Admisibilitatea actiunii intemeiate pe dispozitiile art.166 din Legea nr.84/1995

si a fost respinsa ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta U.B. in contradictoriu cu parata U.M.F. ``C.D.``, prin care se solicitase sa se constate ca reclamanta este proprietara de drept a spatiului din imobilul situat in Bucuresti, str.T.V. nr.6, sector 2, in care isi desfasoara activitatea Facultatea de G.; de asemenea, a fost respinsa solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata .
Solutionand cauza, prima instanta a pus in discutia partilor, cu prioritate, exceptiile de inadmisibilitate a actiunii si pe cea a lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocate de aceasta parte prin intampinare.
Cu privire la exceptia de inadmisibilitate a actiunii, s-a apreciat ca este intemeiata insa numai in ceea ce priveste temeiul de drept dat de art.166 din Legea nr.84/1995. In conformitate cu acest text legal, baza materiala a institutiilor de invatamant superior de stat si de cercetare stiintifica universitara este de drept proprietatea acestora, M.E.C. fiind imputernicit sa emita certificate de atestare a dreptului de proprietate in favoarea acestor subiecte, pe baza documentatiei inaintate de acestea.
S-a apreciat ca prin aceasta, Legea nr.84/1995 instituie o procedura administrativa prealabila si obligatorie pentru constatarea dreptului de proprietate, procedura care se finalizeaza prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de catre M.E.C.. Actiunea reclamantei, prin care solicita constatarea dobandirii dreptului de proprietate a unui spatiu nu poate fi asimilata procedurii de atestare a dreptului de proprietate prevazuta de art.166 din Legea nr.84/1995, punandu-se accent pe imprejurarea ca aceasta nu a fost formulata in contradictoriu cu M.E.C. si nici in fata instantei competente, care este cea de contencios administrativ. S-a aratat ca instanta civila nu are abilitatea de a constata un eventual drept de proprietate al reclamantei in baza art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995 in contradictoriu cu o persoana care nu are nici un fel de abilitate sa emita certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru institutiile de invatamant superior.
S-a remarcat si faptul ca reclamanta s-a adresat deja ministerului de resort, solicitandu-i emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru imobilul in litigiu, insa acesta nu a solutionat favorabil cererea, raspunsul sau negativ putand fi cenzurat numai la instanta de contencios administrativ, dupa procedura speciala prevazuta de legea contenciosului administrativ si cu chemarea in judecata a ministerului si nicidecum printr-o actiune de drept comun intemeiata pe dispozitiile art.111 Cod de procedura civila.
Fiind gasita intemeiata exceptia de inadmisibilitate a actiunii, tribunalul a apreciat ca nu se mai impune analizarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei.
Cat priveste celelalte temeiuri indicate ale actiunii, art.111 Cod de procedura civila, Decretul nr.702/1973 si Legea nr.25/1974, s-a aratat ca nu justifica o solutie de respingere a acesteia ca inadmisibila, avand in vedere ca obiectul litigiului este constatarea dobandirii unui drept de proprietate in conditiile in care reclamanta are posesia spatiului si, deci, nu poate formula o actiune in (revendicare) realizare. Nici un text de lege nu interzice promovarea unei asemenea actiuni, iar o solutie contrara ar insemna o incalcare a dreptului reclamantei de acces la justitie.
In ceea ce priveste fondul cauzei, analizat exclusiv pe temeiurile date de art.111 Cod de procedura civila, Decretul nr.702/1973 si Legea nr.25/1974, s-a retinut ca dupa fuzionarea Institutului de P., G. si G. din Bucuresti cu Institutul de P. din Ploiesti sub denumirea de Institutul de petrol si gaze cu sediul in Ploiesti, Facultatea de T. si C.P. si G. de la Institutul de P., G. si G. Bucuresti a trecut la Institutul de P. si G.Ploiesti, iar Facultatea de G.T. din cadrul aceluiasi institut a trecut la U.B..
Potrivit art.2 alin.2 din Decretul nr.702/1973, Spatiile devenite disponibile prin trecerea la Ploiesti a facultatilor de la Institutul de P. G. si G. din Bucuresti vor fi redistribuite de catre M.E.I. potrivit necesitatilor invatamantului superior din centrul U.B..
Prin Ordinul nr.4570/1975 se precizeaza ca, avand in vedere prevederile art.2 alin.2 din Decretul nr.702/1973, aprobat prin Legea nr.25/1974, imobilul din Bucuresti, str.T.V. nr.5 se transmite din administrarea Institutului de P. si G. din Ploiesti in administrarea Institutului de M. si F.din Bucuresti.
De asemenea, s-a avut in vedere ca pentru constatarea dreptului de proprietate in temeiul art.111 Cod de procedura civila este necesar ca reclamantul sa aiba posesia imobilului si sa faca dovada dreptului de proprietate asupra acestuia.
In cazul de fata, s-a observat ca, desi reclamanta are posesia imobilului, ea nu detine un titlu de proprietate cu privire la acesta, nefacand dovada existentei vreunui act juridic din care sa rezulte dreptul sau de proprietate , Decretul nr.702/1973 ori Legea nr.25/1974 neconferindu-i vreun asemenea drept in privinta imobilului litigios.
Nici certificatul de atestare fiscala nr.18438/februarie 2010 si nici fisa mijlocului fix emisa la 10.02.2010 de reclamanta, care atesta ca imobilul in litigiu figureaza in inventarul sau nu constituie dovezi ale dreptului de proprietate .
In plus, s-a aratat ca reclamanta nici macar nu poseda pentru sine imobilul litigios, ci pentru altul, respectiv pentru parata, de vreme ce in anul 2001 intre cele doua parti litigante s-a incheiat un Protocol prin care parata ceda reclamantei dreptul de a folosi un spatiu in suprafata totala de 3.375 m.p. din imobilul in disputa. Acest protocol a avut ca durata de valabilitate perioada 1.08.2001 - 1.08.2005, urmand sa inceteze la expirarea duratei in lipsa de conventie contrara.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel reclamanta, motivandu-l printr-un memoriu separat depus la dosar la 11.01.2011.
