INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA

HOTARAREA
din 12 octombrie 2010
in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

(Cererile nr. 30.767/05 si 33.800/06)

Aceasta hotarare va ramane definitiva in conditiile prevazute de art. 44 A§ 2 din Conventie. Ea poate fi supusa unor modificari de forma.
In Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la datele de 8 iunie si 21 septembrie 2010,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta din urma data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla doua cereri (nr. 30.767/05 si 33.800/06) indreptate impotriva Romaniei, prin care 3 cetateni ai acestui stat (reclamantele), doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru (Cererea nr. 30.767/05) si doamna Ileana Florica Solon (Cererea nr. 33.800/06), au sesizat Curtea la data de 11 august 2005 (Cererea nr. 30.767/05) si, respectiv, 4 august 2006 (Cererea nr. 33.800/06) in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Doamnele Atanasiu si Poenaru sunt reprezentate de catre C.-L. Popescu si C.-R. Popescu, avocati in Bucuresti. Doamna Solon este reprezentata de catre R.-A. Niculescu-Gorpin si M. Niculescu-Gorpin, avocate in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Cererile au fost comunicate Guvernului la data de 26 mai 2006 (Cererea nr. 30.767/05) si la data de 27 noiembrie 2008 (Cererea nr. 33.800/06). Atat reclamantele, cat si Guvernul au depus observatii scrise (art. 59 A§ 1 din Regulament). Fiecare parte a trimis comentarii scrise cu privire la observatiile celeilalte. De asemenea, s-au primit observatii si din partea Asociatiei pentru Proprietatea Privata si din partea asociatiei ResRo Interessenvertretung Restitution in RumAA¤nien, carora presedintele le-a permis sa intervina in procedura scrisa (art. 36 A§ 2 din Conventie si art. 44 A§ 3 din Regulament).
4. La data de 8 iunie 2010 a avut loc o audiere publica la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg (art. 59 A§ 3 din Regulament).
Au participat:
- pentru Guvern:
domnul R.-H. Radu, agent;
doamnele:
I. Cambrea;
A.-M. Valica;
domnul D. Dumitrache, consilieri;
- pentru reclamante:
avocatii:
C.-L. Popescu;
C.-R. Popescu;
R-A. Niculescu-Gorpin;
M. Niculescu-Gorpin.
5. Curtea a ascultat declaratiile domnului C.-L. Popescu si ale doamnelor R.-A. Niculescu-Gorpin si M. Niculescu-Gorpin, pentru reclamante, si ale domnului R.-H. Radu, pentru Guvern. Reclamanta Ileana Iuliana Poenaru a fost, de asemenea, prezenta la audiere.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
6. Primele doua reclamante, doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, s-au nascut in anul 1912 si, respectiv, 1937 si locuiesc in Bucuresti. A treia reclamanta, doamna Ileana Florica Solon, s-a nascut in anul 1935 si locuieste in Bucuresti.
A. Contextul general
7. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania in anul 1947, statul a procedat la nationalizarea pe scara larga a imobilelor si a terenurilor agricole.
8. Unul dintre decretele de nationalizare aplicate in materie de imobile a fost Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, in baza caruia au fost nationalizate imobilele care apartineau unor fosti industriasi, mari proprietari de terenuri, bancheri si mari comercianti. Desi acest decret nu se referea la imobilele muncitorilor, functionarilor, intelectualilor si pensionarilor, numeroase imobile ce apartineau acestor categorii sociale au fost, de asemenea, nationalizate. In perioada 1949-1962, aproape toate terenurile agricole au fost transferate in patrimoniul cooperativelor agricole.
9. Dupa caderea regimului comunist, statul a adoptat o serie de legi in scopul repararii atingerilor aduse drepturilor de proprietate de catre acest regim.
10. Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului si Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au consacrat principiul restituirii imobilelor nationalizate si al despagubirii in cazurile in care restituirea nu mai era posibila. Legea nr. 112/1995 a instaurat plafonarea despagubirii, insa Legea nr. 10/2001 a eliminat-o.
11. In ceea ce priveste terenurile agricole, Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 au majorat succesiv suprafata terenurilor susceptibile de a fi restituite. Ultima lege enumerata a dat dreptul la despagubire pentru terenurile a caror restituire nu mai era posibila.
12. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, cat si unele masuri adiacente a unificat procedurile administrative pentru restituirea bunurilor vizate de legile mentionate mai sus.
13. Conform unei estimari partiale intocmite de Guvern, au fost inregistrate mai mult de doua milioane de cereri formulate in temeiul legilor de reparatie, valoarea estimata pentru finantarea despagubirilor prevazute de aceste legi ridicandu-se la 21 miliarde euro.
B. Circumstantele particulare ale cererilor de fata
1. Faptele referitoare la Cererea nr. 30.767/05 introdusa de doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru
14. In anul 1950, in baza Decretului nr. 92/1950, statul a nationalizat mai multe imobile ce ii apartineau domnului Atanasiu, sotul primei reclamante si tatal celei de-a doua reclamante. Printre aceste imobile figura unul situat la nr. 189 din Calea Dorobantilor din Bucuresti.
a) Demersurile in vederea obtinerii restituirii imobilului situat in Calea Dorobantilor
15. La data de 15 mai 1996, invocand prevederile Legii nr. 112/1995, domnul Atanasiu a solicitat comisiei locale insarcinate cu aplicarea acestei legi sa ii restituie imobilul. Solicitarea sa a ramas fara raspuns. La data de 25 octombrie 1996, domnul Atanasiu a decedat, iar reclamantele au fost recunoscute ca singurele sale mostenitoare.
16. Prin contracte incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, societatea care administra imobilul le-a vandut chiriasilor cele noua apartamente situate in imobil.
17. Printr-o actiune introdusa la data de 15 noiembrie 1999, reclamantele au cerut in fata instantelor interne restituirea imobilului. Ele invocau prevederile de drept comun privitoare la respectarea dreptului de proprietate si sustineau ca nationalizarea fusese ilegala in ceea ce il priveste pe domnul Atanasiu. Ulterior, bazandu-se pe o adresa a Primariei Bucuresti, prin care se sustinea ca 3 dintre apartamente nu fusesera vandute, reclamantele si-au limitat cererea la aceasta parte a imobilului.
18. Printr-o sentinta din data de 24 martie 2000, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea si a dispus restituirea partii mentionate mai sus a imobilului. Instanta a apreciat ca imobilul fusese nationalizat ilegal din moment ce domnul Atanasiu nu facea parte din categoriile sociale vizate de decretul de nationalizare si ca, prin urmare, statul nu se putea prevala de un titlu de proprietate valabil. In urma apelului si apoi a recursului primariei, aceasta sentinta a fost confirmata si a ramas definitiva.
19. Prin actiuni in justitie separate, reclamantele au solicitat restituirea celorlalte apartamente. In total, ele au obtinut 5 hotarari definitive, si anume deciziile Curtii de Apel Bucuresti din data de 1 iunie 2001, 19 mai 2004, 1 mai 2005, 5 mai 2005 si 30 octombrie 2007, care obligau cumparatorii si autoritatile locale sa le restituie 7 apartamente. Pentru un alt apartament, ele beneficiaza de o hotarare, inca susceptibila de apel, pronuntata la data de 30 noiembrie 2009 de catre Tribunalul Bucuresti, prin care autoritatile locale au fost obligate sa le plateasca o despagubire. Ultimul apartament din imobil face obiectul prezentei cereri. Fiecare dintre hotararile mentionate mai sus era intemeiata pe constatarea ilegalitatii nationalizarii imobilului.
b) Demersurile efectuate in temeiul dreptului comun in vederea restituirii apartamentului nr. 1
20. La data de 6 aprilie 2001, reclamantele au sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune in revendicare a apartamentului nr. 1 indreptata impotriva municipiului Bucuresti, a societatii care administra imobilul si a sotilor G., care cumparasera apartamentul. Ele au cerut si anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 19 decembrie 1996.
21. Printr-o sentinta din data de 4 iunie 2002, instanta a admis actiunea, a constatat nulitatea vanzarii si a obligat paratii sa le restituie reclamantelor apartamentul. Instanta a constatat ca nationalizarea imobilului fusese ilegala si ca contractul de vanzare-cumparare nu era valabil.
22. Printr-o decizie din data de 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelurile introduse de municipalitate si de sotii G. Astfel, aceasta a respins actiunea reclamantelor, apreciind ca nationalizarea fusese legala si ca contractul de vanzare-cumparare era valabil in masura in care respectase conditiile impuse de Legea nr. 112/1995. Reclamantele au formulat recurs.
23. Printr-o decizie irevocabila din data de 11 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut recursul pentru analiza, insa a respins argumentele reclamantelor si a declarat actiunea lor inadmisibila. Aceasta a considerat ca reclamantele introdusesera actiunea dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 (paragrafele 25-27 de mai jos) si ca, incepand cu aceasta data, ele nu mai puteau solicita restituirea apartamentului in litigiu decat in conditiile si conform procedurii stabilite prin Legea nr. 10/2001.
24. In ceea ce priveste cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, Inalta Curte a confirmat motivarea curtii de apel, insa a statuat ca, din cauza respingerii capatului de cerere principal referitor la restituirea apartamentului, acest capat de cerere era si el inadmisibil.
c) Demersurile efectuate in temeiul Legii nr. 10/2001 in vederea restituirii apartamentului nr. 1
25. La data de 9 august 2001, invocand prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat Primariei Bucuresti restituirea intregului imobil situat in Calea Dorobantilor.
26. In lipsa unui raspuns in termenul legal de 60 de zile, ele au introdus, la data de 26 iulie 2002, o actiune impotriva primariei. Printr-o decizie din data de 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat primaria sa emita o decizie privind cererea reclamantelor. In urma recursului introdus de primarie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a inlaturat argumentul acesteia conform caruia intarzierea se datora atitudinii reclamantelor, care omisesera sa isi completeze dosarul. Prin Decizia definitiva din data de 18 aprilie 2005, aceasta a confirmat obligarea primariei si a statuat ca impotriva reclamantelor nu putea fi retinuta nicio culpa de natura sa justifice aceasta intarziere.
27. Intr-o adresa din data de 23 martie 2010 trimisa agentului guvernamental, primaria a mentionat ca analiza cererii era suspendata in asteptarea probelor lipsa.
2. Fapte referitoare la Cererea nr. 33.800/06 introdusa de doamna Ileana Florica Solon
28. In anul 1950, a fost nationalizat un teren ce le apartinea parintilor reclamantei, situat in Craiova. Ulterior, o parte a terenului a fost amenajata ca gradina botanica si alocata Universitatii din Craiova, institutie publica de invatamant superior.
29. La data de 28 iunie 2001, intemeindu-se pe Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat Universitatii din Craiova sa fie despagubita pentru terenul nationalizat. Ea a aratat ca gradina botanica a Universitatii din Craiova acoperea o suprafata de 1.950 m2 din suprafata totala de 2.140 m2 din terenul in discutie.
30. Prin Decizia nr. 600/A/2001 din 10 iulie 2001, Universitatea din Craiova a respins cererea reclamantei pe motivul ca bugetul sau nu dispunea de fonduri care sa poata fi alocate acestui tip de despagubiri. Aceasta a trimis cererea reclamantei catre Prefectura Judetului Dolj.
a) Actiunea in justitie introdusa de reclamanta
31. La data de 18 iulie 2001, reclamanta a chemat in judecata Universitatea din Craiova si a cerut sa fie despagubita pentru terenul in suprafata de 2.140 m2, pe care il evalua la 70 dolari americani (USD) pe metru patrat.
32. La cererea Universitatii din Craiova, Tribunalul Dolj a dispus, prin Incheierea de sedinta din data de 5 decembrie 2002, ca statul, reprezentat de Ministerul Finantelor, sa fie, de asemenea, introdus in cauza, in calitate de parat.
33. Printr-o sentinta din data de 13 februarie 2003, Tribunalul Dolj i-a respins pretentiile reclamantei, ca premature in opinia sa, pe motivul ca partea interesata ar fi trebuit sa astepte ca prefectura sa statueze cu privire la cererea sa de despagubire. Cu toate acestea, instanta a apreciat ca reclamanta dovedise dreptul de proprietate al parintilor sai, precum si nationalizarea abuziva.
34. Reclamanta a introdus apel impotriva acestei sentinte.
35. La data de 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a infirmat sentinta pronuntata in prima instanta si a anulat Decizia nr. 600/A/2001. Aceasta s-a bazat pe o adresa din data de 13 noiembrie 2003 trimisa de Universitatea din Craiova catre Prefectura Judetului Dolj, prin care prima se arata de acord cu acordarea unei despagubiri reclamantei. In dispozitivul hotararii sale, aceasta a evaluat despagubirea datorata reclamantei la 70 USD pe metru patrat, conform conventiei incheiate de parti in timpul procedurii. De asemenea, instanta a mentionat in considerentele deciziei sale ca reclamanta urma sa beneficieze de aceasta reparatie odata ce va fi adoptata legea speciala care va reglementa modalitatile, cuantumul si procedura de despagubire.
