Nulitate absoluta partiala. Contract de cesiune. Exceptia insuficientei timbrari

Prin sentinta comerciala nr.13234/17.12.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a respins exceptia insuficientei timbrari si cea a prematuritatii, a admis actiunea formulata de catre reclamantul D in contradictoriu cu paratele Banca Comerciala Romana S.A. si S.C. X S.R.L., a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de cesiune de creanta nr. J36/12.02.2010 incheiat intre parate, cu referire la reclamant si, in consecinta, a constatat ca fiind nula absolut cesionarea creantei asupra reclamantului, in cuantum de 40.533 euro, inscrisa la pozitia 42 din Anexa la contract; de asemenea, a obligat paratele sa plateasca reclamantului suma de 5.085,17 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca exceptia insuficientei timbrari este nefondata, intrucat reclamantul nu solicita constatarea nulitatii absolute a intregului contract, ci doar a partii care il priveste si, in raport de aceasta, a constatat ca actiunea a fost timbrata corespunzator cerintelor legii; de asemenea, a apreciat ca nici exceptia prematuritatii nu este intemeiata, atat timp cat reclamantul a indeplinit procedura convocarii la conciliere reglementata de art. 7201 C.proc.civ.

Pe fond, a retinut ca la data de 18.07.2006, reclamantul a incheiat cu parata Banca Comerciala Romana S.A. un contract de imprumut bancar, in temeiul caruia a imprumutat suma de 41.000 euro in vederea achizitionarii unui imobil, garantand restituirea sumei prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului astfel dobandit.

A mai constatat ca la data de 02.03.2010, reclamantul a primit o notificare din partea paratei S.C. X S.R.L., prin care i s-a comunicat cesionarea creantei rezultand din contractul de imprumut si a fost somat sa achite de urgenta debitul de 40.806 euro.

Examinand contractul de cesiune dintre parti, Tribunalul a citat art. 1396 C.civ. si a apreciat ca, atat timp cat reclamantul a garantat cu o ipoteca restituirea imprumutului, si contractul de cesiune care prin efectul legii inglobeaza o garantie reala imobiliara ar fi trebuit redactat in forma autentica, ceruta ad validitatem.

De asemenea, a notat ca societatea cedenta (dar, in fapt, prima instanta se refera la societatea cesionara) este lipsita de capacitate de folosinta, derivata din incalcarea principiului specializarii capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Astfel, a retinut ca S.C. X S.R.L. nu este avizata de B.N.R. sa efectueze operatiuni bancare, astfel incat ea nu poate avea calitatea de cedent in mod valabil.

In al treilea rand, instanta de fond a constatat ca au fost incalcate prevederile art. 948 C.civ., referitoare la obiectul contractului, deoarece la data cesiunii, creanta nu era certa, lichida si exigibila, parata Banca Comerciala Romana S.A. neprocedand la punerea reclamantului in intarziere si nici la constatarea exigibilitatii anticipate a creditului, potrivit art. 4.10, 4.11 din Conditiile Generale si art. 7.4 din contract .

Pe de alta parte, Tribunalul a notat si ca reclamantului nu i-a fost notificata in mod legal cesiunea, respectiv prin executor judecatoresc, ceea ce face ca aceasta sa-i fie inopozabila.

Impotriva acestei sentinte, atat S.C. X S.R.L., cat si Banca Comerciala Romana S.A. au declarat apel, prin care au solicitat schimbarea sa in tot, in sensul respingerii actiunii.

In motivare, ambele apelante au aratat ca intimatul nu a indeplinit procedura prealabila a convocarii la conciliere, reglementata de art. 7201 C.proc.civ.; in acest context, au precizat ca adresa nr. 3133/19.03.2010 nu reprezinta o invitatie la conciliere, ci se constituie intr-un raspuns la o cerere de comunicare a unor copii de pe notificarile bancii.

