Conditiile liberarii conditionate � consideratii de constitutionalitate

Avand in vedere functiile educativa si de reabilitare a dreptului penal, pentru ca aceasta sa poata fi indeplinita, este necesar a se avea in vedere, la executarea efectiva a pedepsei, atitudinea post-condamnatorie a condamnatului, astfel incat acestuia sa nu ii fie aplicata o pedeapsa injusta fata de pericolul social pe care il reprezinta.

``Liberarea conditionata in cazul pedepsei inchisorii este o modalitate de individualizare a executarii pedepsei fara lipsire de libertate, acordata prin hotararea definitiva a instantei de judecata, care are convingerea ca cel condamnat s-a indreptat, urmare a indeplinirii conditiilor impuse conduitei sale pe timpul executarii fractiei obligatorii din pedeapsa, care se afla in regim de executare a pedepsei semideschis sau deschis, a indeplinit obligatiile civile, precum si sub rezerva indeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probatiune, in termenul de supraveghere, a masurilor si obligatiilor.

Daca in perioada de supraveghere condamnatul pus in libertate conditionata nu mai comite o noua infractiune, pedeapsa se considera executata.

Liberarea conditionata din pedeapsa inchisorii se poate acorda numai prin hotararea instantei de judecata, ca urmare a propunerii comisiei de individualizare a pedepselor, existenta in penitenciar.

Conditiile de acordare a liberarii sunt de natura diferita, conform art. 100 C. pen., astfel:

- indeplinirea fractiilor obligatorii de executat din pedeapsa privativa de libertate, conform alin. (1) lit. a);

- executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis, conform alin. (1) lit. b);

- indeplinirea integrala a obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare, in afara de cazul in care dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le indeplineasca, conform alin. (1) lit. c);

- convingerea instantei ca cel condamnat s-a indreptat si se poate reintegra in societate, conform alin. (1) lit. d);

- conditii cu privire la implinirea varstei de 60 de ani pe timpul executarii pedepsei, conform alin. (2);

- conditii privitoare la deducerea din pedeapsa a unei parti, ca urmare a muncii prestate, conform alin. (3) si (4).

Aceste conditii trebuie indeplinite cumulativ, astfel incat cel pus in libertate conditionata sa prezinte garantia ca va indeplini pe timpul termenului de supraveghere, pana la epuizarea pedepsei la termen, masurile de supraveghere, precum si obligatiile stabilite, cooperand cu serviciul de probatiune si organele abilitate in vederea reintegrarii sociale.

Este , de asemenea, impus ca cel condamnat sa fi executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani.

Durata minima obligatorie este in legatura cu un principal mijloc de resocializare stabilit pe plan international, dar si prin legea romana, si anume munca prestata pentru care se considera o parte din durata pedepsei ca fiind executata. Si in acest caz, chiar daca cel condamnat a participat la activitati productive pe intreaga durata a pedepsei, iar ca urmare s-a considerat un numar de zile ca fiind executat, care s-a dedus din pedeapsa, totusi, legea prevede o perioada minima sub durata careia nu se considera indeplinita fractia obligatorie de executat.

Durata minima obligatorie de executat este in legatura si cu varsta condamnatului, cei care pe timpul detinerii implinesc varsta de 60 de ani au un calcul diferit cu privire la fractia obligatorie, aceasta coroborandu-se si cu participarea sau nu la programele de munca pe baza carora li se considera ca executata o durata din pedeapsa . In legatura cu aceasta este de remarcat faptul ca in cazul celor care au fost condamnati la detentiune pe viata si a caror pedeapsa a fost inlocuita sau comutata cu pedeapsa inchisorii, ei trebuie sa implineasca 65 de ani pentru a li se putea aplica inlocuirea sau comutarea pedepsei, dupa caz. In aceasta situatie, ei trebuie sa indeplineasca si celelalte conditii in mod cumulativ ca si condamnatii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani.``[1]

Aceste din urma conditii, cu privire la executarea franctiunilor de pedeapsa, au reprezentat obiectul unor critici de constitutionalitate, in sensul in care acestea ar incalca egalitatea in drepturi, in sensul in care acestea ar avea ca rezultat discriminarea unei persoane condamnate la o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani in raport cu persoanele condamnate la pedepse cu inchisoarea mai mici de 30 de ani, deoarece nu poate beneficia de scaderea zilelor castigate prin munca, ci trebuie sa execute efectiv 20 de ani de inchisoare, ajungand, practic, intr-o situatie similara - sub aspectul liberarii conditionate - cu cea a persoanelor condamnate la detentiune pe viata. Curtea Constitutionala a raspuns acestor critici prin Decizia 99/2019.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit actului de sesizare, dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Codul penal. Din sustinerile orale ale autorului exceptiei referitoare la motivarea criticii, consemnate in actul de sesizare, reiese insa ca exceptia de neconstitutionalitate priveste doar dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua si alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunta numai asupra acestor dispozitii de lege, care au urmatorul cuprins:

"(1) Liberarea conditionata in cazul inchisorii poate fi dispusa, daca: a) cel condamnat a executat (...) cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani in cazul inchisorii mai mari de 10 ani;

(3) In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva (...) a cel putin doua treimi cand pedeapsa este mai mare de 10 ani."

1.2 Pozitia autorului

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile de lege criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 16 referitor la egalitatea in drepturi . In acest sens, arata ca, in cazul in care pedeapsa care se executa este inchisoarea de 30 de ani, dispozitiile alin. (1) lit. a) si alin. (3) ale art. 100 din Codul penal se contrazic. Astfel, durata maxima de 20 de ani prevazuta in cuprinsul alin. (1) lit. a) - care limiteaza fractiunea de pedeapsa ce se cere a fi executata sau considerata ca executata in vederea liberarii conditionate - este egala cu fractiunea stabilita prin dispozitiile alin. (3), care prevad ca, in cazul considerarii ca executata a unei parti din durata pedepsei pe baza muncii prestate, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin doua treimi din durata pedepsei inchisorii, ceea ce inseamna cel putin 20 de ani, raportat la o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani. Aceasta inseamna ca persoana condamnata la o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani este discriminata in raport cu persoanele condamnate la pedepse cu inchisoarea mai mici de 30 de ani, deoarece nu poate beneficia de scaderea zilelor castigate prin munca, ci trebuie sa execute efectiv 20 de ani de inchisoare, ajungand, practic, intr-o situatie similara - sub aspectul liberarii conditionate - cu cea a persoanelor condamnate la detentiune pe viata.

1.3 Pozitia instantei si a autoritatilor sesizate conform legii

Judecatoria Drobeta-Turnu Severin apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, avand in vedere dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 1 alin. (5) din Constitutie . Arata ca legiuitorul face o discriminare intre persoanele supuse aceleiasi sanctiuni penale - pedeapsa inchisorii -, in sensul ca, in cazul in care pedeapsa aplicata este de 30 de ani (maximul general al pedepsei inchisorii), nu mai sunt aplicabile, in concret, regulile prevazute de dispozitiile art. 100 alin. (1) si (3) din Codul penal cu privire la liberarea conditionata in cazul pedepsei inchisorii. Astfel, prin impunerea aceluiasi prag de 20 de ani de executare efectiva a pedepsei aplicate, se ajunge la o situatie similara cu aceea a persoanelor condamnate la pedeapsa detentiunii pe viata. Prin urmare, desi, sub acest aspect, nu este mentionata expres vreo deosebire intre persoanele condamnate la acelasi fel de sanctiune penala - si anume, pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani -, in concret, regulile se aplica diferit in cazul in care pedeapsa inchisorii este de 30 de ani. Altfel spus, desi persoana privata de libertate este condamnata la pedeapsa inchisorii, in fapt, pentru a fi liberata conditionat, prin aplicarea regulilor impuse de prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Codul penal, i se impune executarea unei fractii din pedeapsa egala cu aceea prevazuta pentru pedeapsa detentiunii pe viata.

Asadar, instanta apreciaza ca dispozitiile de lege criticate instituie, fara nicio justificare, o deosebire de regim juridic in cadrul aceleiasi categorii de persoane, ceea ce conduce la o discriminare negativa cu privire la persoanele condamnate la pedeapsa inchisorii de 30 de ani. Or, norma referitoare la considerarea ca executata a unei parti din durata pedepsei ca urmare a muncii prestate ar trebui sa se aplice tuturor persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii, ceea ce, in concret, nu se poate realiza in cazul in care pedeapsa aplicata este de 30 de ani, deoarece limita minima de 20 de ani prevazuta de dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal este egala cu fractia minima de doua treimi din durata pedepsei inchisorii - cand aceasta este mai mare de 10 ani -, fractie stabilita de prevederile art. 100 alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca normele referitoare la institutia liberarii conditionate, cuprinse in Codul penal si in Legea nr. 254/2013 (privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal), sunt in perfecta concordanta cu orientarea europeana in materie, aceea de a reglementa acordarea liberarii conditionate tinand cont exclusiv de conduita persoanei condamnate pe durata executarii pedepsei, intrucat, in acest fel, persoana respectiva este motivata, cunoscand ca o buna conduita o aduce mai aproape de punerea in libertate. Liberarea conditionata nu reprezinta un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa pana la termen, ci un instrument juridic prin care instanta de judecata, chemata sa evalueze conduita persoanei condamnate, constata ca nu mai este necesara continuarea executarii pedepsei in regim de detentie pana la implinirea integrala a duratei stabilite cu ocazia condamnarii, intrucat condamnatul, prin conduita avuta pe durata executarii, dovedeste ca a facut progrese in vederea reintegrarii sociale si convinge astfel instanta ca nu va mai comite infractiuni, iar liberarea sa anticipata nu prezinta niciun pericol pentru colectivitate. Pe cale de consecinta, este dreptul legiuitorului de a stabili, in mod fundamentat, regulile privind acordarea liberarii conditionate, inclusiv din perspectiva fractiei din pedeapsa ce se cere a fi executata de persoana condamnata. Invoca, in acest sens, jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale - referitoare atat la dispozitiile Codului penal din 1969 si ale Legii nr. 275/2006 (privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal), cat si la prevederile noului Cod penal -, si anume deciziile nr. 1.699 din 17 decembrie 2009, nr. 1.037 din 14 iulie 2011 si nr. 595 din 1 octombrie 2015.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Codul penal sunt constitutionale. Arata ca prevederile de lege criticate nu aduc atingere principiului constitutional care consacra egalitatea in drepturi, intrucat se aplica in mod egal tuturor persoanelor aflate in situatia reglementata in ipoteza normei legale. Invoca, astfel, jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat ca prevederile art. 16 din Legea fundamentala vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor (deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002, nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 si nr. 323 din 30 aprilie 2015). Considera ca este atributul exclusiv al legiuitorului sa stabileasca in ce conditii poate fi acordata liberarea conditionata si mijloacele de stimulare a condamnatilor in vederea indeplinirii scopurilor pedepsei. Referitor la critica autorului exceptiei, potrivit careia nu poate beneficia de munca prestata la calculul fractiunii de pedeapsa necesare in vederea liberarii conditionate in cazul pedepsei inchisorii de 30 de ani, arata ca o eventuala modificare a solutiei legislative in sensul dorit de autor nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate, intrucat Curtea nu se poate substitui legiuitorului pentru a crea sau a modifica o norma juridica.

1.4 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca liberarea conditionata este o masura de politica penala de mare importanta pentru realizarea scopului pedepsei inchisorii, intrucat este conceputa ca un stimulent pentru condamnatii care dau dovezi de indreptare si consta in reducerea perioadei de privare de libertate, fiind destinata sa accelereze procesul de reeducare si de reinsertie sociala a condamnatului. Liberarea conditionata este, totodata, un mijloc de individualizare administrativa a pedepsei, avand in vedere ca priveste faza executarii acesteia, iar instanta, desi libera sa aprecieze asupra temeiniciei si necesitatii acordarii liberarii conditionate, nu poate proceda la judecarea cererii de liberare conditionata fara sa existe la dosarul cauzei procesul-verbal incheiat de comisia pentru liberare conditionata si deci caracterizarea condamnatului si a comportarii acestuia in timpul executarii pedepsei.

