"In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 si art. 483 din Codul de procedura civila, competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curtilor de apel."
Pentru a pronunta aceasta solutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
"23.Potrivit art. 483alin. (2)din Codul de procedura civila, "nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in (...) cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 500.000 lei inclusiv (...) ".
Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispozitie tranzitorie, care a marit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, in art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesives-a stabilit ca aceasta dispozitie sa se aplice in procesele pornite incepand cu data intrarii in vigoare a legii si pana la 31 decembrie 2018 inclusiv.
24. O prima concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este ca, in conceptia legiuitorului, noul Cod de procedura civila nu a prevazut calea extraordinara de atac a recursului impotriva hotararilor pronuntate in cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 1.000.000 lei.
In prima instanta, competenta de solutionare a unor asemenea litigii a fost partajata intre judecatorii si tribunale, in functie de criteriul valoric, dupa cum rezulta din analiza art. 94 pct. 1lit. k)si art. 95pct. 1din Codul de procedura civila. Astfel, judecatoriile solutioneaza, in prima instanta, cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a caror valoare depaseste acest nivel.
Hotararile astfel pronuntate de catre judecatorii au fost supuse apelului la tribunal si, intrucat noul Cod de procedura civila nu a deschis calea de atac a recursului impotriva deciziilor date de tribunal in apel, nu a fost stabilita nicio norma de competenta care sa determine instanta careia i-ar reveni spre solutionare judecarea recursurilor impotriva deciziilor pronuntate de tribunale in asemenea conditii .
25. Calea de atac a recursului a fost recunoscuta ca efect al pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Decizieinr. 369din 30 mai 2017, prin care s-a constatat ca sintagma "precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsa in art. XVIIIalin. (2)din Legea nr. 2/2013, este neconstitutionala.
26. Se cuvine subliniat ca, ulterior pronuntarii Decizieinr. 369din 30 mai 2017 de catre Curtea Constitutionala, ar fi fost util ca legiuitorul, dand eficienta dispozitiilor art. 147alin. (1)din Constitutie si art. 31alin. (3)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa stabileasca instanta careia urma sa ii revina competenta de a solutiona recursurile declarate impotriva deciziilor pronuntate de tribunale in solutionarea apelurilor promovate impotriva hotararilor judecatoriilor, in cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.
Un atare deziderat nu a fost atins insa, asa incat, in prezent, exista un vid legislativ in ceea ce priveste competenta materiala in solutionarea recursurilor impotriva hotararilor pronuntate in apel in cereri evaluabile in bani cu o valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.
27. In scopul punerii in acord a prevederilor Codului de procedura civila cu Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, la art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, adoptata la 6 iunie 2018 de Camera Deputatilor - camera decizionala (PL-X nr. 346/2018), se prevede modificarea art. 96pct. 3din Codul de procedura civila in sensul stabilirii competentei curtilor de apel de a solutiona recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, iar la art. I pct. 49 se prevede modificarea art. 483alin. (2)-(4)din Codul de procedura civila, in sensul ca "recursul urmareste sa supuna instantei competente examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile" si aceasta cale extraordinara de atac "se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea atacata".
Acest act normativ nu a intrat in vigoare, intrucat prin Decizianr. 454din 4 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate invocata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite si a constatat ca sunt neconstitutionale prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIIIalin. (2)din Legea nr. 2/2013] si pct. 4 (cu referire la art. XVIII1din Legea nr. 2/2013) din legea ce a facut obiectului controlului "a priori".
In considerentele acestei decizii, Curtea Constitutionala a apreciat, intre altele, ca dispozitiile legale criticate omit sa reglementeze competenta de judecata a recursurilor formulate impotriva deciziilor pronuntate dupa 20 iulie 2017, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a Decizieinr. 369din 30 mai 2017 si pana la data intrarii in vigoare a acestei legi (paragraful 67).
28. Asadar, "de lege lata", nu exista nicio norma care sa justifice competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.
29. Analiza care va fi expusa in continuare releva ca textele de lege in vigoare exclud, in realitate, competenta instantei supreme de a judeca aceste recursuri.
Potrivit dispozitiilor art. 97pct. 1din Codul de procedura civila, "Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege".
Asadar, prima teza a acestui text a atribuit instantei supreme competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor curtilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila nu consacra exclusivitatea de competenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor, indiferent de instanta ce a pronuntat hotararea supusa recursului.
Dimpotriva, legea a limitat competenta instantei supreme in solutionarea recursurilor indreptate impotriva altor hotarari decat cele ale curtilor de apel la cazurile de atribuire expresa a competentei. Printre acestea din urma nu se poate identifica o prevedere expresa in sensul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ar judeca si recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunale, in apel.
