Actiunea in revendicare. Exceptia indamisibilitatii actiunii.

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr. 11690/301/2010, reclamantii reclamantul DM a chemat in judecata pe paratul MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMAR GENERAL, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa oblige paratul sa ii restituie imobilul din Bucuresti XXX3.

In motivarea cererii, reclamantul a sustinut ca imobilul a fost proprietatea defunctului XX conform Deciziei XXX . Din adresa 502/2006, rezulta ca imobilul a trecut in proprietatea statului prin decizia XXX.

Reclamantul a sustinut ca este mostenitor al defunctului XX si ca preluarea de catre stat a imobilului a fost abuziva neexistand nicio cauza de utilitate publica si nefiind achitata nicio despagubire

In drept, a invocat art. 480, 481 Cod civl.

Paratul Municipiul Bucursti a invocat exceptia indamisibilitatii actiunii, reclamantul avand obligatia sa demareze procedura pe Legea 10/2001, iar impotriva solutiei ce ar fi fost pronuntata, puteau promova actiune la tribunal.

Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta retine:

Inalta Curte de Castei si Justitie, in Decizia in interesul legii nr. XXXIII/2008, a stabilit ca Legea nr. 10/2001, ca lege noua, suprima practic actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera si, fara a elimina accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar prin norme de procedura speciale il subordoneaza controlului judecatoresc. Dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunea in revendicare a imobilelor pe care le vizeaza nu mai este admisibila pe calea dreptului comun, persoanele indreptatite fiind tinute sa urmeze procedura stabilita de legea initiala.

Reclamantul din prezenta cauza nu a formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 si nici nu a precizat care este motivul pentru care nu a uzat de aceasta cale .

Numai in ipoteza in care reclamantul ar fi formulat o astfel de notificare, s-ar fi putut pune in discutie in ce masura Legea nr. 10/2001 putea sau nu putea conduce la o reparatie efectiva in situatia concreta si daca ar fi fost incidente dispozitiile alineatului doi din decizia Inaltei Curti, in sensul ca ``daca sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (legea 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate``.

Reclamantul nu ar putea, ulterior pronuntarii prezentei sentinte, sa invoce pur si simplu in abstracto ca ar exista neconcordante intre procedura prealabila prevazuta de legea 10 si CEDO, fara a indica si care ar fi aceste neconcordante, fara a le justifica si, mai ales, fara a le dovedi la cazul lor particular, pentru ca, in caz contrar, in toate actiunile, toti reclamantii ar invoca pur si simplu ca exista niste neconcordante intre legea 10/2001 si CEDO si intreaga procedura prevazuta de Legea 10/2001 ar fi total inaplicabila, ceea ce este absurd. Ca sa nu mai vorbim ca, daca am considera ca procedura pe Legea 10/2001 este in totalitate si in abstracto neconforma cu CEDO, atunci intreaga discutie pe raportul dintre Legea 10 si alte actiuni ce erau formulate in legatura cu imobilele pretins a fi preluate abuziv de stat, ar trebui sa fie privite acum ca niste discutii total lipsite de sens si de justificare, ceea ce este la fel de absurd. La fel de lipsit de sens si de utilitate ar fi atunci si alin.1 al deciziei 33/2008 al ICCJ prin care s-a retinut ca legea 10 suprima practic actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera si, fara a elimina accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar prin norme de procedura speciale il subordoneaza controlului judecatoresc iar singura posibilitate pentru valorificarea dreptului de proprietate cu privire la care reclamantii sustin ca le-a fost incalcat de catre stat il reprezenta formularea unei notificari in temeiul Legii nr. 10/2001. Ceea ce este la fel de absurd.