36. Atat reclamanta, cat si Universitatea din Craiova si Ministerul Finantelor au formulat recurs impotriva acestei hotarari pe motivul ca intre parti nu fusese incheiata nicio conventie. Reclamanta mai sustinea si ca hotararea atacata nu mentiona care dintre cele doua parti parate - Universitatea din Craiova sau statul roman - era debitoarea obligatiei de plata.
37. Printr-o decizie irevocabila din data de 30 martie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile si a confirmat hotararea Curtii de Apel Craiova din 21 noiembrie 2003. Aceasta a considerat ca, in temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, Universitatea din Craiova, care folosea terenul revendicat de reclamanta, avea obligatia, in cazul in care restituirea terenului nu putea fi facuta, sa prezinte o oferta de despagubire care sa corespunda valorii imobilului si sa ii comunice decizia sa Prefecturii Judetului Dolj.
38. Inalta Curte de Casatie si Justitie a mai observat ca, in timpul procedurii, Universitatea din Craiova trimisese Adresa din data de 13 noiembrie 2003, prin care informase Prefectura Judetului Dolj despre faptul ca era de acord cu acordarea unei despagubiri in favoarea reclamantei, in cuantumul solicitat de aceasta din urma. Instanta a apreciat ca, prin continutul sau, aceasta comunicare reprezenta o oferta facuta conform art. 24 si 36 din Legea nr. 10/2001, oferta pe care, de altfel, reclamanta o acceptase. Conform Inaltei Curti de Casatie si Justitie, o astfel de oferta din partea Universitatii din Craiova insemna recunoasterea de catre parata a pretentiilor reclamantei. Prin urmare, curtea de apel s-a limitat sa constate faptul ca Universitatea din Craiova luase, in cadrul procedurii, masuri pentru respectarea obligatiilor sale decurgand din lege.
39. De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca nu fusese stabilita nicio obligatie concreta in sarcina statului roman, parte la procedura, acordarea efectiva a unei reparatii in cuantumul stabilit urmand sa se faca potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 247/2005.
b) Urmarile administrative ale procedurii judiciare
40. Printr-o decizie din data de 27 ianuarie 2006, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj sa ii acorde reclamantei, pentru terenul in suprafata de 2.140 m2, despagubirea stabilita prin Decizia din data de 21 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Craiova. Decizia era intemeiata pe Legea nr. 10/2001.
41. Fiind invitata de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), printr-o adresa din data de 24 decembrie 2008, sa adopte o decizie intemeiata pe Legea nr. 247/2005, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj, la data de 24 martie 2009, sa ii acorde reclamantei despagubirea in discutie. Ea a precizat ca dosarul urma sa fie transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (Comisia Centrala).
42. Comisia Centrala nu a informat reclamanta despre urmarile acestei decizii. Pana in prezent, partii interesate nu i-a fost platita nicio despagubire.
43. La audierea din data de 8 iunie 2010, Guvernul a precizat ca cererea reclamantei urmeaza sa fie tratata cu prioritate.
II. Dreptul si practica pertinente
A. Rezumatul principalelor prevederi legislative referitoare la restituirea imobilelor nationalizate inainte de 1989 sau, in lipsa restituirii, despagubirea aferenta
44. Principalele prevederi legislative in materie au fost descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei [MC], nr. 28.342/95, A§A§ 34-35, CEDO 1999-VII; Strain si altii impotriva Romaniei, nr. 57.001/00, A§ 19, CEDO 2005-VII; Paduraru impotriva Romaniei, nr. 63.252/00, A§A§ 23-53, CEDO 2005-XII (extrase); Viasu impotriva Romaniei, nr. 75.951/01, A§A§ 30-49, 9 decembrie 2008; Faimblat impotriva Romaniei, nr. 23.066/02, A§A§ 16-17, 13 ianuarie 2009; Katz impotriva Romaniei, nr. 29.739/03, A§ 11, 20 ianuarie 2009; Tudor Tudor impotriva Romaniei, nr. 21.911/03, A§ 21, 24 martie 2009, si Maties impotriva Romaniei, nr. 13.202/03, A§A§ 13-17, 8 iunie 2010. Ele pot fi rezumate dupa cum urmeaza.
1. Cadrul general
45. Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire.
46. In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, intr-o prima faza, competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.
47. Intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
48. In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
49. Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
50. Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.
51. Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.
2. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor
52. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile justitiei si proprietatii, aflata in prezent in vigoare, a modificat substantial legile anterioare referitoare la despagubiri, stabilind in mod special o procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2000 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.
53. Aceasta prevede ca, in lipsa restituirii, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform "practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobile si case preluate abuziv de catre stat".
54. Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintat celor doua structuri nou-infiintate: Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (Comisia Centrala) si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
55. Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume 60 de zile pentru terenurile agricole si 6 luni pentru bunurile imobile care au apartinut cultelor religioase si organizatiilor minoritatilor nationale.
56. Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri trebuie sa faca obiectul unui control al legalitatii din partea prefectului, care este insarcinat apoi cu transmiterea lor catre Comisia Centrala.
57. Prevederile ce reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128/2008. Potrivit acestor prevederi, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, o poate contesta pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la data deciziei.
58. La primirea dosarului, Comisia Centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, apoi sa transmita dosarul la "evaluatori agreati" pentru ca acestia sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrala elibereaza un "titlu de despagubire" sau trimite dosarul la autoritatile locale pentru reexaminare.
59. Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care Comisia Centrala trebuie sa examineze dosarele. La data de 28 februarie 2006, Comisia Centrala a hotarat ca ordinea de analizare a dosarelor sa fie aleatorie. La data de 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra hotararii sale si a stabilit ca dosarele trebuie examinate in ordinea inregistrarii lor.
3. Mecanismul introdus prin Legea nr. 247/2005 pentru plata despagubirilor
60. In vederea platii despagubirilor stabilite de Comisia Centrala, a fost infiintat un organism de plasament colectiv de valori mobiliare numit Fondul "Proprietatea". Majoritatea capitalului sau este constituit din active ale statului in diferite intreprinderi.
61. Legea nr. 247/2005 stabilea ca, in termen de 30 de zile de la crearea sa, Fondul "Proprietatea" trebuie sa ia masurile necesare, in vederea cotarii actiunilor sale la bursa, pentru ca beneficiarii deciziilor de despagubire emise in baza legilor de restituire sa isi poata vinde actiunile si sa incaseze pretul in orice moment.
62. Incepand din luna iulie 2005, Legea nr. 247/2005 a fost modificata de mai multe ori, atat in ceea ce priveste functionarea si finantarea Fondului "Proprietatea", cat si in ceea ce priveste modalitatile de calcul si procedurile de acordare a despagubirilor.
63. La data de 28 iunie 2007, Guvernul a adoptat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, care a modificat organizarea si functionarea Fondului "Proprietatea". Printre alte masuri, aceasta ordonanta, confirmata ulterior de Legea nr. 142/2010 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, le acorda beneficiarilor de titluri la Fondul "Proprietatea" posibilitatea sa incaseze o parte din suma in numerar.
64. Conform Hotararii Guvernului nr. 128/2008 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.095/2005 referitoare la punerea in aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 81/2007, dupa emiterea "titlului de despagubire" de catre Comisia Centrala, partea interesata are posibilitatea sa aleaga intre a primi o parte din suma in numerar [in limita a 500.000 lei romanesti (RON)] si restul in actiuni si a primi intreaga suma in actiuni. Aceasta alegere trebuie facuta la ANRP, care trebuie sa inlocuiasca "titlul de despagubire" cu un "titlu de plata" corespunzator cuantumului sumei de plata in numerar si un "titlu de conversie" corespunzator restului sumei ce va fi convertita in actiuni la Fondul "Proprietatea".
65. Aceasta alegere se poate face intr-un termen de 3 ani de la data emiterii de catre Comisia Centrala a "titlului de despagubire". Cererile de optiune trebuie analizate in ordine cronologica, insa nu s-a stabilit in mod expres niciun termen in acest sens.
66. Plata sumelor in numerar mai mici sau egale cu 250.000 RON trebuie efectuata intr-un termen de un an de la data emiterii titlului de plata si intr-un termen de 2 ani pentru sumele cuprinse intre 250.000 si 500.000 RON.
67. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, plata sumelor in numerar a fost suspendata pentru o perioada de 2 ani, pentru ca echilibrul bugetar sa poata fi mentinut. In aceasta perioada, "titlurile de despagubire" nu pot fi convertite decat in actiuni la Fondul "Proprietatea".
B. Rezumatul practicii judiciare interne pertinente
1. Pozitia Curtii Constitutionale
68. La cererea parlamentarilor, Curtea Constitutionala a analizat, in cadrul controlului de constitutionalitate efectuat inaintea intrarii lor in vigoare, conformitatea cu Constitutia a legilor nr. 112/1995, 1/2000, 10/2001 si 247/2005. Prin deciziile pronuntate la datele de 19 iulie 1995, 27 decembrie 1999, 7 februarie 2001 si 6 iulie 2005, ea a statuat ca aceste legi sunt conforme cu Constitutia, cu exceptia prevederilor Legii nr. 112/1995, care confirmau dreptul de proprietate al statului asupra imobilelor transferate in patrimoniul sau fara titlu si care conditionau acordarea masurilor de reparatie de aducerea dovezii ca solicitantul avea resedinta permanenta in Romania.
69. In cadrul controlului de constitutionalitate efectuat dupa intrarea lor in vigoare, Curtea Constitutionala a fost chemata sa se pronunte din nou asupra constitutionalitatii unora dintre prevederile lor. Aceasta a respins majoritatea exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor interne si a confirmat conformitatea acestor legi cu Constitutia.
70. Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea Constitutionala a statuat ca toate persoanele care au introdus in termenul legal o cerere in temeiul Legii nr. 10/2001 puteau pretinde masuri de reparatie si, in mod special, restituirea bunurilor lor in cazul in care nationalizarea a fost ilegala.
2. Jurisprudenta curtilor si a tribunalelor interne, inclusiv cea a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
71. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995, practica instantelor interne a suferit din cauza lipsei unui cadru legislativ stabil. Jurisprudenta a oferit mai multe interpretari cu privire la notiuni precum: "titlul de proprietate" al statului, "buna-credinta" a cumparatorului, "aparenta in drept", precum si la raporturile dintre actiunea in revendicare si procedurile de restituire prevazute de legile speciale (a se vedea Paduraru, mentionata mai sus, A§ 96).
72. In ceea ce priveste pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la competenta instantelor interne pentru a statua asupra cererilor de restituire a bunurilor nationalizate, in lipsa unui raspuns din partea autoritatilor administrative la notificarile adresate in temeiul Legii nr. 10/2001, Sectiile Unite, statuand asupra unui recurs in interesul legii, au hotarat, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, ca instantele interne sunt competente sa statueze asupra fondului cererilor si sa dispuna, daca este cazul, restituirea bunurilor sau acordarea despagubirilor prevazute de lege.
73. Prin doua decizii, nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 si 33 din 9 iunie 2008, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 769 din 13 noiembrie 2007, respectiv nr. 108 din 23 februarie 2009, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, statuand tot cu privire la doua recursuri in interesul legii, au hotarat ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunile in revendicare ale bunurilor expropriate sau nationalizate inainte de 1989, introduse in paralel cu procedura de restituire reglementata prin Legea nr. 10/2001, sunt inadmisibile. Cu toate acestea, in mod exceptional, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca persoana care detinea un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, putea introduce o actiune in revendicare, cu conditia ca aceasta sa nu aduca atingere drepturilor de proprietate dobandite de terti de buna-credinta.
74. Prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, statuand de asemenea asupra unui recurs in interesul legii, au apreciat ca procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 247/2005 nu se aplica in cazul cererilor de restituire sau de despagubire deja solutionate de autoritatile administrative locale in temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
75. In ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale de admitere a unei cereri de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca acestea au dat nastere la drepturi patrimoniale pentru persoana indreptatita si ca, prin urmare, ele nu puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala ori de Comisia Centrala (deciziile nr. 6.723 din 17 octombrie 2007 si nr. 6.812 din 10 noiembrie 2008 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).
76. In ceea ce priveste cererile transmise Comisiei Centrale in temeiul Legii nr. 247/2005 si care nu au facut obiectul unei hotarari, Inalta Curte de Casatie si Justitie a declarat ca instantele nu se puteau substitui Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor (deciziile nr. 4.894 din 27 aprilie 2009 si nr. 5.392 din 11 mai 2009 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). In schimb, aceasta a considerat ca, in ciuda lipsei unui termen legal impus Comisiei Centrale pentru adoptarea deciziei sale, aceasta din urma are obligatia de a se pronunta asupra cererilor de restituire sau de despagubire intr-un "termen rezonabil", asa cum este interpretat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (deciziile nr. 3.857 si 3.870 din 4 noiembrie 2008 ale Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).
