Restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie prin prisma Directivei 2004/38

Reiese clar, nu numai din termenii art. 27 paragraf 2 din Directiva amintita, dar si din jurisprudenta constanta a Curtii, ca limitarile care vizeaza apararea ordinii publice si a securitatii nu sunt fondate pe justificari detasate dintr-un caz individual sau pe motive de prevenire generala.

Intre altele, art. 27 din Directiva 2004/38 dispune ca, condamnarile penale anterioare nu pot ele in sine sa motiveze asemenea masuri (art. 23). In baza unei jurisprudente constante, recursul unei autoritati nationale la notiunea de ordine publica, presupune existenta in afara de problemele de ordine sociala care reprezinta infractiuni ale legii, a unei amenintari reale si suficient de grave care sa afecteze un interes fundamental al societatii.

Prin cererea inregistrata sub nr. 3134/109/2007 pe rolul Tribunalului Arges, Directia Generala de Pasapoarte a sesizat instanta, solicitand restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in Franta pentru o perioada de cel mult 3 ani a paratului G. D. , cu motivarea ca la data de 20. 10. 2007 acesta a fost returnat din Franta in baza Acordului de readmisie incheiat de Romania cu aceasta tara .

Prin sentinta civila nr. 329 din 6 decembrie 2007, Tribunalul Arges, a respins, ca nefondata, actiunea formulata de petenta, retinand ca paratul a parasit Romania la data de 15. 04. 2005, iesind din tara prin vama Giurgiu si a fost returnat din Franta pe data de 20. 10. 2007 pentru sedere ilegala pe teritoriul acestei tari .

Legea nr. 248/20. 07. 2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate a fost modificata prin O. G. nr. 5/2006 si O. U. G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificari, a fost introdus art. 61, potrivit caruia cartea de identitate valabila constituie document de calatorie pe baza caruia cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene.

Directiva 38/CE din 29. 04. 2004 statueaza ca libera circulatie a persoanelor constituie una dintre liberalitatile fundamentale ale pietei interne, care reprezinta un spatiu fara frontiere interne, in care libertatea este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatului . Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede ca ``cetatenia uniunii`` confera fiecarui cetatean al Uniunii un drept fundamental si individual la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de tratat si a masurilor adoptate in scopul aplicarii acestuia.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directiva, statele membre pot restrange libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor lor de familie indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica siguranta publica sau sanatate publica, iar alin. (2) prevede ca masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa se intemeieze exclusiv pe conduita persoanei in cauza. Condamnarile penale anterioare nu pot justifica in sine luarea unor asemenea masuri . Conduita persoanei in cauza trebuie sa constituie o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii. Nu pot fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideratii de preventie generala.

Romania este incepand cu 1 ianuarie 2007 membra a Uniunii Europene si potrivit legislatiei comunitare mentionate, toti romanii sunt cetateni ai acesteia, statut ce le confera dreptul la libera circulatie in toate statele membre.

Paratul ca cetatean al Uniunii, beneficiaza, incepand cu 1 ianuarie 2007, de aceste drepturi, situatie in care se impune aplicarea cu prioritate a normelor comunitare, astfel incat, in temeiul art. 38 si art. 39 din Legea nr. 248/2005 cererea i-a fost respinsa ca nefondata. Impotriva sentintei instantei de fond, in termen legal a declarat apel reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand schimbarea sentintei in sensul de a se admite cererea de restrangere a dreptului la libera circulatie a paratului in Franta pe o perioada de maximum 3 ani.

In motivarea apelului s-a precizat de catre apelanta- reclamanta ca prima instanta a incalcat dispozitiile art. 38 lit. a si art. 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005, cu modificarile ulterioare si mai mult decat atat din declaratia paratului a rezultat, ca la data de 26. 05. 2007 a fost retinut de Politia franceza pentru sedere ilegala fiind condamnat la 6 luni de detentie, situatie din care rezulta in mod clar ca reprezinta o amenintare pentru ordinea publica si deci nu sunt aplicabile dispozitiile din Directiva 2004/38/CE, mai bine zis, paratul se incadreaza in situatiile de exceptie prevazute de Directiva.

Curtea de Apel Pitesti prin decizia civila nr. 53/A/29. 02. 2008 a admis apelul declarat de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti si a anulat hotararea instantei de fond si a trimis cauza spre competenta solutionare Tribunalului Municipiului Bucuresti. Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele: In sedinta din 29 februarie 2008, Curtea, din oficiu, a pus in discutia partilor competenta de solutionare a cauzei de catre prima instanta in raport de modificarea adusa Legii nr. 248/2005 prin O. U. G. nr. 126 din 5 noiembrie 2007.

