Perchezitie domiciliara. Ridicare de bunuri personale. Plangere

Dispozitiile art. 169 alin. 1 C. pr. pen. invocate de petenta ca temei de drept al plangerii formulate nu sunt incidente in cauza, cata vreme aceste prevederi se refera la contestarea masurilor asiguratorii si restituirea lucrurilor ridicate ca urmare a dispunerii acestor masuri .

In cauza sunt incidente dispozitiile art. 109 alin. 4 C. pr. pen., potrivit cu care obiectele si inscrisurile predate sau ridicate in urma perchezitiei si care nu au legatura cu cauza se restituie persoanei careia ii apartin.
Or, chiar daca petenta invoca ca temei de drept dispozitiile sus-mentionate, la acest moment procesual, cand inca se administreaza probe in vederea solutionarii cauzei in cursul urmaririi penale, nu se poate stabili inca daca obiectele ridicate au sau nu legatura cu cauza.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului declarat de V. L. impotriva sentintei nr. 889/2004 constata:

Prin sentinta penala nr. 889/2004 Tribunalul Bucuresti a respins ca inadmisibila plangerea petentei.

A fost obligata petenta la 150.000 lei cheltuieli judiciare catre stat .

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr. 2962/24 mai 2004, petenta V. L. a solicitat ca, in temeiul dispozitiilor art. 169 C. pr. pen. rap. la art. 168 C. pr. pen. sa se dispuna restituirea tuturor obiectelor si inscrisurilor proprietatea acesteia si care i-au fost ridicate cu incalcarea dispozitiilor legale, cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare la imobilul din Bucuresti, str. P. C. nr. 14, imobil proprietatea petentei.

In considerente, petenta a invederat faptul ca in data de 18.03.2004 o echipa de jandarmi insotita de procuror a efectuat o perchezitie domiciliara la imobilul sus-mentionat, cu aceeasi ocazie fiind ridicate fara drept bunuri proprietatea petentei, fara macar ca acestea sa fie identificate si inventariate cu exactitate, astfel cum prevad dispozitiile art. 108 alin. 2 C. pr. pen., motiv pentru care solicita restituirea tuturor acestor bunuri, enumerandu-le in continutul plangerii formulate.

La dosar, s-au depus in copie urmatoarele: autorizatie de perchezitie nr. 63 si 64 din 16.03.2004, proces-verbal de perchezitie din data de 18.03.2004, rezolutie incepere a urmaririi penale "in rem" nr. 729/ P/12.02.2003.

La termenul din 29 iunie 2004, in sedinta publica, reprezentantul Ministerului Public a invocat exceptia inadmisibilitatii plangerii formulate.

Analizand admisibilitatea cererii formulate de petent functie de dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul a constatat ca:

In baza autorizatiilor nr. 63 si 64 din 16 martie 2004, emise de Tribunalul Bucuresti, sectia I penala, in dosarul nr. 1480/2004, urmare solicitarii transmise cu adresa nr. 729/P/2004 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, organele de urmarire penala au fost autorizate sa efectueze o perchezitie domiciliara la adresa din Bucuresti, sector 5, str. P.C. nr. 14, precum si sa ridice obiecte care contin date informatice, date referitoare la traficul international de persoane sau date referitoare la utilizatori.

Procedandu-se la efectuarea perchezitiei la imobilul sus-mentionat au fost ridicate mai multe bunuri, astfel cum rezulta din continutul procesului-verbal de perchezitie din 18.03.2003, pentru o parte din aceasta petenta solicitand restituirea, cu motivarea ca sunt bunuri personale ce nu au legatura cu obiectul cauzei.

Dispozitiile art. 169 alin. 1 C. pr. pen. invocate de petenta ca temei de drept al plangerii formulate nu sunt incidente in cauza cata vreme aceste prevederi se refera la contestarea masurilor asiguratorii si restituirea lucrurilor ridicate, urmare dispunerii acestor masuri . Ca asa stau lucrurile, rezulta din tehnica redactarii textului 169 alin. 1 C. pr. pen. "orice alta persoana care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere potrivit dispozitiilor art. 168 Cod procedura penala stabilirea acestui drept si restituirea".

In cauza sunt incidente dispozitiile art. 109 alin. 4 C. pr. pen., potrivit cu care obiectele si inscrisurile predate sau ridicate in urma perchezitiei si care nu au legatura cu cauza se restituie persoanei careia ii apartin.

Or, chiar daca petentul invoca ca temei de drept dispozitiile sus-mentionate la acest moment procesual, cand inca se administreaza probe in vederea solutionarii cauzei in cursul urmaririi penale, nu se poate stabili inca daca obiectele ridicate au sau nu legatura cu cauza.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs petenta fara a-l motiva. Curtea de Apel a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare.

NOTA realizata de Asistent univ. dr. LAVINIA LEFTERACHE
Considerata masura de reparatie imediata, restituirea lucrurilor poate fi folosita ca o masura procesual penala conform art. 169 Cod procedura penala sau conform art. 109 Cod procedura penala.
In principal restituirea lucrurilor este privita ca o modalitate de reparare in natura a pagubelor produse prin infractiune, cu prioritate inaintea celorlalte modalitati de reparare a pagubei, dar ea poate fi anticipata prin restituirea lucrurilor inainte de rezolvarea definitiva a actiunii civile in cadrul procesului penal.
Din modul in care art. 169 Cod procedura penala reglementeaza aceasta institutie reiese ca pot fi restituite lucrurile atunci cand sunt realizate urmatoarele conditii: lucrurile ridicate de la invinuit, inculpat sau orice persoana care le-a primit spre a le pastra sunt proprietatea partii vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa; restituirea lucrurilor sa nu stanjeneasca aflarea adevarului.
Codul de procedura penala da dreptul oricarei persoane de a cere restituirea bunurilor proprietatea sa, ce i-au fost luate pe nedrept, indiferent de la cine au fost luate - invinuit, inculpat, un tert .
Dispozitia legala confera acest drept oricarei persoane care pretinde ca lucrurile ridicate ii apartin, fie conform art. 109 Cod procedura penala, fie conform art. 169 Cod procedura penala.
Dreptul de acces in justitie implica existenta unei cai judiciare pentru cereri care au ca obiect drepturile civile fara distinctie dupa cum acestea se valorifica in procesul penal sau civil.
Hotararea tribunalului prin care s-a respins ca inadmisibila cererea petentei de restituire a bunurilor ridicate in urma perchezitiei facute la inculpat este nelegala. Curtea apreciaza ca o asemenea excludere este in sine contrara dreptului de acces la justitie garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie (Brumarescu v. Romania).
Dreptul unui justitiabil de a se adresa instantelor ar fi iluzoriu daca o instanta, legal sesizata, avand competenta de a se pronunta asupra unei asemenea cereri, ar respinge-o ca inadmisibila pe considerentul indicarii gresite a unui text de lege.
Codul de procedura penala permite instantelor de judecata modificarea temeiului sesizarii (vezi schimbarea incadrarii juridice). Mutatis mutandis, in cazul unei cereri a partii, instanta poate pune in discutie un alt temei de drept, cu atat mai mult cu cat, in cuprinsul cererii depuse la fond se face vorbire despre neindeplinirea cerintelor art. 108 Cod procedura penala in ceea ce priveste obiectele ridicate.
Articolul 6 paragraful 1 CEDO garanteaza dreptul oricarei persoane de a se plange unei instante judecatoresti cu privire la drepturile si obligatiile sale civile; art. 6 paragraful 1 include "dreptul la instanta", iar dreptul de a avea acces la justitie, respectiv dreptul de a declansa proceduri in fata unei instante civile este o componenta a acestuia (Hornsby v. Grecia).
Dreptul la actiune si conditiile de exercitare sunt prevazute chiar de legea romana.
Solutia instantei de respingere ca inadmisibila a plangerii apare ca nelegala, Codul insusi garantand dreptul de a formula actiune in baza art. 169 Cod procedura penala, rap. la art. 168 Cod procedura penala, sau in baza art. 109 Cod procedura penala.
In cauza, petenta a invocat faptul ca o parte dintre bunurile ridicate in urma perchezitiei la adresa din Bucuresti sector 5, P.C. nr. 14 ii apartin si nu au legatura cu obiectul cauzei pendinte.
Relevand ca fata de bunurile ridicate nu s-au dispus masuri asiguratorii cu atat mai mult instanta ar fi trebuit sa verifice temeiul restrangerii dreptului de proprietate al petentei.
S-ar fi impus verificarea pe fond a temeiniciei masurii, legea insasi (art. 109 Cod procedura penala) prevazand ca obiectele si inscrisurile predate sau ridicate in urma perchezitiei si care nu au legatura cu cauza se restituie persoanei careia ii apartin.
O actiune avand ca obiect plangerea impotriva restrangerii dreptului de proprietate nu poate fi respinsa ca inadmisibila. Dimpotriva, aceasta trebuie analizata pe fondul ei pentru a se verifica daca ingerinta (restrangerea dreptului) este permisa de lege.
Avand in vedere ca tribunalul nu s-a pronuntat pe fondul cauzei, prejudiciind-o astfel pe petenta, o solutie data de Curte ar incalca dublul grad de jurisdictie (in lipsa unei analize anterioare a dreptului), astfel incat se impune admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare. Cauza urmeaza a fi trimisa sectiei penale la care s-a inregistrat dosarul de urmarire penala, pentru a aprecia, in raport de stadiul procedurii, daca restituirea obiectelor stanjeneste sau nu stanjeneste aflarea adevarului.