Antecedente penale. Viol. Retardare mentala usoara

In baza lucrarilor dosarului constata ca Tribunalul Maramures prin sentinta penala nr.287 din 17 mai 2011 in temeiul art. 197 alin. 1 si 3 C.pen. raportat la art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., a condamnat pe inculpatul V.O., cu antecedente penale, la 12 ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b C.pen. pe o perioada de 8 ani, pentru savarsirea infractiunii de viol.

In temeiul art. 71 C.pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a si b C.pen.

In temeiul art. 350 C.pr.pen. s-a mentinut arestarea preventiva a inculpatului, iar in baza art. 88 C.pen., s-a scazut din durata pedepsei aplicate perioada retinerii si arestarii preventive, de la data de 25.03.2011 la zi.

In temeiul art. 14 C.pr.pen. si art. 17 C.pr.pen. raportat la art. 348 C.pr.pen.a fost obligat inculpatul la plata catre partea vatamata V.G., reprezentat legal de V.A., a sumei de 50.000 lei, reprezentand despagubiri pt. daune morale.

In temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, dupa ramanerea definitiva a prezentei sentinte, in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut in fapt urmatoarele:

Inculpatul V.O. si partea vatamata V.G. locuiesc in aceeasi localitate si sunt rude in grad indepartat, imprejurare in raport de care primul cunostea faptul ca partea vatamata este minora, in varsta de 13 ani si 7 luni.

Din declaratiile inculpatului, coroborate conform art. 69 Cod procedura penala cu declaratiile partii vatamate, a rezultat ca la data de 20.03.2011, in jurul orei 16,00, V.O. s-a intalnit cu minorul V.G. in padurea situata in apropierea locuintelor acestora. Aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice, conform propriilor sustineri, inculpatul V.O. l-a imobilizat pe minorul V.G. si dupa ce i-a indepartat pantalonii, i-a pus mana la gura ca sa nu tipe si a intretinut cu acesta relatii sexuale anale.

Inculpatul a fost surprins de martorul C.P. si intrucat s-a speriat, a parasit in graba locul faptei, iar partea vatamata s-a deplasat la locuinta sa, unde i-a relatat ce s-a intamplat mamei sale V.L., aceasta sesizand organele de politie.

Potrivit raportului de constatare medico-legala nr. 233/25.03.2011 intocmit de Serviciul Medico-Legal judetean Baia Mare - Maramures, partea vatamata V.G. a prezentat la data examinarii leziuni anale care s-au putut produce in cadrul unui contact sexual anal si pot data din 20.03.2011.

Inculpatul V.O. a recunoscut savarsirea faptei de care este acuzat, iar prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 72/24.03.2011 intocmit de Cabinetul medico-legal Sighetu Marmatiei s-a concluzionat ca acesta prezinta diagnosticul ``retardare mentala usoara cu tulburari de comportament``, insa are capacitatea psihica de a aprecia continutul si consecintele faptelor sale, discernamantul fiind pastrat.

In raport de situatia de fapt expusa, instanta a retinut ca fapta savarsita de inculpatul V.O., constand in aceea ca la data de 20.03.2011, prin violenta, a intretinut relatii sexuale anale cu partea vatamata V.G., in varsta de 13 ani si 7 luni, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de viol, prevazuta de art. 197 alin. 1,3 Cod penal.

Avand in vedere incidenta in cauza a dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala, instanta a retinut ca limitele de pedeapsa prevazute de art. 197 alin. 1,3 Cod penal se reduc cu o treime.

In consecinta, in considerarea dispozitiilor art. 72 Cod penal instanta a condamnat inculpatul la pedeapsa principala de 12 ani inchisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a,b Cod penal pe o perioada de 8 ani, apreciind ca acestea corespund scopului si functiilor prevazute de art. 52 Cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei stabilite instanta a avut in vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infractiunii savarsite, particularizat prin agresivitatea manifestata de inculpat, concretizata in imobilizarea victimei si supunerea acesteia prin forta la intretinerea de acte sexuale anale, profitand de imposibilitatea ei de a se apara din cauza staturii si caracteristicilor fizice, fiind practic un copil, varsta victimei, respectiv 13 ani si 7 luni, prin consecintele grave produse asupra dezvoltarii fizice si psihice a acesteia din urma, dar si comportarea sincera pe parcursul procesului adoptata de inculpat concretizata prin parcurgerea procedurii prevazute de art. 3201 Cod procedura penala.

De asemenea, in temeiul art. 71 Cod penal instanta a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a,b Cod penal apreciind ca natura si gravitatea infractiunii savarsite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civica pe care il implica exercitarea acestor drepturi .

