INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Draghici si altii impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 27 mai 2010,
definitiva la 27 august 2010,

in Cauza Draghici si altii impotriva Romaniei

(Cererea nr. 26.212/04)

In Cauza Draghici si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 4 mai 2010,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 26.212/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care 3 cetateni ai acestui stat, doamnele Liliana Draghici si Ana Mazilu si domnul Adrian Hersiu (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 3 mai 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantii sustin in mod special o incalcare a dreptului lor de acces la o instanta, astfel cum este garantat de art. 6 A§ 1 din Conventie, din cauza respingerii actiunii lor in revendicare pe motivul ca nu au epuizat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, desi aceasta era, dupa parerea lor, ineficienta.
4. La data de 19 noiembrie 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice cererea de mai sus Guvernului. Asa cum permite art. 29 A§ 3 din Conventie, acesta a mai hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantii s-au nascut in anul 1965, 1936 si, respectiv, 1971 si locuiesc in Ramnicu Valcea.
6. In anii 1977-1978, un teren in suprafata de 68.086,68 m2, situat in Baile Olanesti si care ii apartinea lui D.B., a fost ocupat de partidul comunist, care a construit pe el o vila.
7. Invocand Legea fondului funciar nr. 18/1991, I.D., mostenitorul lui D.B., a cerut restituirea terenului respectiv. Cererile sale au fost respinse.
8. Reclamantii, mostenitorii lui I.D., decedat in anul 1997, au formulat noi cereri de restituire a terenului la Primaria Baile Olanesti, in temeiul Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, insa si de aceasta data fara succes.
9. La data de 2 iulie 2001, invocand noua Lege nr. 10/2001, reclamantii au solicitat restituirea imobilului la Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" (Regia), care detinea terenul.
10. La data de 29 mai 2002, pentru ca nu au primit raspuns in termenul legal de 60 de zile prevazut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamantii au sesizat Tribunalul Valcea cu o actiune in revendicare impotriva Regiei si Ministerului Finantelor.
11. Printr-o hotarare din data de 12 iunie 2003, tribunalul a admis partial actiunea reclamantilor si a dispus ca paratele sa le restituie terenul. Totusi, acesta a respins cererea reclamantilor de a fi despagubiti pentru lipsa de folosinta rezultata din privarea de bunul lor. Pe baza probelor depuse la dosar, inclusiv a expertizei terenului, instanta a apreciat ca reclamantii aveau un drept recunoscut prin Legea nr. 10/2001 de a cere restituirea si ca statul si-a insusit in mod abuziv terenul.
12. Prin Decizia din data de 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel Pitesti a admis apelul paratelor si a declarat actiunea inadmisibila pe motiv ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantii ar fi trebuit sa opteze pentru procedura prevazuta de aceasta lege, si nu pentru actiunea de drept comun in revendicare. Prin aceeasi sentinta, curtea a respins apelul reclamantilor cu privire la cererea lor de despagubire pentru lipsa de folosinta.
13. Recursul formulat de reclamanti a fost respins prin decizia definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 25 noiembrie 2004.
14. Pana in prezent, reclamantii nu au primit raspuns la cererea lor din data de 2 iulie 2001.
II. Dreptul si practica pertinente
15. Prevederile legale, inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si jurisprudenta interna relevate sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, A§A§ 31-33), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, A§A§ 19-26), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, A§A§ 38-53, 1 decembrie 2005), Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, A§A§ 15-20, 17 ianuarie 2008) si Faimblat impotriva Romaniei, nr. 23.066/02, A§A§15-17, 13 ianuarie 2009). Textele relevante ale Consiliului Europei sunt descrise in Hotararea Faimblat, mentionata mai sus (A§A§ 18-19).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A§ 1 din Conventie
16. Reclamantii sustin ca respingerea actiunii lor in revendicare ca inadmisibila din cauza ca nu au urmat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 le-a incalcat dreptul de acces la o instanta, astfel cum este el prevazut de art. 6 A§ 1 din Conventie, in masura in care aceasta procedura nu este eficienta.
