Promovare RIL: Cand poate dispune instanta de judecata liberarea conditionata

respectiv daca, cu ocazia examenului de temeinicie efectuat in baza textelor anterior indicate, simpla constatare a subzistentei temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea preventiva este suficienta sau, dimpotriva, subzistenta temeiurilor este o conditie prealabila, dupa verificarea careia se impune un examen de oportunitate avand a determina daca buna desfasurare a procesului penal, ca scop al masurii preventive, se poate realiza si prin liberarea provizorie.

Examenul jurisprudentei actuale evidentiaza doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :

I.1. a) Unele instante, chiar daca au facut trimitere si la scopul procesului penal, au apreciat ca, din constatarea subzistentei temeiurilor care au impus arestarea preventiva, se impune concluzia ca liberarea provizorie nu poate fi acordata .

In argumentarea acestei opinii, instantele au apreciat ca analiza in concret a conditiilor de admisibilitate a cererii de liberare provizorie presupune verificarea aspectului daca temeiurile arestarii subzista, iar in cazul unui raspuns afirmativ, se impune in continuare privarea de libertate, liberarea provizorie nefiind oportuna. Simpla indeplinire formala a conditiilor prevazute de art.1602 din Codul de procedura penala nu poate duce automat la admiterea cererii, ci trebuie avute in vedere infractiunile pentru care inculpatul este cercetat, amploarea si complexitatea activitatii infractionale, perioada de timp pe care aceasta s-a desfasurat, criterii in raport de care se apreciaza daca mai subzista ori nu temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive.

b) La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, desi nu au analizat subzistenta temeiurilor arestarii preventive, au considerat ca atunci cand temeiul arestarii preventive l-a constituit art.148 lit. f din Codul de procedura penala, pericolul pentru ordinea publica nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate, liberarea provizorie neputandu-se dispune (Anexele 52 - 70).

In motivarea acestei solutii, instantele au apreciat ca din analiza sistematica a dispozitiilor legale care reglementeaza liberarea provizorie rezulta ca, pentru a putea fi admisa cererea, trebuie analizata si conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa nu prezinte pericol concret pentru ordinea publica. Atata vreme cat inculpatul a fost arestat in temeiul art.148 lit.f din Codul de procedura penala, este necesar, pentru a se putea dispune liberarea provizorie, ca acest pericol sa nu mai subziste. Desi in mod formal pentru admiterea cererii de liberare provizorie legea prevede indeplinirea numai a anumitor conditii, din analiza de ansamblu a dispozitiilor legale aplicabile in materie, rezulta si o conditie subinteleasa si anume aceea ca lasarea in libertate a unei persoane sa nu prezinte pericol pentru ordinea publica, caz in care pericolul nu poate fi inlaturat decat prin privare de libertate.

2. a) Alte instante au apreciat, dimpotriva, ca subzistenta temeiurilor in baza carora a fost dispusa arestarea preventiva este o conditie fara de care institutia liberarii provizorii nu este incidenta, o modificare sau incetare a acestor temeiuri atragand aplicarea altor institutii de drept procesual penal, respectiv inlocuirea ori revocarea arestarii preventive, ceea ce se impune examinat in vederea admiterii cererii de liberare provizorie este daca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

In sustinerea acestui punct de vedere, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii are ca situatie premisa tocmai mentinerea temeiurilor care au stat la baza arestarii preventive.

Liberarea provizorie presupune existenta masurii arestarii preventive luata in conditii de legalitate si temeinicie si mentinuta in aceleasi conditii . Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea ori mentinerea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii .

Astfel cum rezulta din analiza dispozitiilor legale, atunci cand instanta are a se pronunta asupra starii de arest a unei persoane, evaluarea oportunitatii acesteia se face dupa criterii anume prevazute de lege, cum sunt cele ale art.136 din Codul de procedura penala, conform carora la alegerea unei masuri preventive trebuie sa se tina seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura .

Asadar, s-a apreciat ca instanta este datoare sa verifice daca scopul procesului penal ar putea fi alterat prin punerea in libertate a inculpatului.

b) La acelasi punct de vedere au aderat si instantele care, dupa constatarea expresa a faptului ca se mentin temeiurile arestarii preventive, au admis cererea de liberare provizorie (Anexele nr.102-111 )

Pentru a dispune astfel, instantele au apreciat ca acordarea liberarii provizorii nu este impiedicata de mentinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventiva, intrucat daca acestea ar fi incetat ori s-ar fi modificat respectiva masura ar fi trebuit revocata, respectiv, inlocuita, ci ceea ce se impune analizat este daca scopul masurii preventive poate fi realizat si prin liberare provizorie, cu impunerea unui control judiciar care, prin continutul concret al obligatiilor care il compun, se infatiseaza ca o adevarata alternativa legala la insasi arestarea preventiva.

