INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Bartos impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 20 iulie 2006,
definitiva la 20 octombrie 2006,

in Cauza Bartos impotriva Romaniei
(Cererea nr. 12.050/02)

In Cauza Bartos impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: domnii Bostjan M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, Corneliu Birsan, doamna A. Gyulumyan si domnii Egbert Myjer si David Thor Bjorgvinsson, judecatori, si Vincent Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 20 iulie 2006,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 12.050/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Doina Elena Bartos (reclamanta), a sesizat Curtea la 11 ianuarie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenta judiciara, a fost reprezentata de domnul Dan Sergiu Oprea, avocat in Brasov. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna R. Rizoiu, apoi de doamna B. Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta s-a plans de incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice, precum si de incalcarea dreptului la respectarea bunurilor, din cauza anularii unei hotarari definitive ca urmare a introducerii unui recurs in anulare de catre procurorul general.
4. La 11 martie 2005, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice Guvernului plangerea. Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 A§ 3 din Conventie, acesta a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul sa fie examinate impreuna.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamanta s-a nascut in anul 1937 si locuieste la Budapesta.
6. Ca urmare a stabilirii reclamantei in strainatate in anul 1989, statul a intrat in posesia unui bun imobil, compus dintr-o casa si din terenul aferent, care apartinea reclamantei.
7. In anul 1992, reclamanta a introdus la Judecatoria Brasov o actiune in revendicarea bunului sus-mentionat. Printr-o sentinta din data de 14 aprilie 1993, actiunea a fost admisa. Aceasta hotarare a devenit definitiva la 20 aprilie 1994.
8. Printr-o sentinta din 4 octombrie 1994, Judecatoria Brasov a hotarat ca sotii L., chiriasii care ocupau imobilul din anul 1989 in baza unui contract de inchiriere incheiat cu statul, trebuie sa incheie un nou contract de inchiriere cu reclamanta.
9. La 9 mai 1995, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare introdus de procurorul general impotriva Sentintei din data de 14 aprilie 1993.
10. Printr-un contract incheiat la 11 octombrie 1996 cu statul, sotii L. au cumparat imobilul. Totusi, actiunea reclamantei in anularea acestui contract a fost admisa printr-o sentinta din 6 martie 1997 a Judecatoriei Brasov. Aceasta sentinta a devenit definitiva la 7 decembrie 1998 ca urmare a respingerii recursului formulat de sotii L.
11. Intre timp, printr-o sentinta din 27 iunie 1995, Judecatoria Brasov a admis o noua actiune in revendicare introdusa de reclamanta impotriva statului. Aceasta hotarare a fost confirmata printr-o decizie definitiva din 9 octombrie 1998 a Curtii de Apel Brasov.
12. La 15 noiembrie 1999, reclamanta a initiat o procedura in vederea evacuarii sotilor L., la a carei finalizare, la 31 martie 2000, ea a reintrat in posesia imobilului.
13. Printr-o actiune introdusa la 2 august 1999 la Judecatoria Brasov, sotii L. au solicitat obligarea reclamantei la restituirea catre ei a costului lucrarilor pe care le-au efectuat in casa.
14. Reclamanta a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat daune si dobanzile aferente pentru degradarea imobilului, cat si chiriile pe care sotii L. ar fi trebuit sa i le plateasca, in opinia sa, incepand cu 1 iunie 1994.
15. Printr-o sentinta din 27 octombrie 2000, bazandu-se pe concluziile a doua expertize tehnice si pe constatarile personale ale judecatorului facute cu ocazia unei cercetari la fata locului, instanta a respins atat actiunea principala, cat si cererea reconventionala. Judecatorul a estimat ca fostii chiriasi nu aveau dreptul la restituirea costului lucrarilor efectuate, deoarece acestea au fost efectuate fara autorizatiile prevazute de lege. In ceea ce priveste solicitarea reclamantei, instanta a stabilit ca lucrarile in cauza nu reprezentau degradari ale imobilului si ca sotii L. nu puteau fi obligati la plata chiriilor, in conditiile in care reclamanta nu fusese parte in contractul de inchiriere incheiat.
