Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

Istoria oficiala a vietii lui Mihai Eminescu a impus un sablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinta labila, neadaptata, pierduta in lumea sa de poet si ar fi murit nebun, bolnav de sifilis si alcoolic. Istoria sa reala este insa cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate exceptionala, bine ancorat in realitatea sociala si mai ales politica a vremurilor zbuciumate in care a trait, un militant activ pentru drepturile romanilor din Ardeal si pentru unitatea nationala, un ziarist de exceptie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun si internat la psihiatrie intr-un moment in care guvernul Romanieiurmarea sa incheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunta la pretentiile asupra Ardealului si se angaja sa ii anihileze pe toti cei catalogati drept "nationalisti" . Multi au renuntat la valorile si principiile lor pentru a fi scosi de pe lista proscrisilor. Eminescu nu a acceptat sa faca niciun fel de compromisuri, si de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul ca planuia sa puna bazele unei organizatii independente, aflate inafara controlului francmasoneriei, de trezire si promovare a spiritului romanesc si de refacere a Daciei mari.


"Mai potoliti-l pe Eminescu!"
"Mai potoliti-l pe Eminescu!" Acesta este mesajul pe care francmasonul si junimistul P. P. Carp il transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul si parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executata intocmai de cei din tara pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianta (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste in ce context a avut loc internarea fortata a lui Eminescu. "Ce voia acest tratat?" , scrie el.


"In primul rand, ca Romania sa se orienteze politic spre Austro-Ungaria.. Cu alte cuvinte, Romania nu mai putea sa-si revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor in Ardeal. Bucurestiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor care erau asupriti. Or, tratatul le interzice brusc sa protesteze in Bucuresti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit sa fuga din Bucuresti in 1883. Intemeiaza Tribuna in 1884. In jurul ei se organizeaza primele lupte pentru Ardeal. Conditia semnarii tratatului era deci amortirea vocii pentru Ardeal in Bucuresti. "Directiva de sus" s-a reverberat in diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele."


Intr-adevar, 28 iunie 1883 este o zi in care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu Romania timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, ii trimite regelui Carol I o telegrama prin care ameninta Romania cu razboiul. La Bucuresti au loc descinderi si perchezitii simultane la sediile mai multor organizatii care luptau pentru Ardeal, printre care si Societatea Carpatii, in care activa Eminescu.

Este inchis ziarul La`Independance Roumaine si directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din tara . La fel si Zamfir C. Arbore. Societatea Carpatii este pur si simplu desfiintata, in urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidati de aceste masuri, o parte din militantii pentru Ardeal se dezic de ideile lor si isi tradeaza confratii, pentru a-si salva propria piele. Printre ei se afla Simtion si Chibici, presedintii Societatii Carpatii, Ocaseanu si Siderescu, membri in conducerea aceleasi societati, Grigore Ventura, ziarist la Laa��a��Independance Roumaine, acelasi pe care Caragiale il ridiculizase in personajul Rica Venturiano. In semn de obedienta, toti acestia se vor implica plini de zel in actiunea de internare fortata a lui Eminescu.


De ce era atat de incomod Eminescu?
Privita in acest context, nebunia lui Eminescu, ca si detaliile internarii sale, capata o noua dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenta, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : "Mai potoliti-l pe Eminescu!"
In perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianta ca situatia din Romania este sub control . Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Bratianu, P. P. Carp si Titu Maiorescu merg in Germaniapentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Statescu si Petre Gradisteanu merg la Viena, unde Gradisteanu isi cere personal scuze pentru organizarea sarbatorii de la Iasi, unde fusese dezvelita statuia lui Stefan cel Mare si fusese citita poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecand dupa masurile luate impotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalti, el nu putea fi convins cu niciun chip sa renunte la ideile si principiile sale. Eminescu era membru activ in mai multe organizatii care luptau pentru drepturile romanilor din Ardeal: Romanismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, Romania Juna, Societatea Carpatii, din care facea parte si Slavici. Cu astfel de preocupari, nu este de mirare ca era constant urmarit atat de politia si serviciile secrete romanesti, cat si de cele austro-ungare. In anturajul sau erau infiltrati mai multi informatori, printre care se numara si Ocasanu de la Societatea Carpatii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr ii trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o nota informativa in care arata: "Societatea Carpatii a tinut in 4 ale lunii in curs, o intrunire publica cu un sens secret . Dintr-o sursa sigura, am fost informat despre aceasta intrunire [n.n dupa toate probabilitatile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari."
Aceasta nota a dus in final la desfiintarea Societatii Carpati.