Art. 6 A§ 1 prevede urmatoarele in partile sale relevante:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"
A. Asupra admisibilitatii
17. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
18. Guvernul sustine ca obligatia unui justitiabil de a urma o procedura administrativa inainte de introducerea cererii sale in fata instantelor reprezinta una dintre limitarile dreptului de acces la o instanta admise de jurisprudenta Curtii, in cazul in care decizia administrativa astfel data poate fi supusa controlului efectiv al instantelor.
19. Apoi, Guvernul face o descriere detaliata a procedurilor administrative si judiciare prevazute de Legea nr. 10/2001 si sustine ca aceasta lege nu inlatura orice control judiciar al deciziilor administrative.
20. De asemenea, Guvernul arata ca actiunea in revendicare introdusa de reclamanti nu a fost respinsa decat dupa o analiza pe fond a pretentiilor lor.
21. Reclamantii se opun acestui argument si insista asupra faptului ca refuzul de a le analiza actiunea in revendicare constituie o incalcare a dreptului lor de acces la o instanta.
22. De asemenea, acestia considera ca procedura pusa la dispozitia lor prin Legea nr. 10/2001 nu este eficienta, dat fiind in special faptul ca organismul de plasament colectiv in valori mobiliare "Proprietatea" (Fondul Proprietatea) nu functioneaza inca intr-un mod care sa poata duce la o despagubire efectiva.
2. Aprecierea Curtii
a) Principiile aplicabile
23. Curtea s-a mai pronuntat deja asupra unor cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de fata.
24. Aceasta a ajuns la o constatare a incalcarii art. 6 A§ 1 in Cauza Faimblat mentionata mai sus, apreciind si ca nu este necesar sa analizeze cauza din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
25. In mod special, Curtea a stabilit deja ca partilor interesate nu li se ofera nicio garantie cu privire la durata sau la rezultatul procedurii in fata Comisiei centrale pentru stabilirea despagubirilor si ca, in orice caz, Fondul "Proprietatea" nu functioneaza in prezent intr-un mod apt sa conduca la o acordare efectiva a unei despagubiri (a se vedea, printre altele, Viasu impotriva Romaniei, nr. 75.951/01, 9 decembrie 2008, A§A§ 71-72; Faimblat mentionata mai sus, A§A§ 37-38, si Matache si altii impotriva Romaniei, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006, A§ 42).
b) Aplicarea acestor principii in speta
26. In speta, Curtea observa ca actiunea in revendicare introdusa de reclamanti a fost respinsa in mod irevocabil la data de 25 noiembrie 2004, de catre instantele interne care au apreciat ca reclamantii trebuiau sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, desi nicio decizie administrativa nu fusese data in termenul legal de 60 de zile de la data depunerii cererii lor administrative. Modul in care instantele, dupa mai mult de 3 ani de la inceputul procedurii administrative, le-au respins reclamantilor actiunea, fara a analiza comportamentul administratiei si respectarea de catre aceasta a procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001, pune la indoiala eficienta accesului la o instanta, conferit reclamantilor in cadrul procedurii in revendicare.
27. Curtea mai retine si ca, pana in prezent, dosarul administrativ cu care reclamantii au sesizat Regia la data de 2 iulie 2001 nu a fost solutionat.
28. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o alta concluzie in cauza de fata decat in cele anterioare.
29. Curtea considera ca, in speta, ingerinta in dreptul reclamantilor de acces la o instanta nu a fost proportionala cu scopul urmarit: faptul ca instantele au invocat existenta procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001 a incalcat dreptul reclamantilor de acces la o instanta in masura in care nici astazi, dupa mai mult de 8 ani de la inceperea procedurii administrative in discutie, acestia nu au primit inca nicio despagubire si nu au nicio garantie ca o vor obtine in viitorul apropiat.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie.
