea nulitatii absolute a unui contract de vanzare-cumparare in baza Legii nr. 112/1995, fostul chirias beneficiaza de un drept de proprietate actual in sensul conventiei si nu poate fi deposedat de bunul sau ( cauza Raicu contra Romaniei).
De asemenea, tribunalul a retinut ca, potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent in situatia in care imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale.
Avand in vedere ca reclamantul initial, B.E.R. a formulat notificare prin care a solicitat in baza Legii nr. 10/2001 restituirea in natura a imobilului ce face obiectul litigiului, notificare ce nu a fost solutionata pana in prezent prin emiterea unei dispozitii motivate, tribunalul a apreciat ca actiunea formulata este nefondata, intrucat, indiferent de considerentele aratate de reclamant prin actiune, acesta nu are decat posibilitatea acordarii de despagubiri in baza Legii nr. 10/2001 [art. 18 lit. d)] si nu beneficiaza de restituirea in natura, atata timp cat imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale.
In opinia tribunalului, prin aceasta dispozitie legala, avandu-se in vedere si necesitatea asigurarii stabilitatii circuitului juridic civil, s-a statuat obligativitatea mentinerii situatiei juridice create in mod valabil in aplicarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 si s-a instituit indirect un criteriu de preferinta in favoarea persoanelor ce au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, criteriu aplicabil la solutionarea actiunii in revendicare.
A mai retinut prima instanta ca si prin decizia nr. 33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntata in cadrul recursului in interesul legii s-a stabilit prioritatea titlului de proprietate al chiriasului, in sensul ca legea speciala are prioritate, lege care prevede doar posibilitatea acordarii de despagubiri reclamantului si nu posibilitatea restituirii in natura, in acelasi sens fiind si prevederile exprese ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit caruia bunurile preluate de stat fara un titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari sau succesorii acestora doar daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie.
Prin urmare, tribunalul a constatat ca, in speta, nu sunt aplicabile regulile create de literatura de specialitate si de practica judecatoreasca pornind de la prevederile art. 480 C. civ. privind compararea titlurilor de proprietate invocate de parti si restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a fost impusa folosirea de catre fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de legea speciala pentru restituirea efectiva a imobilului sau, dupa caz, pentru stabilirea unor masuri reparatorii prin echivalent .
Prin prisma practicii judiciare conturata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, tribunalul a retinut ca, in speta, reclamantul nu detine nicio hotarare judecatoreasca nici anterioara si nici ulterioara incheierii contractului de vanzare-cumparare pronuntata in contradictoriu cu Statul Roman sau cu Municipiul Bucuresti prin care sa se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, prin care sa se constate existenta dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului sau prin care sa fie obligate persoanele juridice sus mentionate sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul, astfel incat actiunea in revendicare formulata in lipsa unei asemenea hotarari judecatoresti nu poate fi admisa.
Astfel, s-a aratat ca reclamantul nu a facut niciun demers pentru restituirea imobilului in baza Legii nr. 112/1995, nu a notificat niciodata parata ca intelege sa revendice imobilul, nu a avut formulata nicio actiune in revendicare indreptata impotriva Statului Roman prin care sa se constate nevalabilitatea titlului statului si existenta dreptului sau de proprietate, astfel incat formularea unei actiuni in revendicare dupa circa 10 ani de la data cumpararii imobilului de catre parati nu poate fi admisa si nu poate reprezenta o privare de bun contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, prin decizia nr. 96A din 9 februarie 2010, a admis apelul declarat de reclamantele B.R.A. si B.O.A. si cererea de aderare la apel formulata de parata B.V. si a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca:
A fost admisa actiunea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratii persoane fizice si au fost obligati acestia sa lase reclamantelor in deplina proprietate si linistita posesie imobilele in litigiu din sectorul 5, Bucuresti, dupa cum urmeaza: parata M.M. apartamentul nr. 1, parter, care a facut obiectul contractului nr. N.728 din 27 februarie 1997 si teren aferent; paratii O.F., O.A., O.D., B.M. si L.N. apartamentul nr. 2, etaj 1, care a facut obiectul contractului nr. N.350 din 19 decembrie 1996 si teren aferent; parata B.V. apartamentul de la mansarda, care a facut obiectul contractului nr. N.549 din 13 februarie 1997 si teren aferent.