In motivarea apelului declarat, reclamanta a criticat pentru nelegalitate si netemeinicie hotararea primei instante in considerarea urmatoarelor argumente:
- in mod contradictoriu si surprinzator instanta de fond a constatat ca actiunea in constatare formulata de U.B. este inadmisibila si neintemeiata in acelasi timp .
Astfel, pronuntandu-se asupra exceptiei de inadmisibilitate invocata de parata prin intampinare, prima instanta a concluzionat ca aceasta este intemeiata insa numai in ceea ce priveste temeiul de drept reprezentat de art.166 din Legea nr.84/1995.
De asemenea, cu toate ca precizeaza ca ``in speta dedusa judecatii sunt aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, indiferent de faptul ca reclamanta a invocat prevederile art.111 Cod de procedura civila, iar un principiu fundamental al dreptului de la care nu exista absolut nici o exceptie, este acela ca legea speciala se aplica cu prioritate fata de normale juridice de drept comun``, instanta de fond analizeaza cauza si in baza normei comune data de art.111 Cod de procedura civila.
Or, acelasi capat de cerere nu poate fi inadmisibil in baza legii speciale (Legea nr.84/1995) si neintemeiat in baza legii comune (Codul de procedura civila). Norma speciala derogatorie nu se poate aplica in aceeasi cauza cu norma comuna, cu atat mai mult cu cat norma speciala prevede o procedura specifica.
- instanta de fond a incalcat dispozitiile art.137 Cod de procedura civila potrivit cu care instanta este tinuta sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor, acestea neputand fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.
Instanta de fond a administrat mai intai probele dupa care s-a pronuntat asupra exceptiei inadmisibilitatii ridicata de parata, desi pentru solutionarea exceptiei nu era nevoie sa se administreze probe.
- gresit prima instanta a constatat ca reclamanta nu isi poate dovedi dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, ignorand cu desavarsire probele cauzei si aspectele invederate de reclamanta, respectiv faptul ca aceasta are un drept de proprietate asupra imobilului in litigiu si care se afla inscris in baza sa materiala, drept de proprietate conferita prin Decretul nr.702/1973 coroborat cu art.166 din Legea nr.84/1995, potrivit cu care baza materiala a institutiilor de invatamant superior de stat si de cercetare stiintifica universitara este de drept proprietatea acestora.
- instanta de fond a retinut ca imobilul in cauza se afla in patrimoniul paratei, desi inscrisurile depuse de parata nu sunt relevante in acest sens, omitand insa ca acelasi imobil se afla in patrimoniul Universitatii Bucuresti.
- gresit s-a stabilit ca reclamanta are doar un drept de folosinta acordat de parata in baza unor protocoale; parata nu a putut face dovada ca protocoalele invocate au ca obiect spatiul care face obiectul prezentei cauze, spatiu in care U.B. isi desfasura activitatea anterior anului 1960. In plus, un protocol nu constituie un act translativ de proprietate, iar pentru ca parata sa poata ceda U.B. un drept de folosinta asupra spatiului care face obiectul prezentei cauze, ar fi trebuit sa aiba ea insasi un drept de proprietate asupra acestui spatiu . Parata insa nu a avut si nu are nici un drept de proprietate sau de alta natura asupra spatiului in care isi desfasoara activitatea Facultatea de G. si G.
La 10.03.2011, intimata parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In esenta, aceasta a aratat ca in Romania socialista proprietatea bunurilor institutiilor de invatamant superior era a statului (art.7 Constitutia din 1952, art.5, 6 si 7 Constitutia din 1965), iar Institutul de P., G. si G. din Bucuresti care a avut in patrimoniu spatiul din imobilul din str.T.V. nr.6, sector 2 nu a fost niciodata proprietarul acestui imobil. El se afla in proprietatea publica a statului si era dat doar in administrare Institutului de P., G. si G.din Bucuresti.
Decretul nr.702/1973 nu reglementeaza vreun drept de proprietate asupra acestui spatiu .
Intimata parata detine spatiul in litigiu in temeiul Decretului nr.702/1973 al Consiliului de Stat al R.S.R., Ordinul nr.79/1974 al Ministerului Educatiei si Invatamantului, Ordinul nr.4570/1975 al aceleiasi autoritati.
Intimata parata isi desfasoara activitatea in imobil incepand cu 15 septembrie 1974 conform protocolului nr.13940/12.08.1974 semnat de Institutul de M. si F. Bucuresti cu Institutul de P. si G., acest protocol fiind rezultatul hotararii Consiliului Rectorilor din centrul Universitar Bucuresti si aprobarii conducerii Ministerului Educatiei si Invatamantului din 31.07.1974.
Prin Decretul nr.702/1973 nu i se constituie sau valideaza reclamantei nici un drept de proprietate asupra spatiului in litigiu. In urma redistribuirii acestor spatii de catre Ministerul Educatiei si Invatamantului, toate spatiile din imobilul situat in str.T.V. nr.6 au fost incluse in baza materiala si in patrimoniul U.M.F. C.D. din Bucuresti. Acestea se regasesc in fisele de inventar si in toate actele financiar contabile ale U.M.F..
U.B. nu poate proba existenta acestui imobil in fisele sale de inventar si in actele sale financiar-contabile, acesta constituind motivul pentru care reclamanta, desi a promovat un demers in baza art.166 din Legea nr.84/1995, nu a reusit obtinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului din str.T.V. nr.6, M.E.I. refuzand eliberarea acestui titlu .