O alta critica vizeaza retinerea de catre Tribunal, in mod nefondat, a necesitatii incheierii contractului de cesiune, in forma autentica. Astfel, apelantele au sustinut ca in art. 1391 si urm. C.civ. este stabilita natura consensuala a cesiunii de creanta, singura exceptie fiind cea in care cesiunea reprezinta o donatie, caz in care ea trebuie facuta in forma autentica, in conformitate cu art. 813 C.civ. Au mai precizat ca principiul simetriei, evocat in hotararea atacata, are in vedere incheierea si in mod corelativ, modificarea ori desfiintarea unui contract . Mai mult decat atat, au mai aratat ca actul la care trebuie facuta raportarea, in cazul in care se face trimitere la principiul simetriei, este contractul de credit - care nu este incheiat in forma autentica -, iar nu cel de ipoteca .

In al treilea rand, apelantele au afirmat ca in mod gresit a retinut prima instanta ca S.C. X S.R.L. desfasoara activitati bancare pentru care nu detine autorizarea B.N.R., aratand ca cesiunea a purtat asupra unei creante certe, lichide si exigibile, iar nu asupra unui contract de imprumut .

S.C. X S.R.L. a precizat ca in obiectul sau de activitate intra "activitati auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activitati de asigurari si fonduri de pensii" (Cod CAEN 6619), care nu necesita autorizarea Bancii Nationale.

In ce priveste nulitatea retinuta pentru lipsa unui obiect valabil, cele doua apelante au mentionat ca a fost cesionata o creanta certa, lichida si exigibila; astfel, au aratat ca Banca Comerciala Romana S.A. a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886/13.01.2010 prin care i-a pus in vedere sa achite debitul restant in termen de 7 zile, in caz contrar urmand a declara intreg creditul exigibil . Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, apelantele au precizat ca banca a declarat intregul credit exigibil anticipat, asa incat obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.

Ultima critica vizeaza pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, apelantele au precizat ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., insusi intimatul atasand cererii de chemare in judecata notificarea cesiunii, nr. HC318 din data de 19.02.2010; in acest context, au mai sustinut ca legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.

La data de 30.06.2011, intimatul a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de S.C. X S.R.L., ca nefondat.

Analizand actele dosarului, precum si sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate de catre apelante, Curtea a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotararea se da in numele legii si trebuie sa cuprinda, printre alte mentiuni, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Motivarea primei instante, care nu si-a prezentat practic propriile considerente, ci s-a limitat la a prelua in tot argumentele reclamantului, face hotararea data criticabila din perspectiva temeiniciei sale, intrucat nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care explica si justifica dispozitivul.

Un proces civil finalizat prin hotararea care dezleaga fondul, cu garantiile date de art. 6.1 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul partilor de a fi in mod real "ascultate", adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Aceasta implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv, real si consistent al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta in determinarea situatiei de fapt . Obligatia de motivare impune o apreciere intotdeauna atasata de natura cauzei, de circumstantele acesteia, stilul judiciar si tipologia actului de justitie. Motivarea unei hotarari este inteleasa ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotararea luata, ceea ce nu inseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un raspuns al argumentelor fundamentale, adica al acelora care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia.

Or, prima instanta nu a retinut si nici nu a inlaturat argumentele paratelor-apelante si nu a explicat rationamentul juridic adoptat.

De aceea, urmeaza sa fie reluate si examinate apararile tuturor partilor si, astfel, Curtea a retinut urmatoarele:

Primul motiv de apel, referitor la gresita respingere a exceptiei de prematuritate, nu este fondat.

Potrivit dispozitiilor art. 7201 alin. 1 c.proc.civ., "in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte".

Din textul de lege se desprinde ideea ca scopul acestei proceduri este acela al rezolvarii disputelor dintre partile aflate intr-un conflict de interese printr-o incercare de conciliere din partea ambelor parti, ceea ce presupune concesii reciproce, pentru rezolvarea cu celeritate si in mod amiabil a litigiului, fara a mai fi nevoie sesizarea instantelor de judecata .

Prezenta cauza urmareste constatarea nulitatii absolute a unui contract de cesiune de creanta .

Cu toate ca o asemenea actiune are caracter patrimonial, evaluabil in bani, Curtea a subliniat ca nulitatea absoluta, ca sanctiune de drept civil ce lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor legale edictate pentru valabila sa incheiere, poate fi constatata numai de catre instanta de judecata .