16. Ca urmare a apelului reclamantei, printr-o decizie din 24 iunie 2001, Tribunalul Brasov a stabilit ca lucrarile efectuate nu erau utile si nici de natura sa creasca valoarea imobilului si ca, dimpotriva, acestea au adus daune imobilului.
17. Luand in considerare Sentinta din 4 octombrie 1994 a Judecatoriei Brasov, care obligase sotii L. sa incheie un contract de inchiriere cu reclamanta, precum si faptul ca, in acelasi timp, contractul de vanzare-cumparare cu privire la imobil fusese anulat, Tribunalul a stabilit ca ei trebuie sa plateasca reclamantei cuantumul chiriilor pentru perioada cuprinsa intre 1 iunie 1994 si 15 noiembrie 1999.
18. Tribunalul i-a obligat, de asemenea, la plata unei despagubiri pentru reabilitarea imobilului, precum si la restituirea costurilor si cheltuielilor judiciare, suma totala ridicandu-se la 84.741.747 ROL.
19. Ca urmare a recursului formulat de sotii L., aceasta solutie a fost mentinuta printr-o decizie definitiva din 24 septembrie 2001 a Curtii de Apel Brasov.
20. In cursul lunii noiembrie 2001, reclamanta a vandut imobilul unui tert.
21. La sfarsitul lunii martie 2002, sotii L. au platit reclamantei suma stabilita de Tribunalul Brasov.
22. La o data neprecizata, ca urmare a solicitarii sotilor L., procurorul general a introdus la Curtea Suprema de Justitie un recurs in anulare impotriva sentintei Judecatoriei si a celor doua decizii pronuntate de Tribunal si de Curtea de Apel.
23. El a aratat ca, in procesul de interpretare a documentelor aflate la dosar si a legislatiei interne, instantele au comis grave erori de drept, ceea ce a determinat solutionarea gresita a litigiului. El a argumentat ca lucrarile efectuate de sotii L. au fost necesare si utile si au dus la cresterea valorii imobilului. In ceea ce priveste plata chiriilor, procurorul general a considerat ca, in absenta unui contract de inchiriere, acestea nu erau datorate.
24. Invocand principiul autoritatii de lucru judecat a Deciziei din 24 septembrie 2001, reclamanta a solicitat respingerea recursului in anulare.
25. Printr-o decizie din 19 noiembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a admis argumentele procurorului general si a casat deciziile contestate.
26. Pe fond, Curtea Suprema de Justitie a admis actiunea sotilor L. si a obligat reclamanta sa le plateasca daune reprezentand costul lucrarilor in cuantum de 92.158.026 ROL.
27. La 7 noiembrie 2005, la cererea sotilor L., care solicitau plata sumei sus-mentionate, un executor judecatoresc a inceput executarea silita asupra bunurilor reclamantei. Aceasta a introdus in fata Judecatoriei Brasov o contestatie la executare care inca nu a fost solutionata.
II. Dreptul intern relevant
28. La momentul faptelor, articolele pertinente din Codul de procedura civila prevedeau:

ARTICOLUL 330

"Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica."

ARTICOLUL 330¹

"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."
29. Articolele 330 si 3301 din Codul de procedura civila au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003.

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 A§ 1 din Conventie
30. Reclamanta sustine ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a hotararilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Astfel, ea se plange de incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie, care, in partea relevanta, dispune dupa cum urmeaza:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...), de catre o instanta independenta si impartiala, (...), care va hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)".
A. Cu privire la admisibilitate
31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
32. Guvernul face trimitere la Cauza Brumarescu, in care Curtea a concluzionat asupra unei incalcari a art. 6 A§ 1 din Conventie ca urmare a repunerii in discutie a unei hotarari definitive in urma introducerii unui recurs in anulare de catre procurorul general, care dispunea in acest sens de o putere discretionara (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, alin. 62, CEDO 1999-VII).
33. Totusi, Guvernul subliniaza ca in prezenta cauza, spre deosebire de cauza citata mai sus, recursul in anulare a fost introdus in termenul legal de un an de la data ultimei hotarari contestate si ca el nu a fost expresia puterii discretionare a procurorului general.