Facultatea de G. - U.B. a fost doar tolerata in spatiul in litigiu, iar prin procesul-verbal nr.9575/9.07.1992 i s-a dat acceptul administratorului bunului (intimata-parata) de a folosi spatii din imobil; la 8.12.1992 intre cele doua universitati s-a incheiat o minuta care a reglementat conditiile in care U.B. poate folosi un spatiu de 3375 m.p. din imobil. In data de 15.01.1997 partile au semnat o minuta cu acelasi obiect, iar in anul 2001 s-a incheiat un protocol similar. In prezent, prin ajungerea acestuia la termen, dreptul reclamantei de a mai folosi spatiul in litigiu a incetat, ea aflandu-se intr-o situatie de abuz cata vreme folosinta pe care inca o exercita, in pofida numeroaselor somari de eliberare a spatiului trimise de intimata, nu se intemeiaza pe nici un act normativ sau titlu .
Reclamanta nu are nici un titlu de proprietate si nu a avut nici o clipa in patrimoniu spatiul a carui folosinta a exercitat-o pana la 1.08.2005 doar prin acceptul dat in acest sens de catre intimata. De asemenea, ea nu indica nici un temei de drept si nu aduce nici o proba in sustinerea pretentiei sale de a i se constata dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2275 m.p. aferent cladirii. Singurul act care evidentiaza acest teren legat de U.B. este fisa de inventar intocmita in mod fraudulos in timpul acestui proces in decembrie 2009.
Expertiza depusa de reclamanta la dosar atesta o situatie de fapt cu privire la spatiile ocupate de U.B. in baza Protocolului din 2001 si cu privire la spatiile ocupate fara drept, insa nu si cu privire la teren .
Curtea a incuviintat apelantei reclamante administrarea probei cu inscrisuri:
A fost depusa la dosar, ca inscris nou, copia unei brosuri a Institutului de P., G. si G. din Bucuresti ( de catre apelanta).
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, Curtea apreciaza ca apelul declarat de reclamanta este intemeiat in limitele ce se vor arata in cele ce urmeaza:
In mod evident, solutia adoptata de prima instanta in privinta cererii de chemare in judecata avand un unic petit - respectiv, constatarea dreptului sau de proprietate asupra partii din imobilul situat in Bucuresti, str.T.V. nr.6, sector 2 in care isi desfasoara activitatea Facultatea de G. - aceea de a considera cererea atat inadmisibila, cat si neintemeiata reprezinta o contradictie in primul rand de ordin logic si, in tot cazul, una de ordin juridic, inacceptabila din punct de vedere legal.
Nelegal este si procedeul in care tribunalul a analizat aceasta cerere de chemare in judecata, disociind temeiurile de drept indicate de parte in sprijinul cererii sale, nemanifestand nici o preocupare de a o trata pe aceasta prin raportare la cauza actiunii sau cauza cererii de chemare in judecata . Tot astfel, desi prima instanta concluzioneaza ca fiind intemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii in raport de temeiul de drept dat de art.166 din Legea nr.84/1995 si, desi admite aceasta exceptie, solutia nu este urmata si de consecinta inerenta oricarei dispozitii de admitere a unei exceptii, cu toate ca actiunea a fost apreciata indubitabil ca fiind inadmisibila.
O astfel de judecata este in mod incontestabil nelegala.
In realitate, reclamanta a investit instantele judecatoresti cu o clasica actiune in constatarea dreptului sau de proprietate asupra unui imobil, actiune intemeiata din punct de vedere procedural pe dispozitiile art.111 Cod de procedura civila si din punct de vedere al dreptului material pe dispozitiile Decretului nr.702/1973 aprobat prin Legea nr.25/1974 - in justificarea conceptului de ``baza materiala`` si pe cele ale art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995 republicata - in dovedirea si justificarea dreptului sau de proprietate .
In mod evident, promovand actiunea de fata, reclamanta nu a intentionat nici un moment sa se situeze in procedura administrativa a obtinerii certificatului doveditor al dreptului sau de proprietate despre care face vorbire textul art.166 alin.4 teza a II-a din Legea nr.84/1995, republicata si nu a urmarit un atare scop. De altfel, ambele parti litigante au invederat si dovedit primei instante ca deopotriva s-au adresat Ministerului Educatiei si Cercetarii in scopul emiterii certificatelor de atestare a drepturilor lor de proprietate, ca ministerul de resort nu a dat curs solicitarii nici uneia dintre acestea tocmai in considerarea diferendului existent intre ele in ceea ce priveste folosinta exercitata asupra spatiilor din imobilul situat in str.T.V. nr.6, sector 2, Bucuresti, asadar continutul ``bazei materiale`` a fiecareia dintre ele si ca ambele se afla in litigiu cu respectivul minister in procedura de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate in dosarul nr.8038/299/2008 aflat pe rolul Judecatoriei sectorului 1 (filele 125 - 129 dosar fond), in prezent suspendat in temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedura civila pana la judecarea prezentei cauze .
Cauza prezentei actiuni promovata de reclamanta nu a constat in obtinerea certificatului de atestare a dreptului sau de proprietate asupra partii de cladire la care aceasta se considera indreptatita, asadar a chiar instrumentului probator al dreptului pe care reclamanta il pretinde asupra imobilului litigios, ci constatarea existentei in patrimoniul sau a acestui drept pe care sa il poata astfel opune chiar partii care ii contesta, ingreuneaza sau zadarniceste demersul sau initiat in scopul obtinerii amintitului certificat .
Textul art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, republicata, nu a fost invocat ca temei de drept procedural ci, in economia cererii de chemare in judecata, el apare in mod evident ca un temei de drept material, indicat de reclamanta ca argument si justificare a dreptului de proprietate a carei constatare aceasta a solicitat-o.
Prin urmare, desi corecte din punct de vedere al argumentatiei legale, considerentele pe care prima instanta le arata in aprecierea temeiniciei exceptiei de inadmisibilitate a actiunii nu au nici o legatura cu aceasta intrucat actiunea reclamantei, prin care s-a solicitat constatarea dreptului sau de proprietate asupra imobilului litigios, nu s-a dorit a fi asimilata procedurii de atestare a dreptului de proprietate prevazuta de teza a II-a a art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995 in legatura cu care judecatorul fondului isi exprima punctul sau de vedere.
Intelegerea gresita, prin ruperea din contextul cauzei si economia cererii de chemare in judecata a temeiului dat de dispozitiile art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, republicata, au facut posibila pronuntarea de catre prima instanta intr-un mod atat de ilogic asupra cererii formulate.
Pentru considerentele aratate se impune schimbarea acestei solutii nelegale atat din punct de vedere substantial, cat si strict procedural, in sensul respingerii ca neintemeiata a exceptiei de inadmisibilitate a actiunii, intemeiata pe prevederile art.166 din Legea nr.84/1995, republicata.
Criticile apelantei reclamante legate de incalcarea de catre prima instanta a dispozitiilor art.137 Cod de procedura civila prin aceea ca a administrat intai probele cauzei si abia apoi s-a pronuntat asupra exceptiei de inadmisibilitate, desi pentru solutionarea acesteia nici macar nu era necesara administrarea de probe, nu pot fi primite intrucat partea nu a aratat si dovedit ca prin modul in care judecatorul fondului a procedat i s-a cauzat ei o vatamare ce nu ar putea fi inlaturata altfel decat prin anularea hotararii pronuntate ( art.105 alin.2 Cod de procedura civila).
Pe de alta parte, apelanta reclamanta omite ca, prin intampinarea formulata in fata instantei de fond, parata a invocat concomitent atat exceptia de inadmisibilitate a actiunii, cat si pe cea a lipsei calitatii sale procesuale pasive, ambele argumentate pe temeiul art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, republicata ,si ca, cel putin in privinta acestei din urma exceptii procedeul unirii sale cu fondul (la care, totusi, prima instanta nu a apelat) in vederea administrarii de probe este posibil din punct de vedere legal. Aceasta exceptie asupra careia prima instanta nu s-a mai pronuntat ca urmare a admiterii celei dintai, de inadmisibilitate a actiunii, nu poate fi primita in considerarea celor aratate in precedent cu privire la temeiul de drept al cererii dat de dispozitiile art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, republicata.
In alta ordine de idei, critica nici nu mai prezinta interes fata de aprecierea ca intemeiat a celui dintai motiv de apel, cu consecinta schimbarii a acestei solutii a primei instante.
Cat priveste criticile apelantei privitoare la fondul cauzei, ele sunt partial indreptatite, prima instanta stabilind o gresita situatie de fapt si tragand concluzii eronate din probatoriile administrate, insa pentru argumentele ce se vor arata, aceste critici nu au aptitudinea de a conduce la o schimbare a hotararii date asupra fondului cauzei de catre tribunal, care a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata.
Astfel, la 28 decembrie 1973 - data Decretului nr.702/1973, publicata in M.O. nr.211/30 decembrie 1973 - Institutul de P. din Ploiesti a fuzionat cu Institutul de P., G. si G. din Bucuresti, sub denumirea de Institutul de petrol si gaze, cu sediul in municipiul Ploiesti.
Ca urmare a acestei fuziuni, Facultatea de T. si C.P. si G. de la Institutul de P., G. si G. din Bucuresti a fost trecuta la Institutul de P. si G. din Ploiesti, iar Facultatea de G.T. din cadrul aceluiasi institut (cel din Bucuresti), a fost trecuta la U.B..
Conform art.2 din decret, sarcinile de invatamant si cercetare stiintifica, indicatorii de plan economici si financiari pe anul 1974, activul si pasivul Institutului de petrol, gaze si geologie din Bucuresti se transmit, pe data prevazuta la art.1, Institutului de P. si G. din Ploiesti, in afara partilor corespunzatoare aferente Facultatii de G.T., ce se transmit U.B..
Alin.2 al art.2 din decret precizeaza ca spatiile devenite disponibile prin trecerea la Ploiesti a facultatilor de la Institutul de P., G. si G. din Bucuresti vor fi redistribuite de catre Ministerul Educatiei si Invatamantului potrivit necesitatilor invatamantului superior din Centrul universitar Bucuresti.
Interpretarea sistematica a continutului art.2 din Decretul nr.702/1973 infirma teza intimatei parate expuse in cuprinsul intampinarii sale din apel, dar si in fata primei instante, in sensul ca efectele de transfer ale Decretului nr.702/1973 au fost excluse din chiar dispozitiile art.2 alin.2 in privinta spatiilor (asadar si a spatiului din str.T.V. nr.6) detinute anterior de Institutul de petrol, gaze si geologie din Bucuresti, potrivit sustinerilor sale ,ele urmand sa beneficieze de o reglementare separata.
In opinia sa, prin art. alin.1 din decret este reglementata situatia sarcinilor de invatamant si cercetare stiintifica, a indicatorilor de plan economici si financiari pe anul 1974, care toate au fost transmise Universitatii Bucuresti, cu exceptia spatiilor devenite disponibile in urma acestei fuziuni si a transferurilor de facultati pe care le-a implicat. In alte cuvinte, in conceptia intimatei parate, Decretul nr.702/1973 aprobat prin Legea nr.25/1974 nu a continut nici o norma de transfer cu privire la nici un spatiu dintre cele folosite de Institutul de petrol, gaze si geologie anterior fuziunii, astfel ca, in aplicarea dispozitiilor art.2 alin.2 din decret, prin Ordinul nr.4570/17.11.1975 al Ministerului Educatiei si Invatamantului, toate spatiile din imobilul situat in str.T.V. nr.6 (in care pana atunci functionase fostul Institutul de P., G. si G.- Bucuresti) i-au fost ei atribuite si au fost incluse in baza materiala si patrimoniul sau, regasindu-se in fisele de inventar si in toate actele financiar contabile ale U.M.F. inca de la data la care aceasta universitate a inceput sa-si desfasoare activitatea in imobil, respectiv 15.09.1974.
De altfel, acesta constituie punctul in care cele doua parti litigante se distanteaza total intrucat, in timp ce apelanta sustine ca in puterea art.2 alin.1 din decret i-a fost transferat in folosinta spatiul aferent Facultatii de geologie tehnica, din imobilul situat in str.T.V. nr.6, sector 2, Bucuresti, in care aceasta facultate a functionat si pana la momentul fuziunii celor doua institute, intimata parata sustine ca transferul de spatii a fost exclus total prin dispozitia art.2 alin.2 din decret, iar in urma redistribuirii acestora de catre Ministerul Educatiei si Invatamantului, toate spatiile din imobilul in litigiu i-au fost ei atribuite, constituind astazi ``baza ei materiala`` ce o indreptateste la recunoasterea dreptului de proprietate in intregime si in exclusivitate in favoarea ei, in privinta intregului imobil din str.T.V. nr.6, sector 2, Bucuresti.
Asa cum s-a aratat, interpretarea sistematica a continutului art.2 din Decretul nr.702/1973, ca si celelalte acte administrative de aplicare a decretului emise ulterior acestuia, in reglementarea situatiei spatiilor din imobilul in litigiu, fac inacceptabila pozitia si interpretarea data de intimata parata.
Astfel, instanta apreciaza, contrar sustinerilor intimatei, ca textul art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973 a prevazut, printre altele, ca activul si pasivul Institutului de P.G. si G. din Bucuresti se transmit, pe data prevazuta de art.1, Institutului de petrol si gaze din Ploiesti, in afara partilor corespunzatoare aferente Facultatii de G.T. ce se transmit U.B.. Exceptia vizeaza partile corespunzatoare aferente Facultatii de G.T., ce a fost transferata U.B., activul netransferabil constand de buna seama, inainte de toate, in spatiul destinat functionarii acestei facultati.
Asadar, prin eliminarea realizata la art.2 alin.1 , se intelege ca alin.2 al art.2 din decret vizeaza nu toate spatiile in care a functionat fostul Institut de P.G. si G. din Bucuresti cu toate facultatile sale, ci doar pe acelea devenite disponibile prin trecerea la Ploiesti a facultatilor din cadrul fostului institut din Bucuresti. Art.1 alin.2 din decret precizeaza ca trece la Institutul de petrol si gaze din Ploiesti Facultatea de T. si C.P. si G. de la Institutul de P.G. si G. din Bucuresti. Prin urmare, redistribuirea spatiilor de catre Ministerul Educatiei si Invatamantului despre care vorbeste art.2 alin.2 din decret se refera exclusiv la spatiile devenite disponibile prin mutarea la Ploiesti a institutului si a acestei facultati, iar nu si la cele in care functiona Facultatea de G.T., acestea din urma fiind transmise, dupa cum o spune expres partea finala a art.2 alin.1 din decret, U.B..
In acord cu prevederile Decretului nr.702/1973 si in aplicarea acelor dispozitii ale sale privitoare la transferarea Facultatii de G.T. la U.B. s-a emis Ordinul nr.79/12.02.1974 al Ministerului Educatiei si Invatamantului care a prevazut la art.4 ca in anul universitar 1973/1974, spatiile de invatamant si administrative (laboratoare, sali de curs si de proiect, etc) aferente Facultatii de G. Bucuresti - adica cel din str.T.V. nr.6, sector 2, Bucuresti - precum si o parte corespunzatoare a spatiilor folosite de studentii acesteia in comun cu studentii celorlalte facultati din Institutul de P.G. si G., vor fi utilizate in continuare de Facultatea de G.T..
Faptul ca prin art.6 al aceluiasi Ordin s-a prevazut ca in anul universitar 1974/1975, activitatea studentilor Facultatii de G.T., la unele discipline de pregatire general inginereasca si de specialitate, sa poata fi desfasurata si in laboratoarele existente la Institutul P. din Bucuresti, nu indreptateste - alaturi de interpretarea trunchiata a prevederilor art.2 din Decretul nr.702/1973 - concluzia intimatei in sensul ca in urma reorganizarii Institutului de petrol, gaze si geologie din Bucuresti, Facultatea de G.T. nu a primit si nu a preluat spatiul detinut pana atunci in imobilul in care a functionat respectivul Institut,potrivit intimatei, ea urmand sa-si reglementeze situatia spatiilor treptat, prin semnarea de protocoale cu alte institutii de invatamant superior din centrul universitar Bucuresti.
Curtea apreciaza ca prin aceasta prevedere a ordinului s-a venit in intampinarea nevoilor de asigurare de spatii suplimentare pentru desfasurarea activitatii de invatamant a Facultatii de geologie, spatiul detinut si folosit in imobilul din str.T.V. nr.6 (respectiv 2000 m.p. conform filei 69 dosar fond ), atat anterior, cat si ulterior Decretului nr.702/1973 dovedindu-se in timp insuficient, asa cum va rezulta din probatoriile administrate.
Curtea mai noteaza ca aceeasi situatie privitoare la folosinta spatiilor detinute de Institutul de petrol, gaze si geologie din Bucuresti in imobilul din str.T.V. nr.6, sector 2, in urma fuziunii sale cu institutul din Ploiesti si crearea unui nou institut, este confirmata si prin Protocolul nr.13949/12.08.1974 incheiat intre Institutul de P. si G. din Ploiesti ( cel nou creat ), pe de o parte, si I.M.F. din Bucuresti, pe de alta parte, protocol ce a avut ca obiect predarea-primirea intre acestea a spatiilor din imobilul mentionat.
Astfel, in cuprinsul sau se arata ca, ``in conformitate cu hotararea Consiliului rectorilor (2 aprilie 1974) si aprobarea conducerii Ministerului Educatiei si Invatamantului din 31 iulie 1974, IMF Bucuresti preia spatiul ce ramane disponibil in localul Institutului de P. si G. Bucuresti, prin mutarea acestuia la Ploiesti.
In prima etapa spatiile disponibile specificate in situatia din anexa 1( total 3.902,20mp din care 933,16 mp in cladirea noua,1.966,99 mp in cladirea veche si 1.002,05 mp in cladirea amfiteatru) vor fi preluate de catre I.M.F.Bucuresti pentru Facultatea de F. pana la 15 septembrie 1974.
