INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Silviu Marin impotriva Romaniei

"Prin exceptie (...), terenurile destinate construirii se pot concesiona fara licitatie publica, cu plata taxei de redeventa stabilite potrivit legii, ori pot fi date in folosinta pe termen limitat, dupa caz, in urmatoarele situatii: (...)

e) pentru extinderea constructiilor pe terenuri alaturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia."

19. Conform art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (Legea nr. 169/1997), actele de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite la astfel de reconstituiri sunt lovite de nulitate.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

20. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului sau de proprietate din cauza Deciziei din 16 februarie 2006 a Tribunalului Ialomita, care a retinut ca deciziile care ii atribuiau terenul erau lovite de nulitate absoluta. El subliniaza ca, desi autoritatile administrative sunt cele care i-au acordat acest teren, acestea au declansat totusi, dupa 13 ani de la propriile lor decizii, o procedura de constatare a nulitatii acestor acte, fara a tine cont de faptul ca el isi construise deja o casa pe terenul respectiv. Partea interesata insista asupra faptului ca terenul ii fusese atribuit in vederea construirii casei, ceea ce a si facut, respectand prevederile legii. Dupa parerea sa, sanctiunea nulitatii absolute nu era aplicabila, in masura in care in speta nu exista niciun interes general de aparat. El adauga ca, in urma anularii deciziilor respective, a fost pus intr-o situatie permanenta de incertitudine, neavand nicio idee despre ceea ce aveau de gand sa faca autoritatile cu terenul sau si chiar cu casa construita pe el. El invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

21. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

22. Guvernul considera ca dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale nu a fost incalcat. In acest sens, Guvernul observa ca partea interesata nu dispunea de un drept de proprietate in speta, decizia primariei din anul 1991 neconstituind un titlu de proprietate. In schimb, reclamantul are dreptul de folosinta a terenului pe durata existentei casei. In orice caz, acesta foloseste inca terenul in cauza, pe care si-a construit o casa. In plus, din Adresa din data de 26 iunie 2008 a Primariei Amara reiese ca reclamantul ar avea posibilitatea sa le solicite autoritatilor sa ii concesioneze terenul. Guvernul citeaza in acest sens prevederile art. 13 alin. (2) si (3) e) din Legea nr. 50/1991.

23. In continuare, Guvernul observa ca, presupunand chiar ca ar fi avut loc o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale, o astfel de ingerinta ar fi fost totusi prevazuta de lege (si anume de Legea nr. 18/1991), ar fi urmarit un scop legitim (acela de a asigura respectarea legii) si ar fi pastrat un just echilibru intre interesele de fata. In sprijinul acestei afirmatii, Guvernul citeaza Cauza Wittek impotriva Germaniei, nr. 37.290/97, A§A§ 58-61, CEDO 2002-X.

24. Reclamantul contesta argumentele Guvernului, aratand ca, in prezent, din punct de vedere juridic, nu mai are niciun drept asupra acestui teren, in masura in care cele 3 decizii administrative care i-l atribuiau au fost anulate. El subliniaza ca aceste decizii au fost emise de autoritatile publice dupa ce au facut verificarile necesare, ca ulterior nu a fost in niciun mod tulburat in exercitarea dreptului sau de proprietate timp de 13 ani, pentru ca, dintr-o data, deciziile respective sa fie anulate fara vreun motiv valabil. Partea interesata mai mentioneaza ca a inregistrat Decizia din 25 februarie 1992 in registrul de publicitate imobiliara si ca, in virtutea acestei decizii, el plateste inca impozitele pe terenul in discutie.

25. Reclamantul contesta ca ar avea posibilitatea sa ceara concesiunea terenului, considerand ca prevederile invocate de Guvern sunt inaplicabile in cazul sau. In acest sens, el precizeaza ca terenul sau era invecinat cu parcele ce apartineau altor persoane si cu drumul public. Prin urmare, nu putea solicita extinderea constructiilor sale pentru a face aplicabile prevederile citate de Guvern. Dupa parerea sa, procedand astfel, s-ar expune la alte proceduri judiciare in viitor.

26. Reclamantul observa ca prevederile in virtutea carora i s-a atribuit terenul in proprietate sunt inca in vigoare si le permit autoritatilor locale sa ii atribuie din nou terenul sau. El face trimitere in acest sens la art. 35 alin. (2) si (6) din Legea nr. 18/1991, devenit art. 36 dupa republicarea legii. In aceste conditii, reclamantul se intreaba de ce acestea refuza sa procedeze astfel in cazul sau, mai cu seama in masura in care si alte persoane au beneficiat recent de aceste prevederi. Este de parere ca acest refuz este motivat prin faptul ca a sesizat Curtea cu cererea de fata.