Activitatea sa ca jurnalist il facea cu atat mai periculos, cu cat avea si parghiile necesare pentru a actiona: ideile sale erau exprimate in mod magistral intr-un ziar, Timpul, pe care il transformase in cotidian national.
In aceasta publicatie demascase coruptia politicienilor romani si grasele comisioane pe care acestia le incasasera din concesionarea cailor ferate. Scrisese despre conditionarile umilitoare impuse Romaniei de puterile europene, in schimbul recunoasterii Independentei. In 1880 declansase o incitanta campanie de presa privind "chestiunea dunareana" , problema sensibila pentru marile puteri europene. Participase activ la Iasi la inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare si citise acolo in fata multumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment national deranjase foarte mult puterile occidentale. In sfarsit, chiar in dimineata zile in care avea sa fie dus cu forta la balamuc, aparuse in Timpul un alt articol . Intitulat "Pentru libertatea presei si a jurnalistului" , acesta era un protest la adresa incalcarii dreptului la libera exprimare si demasca masurile represive luate de guvernul Bratianu impotriva jurnalistului Emil Galli.


Titu Maiorescu pregatise internarea lui Eminescu inca de la primele ore ale diminetii
Varianta cea mai des vehiculata despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este urmatoarea: In dimineata acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea in cap si lovit de nebunie ar fi inceput sa se certe cu sotia lui Slavici, la care locuia in gazda, Ecaterina SzAA�ke Magyarosy. Aceasta ii trimite la orele sase dimineata un bilet lui Maiorescu, cerandu-i sa o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o masura de exceptie - in loc sa mearga direct la Slavici acasa, pentru a o salva pe sotia acestuia de "nebun" , se duce impreuna cu Constantin Simtion, presedintele Societatii Carpati, la spitalul doctorului Sutu si, pentru suma de 300 de lei, aranjeaza internarea imediata a lui Eminescu. A doua ciudatenie, Maiorescu, bazandu-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, si nu examinarea lui Eminescu de catre doctorul Sutu, asa cum ar fi fost firesc.
Intors acasa, se pomeneste insa cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, in care tocmai ii aparuse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l intreaba nimic despre incidentul de dimineata cu doamna SlaviciIl trimite insa la sediul Societatii Carpati, undePolitia facea perchezitie, pentru a se intalni chipurile cu Simtion, complicele sau la internare .
"Numai, de s-ar face asta fara greutate" scrie Maiorescu in jurnalul sau in dimineata zilei de 28 iunie 1883, dupa ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apasarea a ceea ce stia ca va face a doua zi. Nu se va face insa "fara greutate" , asa cum isi dorea Maiorescu, caci Eminescu isi schimba traseul. Nu se duce la Societatea Carpatii, unde totul s-ar fi facut fara martori, ci la Capsa. La acea vreme Capsa nu era doar un local de lux, ci si sediul Ambasadei SUA si resedinta mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capsa in speranta de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomati si in special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care il cunostea personal si care era un fervent aparator al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiti sa isi schimbe planul.


