Progresul real si cel fictiv, de Mihai Eminescu

<

Rolul confratilor e comod, al nostru cam ingrat: ei se adreseaza suficientei oamenilor, caci acestia sunt pururea predispusi a crede tot ce li se spune de bine de ei, pe cand noi nu magulim pe nimeni, ci facem apel la spiritul lor de adevar.

Daca se gasesc instrumente pentru a masura fenomene atat de simple cum e urcarea si scaderea caldurii, sa nu se fi afland nici un chip pentru a masura gradul de cultura a unui popor? Am dori in simplitatea noastra sa ni se enumere marii oameni cari ar fi facut la noi descoperiri in mecanica ori in chimie, ori in genere pe terenul stiintelor naturale, pe care descoperirile sunt lesne de facut din cauza vastitatii domeniului lor. Am dori sa ni se enumere operele de fond aparute in tara de 30 de ani incoace, ca sa vedem gradul de cultura. Nimic din toate acestea. Buni bucurosi daca apare cate- o carte elementara, in care autorul a stiut cel putin sa traduca bine, sa- si aproprieze intr - un mod cuviincios stiinta altora. Chiar cazul acesta e estrem de rar si constituie aproape un merit. Cele mai multe carti, chiar elementare, dovedesc din contra ca autorii lor nu sunt in stare nici sa inteleaga texte straine, necum sa produca ceva de la dansii.

O a doua masuratoare a gradului de cultura este dibacia unui popor de- a substitui fortei musculare agenti naturali, de- a crea si intrebuinta masini. Si aci vom constata ca masinele introduse sunt in genere puse in miscare de mecaniciani straini si ca romanul e intrebuintat ca lucrator cu bratul.

Acest nivel de cultura scazut si sus si jos n- ar fi o nenorocire absoluta. Un popor incult care tinde cu staruinta, insa gradat, de- a ajunge la civilizatie, care se deprinde el insusi zi cu zi a- si apropria indemnarile si cunostintele altora, ajunge in adevar sa egaleze pe ceilalti. Dar la aceasta nu gandeste nimenea. Lucrul la care aspira toti este a se folosi numai de avantajele civilizatiei straine, nu insa a introduce in tara conditiile de cultura sub cari asemenea rezultate sa se produca de sine.

Natura omeneasca si natura organica insa isi au economia lor, care nu se poate ignora decat in detrimentul vitalitatii. Cand o societate contracteaza necesitati noua ca a noastra ea trebuie sa contracteze totodata si aptitudini noua. Un organism e rezultanta a doua puteri opuse: a ereditatii, principiul conservator, prin care rasa si individul pastreaza si transmite la urmasi calitatile cari i- au fost favorabile in lupta pentru existenta, si a adaptabilitatii, principiul progresiv, prin care rasa cauta a- si apropria aptitudini noua, ce i le impune noul mediu inconjurator .

Dar pentru ca adaptabilitatea sa castige calitatile noua se cere timp . Mediul social si economic in care un popor traieste nu trebuie schimbat peste noapte, ci incet, pentru ca oamenii sa aiba timpul necesar sa se adapteze conditiunilor noua. Daca reforme si schimbari vin peste noapte, ca la noi, cu aruncarea in apa a oricarii traditii, se ajunge unde am ajuns noi. Calitatile din trecut devin insuficiente pentru a sustine exigentele prezentului, bilantul puterilor risipite intrece pururea pe- al celor puse la loc, organismul isi incheie socoteala sa zilnica cu deficite cari se traduc in morbiditate si in mizerie.

A sconta viitorul e lesne, si camatarul cel mai facil e timpul . Un copil poate avea placerile barbatului, o natie inculta rezultatele civilizatiei, dar cu ce pret ? Cu acela al degenerarii si al stingerii timpurie, caci scontul pe care- l face timpul e mai scump decat oricare altul. Din cauza acestui punct de vedere, adevarat pentru totalitatea fiintelor organice, suntem numiti reactionari. E matematic sigur cu toate astea ca tot ce se face fara o dezvoltare paralela a culturii in zadar se face, ca orice progres real se opereaza nu in afara, ci inlauntrul oamenilor si ca, cu cat aparentele nejustificate ale progresului sunt mai mari, cu atat regresul real cata sa fie si el mai simtitor.

Si acest regres e foarte mare, orice s- ar zice; e un regres organic care atinge sanatatea, faptura fizica, bunul trai, bunele moravuri, c- un cuvant intreaga constitutiune fizica si morala a populatiunilor noastre.

Ceea ce ne da dreptate nu sunt fara indoiala lungile articole de fond ale ,,Romanului `, in care se vorbe te de civiliza iune, de libertate, ca de bunuri ca tigate s t s de liberalism pentru poporul nostru, ceea ce ne da dreptate in contra vointei noastre si din nenorocire e realitatea . Chiar de - am voi sa calomniem, nu putem. De - am voi sa zugravim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e `n stare a atinge umbra realitatii. Pentru a putea exagera ceea ce se `ntampla in tara, in Parlament, in administratie, in viata economica si morala a imensei majoritati a poporului, ar trebui cineva sa `mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Si oare nu este aceasta Romanie pentru poporul ei propriu un adevarat infern ? Am dori sa treceti granita pe oriunde poftiti, sa ne spuneti unde veti gasi atata boala, atata mizerie, atata rau trai si totodata atata gol sufletesc ca la populatiunile din tara noastra. Un corespondent al ,,Romanului ` compara, pe la Slanic , pe granicerii nostri cu cei austriaci, romani si unii, romani si altii; cei din urma insa rumeni si sanatosi, cei dentai tipuri clasice de morbiditate si mizerie. Astfel sta cu toata populatia. E lesne a infrumuseta lucrurile, dar ceea ce nu se schimba prin teorii si tirade e realitatea . Se vede ca redactorii ,,Romanului" n- au ochi de vazut, n- au oglinda in care sa se uite.

In unele judete populatia scade, in cele mai multe stagneaza si s- apropie de scaderea absoluta, numai in cateva de- a lungul Dunarii, prin locuri mai putin populate, sporeste. E verisimil ca nici scoala nu ajuta in contra mizeriei. Ea poate ridica un popor sarac, dar saracia dispune de conditii de existenta; unde e mizerie acolo conditiile de existenta sunt nefavorabile, cel mizer se zbate in zadar, puterile cheltuite sunt pururea superioare celor reproduse, el sfarseste prin a se istovi , prin a- si slei viata in silinte zadarnice.

Si de ce aceste conditii de existenta lipsesc ? Pentru ca poporul are un guvern cu mult prea scump pentru nivelul lui de cultura; pentru ca trebuintele claselor lui superioare sunt cu mult prea numeroase ca munca lui sa le poata satisface, pentru ca e un popor incult, agricol, ce fusese menit a trai poate o suta de ani inca, in conditii mai primitive pentru a ajunge numai la dezvoltarea agriculturii, pe cand trebuintele statului si ale societatii sunt moderne, ultramoderne chiar: sunt ale unui stat industrial; pentru ca in locul vechei organizari, care nu costa aproape nimic, avem azi o noua aristocratie, cu totul improductiva, de sute de mii de oameni cu aspiratiuni imense, cu capacitati nule.

E acum vina noastra daca aceasta pseudocivilizatie, aceasta inmultire a trebuintelor far - o sporire paralela a aptitudinelor economice si intelectuale, s- a imbracat sub forma liberalismului, s- a numit liberalismul din Romania ? Aratam atat rezultatele cat si cauza; o facem dupa indreptarul unui adevar valabil pentru lumea organica. Daca rezultatele sunt de netagaduit, daca cauza e asemenea stabilita, de putin interes e de- a ne da porecla de reactionari sau legitimisti. Lucrurile raman din nefericire asa cum sunt, chiar daca cerul ar fi o hartie si marea o cerneala, pentru a dovedi contrariul in contra evidentei probe nu exista.>>