INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Ahmed impotriva Romaniei

In Cauza Ahmed impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 22 iunie 2010,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 34.621/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean irakian, domnul Hamdoon Ahmed Ahmed (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 6 septembrie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna E. Crangariu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 9 octombrie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 A§ 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1962 si locuieste in Irak. Nu exista nicio informatie precisa cu privire la domiciliul actual al reclamantului.
5. Prin Ordonanta din 7 martie 2003, reclamantul a fost declarat persoana indezirabila pentru o durata de 10 ani de catre un procuror al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Intemeindu-se pe Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania (denumita in continuare OUG nr. 194/2002), procurorul a observat ca existau suficiente indicii care aratau ca reclamantul, care se stabilise pe teritoriul Romaniei din anul 1982, comisese fapte de natura sa puna in pericol siguranta statului. In plus, acesta a constatat ca dreptul reclamantului de a se afla pe teritoriul Romaniei incetase la data la care fusese adoptata ordonanta sus-mentionata.
6. La data de 10 martie 2003, Directia pentru Straini l-a informat pe reclamant ca fusese declarat indezirabil si ca trebuia sa paraseasca imediat teritoriul Romaniei.
7. In aceeasi zi, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in temeiul art. 93 din OUG nr. 194/2002, plasarea reclamantului pe o durata de 30 de zile la Centrul de primire, tranzit si gazduire Otopeni (denumit in continuare centrul de tranzit), in vederea indepartarii sale de pe teritoriul Romaniei. Partile relevante ale ordonantei respective prevad urmatoarele:
" Procurorul C.P. al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti (...)
Constata:
Prin Ordonanta din 7 martie 2003, s-a dispus, in baza art. 83 alin. 3 din OUG 194/2002 declararea ca indezirabil a reclamantului pentru motive de siguranta nationala.
Avand in vedere faptul ca la data de 10 martie 2003 cetateanului strain i s-a adus la cunostinta aceasta masura si ca acesta nu poate fi indepartat de pe teritoriul Romaniei, urmeaza sa fie dispusa luarea acestuia in custodie publica (...)."
8. Prin Adresa din data de 10 martie 2003, seful Oficiului National pentru Refugiati a informat Directia pentru Straini despre procedura de acordare a statutului de refugiat politic reclamantului, care era pendinte si care nu permitea indepartarea acestuia de pe teritoriu din cauza dreptului sau de sedere in Romania pana la expirarea unui termen de 15 zile de la pronuntarea unei decizii definitive care sa statueze asupra cererii sale de acordare a statutului de refugiat politic. Oficiul National pentru Refugiati mentiona Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania ca temei legal.

1. Procedura de plasare a reclamantului in centrul de tranzit
9. La data de 10 martie 2003, cu ocazia admiterii reclamantului in centrul de tranzit, acestuia i s-a inmanat regulamentul intern al centrului si ordonanta parchetului din data de 10 martie 2003 si a fost informat despre faptul ca putea face plangere impotriva acestei decizii, fara ca o astfel de plangere sa fie suspensiva de executare. Ordonanta parchetului mentiona ca motiv unic pentru plasarea sa in centru faptul ca a fost declarat persoana indezirabila si ca nu a parasit teritoriul in termenul prevazut de lege.
10. La data de 2 aprilie 2003, Ministerul de Interne a solicitat presedintelui Curtii de Apel Bucuresti prelungirea masurii de plasare a reclamantului in centrul de tranzit, motivand ca autoritatile competente nu fusesera in masura sa execute masura indepartarii de pe teritoriul Romaniei, reclamantul neaflandu-se in posesia unui document de transport valabil.
11. Prin Sentinta din data de 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis aceasta cerere si a prelungit masura plasarii reclamantului pana la data de 8 iulie 2003. Curtea de apel a statuat, pe de o parte, ca Ordonanta din 10 martie 2003 era inca valabila, nefiind desfiintata prin nicio hotarare judecatoreasca, si, pe de alta parte, ca reclamantul nu avea document de calatorie si facea obiectul unei proceduri de acordare a statutului de refugiat. Aceasta hotarare a ramas definitiva la data de 12 februarie 2004, prin respingerea recursului formulat de reclamant impotriva deciziei mentionate mai sus a curtii de apel.
2. Contestarea ordonantei de indepartare de pe teritoriul Romaniei
12. La data de 17 martie 2003, reclamantul a contestat Ordonanta din 7 martie 2003 prin care parchetul il declarase persoana indezirabila si a dispus sa paraseasca teritoriul Romaniei. El arata ca este perfect integrat in societatea romaneasca: locuia in Romania de 21 de ani, unde venise pentru a studia arhitectura; se casatorise cu o femeie de nationalitate romana (de care divortase de curand) si era administratorul unei societati comerciale inregistrate in Romania. De asemenea, el a aratat ca, daca ar fi fost trimis inapoi in tara sa de origine dupa studii, ar fi fost obligat, conform legii irakiene, sa efectueze un stagiu militar obligatoriu; or, el se opunea vehement politicii militare a guvernului irakian, in special a presedintelui de la acea data. Reclamantul s-a declarat consternat de concluzia parchetului conform careia el reprezenta un pericol pentru siguranta nationala a Romaniei si a solicitat instantei sa verifice informatiile ce au stat la baza acestei constatari a parchetului si la baza deciziei prin care era declarat indezirabil, pe care o considera injusta.
13. Prin Sentinta din data de 20 martie 2003, Curtea de Apel Bucuresti i-a respins contestatia. Aceasta a retinut ca masura litigioasa fusese luata de parchet in temeiul OUG nr. 194/2002 si ca datele si informatiile ce au stat la baza deciziei parchetului nu puteau in niciun caz sa fie aduse la cunostinta persoanei declarate indezirabile, avand in vedere caracterul lor de secret de stat, conform OUG nr. 194/2002 si Legii nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, coroborate.
14. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei sentinte, aratand ca prima instanta nu analizase temeinicia contestatiei sale deoarece omisese sa ii solicite parchetului informatiile ce statusera la baza deciziei prin care a fost declarat indezirabil, ceea ce i-ar fi permis sa exercite un control al motivelor pe care s-a intemeiat aceasta decizie. Pe de alta parte, el a aratat ca in fata judecatorilor nu fusese adusa nicio proba in sprijinul tezei parchetului si ca singurul document depus la dosar era Ordonanta parchetului din 7 martie 2003; or, acest document era lapidar si nu continea indicii sau informatii care sa le permita judecatorilor sa verifice daca comisese sau nu fapte de natura sa puna in pericol siguranta statului.
15. Conform afirmatiilor Guvernului, la data de 26 iunie 2003, o noua cerere de prelungire a masurii de luare in custodie a reclamantului a fost admisa prin Sentinta din data de 2 iulie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, dispunandu-se prelungirea acestei masuri pana la data de 8 septembrie 2003. La dosar nu au fost depuse copii ale acestor hotarari judecatoresti.
16. Prin Decizia din data de 1 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul reclamantului, pe care l-a considerat inadmisibil. Aceasta a retinut ca sentinta Curtii de Apel Bucuresti era definitiva si nu putea face obiectul niciunei cai de atac.
3. Demersuri in vederea obtinerii unui titlu de calatorie
17. Din dosar reiese ca, la o data neprecizata, titlul de calatorie al reclamantului nu mai era valabil. La data de 9 aprilie 2003, acesta a primit din partea Ambasadei Irakului la Bucuresti un titlu de calatorie temporar, valabil pana la data de 9 mai 2003. Acest titlu nu a mai fost prelungit de Ambasada Irakului.
18. Autoritatile romane i-au eliberat reclamantului un nou titlu de calatorie valabil pana la data de 25 iulie 2003, prelungit ulterior pana la data de 4 septembrie 2003. Aceleasi autoritati au solicitat Ambasadei Iordanului si Ambasadei Turciei eliberarea unei vize de tranzit, insa au fost refuzate.
4. Procedura avand ca obiect obtinerea statutului de refugiat si indepartarea reclamantului de pe teritoriu
19. Prin Sentinta din 21 aprilie 2003, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a respins plangerea formulata de reclamant impotriva unei decizii a Oficiului National pentru Refugiati, prin care acestuia i s-a refuzat statutul de persoana refugiata pe teritoriul Romaniei. Instanta a statuat ca simplul refuz al reclamantului de a se inrola in armata irakiana din cauza ca se considera o persoana pacifista si ca nu era de acord cu politica militara irakiana nu era un motiv suficient pentru a i se acorda statutul de refugiat. Aceasta sentinta a ramas definitiva dupa ce a fost confirmata in recurs prin Decizia din data de 10 octombrie 2003 a Tribunalului Bucuresti.
20. Reclamantul a parasit teritoriul Romaniei la data de 26 septembrie 2003. Conform informatiilor furnizate de avocata sa, el se afla in prezent in Irak, unde are "o situatie dramatica". Nu a mai fost oferita nicio alta precizare pentru a sustine aceasta afirmatie.
II. Dreptul si practica interna pertinente
A. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor din Romania (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002)
21. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 81

"(1) Aducerea la cunostinta strainului a dispozitiei de parasire a teritoriului Romaniei se realizeaza de catre Autoritatea pentru straini ori de formatiunile sale teritoriale.
(2) Dispozitia de parasire a teritoriului se redacteaza in doua exemplare, in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala.
(3) Atunci cand strainul este prezent, un exemplar al dispozitiei de parasire a teritoriului se inmaneaza acestuia, sub semnatura (...)
(4) Daca strainul nu este prezent, comunicarea se realizeaza astfel:
a) prin posta, cu confirmare de primire, la adresa la care strainul a declarat ca locuieste;
b) prin afisare la sediul Autoritatii pentru straini si al formatiunii teritoriale, in cazul in care nu se cunoaste adresa la care locuieste strainul."

ARTICOLUL 83

"(1) Declararea ca indezirabil constituie o masura administrativa de autoritate, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea Autoritatii pentru straini sau a altor institutii cu competente in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale care detin date sau indicii temeinice in sensul celor prevazute la alin. (1).
(3) Procurorul se pronunta, prin ordonanta motivata, in termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate in conditiile alin. (2) si, in cazul aprobarii acesteia, transmite ordonanta de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru straini pentru a fi pusa in executare. Atunci cand declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranta nationala, in continutul ordonantei nu vor fi mentionate motivele care stau la baza acestei decizii.
(4) Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept de la data emiterii ordonantei de declarare ca indezirabil.
(5) Perioada pentru care un strain poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani (...)"

ARTICOLUL 84

"(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil se aduce la cunostinta strainului de catre Autoritatea pentru straini, in conditiile prevazute la art. 81.
(2) Comunicarea datelor si informatiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai in conditiile stabilite si catre destinatarii in mod expres prevazuti de actele normative care reglementeaza regimul activitatilor referitoare la siguranta nationala si protejarea informatiilor clasificate. Asemenea date si informatii nu pot fi, sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil."

ARTICOLUL 85

"(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil poate fi atacata de strainul impotriva caruia a fost dispusa, in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti (...) Hotararea este definitiva si irevocabila.
(2) Exercitarea caii de atac prevazute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonantei de declarare ca indezirabil a strainului (...)"

ARTICOLUL 93
Luarea in custodie publica a strainilor

"(1) Luarea in custodie publica este o masura de restrangere a libertatii de miscare dispusa de magistrat impotriva strainului care nu a putut fi returnat in termenul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta, precum si impotriva strainului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanta a dispus expulzarea (...)
(4) Luarea in custodie publica a strainilor declarati indezirabili se dispune de catre procurorul care a dispus masura declararii ca indezirabil, prin ordonanta prevazuta la art. 83 alin. (3) (...)
(6) Perioada maxima de luare in custodie publica a strainilor impotriva carora s-a dispus masura returnarii nu poate depasi 6 luni (...)
(8) Strainii impotriva carora s-a dispus masura returnarii pot depune (...) plangere impotriva masurii luarii in custodie publica, dispusa de procuror in conditiile prevazute de alin. (2), la Curtea de Apel Bucuresti, care este obligata sa o rezolve in termen de 3 zile de la data primirii. Introducerea plangerii nu suspenda executarea masurii luarii in custodie publica (...)"

ARTICOLUL 95
Drepturile si obligatiile strainilor cazati in centre

"(3) Strainii cazati in centre au dreptul de a fi informati imediat dupa aducerea lor in aceste locuri, in limba in care vorbesc sau intr-o limba inteleasa, despre motivele principale care au condus la luarea masurii, drepturile si obligatiile pe care le au in timpul sederii in aceste centre. Motivul luarii in custodie publica, precum si drepturile si obligatiile strainilor cazati in centre le vor fi comunicate in scris de catre persoanele desemnate sa conduca aceste centre."
B. Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003 a Curtii Constitutionale
22. Intr-o cauza similara cu cea a reclamantului, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra compatibilitatii art. 84 A§ 2 din OUG nr. 194/2002 cu principiile constitutionale ale nediscriminarii, dreptului de acces la o instanta si dreptului la un proces echitabil. Exceptia de neconstitutionalitate fusese ridicata de un strain in cadrul contestatiei impotriva ordonantei parchetului prin care fusese declarat indezirabil pe motivul ca "existau informatii suficiente si intemeiate conform carora desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala".
23. Curtea Constitutionala a considerat ca articolul sus-mentionat era conform cu Constitutia si cu Conventia, din urmatoarele motive:
" Situatia strainilor declarati indezirabili in scopul apararii sigurantei nationale si protejarii informatiilor clasificate este diferita de cea a celorlalti straini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabileasca drepturi diferite pentru aceste doua categorii de cetateni straini, fara ca aceasta sa incalce principiul egalitatii. Diferenta reala ce rezulta din aceste doua situatii justifica existenta unor reguli distincte.
Totodata Curtea constata ca interdictia stabilita de legiuitor pentru cetatenii straini declarati indezirabili, de a nu li se aduce la cunostinta datele si informatiile pe baza carora s-a luat o astfel de decizie, este in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 31 alin. 3, potrivit carora A«Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationalaA».
Dispozitiile art. 84 alin. 2 din ordonanta de urgenta a Guvernului nu incalca principiul accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, deoarece, conform art. 85 alin. 1 [din ordonanta sus-mentionata], impotriva masurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisa calea actiunii in justitie (...)
Curtea nu poate retine nici [critica] referitoare la independenta judecatorilor, deoarece acestia trebuie sa respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranta nationala a Romaniei. Instanta urmeaza sa solutioneze contestatia in conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002, verificand legalitatea si temeinicia ordonantei in conditiile si in limitele acesteia.
Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 6 pct. 1), (...) Curtea retine ca textul legal criticat nu opreste partile interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotararea din 5 octombrie 2000, pronuntata in Cauza Maaouia contra Frantei) ca A«deciziile privind intrarea, sederea si expulzarea strainilor nu privesc drepturile si obligatiile civile ale reclamantului si nici acuzatii de natura penala, in sensul art. 6 pct. 1 din Conventie.A»"
C. Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000)
24. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 13


"Pana la solutionarea cererii sale prin hotarare definitiva si irevocabila strainul care solicita acordarea statutului de refugiat are urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de sedere in Romania, pana la expirarea unui termen de 15 zile de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii pronuntate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu exceptia cererilor respinse ca evident nefondate in urma solutionarii acestora in cadrul procedurilor accelerate; (...)".
IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 A§ 1 din Conventie
25. Reclamantul se plange de faptul ca a fost luat in custodie publica, in vederea inlaturarii sale de pe teritoriu, in centrul de tranzit al aeroportului, unde a fost privat in mod ilegal de libertate. El invoca art. 5 A§ 1 din Conventie, care, in partea relevanta, prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
(...)
f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane (...) impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare."
26. Guvernul arata ca reclamantul nu a epuizat caile de atac interne, avand in vedere posibilitatea pe care i-o oferea dreptul intern de a contesta masura de indepartare de pe teritoriu din data de 10 martie 2003. In acest sens, Guvernul a depus la dosar copiile a 5 hotarari judecatoresti in sprijinul argumentului sau. Pe de alta parte, acesta nu contesta ca luarea in custodie publica a reclamantului in centrul de tranzit a insemnat o privare de libertate, insa afirma ca aceasta privare tinea de situatiile prevazute limitativ la art. 5 din Conventie. Conform afirmatiilor Guvernului, privarea de libertate era prevazuta de lege, si anume de OUG nr. 194/2002, si nu era o masura arbitrara deoarece a fost luata de autoritatile statului pentru a lupta impotriva migratiei ilegale. In fine, acesta adauga ca prelungirea masurii de luare in custodie publica in centrul de tranzit a fost justificata de lipsa unui titlu de calatorie si a unei vize pentru a realiza expulzarea sa.
27. Reclamantul afirma ca a contestat, fara succes, Ordonanta din 7 martie 2003, care prevedea si luarea sa in custodie publica in centrul special. Autoritatile au refuzat sa ii aduca la cunostinta informatiile care se aflau la baza deciziei parchetului, fiind vorba de informatii cu caracter de secret de stat. Conform afirmatiilor sale, calea de atac invocata de Guvernul parat nu este eficienta. El adauga ca durata luarii sale in custodie publica in centrul de tranzit a fost excesiva si ca motivele luarii sale in custodie, care i-au ramas necunoscute, nu justifica o astfel de restrictie a libertatii.
28. Curtea reaminteste ca art. 5 A§ 1 din Conventie prevede lista exhaustiva a situatiilor in care indivizii pot fi privati de libertate in mod legal, intelegandu-se bineinteles ca acestor situatii trebuie sa li se dea o interpretare restrictiva, avand in vedere ca este vorba de exceptii de la o garantie fundamentala a libertatii individuale (Quinn impotriva Frantei, Hotararea din 22 martie 1995, seria A nr. 311, p. 17, A§ 42).
29. In speta, nimeni nu contesta faptul ca timp de mai mult de 6 luni reclamantul a fost detinut in asteptarea unei expulzari, in sensul art. 5 A§ 1 f) din Conventie. Aceasta prevedere impune doar ca "o procedura de expulzare [sa fie] in curs"; prin urmare, nu este cazul sa se verifice daca decizia de expulzare initiala se justifica sau nu din perspectiva legislatiei interne sau a Conventiei. In acest sens, art. 5 A§ 1 f) din Conventie nu prevede aceeasi protectie ca si art. 5 A§ 1 c) din Conventie (Chahal impotriva Regatului Unit, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1862-1863, A§ 112; Mohd impotriva Greciei, nr. 11.919/03, A§ 19, 27 aprilie 2006; Kaya, sus-mentionata, A§ 17).
30. Termenii "legala" si "conform legii" ce figureaza in art. 5 A§ 1 din Conventie fac trimitere in principal la legislatia nationala si consfintesc obligatia de a respecta normele de fond si de procedura ale acesteia. Pe langa aceasta, Conventia prevede conformitatea oricarei privari de libertate cu scopul art. 5: protejarea individului impotriva arbitrarului (a se vedea, printre multe altele, Dougoz impotriva Greciei, nr. 40.907/98, A§ 54, CEDO 2001-II; Mohd, mentionata mai sus, A§ 20).
31. In speta, art. 93 din OUG nr. 194/2002 prevedea ca, pana la punerea in executare a masurii de indepartare, strainii declarati indezirabili sa fie gazduiti in centre special amenajate in vederea expulzarii lor, pentru o perioada ce nu poate depasi 6 luni. Curtea poate accepta ca masura respectiva avea un temei in dreptul intern. Ramane de stabilit daca dreptul intern respecta cerintele de accesibilitate si de previzibilitate necesare pentru a-l proteja pe cel in cauza de o privare arbitrara de libertate.