Restul spatiilor ramase disponibile prin mutarea Facultatii de T. si C.P. la Ploiesti, vor fi predate IMF Bucuresti, pentru Facultatea de F., odata cu eliberarea acestora.
IMF Bucuresti va prelua in gestiune si administrarea proprie pana la 15 septembrie 1974 spatiile specificate in anexa 1, ulterior si celelalte spatii ce vor fi eliberate, asigurand conditiile necesare unei bune desfasurari a procesului de invatamant.``
Nicaieri in cuprinsul acestui protocol nu se specifica faptul ca IMF Bucuresti a preluat de la Institutul de P. si G. din Ploiesti spatiile din acelasi imobil ce au fost folosite de Facultatea de G.T., pe care nici nu ar fi avut cum sa le preia de vreme ce, cum s-a aratat, chiar prin dispozitiile art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973 ele au fost transferate U.B..
Faptul ca in finalul acestui protocol se vorbeste despre momentul preluarii spatiilor in totalitate de catre IMF Bucuresti, nu indreptateste sustinerea intimatei cum ca ei i-a fost atribuit in folosinta exclusiva si totala intreg imobilul din str.T.V. nr.6 in temeiul acestui protocol si Ordinului Ministrului Educatiei si Invatamantului nr.4570/17.09.1975, ca acte emise in aplicarea art.2 alin.2 din Decretul nr.702/1973. Desigur, ultimul paragraf al protocolului nu se poate referi decat la preluarea in totalitate de catre Institutul de Medicina si Farmacie Bucuresti a spatiului la care acest document se refera, respectiv a aceluia ramas disponibil in localul fostului Institut de petrol, gaze si geologie din Bucuresti, prin mutarea acestuia la Ploiesti, ca si a celor ramase disponibile prin mutarea Facultatii de T. si C.P. Bucuresti.
Ordinul nr.4750/17.11.1975 emis de Ministerul Educatiei si Invatamantului in aplicarea art.2 alin.2 din Decretul nr.702/1973 nu se putea referi decat la aceleasi spatii vizate prin textul decretului pe care il aplica, respectiv la cele ramase libere in urma fuziunii celor doua institute, a mutarii sediului la Ploiesti a noului institut si a trecerii la acesta a Facultatii de T. si C.P..
Conform prevederilor acestui Ordin, imobilul din Bucuresti, str.T.V., nr.6 se transmite incepand cu 15 septembrie 1975 din administrarea Institutului de petrol si gaze din municipiul Ploiesti (care a luat nastere in urma fuziunii celor doua institute mai sus mentionate si prin inglobarea Facultatii de tehnologia si chimizarea petrolului, ordinul ministrului referindu-se la acest institut intrucat la data emiterii lui aceasta era noua entitate juridica ce preluase, conform art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973, activul si pasivul fostului Institut de petrol , gaze si geologie din Bucuresti) in administrarea IMF Bucuresti, predarea-preluarea urmand a se face pe baza de protocol.
Cum s-a aratat, acest protocol se incheiase deja intre cele doua institutii universitare inca din 12.08.1974, asadar anterior emiterii Ordinului 4570/17.11.1975. Atat protocolul nr.13949/12.08.1974, cat si Ordinul 4570/17.11.1975 arata ca se intemeiaza, printre altele pe propunerile facute de Consiliul rectorilor din Centrul universitar Bucuresti din sedinta din 2.04.1974.
Conform extrasului acestei sedinte (fila 69 dosar fond), imobilul din str.T.V., cu o suprafata de 12233 m.p. in care a functionat Institutul de petrol, gaze si geologie ce si-a transferat activitatea la Ploiesti, s-a hotarat a fi atribuit in primul rand Facultatii de F., in suprafata de 7300 m.p. suprafata utila, s-a permis functionarea in continuare a invatamantului geologic in limita celor 2000 m.p. suprafata utila pe care ii ocupa si la acea data, specificandu-se ca masura este una provizorie intrucat, in final, invatamantul geologic urma a fi organizat in spatiile folosite de U.. Lipsa celorlalte pagini ale documentului analizat nu a permis verificarea destinatiei dorita a fi atribuita restului de spatiu din imobil.
Continutul acestui document nu schimba insa concluziile instantei deduse pana in prezent pe baza probatoriilor administrate.
Aceasta sedinta consemneaza doar intentiile acestui for reprezentat de Consiliul rectorilor, intentii sau directii de urmat care, neincorporate intr-un act cu caracter legislativ sau administrativ normativ nu capata forta obligatorie.
Cel mult instanta poate nota ca, in scopul unei mai bune folosiri a bazei materiale a invatamantului superior din centrul universitar Bucuresti, acest for si-a propus ca in viitor, invatamantul geologic sa fie organizat in alte spatii decat cele folosite din imobilul din str.T.V. nr.6, respectiv in alte spatii ale Universitatii din Bucuresti, propunere care nu a mai fost concretizata ori pusa in aplicare in perioada ce a urmat, neexistand nici o dovada ca acestei facultati i-ar fi fost retras dreptul de a mai folosi cei 2000 m.p. suprafata utila din imobilul amintit.
Dimpotriva, procesul-verbal aflat la fila 88 dosar fond, minuta din 8.12.1992 (fila 89 dosar fond), minuta din 15.01.1997, ca si protocolul aplicabil intre parti pentru perioada 2001 - 2005 (fila 22 dosar fond) constituie tot atatea dovezi ale conventiilor intervenite intre partile litigante prin care intimata-parata s-a obligat sa asigure desfasurarea procesului de invatamant al Facultatii de G. in incinta imobilului din str.T.V. nr.6, sector 2 pe o suprafata de 3375 m.p. (aproximativ 80 de camere, suprafata reprezentand ? din suprafata totala a cladirii).
