Hotararea CEDO in Cauza Tarau impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 24 februarie 2009

in Cauza Tarau impotriva Romaniei
(Cererea nr. 3.584/02)

In Cauza Tarau impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu in data de 3 februarie 2009,

pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 3.584/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Daniela Tarau (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 24 decembrie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamanta este reprezentata de domnul D. Mihai, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La data de 17 noiembrie 2006, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. De asemenea, astfel cum prevede art. 29 A� 3 din Conventie, acesta a mai hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1972 si locuieste in Bucuresti.

A. Inceperea urmaririi penale impotriva reclamantei

5. La o data neprecizata din anul 2000 a fost declansata o ancheta penala sub acuzatia de inselaciune impotriva conducerii si a salariatilor societatii D., care pretindea ca este o societate autorizata sa functioneze ca intermediar pentru obtinerea de contracte de munca in strainatate. Reclamanta lucrase pentru societatea D. incepand din luna iunie 2000, inainte de a fi internata in spital pentru perioada 3 iulie-1 august 2000. La data de 28 august 2000, cu ocazia audierii sale ca martor de catre Politia Bucuresti, victima V.G. a declarat ca in luna iulie 2000 persoanele acuzate in aceasta cauza ii cerusera sa le plateasca bani in schimbul obtinerii unei vize de lucru. Potrivit afirmatiilor lui V.G., reclamanta participase la discutiile in cadrul carora reprezentantii societatii i-au promis ca aceasta ii va obtine o viza Schengen intr-un termen foarte scurt. In plus, reclamanta i-ar fi dat o chitanta pentru o parte din suma platita cu aceste ocazii.

6. La data de 15 decembrie 2000, Politia Bucuresti a citat-o pe reclamanta pentru a putea fi audiata ca martor in cadrul anchetei mai sus mentionate. Dosarul nu contine nicio dovada de comunicare a citatiei, nici procesul-verbal de inmanare care sa permita sa se constate daca citatia a fost sau nu inmanata personal, fapt pe care partea interesata il contesta. Potrivit afirmatiilor partii interesate, aceasta a mers de bunavoie la politie imediat ce a aflat, in luna februarie 2001, despre necesitatea audierii sale ca martor .

7. La data de 21 februarie 2001, agentii de politie au audiat-o pe reclamanta. In aceeasi zi a fost inceputa urmarirea penala impotriva sa. Conform procesului-verbal intocmit cu aceasta ocazie, reclamanta era banuita ca ar fi inselat-o pe V.G., promitandu-i obtinerea unei vize Schengen in schimbul sumei de 1.000 USD, si ca i-ar fi ajutat pe ceilalti invinuiti sa insele mai multe persoane, promitandu-le obtinerea unor contracte de munca in strainatate in schimbul unor sume de bani, fapte ce intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune si de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, pedepsite de art. 215 alin. 1 si 3 si, respectiv, de art. 323 din Codul penal.

B. Luarea si mentinerea masurii arestarii preventive a reclamantei

8. Prin Ordonanta din 21 februarie 2001, politia a dispus retinerea reclamantei pentru o perioada de 24 de ore.

9. Prin Ordonanta din 22 februarie 2001, procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti a dispus arestarea preventiva a reclamantei pana la data de 26 februarie 2001, in temeiul art. 148 lit. h) din Codul de procedura penala (CPP), astfel cum era in vigoare la data respectiva. Reclamanta fiind pusa sub acuzare, la data de 26 februarie 2001 procurorul a dispus prelungirea arestarii sale preventive de la 27 februarie pana la 23 martie 2001, in temeiul art. 148 lit. c), g) si h) din CPP. Procurorul a justificat necesitatea acestei masuri aratand ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea in cauza era mai mare de 2 ani de inchisoare, ca lasarea in libertate a acesteia prezenta un pericol pentru ordinea publica si ca partea interesata s-a sustras urmaririi penale indreptate impotriva sa.

10. Reclamanta a formulat plangere impotriva Ordonantei procurorului din 26 februarie 2001, solicitand punerea sa in libertate sau inlocuirea masurii dispuse cu obligarea de a nu parasi localitatea [art. 136 lit. b) din CPP]. Ea a aratat ca nu avea niciun antecedent penal, ca avea un copil minor si ca avea o problema de sanatate, ca fusese, de altfel, internata in spital in luna iulie 2000, in momentul in care au avut loc faptele incriminate. Prin Decizia din data de 13 aprilie 2001, pronuntata in ultima instanta, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins ca neintemeiata plangerea reclamantei. Acesta a statuat in special ca, in temeiul art. 140¹ din CPP, instanta verifica numai legalitatea masurii dispuse de procuror si nu motivele pe care s-a fondat ori necesitatea de a o lua, astfel incat luarea in considerare a bolilor de care suferea reclamanta nu era relevanta.

11. Prin incheierile de sedinta din 16 martie si 24 mai 2001, judecatoria a prelungit arestarea preventiva a reclamantei si a celorlalti 3 coinculpati cu 30 de zile. Guvernul nu a furnizat hotararea prin care s-a prelungit arestarea reclamantei in luna aprilie 2001, desi grefa i-a solicitat-o. In incheierile mentionate mai sus, fara a raspunde partii interesate care solicitase aplicarea art. 136 lit. b) din CPP si fara a face vreo distinctie intre coinculpati, instanta a statuat, intr-un singur paragraf, ca motivele care au justificat luarea masurii arestarii preventive subzistau si a retinut, cu privire la pericolul pentru "ordinea publica" prevazut de art. 148 lit. h) din CPP, "modalitatea concreta in care au fost comise faptele si gradul crescut de pericol social". Mentinand prima incheiere mentionata mai sus, prin Decizia din 13 aprilie 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti a retinut acuzatiile impotriva partii interesate si a observat ca parchetul avea in vedere sa efectueze o serie de acte de urmarire penala; instanta a constatat - fara mai multe detalii - ca erau intrunite conditiile prevazute de art. 148 lit. h) si art. 155 din CPP. In fine, in cea de-a doua incheiere mentionata mai sus, instanta a mentionat, fara niciun alt detaliu, riscul ca inculpatii sa influenteze victimele pe care parchetul dorea sa le reaudieze.

12. La data de 20 iunie 2001, procurorul a solicitat prelungirea arestarii preventive a reclamantei de la 27 iunie pana la 26 iulie 2001. Termenul a fost stabilit pentru data de 25 iunie, judecata fiind apoi amanata pentru 26 iunie 2001. La acest termen, la care reclamanta a fost asistata de M.A., avocata unui coinculpat, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a pronuntat in jurul orei 15,30, la sfarsitul programului instantelor, o incheiere de sedinta prin care a respins cererea procurorului si a dispus punerea in libertate a partii interesate. Analizand in mod distinct cazul reclamantei, instanta a retinut ca din probele administrate nu rezultau indicii suficiente de vinovatie si ca, avand in vedere personalitatea sa, punerea in libertate a partii interesate nu constituia un pericol pentru ordinea publica.