Constitutionalitatea Legii darii in plata

Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, cunoscuta si sub numele de ``Legea darii in plata`` a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 330 din 28 aprilie 2016.

Legea este, in esenta, un instrument prin care cetatenii romani care nu isi mai pot plati creditele bancare contractate in scopul construirii, achizitionarii, renovarii sau realizarii de alte lucrari cu privire la un imobil cu destinatia de locuinta, sau garantat cu un astfel de imobil, se pot libera de aceste datorii prin predarea locuintei bancii creditoare.

``Legea prevede ca accesul la procedura legii darii in plata este recunoscuta doar consumatorilor ale caror credite, la momentul acordarii, sa nu fi depasit echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit .

Daca exista mai multe credite ale aceluiasi creditor fata de acelasi debitor, va fi necesar ca fiecare, privit distinct, sa nu depaseasca pragul impus de lege, neputandu-se aprecia acest prag prin insumarea tuturor creditelor. Aceasta se impune chiar in ipoteza in care aceste credite sunt garantate cu unul si acelasi imobil, astfel incat debitorul va avea vocatia stingerii tuturor creditelor prin darea in plata a imobilului (garantie comuna), fara a putea achiesa la opinia79 ca, in aceste ipoteze, prin darea in plata a imobilului se stinge doar unul dintre credite, iar restul devin credite negarantate.``[1]

Inca de la publicare, Legea darii in plata a facut obiectul a numeroase controverse si obiectiuni. Date fiind acestea, in timp, unele aspecte ale legii au fost cenzurate de instanta de contencios constitutional: Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a sintagmei ``precum si din devalorizarea bunurilor imobile`` din cuprinsul art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, constatandu-se ca aceasta este neconstitutionala.

Cu toate acestea, nemultumirile nu au incetat sa apara, exceptii de neconstitutionalitate cu privire la Legea 77/2016, chiar in ansamblul sau, continuand sa fie ridicate. Astfel de exceptii au fost solutionate si prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/2019.

2. Exceptiile de neconstitutionalitate

Prin Incheierea din 15 decembrie 2016, pronuntata in Dosarul nr. XXX/309/2016, Judecatoria Simleu Silvaniei - Sectia mixta a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, in ansamblul sau, in special ale art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 si art. 11 din acest act normativ, iar prin Incheierea din 10 august 2016, pronuntata in Dosarul nr. YYYY/208/2016, Judecatoria Caransebes a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) si art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum si a legii in ansamblul sau. Exceptiile au fost ridicate de Societatea A.B. Romania - S.A. si Societatea P.B. Romania - S.A. cu ocazia judecarii unor cauze civile avand ca obiect actiuni in constatarea darii in plata, in temeiul Legii nr. 77/2016.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din dispozitivul incheierilor de sesizare, il constituie prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, in ansamblul sau, in special cele ale art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 si art. 11 din acest act normativ, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.

2.1 Pozitia autoarelor exceptiilor

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarele acesteia sustin ca prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 intervin atat asupra caracterului executoriu si/sau definitiv al unei hotarari judecatoresti, precum si asupra modalitatii de incetare a unei executari silite, stabilind ca atat consumatorii in privinta carora s-a pronuntat o hotarare de catre instantele de judecata cu privire la contractul de credit, cat si cei care se afla in faza executarii silite, indiferent de stadiul acesteia, pot solicita creditorului stergerea datoriei decurgand din contractul de credit, in integralitate, indiferent de stadiul procedurii judiciare sau extrajudiciare, ceea ce contravine principiului separatiei puterilor in stat . Arata ca legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfintite prin hotarari judecatoresti care se bucura de autoritate de lucru judecat; se arata, astfel, ca prin reglementarea criticata, si anume art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, s-a incalcat autoritatea de lucru judecat a hotararilor judecatoresti prin care au fost respinse actiunile in constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestatii la executare formulate in procedura executarii silite. Autoarele arata, in esenta, ca se incalca principiile previzibilitatii si accesibilitatii legii, intrucat i se impune creditorului ipotecar sa accepte bunul in orice conditii, cu efect liberatoriu, sub sanctiunea pronuntarii impotriva sa a unei hotarari judecatoresti care sa confirme transferul dreptului de proprietate in patrimoniul sau. Legiuitorul modifica, astfel, destinatia bunului, afectat initial garantarii executarii unui contract de credit, in bun ce serveste ca mijloc de plata cu efect liberatoriu. In plus, Legea nr. 77/2016 nu mentine, pe intreaga perioada a derularii contractului de credit, efectele prevazute de parti sau care ar fi putut fi prevazute la incheierea acestuia. Intrucat regimul juridic general al proprietatii trebuie sa fie reglementat, potrivit Constitutiei, prin lege organica, si dispozitiile derogatorii de la acest regim trebuie sa fie reglementate prin lege organica, ceea ce nu s-a intamplat in cazul Legii nr. 77/2016.