Respingerea ca inadmisibila a prezentei actiuni pentru neurmarirea procedurii impusa de Legea 10 nu inseamna o incalcare a dispozitiilor o incalcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutia Romaniei si ale art. 6 alin. 1 din CEDO, intrucat dreptul de acces la o instanta nu este un drept absolut, ci compatibil cu limitari, ceea ce inseamna ca legislatia interna poate sa prevada obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile atunci cand se urmareste apararea unui drept civil, iar reclamantilor nu le era incalcat deloc dreptul de acces la o instanta, in conditiile in care art. 26 din Legea nr. 10/2001 le dadea posibilitatea de a contesta in fata tribunalului dispozitia emisa in urma solutionarii notificarii daca ar fi fost nemultumit de aceasta. Or, in cauza de fata, reclamantul nu a invocat si nici nu a dovedit ca neformularea notificarii in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001 s-ar fi datorat unor cauze care exclud culpa, astfel incat neformularea notificarii nu poate fi pusa decat pe seama lipsei de diligenta a reclamantului.

Chiar si Inalta Curte de Casatie si Justitie, in Decizia nr. 33/2008 pronuntata in interesul legii, a concluzionat, in acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg ca dreptul de acces la instanta nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor restrangeri si ca Legea nr. 10/2001 prevede proceduri, sanctiuni, precum si posibilitati de control judecatoresc.

Neformuland o astfel de notificare, reclamantul a pierdut dreptul de a mai solicita masuri reparatorii, fie in natura, fie prin echivalent, direct in instanta.

Respingerea ca inadmisibila a acestei actiuni nu inseamna nici o incalcare a art. 1 din Protocol 1 CEDO pentru ca art. 1 prevede obligativitatea statului de a asigura protectia dreptului de proprietate sau, cel putin, a unei sperante legitime. Or reclamantul nu are un bun actual si nici nu poate pretinde ca are o ``speranta legitima`` la dobandirea unui bun dupa ce au stat in pasivitate 20 de ani de la caderea regimului si alti 10 ani de la intrarea in vigoare si prelungirea succesiva a termenelor de formulare a cererilor de retrocedare pe Legea 10/2001 si, pur si simplu, s-au trezit, in anul 2010, ca ar vrea si el un bun. Ce i-a creat aceasta ``speranta`` ca, fara a face nimic, pur si simplu, cineva le va da un teren sau bani sau ca o instanta va obliga pe cineva sa ii dea un teren sau bani? Daca acesa a avut sau nu intr-adevar un drept de proprietate ca mostenitor, daca prelurea a fost abuziva, daca a existat sau nu o cauza de utilitate, daca s-au acordat sau nu despagubiri sunt chestiuni de fond care, insa, nu vor putea fi analizate de instanta in conditiile in care reclamantul a fost cel care a trecut peste o etapa obligatorie prevazuta de legea 10/2001 (urmata fara probleme de atatea alte persoane) ceea ce a atras inadmisibilitatea prezentei actiuni .

In caz contrar, s-ar ajunge la o adevarata discriminare intre 1.) persoanele care nu au urmat procedura pe legea 10 pentru pretinse preluari abuzive de imobile in perioada 1945-1989, pentru ca pur si simplu nu au fost diligenti si care ar formula tot felul de actiuni acum, dupa zece ani de la intrarea in vigoare a legii si dupa toata mediatizarea nationala si internationala a procedurii si a demersurilor care trebuia facute pe Legea 10; si 2.) persoanele care au urmat procedura pe legea 10, dar care au incalcat teremenele impuse de lege cu doar o saptamana sau chiar cateva zile si ale caror cereri, pe buna dreptate, li s-au respins cererile ca tardiv formulate, fara a se intra pe fondul lor.

Pentru toate aceste motive, avand in vedere ca reclamantul a avut la dispozitie Legea 10/2001 pentru valorificarea dreptului de proprietate pretins a fi fost incalcat, ca Legea 10/2001 ii dadea posibilitatea si obtinerii de despagubiri pecuniare, daca nu mai era posibila restituirea in natura, ca Legea 10/2001 ii dadea si posibilitatea de acces la instanta in masura in care erau nemultumiti de solutia data la notificarea sa, ca nu s-a facut dovada unei incompatibilitati concrete intre Legea 10/2001 si CEDO, ca ``speranta legitima`` trebuie dovedita, nu doar, pur si simplu, invocata dupa o ramanere in pasivitate timp de 20 de ani sau 10 ani, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii invocata de paratul Municipiul Bucuresti si va respinge cererea in consecinta.