Despagubiri materiale reprezentand echivalentul in lei a bunurilor confiscate

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Vrancea, reclamanta R.S. a chemat in judecata Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice Bucuresti solicitand obligarea acestuia la daune morale, in suma de 600.000 Euro si despagubiri materiale reprezentand echivalentul in lei a bunurilor confiscate.

In motivarea cererii sale cu precizarile ulterioare reclamanta a aratat ca prin sentinta penala a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare defunctul C.M.I., a carui mostenitoare este, a fost condamnat la 20 ani de munca silnica pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 258-260 Cod penal, 8 ani degradare civica si confiscarea totala a averii. A mai aratat reclamanta ca potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 aceasta condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic iar conform art.2 toate efectele acesteia sunt inlaturate de drept si ca potrivit art. 5 alin. 1 lit. a persoana condamnata sau mostenitorii ei pot cere despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. A mai sustinut reclamanta ca intreaga familie a avut de suferit fiind lipsita de sprijinul moral si material al defunctului, iar apoi au fost supusi la diverse forme de agresiune si teroare.

A depus la dosar inscrisuri, un DVD-,,Memorialul Durerii`` si a solicitat audierea martorului C.A.

Prin intampinarea depusa la dosar paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor a sustinut ca suma pretinsa de reclamanta este prea mare si ca in speta persoana indreptatita la daune morale ar fi fost defunctul C.M.I., si ca reclamanta, pentru a beneficia de daune morale in conditiile Legii nr. 221/2009 trebuie sa faca dovada suferintei sale. In ce priveste despagubirile materiale pentru bunurile confiscate, in masura in care acestea nu i-au fost restituite prin legi speciale, este de acord cu stabilirea valorii si restituirea lor reclamantei.

La termenul din 4.03.2010 reclamanta a aratat ca intelege sa renunte la capatul de cerere vizand daunele materiale si ca intelege sa solicite doar daune morale.

Prin sentinta civila nr. 158 din 4 martie 2010 pronuntata de Tribunalul Vrancea a fost admisa in parte actiunea reclamantei si a fost obligat paratul la plata sumei de 60.000 Euro in echivalent in lei la cursul BNR la data platii cu titlu de daune morale, retinandu-se in esenta faptul ca prin condamnarea autorului reclamantei viata acestuia si a familiei sale a fost schimbata esential fiindu-le diminuate veniturile si afectata imaginea acestora.

Impotriva acestei hotarari au declarat apel atat paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Vrancea cat si reclamanta R.S.

Prin motivele de apel paratul a criticat hotararea primei instante prin prisma cuantumului sumei la care a fost obligat sustinand ca reclamanta nu a facut dovada prejudiciilor pe care le-a suportat in urma condamnarii tatalui sau.

Reclamanta R.S. a sustinut ca suma de 60.000 Euro nu este neglijabila dar nici in masura de a acoperi in totalitate prejudiciul moral suferit atat de autorul sau cat si de familia acestuia.

Analizand cele doua apeluri prin prisma probelor administrate cat si al sustinerilor formulate, Curtea a apreciat ca doar apelul paratului este intemeiat in parte pentru motivele cuprinse in hotarare .

Pentru a analiza cu privire la temeinicia actiunii reclamantei Curtea a considerat ca urmeaza sa verifice masura in care condamnarea autorului reclamantei a avut o inraurire directa asupra imaginii acesteia, cat si asupra prejudiciilor morale suferite ca urmare a acestei stari de fapt .

Verificand actiunea reclamantei prin prisma acestor aspecte, Curtea a considerat ca aceasta este dovedita doar in parte .

Cu probele administrate, respectiv actele depuse cat si declaratia martorului audiat in cauza reclamanta a facut dovada ca tatal sau a fost condamnat pentru faptul ca s-a opus colectivizarii la o pedeapsa privativa de libertate de 20 de ani inchisoare din care a executat 6 ani.

La data cand a fost condamnat tatal reclamantei aceasta avea varsta de 2 ani iar la eliberarea din penitenciar a acestuia, avea varsta de 8 ani.

Nu se contesta faptul ca in perioada detentiei viata familiei condamnatului s-a schimbat in sensul ca veniturile acesteia nu mai erau aceleasi iar organele de represiune ii aveau in atentie.

Este adevarat ca si dupa punerea in libertate a condamnatului, acesta era urmarit si obligat sa presteze alte munci decat cele pe care ar fi putut sa le efectueze.

Dar asa cum s-a aratat mai sus, suferintele au fost suportate de condamnat si mai putin de reclamanta care, in aceea perioada era minora si intelegea mai putin despre adevarata situatie de fapt .

Cu ocazia solutionarii cauzei reclamanta nu a administrat nicio proba din care sa rezulte ca a fost impiedicata sa se inscrie la o anumita scoala, sa ocupe o anume functie sau sa promoveze intr-o functie motivat de faptul ca tatal sau a fost condamnat politic.

Probele administrate fac dovada suferintelor fizice si morale la care a fost supus autorul reclamantei si mai putin reclamanta din prezenta cauza.

S-a considerat ca instantele trebuie sa trateze in mod diferentiat actiunile formulate de persoanele care au suferit in mod direct ororile comise in timpul comunismului cat si de urmasii acestora, stabilind daunele morale in cazul celor din urma in concordanta cu prejudiciile reale suferite de acestia.

In cauza de fata s-a considerat ca prejudiciul moral al reclamantei este diminuat atat de varsta pe care aceasta o avea in perioada premergatoare condamnarii cat si de lipsa probelor care sa dovedeasca intinderea acestuia.

Fata de dispozitiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 Curtea a constatat ca in mod legal prima instanta a stabilit ca reclamanta este persoana indreptatita sa solicite despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul sau insa intinderea acestuia urmeaza sa fie redus, apreciind ca suma de 10.000 Euro este in masura sa o despagubeasca pe reclamanta.

Pentru motivele aratate, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila a respins ca nefondat apelul reclamantei si a admis in parte apelul paratului, in sensul celor aratate mai sus.