27. Curtea constata ca reclamantului i s-a atribuit terenul in discutie in vederea construirii unei case. Chiar daca terenul i-a fost acordat mai intai in folosinta prin Decizia din 31 iulie 1991 a primariei, totusi Decizia din 25 februarie 1992 a prefecturii si Decizia din 29 ianuarie 1993 a consiliului judetean i l-au atribuit in proprietate. Prin urmare, Curtea nu poate subscrie argumentului Guvernului, conform caruia reclamantul nu avea, in speta, decat un drept de folosinta in privinta terenului. Pe de alta parte, a inregistrat ultimele doua decizii in registrele de publicitate imobiliara si a ridicat casa pe terenul in discutie. Apoi, pentru o lunga perioada de timp, el nu a fost deloc tulburat in exercitarea dreptului sau de proprietate.

28. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca reclamantul dispunea de un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, in ciuda faptului ca Decizia din 16 februarie 2006 a Tribunalului Ialomita a declarat nulitatea absoluta a deciziilor mentionate mai sus (vezi, mutatis mutandis, Gashi impotriva Croatiei, nr. 32.457/05, A§ 22, 13 decembrie 2007).

29. Prin urmare, Curtea trebuie sa analizeze efectele acestei hotarari asupra dreptului de proprietate al reclamantului. In acest sens, Curtea constata ca, chiar daca reclamantul ocupa si in prezent terenul pe care se afla de altfel casa lui, el este pus intr-o situatie de incertitudine totala in ceea ce priveste acest teren, in masura in care deciziile ce constituiau fundamentul dreptului sau au fost anulate, astfel incat partea interesata nu are in prezent nicio posibilitate de a dispune juridic de teren. Astfel, a fost lipsit de un atribut esential al dreptului de proprietate. Rezulta ca decizia in discutie a avut ca efect privarea partii interesate de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.

30. Curtea reaminteste ca o privare de libertate ce intra sub incidenta acestei norme nu poate fi justificata decat daca se demonstreaza in special ca a intervenit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. In plus, orice ingerinta in folosirea proprietatii trebuie sa respecte criteriul de proportionalitate.

31. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede, inainte de toate si in mod special, ca o ingerinta a autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala. Suprematia dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societati democratice, este inerenta tuturor articolelor din Conventie (Iatridis impotriva Greciei [MC], nr. 31.107/96, A§ 58, CEDO 1999-II). Principiul legalitatii inseamna existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile (Belvedere Alberghiera - S.R.L. impotriva Italiei, nr. 31.524/96, A§ 57, CEDO 2000-VI).

32. In speta, Curtea observa ca Tribunalul Ialomita si-a intemeiat constatarea referitoare la nulitatea absoluta a deciziilor administrative pe doua prevederi: art. 35 alin. (2) si (6) din Legea nr. 18/1991, pe care l-a interpretat in sensul ca era necesar ca partea interesata sa fie proprietarul casei la data adoptarii deciziilor respective, si art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, care prevede sanctiunea nulitatii absolute in cazul in care dreptul de proprietate a fost recunoscut in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite la astfel de recunoasteri.

33. Avand in vedere ca este in primul rand de competenta autoritatilor nationale, in special a curtilor si instantelor, sa interpreteze legislatia interna (vezi, printre multe altele, Miragall Escolano si altii impotriva Spaniei, nr. 38.366/97, 38.688/97, 40.777/98, 40.843/98, 41.015/98, 41.400/98, 41.446/98, 41.484/98, 41.487/98 si 41.509/98, A§ 33, CEDO 2000-I), Curtea dispune de o competenta limitata in materie. Prin urmare, ea nu considera necesar sa se dedice interpretarii date de tribunalul judetean art. 35 alin. (2) si (6) din Legea nr. 18/1991.

34. Totusi, Curtea constata ca abia in anul 1997 Legea nr. 169/1997 a prevazut sanctiunea mentionata mai sus, iar tribunalul judetean a facut aplicarea acestei sanctiuni in privinta deciziilor administrative in discutie, desi ultima dintre ele data din anul 1993, adica cu aproximativ 4 ani inainte de adoptarea Legii nr. 169/1997.

