Contract de transport international. Avarii produse in timpul transportului. Despagubiri

La data de 08.03.2010 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala, sub nr. 12016/3/2010, cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanta SC B. A. V. I. G. SA in contradictoriu cu parata SC V. D. V. I. T. & S. R. SRL, prin care se solicita obligarea paratei la plata sumei de 105.873,53 de lei cu titlu de despagubiri, dobanda legala de la data de 05.03.2007 si pana la data introducerii cererii de chemare in judecata (03.03.2010), in valoarea de 28146,04 lei, dobanda legala in continuare de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la achitarea efectiva a debitului, cu cheltuieli de judecata .

Prin sentinta comerciala nr. 791/24.01.2011, a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a fost respinsa cererea de chemare in judecata ca prescrisa. A fost respinsa cererea de chemare in garantie formulata de catre parata in contradictoriu cu SC G. A. SA ca ramasa fara obiect .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut urmatoarele:

Intre reclamanta si parata s-a incheiat un contract de asigurare cu asiguratul beneficiar E. R. SA, prin care s-a asigurat transportul unui elicopter dezasamblat de la locul de expediere din Franta la locul de destinatie din Romania - Brasov.

Transportul acestui elicopter s-a facut de catre parata SC V. D. V. I. T. & S. R. SRL cu autovehiculul cu nr. B - 46 - VDV, condus de catre prepusul paratei, numitul V. N..

La destinatia transportului, respectiv Brasov, s-a constatat ca elicopterul prezenta avarii in partea din spate iar cutia de transmisie si butucul lipseau.

Conform declaratiei conducatorului auto, aceste avarii s-au produs in timpul transportului, necunoscandu-se locul si data exacta a producerii lor.

Ca urmare a acestor avarii, reclamanta a deschis dosar de daune iar asiguratul a fost despagubit cu suma de 31.289, 67 euro exprimati in lei la data de 05.03.2007 prin ordin de plata, in locul caruia s-a subrogat asiguratorul reclamant impotriva persoanelor raspunzatoare de producerea prejudiciului si anume parata transportatoare.

Transportul elicopterului s-a efectuat in baza unui contract de transport international in forma simplificata, al carui regim juridic este reglementat de Conventia CMR ratificata de Romania prin Decretul nr. 457/1972.

Potrivit art. 32 alin. 1 din C.M.R., ,,actiunile derivand din transporturile supuse prezentei conventii se prescriu in termen de 1 an. Totusi in caz de dol sau culpa considerata de legea tarii careia ii apartine organul de jurisdictie sesizat cu dolul, termenul de prescriptie este de 3 ani. Termenul de prescriptie curge, in caz de pierdere partiala, de avarie sau de intarziere, din ziua in care marfa a fost eliberata".

In speta, elicopterul a fost predat la destinatie la data de 09.01.2007 conform procesului de predare primire incheiat cu acea ocazie, in care s-au consemnat existenta avariilor reclamate prin prezenta cerere de chemare in judecata .

Reclamantul a sustinut in esenta faptul ca dreptul sau de regres are un alt temei decat contractul de transport si anume contractul de asigurare, fiind de natura juridica diferita decat cel al asiguratului, precum si faptul ca instantele de judecata au interpretat in mod constant si corect legea - art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - stabilind ca prescriptia nu curge decat atunci cand se naste dreptul la actiune, or dreptul asiguratorului se naste cand asiguratorul a facut plata .

In speta, dreptul de subrogare al reclamantului se intemeiaza pe contractul de asigurare incheiat cu beneficiarul asigurat coroborat cu plata despagubirii facute acestuia din urma.

Dreptul reclamantului de a solicita suma de bani de la persoana vinovata de producerea prejudiciului, in speta de la transportator, este intemeiat nu pe contractul de asigurare ci pe contractul de transport, in care locul beneficiarului destinatar al transportului a fost luat de asigurator doar in ceea ce priveste obtinerea despagubirii.

Nu s-a putut retine ca dreptul asiguratorului are o alta natura juridica decat cel al asiguratului. El preia acelasi drept - despagubiri si cu acelasi temei juridic - fapta ilicita in neindeplinirea obligatiei contractuale a supravegherii transportului si culpa prezumata a transportatorului.

Subrogarea, adica inlocuirea persoanei care primeste despagubirea, se produce in temeiul contractului de asigurare in baza caruia asiguratorul plateste despagubirea si apoi preia dreptul la actiune .

