Spiritul de gasca, de Mihai Eminescu

Caracterul obstesc al luptelor din viata publica a romanilor e ca in mare parte nu sint lupte de idei, ci de persoane, ca cei mai multi, in deplina necunostinta de ceea ce combat, dau intr- un principiu oarecare c-o orbire si c-un curaj demn de- o cauza mai buna, condamna ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor sa cerceteze, trezindu- se prea tirziu c- au fost indusi in eroare de ambitiile vreunei gaste si ca a lovit intr- o tinta pe care ar fi respectat - o daca si- ar fi dat osteneala de- a o privi mai de aproape.

Daca un om e la noi intr - adevar atit de nefericit sa profeseze o serie de idei, nu o lista de persoane, e in pericol de- a- si vedea ideile intoarse si rasucite de adversarii lui, pretinsi politici, dupa placul acestora, va vedea tragindu- se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i- au trecut vreodata, si in fine se va vedea citat inaintea opiniei publice dupa soapte, dupa calomnii acreditate prin repetarea papagaliceasca din partea celor usori, nu insa in virtutea unor enuntari sau fapte determinate, cari pentru toata lumea ramin aceleasi. Caci in aceste discutii nu e cestiunea de- a afla adevarul, ci din contra de- a acredita un neadevar, nu de logica, ci de eristica; cestiunea e de a taxa pe adversar de ceea ce vrei sa-l taxezi, potriveasca-se epitetul sau nu. Aparenta tine locul adevarului, induplecarea locul convingerii. Unei asemenea maniere de- a vedea avem noi a multumi titlul de reactionari.

In zadar am protesta, in zadar am cere sa ni se probeze o singura tendenta reactionara in intelesul adevarat al cuvintului, adeca tendenta de- a ne- ntoarce la teocratia si feudalismul evului mediu, in zadar am dovedi ca nici prin vis nu ne- a trecut de- a fi ceea ce ni se imputa ca voim a fi si ca faptele noastre toate sint contrarie acelei asertiuni gratuite, adversarii nostri, daca n- au minte, au cel putin o gura, o gura ce pare a- si fi arogat pe seama- si atributiunile tuturor celorlalte calitati intelectuale pe care natura obicinuieste a le darui oamenilor. Daca nu voiesti sa crezi fara a cerceta, daca nu juri ca frazele apocaliptice, plivite din discursurile revolutiilor franceze, sint adevaruri absolute, nu meriti a sedea alaturi cu unicii nationalisti, unicii romani, unicii patrioti, cari se bucura de privilegiul de- a fi monopolizat pe seama lor toate ideile mari si frumoase. Ei singuri au dreptul de- a face parada cu patriotismul lor, caci daca n- ar face atita macar, ar sti sau ar putea sa faca altceva mai folositor ?

Daca cineva se uita la teapa obicinuita a rosiilor, la Mihalesti, Patarlageni, Fundesti etc., se intreaba cu drept cuvint: mai au acesti oameni si alt merit, alta ratiune de- a juca vrun rol in viata statului decit pe acela ca s- au intimplat sa fie romani? Cam de contra banda romani, nu- i vorba, dar la aceasta se reduce toata indreptatirea lor de- a figura in viata publica a statului. Iata carui soi de oameni avem a multumi epitetul de reactionari, iata oamenii esperimentelor carora avem a multumi trista stare in care tara a ajuns astazi.

Domnia absurda a frazei a mers atit de departe incit ei insii si- au deschis ochii si merg pe calea pe care odinioara o numeau reactionara.

Ziarele rosii scriu de ex[emplu] contra evreilor. Oare se poate o dezmintire mai flagranta a libertatii, egalitatii, fraternitatii etc. ? Desigur ca nu. Cu toate astea campionii acelor idei a devenit reactionari si combat in acest caz cu inversunare principiile acelea cari, dupa evangelia Revolutiei franceze, sint mintuirea popoarelor si culmea tuturor fericirilor. Cum se- ntimpla dar ca ceea ce ieri in toate cazurile era bun, mare, frumos si folositor, asa deodata sa devie periculos ?

Iata dar ca in acest caz reteta Revolutiei franceze s-au dovedit rea, ca si in alte multe ocaziuni, ca ideea statului concret a invins frazele; pericolele imediate ce ameninta in mod invederat tara au trebuit sa le demonst re pina si rosilor ca ideile politice cata sa fie un rezultat al unei stari de lucruri nu viceversa.

Deosebirea intre noi ai liberali, intru cit ace tia sint de bun s a- credinta ?caci se- intelege ca nu vorbim aci de nuanta Warszawsky- Mihalescu, care politiceste ne e indiferenta, dindu- ne numai ocazia de a discuta asupra- i pe terenul articolelor respective ale Codului penal, iar nu pe acela al intereselor publice ?deosebirea este ca liberalii iau in sens absolut ideile citite si nerumegate din autori straini, pe cind pentru noi adevarurile sociale, economice, juridice nu sint decit adevaruri istorice.

Nu sintem dar contra nici unei libertati, oricare ar fi aceea, intru cit ea e compatibila cu existenta statului nostru ca stat national - romanesc si intrucit s- adapteaza in mod natural cu progresele reale facute de noi pina acuma. Numai pe terenul acesta gasim ca o discutie e cu putinta. Cine sustine insa ca absolute si neinlaturabile principii a caror aplicare ar fi echivalenta cu sacrificarea unui interes national, acela nu poate fi omul nostru. Asteptam dar ca, pe multe terenuri ale vietii publice, spiritele oneste, de orice opinii sar fi tinut pin- acuma, sa simta nevoia unei reactiuni sanatoase si conforme cu trebuintele actuale ale tarii, asa ca reactionar va fi un titlu de merit chiar pentru multi din aceia cari pina astazi dadeau acestui cuvint senzul reinvierii privilegiilor si feudalitatii. Reactiunea noastra se intemeiaza pe convingerea ca tara nu mai poate merge cu aceasta organizare laxa, favorabila naturilor catilinare si reputatiilor uzurpate, fara de pericolul de- a inceta sa fie tara romaneasca, pe convingerea in fine ca statul e asemenea un produs al naturei, care are legile organice dupa care traieste, si ca daca se introduce o legislatie artificiala in locul celei care sar fi potrivit si ar fi rezultat din stadiul organic al lui, arbitrariul unei asemenea substitutiuni se traduce in crize acute, ce pot pune capat esistentei noastre chiar.