O asemenea formulare de principiu nu se regaseste in continutul art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila, cum s-a procedat in cazul art. 95 pct. 1 din cod, in cazul competentei tribunalului pentru judecata in prima instanta, ceea ce releva ca legiuitorul a optat pentru o solutie legislativa diferita.
A doua teza a art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila se refera la alte hotarari, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (cu titlu de exemplu, in caz de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale sau de solutionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotarari), in care Inaltei Curti de Casatie si Justitie ii revine competenta de a solutiona recursuri, constituita fie in complet al unei sectii, fie in Completul de 5 Judecatori.
Desigur ca, potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedura civila, "recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar intelesul acestor dispozitii trebuie sa reiasa din decelarea intentiei legiuitorului, care consta doar in explicitarea scopului recursului. De altfel, acelasi scop il urmareste si recursul solutionat de tribunale sau de curti de apel, astfel cum se prevede in art. 483alin. (4)teza finala din Codul de procedura civila, potrivit caruia "dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator".
Nici prevederile art. 483alin. (3)din Codul de procedura civila nu contin o formulare de principiu in sensul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza toate recursurile care nu sunt date in mod expres in competenta altor instante, formulare ce s-ar fi impus daca legiuitorul ar fi intentionat consacrarea instantei supreme ca instanta de drept comun pentru solutionarea recursurilor.
In considerarea argumentelor expuse mai sus, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este instanta de drept comun pentru solutionarea oricarui recurs pentru care nu este prevazuta competenta altei instante, pentru ca o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenta, prin adaugare la lege.
Or, potrivitart. 122din Codul de procedura civila, "reguli noi de competenta pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
30. Este adevarat ca in Tezele prealabile ale proiectului Codului de procedura civila, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.527/2007, s-a aratat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ar fi instanta de recurs de drept comun, indeplinindu-si astfel rolul constitutional de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii la nivel national, iar numai ca exceptie recursul ar fi judecat de instanta ierarhic superioara.
Aceasta viziune pare a fi preluata si in considerentele Decizieinr. 369din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale (paragrafele 26si31).
31. Argumentele de interpretare teleologica referitoare la conceptia noului Cod de procedura civila cu privire la obiectul, scopul recursului si instanta competenta sa solutioneze aceasta cale extraordinara de atac nu sunt aplicabile in cazul cererilor evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie trebuie acceptata premisa conform careia, in linia de gandire la care s-a facut referire in precedent, conceptia noului Cod de procedura civila a fost una unitara, in sensul ca rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, ca instanta de recurs de drept comun, a fost dublat de caracterul de cale extraordinara de atac exercitata esentialmente doar in cazuri exceptionale. Au fost astfel prevazute expres hotararile care pot fi atacate cu recurs si cele care nu pot face obiectul acestei cai de atac, legiuitorul recunoscand faptul ca numai printr-o limitare substantiala a hotararilor ce pot face obiectul recursului s-ar putea realiza in mod practic dezideratul unificarii jurisprudentei prin decizii de speta ale instantei supreme.
Or, in conditiile in care prin Decizianr. 369din 30 mai 2017 a fost largita substantial sfera hotararilor supuse recursului, ratiunea initiala a legii nu mai subzista, fiind rupt echilibrul unei asemenea solutii normative.
32. In ceea ce priveste efectele acestei decizii a Curtii Constitutionale trebuie stabilit daca, din considerentele sale, se desprinde concluzia ca Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.
In jurisprudenta instantei supremes-a statuat, sub aspectul obligativitatii considerentelor deciziei Curtii Constitutionale asupra dezlegarilor pe care urma sa le dea instanta suprema, ca "interpretarea si aplicarea legii constituie atributul exclusiv al instantelor de judecata, iar unificarea jurisprudentei este atributul exclusiv al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, asa cum reiese din prevederile art. 126alin. (1)si(3)din Constitutie" si ca "verificarea pe care Curtea Constitutionala a facut-o (...) nu priveste propriu-zis modul de interpretare si de aplicare a legii, ci numai intelesul sau contrar Constitutiei, intrucat art. 146lit. d)din Constitutie stabileste in competenta Curtii Constitutionale numai atributia de a hotari asupra exceptiilor de neconstitutionalitate, privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti. Altfel spus, Curtea Constitutionala are competenta exclusiva sa verifice daca exceptiile de neconstitutionalitate privitoare la legi si ordonante, ridicate in fata instantelor judecatoresti, sunt intemeiate sau nu". S-a retinut, totodata, ca "Potrivit art. 517alin. (4), art. 521alin. (3)din Codul de procedura civila si art. 11alin. (3)al Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, deciziile Curtii Constitutionale si cele ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materia unificarii jurisprudentei, pe calea pronuntarii unei hotarari prealabile sau a unui recurs in interesul legii, sunt acte jurisdictionale cu forta obligatorie, atat in ceea ce priveste considerentele, cat si dispozitivul, insa aceasta caracteristica se circumscrie doar considerentelor decisive, care fundamenteaza si explica solutia adoptata in limitele atributiilor recunoscute prin legea fundamentala Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale".