Faptul ca aceasta actiune a fost calificata intr-o decizie in interesul legii a ICCJ ca fiind comerciala si nu de natura civila pe considerentul ca actiunea isi are temeiul in contractul de asigurare, nu conduce, nu schimba si nu intra in contradictie cu cele retinute anterior. Astfel, instanta suprema, in stabilirea caracterului comercial al actiunii in regres, a aratat doar ca aceasta actiune este comerciala deoarece isi are temeiul in contractul de asigurare in sensul ca dreptul de subrogare deriva din acest contract care reprezinta o fapta de comert pentru asigurator si astfel intregului litigiu ii sunt aplicabile legea comerciala. Aceasta situatie nu face insa sa schimbe temeiul de drept al despagubirii care este dat de contractul de transport .

Acestui contract de transport international nu ii sunt aplicabile Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva - art. 7 si art. 8 - sau Legea nr. 136/1995 privind reasigurarile, ci prevederile speciale ale CMR.

Asadar, indiferent de solutiile instantelor in interpretarea Legii nr. 136/1995 si a Decretului nr. 167/1958, solutii prin care se stabileste momentul de la care curge prescriptia in raporturile de asigurare, contractului de transport international nu ii sunt aplicabile legea interna si deci nici interpretarea acesteia, ci sunt aplicabile in mod direct dispozitiile CMR.

Disp. art. 32 din CMR nu fac diferenta intre titularul dreptului la actiune - beneficiarul transportului sau asiguratorul beneficiarului, astfel incat ele sunt aplicabile si acestuia din urma.

In raport de art. 32 din CMR, dreptul la actiune derivand din contractul de transport se prescrie in termen de 3 ani de la data predarii obiectului transportului in cazul in care se invoca o culpa a transportatorului, asa cum este in cazul de fata.

Elicopterul a fost predat la destinatie la data de 09.01.2007 iar reclamanta a introdus actiunea la data de 03.03.2010, astfel incat actiunea este prescrisa.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, criticand-o sub urmatoarele aspecte:

Termenul de prescriptie al dreptului material la actiune este de 3 ani si curge de la nasterea dreptului de regres al asiguratorului, in speta data efectuarii platii despagubirii.

Activitatea de asigurare desfasurata de catre societatile de asigurare este prevazuta de catre Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, act normativ special care reglementeaza infiintarea, organizarea, functionarea si incetarea societatilor comerciale care desfasoara activitate de asigurare.

Actul normativ de mai sus defineste activitatea de asigurare ca fiind "activitatea exercitata in sau din Romania, care desemneaza, in principal, oferirea, intermedierea, negocierea, incheierea de contracte de asigurare si reasigurare, incasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres si de recuperare, precum si investirea sau fructificarea fondurilor proprii si atrase prin activitatea desfasurata".

Codul comercial prevede, prin dispozitiile art. 3 (17) si art. 6 alin. 1, ca asigurarile sunt fapte de comert atat din punct de vedere obiectiv cat si subiectiv.

Activitatea de regres si recuperare este componenta a activitatii de asigurare desfasurate de catre asigurator in temeiul legii, caracterul comercial al acestei activitati fiind mai mult decat evident.

In asigurarile de bunuri (cazul spetei de fata), prejudiciul inregistrat de catre asigurat nu se identifica/confunda cu indemnizatia de asigurare, chiar daca de cele mai multe ori acestea sunt egale ca valoare . Legea nr. 136/1995 (art. 9) subliniaza ca indemnizatia de asigurare pe care o plateste asiguratorul"... rezulta din contractul de asigurare incheiat in conditiile prezentei legi, in limitele si la termenele convenite", aceasta indemnizatie putand fi afectata de aplicarea/neaplicarea fransizei, de cazurile de subasigurare/supraasigurare si limitata de valoarea reala a bunului din momentul producerii evenimentului asigurat.

Indemnizatia de asigurare platita de catre asigurator in baza contractului de asigurare nu reprezinta prejudiciul provocat asiguratului de catre tertul vinovat, fiind de fapt, dar si de drept, o parte din prejudiciu, determinata contractual in limite legale si contractuale.

Ca urmare, nu exista identitate de regim juridic intre cele doua notiuni.

Din formularea art. 22 din Legea nr. 136/1995, se desprinde concluzia ca subrogarea asiguratorului este legata de doua elemente importante: data platii indemnizatiei si intinderea subrogarii din punct de vedere al valorii indemnizatiei platite.

Plata despagubirii confera caracter cert creantei care face obiectul dreptului de regres si din acel moment asiguratorul are calitatea necesara pentru a efectua demersuri impotriva persoanei vinovate de producerea pagubei.

Prin urmare, momentul platii indemnizatiei de asigurare marcheaza nasterea dreptului de regres, care nu este pur si simplu dreptul la actiune al asiguratului, transferat in patrimoniul asiguratorului.

In acelasi timp, data platii despagubirii marcheaza nasterea in patrimoniul asiguratorului a creantei certe care poate fi realizata pe calea unei actiuni in pretentii.