De asemenea se arata ca prevederile art. 3, 4, 6, 7, 8 din Legea nr. 77/2016 contravin exigentelor de calitate a legii, stabilitatii juridice si respectarii drepturilor dobandite si a intereselor legitime. Se precizeaza ca modificarea/reasezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea pretului agreat de parti nu poate avea loc printr-o ingerinta a legiuitorului in economia contractului, ci doar in ipoteze exceptionale de rupere a echilibrului contractual, ce trebuie cercetate pentru fiecare contract in parte de catre instanta judecatoreasca. Tot in acest context, se arata ca art. 7 din Legea nr. 77/2016 stabileste o procedura antinomica Codului de procedura civila, iar art. 8 din lege incalca principiul securitatii raporturilor juridice, al legalitatii si al statului de drept . Se mai sustine ca previzibilitatea impunea mentinerea acelorasi efecte ale contractului de credit cu cele pe care partile le-au prevazut sau ar fi putut in mod rezonabil sa le prevada la momentul incheierii contractului; or, transformarea bunului din garantie imobiliara in mijloc de plata cu efect liberatoriu pe parcursul derularii contractului de credit fara acordul creditorului incalca accesibilitatea si previzibilitatea legii, ceea ce confera caracterul neconstitutional al art. 5 alin. (2) si art. 10 din lege.

Cu privire la incalcarea art. 15 alin. (2) din Constitutie, autoarele exceptiei arata ca, prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului darii in plata in cazul contractelor incheiate inainte de intrarea in vigoare a legii, legiuitorul a intervenit intr-o situatie juridica ale carei efecte au fost epuizate inca de la momentul incheierii contractului de credit, astfel incat prevederile art. 8 alin. (5) si art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt neconstitutionale. In acelasi sens, arata ca principiul neretroactivitatii legii civile este incalcat, atat timp cat se confera debitorilor executati silit posibilitatea de a cere instantei constatarea stergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult inainte de intrarea in vigoare a legii. Mai mult, dupa darea in plata fortata a bunului imobil, creditorul trebuie sa preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietatii, devenind in acelasi timp si garant in favoarea debitorului in situatia in care acesta a constituit garantii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data incheierii contractului de credit . Astfel, legea nu face diferenta intre facta praeterita, facta pendentia si facta futura. Considera ca prevederile Legii nr. 77/2016 incalca principiul securitatii juridice, consacrat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin faptul ca prevede posibilitatea retroactivarii legii, incalca principiul pacta sunt servanda si creeaza un dezechilibru in interpretarea unitara a legii, aceasta fiind astfel inaccesibila.

Cu privire la incalcarea art. 21 din Constitutie, autoarele exceptiei sustin ca art. 4 si art. 7 din Legea nr. 77/2016 dau dreptul debitorilor sa schimbe obiectul, pretul, riscul contractului dupa bunul lor plac si in lipsa verificarilor prealabile privind indeplinirea conditiilor obiective si subiective pentru aplicarea "protectiei". Se mai arata ca reglementarea criticata limiteaza actiunea creditorului de a contesta starea bunului dat in plata, culpa debitorului in diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate invederata de debitor, drept care nu se respecta cerintele accesului liber la justitie.