A fost trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, cererea de chemare in garantie formulata de parata B.V.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
A fost respinsa cererea de aderare la apel formulata de paratii B.M., O.F., O.D. si O.A., ca inadmisibila.
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut ca, in mod corect prima instanta a apreciat ca actiunea in revendicare de drept comun formulata in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti nu mai poate fi introdusa dupa aparitia Legii nr. 10/2001, intrucat aceasta lege prevede o procedura speciala, de natura administrativa, prin care persoana indreptatita poate obtine restituirea in natura sau prin echivalent a unui imobil preluat in mod abuziv in perioada 06 martie 1945-21 decembrie 1989.
Abia dupa emiterea unei decizii motivate, instanta de judecata poate interveni pe fondul restituirii bunului preluat in mod abuziv, or in speta, s-a constatat ca autorul reclamantelor a recurs la procedura prevazuta de legea speciala, formuland notificare, insa pana in prezent unitatea detinatoare nu a emis dispozitia prevazuta de Legea nr. 10/2001.
Curtea de apel a retinut ca in mod corect instanta de fond a facut aplicarea dispozitiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care exclud in mod expres posibilitatea formularii de catre fostii proprietari sau succesorii acestora de actiuni in revendicare a bunurilor preluate de stat fara titlu valabil, in cazul in care aceste bunuri fac obiectul unor legi speciale de reparatie, cum este si Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveste actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun formulata impotriva posesorilor persoane fizice, curtea de apel a apreciat ca aceasta nu este inadmisibila, intrucat nici un text de lege nu interzice revendicarea intre doua persoane fizice prin compararea titlurilor acestora.
Pe de alta parte, aprecierea ca inadmisibila a unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, ar insemna o incalcare a liberului acces la justitie recunoscut oricarei persoane prin dispozitiile art. 6 din CEDO si art. 21 din Constitutie .
A mai retinut instanta de apel ca, potrivit deciziei nr. 33/2008 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prioritatea Conventiei Europene a Drepturilor Omului poate fi data si in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, fiind insa necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, s-a apreciat ca instanta de fond trebuia sa realizeze o comparare a titlurilor de proprietate exhibate de catre parti, retinand in acest sens ca insasi legea speciala, a carei aplicabilitate a fost invocata in sustinerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, ii recunoaste persoanei indreptatite calitatea de proprietar, deci ii confera un titlu de proprietate in situatia in care imobilul a fost preluat fara titlu valabil, urmand ca proprietarul sa-si exercite prerogativele dreptului sau dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, emise in temeiul legii speciale.
S-a aratat ca, in raport de dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantele si-au conservat dreptul de a obtine restituirea imobilului in natura, prin formularea notificarii in baza legii speciale, beneficiind astfel de un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Intrucat intimatii, la randul lor, beneficiaza si ei de protectia dreptului lor, in sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie, intrucat contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, sunt valabile si le confera cumparatorilor, de asemenea, un "bun", ramane de analizat in ce masura privarea de proprietate a reclamantelor, prin instrainarea bunului lor de catre stat catre chiriasi, corespunde cerintelor primului alineat al art. 1 din Protocolul 1, respectiv daca aceasta "ingerinta" a statului este prevazuta de legea interna, este justificata de o cauza de utilitate publica si daca exista un just echilibru intre cerintele protejarii unui interes general al comunitatii si imperativul protejarii dreptului fundamental al individului, in sensul acordarii unei compensatii rezonabile si efective in schimbul bunului de care a fost deposedat.
Aceasta analiza a fost deja facuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele solutionate in materia imobilelor preluate de stat (Strain impotriva Romaniei, Paduraru impotriva Romaniei, Porteanu impotriva Romaniei), ale caror concluzii au fost reluate in hotararile date in cauzele ulterioare si daca in ceea ce priveste indeplinirea primelor doua cerinte, s-a retinut ca acestea ar fi, in principiu, intrunite, in privinta proportionalitatii ingerintei Curtea a ajuns la concluzia contrara.
Prin urmare, s-a apreciat ca respingerea actiunii in revendicare a reclamantelor apelante ar echivala cu o lipsire de proprietate, combinata cu absenta unei despagubiri adecvate, intrucat chiar in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a retinut ca masurile reparatorii prin echivalent prevazute de legea interna sunt inca iluzorii.
Curtea a considerat ca si atunci cand partea interesata parcurge intreaga procedura administrativa si, daca este cazul, contencioasa, executarea deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul procedurii prevazute de Legea nr. 247/2005 si, prin urmare, prin intermediul Fondului Proprietatea, care nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent cu acordarea unei despagubiri .
Instanta de apel a constatat ca, in lipsa unei despagubiri, singura solutie pentru a inlatura privarea de proprietate la care reclamantii sunt supusi in mod continuu este inlaturarea dispozitiilor legii interne, ca efect al prevederilor art. 20 alin. (2) din Constitutie si aplicarea directa a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a jurisprudentei instantei europene.
Cum, in prezenta cauza, reclamantele au un "bun" in sensul Conventiei, exista o ingerinta in dreptul la respectarea dreptului lor manifestata prin vanzarea de catre stat a imobilului catre chiriasi, aceasta ingerinta a rupt echilibrul just dintre protectia proprietatii reclamantelor si cerintele interesului general, iar repararea acestui dezechilibru nu se poate realiza prin mecanismele legilor speciale interne de reparatie, curtea de apel a conchis ca restituirea in natura a imobilului catre reclamante este unica masura reparatorie posibila pentru privarea de proprietate suferita prin vanzarea imobilului catre chiriasi.
S-a aratat ca acestia din urma nu pot invoca incalcarea dreptului lor de proprietate decurgand din contractele de vanzare-cumparare neanulate, deoarece au la dispozitie calea dreptului comun pentru recuperarea pretului de piata al imobilului. Mai mult, Legea nr. 1/2009 permite fostilor chiriasi, cumparatori in temeiul Legii nr. 112/1995, sa obtina o reparatie integrala a pierderii bunului, prin obligarea statului, pe calea dreptului comun, la restituirea pretului de piata al imobilului, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
In acest sens, parata B.V. chiar a formulat o cerere de chemare in garantie a Statului Roman pentru obtinerea pretului de piata al imobilului, care nu a fost analizata pe fondul sau, in raport de solutia pronuntata de prima instanta cu privire la actiunea principala.
Cat priveste cererea de aderare la apel formulata de paratii B.M., O.F., O.D. si O.A., curtea de apel a constatat ca aceasta cerere este inadmisibila, deoarece acesti parati nu au investit instanta de fond cu o cerere avand ca obiect obligarea Statului Roman, prin Ministerul de Finante la restituirea pretului de piata al imobilului si instituirea unui drept de retentie asupra imobilului pana la plata integrala a pretului solicitat, iar in apel sunt inadmisibile cereri noi, potrivit dispozitiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Decizia curtii de apel a fost atacata cu recurs de catre reclamantele B.R.A. si B.O.A., de paratii L.N., O.A., O.D., O.F., B.M., M.M., Municipiul Bucuresti, prin primarul general si B.V., precum si de chematul in garantie Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice.
I. Prin motivele de recurs formulate, recurentele - reclamante B.R.A. si B.O.A. au invocat, in drept, dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in dezvoltarea caruia au contestat legalitatea solutiei in ceea ce priveste nerestituirea terenului in suprafata de 168 mp aferent constructiei.