35. In masura in care din probele aflate la dosar nu rezulta sub nicio forma ca reclamantul a actionat in mod ilegal pentru a i se acorda terenul in discutie (Gashi, mentionata mai sus, A§ 37) si in masura in care era de datoria autoritatilor sa verifice daca cerintele impuse de lege erau intrunite inainte sa adopte deciziile in discutie (vezi, mutatis mutandis, Draculet impotriva Romaniei, nr. 20.294/02, A§ 40, 6 decembrie 2007), Curtea apreciaza ca partea interesata nu putea sa se astepte in mod rezonabil ca aceste decizii sa poata fi anulate dupa mai mult de 13 ani de la adoptarea lor, prin aplicarea unei noi legi care stabilea o astfel de sanctiune.

36. Avand in vedere cele de mai sus si tinand cont de circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca anularea deciziilor in discutie nu putea fi previzibila pentru reclamant [vezi, mutatis mutandis, Fener Rum Erkek Lisesi Vakfi impotriva Turciei, nr. 34.478/97, A§ 57, CEDO 2007-... (extrase)].

37. Prin urmare, Curtea considera ca ingerinta litigioasa nu era "prevazuta de lege" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 si, prin urmare, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. O astfel de concluzie o scuteste de a mai cerceta daca a fost pastrat un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor individuale.

38. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra celorlalte pretinse incalcari

39. Citand art. 6 A§ 1 din Conventie, reclamantul se plange de modul de solutionare a procedurii finalizate prin Decizia din 16 februarie 2006 a Tribunalului Ialomita. Din perspectiva art. 14 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca a suferit o discriminare fata de alte persoane care nu au fost citate sa se prezinte in fata instantelor in vederea anularii titlurilor lor de proprietate. El considera ca aceasta discriminare se datora faptului ca nu facea parte din niciun partid politic.

40. Avand in vedere rationamentul sau din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu considera necesar sa analizeze separat aceste capete de cerere.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

41. Conform art. 41 din Conventie:

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

42. Reclamantul solicita suma de 5.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-a suportat din cauza suferintelor fizice si psihice la care a fost supus de autoritatile locale. El mentioneaza ca starea sa de sanatate s-a deteriorat foarte mult, fiind lovit subit de o boala cardiaca din cauza careia a fost obligat sa isi ia concedii medicale si sa solicite pensionarea din motive de sanatate in perioada 2007-2008. Reclamantul mai solicita si suma de 12.850 EUR drept daune materiale. El precizeaza ca aceasta suma a fost calculata ca diferenta intre salariul sau si pensie, la care a adaugat pretul medicamentelor pe care a trebuit sa si le procure. El depune la dosar documente medicale, fluturasi de salariu si taloane de pensie, precum si chitante de la cumpararea de medicamente. Tot ca daune materiale, reclamantul solicita sa ii fie restituita proprietatea terenului in suprafata de 800 m² pe care si-a construit casa, astfel cum i-a fost atribuita prin deciziile din 25 februarie 1992 si 29 ianuarie 1993.

43. Guvernul reaminteste in primul rand ca, in opinia sa, reclamantul nu dispunea de un drept de proprietate asupra terenului, ci numai de un drept de folosinta, de care inca se bucura netulburat. De asemenea, el considera ca, in speta, nu exista nicio legatura de cauzalitate intre anularea celor 3 decizii administrative si deteriorarea starii de sanatate a partii interesate, nici intre prejudiciul moral pretins de reclamant si pretinsa incalcare a drepturilor sale.

44. Curtea apreciaza ca problema aplicarii art. 41 sub acest aspect nu se afla in stare de judecata, astfel ca ea trebuie rezervata, tinand cont si de eventualitatea unui acord intre statul parat si partile interesate (art. 75 A§A§ 1 si 4 din Regulamentul Curtii).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara admisibil capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;

3. hotaraste ca nu este necesar sa statueze asupra capetelor de cerere intemeiate pe art. 6 A§ 1 si art. 14 din Conventie;

4. hotaraste ca problema aplicarii art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata; prin urmare:

a) o rezerva in intregime;

b) invita Guvernul si reclamantul sa ii adreseze in scris, in termen de 3 luni incepand de la data ramanerii definitive a hotararii conform art. 44 A§ 2 din Conventie, observatiile lor cu privire la aceasta chestiune si, in special, sa ii aduca la cunostinta orice acord la care ar putea eventual sa ajunga;

c) rezerva procedura ulterioara si ii deleaga presedintelui camerei atributia de a o stabili in caz de nevoie.

Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 2 iunie 2009, in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier