Aceasta reprezinta o perioada specifica in care salariatul este obligat sa ramana la dispozitia angajatorului, dar nu indeplineste in mod activ sarcini de munca, fiind intr-o situatie intermediara intre perioada de munca si perioada de repaus .
In vederea intelegerii corespunzatoare a conceptului de ``perioada de disponibilitate``, este necesar, in primul rand, sa clarificam doua notiuni fundamentale, respectiv perioada de munca si perioada de repaus.
Perioada de munca este perioada in care salariatul presteaza activitate profesionala conform contractului de munca, desfasurandu-si sarcinile conform instructiunilor angajatorului, asa cum prevede art. 111 din Codul muncii ``timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare``.
De cealalta parte, perioada de repaus reprezinta intervalul in care angajatul se afla intr-o stare de odihna, fiind eliberat de orice obligatie de munca, fara a fi la dispozitia angajatorului, astfel cum este definit in art. 133 din Codul muncii ``perioada de repaus reprezinta orice perioada care nu este timp de munca``.
Perioada de disponibilitate se afla la intersectia acestor doua concepte, implicand o stare de asteptare activa, in care angajatul nu isi exercita activitatea profesionala in mod direct, dar se afla la dispozitia angajatorului pentru a interveni in caz de necesitate, in conformitate cu prevederile legale.
Atunci cand discutam de activitatea mobila de transport rutier, timpul de munca este definit in legislatia speciala de art. 3 alin. (1) lit. a din HG nr. 38/2008 ca fiind ``perioada de la inceputul pana la sfarsitul timpului de lucru, in cursul careia lucratorul mobil se afla la postul sau de lucru , la dispozitia angajatorului si in exercitiul functiilor sau activitatilor sale``, care sunt enumerate in cuprinsul acestei norme, intre care sunt mentionate si ``perioadele de timp in care lucratorul mobil nu poate dispune liber de timpul sau si i se cere sa fie la postul sau de lucru``.
Din cele doua dispozitii reiese ca, in timp ce prevederea din Codul muncii defineste in termeni generali timpul de munca, norma speciala defineste timpul de lucru si enumera activitatile pe care le executa in aceasta perioada lucratorul care efectueaza transport rutier.
Ceea ce cuprinde in plus reglementarea speciala fata de norma generala este perioada de disponibilitate, distincta de timpul de lucru, respectiv aceea perioada ``care nu este nici pauza, nici perioada de odihna, in cursul careia lucratorul mobil nu este nevoit sa ramana la locul sau de munca, dar trebuie sa fie disponibil pentru a raspunde oricaror eventuale solicitari de a relua lucrul. In cazul celor care conduc un vehicul in echipa, perioada petrecuta stand langa sofer sau in cuseta in timp ce vehiculul este in miscare este considerata perioada de disponibilitate``.
Aceasta distinctie intre ``perioada in care lucratorul mobil nu poate dispune liber de timpul sau si i se cere sa fie la postul sau de lucru``, care reprezinta timp de lucru, si perioada de disponibilitate, in care lucratorul care conduce in echipaj , desi nu este nici in pauza, nici in perioada de odihna, trebuie sa stea in cabina vehiculului langa celalalt sofer sau in cuseta in timp ce vehiculul este in miscare, era necesara tocmai datorita specificului activitatii de transport rutier care presupune deplasarea lucratorului de la o destinatie la alta chiar si in afara timpului de lucru, astfel incat, acesta sa poata raspunde oricaror eventuale solicitari de a relua lucrul conform art. 3 alin. (1) lit. c din HG nr. 38/2008.
In practica, exista diferente semnificative de opinie cu privire la natura perioadei de disponibilitate, in special in ceea ce priveste calificarea acesteia ca fiind sau nu perioada de lucru. Desi unii considera ca perioada de disponibilitate trebuie tratata ca timp de munca, avand in vedere ca salariatul se afla sub autoritatea si la dispozitia angajatorului, chiar si in absenta unei activitati productive efective, altii sustin ca aceasta nu poate fi considerata timp de munca propriu-zis, intrucat salariatul nu indeplineste sarcini concrete si nu presteaza activitate profesionala activa.
Pentru a clarifica aceasta situatie art. 3 alin. 2 din HG nr. 38/2008 prevede ca ``perioadele de disponibilitate definite la alin. 1 lit. c nu fac parte din timpul de lucru``. Aceasta dispozitie este clara si stabileste fara echivoc faptul ca perioada in care lucratorul care conduce in echipaj nu efectueaza timp de lucru ci sta alaturi de celalalt sofer in timp ce vehiculul se afla in miscare este perioada de disponibilitate. Ca urmare, pentru aceasta perioada, el nu este indreptatit la plata drepturilor salariale.
Instantele de judecata au adoptat in mod repetat acest rationament in cadrul deciziilor lor, iar cu titlu de exemplu, Curtea de Apel Alba Iulia a retinut prin Decizia nr. 1555/2019 ca
``nu poate primi sustinerea apelantului in sensul ca, daca perioada de disponibilitate ar fi considerata timp de lucru potrivit dispozitiilor din HG nr. 38/2016, ar insemna ca soferul ar conduce efectiv doar 4 ore si 30 de minute, raportat la prevederile Regulamentului CE nr. 561/2006 care stabilesc ca durata maxima de condus zilnica nu poate depasi 9 ore. Aceasta intrucat, prevederile art. 6 alin. 1 din Regulament fac referire la durata de conducere zilnica , care nu poate depasi 9 ore , iar nu la timpul de lucru , care cuprinde, pe langa perioada de conducere, si alte activitati . Ca urmare, nu s-ar putea considera ca fiind durata de conducere zilnica perioada in care lucratorul care conduce in echipaj ar sta langa celalalt sofer care conduce vehiculul``.
La nivelul Uniunii Europene, Directiva 2002/15/CE si Regulamentul (CE) nr. 561/2006 stabilesc un cadru clar pentru organizarea timpului de munca al lucratorilor mobili din domeniul transporturilor rutiere.
Articolul 3 litera (b) din Directiva 2002/15/CE defineste perioada de disponibilitate ca fiind ``perioadele, altele decat cele de pauza sau de repaos, in timpul carora lucratorului mobil nu i se cere sa ramana la postul sau de lucru, dar trebuie sa fie disponibil sa raspunda la orice apel daca intreprinde o calatorie sau a relua conducerea vehiculului sau de a efectua o alta munca . In special aceste perioade de disponibilitate includ perioadele in timpul carora lucratorul mobil insoteste un vehicul care este transportat cu feribotul sau cu trenul, precum si perioadele de asteptare la granita si cele datorate interdictiilor de circulatie``.
Respectivele acte normative armonizeaza reglementarile la nivel european si prevad delimitarea stricta intre timpul efectiv de lucru, perioadele de odihna si perioadele de disponibilitate, tocmai pentru a asigura protectia drepturilor lucratorilor si respectarea normelor de siguranta rutiera. In acelasi timp, si legislatia nationala delimiteaza in mod clar perioadele de disponibilitate de timpul de lucru, prevazand in mod expres faptul ca acestea nu fac parte din timpul de lucru.
De asemenea, perioadele de disponibilitate si durata lor sunt cunoscute in avans de catre lucratorul mobil, fie inaintea plecarii, fie chiar inaintea inceperii efective a perioadei respective, sau in conditiile generale negociate intre partenerii sociali si/sau in conditiile legislatiei statelor membre.
Aceste perioade sunt, asadar, distincte de timpul de lucru si nu intra in calculul duratei maxime de munca, avand un regim special, pentru a preveni extenuarea nejustificata a lucratorilor. Acestea sunt explicit excluse din calculul timpului efectiv de lucru si, implicit, din limitele maxime ale duratei zilnice sau saptamanale de munca stabilite de legislatia europeana si nationala. Acest regim este reglementat pentru a oferi un echilibru intre protectia lucratorilor si nevoile operationale ale angajatorilor.
Totodata, ele sunt distincte si de perioadele de odihna obligatorii, acest lucru insemnand ca perioadele de disponibilitate nu pot fi utilizate pentru a inlocui pauzele si repausul.
In concluzie, regimul special al acestor perioade permite angajatorilor sa utilizeze eficient timpul lucratorilor, fara a afecta limitele legale ale timpului de lucru. In acelasi timp, lucratorul este protejat de supraincarcare, deoarece aceste intervale nu sunt luate in calcul la stabilirea duratei maxime a muncii zilnice sau saptamanale si sunt inregistrate si raportate separat de timpul efectiv de lucru.
Hartuirea la locul de munca. Criterii de identificare si masuri legale Sursa: MCP avocati
Regulamentul intern al societatii. Formalism sau instrument esential in caz de conflict de munca? Sursa: MCP avocati
Contractul de calificare profesionala. Analiza juridica si aplicatii practice Sursa: MCP avocati
Retinerea din salariu pentru absente nemotivate. Cum se recupereaza banii de la salariat? Sursa: MCP avocati
Protectia salariatilor in cazul transferului de intreprindere Sursa: MCP avocati
Protectia impotriva denigrarii companiei de catre salariati. Drepturi, limite si solutii juridice Sursa: MCP avocati
Concediul de odihna. Raspunsuri la intrebarile frecvente ale salariatilor Sursa: MCP avocati
In cat timp poate fi aplicata o sanctiune disciplinara unui salariat? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Concursul si perioada de proba. Modalitati diferite de verificare a aptitudinilor profesionale ale salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Executarea catre salariati a obligatiilor de plata ale institutiilor publice. Care sume pot fi esalonate? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Conditiile speciale de munca presupun cote de contributii de asigurari sociale diferite Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Principiul non bis in idem in ceea ce priveste sanctiunile disciplinare Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti