Actiunea in revendicare. Caracteristici si efecte

Conform prevederilor Constitutiei Romaniei, proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, iar potrivit art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Actiunea in revendicare reprezinta mijlocul juridic specific de aparare al dreptului de proprietate privata si publica, fiind o actiune aflata la indemana proprietarului bunului impotriva posesorului sau al unei alte persoane care detine, fara drept, respectivul bun.

Cu alte cuvinte, prin intermediul actiunii in revendicare, o persoana cere sa i se recunoasca in justitie dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedata, scopul principal al acesteia constand in stabilirea existentei a insusi dreptului de proprietate privata si, pe cale de consecinta, redobandirea stapanirii acestuia.

Caracteristici

1. Titularul actiunii in revendicare

Actiunea in revendicare poate fi introdusa de catre titularul dreptului de proprietate privata ce a fost nesocotit. In cazul in care bunul se afla in coproprietatea mai multor persoane, oricare dintre coproprietari poate formula singur in justitie actiune in revendicare, nefiind necesar acceptul celorlalti coproprietari.

2. Termenul de introducere al actiunii in revendicare

Actiunea in revendicare este imprescriptibila, astfel ca poate fi introdusa in orice moment, nefiind stabilit un termen limita de exercitare a acesteia, cu exceptiile prevazute de lege.

3. Mijlocul de proba

Reclamantului ii incumba obligatia de a proba faptul ca este titluarul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. De asemenea, acesta trebuie sa dovedeasca faptul ca bunul a carui revendicare se solicita a iesit din posesia sa, fiind stapanit, fara drept, de catre o terta persoana (paratul).

In situatia in care bunul revendicat este un bun imobil inscris in cartea funciara, legea prevede obligativitatea ca reclamantul sa faca dovada dreptului sau de proprietate cu extrasul de carte funciara .

Efectele actiunii in revendicare

Efectele actiunii in revendicare pot fi clasificate sub forma a doua categorii, si anume, efecte care determina aparitia unor obligatii in sarcina paratului, precum si efecte care stabilesc o serie de obligatii inclusiv in sarcina reclamantului.

I. Efecte cauzatoare de obligatii in sarcina paratului

A. Recunoasterea dreptului de proprietate privata

Asa cum am specificat anterior, este necesar ca reclamantul sa dovedeasca faptul ca este titularul dreptului de proprietate revendicat. Astfel, principalul efect al admiterii actiunii in revendicare este reprezentat de recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului si, implicit, recunoasterea calitatii de proprietar al acestuia asupra bunului a carui revendicare se solicita.

Acesta reprezinta efectul firesc al admiterii actiunii in revendicare, specificul acesteia fiind de a proteja dreptul de proprietate privata, atat din perspectiva recunoasterii existentei sale, cat si din perspectiva asigurarii stapanirii acestuia.

B. Restituirea bunului revendicat

Consecinta specifica a recunoasterii dreptului de proprietate al reclamantului este reprezentata de nasterea obligatiei paratului de a restitui bunul a carui revendicare se solicita. Ca regula, restituirea va avea loc in natura, iar atunci cand aceast lucru nu este posibil, restituirea va imbraca forma despagubirilor.

C. Despagubirea

In situatia in care bunul a carui revendicare se solicita a pierit din culpa paratului sau a fost instrainat (spre exemplu, atunci cand bunul a fost vandut unei terte persoane), paratul va fi obligat la plata unei despagubiri .

Cu titlu de particularitate, in situatia in care bunul a pierit dintr-un caz fortuit sau de forta majora, paratul va raspunde in functie de fiecare dintre aceste situatii. Astfel, posesorul de buna-credinta (persoana care avea aparenta faptului ca este proprietar) nu va fi obligat la despagubiri, in timp ce posesorul de rea-credinta (persoana care cunostea faptul ca nu este proprietar) va fi obligat la despagubiri, cu exceptia cazului in care dovedeste ca bunul ar fi pierit chiar si in situatia in care s-ar fi aflat in acel moment la proprietar.

D. Restituirea fructelor

Posesorul de rea-credinta sau detentorul precar (persoana care detine un bun, stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar) va fi obligat, la cerere, si la restituirea fructelor (naturale, civile, industriale) produse de bun pana la momentul inapoierii acestuia catre proprietar.

II. Efecte cauzatoare de obligatii in sarcina reclamantului

A. Restituirea cheltuielilor efectuate de catre parat in legatura cu bunul revendicat

Proprietarul bunului poate fi obligat, la cerere, sa restituie paratului cheltuielile necesare cu privire la bun (cheltuieli pentru conservarea bunului), cat si cele efectuate in scopul producerii si culegerii fructelor sau a productelor.

In ceea ce priveste cheltuielile utile (cheltuieli care, desi nu sunt necesare, sporesc valoarea bunului), paratul, la cerere, are dreptul la restituirea acestora, insa doar in limita sporului sporului de valoare adus respectivului bun.

In ceea ce priveste cheltuielile voluptuare (cheltuielile efectuate pentru placerea personala a posesorului, fara a spori valoarea bunului), reclamantul nu este dator sa le restituie, iar paratul poate sa isi insuseasca lucrarile realizate, numai in masura in care, prin acest fapt, bunul nu se deterioreaza.

Restituirea cheltuielilor necesare si a celor utile, precum si insusirea lucrarilor efectuate cu cheltuielile voluptuare, nu se pot solicita in situatia in care cheltuielile/lucrarile se concretizeaza intr-o lucrare noua, in acest din urma caz aplicandu-se dispozitiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.

B. Dreptul de retentie al paratului

Paratul beneficiaza de un drept de retentie asupra produselor pana la restituirea cheltuielilor efectuate pentru producerea si culegerea acestora, cu exceptia situatiei in care proprietarul ofera posesorului o garantie indestulatoare privind executarea obligatiilor sale.

Cu toate acestea, dreptul de retentie nu se poate exercita, sub nicio forma, atunci cand:

- bunul cu privire la care se doreste exercitarea dreptului de retentie este un bun frugifer (bun susceptibil de a produce fructe naturale/industriale/civile);

- intrarea in stapanirea materiala a bunului s-a facut prin violenta ori frauda;

- produsele sunt bunuri perisabile;

- produsele sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scaderi semnificative a valorii lor.

Autor: avocat Andreea-Cristina Deaconu, MCP Cabinet avocati, fondat in anul 2008, specializat in relatii de munca, civile si comerciale.

Bibliografie:

1. Codul civil

2. Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editia 2, 2014.

3. Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiat la Paris la 20 martie 1952, publicat in M.Of. nr. 135/31 mai 1994.

4. Constitutia Romaniei.