Dreptul de regres al asiguratorului este un drept nou, diferit (prin natura juridica si obiect) de dreptul la actiune al asiguratului (persoana pagubita).

In ce priveste obiectul dreptului de regres al asiguratorului, acesta nu poarta asupra intregului prejudiciu cauzat prin fapta ilicita, ci asupra indemnizatiei acordate in conformitate cu prevederile contractului de asigurare.

Aceasta inseamna ca dreptul de regres al asiguratorului nu se confunda cu dreptul la actiune al pagubitului, ele putand coexista, in cazul in care indemnizatia de asigurare nu acopera intregul prejudiciu produs prin fapta ilicita (ca efect al aplicarii clauzelor contractuale, fransiza, supraasigurare, subasigurare etc.).

Conform dispozitiilor art. 32 alin. 1 din Conventia CMR, de altfel invocate de catre parata in sustinerea exceptiei, rezulta ca actiunile derivand din transporturile supuse conventiei se prescriu in conditiile tratate in acest act normativ.

Or, actiunea reclamantei se intemeiaza pe dispozitiile Legii nr. 136/1995 si ale contractului de asigurare.

Rezulta totodata ca actiunile care nu deriva dintr-un contract de transport supus conventiei CMR se vor prescrie dupa alte reguli, si anume regulile generale privitoare la dreptul de prescriptie extinctiva a dreptului material la actiune, astfel dupa cum sunt prevazute acestea de catre lege.

Atat in fapt cat si in drept, actiunea intentata paratei rezulta din lege (dispozitiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 cat si din contractul de asigurare, in baza caruia reclamanta a fost obligata a plati despagubirea catre asiguratul sau).

Nu in ultimul rand, conform dispozitiilor alin. 2 si 3 ale art. 32 din conventia CMR, rezulta ca cel care recurge la o actiune derivand din contractul de transport, are stabilite, in folosul acestuia, o serie de actiuni, a caror exercitare poate determina suspendarea cursului acestei prescriptii, cum ar fi reclamatia scrisa a reclamantului contra transportatorului.

Este evident ca aceste dispozitii nu pot fi duse la indeplinire decat de partile care sunt implicate direct in contractul de transport, astfel incat rezulta neindoielnic faptul ca prevederile art. 32, privitoare la termenul de prescriptie cat si la cauzele care pot sa suspende acest drept, se aplica exclusiv paratilor raportului creat in baza contractului de transport supus acestei conventii .

In cazul in care s-ar admite sustinerea paratei ca aceste dispozitii se aplica si asiguratorului (care a facut plata unei indemnizatii catre persoana care are calitatea de reclamant in intelesul acestui articol), acesta din urma ar fi in imposibilitatea de a se prevala de procedura reclamatiei administrative, dat fiind faptul ca: pe de o parte, nu are calitatea si dreptul de a o efectua (nefiind parte in contractul de transport) si nici nu are vreo creanta impotriva transportatorului pana la data platii despagubirii din contractul de asigurare, iar pe de alta parte, in virtutea dispozitiilor contractului de asigurare incheiat cu reclamantul, acesta este obligat a respecta toate procedurile privitoare la stabilirea dreptului asiguratului la despagubire, la determinarea cuantumului acesteia, precum si la termenele de plata .

Or, a accepta ca reclamantei i se aplica termenul de prescriptie prevazut de conventia CMR inseamna a accepta ca acesta are posibilitatea legala de a exercita toate actiunile care preced/insotesc/urmeaza dreptul la actiunea careia i se aplica acest termen, inclusiv la procedura reclamatiei administrative, notificarii expeditorului etc..

Referitor la momentul in care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru asigurator, acesta este reprezentat de data efectuarii platii indemnizatiei, ca moment in care i s-a produs in patrimoniul acestuia un prejudiciu. Rezulta ca asiguratorul (reclamanta) nu poate sa introduca actiune in realizarea dreptului mai inainte ca in patrimoniul sau sa se inregistreze, in mod efectiv, vreun prejudiciu, adica mai inainte sa efectueze plata indemnizatiei, solutie care este conforma si cu prevederile art. 1886 C. Civil.

Prin Decizia XXIII/19.03.2007, ICCJ stabileste cu caracter obligatoriu pentru instante ca actiunea in regres are caracter comercial. A considera, de catre instanta ca prin subrogare asiguratorul a preluat un drept de creanta de natura civila si care izvoraste dintr-un fapt ilicit de natura delictuala, este in vadita contradictie cu decizia XXIII.

Cu alte cuvinte, asiguratorul are la dispozitie o actiune comerciala proprie, cu un termen de prescriptie diferit de cel al asiguratului, acesta calculandu-se de la data la care a efectuat plata .

