Divortul international. Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil

Intr-o astfel de ipoteza, cel putin doua probleme de drept substantial si procesual apar, anume, care instante din cadrul statelor membre au competenta de a judeca o cerere de divort si totodata, cum sunt recunoscute divorturile pronuntate intr-un stat membru in celelalte state.

Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil, putem retine regula posibilitatii alegerii de catre parti, a legii incidente in cazul divortului, care conventie trebuie pe de o parte a fi incheiata sau modificata cel mai tarziu pana la data sesizarii autoritatii competente sa pronunte divortul, iar pe de alta parte, din punct de vedere al formei, se cere a fi incheiata in scris, semnata si datata de soti.

Astfel, potrivit art. 2.597 C.Civ, sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile divortului:

a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data conventiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data conventiei de alegere a legii aplicabile;
c) legea statului al carui cetatean este unul dintre soti;
d) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin 3 ani;
e) legea romana.

In masura in care, sotii, nu au ales aplicarea vreunei anumite legi, din cele premise de lege, atunci, potrivit art. 2.600 C.Civ., legea aplicabila divortului este:

a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data introducerii cererii de divort;
b) in lipsa resedintei obisnuite comune, legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre soti mai are resedinta obisnuita pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divort;
c) in lipsa resedintei obisnuite a unuia din soti pe teritoriul statului unde acestia au avut ultima resedinta obisnuita comuna, legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii cererii de divort;
d) in lipsa cetateniei comune a sotilor, legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei a pastrat aceasta cetatenie la data introducerii cererii de divort;
e) legea romana, in toate celelalte cazuri .

(2) Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta obisnuita in Romania.

(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile si in cazul in care divortul este carmuit de legea aleasa de soti.

Cat priveste competenta instantelor, se impune a avea in vedere urmatoarele:

Din perspectiva legislatiei romane: Pe de o parte, sunt incidente normele substantiale, anume, cele prevazute in Codul Civil, anume cele privitoare la ``legea divortului``; iar relativ la competenta, devin incidente dispozitiile Codului de procedura civila, anume dispozitiile art. 607 ce prevad ca ``Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul din soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta judecatoria in circumscriptia caruia isi are domiciliul reclamantul.``

Din perspectiva legislatiei internationele; In speta Uniunii Europene, se aplica dispozitiile Regulamentului (CE) NR. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimonial si in materia raspunderii parintesti,

Aplica, oricare ar fi natura instantei, materiilor civile privind: divortul, separarea de drept si anularea casatoriei si atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totala sau partiala, in acest sens, prin regulamente se are in vedere: (a) incredintarea si dreptul de vizita; (b) tutela, curatela si institutiile similare; (c) desemnarea si atributiile oricarei persoane sau oricarui organism insarcinat sa se ocupe de persoana sau bunurile copilului, sa-l reprezinte sau sa-l asiste; (d) plasarea copilului intr-o familie substitutiva sau intr-un centru de plasament; (e) masurile de protectie a copilului privind administrarea, conservarea sau dispozitia cu privire la bunurile copilului.

Prin regulamente, se determina si competenta instantelor de judecata . Divort, separare de drept si anulare a casatoriei (Articolul 3), astfel, (1) Sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru:

(a) pe teritoriul caruia se afla:
- resedinta obisnuita a sotilor sau
- ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
- resedinta obisnuita a paratului sau
- in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, are ``domiciliul`` in acel loc;

(b) de cetatenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul ``domiciliului`` comun. (2) In sensul prezentului regulament, termenul ``domiciliu`` se interpreteaza in sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit si Irlandei.

Din faptul ca, in textul precitat sunt insiruite mai multe instante, se pune o prima problema de drept, anume, daca, competenta este alternativa, prin urmare, oricare dintre aceste instante este deopotriva competenta si poate fi sesizata, ori, competenta este in ordinea preferintei legale, anume, daca de pilda, competenta apartine instantei de la resedinta obisnuita a reclamantului potrivit pct. 6 doar in situatia in care nicio instanta dintre cele aratate la pct. 1-5 nu ar fi competenta, competentele prevazute de art. 3 alin. 1 pct. 1-6 se exclud unele pe altele, in sensul ca daca sunt intrunite conditiile de la pct. 1, nu mai sunt incidente cele de la punctele 2-6, daca sunt intrunite conditiile de la pct. 2, nu mai sunt incidente cele de la punctele 3-6, s.a.m.d.

In acest sens, urmeaza a face deosebirea intre caracterul alternativ si cel exclusiv, ce in cauza analizata nu se confunda.

Caracterul alternativ al competentei stabilita de art. 3, rezulta atat din modalitatea literara de redactare a textului (se utilieaza termenul ``sunt competente``, cat si la finalul fiecarui punct conjunctiva ``sau``) cat si din modul de tehnica legislativa, in care sunt insiruite instantele declarate competente, fara a fi distinct prevazut fiecare caz, separat la acte un articol, alineat, fapt corect recunoscut si de catre tribunal.

De altfel, caracterul alternativ al art. 3 din regulament, a fost stabilit cu titlu preliminar de care Curtea de Justite a Comisiei Europene¹ ocazie cu care s-a statuat ca: ``instantelor prevazute la articolul 3 alineatul (1) literele (a) si (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 se intemeiaza pe mai multe criterii obiective alternative si pe inexistenta unei ierarhii intre criteriile de atribuire a competentei enuntate de dispozitia mentionata. Prin urmare, coexistenta mai multor instante competente este permisa, fara a fi stabilita o ierarhie intre acestea.``

Caracterul exclusiv recunoscut de art. 6 din Regulament, evident, se refera la faptul ca nicio alta instanta, in afara celor prevazute la art. 3 nu va fi competenta sa judece o astfel de cauza.

Asa fiind, o data stabilit caracterul alternativ de competenta instituit de art. 6, inseamna ca, oricare dintre instantele enumerate la art. 6 va fi competenta sa judece o astfel de cerere de divort, iar alegerea de competenta, in lipsa unei provederi special facuta de regulament, se va face potrivit normei de procedura interna, in speta, art. 12 C.p.C., ce prevede ca ``reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente``.

Av. Artin Sarchizian
Cabinet de avocatura ``Sarchizian&Sarchizian``
Bucuresti, Calea Victoriei (P-ta Ateneului) Stirbei Voda nr.2, sc,4, ap.141bis
Tel: 0722247555 ; 0722613202 tel/fax: 0213354805
[email protected]

¹ CJCE Hotararea din 6 iulie 2009, in cauza C-168/08 Laszlo Hadadi/Csilla Marta Mesko