Pasagerii zborurilor intarziate pot avea dreptul la o compensatie

Atunci cand ajung la destinatia lor finala cu trei ore sau mai mult dupa ora de sosire prevazuta, acestia pot solicita companiei aeriene o compensatie in suma fixa

Dreptul Uniunii¹ prevede ca, in cazul anularii unui zbor, pasagerii pot primi o compensatie in suma fixa al carei cuantum este cuprins intre 250 si 600 de euro. In schimb, nu se prevede expres ca pasagerii zborurilor intarziate beneficiaza, de asemenea, de un astfel de drept .

In cauza Sturgeon (Hotararea din 19 noiembrie 20092), Curtea de Justitie a considerat ca pasagerii zborurilor intarziate pot fi asimilati pasagerilor zborurilor anulate in ceea ce priveste dreptul la compensatie. Prin urmare, atunci cand ajung la destinatia lor finala cu trei ore sau mai mult dupa ora de sosire prevazuta initial, pot solicita companiei aeriene o compensatie in suma fixa, cu exceptia cazului in care intarzierea este cauzata de circumstante extraordinare.

Amtsgericht Koln (Tribunal regional din Koln, Germania) si High Court of Justice (Inalta Curte de Justitie, Regatul Unit) solicita sa se stabileasca daca Curtea confirma interpretarea pe care a dat-o dispozitiilor dreptului Uniunii in Hotararea Sturgeon. In prima cauza (C-581/10), instanta germana este sesizata cu o actiune formulata de pasagerii companiei Lufthansa cu privire la intarzierea zborului lor cu mai mult de 24 de ore fata de orarul prevazut initial. In a doua cauza (C-629/10), TUI Travel, British Airways, easyJet Airline precum si International Air Transport Association (asociatie internationala de transport aerian - IATA) au sesizat instantele din Regatul Unit ca urmare a refuzului Civil Aviation Authority (autoritate de aviatie civila) de a interpreta dispozitiile de drept al Uniunii in sensul ca exonereaza companiile aeriene de obligatia lor de a despagubi pasagerii in eventualitatea intarzierii zborurilor.

Avocatul general Yves Bot se pronunta cu privire la insusi principiul despagubirii pasagerilor al caror zbor a intarziat cu cel putin trei ore. Avocatul general considera ca, in speta, companiile aeriene nu au prezentat niciun element nou, susceptibil sa repuna in discutie interpretarea data de Curte dispozitiilor de drept al Uniunii in cauza Sturgeon. Prin urmare, niciun motiv nu justifica de ce Curtea ar trebui sa revina asupra interpretarii sale. Aceasta interpretare are la baza, in special, insusi scopul reglementarii europene care urmareste sa asigure un inalt nivel de protectie a pasagerilor aerieni, indiferent daca acestia se afla intr-o situatie de refuz la imbarcare, de anulare sau de intarziere a zborurilor, intrucat toti sunt victime ale unor dificultati si neplaceri grave similare in legatura cu transportul aerian. Aceasta interpretare este conforma si cu principiul egalitatii de tratament care nu permite ca pasagerii al caror zbor a facut obiectul unei anulari si pasagerii vizati de o intarziere a unui zbor sa fie tratati diferit, din moment ce suporta un prejudiciu analog, care consta intr-o pierdere de timp, si se afla astfel in situatii comparabile in vederea aplicarii dreptului la compensatie. Avocatul general propune Curtii sa raspunda ca pasagerii zborurilor intarziate pot sa invoce dreptul la compensatie, atunci cand suporta, ca urmare a intarzierii unui zbor, o pierdere de timp egala sau mai mare de trei ore, cu alte cuvinte atunci cand ajung la destinatia lor finala cu trei ore sau mai mult dupa ora de sosire prevazuta initial de operatorul de transport aerian.

In plus, avocatul general considera ca dreptul Uniunii este conform cu principiul proportionalitatii. Potrivit avocatului general, despagubirea pasagerilor al caror zbor a intarziat nu determina impunerea unei sarcini financiare arbitrare si excesive asupra operatorilor de transport aerian, in special deoarece frecventa intarzierilor de mai mult de trei ore care pot conferi dreptul la compensatia respectiva este redusa. Mai mult, companiile aeriene nu au obligatia sa plateasca compensatii in cazul in care pot face dovada ca anularea sau intarzierea prelungita este cauzata de circumstante exceptionale.

Avocatul general arata ca dreptul Uniunii este de asemenea in conformitate cu Conventia de la Montreal³ si cu principiul securitatii juridice care impune ca pasagerii si operatorii de transport aerian sa cunoasca cu exactitate intinderea drepturilor si obligatiilor lor.

In final, avocatul general examineaza cererile anumitor companii aeriene care solicita Curtii sa limiteze efectele in timp ale hotararii care urmeaza sa fie pronuntata in aceasta cauza. Acestea solicita ca interpretarea data de Curte sa nu poata fi invocata in sustinerea cererilor pentru compensatii formulate de pasagerii zborurilor intarziate inainte de data la care se va pronunta hotararea in prezentele cauze, cu exceptia celor care au introdus deja o actiune la instanta la aceasta data .

Domnul Bot aminteste ca, in principiu, hotararile Curtii se aplica raporturilor juridice nascute si constituite inainte de hotararea asupra cererii de interpretare. Avocatul general precizeaza ca, in Hotararea Sturgeon, Curtea a avut deja ocazia sa se pronunte asupra problemei despagubirii pasagerilor zborurilor intarziate si ca efectele respectivei hotarari nu au fost limitate in timp . In consecinta, nu se impune limitarea in timp a efectelor hotararii care urmeaza sa fie pronuntata in prezentele cauze .

Concluziile avocatului general in cauzele conexate C-581/10 Ermeka Nelson si altii/ Deutsche Lufthansa AG si C-629/10 TUI Travel plc. si altii/ Civil Aviation Authority

1 Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune in materie de compensare si de asistenta a pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intarzierii prelungite a zborurilor (JO L 46, p. 1, Editie speciala, 7/vol. 12, p. 218).
2 Hotararea Curtii din 19 noiembrie 2009, Sturgeon (C-402/07 si C-432/07), a se vedea si CP nr. 102/2009
3 Conventia pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian international, semnata la Montreal la 9 decembrie 1999 si aprobata in numele Comunitatii Europene prin Decizia 2001/539/CE din 5 aprilie 2001 (JO L 194, p. 38, Editie speciala, 07/vol. 8, p. 112).