32. In ceea ce priveste accesibilitatea, legea mentionata mai sus a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Prin urmare, acest text respecta criteriul accesibilitatii.
33. In ceea ce priveste previzibilitatea, Curtea reaminteste ca, desigur, in contextul special al masurilor ce tin de siguranta nationala, cerinta de previzibilitate nu poate fi aceeasi ca in alte domenii (Leander impotriva Suediei, 26 martie 1987, A§ 51, seria A nr. 116, si Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, A§ 121, 20 iunie 2002). Totusi, nicio persoana ce face obiectul unei masuri bazate pe motive de siguranta nationala nu trebuie sa fie lipsita de garantiile impotriva arbitrarului. Astfel, dreptul intern trebuie sa ofere o protectie impotriva incalcarilor arbitrare de catre puterea publica ale drepturilor garantate prin Conventie. Intr-adevar, existenta unor garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor, printre care un loc special il ocupa garantia procedurilor de control eficient de catre puterea judiciara, este cu atat mai necesara cu cat, sub pretextul apararii democratiei, astfel de masuri risca sa o submineze, ba chiar sa o distruga (a se vedea, mutatis mutandis, Rotaru impotriva Romaniei [MC], nr. 28.341/95, A§A§ 55 si 59, CEDO 2000-V).
34. In cauza, privarea de libertate a reclamantului a fost prelungita intrucat fusese declarat indezirabil si reprezenta, in opinia autoritatilor, un pericol pentru siguranta nationala (paragrafele 15 si 16 de mai sus). Insa, asa cum rezulta din dosar, impotriva reclamantului nu a fost inceputa urmarirea penala pentru ca ar fi participat la comiterea vreunei infractiuni in Romania sau intr-o alta tara. Este suficient sa se constate ca, in afara motivului general mentionat mai sus, autoritatile, referindu-se in special la OUG nr. 194/2002, nu i-au oferit reclamantului nicio precizare cu privire la faptele ce ii erau imputate si care se aflau la baza privarii sale de libertate.
35. In ceea ce priveste obligatia autoritatilor de a comunica motivele aflate la baza luarii in custodie publica a strainilor aflati in centrele de tranzit, daca art. 84 alin. (2) din OUG nr. 194/2002 interzicea o astfel de comunicare, art. 95 din aceeasi ordonanta, ce reglementeaza drepturile persoanelor astfel detinute, contine obligatia ca autoritatile sa ii informeze pe strainii plasati in aceste centre despre motivele acestei masuri (conform A§ 21 de mai sus).
36. In cauza, desi reclamantului i s-a facut o comunicare in ziua plasarii sale in centru, aceasta cuprindea trimiterile referitoare la Ordonanta initiala din 7 martie 2003, care il declara pe reclamant persoana indezirabila pe teritoriul Romaniei, fara nicio referire la faptele imputate (conform A§ 8 de mai sus). Or, reclamantul contestase, fara succes, Ordonanta din 7 martie 2003, invocand aceleasi motive (conform A§A§ 12-14 de mai sus).
37. Curtea este de parere ca o a doua contestatie avand ca obiect aceleasi motive formale ca si cele invocate in Ordonanta initiala din 7 martie 2003, respinsa de instantele interne din cauza caracterului secret al informatiilor, era sortita esecului si, prin urmare, nu constituia in speta o cale de atac efectiva, susceptibila sa remedieze situatia denuntata. In acest sens, hotararile interne prezentate de Guvern nu sunt de natura sa confirme existenta unei jurisprudente bine stabilite asupra eficientei acestor cai de atac.
38. Deoarece reclamantul nu s-a bucurat nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata instantelor nationale de gradul minim de protectie impotriva riscului de arbitrar al autoritatilor, Curtea apreciaza ca nici cu ocazia prelungirilor succesive privarea sa de libertate nu avea un temei legal suficient in dreptul intern, in masura in care ea nu era prevazuta de "o lege" care sa corespunda cerintelor Conventiei. La aceasta se adauga si termenul de mai mult de 6 luni in care reclamantul a fost detinut in centrul de tranzit, contrar legislatiei interne in vigoare la data evenimentelor, in special alin. (6) al art. 93 din OUG nr. 194/2002.
39. In ceea ce priveste dificultatile, invocate de Guvernul roman, referitoare la eliberarea unui nou titlu de calatorie pe numele reclamantului, Curtea retine ca aceasta situatie, in circumstantele spetei, nu ii poate fi imputabila reclamantului si nu poate justifica, avand in vedere concluzia prevazuta in A§ 38 de mai sus, plasarea sa timp de mai mult de 6 luni in centrul de tranzit.
40. In lumina celor de mai sus, Curtea constata ca privarea de libertate neintrerupta a reclamantului timp de mai mult de 6 luni nu corespundea cerintelor art. 5 A§ 1 din Conventie.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 7