Scena cu pistolul relatata de Grigore Ventura - o noua inscenare
La Capsa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura . Aici, conform declaratiilor lui Ventura , Eminescu ar fi inceput sa tina un discurs "politico-socialo-national" infierbantat, ar fi scos un pistol, ar fi amenintat-o pe sotia patronului si ar fi strigat "la toate aceste nu-i decat un leac. Sa il impusc pe rege!" . Semne clare de nebunie! Ventura , in loc sa il calmeze, ii tine isonul si ii propune sa mearga impreuna la palatul Cotroceni.. Ajunsi acolo afla ca Regele nu este in Bucuresti.. Pe drumul de intoarcere, Ventura il duce pe Eminescu la baile publice Mitrasevski, il lasa intr-una din camere si apoi alerteaza Politia ca un nebun s-a inchis in baia publica. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpati, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta .. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si spre orele 19 il duc la stabilimentul Sutu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea in cap.
Scena cu pistolul de la Capsa si declaratia lui Eminescu ca il va omori pe Rege sunt piesele de rezistenta ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate insa doar de o singura persoana, Grigore Ventura, care va povesti acest episod in stanga si dreapta, dar va ezita sa scrie totusi despre el, desi era ziarist. Scena va fi consemnata de-abia in octombrie 1911 de Al. Ciurcu intr-un articol aparut in Adevarul, "Eminescu, din amintirile mele" .
Povestea lui Grigore Ventura nu sta insa deloc in picioare din mai multe motive. In primul rand, Ventura sustine ca a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit sa apara in procesul verbal incheiat de Politie, ori numele sau nu apare deloc. Ventura sustine ca el este cel care a alertat Politia, ori in procesul verbal este consemnat ca politia a fost sesizata de domnii Ocaseanu si Siderescu. Acestia dau insa detalii pe care nu aveau cum sa le cunoasca, intrucat nu fusesera prezenti la fata locului. Ceea ce arata ca cineva ii informase. Acesta nu poate fi decat Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu si a face in asa fel incat acesta sa poata fi luat pe sus dintr-un loc izolat si dus la psihiatrie, in conditiile in care primul plan imaginat de Maiorescu cazuse. Ventura a imaginat apoi si a raspandit povestea cu pistolul pentru a crea impresia ca Eminescu era nebun si a justifica astfel internarea .

Celalalt martor al acestei scene, doamna Vautier, sotia patronului de la Capsa, despre care Ventura spune ca a fost persoana amenintata cu pistolul de Eminescu, nu mentioneaza in memoriile sale publicate la Paris in 1909, absolut nimic despre aceasta scena, care, daca ar fi avut loc, ar fi trebuit sa o fi marcat profund. Eminescu declara ca vrea sa il impuste pe Rege, ori era putin probabil ca el, in calitate de ziarist sa nu stie ca Regele era plecat de cateva zile la Sinaia.

In procesul verbal intocmit de Politie nu se aminteste nimic de vreo arma, ci doar ca "Eminescu a venit singur la Baile Mitrasevschi, si fiind atins de alienatie mintala s-a incuiat singur pe dinauntru si a refuzat sa deschida" . La locul faptei ajung, Simtion, Siderescu si Ocaseanu de la Societatea Carpatii, care aveau inca de dimineata misiune de la Maiorescu sa il duca la casa de nebuni a doctorului Sutu. Acestia intra in baia unde Eminescu se afla in apa, dezbracat. Eminescu le cere sa iasa. Il imobilizeaza si ii pun camasa de forta . Intre timp Politia ii perchizitioneaza locuinta, ii ridica bunurile, ii umbla prin hartii si manuscrise, sperand sa descopere ceva compromitator. Totul se petrece cu complicitatea sotiei lui Slavici. Politia nu va deschide o ancheta, asa cum proceda de obicei si cerea legea . Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Politiei nu este intamplatoare. Varianta ca Eminescu a venit singur si s-a inchis in baie era mai credibila pentru teza nebuniei, decat cea in care era adus de Ventura si care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorat lent prin otravire cu mercur (presupunand ca acesta ar fi avut intr-adevar loc).

