Hotararea CEDO in Cauza Miu impotriva Romaniei

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 7.088/03, indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Margareta Miu (reclamanta), a sesizat Curtea la 27 decembrie 2002, in temeiul articolului 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, iar, ulterior, de doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta pretinde ca i-a fost incalcat dreptul de acces la o instanta, avand in vedere ca instantele nationale nu au examinat pe fond cererile sale de restituire a unui imobil nationalizat.
4. La 4 februarie 2010, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu articolul 29 A� 1 din Conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. In urma abtinerii domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (articolul 28 din Regulamentul Curtii), presedintele camerei a desemnat-o pe doamna Kristina Pardalos in calitate de judecator ad-hoc (articolul 26 A� 4 din Conventie si articolul 29 A� 1 din Regulament).

IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
6. Reclamanta s-a nascut in 1954 si locuieste in Bucuresti.
7. In 1950 au fost nationalizate o serie de imobile situate in Bucuresti si care ii apartineau lui M.E., printre care un imobil situat pe Bulevardul Averescu nr. 52 (imobilul).
1. Prima actiune in revendicarea imobilului indreptata impotriva statului
8. Prin Hotararea definitiva din 22 aprilie 1993, Judecatoria Bucuresti a constatat ca nationalizarea imobilului fusese ilegala. Aceasta a dispus ca intreprinderea de stat care gestiona imobilul si societatea comerciala care il ocupa sa il restituie lui B.A., mostenitorul lui M.E.
9. La cererea procurorului general, care a introdus un recurs in anulare, Curtea Suprema de Justitie a casat hotararea mentionata anterior printr-o Hotarare din 28 aprilie 1995. Aceasta a subliniat ca aplicarea legilor nationalizarii nu putea fi controlata de instante si a considerat ca Judecatoria Bucuresti isi depasise atributiile, aducand atingere atributiilor puterii legislative.
10. Curtea Suprema de Justitie a concluzionat ca, in orice caz, noi dispozitii legislative ar trebui sa prevada masuri reparatorii pentru bunurile pe care statul si le-a insusit.
2. A doua actiune in revendicarea imobilului indreptata impotriva societatii comerciale care il ocupa
11. La o data neprecizata, B.A. a introdus o noua actiune in revendicare impotriva societatii comerciale care ocupa imobilul.
12. Dupa decesul lui B.A., reclamanta, mostenitoarea acestuia, a continuat actiunea .
13. Prin Hotararea definitiva din 22 iunie 1998, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea in revendicare, considerand ca cererea de restituire trebuia sa faca obiectul unei examinari in fata autoritatilor administrative, in conformitate cu procedura prevazuta de Legea nr. 112/1995. Curtea de apel a subliniat ca legea mentionata anterior ii oferea reclamantei posibilitatea de a contesta in fata instantelor interne decizia autoritatilor administrative in temeiul acestei legi, asigurandu-i astfel accesul la o instanta.
3. Actiunea intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 112 din 23 noiembrie 1995
14. La o data neprecizata, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte (Legea nr. 112/1995) care stabilea ca fostii proprietari puteau obtine, in anumite conditii, restituirea bunurilor lor sau o despagubire cu titlu de reparatie, B.A. a solicitat autoritatilor administrative locale restituirea imobilului. Dupa decesul lui B.A., reclamanta a continuat si aceasta actiune .
15. Prin Decizia din 2 februarie 1998, Primaria Municipiului Bucuresti a admis cererea de restituire . In urma contestatiei formulate de societatea comerciala care ocupa imobilul, Judecatoria Bucuresti, prin Hotararea din 11 iulie 2001, a anulat
Decizia din 2 februarie 1998, fara sa examineze fondul cauzei, pe motiv ca autoritatile administrative au dispus in mod eronat restituirea. Constatand ca imobilul era destinat unei utilizari comerciale, aceasta a considerat ca dispozitiile Legii nr. 112/1995 nu erau aplicabile in acest caz.
16. In urma apelului si a recursului introduse de reclamanta, aceasta hotarare a fost confirmata prin Hotararea Tribunalului Bucuresti din 19 noiembrie 2001 si Hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 20 septembrie 2002.
II. Dreptul intern relevant
17. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila si ale Legii nr. 112/1995 sunt descrise in Cauza Brumarescu impotriva Romaniei [(MC), nr. 28342/95, pct. 32-33 si 36-42, CEDO 1999-VII].

IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a articolul 6 A� 1 din Conventie in ceea ce priveste absenta accesului la o instanta
18. Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau de acces la o instanta, pe motiv ca instantele nationale nu au examinat pe fond cererile sale de restituire . Aceasta invoca articolul 6 A� 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil [...], de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]
A. Cu privire la admisibilitate
19. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul articolului 35 A� 3 a) din Conventie . In plus, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
20. Guvernul contesta sustinerile reclamantei. Bazandu-se pe teoria marjei de apreciere a statelor, acesta nu neaga existenta unei ingerinte in dreptul reclamantei de acces la o instanta, dar considera ca o astfel de ingerinta urmarea un scop legitim, mai exact buna administrare a justitiei, si ca era proportionala. Guvernul sustine, de asemenea, ca reclamanta nu a ales corect caile procedurale puse la dispozitia sa de legislatia in vigoare sau chiar ca a omis sa utilizeze alte cai procedurale, de exemplu, cele stabilite de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001), fara sa aduca precizari cu privire la aceasta procedura .
21. Reclamanta sustine ca refuzul instantelor interne de a se pronunta asupra fondului actiunilor sale a adus atingere dreptului sau de acces la o instanta.
22. In ceea ce priveste argumentul intemeiat pe posibilitatea reclamantei de a initia o procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, Curtea observa ca Guvernul nu invoca neepuizarea cailor de atac interne si ca argumentul acestuia priveste examinarea globala a fondului cauzei. Curtea reaminteste ca o problema similara a fost ridicata in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (nr. 30.767/05 si 33.800/06, 12 octombrie 2010). In aceasta cauza, Curtea a hotarat ca, inainte de Hotararea din 19 martie 2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, persoanele in cauza s-au aflat in imposibilitatea de a solicita in fata instantelor interne, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor nationalizate (Maria Atanasiu si altii, citata anterior, pct. 121).
23. Rezulta ca, la 27 decembrie 2002, data la care reclamanta a introdus cererea sa, procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 nu constituia o cale de atac eficienta care sa ii poata permite recuperarea imobilului sau. Prin urmare, argumentul Guvernului trebuie sa fie respins.
24. Curtea reaminteste ca articolul 6 A� 1 garanteaza fiecarei persoane dreptul ca o instanta sa se pronunte asupra oricarei contestatii cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil, dar ca acest drept nu este absolut si poate fi supus unor limitari admise implicit, in special cu privire la conditiile de admisibilitate a unei cai de atac, deoarece aceasta presupune prin insasi natura sa o reglementare din partea statului, acesta beneficiind de o anumita marja de apreciere in aceasta privinta. Totusi, aceste limitari nu pot restrange, pentru un justitiabil, accesul liber intr-o asemenea masura, incat sa fie afectata insasi esenta dreptului sau de acces la o instanta. In plus, astfel de limitari sunt conforme articolului 6 A� 1 din Conventie numai in cazul in care urmaresc un scop legitim si in cazul in care exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41727/98, pct. 22-23, CEDO 2001XII, si Lungoci impotriva Romaniei, nr. 62710/00, pct. 34-36, 26 ianuarie 2006).
25. In plus, faptul ca persoana in cauza a avut acces la caile de drept interne nu este intotdeauna suficient pentru indeplinirea cerintelor articolului 6 A� 1: trebuie sa se constate, de asemenea, ca gradul de acces prevazut de legislatia nationala era suficient pentru a garanta persoanelor in cauza ``dreptul de acces la o instanta``, tinand seama de principiul suprematiei dreptului intr-o societate democratica (Yagtzilar, citata anterior, pct. 26, si Lungoci, citata anterior, pct. 43). Acest lucru este valabil in special in cazul in care, de exemplu, persoana in cauza nu a putut avea acces la o instanta decat pentru a i se respinge actiunea ca inadmisibila prin efectul legii (ibidem).
26. In prezenta cauza, Curtea observa ca nu s-a contestat ca reclamanta avea dreptul de a solicita restituirea imobilului sau si ca instantele interne nu s-au pronuntat asupra fondului cererii. Din acest motiv, reclamanta a suferit o ingerinta in dreptul sau de acces la o instanta. Prin urmare, este necesar sa se examineze daca aceasta ingerinta urmarea un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat.
27. Curtea poate sa adere la opinia Guvernului conform careia ingerinta suferita de reclamanta avea un scop legitim, si anume buna administrare a justitiei (a se vedea mutatis mutandis, Lungoci, citata anterior, pct. 37). Ramane sa se stabileasca daca aceasta ingerinta era proportionala din motivele enumerate in continuare.
28. Curtea observa ca actiunea in revendicare a reclamantei a fost respinsa de instantele interne fara sa fie examinat fondul cauzei si ca, astfel, a fost privata de orice posibilitate clara si concreta ca instantele sa se pronunte cu privire la cererea sa de restituire a imobilului.
29. Astfel, prin Hotararea din 22 iunie 1998, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea in revendicare, pe motiv ca cererea de restituire trebuia sa faca obiectul unei examinari de catre autoritatile administrative in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 112/1995. Or, dupa ce reclamanta a parcurs etapele administrative prevazute de legea mentionata anterior, aceleasi instante s-au pronuntat, prin Hotararea din 20 septembrie 2002, ca imobilul in cauza nu intra in domeniul de aplicare a legii respective.
30. Rezulta ca reclamanta nu a avut acces la o instanta decat pentru a-i fi declarate actiunile inadmisibile prin efectul dispozitiilor legale.
31. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca a fost incalcat articolul 6 A� 1 din Conventie ca urmare a absentei accesului la o instanta in ceea ce o priveste pe reclamanta.

II. Cu privire la celelalte incalcari pretinse
32. Tot in temeiul articolului 6 A� 1 din Conventie, reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau de a-i fi solutionata cauza intr-un termen rezonabil, avand in vedere durata globala a tuturor procedurilor prin care a incercat sa obtina restituirea imobilului.
33. Curtea observa ca reclamanta sau autorii sai au initiat, in scopul recuperarii imobilului, 3 proceduri distincte. Presupunand ca termenul de 6 luni a fost respectat pentru ultimele doua, durata fiecareia nu pare a fi excesiva in raport cu criteriile consacrate de Curte in jurisprudenta sa, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, precum si miza litigiului pentru persoana in cauza [Frydlender impotriva Frantei (MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII, si Cocchiarella impotriva Italiei (MC), nr. 64886/01, pct. 121, CEDO 2006-V].