41. Reclamantul se plange in esenta de faptul ca parchetul nu a comunicat nici avocatului sau, nici instantelor sesizate cu contestatia sa impotriva ordonantei prin care se dispunea ca acesta sa paraseasca teritoriul Romaniei motivele care au justificat opinia acestuia conform careia el reprezenta un pericol pentru siguranta nationala. Art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie prevede urmatoarele:
"1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii si el trebuie sa poata:
a) sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;
b) sa ceara examinarea cazului sau; si
c) sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.
2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragraful 1a), b) si c) al acestui articol, atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala."
A. Asupra admisibilitatii
42. Guvernul contesta aplicabilitatea in speta a art. 1 din Protocolul nr. 7 si arata ca reclamantul nu detinea un titlu de sedere valabil pe teritoriul Romaniei.
43. Reclamantul se opune argumentului Guvernului si invoca procedura acordarii statutului de refugiat in Romania, aflata pe rol, care ii conferea, in temeiul art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, un drept de sedere pe teritoriul Romaniei timp de 15 zile de la pronuntarea unei decizii definitive ce statueaza asupra cererii sale de acordare a acestui statut.
44. Curtea constata de la inceput ca, in caz de expulzare, in afara de protectia ce le este oferita in special prin art. 3 si 8 din Conventie coroborate cu art. 13, strainii beneficiaza de garantiile specifice prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, A§ 132, 20 iunie 2002).
45. Pe de alta parte, garantiile sus-mentionate nu se aplica decat in cazul strainului aflat in mod legal pe teritoriul unui stat ce a ratificat acest protocol [conform Sejdovic si Sulejmanovic impotriva Italiei (dec.), nr. 57.575/00, 14 martie 2002].
46. In speta, reclamantul a facut obiectul mai multor proceduri interne si, in temeiul uneia dintre aceste proceduri, el a obtinut un drept de sedere pe teritoriul Romaniei (conform A§ 24 de mai sus). In aceste circumstante, Curtea considera ca reclamantul locuia in mod legal pe teritoriul Romaniei. Prin urmare, exceptia Guvernului trebuie respinsa.
47. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
48. Guvernul afirma ca expulzarea reclamantului a avut loc numai dupa respingerea contestatiei reclamantului impotriva Ordonantei din 7 martie 2003. Acesta mai adauga ca, in fata Curtii de Apel Bucuresti, cu ocazia judecarii contestatiei sale, reclamantul a beneficiat de garantiile de ordin procedural, fiind in plus reprezentat de un avocat.
49. Reclamantul contesta argumentul Guvernului si invoca necomunicarea motivelor ce au stat la baza Ordonantei din 7 martie 2003 si nerespectarea garantiilor procedurale.
50. In speta, Curtea observa ca reclamantul locuia in mod legal pe teritoriul Romaniei in momentul expulzarii. Prin urmare, desi a fost expulzat din motive de siguranta nationala, situatie prevazuta de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 7, el avea dreptul sa se prevaleze de garantiile enuntate in paragraful 1 (a se vedea raportul explicativ ce insoteste Protocolul nr. 7).
51. Curtea constata ca prima garantie acordata persoanelor vizate de acest articol prevede ca acestea nu pot fi expulzate decat "in executarea unei decizii adoptate conform legii".
52. Deoarece cuvantul "lege" desemneaza legea nationala, trimiterea la aceasta se refera, dupa exemplul tuturor prevederilor Conventiei, nu numai la existenta unei baze in dreptul intern, ci are legatura si cu calitatea legii: el impune accesibilitatea si previzibilitatea acesteia, precum si o anumita protectie impotriva incalcarilor arbitrare de catre puterea publica ale drepturilor garantate prin Conventie.
53. Curtea observa ca in cauzele Kaya impotriva Romaniei (nr. 33.970/05, A§ 59, 12 octombrie 2006) si Lupsa impotriva Romaniei (nr. 10.337/04, A§ 59, 8 iunie 2006) a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie, deoarece autoritatile nu le dadusera reclamantilor nici cel mai mic indiciu cu privire la faptele ce le erau imputate, iar, pe de alta parte, parchetul nu le comunicase ordonantele date impotriva lor in timp util. In speta, printr-o ordonanta a parchetului, reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, interzis in teritoriu si expulzat pe motivul ca Serviciul Roman de Informatii detinea "informatii suficiente si serioase conform carora el desfasura activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala". Spre deosebire de cele doua cauze mentionate mai sus, reclamantul a primit o copie a ordonantei parchetului in ziua plasarii sale in centrul de tranzit. Cu toate acestea, ca in cele doua cauze mentionate mai sus, Curtea observa lipsa unei trimiteri la faptele imputate in comunicarea facuta reclamantului, aceasta avand un caracter pur formal (conform A§ 8 de mai sus).