Desigur, in conditiile in care s-a stabilit, pentru argumentele prezentate anterior, ca insusi textul art.2 alin.1 al Decretului nr.702/1973 reprezinta temeiul legal al atribuirii catre U.B. a dreptului de folosinta a spatiului din imobilul situat in str.T.V. nr.6, sector 2, spatiu folosit pana la acea data de Facultatea de G. care a fost trecuta sub autoritatea sa (si insumand o suprafata utila de 2000 m.p.), se intelege ca obligatiile asumate de U.M.F. prin acordurile intervenite intre parti ulterior anilor `90 consemnate in procesele-verbale, minute ori protocoale au fost privitoare doar la permisiunea data apelantei reclamante de extindere a spatiului folosit initial de 2000 m.p. suprafata utila la suprafata de 3375 m.p.
In alte cuvinte, chiar daca in cuprinsul acestor conventii ( indiferent care este denumirea atribuita lor de parti) se arata ca U.M.F. se obliga sa asigure U.B. dreptul de a folosi o suprafata de 3375 m.p., compus din 80 de camere, reprezentand ? din totalul suprafetei imobilului din Bucuresti, str.T.V., nr.6, nu inseamna ca acordul dat de U.M.F. reprezinta singurul temei al folosintei exercitate de U.B. asupra intregii suprafete de 3375 m.p. Valoarea acordului dat de U.M.F. si validitatea obligatiei sale nu pot fi vazute ca producatoare de efecte decat pentru dreptul recunoscut U.B. de a folosi ceea ce depasea cei 2000 m.p. din imobil - pentru care temeiul legal al folosintei il reprezinta art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973- adica pentru dreptul de a-si extinde folosinta imobilului asupra inca 1375 m.p din imobil.
Specificarea in aceste conventii intervenite intre parti - in special in art.1 din protocolul cu valabilitate 1 august 2001 - 1 august 2005, fila 75 dosar fond - ca cei 3375 m.p. fac parte din baza materiala a U.M.F. nu are valoarea unei recunoasteri a acestui fapt realizata de catre U.B. si nu poate schimba in nici un fel realitatea juridica a situatiei acestor spatii din imobilul in litigiu sub aspectul dreptului de folosinta exercitat in privinta lor, realitate juridica dedusa din actele administrative cu caracter normativ si individual mai sus analizate (Decretul nr.702/1973, Ordinul Ministerului Educatiei si Invatamantului nr.79/12.02.1974, Ordinul Ministerului Educatiei si Invatamantului nr.4570/17.09.1975), al caror continut este clar si care, in conditii firesti, nu ar putea genera alte interpretari.
Atata timp cat folosinta exercitata de apelanta incepand cu anul 1992, asupra unei suprafete mai mari decat cea de 2000 m.p. acordata prin dispozitiile art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973, a avut ca temei acordul dat in acest sens de intimata parata prin conventiile intervenite succesiv intre parti, dar ale caror efecte s-au produs pana cel mai tarziu la 1 august 2005 (pe baza ultimului protocol incheiat de acestea) Curtea apreciaza ca baza materiala a Universitatii Bucuresti detinuta cu referire la imobilul in litigiu trebuie acceptat ca se limiteaza la suprafata de 2000 m.p. asupra careia acesteia i-a fost conferit dreptul de folosinta in temeiul amintitului decret.
Asupra acestei baze materiale, art.166 alin.4 teza I din Legea nr.84/1995, in prezent abrogata, recunostea un drept de proprietate in favoarea institutiei de invatamant superior de stat . Dispozitii similare se regasesc in prezent in textul art.226 alin.7 din Legea nr.1/2011.
Pentru considerentele aratate, deduse din probatoriile administrate, ce au format convingerea instantei, concluziile judecatorului fondului ca si sustinerile intimatei parate, in sensul ca reclamanta a avut doar un drept de folosinta asupra unei parti din imobilul in litigiu acordat de parata si reglementat de protocoale, ca aceasta nu a posedat nici un moment pentru sine, ci pentru altul ori ca ea nu a dobandit niciodata dreptul de proprietate asupra spatiilor ce formeaza obiectul cauzei, sunt eronate, in contra probatoriilor administrate si a dispozitiilor legale incidente.
Curtea mai face precizarea - fata de opiniile exprimate in cauza atat de judecatorul fondului, cat si de catre intimata parata - ca, intr-adevar, in Romania socialista proprietatea bunurilor institutiilor de invatamant superior era a statului, reglementata in acest fel prin Constitutiile din 1952 si 1965. Nici un moment insa apelanta reclamanta nu a sustinut si invocat in prezenta cauza un drept de proprietate asupra spatiilor din imobilul in litigiu care sa fi avut ca temei insusi Decretul nr.702/1973. Asa cum s-a aratat, prin acest decret, ei i-a fost transferat dreptul de folosinta asupra spatiilor folosite din imobil de catre Facultatea de geologie tehnica pe care a preluat-o sub autoritatea si in structura sa, spatii in suprafata utila de 2000 m.p.
Aceste spatii sunt cele in care se organizase invatamantul superior de geologie tehnica pana la data aparitiei Decretului nr.702/1973 si au ramas, in esenta, aceleasi si dupa acest moment, Universitatea Bucuresti extinzandu-si ulterior anilor `90 folosinta asupra unor spatii suplimentare din imobil pe baza acordului dat de U.M.F. in acest sens prin protocoalele, minutele ori procesele-verbale intervenite intre ele.
Ca si apelanta reclamanta, intimatei parate i-a fost atribuit doar dreptul de folosinta asupra celorlalte spatii din imobil prin Ordinul Ministerului Educatiei si Invatamantului nr.4570/17.09.1975 si pe baza protocolului nr.13949/12.08.1974.
Asadar, nici uneia din partile litigante nu i-a fost conferit vreun drept de proprietate asupra imobilului in litigiu si nici una nu a exercitat asupra partilor corespunzatoare atribuite altceva decat un drept de folosinta.
Insa prin art.166 alin.4 teza I din Legea nr.84/1995, republicata, legiuitorul a recunoscut un drept de proprietate in favoarea institutiilor de invatamant superior de stat asupra bazelor lor materiale in care trebuie acceptat ca se inscriu in primul rand spatiile, sediile si cladirile in care acestea functioneaza in mod legal, pe baza unor drepturi de folosinta atribuite de o maniera similara celor din prezenta cauza.