Apreciaza ca prin adoptarea Legii nr. 77/2016 s-au instituit in sarcina creditorilor obligatii severe cu privire la modalitatea de administrare a patrimoniului acestora, prin impunerea preluarii imediate a unui imobil cu care a fost garantat contractul de credit si a eliminarii oricaror sume ce urmau a fi recuperate in baza contractului odata cu obtinerea proprietatii asupra imobilului respectiv, institutiile de credit fiind fortate sa fie parte intr-un contract ale carui conditii nu le-au agreat niciodata. Cu privire la incalcarea art. 44 si art. 136 alin. (5) din Constitutie apreciaza ca prin efectul liberatoriu, constand in stergerea creantei reziduale a bancii formata din diferenta dintre soldul creditorului la momentul platii si valoarea imobilului, dreptul de proprietate al bancii asupra acestei creante este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstitutionalitatii art. 5 alin. (2) si art. 10 din Legea nr. 77/2016. De asemenea, pentru aceleasi motive considera ca este neconstitutional si art. 8 alin. (5) din lege, apreciind ca se incalca atat dreptul de proprietate al bancii, cat si al creditorului cesionar, dupa caz. Se ajunge, astfel, la pierderea dreptului de creanta avut impotriva imprumutatului/garantilor, acesta fiind inlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incerta. Mai mult, se poate intampla ca bunul imobil sa nu fie transmis in patrimoniul bancii liber de sarcini, nefiind reglementata nici macar obligatia de garantare a debitorului ce apeleaza la procedura darii in plata a imobilului, iar prin efectul art. 3 din lege banca este deposedata de un bun actual, respectiv dreptul de creanta nascut in temeiul contractului de credit .

In ceea ce priveste incalcarea art. 45 din Constitutie, autoarele exceptiei de neconstitutionalitate subliniaza ca libertatea contractuala a partilor nu presupune doar libertatea acestora de a-si asuma obligatii si de a dobandi drepturi, ci si libertatea de a-si asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie sa le respecte. Libertatea economica presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, in care participantii pot stabili un pret al contractului prin negociere in functie de conditiile de pe piata . Acestia sustin ca libertatea comertului reprezinta o cerinta fundamentala a economiei de piata, iar pentru garantarea acesteia statul are obligatia de a garanta si dreptul la profit. Prin urmare, prin instituirea unei obligatii in sarcina creditorilor de a se conforma dreptului debitorilor exercitat in baza legii, in mod unilateral si neingradit, de a schimba pretul unui contract deja executat sau in curs de executare, statul aduce ingerinte nejustificate libertatii creditorilor la activitate economica si libera initiativa. Arata ca libertatea contractuala a partilor nu presupune doar libertatea partilor de a-si asuma obligatii si a dobandi drepturi intr-un mecanism contractual agreat de acestea, ci si libertatea de a-si asuma riscuri ale contractului care pot fi deopotriva juridice, precum si economice.

Din punct de vedere al incalcarii art. 53 alin. (2) din Constitutie, autoarele apreciaza ca art. 3 si art. 4 din Legea nr. 77/2016 permit hazardul moral al liberarii discretionare de datorie de catre debitori aflati in situatii economico-financiare care nu sunt exceptionale. Astfel se permite modificarea discretionara a pretului contractului de catre debitor, ceea ce reprezinta un stimulent pentru ca acesta sa nu isi execute obligatiile de plata a datoriilor. Se mai indica faptul ca legea nu urmareste un scop legitim in sensul ca vizeaza interese pur private, si nu generale, ca adoptarea acesteia nu a fost necesara, existand la indemana partilor contractante si alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, si ca legea nu asigura un just echilibru intre interesele creditorului si ale debitorului.

Cu privire la incalcarea art. 73 alin. (3) lit. m) din Constitutie, autoarele exceptiei arata ca Legea nr. 77/2016, reglementand aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptata ca lege organica, si nu ordinara, intrucat, atat timp cat legea criticata reglementeaza derogari de la Codul civil, si normele derogatorii trebuiau sa fie adoptate tot ca lege organica.

Iar cu privire la incalcarea art. 135 din Constitutie apreciaza ca art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4) - (6), art. 8 si art. 10 aduc atingere principiilor libertatii contractuale, intrucat procedura darii in plata, desi ar fi trebuit sa aiba un caracter consensual, este lasata exclusiv la optiunea debitorului, nefiind astfel necesar consimtamantul creditorului. Mai mult, legea, in ansamblul sau, favorizeaza comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul incheierii contractului de credit, trebuiau sa prevada si riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb. Sustin, de asemenea, ca Legea nr. 77/2016 contravine caracterului exceptional al legislatiei consumeriste, avand in vedere ca normele analizate nu permit judecatorului verificarea intrunirii conditiilor pentru garantarea protectiei de tip exceptional a consumatorilor. Astfel, arata ca legea criticata ar trebui sa impuna parcurgerea acestor verificari prealabile, in prezent legea dand dreptul debitorilor institutiilor bancare si financiar nebancare sa schimbe obiectul, pretul si riscul contractului dupa bunul lor plac.