Curtea retine ca liberarea conditionata nu reprezinta un drept recunoscut condamnatului de a nu executa toata pedeapsa, ci un instrument juridic prin care instanta de judecata constata ca nu mai este necesara continuarea executarii pedepsei in regim de detentie pana la implinirea integrala a duratei stabilite prin hotararea definitiva de condamnare, intrucat condamnatul, prin conduita avuta pe durata executarii pedepsei, dovedeste ca a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale, iar liberarea sa anticipata nu prezinta niciun pericol pentru colectivitate. Sub acest aspect, Curtea a statuat, in jurisprudenta sa, ca liberarea conditionata nu este un drept, ci doar o posibilitate care se aplica daca sunt indeplinite si constatate de catre instanta conditiile legale, masura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat (Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013).

Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art. 100 alin. (3) fraza intai din Codul penal, la calculul fractiunilor de pedeapsa ce trebuie executate de persoanele condamnate pentru ca acestea sa aiba vocatie la acordarea liberarii conditionate se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate.

In acest sens, prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015, paragrafele 13 si 14, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013) reglementeaza dreptul la munca al persoanelor condamnate, aratand ca acestora li se poate cere sa munceasca, in raport cu tipul regimului de executare, tinandu-se seama de calificarea, deprinderile si aptitudinile acestora, de varsta, starea de sanatate, masurile de siguranta, precum si de programele destinate sprijinirii formarii profesionale a acestora. Curtea a observat ca prevederile art. 78 din Legea nr. 254/2013 se aplica in coroborare cu dispozitiile art. 83-88 din capitolul VI - "Munca prestata de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate" al titlului III - "Executarea pedepselor privative de libertate" din acest act normativ, care prevad regimul de prestare a muncii, munca prestata in cazuri speciale, durata muncii prestate, plata muncii prestate, repartizarea veniturilor si recuperarea pagubelor. Astfel, dispozitiile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 prevad ca munca persoanelor condamnate in penitenciare se realizeaza: in regim de prestari de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, in interiorul ori exteriorul penitenciarului; in regie proprie; pentru activitati cu caracter gospodaresc necesare penitenciarului; in caz de calamitate; in caz de voluntariat si in alte cazuri, in conditiile legii. De asemenea, dispozitiile art. 85 si ale art. 86 din Legea nr. 254/2013 stabilesc ca durata muncii prestate este cea reglementata prin legislatia muncii si ca veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestata nu constituie venituri salariale si se impoziteaza potrivit prevederilor legale care reglementeaza impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Totodata, Curtea a retinut ca dispozitiile capitolului VIII din Legea nr. 254/2013 reglementeaza liberarea conditionata, stabilind - in cuprinsul art. 95 din lege - ca persoana condamnata poate fi liberata conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei privative de libertate, daca indeplineste conditiile prevazute la art. 99 sau, dupa caz, la art. 100 din Codul penal.

Curtea nu poate retine critica autorului exceptiei, in sensul ca dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua si alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal creeaza discriminare - cu privire la conditiile de acordare a liberarii conditionate - intre persoanele care executa pedepse cu inchisoarea mai mici de 30 de ani si persoana condamnata la o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani, deoarece aceasta din urma nu poate beneficia, in vederea liberarii conditionate, de scaderea zilelor castigate prin munca, ci trebuie sa execute efectiv 20 de ani de inchisoare, ajungand, practic, intr-o situatie similara cu cea a persoanelor condamnate la detentiune pe viata.

Referitor la principiul egalitatii in fata legii, Curtea a statuat, in jurisprudenta sa, ca acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, si Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003). De asemenea, Curtea a retinut ca prevederile art. 16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor masuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, paragraful 23, si Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, paragraful 28).

Totodata, Curtea Constitutionala - facand referire la jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 si, respectiv, 6 iulie 2004, pronuntate in cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic in scolile belgiene" impotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx impotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen impotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 si 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali impotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz impotriva Austriei, paragraful 42, Larkos impotriva Ciprului, paragraful 29, si, respectiv, Bocancea si altii impotriva Moldovei, paragraful 24) - a statuat ca o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci cand nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil, aceasta insemnand ca nu urmareste un scop legitim sau nu pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere (Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 25, si Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, paragraful 25).