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 282 si urm. Cod procedura civila, art. 22 si urm. din Legea nr. 136/1995, ale O.G. nr. 9/2000, ale politei ICP 003714/04.01.2007, ale Conventiei CMR.

La 15.06.2011, intimata-parata a depus intampinare prin care s-a aparat in fapt si in drept, solicitand respingerea apelului ca nefondat.

De asemenea, in baza art. 293 si 2931 C.p.civ., intimata a declarat apel provocat impotriva chematei in garantie, solicitand, in ipoteza admiterii actiunii principale, admiterea si a cererii de chemare in garantie .

In sustinere, au fost depuse inscrisuri .

Partile adverse au invocat, relativ la acest apel, exceptiile netimbrarii, inadmisibilitatii si lipsei de interes .

Analizand sentinta atacata in raport de criticile formulate, vazand si dispozitiile articolului 295 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca apelul principal este fondat pentru urmatoarele considerente:

Sfera de aplicare a dispozitiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 este clar delimitata si se refera exclusiv la raporturile juridice ce izvorasc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurator si asigurat.

Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, in limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei.

In speta, reclamanta a platit indemnizatia la 5.03.2007 asiguratului sau, destinatar al marfii, potrivit OP nr. 1838, de la aceasta data subrogandu-se in drepturile pagubitului si nascandu-i-se dreptul la regres.

Reclamanta s-a subrogat in drepturile asiguratului, drepturi care decurgeau din contractul de transport international de marfuri incheiat cu parata, temeiul raspunderii acesteia fiind contractul respectiv.

Prin subrogarea intervenita in puterea legii si a contractului de asigurare, temeiul raspunderii paratei nu se modifica, aceasta putand invoca impotriva asiguratorului toate exceptiile si mijloacele de aparare pe care le putea opune si cocontractantului sau.

Prin decizia XXIII/19.03.2007, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, ICCJ a stabilit natura comerciala a actiunii in regres, fara insa a statua asupra izvorului raspunderii persoanei culpabile de producerea prejudiciului.

In consecinta, dispozitiile art. 32 din CMR sunt aplicabile si actiunii in regres, singura limitare fiind aceea a momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie .

Dreptul de regres al asiguratorului este un drept de creanta propriu, transferat in patrimoniul sau. Pornind de la definitia generala a prescriptiei, stingerea dreptului la actiune neexercitat in termenul de prescriptie, si de la rolul acesteia, de sanctiune pentru pasivitatea titularului dreptului, termenul de prescriptie al dreptului la actiune al asiguratorului nu poate incepe sa curga la aceeasi data de la care curgea si pentru pagubit intrucat dreptul de regres, si in consecinta dreptul la actiune, se naste abia la momentul platii indemnizatiei. De la data platii, asiguratorul se poate intoarce impotriva celui responsabil, din acest moment putand fi sanctionat pentru pasivitate.

Asadar, in speta, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data de 5.03.2007, data efectuarii platii catre asigurat.

In ceea ce priveste insa durata termenului, de 1 an sau 3 ani conform art. 32 alin. 1 din CMR, desi prima instanta a retinut aplicabilitatea termenului de 3 ani intrucat se invoca culpa transportatorului, Curtea a apreciat ca invocarea culpei nu este suficienta pentru a hotari incidenta termenului, aceasta trebuind a fi si stabilita, mai ales ca textul vorbeste de dol sau culpa asimilata dolului.

Cum culpa este si o conditie a angajarii raspunderii paratei, in baza art. 137 alin. 2 Cod procedura civila, exceptia prescriptiei a fost unita cu fondul intrucat pentru judecarea ei se impune administrarea de dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.

Fata de cele aratate, in baza art. 297 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul, a anulat sentinta atacata si, avand in vedere solicitarea apelantei din cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

In ceea ce priveste apelul provocat, taxa judiciara de timbru a fost depusa in cuantumul stabilit de Curte prin incheierea de la 15.06.2011, astfel ca exceptia netimbrarii este neintemeiata si a fost respinsa.

A fost respinsa si exceptia inadmisibilitatii fata de dispozitiile art. 2931 C.p.civ., apelul fiind declarat de intimata-parata impotriva intimatei-chemate in garantie intrucat apelul principal ar fi putut fi de natura sa produca consecinte asupra situatiei sale juridice in proces.

Avand in vedere insa solutia ce s-a dat in urma admiterii apelului principal, apelul provocat a fost respins ca lipsit de interes conform art. 137 C.p.civ., odata cu solutionarea cauzei de catre instanta de fond si in functie de solutia ce se va pronunta in actiunea principala, urmand a fi solutionata si cererea de chemare in garantie (de asemenea si exceptiile invocate de chemata in garantie).