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
30. Reclamantii se plang, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, de faptul ca terenul lor nationalizat abuziv nu le-a fost inca restituit.
31. Tinand cont de constatarea referitoare la art. 6 A§ 1 din Conventie (paragraful 29 de mai sus), Curtea apreciaza ca acest capat de cerere trebuie considerat admisibil, dar ca nu se impune analiza faptului daca, in speta, a avut loc incalcarea acestei prevederi (a se vedea, printre altele, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, A§ 25, CEDO 1999-I; ZanghAAĽ impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, A§ 23; Biserica catolica din Chania impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, p. 2.862, A§ 50; Glod impotriva Romaniei, nr. 41.134/98, A§ 46, 16 septembrie 2003; si Albina impotriva Romaniei, nr. 57.808/00, A§ 42, 28 aprilie 2005).
32. Reclamantii mai considera si ca respingerea actiunii lor in revendicare constituie o incalcare a art. 13 din Conventie.
33. Curtea observa ca acest capat de cerere, desi admisibil, vizeaza aceleasi fapte ca si cele analizate din perspectiva art. 6 A§ 1 din Conventie in ceea ce priveste dreptul de acces la o instanta si apreciaza ca nu este necesar sa le mai analizeze si din perspectiva art. 13, in masura in care cerintele art. 6 sunt mai stricte (conform KudAą2a impotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, A§ 146, CEDO 2000-XI).
III. Asupra aplicarii art. 46 din Conventie
34. Art. 46 din Conventie prevede urmatoarele:
"1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile in care ele sunt parti.
2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea ei."
35. Concluzia incalcarii art. 6 din Conventie releva o problema pe scara larga rezultata din deficientele legislatiei privind restituirea imobilelor nationalizate ce au fost vandute de stat unor terti. Prin urmare, Curtea apreciaza ca statul trebuie sa puna la punct in cel mai scurt timp procedura implementata prin legile de reparatie (in prezent Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente), astfel incat sa devina cu adevarat coerenta, accesibila, rapida si previzibila (a se vedea, mutatis mutandis, si Katz impotriva Romaniei, nr. 29.739/03, A§A§ 35-36, 20 ianuarie 2009; Viasu, A§A§ 82-83, si Faimblat, A§A§ 53-54, hotarari mentionate mai sus).
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
36. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
37. Reclamantii solicita suma de 60.000 euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul moral pe care sustin ca l-au suferit.
38. Guvernul considera ca nu a fost stabilita nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare si asa-zisul prejudiciu suferit si ca, in orice caz, o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie satisfacatoare a acestui prejudiciu.
39. Curtea apreciaza ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral incontestabil.
40. In aceste circumstante, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea le acorda impreuna reclamantilor suma de 9.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
B. Cheltuieli de judecata
41. Reclamantii mai solicita si rambursarea cheltuielilor de judecata angajate, fara a specifica suma si fara a prezenta documente justificative.
42. Guvernul observa ca reclamantii nu au furnizat niciun document justificativ pentru a face dovada cheltuielilor de judecata angajate. Acesta nu se opune rambursarii cheltuielilor, cu conditia sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza.
43. Curtea reaminteste faptul ca, in sensul art. 41 din Conventie, pot fi rambursate numai cheltuielile care au fost cu adevarat angajate, care au corespuns unei necesitati si al caror cuantum este rezonabil (a se vedea, printre altele, Nikolova impotriva Bulgariei [MC], nr. 31.195/96, A§ 79, CEDO 1999-II).
44. Avand in vedere faptul ca reclamantii nu si-au justificat cheltuielile de judecata angajate, Curtea hotaraste sa nu le aloce nicio suma in acest sens.
C. Dobanzi moratorii
45. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu se impune analizarea capetelor de cerere intemeiate pe art. 13 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 A§ 2 din Conventie, suma de 9.000 EUR (noua mii euro), ca daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ce va fi convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 27 mai 2010, in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall, Stanley Naismith,
presedinte grefier adjunct