De la Baile Mitrasevschi Eminescu este dus direct in stabilimentul doctorului Sutu, unde tratamentul aplicat il transforma intr-o leguma. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare in acea perioada, chipurile pentru a nu-i deranja linistea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, ii scrie lui I.. E. Toroutiu, Eminescu la Sutu in urmatorii termeni: despre modul in care era tratat "As vrea sa va spun ca toti domnii care cerceteaza mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi A 14 heures" (cauta miezul zilei la ora 14).
In noiembrie 1883, la insistentele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat intr-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care stia cel mai bine ca EminescuEminescu departe de tara.
Eminescu stia foarte bine ce i se inscenase si odata reintors in tara a facut chiar eforturi pentru o campanie de presa in favoarea sa. Privit insa ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replica. Intr-o scrisoare adresata in ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: "S-a raspandit prin ziare stirea ca as fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt raspandite poate cu rea credinta, incat si dl. C. Mille, intr-unul din articolele sale, a gasit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsa. Te rog a spune tuturor ca se afla in deplina eroare si ca afara de suferinta mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezmintire) in organul (ziarul) dumitale n-ar strica.."

Timp de mai bine de o luna, medicii austrieci nu reusesc sa isi dea seama deloc de ce boala sufera Eminescu. In decembrie, il declara sanatos si recomanda externarea.Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, ii cere in repetate randuri sa il scoata pe Eminescu din spital, unde nu-si are locul printre bolnavii psihic. Fisele de observatie medicala din timpul sederii in sanatoriul austriac dispar intr-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjeaza ca Eminescu sa plece in Italia, sub atenta supraveghere a unui om de incredere, chipurile "pentru a se reface" . La intoarcerea din Italia, Eminescu Maiorescu face tot posibilul sa il tina departe de capitala.. Toate munca sa, cartile, notele de lectura, manuscrisele se afla la Bucuresti, la Maiorescu... Prin intermediul diversilor prieteni, Eminescu ii cere in mod repetat acestuia sa ii inapoieze "lada cu carti" , fara de care ar fi trebuit sa isi reia toata munca de la zero.. nu este nebun si medicii din Viena isi vor da usor seama de aceasta, se opune la inceput vehement. In cele din urma cedeaza, gandindu-se ca este mult mai important sa il tina pe Nimeni nu are insa interesul sa il readuca in tara , cu atat mai putin vrea sa vina la Bucuresti, dar Maiorescu este de neinduplecat.

Cum nu se cuminteste, este trimis tot cu forta la ospiciul de pe langa Manastirea Neamt. Eminescu, pe deplin lucid, i se plange lui Gheorghe Bojeicu de la Cernauti, ca a fost "internat ca alienat, desi nu fusese" . Este sechestrat la Neamt din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887. Gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l "calma" . Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi , sub ingrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care ii va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: "sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva" . Diagnosticul continea insa un mesaj important: Eminescu trebuia sa fie paralizat, Eminescu trebuia sa fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica in ziarele vremii. Asasinarea civila a lui Eminescu din 1883 va fi completata de experimentele doctorului Iszac, care visa sa scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care sa intre in analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de mercur, de 4 pana la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucuresti, Panait Zosin, care nu il consultase vreodata pe Eminescu si cunostea cazul doar din corespondenta cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza cu urmatoarele reflectii: "ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante (n.n. in conditiile in care se stie ca Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice.. "

De-abia in 1888, Veronica Micle reuseste sa il smulga din mainile doctorului Iszac si sa il aduca in sfarsit la Bucuresti. Aici reincepe sa publice, si in urma unui articol impotriva guvernului, aparut in Romania libera, este internat cu forta tot la dr.. Sutu, unde va si muri.