Prin urmare, in situatia in care partile se afla in conflict de interese cu privire la nulitatea unui contract, deci cand disputa dintre parti priveste drepturi asupra cu privire la care partile nu pot tranzactiona, procedura concilierii este lipsita de orice eficienta si contrar scopului pentru care a fost instituita, indeplinirea ei aparand a fi excesiv de rigida si pur formala.

Pe fond, Curtea a retinut ca in mod nelegal a apreciat instanta de fond ca cesiunea de creanta ar fi trebuit sa imbrace forma autentica.

Inteleasa ca o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane, cesiunea este un contract consensual, care se incheie valabil din momentul realizarii acordului de vointa, singura exceptie fiind cea in care cesiunea reprezinta o donatie, caz in care ea trebuie facuta in forma autentica, in conformitate cu art. 813 C.civ.

In acest sens, prevederea cuprinsa in art. 1391 C.civ. potrivit cu care "la stramutarea unei creante (...) predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului" trebuie interpretata in sensul ca cesionarul are dreptul sa pretinda cedentului titlul constatator al creantei. Cu alte cuvinte, prin remiterea titlului se executa contractul de cesiune de creanta, valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor.

Nici o dispozitie legala nu conduce spre concluzia ca cesiunea ar trebui sa fie incheiata in forma autentica. Referirea la art. 1396 C.civ. nu are o atare semnificatie; in fapt, in masura transmiterii ipotecii, aceasta din urma urmeaza sa imbrace forma autentica, nu si cesiunea creantei.

De altfel, doar in acest sens poate fi interpretat in mod valabil principiul simetriei actelor juridice, la care face trimitere intimatul.

Pe de alta parte, in mod nelegal a retinut Tribunalul lipsa capacitatii de folosinta a societatii cedente.

Curtea a subliniat ca, in fapt, atat motivele invocate de reclamantul-intimat, cat si cele retinute in considerentele sentintei atacate vizeaza lipsa capacitatii de folosinta a societatii cesionare X S.R.L.; dar prima instanta, preluand practic motivarea cererii de chemare in judecata, a reiterat si greselile acolo existente.

Din perspectiva capacitatii de folosinta a S.C. X S.R.L., trebuie subliniat ca aceasta nu desfasoara activitati bancare, asa incat nu necesita autorizarea Bancii Nationale.

Ceea ce s-a cesionat este o creanta certa, lichida si exigibila, iar nu un contract de credit .

Din acest motiv, nu a putut fi retinuta nici lipsa unui obiect valabil; astfel, apelanta Banca Comerciala Romana S.A. a transmis intimatului-reclamant notificarea nr. 13622886 din data de 13.01.2010 prin care i-a pus in vedere sa achite debitul restant in termen de 7 zile, in caz contrar urmand a declara intreg creditul exigibil . Cum intimatul nu a dat curs acestei notificari, banca a declarat intregul credit exigibil anticipat, asa incat obiectul cesiunii l-a constituit o creanta certa, lichida si exigibila.

In ceea ce priveste pretinsa inopozabilitate a cesiunii, derivata din lipsa transmiterii notificarii prin executor judecatoresc, Curtea a retinut ca au fost respectate dispozitiile art. 1393 C.civ., insusi intimatul atasand cererii de chemare in judecata notificarea cesiunii, nr. HC318 din data de 19.02.2010; iar legiuitorul nu impune ca notificarea sa fie transmisa prin intermediul unui executor judecatoresc.

In considerarea argumentelor expuse mai sus, sentinta atacata nu este legala in totalitate, asa incat, in baza art. 296 C.proc.civ., apelurile au fost admise, iar hotararea a fost schimbata in parte, in sensul respingerii actiunii reclamantului, ca neintemeiata.

Au fost mentinute dispozitiile referitoare la respingerea exceptiilor, deoarece cea a prematuritatii a fost in mod legal respinsa de catre prima instanta (dar considerentele prezentei decizii le-au inlocuit pe cele ale sentintei), iar exceptia insuficientei timbrari nu a format obiect al criticilor in apel.

In temeiul art. 274 alin. 1, cu aplicarea art. 298 C.proc.civ., intimatul a fost obligat la plata catre apelanta Banca Comerciala Romana S.A. a cheltuielilor de judecata .