Invedereaza, totodata, ca scopul Directivei 2014/17/UE nu este nici pe departe limitarea libertatii contractuale a partilor contractului si nici instaurarea unei prezumtii absolute ca dezechilibrele contractuale pot aparea doar in favoarea consumatorilor. Prin dispozitiile pe care le cuprinde, Legea nr. 77/2016 este contrara Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului, aceasta din urma reglementand intr-un mod proportional, adecvat si cu respectarea exigentelor principiului neretroactivitatii posibilitatea stingerii obligatiilor rezultate din contractele de credit prin darea in plata a bunului imobil. De altfel, considerentul (58) al directive stipuleaza faptul ca "statele membre trebuie sa permita creditorilor sa rezilieze contractul de credit in cazul in care se poate stabili ca consumatorul a furnizat in mod deliberat informatii neconforme sau falsificate la momentul efectuarii evaluarii bonitatii sau ca nu a furnizat intentionat unele informatii care ar fi avut drept rezultat o evaluare a bonitatii negativa sau in cazul in care exista alte motive intemeiate, compatibile cu dreptul Uniunii." Apreciaza, astfel, ca scopul directivei este diferit de cel al Legii darii in plata, aplicarea in timp a directivei fiind stabilita in mod diferit de cea a legii criticate, iar masurile de implementare a legii sunt inutile si contrare regulii proportionalitatii. Mentioneaza ca unicul text al directivei care se refera la posibilitatea stingerii obligatiei izvorate din contractele de credit prin darea in plata a imobilului este cel prevazut la art. 28 "Arierate si executare silita", insa, spre deosebire de textul national, norma de drept a Uniunii este proportionala si prezinta un caracter adecvat pentru atingerea scopului directivei. Este proportionala pentru ca reglementeaza nu doar dreptul debitorilor de a stinge datoria prin darea in plata a bunului, dar si compensatiile juste si echitabile la care este indrituit creditorul intr-o atare ipoteza. Totodata, arata ca textul Directivei clarifica si un aspect esential, si anume faptul ca returnarea sau transferul bunului catre creditor poate fi agreata exclusiv de catre parti si nu poate reprezenta o masura de ingerinta a statului in libertatea contractuala.

Sintetic, in opinia autoarelor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 1 care consacra statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 44 privind dreptul de proprietate privata, art. 45 privind libertatea economica, art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 73 alin. (3) lit. m) referitor la regimul juridic al proprietatii si al mostenirii, art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia, art. 136 alin. (5) care consacra inviolabilitatea proprietatii private, in conditiile legii, art. 148 referitor la integrarea in Uniunea Europeana, precum si prevederilor art. 1 privind protectia proprietatii din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

2.2 Pozitiile instantelor sesizate cu exceptiile de neconstitutionalitate

Judecatoria Simleu Silvaniei - Sectia mixta, in Dosarul Curtii Constitutionale nr. XXD/2017, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. In acest sens, instanta de judecata considera ca prevederile art. 11 din Legea nr. 77/2016 contravin principiului neretroactivitatii legii si arata ca, in ceea ce priveste raporturile juridice izvorate din contractele incheiate sub imperiul reglementarilor anterioare, care nu prevedeau mecanismul unilateral al darii in plata a imobilului in vederea stingerii obligatiilor asumate prin contractele de credit, determina imposibilitatea aplicarii prevederilor Legii nr. 77/2016 in privinta creantelor rezultand din contractele de credit care erau scadente sau supuse executarii la data intrarii in vigoare a acestui act normativ.

Totodata, din perspectiva accesibilitatii si predictibilitatii legii, instanta de judecata apreciaza ca reglementarea criticata este susceptibila de afectare a principiului securitatii raporturilor juridice prin posibilitatea retroactivarii legi in alte situatii decat cele prevazute limitativ de Constitutie si incalcarea principiului libertatii contractuale, cu efectul lipsirii unei parti de prestatia la care cealalta parte s-a obligat prin contract .