II. Recurentii - parati L.N., O.A., O.D., O.F. si B.M. au formulat, in esenta, urmatoarele motive de recurs:
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararile sale, a obligat statul la masuri reparatorii, dar nu in mod exclusiv la restituirea in natura a imobilelor, si a recunoscut libertatea Statului Roman de a reglementa modalitatile si conditiile restituirii bunurilor preluate de stat in perioada regimului comunist, iar una dintre acestea este si obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile.
Prin urmare, imobilele care se incadreaza in domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decat in conditiile prevazute de aceasta lege speciala, fiind exclusa actiunea in revendicare de drept comun.
Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii da dezlegare obligatorie pentru instante in problema referitoare la admisibilitatea actiunii in revendicare, formulata dupa aparitia Legii nr. 10/2001, cum este cazul celei care face obiectul prezentului litigiu.
Recurentii - parati au sustinut ca dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 exclud posibilitatea formularii de catre fostii proprietari sau de catre succesorii acestora de actiune in revendicare a bunurilor preluate de stat fara titlu valabil, in cazul in care aceste bunuri fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Prin urmare, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunile in revendicare avand ca obiect imobilele preluate in mod abuziv in perioada de referinta a legii speciale de reparatie, introduse direct la instantele de judecata, sunt inadmisibile, deoarece procedura administrativa prealabila instituita de Legea nr. 10/2001 este obligatorie.
Solutia primei instante este legala si in concordanta cu decizia nr. 33/09 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, cu practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si cu legislatia interna incidenta in cauza( Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001).
Au mai aratat recurentii - parati ca, in prezenta cauza, reclamantele nu detin nici o hotarare judecatoreasca nici anterioara, nici ulterioara incheierii contractelor de vanzare-cumparare care sa fie pronuntata in contradictoriu cu Statul Roman sau cu Municipiul Bucuresti si prin care sa se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, prin care sa se constate existenta dreptului de proprietate al reclamantului sau prin care sa fie obligate persoanele juridice sus - mentionate sa lase in deplina proprietate imobilul, astfel incat actiunea in revendicare formulata in lipsa unei asemenea hotarari judecatoresti nu poate fi admisa.
Totodata, in lipsa unei asemenea hotarari reclamantele nu detin in viziunea CEDO o speranta legitima de dobandire a bunului, in timp ce paratii detin un drept actual asupra bunului, in baza contractelor de vanzare-cumparare neanulate.
III. Recurenta - parata M.M. a formulat urmatoarele motive de recurs, invocand dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.:
Solutia instantei de apel este nelegala, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii si sprijinita pe motive contradictorii.
Cu privire la admisibilitatea actiunii in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in conditiile existentei legii speciale, a apreciat ca in mod gresit instanta de apel a admis actiunea in revendicare, fata de situatia de fapt si in raport de dreptul comun intern (art. 480 si urm. C. civ.), legea interna speciala ( Legea nr. 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In ceea ce priveste dreptul comun, art. 480 si urm. C. civ., recurenta a apreciat ca in cauza opereaza principiul error communis facit jus, avand in vedere ca pana la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare titlul statului nu fusese contestat de nimeni, nici macar de autorul reclamantelor.
Intrucat nu a existat nici un demers al reclamantelor in perioada imediat urmatoare aparitiei Legii nr. 112/1995 ca ar intentiona sa-si redobandeasca imobilul, aceasta stare de pasivitate i-a intarit convingerea recurentei ca a dobandit un titlu valabil de proprietate, preferabil fata de titlul de proprietate al reclamantului.