54. In lipsa oricarui indiciu privitor la faptele imputate reclamantului, Curtea observa ca situatia din speta este similara cu cea a reclamantilor din cauzele Lupsa si Kaya, mentionate mai sus. In aceste doua cauze, Curtea mai constatase si ca temeiul legal al expulzarii reclamantilor nu oferea garantiile minimale impotriva arbitrarului autoritatilor (conform Lupsa, precitata, A§ 56, Kaya, precitata, A§ 56).
55. In speta, Curtea reitereaza constatarea in materie de previzibilitate a legislatiei interne (conform A§ 38 de mai sus) si conchide ca reclamantul nu a avut posibilitatea sa isi exercite drepturile prevazute la paragraful 1 al art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie.
56. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7.
III. Pretinsa incalcare a art. 5 A§A§ 2 si 4 din Conventie
57. Invocand art. 5 A§ 2 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca nu a fost informat, in cel mai scurt timp, despre motivele plasarii sale in centrul special. Invocand in esenta art. 5 A§ 4 din Conventie, el se plange de imposibilitatea de a formula un recurs impotriva masurii de plasare in centrul special, din cauza necomunicarii motivelor acestei masuri.
58. Avand in vedere concluziile sale prevazute in paragrafele 35-39 de mai sus, Curtea apreciaza ca nu este cazul sa statueze asupra admisibilitatii si temeiniciei acestor capete de cerere (a se vedea, mutatis mutandis si, printre altele, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, A§ 25, CEDO 1999-I, Zangha”śAĽ impotriva Italiei, 19 februarie 1991, A§ 23, seria A nr. 194-C, Biserica Catolica din Chania impotriva Greciei, 16 decembrie 1997, A§ 50, Culegere 1997-VIII si Denes si altii impotriva Romaniei, nr. 25.862/03, A§ 59, 3 martie 2009).
IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari
59. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere formulate de reclamant in cererea sa, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa fie sesizata cu sustinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de articolele Conventiei, drept care trebuie respinse ca vadit neintemeiate, in conformitate cu art. 35 din Conventie.
V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
60. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
61. Reclamantul solicita suma de 25.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care sustine ca l-a suferit din cauza plasarii sale in centrul special si a indepartarii sale din teritoriu. De asemenea, acesta mentioneaza situatia dificila in care se afla de la indepartarea sa din teritoriu, fiind obligat sa isi vanda bunurile detinute in Romania, sa asiste la falimentul societatii sale, sa isi stabileasca resedinta intr-o alta tara si sa lucreze ca muncitor pentru a-si intretine familia.
62. Guvernul se opune cererii formulate de reclamant si afirma ca pentru prejudiciul invocat nu se prezinta niciun document justificativ. Guvernul considera ca o parte din aceste prejudicii sunt de ordin material si ca nu au nicio legatura de cauzalitate cu incalcarile invocate. In subsidiar, Guvernul considera ca cererea reclamantului este excesiva si ca o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui o reparatie suficienta a prejudiciului moral pretins.
63. Curtea constata ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile stabilite si prejudiciul material pretins. Totusi, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza incalcarilor constatate. Tinand seama de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, aceasta hotaraste sa ii acorde reclamantului suma de 8.000 EUR in acest sens.
B. Cheltuieli de judecata
64. Reclamantul nu solicita nicio suma drept cheltuieli de judecata.
C. Dobanzi moratorii
65. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 5 A§ 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 5 A§ 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie;
4. hotaraste ca nu este cazul sa analizeze capetele de cerere intemeiate pe art. 5 A§A§ 2 si 4 din Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 A§ 2 din Conventie, 8.000 EUR (opt mii euro) pentru daune morale;
b) ca suma in discutie sa fie convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata ca impozit;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 13 iulie 2010, in temeiul art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.



Josep Casadevall, presedinte Santiago Quesada,grefier