In temeiul art. 350 Cod procedura penala, avand in vedere pedeapsa aplicata si faptul ca temeiurile care au determinat initial privarea de libertate a inculpatului subzista si in prezent, instanta a mentinut masura arestarii preventive, iar in baza art. 88 Cod penal, a dedus perioada retinerii si arestarii de la data de 25.03.2011 la zi.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, desi partea vatamata V.G. nu a formulat pretentii civile in cauza, in temeiul art. 14 si 17 Cod procedura penala, din oficiu, instanta a dispus obligarea inculpatului la plata catre acesta a sumei de 50.000 lei, reprezentand despagubiri pentru daune morale, cuantumul stabilit constituind o reparatie echitabila si suficienta pentru prejudiciul adus partii vatamate.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul V.O. solcitand admiterea caii de atac promovate, desfiintarea solutiei tribunalului si judecand pe fond cauza, reducerea pedepsei aplicate de catre instanta de fond, tinand cont de modul de derulare a activitatii infractionale, de circumstantele personale si de cele reale referitoare la faptele ilicite. Arata ca a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut si regretat sincer infractiunea comisa.

Curtea examinand apelul declarat, prin prisma motivului invocat, ajunge la urmatoarele constatari:

Conform art.1 din Codul de procedura penala roman, scopul procesului penal il constituie constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.

In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.

Legea obliga organele de urmarire penala si instantele de judecata sa aiba rol activ si pe intreg cursul procesului penal sa respecte dreptul de aparare garantat de stat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti, in procesul penal.

Orice persoana, bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie, este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale, printr-o hotarare penala definitiva. Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.

Vinovatia nu se poate stabili decat in cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrarii acestora revenind organului de urmarire penala si instantei judecatoresti.

Probele trebuie sa fie concludente si utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze macar presupunerea rezonabila ca ceea ce probeaza corespunde adevarului.

Tribunalul Maramures a retinut judicios starea de fapt, vinovatia inculpatului, elementele constitutive ale infractiunii si incadrarea juridica a acesteia.

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Chiar daca individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecatorului, ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al intregului material probatoriu, studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate.

Inscrierea in lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei inseamna consacrarea explicita a principiului stabilirii acesteia, asa incat respectarea lui este obligatorie pentru instanta.

De altfel, ca sa-si poata indeplini functiile care-i sunt atribuite in vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atat gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care il prezinta, in mod real persoana infractorului, cat si aptitudinii acestuia de a se indrepta sub influenta pedepsei.

Functiile de constrangere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia ii este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, in sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate .

Actele de constrangere a partilor vatamate de orice sex (in speta, masculin) la raporturi sexuale, exercitate de inculpat, sunt elemente care nu pot fi omise si care trebuiesc bine evaluate de catre instanta de apel, in alegerea pedepsei.

Realizarea raporturilor intime cu persoane de sex masculin, prin constrangerea acestora, neputinta lor de a se apara sau de a-si exprima vointa, constituie forma cea mai brutala de incalcare a libertatii lor sexuale si totodata, jignirea cea mai profunda ce li se poate aduce. In afara de aceasta, faptele pot atrage si alte consecinte de mare gravitate (dezechilibru moral, cu implicatii in viata de familie sau in societate, o vatamare corporala, moartea sau sinuciderea victimelor). Probele dosarului dovedesc fara dubiu ca fapta a fost realizata in conditiile existentei agravantei reglementate de art.197 alin.1 si 3 C.pen., inculpatul comitand infractiunea de viol asupra unui minor in varsta de 13 ani si 7 luni. Astfel, fiind sub influenta alcoolului, apelantul V.O. l-a imobilizat pe minorul V.G., aflat la cules de lemne si dupa ce i-a indepartat pantalonii, a intretinut cu acesta relatii sexuale anale, prin violenta si constrangere, conform constatarii cuprinse in actul medico-legal atasat dosarului. Nu este lipsit de importanta ca inculpatul si victima minora sunt rude in grad indepartat, astfel ca apelantul cunostea ca partea vatamata este sub 15 ani.

Fata de intreaga activitate infractionala derulata, inculpatul trebuia sa stie ca, pe langa drepturi, are si o serie de datorii, obligatii, raspunderi, care caracterizeaza comportamentul sau in fata societatii.

Sub aspectul individualizarii pedepsei, in speta, trebuie efectuata o justa adecvare cauzala a criteriilor generale prevazute de art.72 C.pen., tinandu-se cont de gradul de pericol social, in concret ridicat al faptei comise agravat de circumstantele reale ale savarsirii sale, (parte vatamata minora), dar si de circumstantele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sincera cu privire la infractiunea realizata.