Obiectul controlului de constitutionalitate a fost reprezentat doar de dispozitia legala constatata ca fiind contrara Constitutiei, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentala a fost evaluata in contextul absentei accesului la recurs in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv, altele decat litigiile dupa materie, indicate in art. XVIIIalin. (2)din Legea nr. 2/2013.
Curtea Constitutionala a constatat ca prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului legiuitorul nu asigura egalitatea juridica a cetatenilor in accesul la aceasta cale extraordinara de atac, parte componenta a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie (paragraful 29 din decizie).
Din considerentele deciziei mentionate nu rezulta ca accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intra in continutul dreptului la un proces echitabil, include imperativ accesul la un recurs solutionat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca dispozitiile art. 16alin. (1)si art. 21alin. (3)din Constitutie ar fi incalcate in masura in care Inalta Curte de Casatie si Justitie nu solutioneaza recursurile in toate litigiile vizand cereri evaluabile in bani .
In viziunea Curtii Constitutionale, conformitatea cu Constitutia este asigurata prin simpla recunoastere a dreptului la recurs in aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii si nu prin accesul la o anumita instanta.
In absenta unor considerente in sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curtii Constitutionale o statuare asupra incalcarii dreptului la un proces echitabil prin absenta accesului la recurs la instanta suprema, cu atat mai mult cu cat, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut in mod constant ca accesul liber la justitie nu are semnificatia accesului la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac prevazute de lege.
Considerentele referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 126alin. (3)din Constitutie privind rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in unificarea jurisprudentei (paragrafele 30 si 31 din decizie) vizeaza exclusiv "cazul recursurilor ce intra in competenta de solutionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie", ceea ce inseamna ca s-a acceptat premisa ca nu toate recursurile intra "de plano" in competenta de solutionare a instantei supreme.
Asadar, in stabilirea competentei "ratione materiae" de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, nu se poate concluziona ca aceasta competenta revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca efect al Deciziei Curtii Constitutionalenr. 369din 30 mai 2017.
33. Pe de alta parte, nici dispozitiile art. 96pct. 3, nici cele ale art. 483alin. (4)din Codul de procedura civila nu prevad, in mod expres, competenta curtilor de apel in solutionarea recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel - sens in care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.
Cu toate acestea, se impune a fi identificata o instanta competenta pentru solutionarea recursurilor in discutie, dat fiind ca "niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta", astfel cum statueaza art. 5alin. (2)din Codul de procedura civila.
In acest caz, devin incidente prevederile de principiu continute de art. 5alin. (3)din Codul de procedura civila si se impune determinarea instantei competente sa solutioneze recursul prin prisma interpretarii istorice si logice a textelor legale si a principiilor dreptului procesual civil si organizarii judiciare.
Organizarea ierarhica a instantelor judecatoresti, ce rezulta din art. 2alin. (2)din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, siart. 94-97din Codul de procedura civila, presupune ca investirea instantelor de control judiciar sa se faca din treapta in treapta, instantele superioare investite cu solutionarea unei cai de atac de reformare putand infirma solutiile pronuntate de instantele inferioare.
Astfel, examinarea dispozitiilor art. 94-97 din Codul de procedura civila releva organizarea, in sens ierarhic, a instantelor competente sa solutioneze caile de atac.
Lipsa indicarii, in vreuna dintre aceste dispozitii, a instantei competente sa judece recursurile impotriva hotararilor pronuntate in cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, este determinata de conceptia initiala a codului, de a nu recunoaste recursul impotriva unor asemenea hotarari si de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanta competenta sa le judece, ulterior pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Decizieinr. 369din 30 mai 2017.
Mai mult, sintagma "instanta ierarhic superioara" este prezenta in mai multe articole ale Codului de procedura civila - putand fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53alin. (1), art. 64alin. (4), art. 132alin. (4),art. 344, art. 406alin. (6),art. 410, art. 414alin. (1), art. 421alin. (2), art. 437alin. (1),art. 440si art. 1071alin. (1)-, intotdeauna cu scopul de a indica instanta competenta sa solutioneze o cale de atac.
Astfel, in conditiile reglementarii actuale, competenta trebuie atribuita prin aplicarea principiului organizarii judecatoresti in sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se implini dezideratul realizarii de catre instante a controlului judiciar din treapta in treapta, dispozitiile legale relevand ca un atare sistem, in materie procesual civila, nu a fost abandonat prin noul Cod de procedura civila.
Decizia nr. 18/2018 poate fi consultata integrai aici.
Selectie realizata de Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Colaborator ``MCP Cabinet Avocati``