Apreciaza, de asemenea, ca, potrivit procedurii instituite de Legea nr. 77/2016, debitorul nu isi poate exprima consimtamantul sau opozitia, ceea ce aduce atingere dreptului sau de proprietate, impunand o sarcina excesiva asupra unei parti contractuale prin obligarea preluarii prin darea in plata a imobilului aflat in garantie, cu consecinta stingerii tuturor obligatiilor nascute din contractul de credit .

Judecatoria Caransebes, in Dosarul Curtii Constitutionale nr. YYYYD/2017, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este partial intemeiata. Arata, astfel, ca prin adoptarea Legii nr. 77/2016 legiuitorul a inteles sa deroge de la caracterul conventional al darii in plata, instituind o procedura prin care aceasta opereaza ca urmare a manifestarii unilaterale de vointa a debitorului.

Instanta de judecata considera ca Legea nr. 77/2016 este criticabila atat din punctul de vedere al incalcarii principiului neretroactivitatii legii, cat si din perspectiva nerespectarii principiului libertatii contractuale, care presupune si libertatea de a stabili ca stingerea obligatiilor nascute prin vointa ambelor parti sa aiba loc tot prin vointa comuna a acestora.

In fine, in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, exemplu fiind Decizia nr. 1.059 din 11 decembrie 2012, prin care s-a statuat ca prestatiile viitoare sub forma dobanzilor nu intra in sfera de protectie a dreptului de proprietate, garantat prin art. 44 din Constitutie, acesta protejand doar acele creante care sunt certe, lichide si exigibile, instanta de judecata considera ca Legea nr. 77/2016 nu aduce atinge acestui drept fundamental.

2.3 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, in ceea ce priveste o parte dintre prevederile legale criticate, nu sunt respectate conditiile de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, a caror existenta rezulta din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor [...] privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei[...]", precum si din prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale". Astfel, referitor la data incheierii contractelor de credit, Curtea retine ca acestea au fost incheiate inaintea intrarii in vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele exceptiei au invocat neconstitutionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fara a se raporta in mod distinct la cele doua ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizeaza aplicabilitatea noului Cod civil ["Prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare"] si ipoteza care vizeaza aplicabilitatea vechiului Cod civil. In aceste conditii, instanta de contencios constitutional va respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai raportate la dispozitiile art. 3 teza intai din Legea nr. 77/2016.

Faptul ca in aceste cauze contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti care au sesizat Curtea au fost incheiate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil este relevant si in examinarea admisibilitatii exceptiei avand ca obiect neconstitutionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea retine ca, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplica si contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplica acelor contracte de credit incheiate dupa data intrarii sale in vigoare. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila, intrucat acestea vizeaza contracte incheiate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 77/2016.

In continuare, Curtea retine ca, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, s-a constatat ca prevederile art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constitutionale numai in masura in care instanta judecatoreasca are posibilitatea si obligatia de a verifica indeplinirea conditiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit in parte . Curtea a mai retinut ca, in cazul in care instanta judecatoreasca nu ar avea posibilitatea sa verifice indeplinirea conditiilor impreviziunii, aceste prevederi legale ar incalca dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) in componenta sa privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum si ale art. 124 privind infaptuirea justitiei. Totodata, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitata, paragraful 122, Curtea a constatat ca sintagma "precum si din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016 este neconstitutionala.

In acest context, Curtea constata ca, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, "nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale". Prin urmare, tinand cont de faptul ca Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus mentionata, a fost pronuntata si publicata ulterior sesizarii instantei constitutionale in prezentele cauze, exceptia de neconstitutionalitate a sintagmei "precum si din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016, precum si cea a prevederilor art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1) - (3), (5), (6) si art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite urmeaza a fi respinse ca devenite inadmisibile, avand in vedere si faptul ca autoarele exceptiei de neconstitutionalitate critica exact intelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constitutional. Solutia respingerii ca devenita inadmisibila a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 si art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabila si in conditiile in care, in prezentele cauze, acestea sunt criticate si din perspectiva altor standarde constitutionale decat cele prin raportare la care Curtea a retinut neconstitutionalitatea lor, dar avute in vedere de instanta constitutionala in considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispozitiile constitutionale ale art. 15 alin. (2), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135 referitor la economie si art. 148 din Constitutie .

Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat ca Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativa, asa incat, atunci cand criticile de neconstitutionalitate a unei normei juridice privesc un inteles sau intelesuri ale acesteia care se bucura, in continuare, de prezumtia de constitutionalitate si care nu au fost excluse din cadrul constitutional prin decizia interpretativa, este evident ca instanta constitutionala este competenta sa analizeze fondul exceptiei de neconstitutionalitate (a se vedea si Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48).

Cu privire la art. 11 teza intai raportat la art. 1 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat ca nu contravine niciunui text constitutional invocat, acesta stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constitutionalitate, respectiv raporturile juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici macar nu stabileste obiectul legii, obiect care se contureaza incepand cu art. 3 din lege (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 110 din 8 martie 2018).

Referitor la art. 11 teza intai raportat la art. 5 si art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat ca acestea reglementeaza procedura de derulare a darii in plata a imobilului ipotecat. Curtea observa ca art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substantial subsumate principiului impreviziunii in contractele de credit, iar art. 5 si 6 din lege reglementeaza, in esenta, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior mentionate.

Astfel, in ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea art. 15 alin. (2) din Constitutie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a retinut ca "indiferent de textul legal specific in baza caruia au fost incheiate contractele pana la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementarii de drept comun, Codul civil din 1864, care, in mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, in temeiul art. 969 si art. 970. Avand in vedere ca Legea nr. 77/2016 reprezinta o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactiveaza".

Referitor la pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutie, Curtea reaminteste faptul ca neconstitutionalitatea prevederilor art. 7 din Legea nr. 77/2016 a fost constatata, sub rezerva interpretativa, in Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, inclusiv din perspectiva art. 21 alin. (3) din Constitutie .

Cu referire la criticile formulate din perspectiva art. 45 si art. 135 din Constitutie, Curtea a retinut ca insusi textul art. 45 din Constitutie dispune ca accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora sunt garantate in conditiile legii. Or, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot incadra in aceasta categorie - in conditiile legii - legiuitorul constituant insusi acordandu-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili conditiile exercitarii accesului liber al persoanei la o activitate economica, precum si pe cel al liberei initiative. De altfel, Curtea Constitutionala a stabilit in Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, ca "principiul libertatii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este conditionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmaresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum si asigurarea respectarii drepturilor si intereselor legitime ale tuturor."

Cu privire la invocarea de catre autoarele exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, Curtea retine ca acestea nu au incidenta in cauzele de fata.

In ceea ce priveste criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constitutie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat ca "Legea nr. 77/2016 reglementeaza situatii specifice care nu se refera la regimul general al proprietatii, in sensul ca vizeaza doar o modalitate de executare a unor obligatii derivate din contractul de credit in ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar daca aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifica faptul ca legea in sine reglementeaza regimul general al proprietatii, sintagma ce vizeaza cadrul general al proprietatii in Romania, si nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicarii unor institutii de drept civil. In concordanta cu jurisprudenta sa (exemplu fiind Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat ca regimul juridic general al proprietatii, publica sau privata, vizeaza, ca esenta, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinta, dispozitia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietatii si al dreptului de proprietate, si inca la nivel general, reprezinta o realitate juridica care guverneaza raporturile juridice de o valoare sociala semnificativa ce reclama reglementarea printr-o lege organica, pe cand regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezinta o alta realitate juridica, de o importanta mai mica, putand fi stabilita prin legi ordinare sau, dupa caz, prin ordonante. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementari care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedura fiscala (Legea nr. 207/2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care in art. 348 reglementeaza confiscarile dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constata ca aceasta critica de neconstitutionalitate extrinseca este neintemeiata".

Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat ca, reglementand procedura darii in plata, ca expresie a impreviziunii contractuale, prin art. 5 alin. (3) si art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, legiuitorul a pus la indemana debitorului obligatiei un mecanism procedural specific, prin efectul caruia are loc o suspendare de drept a executarii platilor pe care debitorul le-ar datora in temeiul contractului de credit . Curtea a constatat ca un asemenea mecanism procedural nu este de natura sa afecteze sau sa anuleze dreptul de proprietate privata al creditorului, pentru ca suspendarea platilor este o masura imediata, care este menita sa impiedice ruina iminenta a debitorului, inlaturand efectele negative asupra patrimoniului acestuia in conditiile in care creditorul decide sa demareze o procedura judiciara. Este o masura provizorie prin natura sa, intrucat, in cazul in care este admisa contestatia creditorului, debitorul obligatiei va trebui sa execute in continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmand a fi reluata. Mai mult, Curtea a retinut ca, in conditiile in care instanta judecatoreasca admite contestatia formulata de profesionist, prestatiile banesti datorate in temeiul contractului de credit trebuie executate intocmai, creditorul obligatiei, in acest caz, avand dreptul si la repararea prejudiciului in masura in care instanta judecatoreasca a constatat reaua - credinta a debitorului in exercitarea dreptului sau la notificarea prevazuta de art. 5 din Legea nr. 77/2016.