Fata de natura infractiunii comise, cu un pericol social ridicat, inculpatul a fost supus unei expertizari psihiatrice, din concluziile actului medico-legal rezultand ca acesta sufera de ``retardare mentala usoara cu tulburari de comportament, dipsomanie``, avand insa discernamantul pastrat in raport cu faptele pentru care este cercetat.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atat asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cat si asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este supus acesta, sunt puse in situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savarsirea de infractiuni .

Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicata si pusa in executare, intensitatea si generalitatea dezaprobarii morale a faptei si faptuitorului, conditioneaza caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin marimea privatiunii, trebuie sa reflecte gravitatea infractiunii si gradul de vinovatie a faptuitorului.

Numai o pedeapsa justa si proportionala este de natura sa asigure atat exemplaritatea cat si finalitatea acesteia, preventia speciala si generala inscrise si in Codul penal roman, art. - 52 alin.1 - , potrivit caruia ``scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni``.

Individualizarea sanctiunii trebuie efectuata si prin prisma datelor ce tin de sanatatea mentala a celui in cauza.

Fapta unei persoane de a comite infractiuni privitoare la viata sexuala asupra unui minor in varsta de 13 ani si 7 luni, este neindoielnic grava, apreciata ca atare si de legiuitor, care reglementeaza si sanctioneaza ca o varianta calificata o asemenea activitate .

Dar, fireste, in lumina criteriilor prevazute de art.72 C.pen., gravitatea concreta a unei activitati infractionale trebuie stabilita consecutiv unui examen aprofundat si cuprinzator al tuturor elementelor interne, specifice faptei si faptuitorului.

Suferinta organica si psihica, respectiv retardare mentala care da un specific cu totul deosebit circumstantelor faptelor, unita cu pozitia inculpatului in cursul procesului penal, cu varsta lui de 19 ani si lipsa instructiei scolare impune mentinerea pedepsei acordate de prima instanta, apreciata ca indestulatoare pentru reeducarea celui in cauza si fata de exigentele preventiei generale.

Fata de modul concret de savarsire a faptei, cuantumul pedepsei rezultante de 12 ani inchisoare, asigura realizarea concreta a scopurilor sanctiunii, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educationale desfasurate si in mediu inchis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, sa conduca, chiar si prin restrangerea libertatii presupusa de o asemenea modalitate de executare la constientizarea consecintelor infractiunii, in vederea unei reinsertii sociale reale a acestuia.

Cuantumul sanctiunii nu se impune a fi redus fata de gravitatea faptei comise, consecintele acesteia, rezonanta in comunitate si a reactiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie sa o aiba, fata de savarsirea unor asemenea infractiuni .

Pentru motivele de preced, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat conform art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

In baza art.350 C.proc.pen.se va mentine starea de arest a inculpatului V.O..

Cum in cauza, temeiul arestarii il constituie disp.art.148 alin.1 lit.f C.proc.pen. si acesta nu a disparut, iar in cursul judecatii in prima instanta s-a stabilit vinovatia inculpatului urmeaza a se constata ca se impune necesitatea mentinerii in continuare a masurii arestarii preventive.

Savarsirea acestor infractiuni, precum si modalitatea de realizare denota un potential criminogen ridicat si un pericol social major.

In concluzie, existenta cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat, asa incat revocarea masurii preventive a arestarii nu se impune.

Intrucat infractiunea savarsita prezinta un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 12 ani de inchisoare de catre instanta de fond, se impune mentinerea starii de arest pe parcursul solutionarii apelului, persistand motivele ce au stat la baza luarii acestei masuri .

Constatand ca sunt intrunite atat cerintele art. 3002 si ale art.160b rap.la art.350 Cod proc.pen. cat si prevederile art. 5 pct.1 lit. a si c din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, Curtea va mentine starea de arest a inculpatului detinut in Penitenciarul Gherla, intrucat hotararea provizorie de condamnare justifica privarea de libertate in scopul garantarii executarii pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franta).

Chiar daca hotararea de condamnare a inculpatului pronuntata pe fond de Tribunalul Maramures nu are caracter definitiv, fiind apelata de catre inculpat, ea este totusi de natura sa justifice continuarea privarii de libertate a acestuia, in conditiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeasi instanta in cauza Wemhoff contra Germaniei.

Prin modul de aplicare a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este si in acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

In baza art.381 C.proc.pen.si art.88 C.pen.se va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului arestul preventiv incepand cu data de 25 martie 2011 si pana la zi.