34. Guvernul considera ca, prin respingerea cererii de restituire a costului lucrarilor efectuate de sotii L. si obligarea acestora la plata catre reclamanta a chiriilor, Tribunalul si Curtea de Apel au comis o grava eroare in aprecierea faptelor si aplicarea dreptului, in conditiile in care lucrarile respective au dus la cresterea valorii imobilului si niciun contract de inchiriere nu a fost incheiat cu reclamanta.
35. In consecinta, Guvernul apreciaza ca introducerea unui recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie era singura posibilitate pentru a restabili ordinea juridica afectata de erorile instantelor sus-mentionate.
36. Reclamanta contesta argumentele Guvernului si insista asupra faptului ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Ea adauga ca, prin admiterea recursului in anulare, Curtea Suprema de Justitie a dat in acelasi timp dovada de lipsa de independenta si impartialitate.
37. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 A§ 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor-parti.
38. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care implica, printre altele, ca solutia stabilita in mod definitiv de catre instante cu privire la un litigiu sa nu mai poata fi repusa in discutie (Brumarescu, citata mai sus, A§ 61). In temeiul acestui principiu, nicio parte nu poate solicita revizuirea unei decizii definitive si executorii doar pentru a obtine o noua analiza a cauzei si o noua hotarare in privinta sa (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, A§ 52, CEDO 2003-IX).
39. In cauza de fata, avand in vedere sustinerile Guvernului in sensul ca deciziile din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 erau rezultatul unei erori in aprecierea faptelor si aplicarea dreptului, Curtea reaminteste ca simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere cu privire la un subiect nu este un motiv suficient pentru a determina rejudecarea unei cauze (Riabykh, citata mai sus, A§ 52).
40. In ceea ce priveste termenul pentru introducerea recursului in anulare, chiar daca in prezenta cauza, spre deosebire de situatia din Cauza Brumarescu, citata mai sus, in care procurorul general nu trebuia sa respecte niciun termen, exercitarea acestei cai extraordinare de recurs a avut loc in termenul legal prevazut de art. 3301 din Codul de procedura civila, Curtea considera ca aceasta diferenta nu este de natura sa determine o solutie diferita fata de cea din Cauza Brumarescu (a se vedea, de asemenea, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group - S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, A§ 36, 1 decembrie 2005).
41. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca anularea deciziilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001 a incalcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei.
42. In consecinta, a fost incalcat art. 6 A§ 1 din Conventie.
43. Avand in vedere concluziile anterioare, Curtea considera ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere al reclamantei referitor la pretinsa lipsa de independenta si impartialitate a Curtii Supreme de Justitie, acest capat de cerere constituind doar un aspect particular al dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 A§ 1 din Conventie, care a fost deja examinat de catre Curte.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
44. Reclamanta se plange ca Hotararea din 19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect incalcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, asa cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1, care este redactat dupa cum urmeaza:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Cu privire la admisibilitate
45. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate.
B. Cu privire la fond
46. Guvernul admite ca, in temeiul hotararilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001, reclamantei i s-a recunoscut o creanta impotriva sotilor L. si ca, de asemenea, anularea acestei creante, precum si obligarea reclamantei la plata de daune au constituit o ingerinta in dreptul acesteia la respectarea bunurilor. Totusi, Guvernul considera ca ingerinta era compatibila cu prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, de vreme ce aceasta era legala si urmarea un scop legitim.
47. In ceea ce priveste respectarea principiului legalitatii, Guvernul arata ca ingerinta se bazeaza pe dispozitiile art. 330 si 3301 din Codul de procedura civila, astfel cum erau acestea redactate la momentul faptelor.
48. In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Guvernul sustine ca ingerinta era necesara pentru a restabili ordinea juridica in urma erorii comise de catre Tribunal si Curtea de Apel.
49. In sfarsit, Guvernul considera ca hotararea Curtii Supreme de Justitie nu a avut consecinte reale asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantei, in conditiile in care sotii L. nu au solicitat restituirea sumei pe care i-au platit-o.
50. Reclamanta insista asupra faptului ca Decizia din 19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie a dus la o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor.
51. Curtea observa mai intai ca nu se contesta faptul ca, in baza hotararilor definitive din 24 aprilie si 24 septembrie 2001, reclamanta avea o creanta suficient de bine determinata pentru a fi exigibila. De altfel, sotii L. i-au platit suma in litigiu, de care a putut sa se bucure in mod nestingherit pana la decizia Curtii Supreme de Justitie care a anulat aceasta creanta si a obligat-o la plata de despagubiri pentru lucrarile efectuate de sotii L.
52. Chiar daca pana acum si in ciuda inceperii unei proceduri de executare silita avand ca obiect bunurile sale reclamanta nu s-a conformat inca deciziei Curtii Supreme de Justitie, Curtea considera ca anularea creantei sale si obligarea la plata de despagubiri au avut ca efect lipsirea reclamantei de bunurile sale, in sensul celei de-a doua fraze din primul paragraf al art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group - S.A., citata mai sus, A§ 44).
53. O lipsire de proprietate care intra sub incidenta acestei norme se poate justifica doar daca se demonstreaza in special ca aceasta a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus, orice ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa raspunda criteriului proportionalitatii (Brumarescu, citata mai sus, A§A§ 73-74).
54. In speta, Curtea observa in special ca nu se contesta ca ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor a avut loc in conditiile prevazute de lege, si anume dispozitiile Codului de procedura civila referitoare la recursul in anulare.
55. In ceea ce priveste justificarea acestei ingerinte, Curtea observa ca Guvernul sustine ca interventia procurorului general era necesara pentru a restabili ordinea juridica pe care erorile de judecata ale Tribunalului si Curtii de Apel au incalcat-o.
56. In aceasta privinta, Curtea reitereaza constatarea facuta cu ocazia examinarii capatului de cerere cu privire la incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie, si anume ca respectarea principiului securitatii raporturilor juridice interzice ca hotarari judecatoresti care se bucura de autoritatea de lucru judecat sa fie repuse in discutie pentru simplul motiv ca exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective. Or, in cauza de fata Curtea observa, pe de o parte, ca sotii L. au beneficiat de o hotarare in prima instanta si de doua cai ordinare de atac pentru a-si prezenta argumentele si, pe de alta parte, ca procurorul general nu a ridicat in fata Curtii Supreme de Justitie niciun argument nou care sa nu fi fost analizat in mod corespunzator de instantele ordinare.
57. Dincolo de aceste aspecte, presupunand chiar ca s-ar putea demonstra ca lipsirea de proprietate a servit unei cauze de interes public, avand in vedere ca interventia procurorului general, dupa solutionarea unei proceduri in care acesta nu a fost parte, a dus nu doar la anularea creantei reclamantei, ci si la obligarea acesteia la plata de despagubiri, Curtea considera ca o atingere atat de radicala adusa drepturilor reclamantei a incalcat, in defavoarea sa, echilibrul care trebuie pastrat intre protectia proprietatii si exigentele interesului general.
58. In consecinta, a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la celelalte incalcari pretinse
59. Reclamanta se considera victima a "numeroase nedreptati", care ar constitui tot atatea incalcari ale dreptului la viata, la libertate si siguranta, la respectarea vietii familiale, la un recurs efectiv, la libertatea de circulatie si la interzicerea abuzului de drept, garantate de art. 2, 5, 8, 13 si 17 din Conventie si de art. 2 din Protocolul aditional nr. 4 la Conventie.
60. Tinand cont de ansamblul elementelor aflate la dispozitia sa si in masura in care este competenta sa analizeze sustinerile formulate, Curtea nu a descoperit nicio aparenta de incalcare a acestor drepturi si libertati garantate de Conventie si de protocoalele sale.
61. Rezulta ca aceasta parte a cererii este in mod vadit nefondata si trebuie respinsa in temeiul art. 35 A§ A§ 3 si 4 din Conventie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
62. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciul
63. Reclamanta a solicitat cu titlu de prejudiciu material suma de 40.750 EUR reprezentand chiriile de care a fost lipsita intre 1 iunie 1994 si 31 martie 2000. Ea solicita, de asemenea, 586 EUR pentru daunele aduse imobilului de sotii L.