3. In opozitie cu acest din urma punct de vedere sunt solutiile instantelor care au admis cereri de liberare provizorie pe considerentul ca pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat cu trecerea timpului ori ca lasarea in libertate a inculpatului nu mai prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, chiar si atunci cand printre temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, alaturi de cele ale art. 148 lit. f, au fost avute in vedere si dispozitiile art. 148 lit. a sau d din Codul de procedura penala (Anexele nr.112-117, respectiv Anexele nr.118-120).

In motivarea solutiilor dispuse instantele au considerat ca pericolul social concret avut in vedere la luarea masurii arestarii s-a diluat in timp, iar sustragerea inculpatului de la urmarire penala nu mai este de actualitate. Totodata, aspectele legate de revolta fata de ignorarea valorilor sociale si perceptia publica fata de necesitatea unei reactii din partea autoritatii judiciare s-au atenuat ori au disparut (Anexa nr.119).

Alte instante au considerat ca nu mai exista probe din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica (Anexele nr.116 si 118) ori ca temeiurile avute in vedere initial la luarea masurii arestarii nu se mai mentin in totalitate datorita faptului ca cele mai importante probatorii din cauza au fost deja administrate (Anexa nr.112).

II. In fine, unele instante au concluzionat in sensul ca liberarea provizorie nu se poate acorda atunci cand arestarea preventiva a fost dispusa in temeiul art.148 lit. a, lit. b sau lit. d din Codul de procedura penala, chiar daca a fost avut in vedere la luarea masurii si cazul prevazut la art.148 lit. f din acelasi cod

Acest punct de vedere a fost argumentat pe dispozitiile art.1602 alin.2 teza I din Codul de procedura penala potrivit carora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni, conditie indeplinita cata vreme temeiul in baza caruia s-a dispus arestarea preventiva a fost art.148 lit. d din Codul de procedura penala.

Totodata, liberarea provizorie nu se poate dispune atunci cand sunt indicii ca inculpatul s-ar putea sustrage de la urmarire penala sau judecata, ipoteza avuta in vedere atunci cand arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art.148 lit. a din Codul de procedura penala.

In fine, cererea de liberare provizorie se va respinge si atunci cand din actele dosarului rezulta ca inculpatul ar putea zadarnici aflarea adevarului prin influentarea unui martor, considerent avut in vedere atunci cand mandatul de arestare preventiva a fost dat in temeiul art.148 lit. b din Codul de procedura penala.

I. Consideram ca au aplicat corect legea instantele care au apreciat ca liberarea provizorie se poate acorda doar atunci cand subzista temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, temeinicia cererii urmand a fi examinata, potrivit art.1608a alin.2 teza a II-a si alin.6 teza a II-a din Codul de procedura penala, prin raportare la dispozitiile art.136 alin.1 teza I si alin.2 din Codul de procedura penala, respectiv daca buna desfasurare a procesului penal poate fi realizata si prin liberarea provizorie.

II. Pe de alta parte, in ipoteza in care temeiul arestarii preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevazute la art.148 lit.a, b, c sau d din Codul de procedura penala, exclusiv, liberarea provizorie nu poate fi acordata.

I. Premisele legale ale practicii neunitare ce fac obiectul prezentului recurs in interesul legii sunt dispozitiile art.1608a alin.2 si 6 din Codul de procedura penala potrivit carora ``in cazul in care se constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si cererea este intemeiata, instanta admite cererea (a��)``, respectiv ``in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, cand cererea este neintemeiata (a��), instanta respinge cererea``. Legiuitorul nu ofera criterii de apreciere asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie, astfel incat doctrina si jurisprudenta au incercat suplinirea acestei lacune, indicand drept criterii gradul de pericol social concret al faptei savarsite, imprejurarile comiterii acesteia, urmarile produse, circumstantele personale ale inculpatului.

Ratiunea liberarii provizorii consta in garantarea libertatii individuale in procesul penal si presupune adoptarea unei masuri care, fara a fi privativa de libertate, poate asigura desfasurarea normala a procesului penal, in conditiile in care se apreciaza ca, desi temeiurile pentru luarea masurii arestarii preventive subzista, totusi, datorita unor temeiuri legate de persoana inculpatului si de circumstantele cauzei, nu mai este necesara privarea de libertate, preventia putand fi realizata prin restrangerea unor drepturi . Institutia de drept procesual penal a liberarii provizorii isi pastreaza caracterul provizoriu si facultativ, ea nereprezentand un drept al invinuitului sau inculpatului, ci o vocatie a acestuia, in cazul in care instanta, in urma evaluarii faptei pretins a fi savarsita si a datelor ce caracterizeaza persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.