Din perspectiva legii interne speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001, recurenta a aratat ca in cauza sunt incidente prevederile art. 45 alin. (2) din lege, avand in vedere ca titlul sau de proprietate nu a fost anulat si este preferabil intrucat a fost chirias cumparator de buna-credinta, care a respectat prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
In analiza comparativa a titlurilor de proprietate instanta trebuia sa aiba in vedere criteriile de preferinta instituite de Legea nr. 10/2001 si, in raport de situatia juridica a imobilului, sa constate ca reclamantele nu au dreptul la restituirea in natura a apartamentelor instrainate fostilor chiriasi cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, ci au dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Intrucat apartamentul nr. 1 face parte din categoria imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001, iar acest act normativ constituie o lege speciala fata de Codul civil care reprezinta dreptul comun in materia actiunii in revendicare, in raportul dintre o norma speciala si una generala, norma speciala urmeaza a se aplica cu prioritate.
Prin raportare la prevederile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, precum si la jurisprudenta CEDO, conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, recurenta a sustinut ca, prin contractul de vanzare-cumparare incheiat, a dobandit un "bun", intrucat valabilitatea acestuia nu a fost contestata, fiind deci un act juridic valabil incheiat, in timp ce reclamantele nu au justificat existenta unui bun actual pentru a se putea pune problema vreunei atingeri aduse acestora care sa atraga incidenta textului din Conventie mentionat.
In plus, reclamantele nu au avut nici macar o speranta legitima cu privire la valoarea patrimoniala respectiva.
A mai sustinut recurenta ca, prin admiterea actiunii in revendicare, a operat o ingerinta asupra dreptului sau de proprietate, fiind privata de bunul sau prin crearea unor noi neajunsuri disproportionate.
Recurenta a aratat si ca, in sensul respingerii actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun dupa aparitia Legii nr. 10/2001 s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 33/2008.
IV. Recurenta - parata B.V. a invocat motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 3, 7 si 9 C. proc. civ., in dezvoltarea carora a formulat urmatoarele critici:
Hotararea s-a dat cu incalcarea competentei altei instante, intrucat nu exista la dosar nicio dovada ca obiectul pricinii ar avea o valoare de peste 500.000 lei, iar valorile la care au cumparat paratii, chiar actualizate fiind preturile, sunt mult sub limita prevazuta de lege, astfel ca judecatoria in raza careia se afla situat imobilul revendicat era competenta sa judece pricina in prima instanta.
Hotararea atacata cuprinde o serie de motive straine de natura pricinii in sensul ca, desi instanta de apel a stabilit cu precizie natura pricinii, respectiv revendicare de drept comun prin comparare de titluri ce are ca temei juridic art. 480 si urm. C. civ., in acest caz, al revendicarii intre doua persoane fizice prin compararea titlurilor, nu opereaza scutirea de taxa de timbru prevazuta de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Cu toate acestea, instanta de apel isi motiveaza solutia aratand ca toate aceste argumente, deduse din practica instantei europene in domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv, justifica concluzia ca reclamantele sunt in imposibilitate de a-si recupera bunul.
Astfel, solutionarea unei actiuni de drept comun intemeiata pe dispozitiile art. 480-481 C. civ., se face cu argumente deduse din practica instantei europene in domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv.
De asemenea, dispozitia din sentinta pronuntata de instanta de fond si mentinuta ca atare de instanta de apel, prin care s-a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active se sprijina pe motive straine de natura pricinii, deoarece faptul ca reclamantul figureaza in anexa la decretul de nationalizare ii atesta calitatea acestuia de persoana indreptatita la restituire in raport cu statul sau cu alte persoane juridice, nicidecum nu ii confera legitimare procesuala activa pentru actiunea in revendicare intre doua persoane fizice prin compararea titlurilor acestora.
Hotararea cuprinde si motive contradictorii, fiind inlaturat dreptul intern, adica dreptul comun, si aplicata direct Conventia numai cu privire la reclamante, in timp ce pentru parati se apreciaza ca acestia au la dispozitie calea dreptului comun pentru recuperarea pretului de piata al imobilului.
Astfel, paratii sunt indrumati sa urmeze calea dreptului comun, despre care instanta arata in cuprinsul hotararii ca este in contradictie cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si, prin urmare, neaplicabil in speta.