Cu privire la invocarea art. 148 din Constitutie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a retinut ca prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale si de modificare a Directivelor 2008/48/CE si 2013/36/UE si a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legatura cu ipoteza normativa a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor in valuta. Prin urmare, dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 148 nu au incidenta in prezentele cauze .

Referitor la critica potrivit careia dispozitiile de lege criticate incalca autoritatea de lucru judecat a hotararilor judecatoresti, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 123, si Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragraful 20, Curtea constatat ca "darea in plata poate opera si in faza executarii silite, neputandu-se retine incalcarea autoritatii de lucru judecat al hotararii instantei judecatoresti care a incuviintat executarea silita, intrucat aceasta nu are ca obiect solutionarea fondului. Chiar si in aceasta faza instanta poate aprecia cu privire la indeplinirea conditiilor privind existenta impreviziunii".

In fine, referitor la prevederile art. 11 teza intai prin raportare la celelalte prevederi ale Legii nr. 77/2016, Curtea a retinut ca toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. In plus, reiteram cele retinute in Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constitutie privind dreptul de proprietate privata, si anume "Curtea retine ca in jurisprudenta sa a statuat ca, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie, legiuitorul este in drept sa stabileasca continutul si limitele dreptului de proprietate . De principiu, aceste limite au in vedere obiectul dreptului de proprietate si atributele acestuia si se instituie in vederea apararii intereselor sociale si economice generale sau pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale altor persoane, esential fiind ca prin aceasta sa nu fie anihilat complet dreptul de proprietate . (...) De asemenea, Curtea a statuat ca, (...) in temeiul art. 44 din Constitutie, legiuitorul ordinar este competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in acceptiunea principiala conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Asadar, textul art. 44 din Constitutie cuprinde expres in cadrul alin. (1) o dispozitie speciala in temeiul careia legiuitorul are competenta de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizand atributele dreptului de proprietate . In aceste conditii, Curtea retine ca dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitari, potrivit art. 44 alin. (1) din Constitutie; insa limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confunda cu insasi suprimarea dreptului de proprietate . Statul protejeaza dreptul de proprietate in conditiile exercitarii sale cu buna- credinta. (...) Dreptul de proprietate al institutiilor de credit nu cunoaste nicio limitare in conditiile impreviziunii, adaptarea/incetarea contractelor neinsemnand nici macar limitarea dreptului de proprietate". Prin urmare, Curtea va respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai raportate la celelalte dispozitii din Legea nr. 77/2016.

Intrucat nu au intervenit elemente noi, care sa justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele care au fundamentat-o isi mentin valabilitatea.

2.4 Solutia Curtii Constitutionale

In considerarea argumentelor expuse anterior, Curtea Constitutionala a respins ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza intai, precum si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din acelasi act normativ, exceptie ridicata de Societatea A.B. Romania si de catre Societatea P.B Romania - S.A., ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 teza intai din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, raportate la prevederile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1) - (3) si alin. (5) - (6) si ale art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum si a sintagmei "precum si din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza intai din aceeasi lege, exceptie ridicata de aceleasi autoare, si ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti cu privire la Lege in ansamblul sau, constatand ca prevederile criticate sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

3. Concluzii

Prin urmare, Curtea a reiterat constitutionalitatea Legii darii in plata in ansamblul sau, subliniind caracterul acesteia de solutie survenita pentru impreviziune, precum si imposibilitatea ca dispozitiile acestei legi sa aduca atingere autoritatii de lucru judecat.

Autor: Irina-Maria Diculescu, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, monografii

1. BOZESAN Vasile; DUMITRACHE Bogdan; TIT Nicolae Horia, Legea nr. 77/2016 privind darea in plata, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2017

II. Legislatie

1. Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite

III. Jurisprudenta

1. Decizia Curtii Constitutionale nr. 623/2016

2. Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/2019