C. Date statistice privind Fondul "Proprietatea" si plata despagubirilor
77. Statisticile comunicate de ANRP in luna mai 2010 si furnizate de Guvern sunt urmatoarele:
- in ceea ce priveste Legea nr. 10/2001, la autoritatile locale au fost inregistrate 202.782 de cereri. 119.022 de dosare au fost analizate si in 56.000 din cazuri s-a propus acordarea unei despagubiri;
- 46.701 de dosare constituite in temeiul Legii nr. 10/2001 si 375 de dosare constituite in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 au fost transmise Comisiei Centrale, care a eliberat 10.345 de "titluri de despagubire". Celelalte dosare sunt in curs de solutionare;
- in ceea ce priveste legile nr. 18/1991 si nr. 1/2000 referitoare la terenurile agricole, conform unei estimari partiale referitoare la 8 din cele 41 de judete, autoritatilor locale le-au fost adresate aproape un milion si jumatate de cereri de restituire sau de despagubire. 55.271 de dosare constituite in temeiul acestor legi au fost transmise Comisiei Centrale, care a retinut 21.279 dintre ele si a eliberat 10.915 "titluri de despagubire". Celelalte dosare sunt in curs de examinare;
- in ceea ce priveste cererile de restituire a terenurilor sau de despagubire in temeiul Legii nr. 247/2005, peste 800.000 de cereri au fost inregistrate la autoritatile locale, din care circa 172.000 au fost admise cu propunere de despagubire;
- din totalul beneficiarilor de "titluri de despagubire", 15.059 au ales sa primeasca o parte din suma in numerar, pentru un cuantum total de circa 2 miliarde RON, adica circa 400 milioane euro. 3.850 de persoane au primit plati pentru un total de circa 350 milioane RON, adica circa 80 milioane euro.
78. Instituite in decembrie 2005, actiunile la Fondul "Proprietatea" inca nu sunt cotate la bursa. Cu toate acestea, din anul 2007, Fondul "Proprietatea" plateste dividende actionarilor sai si, din martie 2008, vanzarea actiunilor fondului este permisa pe calea unor tranzactii directe, controlate de autoritatea de reglementare bursiera. De exemplu, in luna mai 2010 au fost inregistrate 206 cesiuni.
79. Potrivit informatiilor publicate la data de 4 iunie 2010 de Fondul "Proprietatea", Ministerul Finantelor Publice este actionarul majoritar, detinand 56% din actiunile fondului. In plus, 103 actionari sunt persoane juridice care detin, in total, 12% din actiunile fondului, iar 3.622 de actionari sunt persoane fizice care detin, in total, 31,4% din actiunile fondului.
80. Conform unei estimari avansate de Guvern, suma necesara pentru plata despagubirilor prevazute de legile referitoare la despagubiri se ridica la 21 miliarde euro.
D. Textele Consiliului Europei
81. In Rezolutia sa Res(2004)3 privind hotararile care ridica o problema structurala subsecventa, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul Ministrilor a aratat urmatoarele:
"Comitetul Ministrilor, in temeiul articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei (...)
invita Curtea:
I. in masura posibilitatilor, sa identifice in hotararile in care constata o incalcare a Conventiei ceea ce, in opinia sa, ridica o problema structurala subsecventa si originea acestei probleme, in special atunci cand ea este susceptibila a da nastere unor numeroase cereri, astfel incat sa ajute statele sa gaseasca solutia potrivita si Comitetul Ministrilor sa supravegheze executarea hotararilor;
II. sa semnaleze in special orice hotarare care cuprinde indicatii cu privire la existenta unei probleme structurale si la originea acestei probleme nu numai statului in cauza si Comitetului Ministrilor, ci si Adunarii Parlamentare, secretarului general al Consiliului Europei si comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, si sa semnaleze intr-un mod adecvat aceste hotarari in baza de date a Curtii."
82. Recomandarea Comitetului Ministrilor Rec(2004)6 privind imbunatatirea cailor de recurs interne, adoptata la data de 12 mai 2004, are urmatorul continut:
"Comitetul Ministrilor, in temeiul articolului 15.b din Statutul Consiliului Europei (...)
recomanda statelor membre, luand in considerare exemplele de bune practici mentionate in anexa:
I. sa se asigure, printr-o observare constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista recursuri interne pentru orice persoana care invoca intr-un mod justificabil o incalcare a Conventiei si ca aceste recursuri sunt efective, in masura in care ele pot conduce la o decizie pe fondul plangerii si la un remediu adecvat al oricarei incalcari constatate;
II. sa reanalizeze, in urma hotararilor Curtii care constata deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului, caracterul efectiv al recursurilor interne existente si, daca este cazul, sa creeze recursuri efective, pentru a evita aducerea in fata Curtii a cauzelor repetitive;
III. sa acorde o atentie deosebita, in cadrul punctelor I si II de mai sus, existentei recursurilor efective in cazul unei afirmatii justificabile privind durata excesiva a procedurilor jurisdictionale (...)."
83. Partea relevanta din anexa la Recomandarea Comitetului Ministrilor Rec(2004)6 prevede urmatoarele:
"(...) 13. Dupa ce o hotarare a Curtii care releva deficiente structurale sau generale in dreptul sau in practica statului (A«hotarare-pilotA») a fost adoptata, iar un numar mare de cereri privitoare la aceeasi problema (A«cauze repetitiveA») sunt pe rol sau susceptibile de a fi introduse la Curte, statul parat trebuie sa se asigure ca potentialii reclamanti dispun de un recurs efectiv care sa le permita sa se adreseze unei autoritati nationale competente, recurs care ar putea fi, in egala masura, utilizat de reclamantii actuali. Un astfel de recurs rapid si eficient le-ar permite sa obtina deja o reparatie la nivel intern, in conformitate cu principiul subsidiaritatii sistemului Conventiei.
14. Introducerea unui astfel de recurs intern ar putea contribui, de asemenea, in mod semnificativ, la reducerea volumului de munca al Curtii. Desi executarea rapida a hotararii-pilot ramane esentiala pentru solutionarea problemei structurale si prevenirea in acest fel a cererilor viitoare privind aceeasi problema, poate exista o categorie de persoane care au fost deja afectate de aceasta problema inainte de rezolvarea sa. Pentru aceste persoane, existenta unui recurs menit sa garanteze o reparatie la nivel intern ar permite Curtii sa le invite sa utilizeze noul recurs si, daca este cazul, sa declare inadmisibile cererile lor.
15. Pot exista mai multe optiuni pentru a atinge acest obiectiv, in functie, printre altele, de natura problemei structurale in discutie si dupa cum persoana afectata de aceasta problema a introdus sau nu o cerere la Curte.
16. In special, in urma unei hotarari-pilot care a relevat o problema structurala specifica, ar putea fi, de exemplu, adoptata o abordare ad hoc, prin care statul vizat sa examineze oportunitatea introducerii unui recurs specific sau a extinderii unui recurs existent pe cale legislativa sau jurisprudentiala.
17. In cadrul acestei examinari de la caz la caz, statele ar putea prevedea, daca acest lucru se dovedeste oportun, posibilitatea redeschiderii procedurilor similare celor dintr-o cauza-A«pilotA» care a stabilit o incalcare a Conventiei, pentru a degreva Curtea de aceste cauze si, daca este cazul, pentru a pune la dispozitia persoanei vizate un remediu mai rapid. Criteriile enumerate in Recomandarea Rec(2000)2 a Comitetului Ministrilor pot servi drept sursa de inspiratie in acest sens.
18. In cazul in care astfel de recursuri specifice au fost create ca urmare a unei hotarari-pilot, guvernele ar trebui sa informeze rapid Curtea, pentru ca aceasta sa le poata lua in considerare in examinarea cauzelor repetitive.
19. Cu toate acestea, nu va fi necesar sau adecvat sa se creeze recursuri noi pentru orice cauza in care o hotarare a Curtii a identificat o problema structurala sau sa se acorde acestora un anumit efect retroactiv. In anumite cazuri, poate fi preferabil sa se lase Curtii sarcina de a examina aceste cauze, in special pentru a evita obligarea reclamantului sa suporte sarcina suplimentara a epuizarii din nou a recursurilor interne care, in plus, nu ar fi infiintate decat dupa adoptarea modificarilor legislative (...)."
84. La data de 2 martie 2010, cu ocazia celei de-a 1.078-a reuniune, delegatii ministrilor care supravegheaza executarea hotararilor Curtii au reamintit cu privire la cauzele Strain, Viasu si cu privire la peste o suta de alte cauze romanesti de acest tip ca aspectele pe care acestea le ridica se refera la o problema sistemica importanta, legata in special de lipsa restituirii sau a despagubirii pentru bunurile nationalizate, apoi revandute de stat unor terti. Acestia au luat act de un plan de actiune prezentat la data de 25 februarie 2010 de catre autoritatile romane, pe care le-au invitat sa prezinte un calendar estimativ pentru adoptarea masurilor luate in considerare.
E. Drept comparat in materie de restituire sau de despagubire pentru bunurile nationalizate inainte de 1989 in Europa Centrala si de Est
85. In anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, regimurile comuniste din numeroase tari din Europa Centrala si de Est au nationalizat si expropriat masiv imobilele, precum si structurile industriale, bancare, comerciale si, cu exceptia Poloniei, pe cele agricole.
86. La inceputul anilor 1990, au fost adoptate masuri de restituire in multe dintre aceste tari, ale caror situatii politice si juridice erau diferite. Modalitatile si intinderea restituirilor difereau de la o tara la alta si s-a observat o mare diversitate in formele de despagubire stabilite de state.
87. Anumite state nu au adoptat masuri legislative cu privire la restituirea sau despagubirea pentru bunurile nationalizate ori confiscate (Azerbaidjan, Bosnia-Hertegovina si Georgia).
88. Legislatia poloneza nu prevede restituirea sau despagubirea generala pentru bunurile confiscate ori nationalizate. Singura exceptie se refera la regiunea Bugului si se limiteaza la a prevedea un drept la despagubire. Acest drept se poate concretiza, la alegerea creditorului: prin deducerea valorii indexate a bunurilor abandonate din pretul bunurilor publice achizitionate prin intermediul unei proceduri de licitatie sau prin plata unei despagubiri pecuniare ce provine din fondul de despagubire. Cuantumul indemnizatiei ce i se poate plati creditorului este plafonat prin lege la 20% din valoarea actuala a bunurilor pierdute in regiunea Bug.
89. Legislatia ungara privitoare la despagubirea partiala a daunelor cauzate de stat bunurilor cetatenilor prevede o despagubire sub forma unei sume de bani sau a unor cupoane de despagubire. Legea stabileste si un plafon.
90. Majoritatea tarilor in cauza limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane. Anumite state fixeaza in legislatia lor termene, uneori foarte scurte, pentru prezentarea cererilor.
91. Anumite tari (Albania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Lituania) prevad diverse forme de restituire si/sau de despagubire prin legile numite "de restituire". Altele au inclus problema restituirii bunurilor in legi de reabilitare (Germania, Moldova, Republica Ceha, Rusia, Slovacia si Ucraina). In fine, problema este tratata si in legile proprietatii (Germania, Bulgaria, Estonia, Republica Ceha si Slovenia).
92. In toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor conditii sau limitari numeroase. Acelasi lucru este valabil si pentru dreptul la o despagubire.
1. Conditiile ratione personae
93. Restituirea bunurilor confiscate ori nationalizate sau despagubirea poate sa ii priveasca fie pe fostii proprietari, fie pe succesorii acestora (mostenitori legali in Albania). Anumite legislatii, precum cele din Estonia, Lituania, Moldova, Republica Ceha, Slovacia si Slovenia, le impun solicitantilor conditia sa fi avut calitatea de cetatean in momentul confiscarii sau sa aiba calitatea de cetatean in momentul formularii cererii de restituire, iar uneori chiar ambele conditii. In plus, dreptul Slovaciei si al Estoniei impunea conditia ca solicitantul sa fi avut resedinta permanenta in tara respectiva in momentul intrarii in vigoare a legii si in momentul formularii cererii de restituire sau de despagubire. Pentru sistemele care prevad procedura de reabilitare, numai persoanele reabilitate conform legii pot solicita restituirea bunurilor lor. Asa se intampla in Germania, Moldova, Republica Ceha, Rusia, Slovacia si Ucraina, tari in care dreptul la restituire sau la despagubire decurge, integral ori partial, din reabilitarea victimelor represiunii politice.
2. Categoriile de bunuri excluse de la restituire
94. Anumite legislatii exclud de la restituire sau de la despagubire mai multe categorii de bunuri.
95. In anumite state sunt excluse terenurile si cladirile al caror aspect a fost modificat (Germania), in altele, bunurile care si-au pierdut aspectul initial (Estonia) sau bunurile care au disparut ori care au fost distruse, precum si bunurile care au fost privatizate (Moldova, Rusia si Ucraina).