Prin urmare, apelanta reclamanta are, in virtutea legii recunoscut acest drept de proprietate .
Ceea ce impiedica insa admiterea actiunii sale de fata este faptul lipsei actului juridic de individualizare a dreptului sau si de aplicare a legii, despre care vorbeste teza a II-a a art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
In acest sens, Curtea retine ca prin nici unul din documentele existente la dosar si, cu atat mai putin prin actele normative si individuale de conferire a dreptului de folosinta in favoarea apelantei reclamante asupra spatiului din imobilul din str.T.V. nr.6 ocupat de Facultatea de G., respectivul spatiu nu a fost delimitat ori individualizat. Singurul document in care se vorbeste de o delimitare a acestui spatiu, insa numai prin indicarea suprafetei, este acela care consemneaza sedinta Consiliului Rectorilor din 2.04.1974 si in care se precizeaza suprafata de 2000 m.p. (suprafata utila), acceptata ca atare si de catre intimata parata dupa cum rezulta din documentatia inaintata de aceasta ministerului in vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului sau de proprietate .
Curtea mai retine ca, alaturi de negarea oricarui dreptul de folosinta al apelantei reclamante asupra spatiului in litigiu - atitudine adoptata in acest dosar de catre parata, si delimitarea spatiilor ocupate din cladire de catre cele doua universitati a facut obiect de disputa intre acestea. De altfel, conflictul partilor asupra acestui punct a si impiedicat ministerul de resort sa emita in favoarea fiecareia dintre cele doua universitati certificatele de atestare a drepturilor lor de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Desi apelanta reclamanta a incercat sa probeze spatiile pe care Facultatea de G. le-a ocupat din imobilul din str.T.V. nr.6 si sa-si individualizeze in acest fel dreptul sau, prin inscrisurile aflate la filele 57 - 75 dosar fond, Curtea apreciaza ca respectivele inscrisuri nu sunt o proba credibila asupra aspectului in analiza care sa poata fi opusa intimatei. Aceste documente contin declaratia extrajudiciara a rectorului U.P.- G. din Ploiesti si planurile unor spatii, despre care acesta afirma ca ar fi fost ocupate de Facultatea de G.T. in perioada 1948 - 1973 in imobilul din str.T.V. nr.6; insa aceste planuri nu au nici o data ori dovada de inregistrare la data intocmirii lor si nu rezulta ca eventual ar fi fost detinute ori insusite de Ministerul Educatiei si Invatamantului, cel ce a atribuit apelantei reclamante dreptul de folosinta. Dimpotriva, ele par a fi intocmite de data recenta chiar de catre U.P.- G. din Ploiesti care, dupa cum s-a stabilit, nu a avut nici o legatura cu spatiul folosit de Facultatea de G. si care, atat spatiul, cat si facultatea au fost transferate U.B. prin art.2 alin.1 din Decretul nr.702/1973, ce constituie si actul de infiintare a acestui institut.
Cum pentru admiterea actiunii sale in constatarea dreptului de proprietate asupra partii din imobilul situat in str.T.V. nr.6, sector 1, in care isi desfasoara activitatea Facultatea de G., apelanta reclamanta ar fi trebuit sa infatiseze in primul rand si inainte de toate instrumentul probator al dreptului sau de proprietate, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de ministerul de resort si intrucat acesta ar trebui sa fie singurul act juridic valabil si producator de efecte erga omnes atat in privinta dovezii dreptului de proprietate, dar mai ales in privinta delimitarii fizice a intinderii dreptului, act juridic care lipseste apelantei reclamante la acest moment, Curtea apreciaza ca se impune pastrarea solutiei primei instante de respingere a cererii ca neintemeiate, dar pentru considerente expuse in cele de mai sus.
Curtea mai arata ca singura, declaratia legii de conferire a dreptului de proprietate asupra bazei sale materiale este insuficienta apelantei reclamante pentru dovedirea dreptului sau si admiterea prezentei actiuni .
Imprejurarea ca litigiul aflat pe rolul Judecatoriei sectorului 1 si inregistrat sub nr.8038/299/2008, in care figureaza ca parti reclamanta U.M.F., intervenienta in interes propriu U.B. si paratul M.E.C., avand ca obiect eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului din str.T.V. nr.6, sector 2 Bucuresti, a fost suspendat in temeiul art.244 pct.1 Cod de procedura civila pana la judecarea prezentului dosar nu poate schimba rationamentele de judecata ale prezentei actiuni si nici ordinea fireasca si proprie de solutionare a litigiilor existente intre parti.
Atata timp cat prin actiunea sa, reclamanta a cerut sa i se constate dreptul existent asupra imobilului litigios, ea trebuie sa infatiseze in mod necesar dovada dreptului pretins, dovada care nu poate fi data doar de lege care nu-i recunoaste ei decat un drept abstract, generic, neindividualizat. Concluzia nu poate fi alta, chiar daca, in mod evident, apelanta-reclamanta si-a construit prezenta actiune chiar in scopul de a folosi rezultatul ei ca proba si avantaj in dosarul nr. nr.8038/299/2008 al Judecatoriei sector 1.
Ea trebuie sa-si dispute dreptul contestat nu pe calea unei actiuni in constatare care, altfel, nici nu este susceptibila de punere in executare pe calea silita, iar judecata ei nici opozabila celui chemat de lege sa-i emita instrumentul doveditor al dreptului, ci pe calea unei actiuni in realizare, in contradictoriu cu toate partile implicate, asa cum pare a fi cauza inregistrata sub nr.8038/299/2008 aflata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
In considerarea tuturor acestor argumente, in temeiul art.296 Cod de procedura civila si in limitele aratate, Curtea va admite apelul declarat de apelanta reclamanta, va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va respinge ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii, intemeiata pe prevederile art.166 din Legea nr.84/1995 si va mentine restul dispozitiilor sentintei apelate.