Fata de aceasta exceptie, care este de ordine publica, Curtea a ramas in pronuntare in baza dispozitiilor art. 137 Cod procedura civila, exceptie care a facut inutila examinarea motivului de apel pe fond si care a fost admisa pentru urmatoarele considerente.

Potrivit dispozitiilor art. I din O. U. G. nr. 126/2007, in situatia prevazuta la art. 38 lit. a, masura se dispune la solicitarea Directiei Generale de Pasapoarte cu privire la statul de pe teritoriul caruia a fost returnata persoana de catre Tribunalul Bucuresti, legiuitorul intelegand sa stabileasca o competenta materiala exclusiva in favoarea acestei instante. In speta dedusa judecatii, sentinta instantei de fond s-a pronuntat la data de 6 decembrie 2007, data la care erau in vigoare dispozitiile O. U. G. nr. 126/2007, astfel incat Tribunalul Arges nu era competent material sa solutioneze cauza de fata.

Impotriva acestei hotarari au declarat recurs, in termen legal, atat reclamanta cat si paratul, ambele parti sustinand ca pronuntarea sentintei a avut loc cu incalcarea competentei raportat la OUG nr. 126/5 noiembrie 2007 si ca, in realitate, trebuia ca instanta sa se pronunte pe fond, respectiv sa analizeze motivul de apel ale reclamantei. Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia civila nr. 5771/13. 10. 2008, a admis recursurile declarate de parti si a casat decizia recurata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitesti.

Pentru a se pronunta astfel s-a retinut ca, este adevarat ca in faza judecarii apelului dispozitiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 248/2005 au fost modificate prin OUG nr. 126/5. 11. 2007 in sensul stabilirii competentei exclusive de solutionare a cererii din prezenta cauza in favoarea Tribunalului Bucuresti in prima instanta, insa, ulterior, respectiv in faza judecarii recursului, aceasta ordonanta a fost respinsa prin Legea nr. 115/16. 05. 2008, intrata in vigoare la data de 24. 05. 2008, situatie fata de care competenta revine instantei sesizate initial, respectiv Curtii de Apel Pitesti, care va proceda la solutionarea apelului pe fond .

Investita fiind cu rejudecarea apelului, raportat la motivul de apel invocat de apelanta-reclamanta, Curtea a constatat ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In speta de fata se pune problema interpretarii si aplicarii dispozitiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetateanului si anume dreptul la libera circulatie (art. 25 din Constitutia Romaniei) in componenta ce implica dreptul de parasi teritoriul Romaniei in scopul de a circula pe teritoriul Statelor Uniunii Europene.

Prin urmare, in raport de dispozitiile din Constitutia Romaniei, instanta este obligata sa cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulatie a persoanelor cu pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, nefiind tinuta de a aplica in litera lor dispozitiile legii interne, respectiv Legea nr. 248/2005.

Astfel, incepand cu data de 1. 01. 2007, Romania a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecinta directa fiind aceea ca ea este obligata sa respecte ordinea juridica instituita la nivelul acesteia in speta de fata relevanta prezentand normele ce consacra principiul fundamental al liberei circulatii a persoanelor.

In ceea ce priveste raportul dintre legislatia nationala si legislatia comunitara Curtea va face aplicarea principiilor stabilite in jurisprudenta sa de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si anume principiul efectului direct al directivelor, principiul suprematiei dreptului comunitar si obligatia de a nu aplica dreptul national, contrar dreptului comunitar.

Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitara in ceea ce priveste exceptia de la principiul libertatii cetateanului roman de a iesi din tara in scopul de a calatori pe teritoriul Frantei, Curtea a constatat urmatoarele:

Art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede ca restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate a cetatenilor romani poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani (. . . ) cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie incheiat intre Romania si acel stat .

In schimb art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevede ca: ``Statele membre pot restrange libertatea de circulatie si de sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor lor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica, iar aceste motive nu pot fi invocate in scopuri economice``.

Dupa cum se poate observa norma comunitara prevede doar trei situatii in care statul ar putea restrange libertatea de circulatie a persoanelor fara a se face nici o distinctie in ceea ce priveste persoana cetateanului in cauza, iar norma interna prevede o categorie mai larga de situatii posibile cand se poate dispune restrangerea dreptului cetateanului roman la libera circulatie, astfel incat ea este partial incompatibila cu norma comunitara.