96. De altfel, in Estonia, bunurile militare, bunurile culturale sau sociale ori obiectele aflate sub protectia statului, precum si cladirile administrative ale autoritatilor de stat sau locale nu pot fi restituite. Conform legislatiei din Moldova, terenurile, padurile, plantatiile plurianuale sau bunurile care au fost confiscate din motive fara nicio legatura cu represiunea politica sunt, de asemenea, excluse de la restituire.
97. In Rusia si in Ucraina, bunurile care au fost nationalizate conform legislatiei in vigoare la data respectiva sunt excluse de la restituire sau de la despagubire.
98. In Lituania, restituirea este posibila numai pentru imobilele cu destinatia de locuinta. In Serbia, legea nu prevede decat restituirea partiala a terenurilor agricole. In fine, in Republica Ceha si in Bulgaria, legile de restituire specifica bunurile carora li se aplica.
3. Limitarile temporale
99. Anumite legislatii impun limitari temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau de despagubire. Este cazul Albaniei si al Estoniei (in care fostii proprietari au beneficiat de mai putin de un an pentru a-si depune cererea), al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, al Republicii Cehe si al Slovaciei (un an de la data intrarii in vigoare a legii privind reabilitarea).
100. Alte legislatii limiteaza restituirea sau despagubirea la bunurile nationalizate sau confiscate intr-o anumita perioada. De exemplu, legislatia germana limiteaza despagubirea la bunurile nationalizate dupa anul 1949, insa prevede o despagubire pentru bunurile nationalizate in perioada 1945-1949 in zona de ocupatie sovietica.
4. Formele de despagubire si limitarile lor
101. Mai multe tari au ales o despagubire sub forma unui bun echivalent, de aceeasi natura cu bunul nationalizat sau confiscat (Albania, Germania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Muntenegru).
102. Atunci cand schimbul este imposibil, legislatiile prevad posibilitatea de a oferi un bun de alta natura, o suma de bani, bonuri de compensare (Bulgaria si Ungaria), titluri sau obligatiuni de stat (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Slovenia) sau parti sociale intr-o intreprindere publica (Albania si Bulgaria).
103. Calcularea cuantumului despagubirii platite se bazeaza in principal pe valoarea de piata a bunului la momentul deciziei de restituire sau de despagubire (Albania, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia si Serbia) ori la momentul confiscarii (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei) sau pe suma stabilita printr-o lege.
104. Anumite tari adauga alte considerente la cel al pretului pietei. Daca despagubirea consta in parti sociale, cuantumul este egal cu valoarea bunului la momentul deciziei sau cu valoarea bunului public privatizat (Albania).
105. In stabilirea cuantumului despagubirii pot interveni si alti factori. De exemplu, in Germania se tine cont de valoarea bunului inainte de expropriere, ce va fi inmultita cu un coeficient prevazut de lege.
106. Anumite legislatii stabilesc plafoane pentru despagubire (Germania, Rusia, Ucraina) sau plati esalonate (Moldova).
5. Autoritatile competente sa decida cu privire la restituire sau la despagubire
107. Autoritatile insarcinate sa statueze cu privire la restituire sau la despagubire pot fi de natura judiciara sau de natura administrativa. Printre cele mai frecvente se numara comisii speciale de restituire si de despagubire (Albania, Bulgaria, Moldova, Muntenegru), organe administrative (Lituania), ministerul de finante sau ministerul justitiei si chiar instante (Republica Ceha). In toate statele, deciziile organelor administrative pot fi contestate in fata instantelor administrative sau civile.

IN DREPT

I. Asupra conexarii cererilor
108. Curtea considera in primul rand ca, in interesul unei bune administrari a justitiei, aplicand art. 42 A§ 1 din regulamentul sau, se impune conexarea cererilor inregistrate sub nr. 30.767/05 si 33.800/06, deoarece faptele ce stau la originea celor doua cauze prezinta similitudini. Cadrul legislativ si practicile administrative fiind similare, Curtea apreciaza ca prin conexarea celor doua cereri s-ar permite o mai buna analiza a lor.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A§ 1 din Conventie
109. Primele doua reclamante, doamnele Atanasiu si Poenaru, pretind ca respingerea actiunii lor in revendicarea apartamentului nr. 1 si in anularea contractului de vanzare-cumparare a acestuia le-a incalcat dreptul de acces la o instanta. Cea de-a treia reclamanta, doamna Solon, sustine ca durata procedurii de restituire a fost excesiva. Toate trei invoca art. 6 A§ 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra contestatiilor cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil (...)."
110. Curtea observa inca de la inceput ca principalul capat de cerere al doamnei Solon se refera la lipsa de eficienta a mecanismului de despagubire, care ar fi contribuit si mai mult la prelungirea procedurii de despagubire. Problema duratei procedurii fiind subsecventa celei a eficientei mecanismului de despagubire, Curtea se va apleca asupra acestui capat de cerere din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor (paragrafele 150-194 de mai jos).
A. Asupra admisibilitatii
111. Curtea constata ca acest capat de cerere, pe care doamnele Atanasiu si Poenaru il intemeiaza pe art. 6 A§ 1 din Conventie si care se refera la pretinsa lipsa de acces la o instanta, nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Reclamantele
112. Doamnele Atanasiu si Poenaru considera ca prin refuzul de a le analiza actiunea in revendicare a apartamentului in litigiu pe motivul ca ar fi trebuit sa urmeze in prealabil procedura administrativa prevazuta in acest scop de Legea nr. 10/2001, instantele interne le-au incalcat dreptul de acces la o instanta. Ele adauga ca, pentru a obtine restituirea apartamentului, au utilizat toate caile de recurs oferite de dreptul intern, si anume actiunea in revendicare si procedurile administrative reglementate prin legile nr. 112/1995 si nr. 10/2001, fara a obtine vreodata o hotarare pe fond.
b) Guvernul
113. Guvernul sustine ca respingerea actiunii doamnelor Atanasiu si Poenaru nu a adus atingere dreptului de acces al partilor interesate la o instanta, ci ca a fost motivata de preocuparea instantelor interne pentru pastrarea coerentei procedurilor de restituire reglementate prin Legea nr. 10/2001. Acesta considera ca, in orice caz, reclamantele puteau sa se bucure pe deplin de dreptul de acces la o instanta in cadrul cailor de atac puse la dispozitia lor prin Legea nr. 10/2001.
2. Aprecierea Curtii
114. Curtea reaminteste ca art. 6 A§ 1 din Conventie garanteaza oricarei persoane dreptul ca o instanta sa se pronunte asupra oricarei contestatii referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Articolul consfinteste astfel "dreptul la o instanta", cu privire la care dreptul de acces, si anume dreptul de a sesiza instanta in materie civila, nu constituie decat unul dintre aspecte.
115. Dreptul de acces la instante, recunoscut de art. 6 A§ 1 din Conventie, nu este absolut: el se preteaza la limitari admise implicit deoarece, prin insasi natura sa, impune o reglementare de catre stat. Statele contractante se bucura, in materie, de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, Curtii ii revine obligatia de a statua in ultima instanta cu privire la respectarea cerintelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga ca limitarile implementate nu restrang accesul oferit individului intr-un asemenea mod sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie incalcat in insasi substanta lui. In plus, o astfel de limitare nu este conforma cu art. 6 A§ 1 decat daca urmareste un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit.
116. In aceasta privinta, trebuie reamintit faptul ca scopul Conventiei este sa protejeze nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective. Remarca este valabila in special pentru dreptul de acces la instante, avandu-se in vedere locul eminent pe care il ocupa dreptul la un proces echitabil intr-o societate democratica (Printul Hans-Adam II de Liechtenstein impotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, A§A§ 43-45, CEDO 2001-VIII).
117. In ceea ce le priveste pe doamnele Atanasiu si Poenaru, Curtea constata ca ele au formulat un recurs intemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001, insa decizia ramasa definitiva din data de 18 aprilie 2005 prin care primaria era obligata sa le raspunda nu a fost niciodata executata, desi cererea lor data din 2001. Prin urmare, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului constand in afirmatia ca reclamantele au putut sa beneficieze pe deplin de dreptul de acces la o instanta in cadrul cailor de recurs prevazute de legile speciale de reparatie.
118. In ceea ce priveste actiunea in revendicare intemeiata pe prevederile civile de drept comun, Curtea apreciaza ca respingerea sa motivata de necesitatea de a asigura aplicarea coerenta a legilor de reparatie nu releva, in sine, o problema din perspectiva dreptului de acces la o instanta garantat de art. 6 A§ 1 din Conventie, cu conditia ca procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sa fie privita ca o cale de drept efectiva (Faimblat, mentionata mai sus, A§ 33).
119. Or, din practica nationala reiese ca, la data evenimentelor, autoritatile competente isi incalcau in mod repetat obligatia ce le revenea de a raspunde la cererile de restituire sau de despagubire in termenul legal de 60 de zile. Problema sistemica ce a impiedicat functionarea procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001 le-a pus pe persoanele interesate in imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului jurisdictional prevazut de lege.
120. In ceea ce priveste posibilitatea de a sanctiona intarzierea autoritatilor administrative in analizarea cererilor, Curtea observa ca, prin decizia din data de 19 martie 2007, Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie au hotarat ca, in lipsa unui raspuns din partea autoritatilor administrative in termenul legal, instantele sa fie abilitate sa statueze in locul lor asupra fondului cererilor si sa dispuna, daca este cazul, restituirea bunurilor. Acest recurs a devenit efectiv la data de 12 noiembrie 2007, la data publicarii sale in Monitorul Oficial (Faimblat, mentionata mai sus, A§ 42).
121. In lumina considerentelor de mai sus, Curtea concluzioneaza ca, inainte ca recursul introdus prin decizia din 19 martie 2007 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa devina efectiv, doamnele Atanasiu si Poenaru s-au aflat in imposibilitatea de a solicita in fata instantelor interne restituirea apartamentului in litigiu.
122. Curtea admite ca, in contextul complex si sensibil din punct de vedere social, insotit de consecintele economice serioase ale tranzitiei Romaniei catre un regim democratic si ale reparatiei nedreptatilor trecutului, este posibil ca implementarea cadrului legislativ sa fi intampinat dificultati si sa fi inregistrat intarzieri (a se vedea, mutatis mutandis, Broniowski impotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, A§ 162, CEDO 2004-V).
123. Cu toate acestea, lipsa de raspuns al autoritatilor administrative la cererile de restituire introduse in temeiul legilor nr. 112/1995 si nr. 10/2001, la care se adauga lipsa, in perioada mentionata mai sus, a unei cai de atac, le-a facut pe doamnele Atanasiu si Poenaru sa sufere o sarcina disproportionata, aducand astfel atingere substantei insesi a dreptului lor de acces la o instanta.
124. Rezulta ca a avut loc incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie in ceea ce le priveste pe doamnele Atanasiu si Poenaru.
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
125. Reclamantele considera ca imposibilitatea in care se afla de a obtine restituirea bunurilor lor imobile nationalizate sau de a fi despagubite constituie o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Asupra exceptiei preliminare intemeiate pe incompatibilitatea ratione materiae cu prevederile Conventiei a capatului de cerere formulat de doamnele Atanasiu si Poenaru
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
126. Guvernul sustine ca doamnele Atanasiu si Poenaru nu detin un "bun" in sensul definit de jurisprudenta Curtii.
127. In ceea ce priveste dreptul de a obtine restituirea imobilelor nationalizate sau de a fi despagubite in temeiul legislatiei interne, Guvernul subliniaza ca legile de reparatie nu au restabilit in mod automat dreptul de proprietate al fostilor proprietari asupra imobilelor nationalizate.
128. Acesta sustine ca nici constatarea ilegalitatii nationalizarii unui imobil, nici depunerea unei cereri de restituire sau de despagubire nu sunt suficiente pentru a constata existenta unei creante care sa atraga dupa sine protectia oferita prin art. 1 din Protocolul nr. 1. In acest sens, Guvernul arata ca dreptul de a fi despagubit este conditionat de respectarea cerintelor procedurale si materiale enuntate de legile de reparatie si, in mod special, de Legea nr. 10/2001.
129. Or, in opinia Guvernului, analiza conformitatii cererilor cu exigentele mentionate mai sus este atributul exclusiv al autoritatilor administrative si jurisdictionale competente. Mai exact, Guvernul considera ca recunoasterea unei creante irevocabile si suficient de bine stabilite in dreptul intern nu are loc decat in urma controlului de legalitate exercitat de prefect asupra deciziilor autoritatilor locale care au analizat in prima instanta cererile de reparatie introduse in baza Legii nr. 10/2001.
130. Aratand ca autoritatile administrative sau instantele interne nu le-au recunoscut doamnelor Atanasiu si Poenaru in niciun moment un drept la restituirea apartamentului in litigiu sau la o despagubire, Guvernul concluzioneaza ca aceste reclamante nu erau nici titularele unui bun, nici ale unei creante fata de stat in baza careia sa poata pretinde ca au cel putin o "speranta legitima" de a obtine beneficiul efectiv al unui bun.
b) Reclamantele
131. Doamnele Atanasiu si Poenaru se opun argumentului Guvernului.
132. Ele considera ca, in circumstantele specifice ale legislatiei romane referitoare la restituirea imobilelor nationalizate, existenta unui "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, rezulta din intrunirea a trei conditii: intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, vointa persoanei interesate de a beneficia de ea, exprimata prin depunerea unei cereri administrative, si lipsa unui raspuns din partea autoritatii administrative in termenul legal.
133. In ceea ce priveste situatia lor speciala, doamnele Atanasiu si Poenaru reamintesc faptul ca numeroase hotarari definitive au constatat ilegalitatea nationalizarii intregului imobil si au dispus restituirea celorlalte apartamente. Prin urmare, ele considera ca recunoasterea ilegalitatii nationalizarii este valabila si pentru apartamentul nr. 1. Ele sustin ca in prezent dispun de un bun actual sau, cel putin, de o "speranta legitima" de a obtine restituirea lui sau o despagubire.
2. Aprecierea Curtii
a) Principii ce decurg din jurisprudenta Curtii
134. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care le critica se refera la "bunurile" sale in sensul acestei prevederi. Notiunea "bunuri" poate cuprinde atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger si Gratzingerova impotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 39.794/98, A§ 69, CEDO 2002-VII).
135. Curtea reaminteste, de asemenea, ca art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat in sensul ca ar impune statelor contractante o obligatie generala de a restitui bunurile ce le-au fost transferate inainte sa ratifice Conventia (Jantner impotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, A§ 34, 4 martie 2003).
136. In schimb, atunci cand un stat contractant, dupa ce a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate intr-un regim anterior, se poate considera ca acea legislatie genereaza un nou drept de proprietate aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 in beneficiul persoanelor care intrunesc conditiile de restituire (Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, A§ 35, CEDO 2004-IX).
137. Daca interesul patrimonial in cauza este de ordinul creantei, el nu poate fi considerat o "valoare patrimoniala" decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmat printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky, mentionata mai sus, A§ 52).
b) Aplicarea principiilor mentionate mai sus
138. Curtea constata ca partile au puncte de vedere divergente in ceea ce priveste interpretarea prevederilor legilor de reparatie si, in mod special, in ceea ce priveste momentul de la care persoana care s-a prevalat de aceste legi devine titularul unui drept la restituirea bunului sau la despagubire.
139. Curtea nu considera necesar sa solutioneze aceasta controversa, care tine de teoria si de practica interna.
140. Astfel, Curtii ii este suficient sa constate, tinand cont de sensul autonom al notiunii "bunuri" si de criteriile retinute in jurisprudenta Curtii, ca existenta unui "bun actual" in patrimoniul unei persoane este in afara oricarui dubiu daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului. In acest context, refuzul administratiei de a se conforma acestei hotarari constituie o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor, care tine de prima fraza a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, mutatis mutandis, Paduraru, mentionata mai sus, A§A§ 65 si 75).
141. Curtea constata ca, de la intrarea in vigoare a legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despagubiri.
142. Prin urmare, Curtea apreciaza ca transformarea intr-o "valoare patrimoniala", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.
143. In speta, Curtea observa ca nicio instanta sau autoritate administrativa interna nu le-a recunoscut doamnelor Atanasiu si Poenaru in mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul in litigiu. Hotararile invocate de reclamante (paragraful 19 de mai sus), desi toate constata ca nationalizarea intregului imobil a fost ilegala, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament.
144. Rezulta ca acest apartament nu reprezinta un "bun actual" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele s-ar putea prevala.
145. Totusi, daca constatarea judiciara a nationalizarii abuzive a imobilului nu atrage dupa sine in mod automat un drept de restituire a bunului, Curtea observa ca ea da dreptul la o despagubire din moment ce din hotararile instantelor interne ce au dobandit autoritate de lucru judecat reiese ca conditiile legale impuse pentru a beneficia de masurile de reparatie, si anume nationalizarea ilegala a bunului si dovada calitatii de mostenitor a fostului proprietar, erau intrunite. Curtea acorda importanta si faptului ca Primaria Bucuresti refuza inca sa se conformeze deciziei irevocabile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din data de 18 aprilie 2005, fara a oferi o justificare valabila.
146. Prin urmare, trebuie concluzionat ca, in ciuda faptului ca primaria nu a emis pana in prezent o decizie, reclamantele sunt cel putin beneficiarele unui drept de a fi despagubite. Avand in vedere hotararile judecatoresti interne, care reprezinta, in sensul hotararilor anterioare ale Curtii, "o jurisprudenta bine stabilita a instantelor", aceasta creanta constituie un "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern si care tine de notiunea "bun" la care se refera art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky, mentionata mai sus, A§ 52).
147. Rezulta ca exceptia Guvernului nu poate fi retinuta.
148. In fine, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. De altfel, aceasta constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra admisibilitatii capatului de cerere formulat de doamna Solon
149. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, aceasta constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
C. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
150. Guvernul arata ca reclamantele au utilizat posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative pentru a li se acorda o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005.
151. In opinia Guvernului, mecanismul implementat de aceasta din urma lege si care se refera la infiintarea Fondului "Proprietatea" este de natura sa le ofere persoanelor indreptatite despagubiri in cuantum egal cu valoarea de piata a bunurilor. Conform ultimelor modificari ale Legii nr. 247/2005, o parte a despagubirii ar putea fi platita in numerar daca creanta nu depaseste 500.000 RON. Guvernul argumenteaza ca o anumita intarziere la plata este inevitabila, data fiind complexitatea procesului de despagubire.
152. In ceea ce priveste progresele facute pentru ca Fondul "Proprietatea" sa devina functional, Guvernul arata, in observatiile sale scrise din data de 24 aprilie 2009, ca procedura de evaluare a activelor fondului aproape ca a ajuns la final, la fel ca si procedura de selectie a administratorului fondului.
153. In observatiile sale prezentate in cadrul audierii, Guvernul arata ca, din anul 2007, Fondul "Proprietatea" plateste dividende actionarilor sai. De altfel, la data de 9 septembrie 2010, Guvernul a precizat ca actionarii Fondului "Proprietatea" au hotarat repartizarea dividendelor pentru perioada 2008/2009 si ca administratorul fondului a fost mandatat sa faca demersurile necesare in vederea cotarii actiunilor la bursa inainte de 22 decembrie 2010.
154. Guvernul face trimitere la planul de actiune trimis Comitetului Ministrilor la data de 25 februarie 2010 si care trebuie sa permita identificarea celor mai bune solutii pentru a eficientiza procesul de restituire. Printre solutiile luate in considerare se numara infiintarea unei comisii interministeriale, modificarea legislatiei in materie si organizarea de discutii cu asociatii si cu societatea civila.
155. Invocand statisticile furnizate, Guvernul arata ca cererile de despagubire sunt numeroase (paragraful 77 de mai sus) si ca valoarea totala a despagubirilor aprobate reprezinta o sarcina bugetara importanta.
156. In ceea ce priveste Cauza Solon, Guvernul considera ca, pe calea contestatiei indreptate impotriva deciziei administrative, dreptul reclamantei de a fi despagubita nu a putut fi confirmat decat la data de 30 martie 2006 (paragraful 37 de mai sus); de altfel, acesta sustine ca perioada care s-a scurs pana la decizia administrativa data de Universitatea din Craiova la data de 24 martie 2009 nu a fost excesiva.
157. In plus, Guvernul sustine ca eficienta mecanismului de despagubire prin intermediul Fondului "Proprietatea" nu intra in discutie in Cauza Solon, avand in vedere valoarea despagubirii, care nu ar depasi plafonul de 500.000 RON.
b) Reclamantele
158. Reclamantele sustin ca lipsa restituirii sau a despagubirii, pana in prezent, este de natura sa incalce dreptul la respectarea bunurilor lor. Ele considera ca mecanismul de despagubire stabilit de legislatia interna nu este eficient.
(i) Argumentele doamnelor Atanasiu si Poenaru
159. Reclamantele insista asupra complexitatii legilor de restituire si asupra incoerentelor legislative si jurisprudentiale care ar fi consecinta nenumaratelor modificari ce au avut loc intr-o perioada de aproape 20 de ani.
160. Ele sustin o dubla incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pe de o parte, ele considera ca a avut loc o incalcare a acestei prevederi din punct de vedere substantial din cauza vanzarii ilegale si cu rea-credinta a apartamentului nr. 1, desi statul era la curent cu cererea de restituire introdusa de proprietarul legitim. Pe de alta parte, ele sustin ca a avut loc o incalcare procedurala a dreptului la respectarea bunurilor din moment ce toate procedurile administrative si judiciare utilizate pentru a recupera bunul s-au dovedit ineficiente din cauza deficientelor mecanismului de restituire si de despagubire implementat de stat.
(ii) Argumentele doamnei Solon
161. Reclamanta insista pe lipsa totala de despagubire. Dupa parerea ei, Guvernul nu a demonstrat existenta niciunei circumstante exceptionale capabile sa justifice intarzierea in punerea in aplicare a legilor de reparatie. Ea declara ca Fondul "Proprietatea" nu functioneaza inca in asa fel incat sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri. Ea considera ca aceasta situatie ii este imputabila exclusiv statului, care intarzie in mod nejustificat sa ia masurile legale si administrative necesare pentru a face ca exercitarea dreptului la restituire sau la despagubire sa fie efectiva si rapida.
2. Aprecierea Curtii
a) Principiile generale ce decurg din jurisprudenta Curtii
162. Curtea considera necesar sa reaminteasca in primul rand principiile care se desprind din jurisprudenta sa in materie.
163. Privarea de un drept de proprietate sau de un alt drept real constituie, in principiu, un act instantaneu si nu creeaza o situatie continua de "privare de drept" [Malhous impotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII].
164. Asa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restrictie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate [Van der Mussele impotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983, A§ 48, seria A nr. 70; Slivenko impotriva Letoniei (dec.) [MC], nr. 48.321/99, A§ 121, CEDO 2002-II, si Jantner, mentionata mai sus, A§ 34].
165. In schimb, art. 1 din Protocolul nr. 1 cere ca ingerinta autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala (Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei [MC], nr. 25.701/94, A§ 79, CEDO 2000-XII, si Iatridis impotriva Greciei [MC], nr. 31.107/96, A§ 58, CEDO 1999-II). Principiul legalitatii presupune si existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (Beyeler impotriva Italiei [MC], nr. 33.202/96, A§A§ 109-110, CEDO 2000-I).
166. In plus, orice ingerinta in exercitarea unui drept sau a unei libertati recunoscute de Conventie trebuie sa urmareasca un scop legitim. De asemenea, in cauzele care presupun o obligatie pozitiva, trebuie sa existe o justificare legitima pentru inactiunea statului. Principiul "justului echilibru", inerent insusi art. 1 din Protocolul nr. 1, presupune existenta unui interes general al comunitatii. Datorita unei cunoasteri directe a societatii lor si a nevoilor acesteia, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de "utilitate publica". In mecanismul de protectie instituit de Conventie, acestora le revine, asadar, obligatia de a se pronunta primele asupra existentei unei probleme de interes general ce justifica masuri aplicabile in domeniul exercitarii dreptului de proprietate, inclusiv masuri ce presupun privari si restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucura aici de o anumita marja de apreciere, ca in alte domenii asupra carora se extind garantiile Conventiei.
In plus, notiunea "utilitate publica" este ampla prin natura sa. In mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevad o despagubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerand ca este normal ca legislatorul sa dispuna de o larga marja in politica sa economica si sociala, Curtea a declarat ca respecta modul in care acesta concepe imperativele "utilitatii publice", cu exceptia cazului in care judecata sa se dovedeste a fi vadit lipsita de temei rezonabil (James si altii impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, A§ 46, seria A nr. 98, Fostul rege al Greciei si altii, mentionata mai sus, A§ 87, si Broniowski, mentionata mai sus, A§ 149).
167. Atat atingerea adusa respectarii bunurilor, cat si abtinerea de la actiune trebuie sa pastreze un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile care priveaza o persoana de proprietatea sa. In fiecare cauza ce presupune pretinsa incalcare a acestei prevederi, Curtea trebuie sa verifice daca, din cauza actiunii sau inactiunii statului, persoana in cauza a fost nevoita sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva (Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, 23 septembrie 1982, A§ 73, seria A nr. 52).
168. Pentru a aprecia conformitatea conduitei statului cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie sa se dedice unei analize globale a diferitelor interese in cauza, tinand cont ca scopul Conventiei este sa protejeze drepturi "concrete si efective". Ea trebuie sa mearga dincolo de aparente si sa cerceteze realitatea situatiei litigioase. Aceasta apreciere poate sa se refere nu numai la modalitatile de despagubire aplicabile - daca situatia este similara cu o privare de libertate - ci si la conduita partilor, inclusiv la mijloacele utilizate de stat si la punerea lor in aplicare. In acest sens, trebuie subliniat ca incertitudinea - fie ea legislativa, administrativa sau legata de practicile aplicate de autoritati - este un factor ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia conduita statului. Intr-adevar, atunci cand in cauza este o chestiune de interes general, puterile publice sunt obligate sa reactioneze in timp util, in mod corect si cu cea mai mare coerenta (Vasilescu impotriva Romaniei, 22 mai 1998, A§ 51, Culegere de hotarari si decizii 1998-III).
b) Aplicarea principiilor mentionate mai sus in cauzele referitoare la masuri de reparatie intr-un context de reforma politica si economica
169. Curtea a stabilit ca principiile mentionate mai sus sunt valabile, de asemenea, in situatia unor modificari fundamentale ale sistemului unei tari, precum cele pe care le reprezinta tranzitia de la un regim totalitar la o forma democratica de guvernare si reforma structurii politice, juridice si economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice si sociale pe scara larga (Broniowski, mentionata mai sus, A§ 149).
170. In materie de restituire de proprietati, o legislatie de mare anvergura, mai ales daca executa un program de reforma economica si sociala, nu poate asigura o dreptate completa in fata varietatii de situatii in care se afla numeroasele persoane in cauza. Este in primul rand obligatia autoritatilor interne, in special a Parlamentului, de a cantari avantajele si dezavantajele inerente diferitelor solutii dintre care sa se poata alege, stiut fiind faptul ca este vorba de o alegere politica (a se vedea James si altii, mentionata mai sus, A§A§ 68-69, si, mutatis mutandis, Olaru si altii impotriva Moldovei, nr. 476/07, 22.539/05, 17.911/08 si 13.136/07, A§ 55, 28 iulie 2009).
171. Curtea a recunoscut deja ca punerea in balanta a drepturilor in cauza si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o dificultate deosebita.
172. In aceste circumstante, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o larga marja de apreciere, nu numai pentru a alege masurile care sa reglementeze raporturile de proprietate din tara, ci si pentru a avea la dispozitie timpul necesar pentru punerea lor in aplicare.
173. Totusi, aceasta marja, oricat de mare ar fi ea, nu este nelimitata, iar exercitarea puterii discretionare a statului, chiar si in cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecinte incompatibile cu normele stabilite prin Conventie (Broniowski, mentionata mai sus, A§ 182).
174. Conform art. 1 din Protocolul nr. 1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despagubire consfintite de lege - si de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despagubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despagubirii acordate pentru o privare de proprietate operata de stat sa fie "in mod rezonabil in raport" cu valoarea bunului. O lipsa totala de despagubire nu poate fi considerata ca fiind compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in cazuri exceptionale (Broniowski, mentionata mai sus, A§ 186).
175. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept la o compensatie integrala in orice circumstante, o compensatie numai partiala nefacand privarea de proprietate nelegitima eo ipso in toate cazurile. In mod special, niste obiective legitime "de utilitate publica", precum cele care urmaresc masuri de reforma economica sau de dreptate sociala pot milita pentru o rambursare mai mica decat valoarea de piata integrala [James si altii, mentionata mai sus, A§ 54; Lithgow si altii impotriva Marii Britanii, 8 iulie 1986, A§ 120, seria A nr. 102, si Scordino impotriva Italiei (nr. 1) [MC], nr. 36813/97, A§A§ 95 si urmatoarele, CEDO 2006-V].
176. Astfel, Curtea a admis in mod explicit in cauzele Broniowski si Wolkenberg ca reforma radicala a sistemului politic si economic din Polonia, precum si situatia finantelor sale puteau sa justifice limitari draconice la despagubirea repatriatilor de dincolo de Bug [Broniowski, mentionata mai sus, A§ 183, si Wolkenberg si altii impotriva Poloniei (dec.), nr. 50.003/99, A§ 63, CEDO 2007-XIV (extrase)].
177. In plus, din jurisprudenta sa reiese clar ca, in situatia in care Curtea a putut sa considere ca legile de restituire puse in aplicare pentru a atenua consecintele incalcarilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmareau un scop legitim, aceasta a considerat totusi necesar sa faca in asa fel incat atenuarea incalcarilor din trecut sa nu creeze noi nedreptati disproportionate (a se vedea, de exemplu, Pincova si Pinc impotriva Republicii Cehe, nr. 36.548/97, A§ 58, CEDO 2002-VIII).
c) Aplicarea in speta a principiilor mentionate mai sus
178. Curtea observa in primul rand ca, punand in aplicare o legislatie speciala de restituire si de despagubire, statul roman a optat - spre deosebire de alte state care au suferit o schimbare similara de regim politic in 1989 (paragrafele 85-107 de mai sus) - pentru principiul despagubirii integrale pentru privarile de proprietate care au avut loc in perioada regimului comunist. Astfel, pentru privari de proprietate suferite acum circa 60 de ani, cum este cazul reclamantelor, legislatia romana prevede, in lipsa unei posibilitati de restituire, acordarea unei despagubiri intr-un cuantum egal cu valoarea de piata pe care bunul nationalizat ar avea-o astazi.
179. Curtea face trimitere la jurisprudenta referitoare la incalcarile dreptului la respectarea bunurilor persoanelor indreptatite sa primeasca o reparatie pentru imobilele a caror restituire nu mai este posibila (a se vedea, in special, Strain, mentionata mai sus; Matache si altii impotriva Romaniei, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006; Viasu, mentionata mai sus, si Katz, mentionata mai sus).
180. Curtea reaminteste in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, A§A§ 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si Marin si Gheorghe Radulescu impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, A§A§ 20-22, 27 mai 2010).
181. De asemenea, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaste dreptul la o despagubire intr-un cuantum pe care aceasta il stabileste reprezinta o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (Elias impotriva Romaniei, nr. 32.800/02, A§ 21, 12 mai 2009).
182. Cu atat mai mult, neexecutarea unei hotarari judecatoresti ce recunoaste un drept la despagubire, chiar daca suma nu a fost stabilita, constituie o ingerinta in dreptul de proprietate in sensul primei fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (Denes si altii impotriva Romaniei, nr. 25.862/03, A§A§ 46-47, 3 martie 2009).
183. Curtea a ajuns la constatarea incalcarii dreptului de proprietate al reclamantului in Cauza Viasu, tinand cont de ineficienta sistemului de restituire si in special de intarzierea inregistrata in procedura de plata a despagubirii.
184. In mod special, Curtea a constatat ca partilor interesate nu le era oferita nicio garantie in ceea ce priveste durata sau rezultatul procedurii in fata Comisiei Centrale. Ea a observat in plus ca Fondul "Proprietatea" nu functioneaza intr-o maniera care sa permita acordarea efectiva a unei despagubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparatie care alesesera sa primeasca actiuni (a se vedea, printre altele, Viasu, A§A§ 71-72, si Matache si altii, A§ 42, mentionate mai sus). Astfel, aceasta inactiune a statului nu era justificata in mod legitim prin urmarirea unui scop de interes public, in conformitate cu principiile enuntate in paragrafele 162-168 de mai sus.
185. In speta, Curtea observa in ceea ce le priveste pe doamnele Atanasiu si Poenaru ca, in ciuda faptului ca ele au obtinut, prin mai multe hotarari judecatoresti ramase definitive (paragraful 19 de mai sus), o constatare a ilegalitatii privarii lor de proprietate si ca, prin decizia ramasa definitiva din data de 18 aprilie 2005, autoritatea administrativa locala a fost obligata sa pronunte o decizie asupra cererii lor, aceste hotarari nu au fost puse in executare nici pana astazi.
186. Curtea mai observa, in ceea ce o priveste pe doamna Solon, ca in ciuda faptului ca a obtinut, la data de 30 martie 2006, o hotarare judecatoreasca definitiva ce stabilea cuantumul despagubirii si ca, ulterior, la data de 24 martie 2009, o decizie administrativa a confirmat acest drept, aceste decizii nu au fost inca executate.
187. Guvernul invoca in principal numarul mare de cereri de despagubire similare celor introduse de reclamante, lucru care a condus la ingreunarea procedurilor administrative, la prelungirea termenelor de solutionare si de plata, precum si la o sarcina bugetara importanta.
188. Curtea se vede, asadar, confruntata cu cauze dificile, ce releva o complexitate politica, istorica si faptica tinand de o problema ce ar fi trebuit sa fie rezolvata de toate autoritatile care au raspunderea deplina de a gasi o solutie adecvata. Aceasta realitate trebuie sa ghideze Curtea in interpretarea si in aplicarea Conventiei, care nu trebuie sa fie nici rigide, nici opace fata de circumstantele faptice concrete.
189. Motivele de ordin faptic avansate de Guvern nu pot fi puse la indoiala. Totusi, Curtea apreciaza ca aceste constatari nu au fost in mod suficient insotite de masuri legislative si administrative capabile sa ofere tuturor partilor interesate in procesul de restituire o solutie coerenta, previzibila si proportionala cu scopurile de interes public urmarite.
190. In ceea ce priveste planul de actiune prezentat de Guvern, Curtea observa ca nu a fost trimis Comitetului Ministrilor decat la inceputul anului 2010. Desi acesta propune cateva solutii interesate, acestea nu sunt insotite inca de un calendar de adoptare (paragraful 154 de mai sus).
191. Referitor la recentele progrese inregistrate in ceea ce priveste Fondul "Proprietatea", invocate de Guvern, Curtea observa ca, la ora actuala, din cei peste 68.000 de creditori inregistrati la Comisia Centrala numai circa 3.500 au beneficiat de transformarea creantei in actiuni la acest fond, a caror tranzactionare nu este inca posibila pe piata bursiera.
192. Dupa ce a analizat in lumina principiilor enuntate in jurisprudenta sa toate elementele aflate in posesia sa, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata justifica inefectivitatea dreptului reclamantelor la despagubire.
193. Curtea apreciaza ca, in speta, faptul ca reclamantele nu au primit inca o despagubire si nu au nicio garantie cu privire la data la care o vor putea primi le-a impus o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
194. Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.
IV. Asupra aplicarii art. 46 din Conventie
195. Conform acestor prevederi:
"1. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in care ele sunt parti.
2. Hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea ei."
A. Argumentele partilor si ale tertilor intervenienti
1. Argumentele partilor
196. Reclamantele sustin ca, desi procesul de adoptare a masurilor de reparatie pentru privarile de proprietate suferite inainte de anul 1989 a inceput acum douazeci de ani, inca nu s-a incheiat. In acest sens, ele observa ca legislatia relevanta a fost modificata de mai multe ori, ceea ce a avut drept consecinta complicarea tot mai mare a procesului.
197. Prin urmare, ele considera ca lipsa de reactie adecvata din partea autoritatilor nationale dupa constatarile facute de Curte in hotararile Viasu, Katz si Faimblat, mentionate mai sus, este de natura sa aduca atingere caracterului subsidiar al mecanismului de control instaurat de Conventie.
198. Guvernul arata ca o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la incetinirea procesului de restituire si de despagubire pentru bunurile nationalizate. Acesta subliniaza amploarea fenomenului nationalizarilor sub regimul comunist, precum si varietatea bunurilor ce fac obiectul legilor de restituire.
199. El mai precizeaza ca se confrunta cu un mare numar de cereri de restituire sau de despagubire provenite de la fosti proprietari sau de la mostenitorii acestora.
200. Apoi arata ca la numarul mare de cereri de despagubire se adauga cerinta unei despagubiri integrale impusa de legile in vigoare. Conform unei evaluari aproximative, suma necesara pentru a plati aceste despagubiri se ridica la 21 de miliarde de euro. Guvernul precizeaza in acest sens ca PIB-ul Romaniei pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despagubirilor platite efectiv pana in prezent ar fi de circa 84 de milioane de euro.
201. In ceea ce priveste posibilitatea prevazuta de lege de a acorda bunuri sau servicii drept compensatie, Guvernul sustine ca ea nu poate avea decat o aplicare foarte restransa din cauza lipsei de bunuri si a caracterului limitat al rezervelor publice de terenuri ce apartin comunelor.
202. Guvernul mai semnaleaza ca sursa de dificultate pentru punerea in aplicare a mecanismului de restituire si de despagubire lipsa de informatii cadastrale si lipsa unui inventar al bunurilor statului.
203. In ceea ce priveste masurile ce trebuie luate din perspectiva art. 46 din Conventie, Guvernul admite ca sistemul de restituire trebuie sa devina mai eficient. In acest sens, acesta arata ca in anul 2009 a fost creat un grup de lucru ce reuneste reprezentanti ai Agentului guvernamental, ai Fondului "Proprietatea", ai ANRP, ai Ministerului de Finante si ai Ministerului de Justitie. In plus, la data de 25 februarie 2010, Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei i-a fost prezentat un plan de actiune. Acesta cuprinde urmatoarele puncte:
- infiintarea unei comisii interministeriale avand ca obiect identificarea celor mai bune solutii pentru finalizarea procesului de restituire a proprietatilor;
- modificarea legislatiei in materie de restituire a bunurilor nationalizate in sensul simplificarii acesteia si al asigurarii unei eficiente mai mari. Cele mai importante propuneri se refera la stabilirea de termene pentru toate etapele administrative ale procedurii si la prevederea de sanctiuni in caz de nerespectare a acestor termene, extinderea suprafetelor de teren ce ar putea fi restituite si cresterea personalului administrativ implicat in procedurile de restituire;
- aprobarea de catre Parlament a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor;
- organizarea de discutii cu asociatiile fostilor proprietari si cu reprezentantii societatii civile.
204. In ceea ce priveste o eventuala reforma a nivelului despagubirilor, Guvernul se arata constient de faptul ca "solutia poloneza" adoptata dupa hotararea Broniowski ar putea constitui o ipoteza de lucru, subliniind insa faptul ca o astfel de abordare ar putea provoca nemultumiri in randul persoanelor interesate.
205. In fine, Guvernul considera ca, in situatii precum cea a Romaniei, caracterizata printr-un dispozitiv legislativ cu consecinte serioase si al carui impact economic asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o larga putere discretionara pentru a alege masurile ce vizeaza garantarea respectarii drepturilor patrimoniale si trebuie sa poata beneficia de timpul necesar punerii in aplicare a acestora. In cazul de fata, se pare ca statul a devenit victima propriilor sale bune intentii.
206. Prin urmare, Guvernul roaga Curtea sa ii ofere sprijin in rezolvarea acestei probleme, indicandu-i cat mai clar posibil directiile de urmat si hotarand suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rol, care au un obiect similar, pentru a-i permite sa puna in aplicare masuri potrivite.
2. Argumentele tertilor intervenienti
207. Asociatia pentru Proprietatea Privata considera ca sistemul de reparatie instaurat de statul roman pentru bunurile imobile nationalizate inainte de 1989 prezinta deficiente majore atat la nivel legislativ, cat si la nivel judiciar, administrativ si bugetar. Aceasta considera ca legile de "reparatie" sunt inutile in masura in care dreptul comun, si anume actiunea in revendicare, a oferit intotdeauna solutii mai simple si mai previzibile.
208. Asociatia considera ca o reducere a nivelului despagubirilor nu poate fi justificata de pretinsa insuficienta a resurselor bugetare si ar fi de natura sa compromita speranta legitima pe care legislatia actuala le-o ofera partilor interesate. De asemenea, aceasta reducere ar aduce atingere principiului neretroactivitatii legii si principiului nediscriminarii, dat fiind faptul ca mii de persoane aflate intr-o situatie similara cu cea a persoanelor care asteapta inca sa fie despagubite au fost deja despagubite la valoarea de piata a bunurilor ce le-au apartinut.
209. Asociatia ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumanien, care prezinta argumente similare in cea mai mare parte, mai arata ca mecanismul de despagubire si de restituire actual este foarte lent, ceea ce il face ineficient. In plus, ea sustine ca autoritatile administrative implicate in acest proces refuza sa publice rapoarte de activitate, astfel incat procesul este lipsit de transparenta.
B. Aprecierea Curtii
1. Principii generale
210. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu art. 46, inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotararilor definitive pronuntate de Curte in litigiile in care ele sunt parte, Comitetul Ministrilor fiind insarcinat sa supravegheze executarea acestor hotarari. De aici rezulta, in special, ca, atunci cand Curtea constata o incalcare, statul parat are obligatia juridica nu numai de a le plati partilor interesate sumele alocate ca reparatie echitabila prevazuta de art. 41, dar si sa aleaga, sub controlul Comitetului Ministrilor, masurile generale si/sau, daca este cazul, individuale, ce trebuie integrate in ordinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si pentru a-i inlatura pe cat posibil consecintele.
211. Statul parat ramane liber, sub controlul Comitetului Ministrilor, sa aleaga mijloacele prin care sa indeplineasca obligatia sa juridica in privinta art. 46 din Conventie, in masura in care aceste mijloace sunt compatibile cu concluziile cuprinse in hotararea Curtii (Scozzari si Giunta impotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 si 41.963/98, A§ 249, CEDO 2000-VIII, Christine Goodwin impotriva Regatului Unit [MC], nr. 28.957/95, A§ 120, CEDO 2002-VI, Lukenda impotriva Sloveniei, nr. 23.032/02, A§ 94, CEDO 2005-X, si S. si Marper impotriva Regatului Unit [MC], nr. 30.562/04 si 30.566/04, A§ 134, 4 decembrie 2008).
212. Hotarand ca o anumita cauza trebuie tratata conform "procedurii hotararii-pilot", Curtea cauta sa faciliteze repararea cea mai rapida si cea mai efectiva posibila a unei disfunctionalitati ce afecteaza protectia dreptului conventional in cauza in ordinea juridica interna. Unul dintre factorii luati in considerare de Curte atunci cand a conceput si a implementat aceasta procedura este amenintarea tot mai mare pe care o reprezinta pentru sistemul Conventiei numarul mare de cauze repetitive, dintre care unele rezulta din aceeasi problema structurala sau sistemica.
213. Procedura hotararii-pilot are, inainte de toate, scopul de a ajuta statele contractante sa isi indeplineasca rolul ce le revine in sistemul Conventiei, rezolvand acest tip de probleme la nivel national, recunoscandu-le astfel persoanelor in cauza drepturile si libertatile definite in Conventie, asa cum prevede art. 1, oferindu-le un remediu mai rapid, usurand in acelasi timp sarcina Curtii [Broniowski impotriva Poloniei (solutionare amiabila) [MC], nr. 31.443/96, A§ 35, CEDO 2005-IX, si Hutten-Czapska impotriva Poloniei [MC], nr. 35.014/97, A§A§ 231-234, CEDO 2006-VIII].
214. Procedura hotararii-pilot presupune ca aprecierea de catre Curte a situatiei denuntate intr-o astfel de cauza sa se extinda in mod necesar dincolo de interesele reclamantului despre care este vorba. Ea ii impune Curtii sa identifice, pe cat posibil, cauzele problemei structurale si sa analizeze cauza din perspectiva masurilor generale ce trebuie luate in interesul celorlalte persoane eventual afectate (Wolkenberg si altii, mentionata mai sus, A§ 35, si, mutatis mutandis, Olaru si altii, mentionata mai sus, A§ 54).
2. Aplicarea principiilor mentionate mai sus in cauza de fata
a) Aplicarea procedurii hotararii pilot in cauza
215. Curtea observa ca, spre deosebire de cauzele Broniowski si Hutten-Czapska, mentionate mai sus, in care deficientele din ordinea juridica interna au fost identificate pentru prima data, Curtea se pronunta in cauzele de fata dupa mai multe hotarari in care a constatat deja incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza deficientelor sistemului roman de despagubire sau de restituire [a se vedea, in acelasi sens, Bourdov impotriva Rusiei (nr. 2), nr. 33.509/04, A§A§ 129, CEDO 2009-..., Yuriy Nikolayevich Ivanov impotriva Ucrainei, nr. 40.450/04, A§ 83, CEDO 2009-... (extrase)].
216. Curtea constata ca din cauzele de fata rezulta ca ineficienta mecanismului de despagubire sau de restituire continua sa fie o problema recurenta si pe scara larga in Romania. Aceasta situatie persista in ciuda adoptarii hotararilor Viasu, Faimblat si Katz, mentionate mai sus, in care Curtea i-a indicat Guvernului ca se impun masuri generale pentru a permite realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire.
217. Dupa adoptarea acestor hotarari, numarul constatarilor de incalcare a Conventiei din acest punct de vedere a crescut neincetat si pe rolul Curtii se afla alte cateva sute de cereri similare. Ele ar putea da nastere pe viitor unor noi hotarari care constata incalcarea Conventiei. Acesta nu este numai un factor agravant in ceea ce priveste raspunderea statului fata de Conventie din cauza unei situatii trecute sau actuale, ci si o amenintare pentru eficienta viitoare a dispozitivului de control implementat de Conventie [a se vedea, mutatis mutandis, Bourdov (nr. 2), mentionata mai sus, A§A§ 129-130, si Yuriy Nikolayevich Ivanov, mentionata mai sus, A§ 86].
218. Fata ce aceasta situatie, Curtea apreciaza ca prezentele cauze se preteaza la aplicarea procedurii hotararii-pilot, asa cum este definita in hotararile Broniowski, Hutten-Czapska, mentionate mai sus, precum si in hotararile Bourdov (nr. 2), mentionata mai sus, A§A§ 129-130, Yuriy Nikolayevich Ivanov, mentionata mai sus, A§ 81, si Olaru si altii, mentionata mai sus, A§ 59.
b) Existenta unei practici incompatibile cu Conventia
219. Hotararile deja pronuntate permit identificarea anumitor cauze ale disfunctionalitatilor din legislatia si din practica administrativa care, adaugate la dificultatile expuse de Guvern, au afectat si pot inca sa afecteze in viitor un numar mare de persoane (paragrafele 198-202 de mai sus).
220. Printre aceste cauze, cea mai importanta pare sa fie extinderea treptata a aplicarii legilor de reparatie aproape asupra tuturor bunurilor imobile nationalizate, la care se adauga lipsa unei plafonari a despagubirilor.
221. Complexitatea prevederilor legislative si schimbarile ce le-au fost aduse s-au tradus printr-o practica judiciara neconstanta si au generat o incertitudine juridica generala in ceea ce priveste interpretarea notiunilor esentiale referitoare la drepturile fostilor proprietari, ale statului si ale tertilor dobanditori ai bunurilor imobile nationalizate (Paduraru, mentionata mai sus, A§A§ 94 si urmatoarele).
222. Curtea observa ca, in fata multitudinii procedurilor de restituire, autoritatile interne au reactionat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 care a stabilit o procedura administrativa de despagubire comuna tuturor bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta unificare, care merge in directia buna prin faptul ca implementeaza proceduri simplificate, ar fi eficienta daca autoritatile competente, si in special Comisia Centrala, ar fi dotate cu mijloace umane si materiale corespunzatoare nivelului sarcinilor ce trebuie indeplinite.
224. In acest sens, Curtea ia nota de faptul ca, fiind confruntata inca de la infiintarea sa cu un volum important de lucru, Comisia Centrala a examinat dosarele in ordine aleatorie. Desi criteriul de examinare a fost modificat, in luna mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare inregistrate la Comisie, numai in 21.260 dintre ele s-au emis decizii de acordare a unui "titlu de despagubire" si mai putin de 4.000 de plati au fost efectuate (paragraful 77 de mai sus).
225. Lipsa unor termene pentru analizarea dosarelor de catre Comisia Centrala constituie un alt punct slab al mecanismului intern de despagubire, care a fost deja identificat de Curte in hotararea Faimblat mentionata mai sus si a fost recunoscut de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Aceasta din urma a criticat lipsa de diligenta a Comisiei Centrale si a obligat-o pe aceasta sa analizeze dosarele intr-un "termen rezonabil" (paragraful 76 de mai sus).
226. Totusi, in lipsa unui termen legal constrangator, Curtea apreciaza ca obligatia mentionata mai sus risca sa fie teoretica si iluzorie si ca dreptul de acces la o instanta pentru a denunta intarzierea acumulata in fata Comisiei Centrale ameninta sa fie golit de continutul sau.
227. In fine, Curtea ia nota de sarcina foarte importanta pe care legislatia in materie de bunuri imobile nationalizate o impune bugetului de stat si referitor la care Guvernul recunoaste ca este dificil de suportat. Cu toate acestea, Curtea este surprinsa de lentoarea cu care inainteaza procedura de cotare la bursa a Fondului "Proprietatea", desi aceasta cotare a fost prevazuta inca din anul 2005, iar lansarea tranzactiilor ar fi de natura sa orienteze o parte din beneficiarii "titlurilor de despagubire" spre piata bursiera, ceea ce ar scadea presiunea bugetara.
228. Avand in vedere acumularea de disfunctionalitati ale mecanismului de restituire sau de despagubire, ce persista dupa adoptarea hotararilor Viasu, Faimblat si Katz, Curtea apreciaza ca este imperativ ca statul sa ia de urgenta masuri cu caracter general, care sa poata conduce la realizarea efectiva a dreptului la restituire sau la despagubire, pastrand un just echilibru intre diferitele interese in cauza.
c) Masuri cu caracter general
229. In ceea ce priveste masurile destinate garantarii eficientei mecanismului stabilit prin Conventie, Curtea atrage atentia asupra Rezolutiei Res(2004)3 si a Recomandarii Rec(2004)6 ale Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, adoptate la data de 12 mai 2004 (paragrafele 81-83 de mai sus).
230. Desi, in principiu, nu ii revine Curtii sa defineasca remediile adecvate pentru ca statul parat sa se poata achita de obligatiile sale decurgand din art. 46 din Conventie, pentru a acorda sprijinul pe care il solicita statul parat, ea trebuie sa sugereze, cu titlu pur orientativ, tipul de masuri pe care statul roman le-ar putea lua pentru a pune capat situatiei structurale constatate.
231. Asa cum a aratat deja Curtea in Hotararea Viasu mentionata mai sus, statul parat trebuie, inainte de toate, sa inlature orice obstacol din calea exercitarii efective a dreptului numeroaselor persoane afectate de situatia considerata de Curte a fi contrara Conventiei, asa cum este cazul reclamantelor, sau, in caz contrar, sa ofere un remediu adecvat (a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich Ivanov, mentionata mai sus, A§ 94).
