Anularea executarii silite in cazul cesiunii de creanta

Cesiunea creantei datorata de debitor, ce a fost transmisa de creditorul initial in patrimoniul creditorul cesionar (noul creditor), fie ca aceasta are loc in cursul executarii silite, fie ca se realizeaza anterior demararii procedurii de executare silita, produce efecte directe asupra executarii silite in sine, sens in care este necesar a se analiza in ce masura au fost respectate conditiile impuse de legiuitor in scopul protejarii drepturilor debitorului cedat.

Printre motivele de anulare a formelor si actelor de executare silita efectuate se remarca in jurisprudenta, cu precadere, inopozabilitatea cesiunii de creanta fata de debitorul cedat si lipsa calitatii de titlu executoriu a contractului din care izvoraste creanta, atunci cand calitatea de cesionar apartine unei entitati ce desfasoara activitati de recuperare creante .

In temeiul dispozitiilor art. 1.578 alin. (1) din Codul civil, ``debitorul este tinut sa plateasca cesionarului din momentul in care: a) accepta cesiunea printr-un inscris cu data certa; b) primeste o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport hartie sau in format electronic, in care se arata identitatea cesionarului, se identifica in mod rezonabil creanta cedata si se solicita debitorului sa plateasca cesionarului``.

Astfel, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta^[1], in lipsa comunicarii cesiunii, potrivit dispozitiilor legale, cesiunea de creanta nu produce niciun efect, desi creanta a fost transmisa catre cesionar, contractul isi produce efectele intre partile cesiunii, nu si fata de debitorul cedat, care reprezinta un tert specific al cesiunii de creanta .

In acest sens, avand in vedere implicatiile deosebite pe care cesiunea le poate avea in ceea ce priveste creanta cesionata, prin dispozitiile art. 1.578 alin. (5) din Codul civil, legiuitorul a dispus in mod imperativ asupra comunicarii cesiunii catre debitor, dispozitii in temeiul carora ``comunicarea cesiunii nu produce efecte daca dovada scrisa a cesiunii nu este comunicata debitorului``.

Cu alte cuvinte, desi contractul de cesiune este valabil incheiat, debitorul cedat este indreptatit sa se comporte ca si cum cesiunea nu ar exista, de vreme ce aceasta nu i-a fost adusa la cunostinta conform legii.

Cu toate acestea, simpla comunicare a cesiunii de creanta nu este suficienta pentru a constata legalitatea actelor de executare efectuate, intrucat, in practica, s-a observat faptul ca in majoritatea situatiilor calitatea de cesionar apartinea unei entitati ce desfasoara activitati de recuperare creante .

Potrivit prevederilor art. 58 alin. (5) din OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, ``contractele de credit, contractele de ipoteca, precum si orice alte inscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, incheiate la solicitarea creditorilor, nu reprezinta titluri executorii in cazul in care cesionarul este o entitate ce desfasoara activitati de recuperare creante``.

De asemenea, conform dispozitiilor art. 58 alin. (2) din OUG nr. 52/2016, ``contractele de credit reglementate de prezenta ordonanta de urgenta si creantele rezultate din acestea pot fi cesionate numai catre creditori, astfel cum sunt definiti la art. 3 pct. 2, altii decat creditorii nonfinanciari``.

Astfel, entitatile al caror obiect de activitate consta in recuperarea de creante nu se incadreaza in categoria creditorilor nonfinanciari, fapt pentru care contractele care au ca obiect creanta cesionata, in viziunea OUG nr. 52/2016, nu pot reprezenta titluri executorii.

Pe cale de consecinta, in lipsa unui titlu executoriu, continuarea executarii silite a creantei cesionate la solicitarea unui creditor cesionar - entitate ce desfasoara activitati de recuperare creante si nu se incadreaza in categoria creditorilor nonfinanciari, este nelegala, actele de executare fiind lovite de nulitate.