Recurenta sustine ca hotararea instantei de apel este lipsita de temei legal, deoarece nu exista nici un text de lege care sa permita ca instanta sa constate ca reclamantul initial este proprietarul imobilului in baza unui act de partaj si a unei adrese fara valoare juridica in ce priveste dreptul de proprietate asupra imobilului.
Recurenta arata ca hotararea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, intrucat instanta nu a verificat, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, in mod gresit a disjuns cererea subsidiara si a trimis-o spre rejudecare instantei de fond si, desi a constatat ca atat reclamantele, cat si paratii persoane fizice au un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, i-a deposedat pe acestia din urma de bunul lor, tot fara o dreapta si prealabila despagubire .
Recurenta mai sustine ca, pe fond, actiunea in revendicare prin compararea titlurilor este neintemeiata, intrucat reclamantele nu au un titlu de comparat.
V. Prin recursul sau, paratul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, a criticat decizia instantei de apel prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aratand ca nu are calitate procesuala pasiva, avand in vedere ca terenul in cauza nu a facut parte din domeniul privat al Municipiului Bucuresti si nici in prezent nu apartine acestei institutii, fiind atribuit paratului.
A aratat ca reclamantele nu justifica interes in promovarea unui capat de cerere privind constatarea caracterului abuziv si nelegal al preluarii de catre stat a imobilului, fata de modificarile aduse prin Legea nr. 247/2005 potrivit carora nu se mai face distinctie intre imobile preluate de stat cu titlu sau fara titlu .
In ceea ce priveste revendicarea pe dreptul comun, recurentul a aratat ca acest capat de cerere este inadmisibil fata de prevederile Legii nr. 10/2001, lege speciala ce deroga de la dispozitiile dreptului comun.
In cazul in care bunul este detinut de una din unitatile mentionate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, proprietarul deposedat abuziv de regimul comunist are la dispozitie o cale speciala de restituire in natura a dreptului sau.
VI. Recurentul - chemat in garantie Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, a invocat motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sustinand ca hotararea instantei de apel a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii pe aspectul solutiei date cererii de chemare in garantie .
Astfel, recurentul a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2001, prevederile legale privind dreptul la obtinerea valorii actuale de piata a imobilului se refera la Ministerul Finantelor Publice, si nu la Statul Roman .
Or, prin admiterea apelului declarat de parata B.V. in ceea ce priveste cererea de chemare in garantie a Statului Roman, instanta a avut in vedere calitatea procesuala a Ministerului Finantelor Publice, facand o grava confuzie intre Statul Roman si Ministerul Finantelor Publice si punand semnul egalitatii intre cele doua institutii fara a avea in vedere ca, in speta, chemat in garantie este Statul Roman, si nu Ministerul Finantelor Publice in nume propriu.
Pe de alta parte, potrivit principiului relativitatii efectelor contractului, un tert fata de contractul incheiat intre Primaria municipiului Bucuresti si parata nu poate fi obligat la restituirea pretului, reactualizat.
Examinand recursurile in limita criticilor formulate, Inalta Curte constata urmatoarele:
Actiunea formulata de reclamantul B.E.R. si continuata de mostenitoarele acestuia, B.R.A. si B.O.A., a vizat restituirea imobilului situat in Bucuresti, sector 5, compus din teren si constructie.
Desi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevede ca judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, se constata ca nici instanta de fond si nici instanta de apel nu s-au preocupat sa analizeze situatia de fapt si de drept a terenului revendicat in suprafata de 168,88 mp, aspect criticat de reclamante prin recursul declarat de acestea.
Astfel, capatul de cerere privind revendicarea imobilului compus din teren si constructie formulat in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti, prin primar, a fost respins ca inadmisibil de prima instanta, solutie ce a fost mentinuta si prin decizia pronuntata in apel.