In aceasta situatie, Curtea a facut aplicarea principiilor dreptului comunitar, fiind obligata, cu atat mai mult cu cat instanta a constatat ca pana la data de 1 ianuarie 2007 Romania avea obligatia sa transpuna dispozitiile Directivei in dreptul intern, obligatie ce nu a fost indeplinita, Legea nr. 248/2005 nefiind pana in prezent modificata si armonizata cu dispozitiile cuprinse in Directiva.

In baza termenilor din art. 27 paragraful 2 din Directiva 2004/38 masurile de ordine publica sau de securitate publica trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.

Reiese clar nu numai din termenii art. 27 paragraf 2 din directiva amintita dar si din jurisprudenta constanta a Curtii ca limitarile care vizeaza apararea ordinii publice si a securitatii nu sunt fondate pe justificari detasate dintr-un caz individual sau pe motive de prevenire generala.

Intre altele art. 27 paragraf din Directiva 2004/38 dispune ca, condamnarile penale anterioare nu pot ele in sine sa motiveze asemenea masuri (art. 23). In baza unei jurisprudente constante, recursul de catre o autoritate nationala la notiunea de ordine publica, presupune existenta, in afara de problemele de ordine sociala care reprezinta infractiuni ale legii, a unei amenintari reale si suficient de grave care sa afecteze un interes fundamental al societatii.

Pe cale de consecinta, Curtea a constatat ca absenta examinarii de catre un stat membru, a comportamentului personal al individului, atunci cand limiteaza din motive de ordine publica sau de securitate dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul unui alt stat membru, priveaza de valabilitate orice justificare pentru acea limitare. In speta dedusa judecatii, rezulta ca intimatul-parat a fost condamnat la o pedeapsa privativa de libertate de 6 luni de autoritatile franceze pentru savarsirea infractiunii de tainuire de bunuri furate, pedeapsa pe care a executat-o.

In acest sens, nu se mai impune admiterea actiunii si restrangerea dreptului la libera circulatie pentru a nu se ajunge la o sanctiune dubla fata de fapta comisa s-au la o pedeapsa complementara pe cale indirecta.

Pe de alta parte, infractiunea savarsita nu face parte din cele grave pentru a fi sub incidenta situatiilor de exceptie prevazute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care ar afecta siguranta sau ordinea publica din statul respectiv (cum ar fi fost in situatia traficului de arme, de droguri, infractiuni grave de amenintare, violente, etc. ).

Tratatul constituind Comunitatea Europeana instituie la art. 46 o responsabilitate traditionala a statelor pentru mentinerea ordinii si securitatii publice. Absenta definitiei acestei notiuni nu a putut impiedica inscrierea anumitor limite ale libertatii statelor de catre Directiva si de jurisprudenta Curtii de Justitie.

Nu este totusi posibil sa fie permis fiecarui stat membru sa defineasca in maniera proprie asemenea notiuni si sa ia masuri arbitrare pentru a nu lipsi aceste libertati de continutul lor.

Astfel, pentru a fi incidente dispozitiile art. 27 alin. 2 teza I din Directiva nr. 2004/38/CE trebuie avute in vedere, de fapt, dispozitiile art. 27 alin. 2 teza II, in sensul ca ``conduita persoanei in cauza trebuie sa constituie o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii, iar una din limitele impuse de Directiva este imposibilitatea de a deduce dintr-o simpla condamnare penala, existenta unei amenintari individuale impotriva ordinii si securitatii publice.

Pentru ca o condamnare penala sa justifice o masura de indepartare trebuie ca faptele care au motivat-o si persoana respectiva sa constituie o amenintare reala si suficient de grava care sa afecteze un interes general al societatii, fapte care vor fi analizate, de la caz la caz, de catre instantele de judecata .

Cu alte cuvinte, asa cum in mod legal s-a stabilit de catre prima instanta, conduita paratului nu poate fi incadrata in nici un fel in situatiile de exceptie prevazute de Directiva 2004/38/CE aplicabila in prezent prin aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, drept pentru care in mod legal a fost respinsa actiunea, deoarece asa cum s-a precizat mai sus, nu se poate face abstractie de aceasta directiva, iar dispozitiile dreptului intern trebuie sa fie corelate in mod obligatoriu cu dreptul comunitar.

Fata de cele aratate mai sus, in baza dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila apelul declarat de reclamanta a fost respins ca nefondat.