Scrisoarea tulburatoare a unui fan oltean

Il reproducem mai jos:

"Ne-am nascut pe la mijlocul anilor `70, atunci cind, intr-o zi de vara tirzie, Teo Taralunga nu reusea sa il invinga pe portarul UTEI, la Arad. Ne-am nascut odata cu stingul fantastic al lui Oblemenco, odata cu lacrimile unor minunati pletosi intr-un vestiar din Ploiesti, in vara anului 1974. Reusisera sa implineasca visul Olteniei, brutal refuzat de un trisor alb-rosu cu un an inainte.

Pasiunea noastra a prins viata in noaptea aceea de carnaval, mii de inimi ale oltenilor pulsind in ritm de samba pe strazile batrinului oras pina in zori. Iubirea noastra este unica, este fantastica. Este rupta parca din basme, asemenea revenirii lui Oblemenco dupa acel ulcer nenorocit.

Au avut grija sa intretina flacara Minunea Blonda Ilie Balaci, Negoro, Chiose, Silvica, Stefanescu, Pele Donose, Crisan, Cirtu,Vulpea Beldeanu, Irimescu ....

Azi, intilnindu-l pe Beldeanu prin centrul Craiovei, mereu in treningul Stiintei, nu ne putem gindi decit ca nu am visat. Auzindu-l pe Ilie Balaci la televizor, comentind la fel de frumos precum dribla, realizam ca acesti semizei au fost reali, ca Stiinta anilor `80 nu a fost un ciudat vis colectiv al Olteniei. Vazindu-l pe magicianul Cirtu cum crapa plexiglas-uri prin Europa, zimbim. Noi nu-l putem blama, e Sorinaccio al nostru, iar un anume gol cu Betis compenseaza mii de metri patrati de plexiglas.

Aici, unde statuia lui Oblemenco vegheaza mii de olteni care se indreapta spre stadionul care ii poarta numele, aici, unde fiecare prunc are ca mostenire genetica iubirea fata de culorile alb-albastre, niciodata nu se va stinge faclia aprinsa de campioana unei mari iubiri in 1973. Indiferent de divizia in care va juca, echipa va ramine sfinta pentru noi.

Noi, cei care ne impartim anul in tur si retur, noi, cei a caror viata este mai fericita sau mai trista in functie de locul din clasament, noi, cei care am plins de bucurie in `74, `80, `81, `91 si de tristete in 2005, vom fi mereu aceiasi. Copiilor nostri le vom picura in suflet fanatismul si vor iubi la rindul lor Craiova, indiferent de spatiul rezervat la tv echipelor bucurestene.

Daca bugetul unei echipe ar fi direct proportional cu pasiunea fanilor, Mititelu ar juca table cu Abramovici.
Nu puteti lasa Stiinta sa moara! Nu puteti lua oltenilor tot ce au ei mai scump! Craiova este la un pas de tragedie, scriu ziarele... O confirma si ai nostri. Alte sarbatori traite cu inima strinsa la sud.

Scrie aceste rinduri unul dintre sutele de mii care au incremenit in fata televizorului mult timp dupa ce Piturca a terminat conferinta. Universitatea nu inseamna Adrian Mititelu! Nici macar cu Fondul Proprietatea nu are nici o legatura, cu mostenirea Negoestilor cu atit mai putin .

Craiova este lacrima lui Cristi Minculescu pe patul unui spital nemtesc intr-un aprilie 2008, este poezia bardului de la Birca, este oftatul Olteniei la bara lui Crisan, cu Benfica! Universitatea este senzatia aia incredibila pe care o ai cind 30.000 cintam "O iubire alb-albastra" pe vechiul Central.

Lucrurile astea nu pot fi retrogradate, nu se pot pune taxe sau impozite pe ele, nu au nevoie de licenta . Nici macar comisia aceea de la UEFA care vine in martie cu o falca in cer si cu una in pamint nu poate sa ne fure inima.

Pentru ca aici, pe dreptunghiul acesta verde unde a calcat gheata lui Oblemenco, pe bucatica asta de cer acoperita parca ieri de un nor de palarii la un gol care parca nu mai venea al lui Negrila in poarta nemteasca, aici este inima Olteniei.

Daca de bani este nevoie pentru Stiinta noastra, sa-i scoatem din piatra seaca! Sa vindem fintina lui Solomon din Piata Prefecturii, sa oprim numai muzica lui Tudor Gheorghe pe care o reproduce.

Pentru ca, dragi patimasi olteni, in sezonul de suferinta 2005-2006, statuia idolului nostru era parca mai trista ..."

Nota MCP: Pentru ca avem nevoie de valori, ca repere!

In memoria tatalui meu, Predut Dumitru, cel care mi-a transmis si aceste valori!