Insa, fata de faptul ca primul capat de cerere al actiunii in revendicare a fost promovat in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si, avand in vedere sustinerea reclamantelor ca au notificat acest parat cu privire la intregul imobil, folosind sintagma teren si constructie, si ca notificarea nu a fost solutionata nici pana in prezent, instantele trebuiau sa califice actiunea promovata de reclamante, inclusiv in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti.
In acest sens, se constata ca recursul declarat de reclamante este intemeiat si, intrucat instantele au solutionat acest capat de cerere pe exceptie, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta.
Cu ocazia rejudecarii, se va clarifica situatia de fapt si de drept a terenului, fata de cele doua petite din actiunea principala ( unul in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti si unul in contradictoriu cu persoanele fizice - chiriasii cumparatori), iar in masura in care va constata ca reclamantele au promovat impotriva paratului Municipiul Bucuresti o actiune in conditiile deciziei nr. XX pronuntata la data de 19 martie 2007 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, in recursul in interesul legii, prin care s-a statuat ca instantele sunt competente sa solutioneze notificarea pe fond in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare de a solutiona notificarea, prima instanta va aprecia asupra oportunitatii disjungerii primului capat de cerere, formulat in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti, de capatul de cerere formulat in contradictoriu cu paratii persoane fizice.
Totodata, cu ocazia rejudecarii, in masura in care se va constata ca instanta a fost investita cu solutionarea cauzei pe dreptul comun, urmeaza a fi avut in vedere motivul de recurs de ordine publica invocat de parata B.V., prevazut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind necompetenta tribunalului de solutionare a cauzei in prima instanta, in raport de valoarea contractelor de vanzare-cumparare.
In ceea ce priveste celelalte recursuri formulate in cauza, se constata ca prima instanta, dupa ce a retinut, cu privire la capatul de cerere in revendicare formulat impotriva paratilor persoane fizice, ca Legea nr. 10/2001 nu atrage inadmisibilitatea pe fond a pretentiilor reclamantelor, a conchis ca "nu sunt aplicabile regulile create de literatura de specialitate si de practica judecatoreasca pornind de la prevederile art. 480 C. civ. privind compararea titlurilor invocate de parti si restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a fost impusa folosirea de catre fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de legea speciala pentru restituirea efectiva a imobilului sau, dupa caz, pentru stabilirea unor masuri reparatorii prin echivalent".
Cu alte cuvinte, si acest capat de cerere a fost respins de prima instanta tot ca inadmisibil.
Or, in masura in care instanta de apel a constatat ca acest capat de cerere este admisibil, fata de faptul ca prima instanta a rezolvat acest capat de cerere fara a intra in cercetarea fondului, pentru a nu prejudicia partile de un grad de jurisdictie si, inclusiv pentru a nu le incalca dreptul la un proces echitabil, potrivit dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, se impunea desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare in prima instanta, potrivit art. 297 C. proc. civ.
De aceea, fara a mai analiza celelalte critici formulate de recurentii-parati si de recurentul-chemat in garantie, pentru solutionarea unitara a cauzei urmeaza sa fie admise toate recursurile declarate.
Dupa stabilirea cadrului juridic si lamurirea pe deplin a situatiei de fapt, cu ocazia rejudecarii, vor fi analizate toate exceptiile de ordine publica invocate ca motive de recurs si se va tine seama de toate mijloacele de aparare invocate de parti.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 si art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantele B.R.A. si B.O.A., de paratii L.N., O.A., O.D., O.F., B.M., M.M., Municipiul Bucuresti, prin primarul general si B.V. si de chematul in garantie Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, va casa decizia si sentinta, iar in baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cauza va fi trimisa spre rejudecare aceluiasi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele B.R.A. si B.O.A., de paratii L.N., O.A., O.D., O.F., B.M., M.M., Municipiul Bucuresti, prin primarul general si B.V. si de chematul in garantie Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice.
Caseaza decizia nr. 96/A din 9 februarie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, si sentinta nr. 1886 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 21 februarie 2011.