232. Statul parat trebuie, asadar, sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate intr-o situatie similara celei a reclamantelor, tinand cont de principiile enuntate in jurisprudenta Curtii cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162-177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, si prin implementarea urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta, care sa poata mentine un just echilibru intre diferitele interese in cauza (Viasu, mentionata mai sus, A§ 83).
233. Punerea in balanta a drepturilor in cauza si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o dificultate deosebita, presupunand interventia diverselor autoritati interne. Prin urmare, Curtea apreciaza ca statului parat trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare (paragrafele 169-177 de mai sus).
234. Curtea ia act cu interes de propunerea avansata de Guvern in planul sau de actiune ce vizeaza stabilirea unor termene constrangatoare pentru toate etapele administrative. O astfel de masura, cu conditia sa fie realista si dublata de un control jurisdictional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficientei mecanismului de despagubire.
235. In acelasi timp, Curtea apreciaza ca alte exemple de bune practici si de masuri de modificare legislativa, ce respecta principiile impuse de Conventie si de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Conventiei, ar putea constitui o sursa de inspiratie pentru guvernul parat (a se vedea in special cauzele Broniowski si Wolkenberg, mentionate mai sus). Astfel, refacerea totala a legislatiei, care sa conduca la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despagubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale carui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonante si hotarari. Plafonarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea sa reprezinte, de asemenea, masuri capabile sa pastreze un just echilibru intre interesele fostilor proprietari si interesul general al colectivitatii.
236. Tinand cont de numarul mare de persoane vizate si de consecintele importante ale unui astfel de dispozitiv, al carui impact asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale raman suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Ministrilor, masurile generale ce trebuie integrate in ordinea juridica interna pentru a pune capat incalcarilor constatate de Curte.
d) Procedura de urmat in cauzele similare
237. Curtea reaminteste ca procedura hotararii-pilot are menirea de a permite ca remediul cel mai rapid posibil sa fie oferit la nivel national tuturor persoanelor afectate de problema structurala identificata prin hotararea-pilot. Astfel, in hotararea-pilot se poate decide amanarea tuturor cererilor similare in esenta pentru perioada de timp necesara punerii in aplicare a masurilor cu caracter general menite sa rezolve respectiva problema structurala (Yuriy Nikolayevich Ivanov, mentionata mai sus, A§ 95, Broniowski, mentionata mai sus, A§ 198, si Xenides-Arestis impotriva Turciei, nr. 46.347/99, A§ 50, 22 decembrie 2005).
238. In acest sens, Curtea a considerat necesar, in unele dintre hotararile sale pilot anterioare, sa adopte o abordare diferentiata in functie de momentul introducerii cererilor in fata sa, si anume dupa sau inainte de pronuntarea acestor hotarari [Bourdov (nr. 2), mentionata mai sus, A§A§ 143-146, si Olaru si altii, mentionata mai sus, A§ 60].
239. Pentru prima categorie, Curtea a apreciat ca reclamantii ar putea fi invitati sa formuleze capetele de cerere, in primul rand, in fata autoritatilor nationale. In ceea ce priveste a doua categorie, aceasta a considerat ca ar fi nedrept sa li se ceara reclamantilor sa sesizeze din nou autoritatile nationale cu capetele de cerere respective, tinand cont de faptul ca sufereau deja de mai multi ani consecintele incalcarii drepturilor lor garantate prin Conventie.
240. In toate cazurile, analiza cauzelor similare a fost amanata, in asteptarea punerii in aplicare a masurilor cu caracter general, pentru un an [Bourdov (nr. 2), mentionata mai sus, A§ 143, Yuriy Nikolayevich Ivanov, mentionata mai sus, A§ 96, si Olaru si altii, mentionata mai sus, A§ 61] sau pentru 6 luni (Suljagic impotriva Bosniei-Hertegovina, nr. 27.912/02, A§ 65, 3 noiembrie 2009).
241. Avand in vedere numarul foarte mare de cereri indreptate impotriva Romaniei, referitoare la acelasi tip de contencios, Curtea hotaraste sa suspende pentru o perioada de 18 luni, incepand de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, analiza tuturor cererilor rezultate din aceeasi problematica generala, in asteptarea adoptarii de catre autoritatile romane a unor masuri capabile sa ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparatie.
242. Decizia de suspendare nu afecteaza posibilitatea Curtii de a declara inadmisibila orice cauza de acest tip sau de a lua act de o solutionare amiabila la care vor fi ajuns eventual partile, in aplicarea art. 37 sau art. 39 din Conventie [Bourdov (nr. 2), mentionata mai sus, A§A§ 144-146, si Olaru si altii, mentionata mai sus, A§ 61].
V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
243. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
244. Primele doua reclamante, doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, solicita restituirea apartamentului in litigiu sau acordarea sumei de 82.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, reprezentand valoarea apartamentului, stabilita in luna octombrie 2006 de catre un expert imobiliar. Pentru prejudiciul moral ele solicita suma de 8.200 EUR.
245. A treia reclamanta, doamna Ileana Florica Solon, solicita pentru prejudiciul material suma de 832.684 EUR, adica echivalentul valorii de piata a terenului la care se refera cererea sa de reparatie. Pentru sustinerea pretentiilor sale, aceasta a trimis Curtii doua rapoarte de evaluare, intocmite de 2 experti imobiliari, ce dateaza din ianuarie-februarie 2009. Primul raport estimeaza valoarea de piata a bunului la 3.397.785 lei romanesti (RON), adica 802.500 EUR, conform conversiei realizate in acelasi raport, in timp ce al doilea raport estimeaza bunul la 3.699.852 RON, adica 860.280 EUR. Partea interesata sustine ca incalcarile invocate i-au creat o stare de incertitudine si de frustrare. Ea solicita suma de 7.000 EUR pentru prejudiciul moral.
246. Guvernul contesta aceste pretentii.
247. In ceea ce priveste cererea doamnelor Atanasiu si Poenaru, acesta subliniaza ca nicio instanta sau autoritate administrativa nu le-a recunoscut partilor interesate un drept la restituirea apartamentului in litigiu. In ceea ce priveste valoarea acestui apartament, bazandu-se pe concluziile unei expertize imobiliare efectuate in luna noiembrie 2006, acesta sustine ca valoarea sa de piata este de 39.603 EUR.
248. In ceea ce priveste cererea doamnei Solon, Guvernul reaminteste ca despagubirea stabilita prin Decizia din data de 21 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Craiova, apoi prin cea din data de 30 martie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie era de 70 dolari americani (USD) pe metru patrat. In plus, Guvernul observa ca, in timp ce aceste decizii faceau referire la un teren in suprafata de 2.140 m2, reclamanta a precizat in formularul sau de cerere ca terenul in discutie avea o suprafata de numai 1.932 m2. Guvernul considera, prin urmare, ca reclamanta si-a limitat astfel obiectul cererii sale la valoarea suprafetei de 1.932 m2 de teren.
249. Cu privire la prejudiciul moral pe care il sustin cele 3 reclamante, Guvernul considera ca simpla constatare a incalcarii ar putea constitui o reparatie echitabila suficienta.
250. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza ca autoritatile nu au statuat cu promptitudine asupra cererilor reclamantelor, calculand si platind despagubirile datorate. Tinand cont de natura incalcarilor constatate, Curtea considera ca reclamantele au suferit un prejudiciu material si moral.
251. In ceea ce priveste cererea doamnelor Atanasiu si Poenaru, Curtea observa diferenta substantiala dintre estimarea reclamantelor si cea avansata de Guvern cu privire la valoarea apartamentului.
252. In ceea ce priveste cererea doamnei Solon, Curtea constata ca reclamantei i s-a recunoscut printr-o decizie ramasa definitiva o creanta calculata la pretul de 70 USD pe metru patrat ca despagubire pentru terenul in suprafata de 2.140 m2.
253. Tinand cont de ineficienta sistemului actual de restituire si avand in vedere in special varsta reclamantelor si faptul ca acestea au inceput procedurile administrative acum mai bine de noua ani, Curtea, fara a specula asupra evolutiei pe care o va putea inregistra in viitor mecanismul de despagubire, considera rezonabil sa le aloce partilor interesate o suma ce ar constitui o solutionare definitiva si completa a cauzelor de fata.
254. Pe baza elementelor aflate in posesia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea aloca, pentru toate prejudiciile, suma de 65.000 EUR doamnelor Atanasiu si Poenaru si suma de 115.000 EUR doamnei Solon.
B. Cheltuieli de judecata
255. Doamnele Atanasiu si Poenaru au solicitat suma de 1.350 RON pentru cheltuielile de judecata angajate in fata Curtii, din care onorariul simbolic de circa 100 EUR al avocatului lor, domnul C.-L. Popescu, care le apara pro bono. La data de 5 aprilie 2010, acestea au cerut si rambursarea sumei de 677,26 RON, reprezentand cheltuieli postale ocazionate de trimiterea observatiilor complementare in vederea audierii din data de 8 iunie 2010.
256. Doamna Solon a solicitat suma de 6.696,18 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata Curtii. Aceasta prezinta documente justificative pentru onorariul avocatei sale, in valoare de 6.000 EUR, precum si pentru cheltuielile postale si de traducere si pentru onorariile expertilor imobiliari, in valoare totala de 696,18 EUR. La data de 2 iunie 2010, aceasta a cerut si rambursarea cheltuielilor de judecata angajate pentru audierea tinuta de Curte la data de 8 iunie 2010, si anume 2.150 EUR pentru onorariul avocatei sale si un total de 1.331,52 EUR pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare si de cazare ale acesteia.
257. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor de judecata, cu conditia sa fie reale, justificate, necesare si rezonabile.
258. Totusi, acesta considera excesiv onorariul avocatei doamnei Solon si sustine ca aceasta nu a prezentat o situatie recapitulativa care sa permita evaluarea numarului de ore de lucru ale aparatoarei sale. In plus, el considera ca onorariile expertilor imobiliari ce au fost angajati nu au legatura cu obiectul prezentei cauze, dat fiind faptul ca reclamanta nu putea pretinde un drept de creanta al carui mod de calcul a fost deja stabilit printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.
259. Curtea, conform jurisprudentei sale, trebuie sa cerceteze daca cheltuielile de judecata a caror rambursare se solicita au fost angajate in mod real, daca corespund unei necesitati si daca sunt intr-un cuantum rezonabil (a se vedea, de exemplu, Nilsen si Johnsen impotriva Norvegiei [MC], nr. 23.118/93, A§ 62, CEDO 1999-VIII).
260. In ceea ce priveste suma solicitata de doamnele Atanasiu si Poenaru, suma de 1.770,66 EUR platita de Consiliul Europei pe calea asistentei judiciare acopera cheltuielile de judecata solicitate. Prin urmare, Curtea hotaraste sa respinga cererea reclamantelor in aceasta privinta.
261. In ceea ce o priveste pe doamna Solon, avand in vedere criteriile stabilite de jurisprudenta sa si in lipsa unui decont detaliat al orelor de lucru ale avocatei care a reprezentat-o, Curtea ii acorda 5.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata. Din aceasta suma trebuie scazuta suma de 1.848,16 EUR platita de Consiliul Europei pe calea asistentei judiciare, ceea ce reduce la 3.151,84 EUR suma ramasa de plata.
C. Dobanzi moratorii
262. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. hotaraste sa conexeze cererile;
2. declara cererile admisibile;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 A§ 1 din Conventie in ceea ce le priveste pe reclamantele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru;
4. hotaraste ca nu se impune sa analizeze separat capatul de cerere intemeiat pe art. 6 A§ 1 din Conventie in ceea ce o priveste pe reclamanta Ileana Florica Solon;
5. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie in ceea ce le priveste pe toate reclamantele;
6. hotaraste ca statul parat sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 A§ 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, in contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de fata, conform principiilor consacrate de Conventie (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste masuri vor trebui sa fie puse in practica in termen de 18 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva;
7. hotaraste sa suspende pentru o perioada de 18 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari analiza tuturor cererilor rezultate din aceeasi problematica generala, fara a prejudicia posibilitatea Curtii de a declara inadmisibila oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o solutionare amiabila la care vor fi ajuns eventual partile, in aplicarea art. 37 sau art. 39 din Conventie;
8. hotaraste:
a) ca statul parat sa le plateasca impreuna reclamantelor Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 A§ 2 din Conventie, suma de 65.000 EUR (saizeci si cinci mii euro), pentru toate prejudiciile, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ce va fi convertita in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei Ileana Florica Solon, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 A§ 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 115.000 EUR (una suta cincisprezece mii euro), pentru toate prejudiciile, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
(ii) 3.151,84 EUR (trei mii una suta cincizeci si unu euro si optzeci si patru centi), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanta, pentru cheltuielile de judecata;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
9. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2010, in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall, Santiago Quesada
presedinte grefier