64. Ea solicita 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit din cauza imposibilitatii de a utiliza imobilul si a suferintei pe care i-a provocat-o decizia Curtii Supreme de Justitie, care a lipsit de efecte o procedura judiciara derulata pe mai multi ani.
65. Guvernul contesta aceste pretentii. El arata ca prin Hotararea din 24 aprilie 2001 Tribunalul Brasov a acordat reclamantei o despagubire pentru chiriile neincasate si pentru distrugerile provocate imobilului. El adauga ca, in ciuda anularii acestei hotarari de catre Curtea Suprema de Justitie, reclamanta inca nu a restituit aceasta suma sotilor L.
66. In ceea ce priveste suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul afirma ca nu exista nicio legatura directa intre incalcarile pretinse si un eventual prejudiciu moral.
67. Curtea constata ca reclamantei i s-a platit suma acordata prin Hotararea din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brasov, fiind in continuare in posesia acesteia. De asemenea, Curtea observa ca, in ciuda unei proceduri de executare silita aflate in derulare, reclamanta nu a platit sotilor L. despagubirile la care a fost obligata prin Decizia din 19 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie.
68. Prin urmare, Curtea considera ca nicio suma nu ar putea fi acordata reclamantei cu titlu de prejudiciu material in legatura directa cu incalcarea constatata a art. 6 A§ 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1.
69. In ceea ce priveste repararea prejudiciului moral, Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral de necontestat ca urmare a anularii creantei sale si a obligarii sale la plata de despagubiri.
70. Avand in vedere ansamblul elementelor disponibile si statuand in echitate, conform dispozitiilor art. 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantei suma de 2.000 EUR cu titlu de daune morale.
B. Costurile si cheltuielile de judecata
71. Reclamanta solicita restituirea sumei de 955 EUR cu titlu de costuri din procedura interna, reprezentand cheltuieli diverse precum plata taxei de timbru, fotocopii, expertize tehnice si cheltuieli de transport. Ea solicita in plus 210 EUR pentru cheltuielile cu procedura in fata Curtii.
72. Guvernul nu se opune la restituirea cheltuielilor suportate, cu conditia prezentarii documentelor doveditoare. Totusi, el subliniaza ca in cadrul procedurii interne reclamantei i s-a restituit deja o parte din costurile prezentate in cadrul acestei proceduri.
73. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine restituirea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care s-a facut dovada realitatii, a necesitatii si a caracterului rezonabil din punctul de vedere al cuantumului acestora.
74. In ceea ce priveste costurile si cheltuielile implicate de procedura in fata instantelor nationale ordinare, Curtea observa mai ales ca prin Hotararea din 24 aprilie 2001, confirmata prin Decizia Curtii de Apel Brasov din 24 septembrie 2001, s-a dispus restituirea acestora reclamantei.
75. Apoi Curtea reaminteste ca a stabilit incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a anularii de catre Curtea Suprema de Justitie a celor doua decizii sus-mentionate. Astfel, se impune sa se acorde reclamantei costurile si cheltuielile aferente procedurii derulate in fata acestei din urma instante.
76. In ceea ce priveste cheltuielile implicate de procedura in fata sa, Curtea observa ca reclamanta, care a beneficiat de asistenta judiciara a Consiliului Europei, locuieste in Ungaria si a efectuat cheltuieli suplimentare pentru corespondenta cu Curtea si cu avocatul sau, precum si pentru mai multe calatorii efectuate in Romania pentru necesitati legate de prezenta plangere.
77. Analizand elementele aflate la dispozitia sa, precum si jurisprudenta in materie, Curtea considera rezonabil sa acorde reclamantei suma de 1.000 EUR pentru toate costurile si cheltuielile.
C. Dobanzile moratorii
78. Curtea considera potrivit ca rata dobanzilor moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 A§ 1 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 A§ 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A§ 2 din Conventie, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro) pentru prejudiciul moral;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro) pentru costuri si cheltuieli;
(iii) orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit cu privire la aceste sume;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada si majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru restul pretentiilor.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 20 iulie 2006, in temeiul art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.


Bostjan M. Zupancic, Vincent Berger,
presedinte grefier