Protectia salariatilor in cazul transferului de intreprindere

Conceptul de transfer de intreprindere a fost reglementat la nivelul Uniunii Europene prin Directiva 77/187/CEE adoptata in februarie 1977 si urmarea uniformizarea legislatiilor statelor membre cu scopul de a asigura o protectie unitara a salariatilor in contextul tranzactiilor care implica transferuri de intreprindere .

Directiva a fost de-a lungul timpului modificata prin interpretarile date de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in jurisprudenta sa. Astfel, asa cum se mentioneaza si in preambulul Directivei 2001/23/ CE, s-a considerat ca Directiva 77/187/CEE a fost substantial modificata ``din motive de claritate si rationalitate`` ce impuneau codificarea acesteia. Asadar, la 12 Martie 2001 s-a adoptat Directiva 2001/23/CEE care a codificat modificarile aduse vechii reglementari.

Directiva 2001/23/CE defineste transferul de intreprindere ca fiind transferul unei unitati care isi mentine identitatea, inteleasa ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfasura o activitate economica, indiferent daca acea activitate este centrala sau auxiliara.

Transferul de intreprindere presupune, conform interpretarilor oferite de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauzele Spijkers, Schmidt, Albert Merckx, Patrick Neuhuys si multe altele, ca ceea ce se transfera de la cedent catre cesionar sa fie reprezentat de o ``entitate economica stabila``, a carei activitate se desfasoara in mod continuu si organizat, ca entitatea transferata sa isi pastreze identitatea dupa transfer si, ca urmare a transferului, sa se modifice angajatorul, neavand importanta daca acesta este sau nu proprietarul intreprinderii.

Directiva se aplica atunci cand se schimba persoana care are calitatea de angajator si care implicit exploateaza intreprinderea, daca sunt indeplinite si celelalte conditii .

Potrivit Legii nr. 97/2006 partile la transferul de intreprindere sunt cedentul (fostul angajator) si cesionarul (noul angajator). O conditie importanta pentru a califica o operatiune juridica drept transfer de intreprindere conform legislatiei romane este existenta unui transfer de proprietate . Totodata, intreprinderea sau partea de intreprindere transferata trebuie sa isi continue activitatea ulterior transferului.

Transferul de intreprindere trebuie sa implice transferul unei entitati economice, suficient de stabile si organizate astfel incat sa isi pastreze identitatea ulterior transferului.

Entitatea economica poate reprezenta un ansamblu organizat de personal si bunuri destinate realizarii unei activitati economice, cu sau fara scop lucrativ, dar care urmareste un anumit obiectiv, sau poate reprezenta in anumite sectoare de activitate un grup organizat de persoane care desfasoara o anumita activitate in mod stabil, fara alocarea de resurse . Nu are importanta daca activitatea transferata are caracter principal sau accesoriu in raport cu intreprinderea cedenta.

Legiuitorul roman a implementat in legislatia romaneasca Directiva sus-mentionata in cuprinsul Legii nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii unei unitati sau a unor parti, intrata in vigoare la data de 01.01.2007.

Conform art. 173 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 67/2006, toate drepturile si obligatiile cedentului, care decurg din contractele individuale de munca si din contractul colectiv de munca, existente la data transferului, vor fi transferate intergal cesionarului.

Cu alte cuvinte, angajatorului ii revine obligatia ``sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca``, inclusiv, dar fara a se limita la salariu, sporuri, si alte drepturi banesti, asa cum este prevazut in dispozitiile art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.

In concordanta cu dispozitiile Directivei, Legea nr. 67/2006 limiteaza aplicarea acesteia fata de intreprinderile in care cedentul este subiectul unor proceduri de reorganizare judiciara sau faliment si de asemenea limiteaza aplicabilitatea legii cu privire la navele maritime.

Totodata, atat Legea nr. 67/2006, cat si Directiva 2001/23/CE, stabilesc interdictia concedierii salariatilor exclusiv pe motivul transferului de intreprindere, asigurandu-le acestora protectie juridica, astfel incat singura modalitate prin care un salariat poate refuza prestarea muncii in beneficiul cesionarului ramane demisia sau denuntarea unilaterala a contractului individual de munca .

In practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene s-a statuat ca protectia conferita de Directiva 2001/23/CE nu impune salariatului obligatia de a continua raporturile de munca cu cesionarul in situatia in care acesta, din proprie initiativa, decide sa nu accepte transferul si sa nu isi continue activitatea sub autoritatea noului angajator .

In consecinta, revine statelor membre sarcina de a reglementa soarta contractului de munca in astfel de circumstante, avand posibilitatea de a considera fie ca raportul de munca a incetat prin vointa salariatului, fie ca a incetat din initiativa angajatorului, ori, alternativ, sa prevada ca, in astfel de situatii, contractul de munca continua cu cedentul, cu respectarea normelor interne aplicabile fiecarui sistem juridic national.

In ceea ce priveste limitele protectiei privind mentinerea drepturilor conferite prin contractele colective de munca, CJUE a subliniat ca Directiva urmareste sa garanteze continuitatea drepturilor salariatilor in cazul schimbarii angajatorului, astfel incat acestia sa isi poata continua activitatea pentru noul angajator, in masura posibilului, in conditii similare celor negociate anterior cu cedentul. Cu toate acestea, Directiva nu exclude posibilitatea ca, in contextul transferului de intreprindere, noul angajator sa modifice anumite elemente esentiale ale contractelor de munca ale salariatilor transferati, precum salariul sau functia detinuta, in situatia in care exista motive organizatorice sau economice legitime care justifica astfel de modificari.

Spre exemplu, in situatia in care transferul vizeaza trecerea unei entitati private in sectorul public, Directiva 77/187/CEE nu impiedica autoritatile statale, in calitate de nou angajator, sa ajusteze remuneratia angajatilor transferati pentru a respecta regulile nationale aplicabile functionarilor publici sau personalului contractual din sectorul public. Totusi, autoritatile competente sunt obligate sa interpreteze si sa aplice aceste norme intr-o maniera care sa respecte obiectivele Directivei, tinand cont, in special, de vechimea in munca a salariatului transferat, mai ales in situatiile in care legislatia nationala prevede ca vechimea constituie un criteriu relevant pentru calculul remuneratiei.

Astfel, protectia salariatilor in contextul transferului de intreprindere se materializeaza prin mentinerea raporturilor de munca si prin interdictia concedierii acestora exclusiv pe motivul transferului, insa aceasta protectie nu este absoluta, fiind susceptibila de ajustari in functie de particularitatile economice si organizatorice ale fiecarui caz in parte, cu respectarea principiilor generale stabilite de legislatia europeana si nationala aplicabila in materie.