Analiza temeiniciei cererii de liberare presupune verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de art.1602 alin.2 din Codul de procedura penala, dar si a aptitudinii pe care aceasta masura o va avea de a asigura efectiv scopul masurilor preventive, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art.136 alin.1 din Codul de procedura penala, adica buna desfasurare a procesului penal ori impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

Un argument de text in sustinerea punctului de vedere ca liberarea provizorie se poate acorda doar atunci cand subzista temeiurile in baza carora s-a dispus arestarea preventiva, il reprezinta dispozitiile art.1605 alin.4 lit. b din Codul de procedura penala, potrivit carora cautiunea se restituie cand ``se constata de instanta (a��) ca nu mai exista temeiurile care au justificat masura arestarii preventive``, iar art.1605 alin.6 din Codul de procedura penala precizeaza expres, ca in cazurile prevazute, printre altele, la lit. b se dispune si incetarea starii de liberare provizorie. Este, asadar, dincolo de orice dubiu ca, pentru a se putea dispune liberarea provizorie, este obligatoriu ca masura arestarii sa fi fost legal luata, prelungita si mentinuta, iar temeiurile arestarii sa subziste la momentul analizei cererii de liberare. Este evident ca dispozitiile legale care reglementeaza liberarea provizorie trebuie corelate cu dispozitiile art.139 alin 1 din Codul de procedura penala, care vizeaza inlocuirea masurii arestarii atunci cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei masuri, precum si cu cele ale art.139 alin 2 din acelasi cod, care prevad revocarea masurii atunci cand, printre altele, nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea ei. In nici una dintre cele doua ipoteze enuntate liberarea provizorie nu este solutia legala.

Desi verificarea mentinerii temeiurilor in baza carora s-a dispus arestarea trebuie efectuata, aceasta nu este suficienta, simpla constatare a subzistentei acestora neconducand automat la respingerea cererii de liberare. Ceea ce are de verificat judecatorul investit cu solutionarea cererii de liberare provizorie vizeaza analiza modului in care scopul masurii preventive poate fi atins si prin liberarea provizorie. De aceea, institutia liberarii pare mai degraba subsumata interesului bunei desfasurari a procesului penal decat interesului societatii de a se apara de prezenta inculpatului liber .

II. Potrivit art.1602 alin.2 din Codul de procedura penala ``liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda in cazul in care exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte``. Totodata, potrivit art.136 alin.2 din Codul de procedura penala ``scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune``, iar alin.1 al aceluiasi articol are in vedere la definirea scopului masurilor preventive ``buna desfasurare a procesului penal ori impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei``. Asadar, ca efect al aplicarii art.136 alin.1 teza a II-a din Codul de procedura penala, liberarea provizorie nu poate fi acordata in ipoteza luarii masurii arestarii preventive intemeiata pe dispozitiile art.148 lit.a (inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata, ori de la executarea pedepsei), iar dispozitiile art.1602 alin.2 din Codul de procedura penala fac inadmisibila liberarea provizorie in ipoteza in care arestarea preventiva a fost intemeiata pe dispozitiile art.148 lit. b (exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba), art.148 lit. c (exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni) ori art.148 lit. d din Codul de procedura penala (inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune). In cazurile anterior expuse singurele solutii legale care se pot pronunta sunt fie mentinerea starii de arest preventiv, in ipoteza in care subzista temeiurile avute in vedere la luarea acestei masuri, fie inlocuirea/revocarea masurii arestarii, in ipoteza in care aceste temeiuri s-au modificat, respectiv au disparut.

Cat priveste cazul prevazut de art.148 lit. f din Codul de procedura penala, ceea ce are instanta investita cu solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune de verificat, este daca buna desfasurare a procesului penal este ori nu afectata de liberarea invinuitului ori inculpatului. Subzistenta pericolului pentru ordinea publica pe care lasarea in libertate a persoanei cercetate il reprezinta face parte din analiza preliminara a cererii de liberare provizorie, iar in cazul unui raspuns in sensul ca acest pericol s-a diminuat ori a disparut, solutia legala este de inlocuire a masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva, respectiv de revocare a masurii arestarii, iar nu de admitere a cererii de liberare provizorie, astfel cum in mod gresit unele instante au procedat.

Pentru argumentele aratate apreciem ca:
I. Instanta de judecata, cu ocazia examenului de temeinicie al cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune, daca constata ca mai subzista temeiurile care au impus arestarea preventiva, este obligata sa verifice in ce masura buna desfasurare a procesului penal este ori nu impiedicata de admiterea cererii. Daca constata ca nu mai subzista ori s-au schimbat temeiurile care au impus arestarea preventiva, va dispune revocarea, respectiv, inlocuirea arestarii preventive.

II. In ipoteza in care temeiul arestarii preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevazute la art.148 lit. a,b,c sau d din Codul de procedura penala, exclusiv, cererea de liberare provizorie este inadmisibila.

Avand in vedere cele expuse, va solicitam sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.