Importanta medierii in disputarea custodiei copiilor

Medierea reprezinta una dintre modalitatile alternative si eficiente de solutionare a disputarii custodiei minorilor, avand un efect pozitiv in privinta ajustarii copiilor si a parintilor postdivort. Acest fapt este fundamentat teoretic si experimental prin studiile si cercetarile efectuate pana in prezent (Emery, 1994, 1998, Emery, Kitzmann, Waldron, 1999; Kelly, 1996, 2002; Emery & Kelly, 2002; Emery 2005, 2007).

In acest sens, intr-un studiu longitudinal efectuat pe o perioada de 12 ani (Emery, Sbarra & Grover, 2005) s-a comparat procesul medierii cu procesul traditional, in fata instantei, in cauzele de divort care implica si copii. Rezultatele studiului arata asocierea pozitiva intre calitatea relatiilor dintre cei doi parinti si ajustarea copiilor postdivort, urmarind efectul pozitiv pe termen lung al medierii in ceea ce priveste ariile importante in cresterea si educarea copiilor: disciplina, educatie sociala si morala, celebrarea evenimentelor speciale pentru copii, vacantele, activitatile extrascolare si consultarea copiilor in aspectele importante.

Astfel, parintii noncustodiali divortati prin mediere mentin relatiile cu copii si dupa 12 ani de la divort cu aceeasi frecventa iar calitatea relatiilor dintre cei doi parinti privind cresterea si educarea copiilor este aceeasi si dupa 12 ani. Este evident faptul ca, o decizie privind custodia copiilor trebuie oricum luata, insa, modul in care se ia si impactul ulterior asupra copiilor, difera. Aceasta diferenta este data de procesul prin care se iau deciziile.

Parteneriatul intre cei doi parinti in cadrul procesului de mediere ii face sa contribuie in mod egal la luarea acestor decizii iar pozitiile de pe care negociaza subiectele in disputa sunt de cooperare deoarece la baza lor, sta interesul pe care ambii il au in continuarea relatiilor lor. Functia educativa a medierii consta, in faptul ca parintii devin constienti ca relatiile lor nu dispar o data cu separarea si divortul.

De modul in care isi negociaza aceasta viitoare structura, depinde calitatea relatii de familie viitoare. Disputarea custodiei reprezinta disputarea viitoarei relatii dintre parinti. (Emery, 1998). Medierea responsabilizeaza astfel partile in a lua decizii privind solutii echitabile, durabile in timp, intelepte, cu privire la viitoarele lor relatii de familie . Cel mai important rol pe care il are medierea asupra relatiilor dintre cei doi parinti se refera la urmatoarele dimensiuni: parintii se afla pe o pozitie de colaborare iar nevoile lor se fac auzite fara a fi criticati. Prin insasi procesul de mediere, parintii vor invata noi abilitati de a comunicare si exprimare nevoi, de a rezolva probleme (Kelly, 2002) de a-si seta noi reguli si limite in privinta relatiei cu copilul si a intimitatii lor separate (Haine et al., 2003). Parintii raman concentrati pe mentinerea unei stabilitati, a unei rutine zilnice cu masuri de disciplina consistente si consecvente (Haine, Sandler, Wolchik, Tein & Dawson-McClure, 2003).

Prin mediere se face diferenta intre oameni si problemele lor iar parintii in negociere au in vedere interesul superior al copilului. Astfel, se reduce distresul emotional al divortului si implicit si cel al copiilor, acestia isi mentin increderea in parinti, iar separarea nu este resimtita atat de acut, ca o amenintare la siguranta si securitatea lor.

Prin mediere, parintii pot controla viitorul lor si al copiilor lor, se redefinesc relatiile de familie intr-o noua structura iar la nivel psihologic, medierea reprezinta o modalitate de ajustare a parintilor in privinta acceptarii separarii. In acest sens, in cadrul procesului de mediere, cooperarea parentala, bazata pe vointa lor comuna de a planifica activitatile copilului si de a stabili un plan parental comun, constituie elementul fundamental cu care parintii vor recadra relatiile lor de familie intr-o noua structura, stabila, predictibila si functionala.

Efectele pozitive ale medierii, pe termen lung asupra calitatii relatiilor dintre membrii familie pot fi evidentiate prin urmatorul exemplu: relatiile parintilor inaintea intrarii in mediere erau deteriorate, nu comunicau in legatura cu problemele importante privind cresterea copiilor, se aflau in perioada de divort cu dosar pe rolul instantei de judecata, copilul mai mare in varsta de 8 ani refuza in mod constant orice contact cu mama sa, refuzul sau avand legatura cu ingrijirea de baza, asistarea la lectii, timp liber . Stilurile parentale erau diferite: unul autoritar al mamei si permisiv al tatalui; regulile de educatie si disciplina erau inconsistente; performantele copilului la scoala erau scazute, tendintele comportamentale erau de izolare si de refuzul interactiunii cu ceilalti copii de varsta sa; problemele emotionale cu care se confrunta copilul erau furie, vinovatie, autoblamare; abilitatile de comunicare erau reduse; al doilea copil in varsta de 3 ani si jumatate manifesta tendinte de atasament anxios fata de mama sa, comportamente de incapatanare, tulburari in alimentatie.

Borlean Camelia-Anca,
Mediator autorizat, Psiholog Curtea de Apel Oradea