In cauza de fata, Curtea constata ca, in temeiul dispozitiilor art. 100 alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin doua treimi din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta este mai mare de 10 ani, ceea ce - in cazul unei pedepse cu inchisoarea de 30 de ani - inseamna 20 de ani, care este chiar limita maxima stabilita, prin prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul penal, cu privire la partea din pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani ce se cere a fi executata in vederea liberarii conditionate.

Curtea observa ca, in absenta introducerii, in cuprinsul dispozitiilor art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul penal, a acestei limite maxime de 20 de ani, liberarea conditionata in cazul pedepsei inchisorii de 30 de ani ar fi putut fi dispusa doar daca cel condamnat ar fi executat cel putin trei patrimi din durata pedepsei, ceea ce ar fi insemnat 22 ani si 6 luni.

Limitarea, prin prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul penal, la 20 de ani a duratei din pedeapsa pe care persoana condamnata la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani trebuie sa o execute se justifica in mod obiectiv si rezonabil, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, pentru evitarea unor situatii in care cel condamnat la pedeapsa inchisorii ar trebui sa execute, pentru a beneficia de liberarea conditionata, o perioada de detentie mai mare decat cea care este ceruta de lege in cazul liberarii conditionate din executarea pedepsei cu detentiunea pe viata.

Nu are relevanta constitutionala faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 100 alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal, in situatia in care persoana condamnata executa o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani, perioada de detentie ce se cere a fi executata efectiv - 20 de ani - este egala cu aceea prevazuta de dispozitiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal drept conditie pentru liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata.

De asemenea, faptul ca munca prestata de catre persoana condamnata la o pedeapsa cu inchisoarea de 30 de ani nu produce efecte cu privire la calculul fractiunii de pedeapsa - cerute de lege in vederea acordarii liberarii conditionate - nu este de natura a aduce atingere principiului constitutional al egalitatii in drepturi . Instanta tine seama de munca prestata de catre respectiva persoana condamnata in ceea ce priveste formarea convingerii ca aceasta s-a indreptat si se poate reintegra in societate .

Avand in vedere motivele mai sus aratate, Curtea apreciaza ca dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua si alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal nu aduc nicio atingere principiului egalitatii in drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Constitutie .

Totodata, Curtea constata ca este atributul exclusiv al legiuitorului sa stabileasca in ce conditii poate fi acordata liberarea conditionata si mijloacele de stimulare a condamnatilor in vederea indeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea conditionata nefiind un drept al acestora, ci doar o vocatie pe care o au, prin vointa legiuitorului (Decizia nr. 1.037 din 14 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, si Decizia nr. 57 din 2 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragraful 23).

1.5 Solutia Curtii Constitutionale

Pentru aceste considerente, Curtea Constitutionala a respins, ca neintemeiata, prin Decizia 99/2019, exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 100 alin. (1) lit. a) teza a doua si alin. (3) fraza a doua teza a doua din Codul penal sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

Retinem, astfel, in concluzie, urmatoarele: Liberarea conditionata nu reprezinta un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa pana la termen, ci un instrument juridic prin care instanta de judecata, chemata sa evalueze conduita persoanei condamnate, constata ca nu mai este necesara continuarea executarii pedepsei in regim de detentie pana la implinirea integrala a duratei stabilite cu ocazia condamnarii, intrucat condamnatul, prin conduita avuta pe durata executarii, dovedeste ca a facut progrese in vederea reintegrarii sociale si convinge astfel instanta ca nu va mai comite infractiuni, iar liberarea sa anticipata nu prezinta niciun pericol pentru colectivitate. Astfel, este atributul exclusiv al legiuitorului sa stabileasca in ce conditii poate fi acordata liberarea conditionata si mijloacele de stimulare a condamnatilor in vederea indeplinirii scopurilor pedepsei.

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1. V. Dobrinoiu, colectiv; Noul Cod Penal Comentat. Editia a III-a revazuta si adaugita. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2016

II. Legislatie

1. Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal

III. Jurisprudenta

Decizia C.C.R. nr. 99/2019