La moartea sa, produsa din cate s-a spus, de o lovitura la cap cu o piatra, celebrul doctor G. Marinescu nu realizeaza dupa autopsie, analiza microscopica a creierului, care ar fi dovedit ca Eminescu nu suferea de sifilis. Dupa o examinare superficiala, arunca pur si simplu la gunoi creierul luiEminescu, pe motiv ca intrase in putrefactie. Este totusi nevoit sa consemneze ca a fost frapat de marimea acestui creier. Pe actul sau de deces, nu apare semnatura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeti din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul national si francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reactionar, paseist, antisemit, xenofob, nationalist sovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecuta sub tacere, interzisa, cenzurata? De ce in memoria romanilor Eminescu a fost impus doar ca poet, in timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub ingrijirea lui Perpessicius dupa manuscrisele originale, cinci contin poezii si altele cinci, articolele publicate de el in perioada 1870-1883 si 1888-1889.. Desi majoritatea articolelor au fost scrise inainte de asa-zisa declansare a nebuniei, multi sustin si astazi ca ele nu merita sa fie citite, intrucat "sunt rodul unei minti atacate de boala, in cautarea unei bucati de paine" .
"Eminescu n-a ajuns sa marcheze politica nationala, desi este intemeietorul doctrinei nationale moderne" scrie Theodor Codreanu in "Dubla sacrificare a lui Eminescu" ."Dimpotriva, opera sa a fost cu grija separata de structurile de profunzime ale politicii nationale, opera lui publicistica fiind interzisa total, dupa al doilea razboi mondial. Efectele sunt vizibile si astazi. Asa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confectionata, pentru a preveni si a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creeaza impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) ca eminescianismul este un element nefast, inamicul public numarul unul al democratiei si al statului roman . Neintamplator, Gh.. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul national cu acela al lui Ceausescu . In realitate, statul roman nu a atins niciodata exigentele lui Eminescu, fiindca nici nu si-a propus aceasta vreodata, desi marii ganditori au pledat statornic pentru asimilarea organica a eminescianismului ca temei al fiintei noastre nationale. "
Au existat tentative ca Eminescu sa fie inrolat in masonerie. Fara succes.. Eminescu lucra insa la crearea unei organizatii romanesti si pro-romanesti, numitaSocietatea Matei Basarab si aflata in afara controlului si influentelor francmasoneriei, care masonerie se afla si atunci in slujba unor interese supranationale.
"O organizare intre romani" , scria el. "Pretutindea oameni care sa tie registru de tot sufletul romanesc. Cel slab trebuie incurajat si laudat pentru ca sa devie bun. Sa se simta ca Societatea Matei Basarab reprezinta o putere enorma. Tinta? Unirea tuturor romanilor, emanciparea economica si intelectuala a intregului popor romanesc."

Inca din 1874, el ii scria lui Maiorescu ca "aprofundarea studiului filozofilor germani m-a facut sa ma orientez catre elaborarea unei filosofii practice, vizand scoaterea Romaniei din subistorie. Interesul practic pentru patria noastra ar consta cred in inlaturarea oricarei indreptatiri pentru importul necritic de institutii straine."

Eminescu nu renuntase la acest plan nici in ultimii sai ani. Alexandru Vlahuta povestea cum, vizitandu-l la sanatoriul doctorului Sutu, Eminescu i-a povestit "despre un plan al lui de reorganizare sociala, la care se gandeste de mult, o lucrare colosala."

Gheorghe Panu povesteste in "Amintiri de la Junimea" Eminescu i l-a dat: "Panule, stii tu ca in lumea asta nu este nimic mai interesant decat istoria poporului nostru, trecutul lui.... Tot, tot este un sir neintrerupt de martiri." Eminescu a fost unul dintre ei.
"Or sa vie pe-a ta urma in convoiu de `nmormantare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slavindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi. . . posteritatea este inca si mai dreapta.
Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o `ncerca s-arate ca n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii. . . Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul. Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a `nteles de mai nainte
C-o ironica grimasa sa te laude `n cuvinte.
Astfel incaput pe mana a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege . . .
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale aa��a��
Astea toate te apropie de dansii. . . Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit."
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)


Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul mortii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucuresti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: "Boala si moartea lui Eminescu,Criterion,2007