Medic rezident. Act aditional incheiat la contractul de munca

Potrivit art. 3 alin. 2 Codul Muncii "orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze", iar potrivit alin. 3 "nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi aceasta".

In speta, actul aditional incheiat intre medicul rezident si spital, s-a dorit a fi o modalitate de fidelitate a primului. Dar, cata vreme pe perioada cat s-a desfasurat specializarea, cheltuielile de specializare, au fost suportate nu de spitalul de la care medicul a plecat, ci de Statul Roman prin Ministerul Sanatatii Publice, care gestioneaza sistemul public de sanatate, simpla plecare sau reintoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare, nu poate activa clauza cuprinsa in actul aditional, decat in masura in care plecarea medicului s-ar realiza catre un sistem privat de sanatate, angajatorul nesuferind nici un prejudiciu care sa trebuiasca a fi reparat.

Pe de alta parte, clauza cuprinsa in actul aditional la contractul de munca este absolut abuziva, pentru modalitatea in care ajunge sa fie incheiata, pe de o parte, si, pentru ca urmareste, nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cat mai mult "legarea medicului de un anumit spital" dintr-o anumita localitate, fara ca pentru aceasta limitare a dreptului de a-si alege singur locul de munca sa se prevada si o renumerare corespunzatoare.

Decizia civila nr. 964/R/5 iunie 2008, dosar nr. 4077/83/2007 a Curtii de Apel Oradea.

S-a constatat ca, prin Sentinta civila nr. 342 din 18 februarie 2008, Tribunalul Satu-Mare in dosar nr. 4077/83/2007, a admis actiunea civila formulata de reclamantul S.O. Negresti Oas impotriva paratei M.M. si in consecinta a fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 38.772 RON reprezentand despagubiri contractuale, fara cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta astfel, din probele administrate in cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele imprejurari factuale relevante:

La data de 05.04.2000 intre S.O. Negresti-Oas si d-na M.M. se incheie Contractul Individual de Munca nr. 1486 (fila 4 din dosar); la aceeasi data, intre partile Contractului Individual de Munca se incheie si un act aditional (fila 5 din dosar), prin care d-na M.M. isi asuma obligatia de a functiona ca specialist pe postul pe care a fost incadrata o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specializarii, iar in cazul nerespectarii acestei obligatii se obliga sa plateasca S.O. Negresti-Oas o despagubire echivalenta cu 36 de salarii medii pe economie la momentul renuntarii; la data de 06.06.2006, prin cererea inregistrata sub nr. 1996 (fila 8 din dosar), d-na M.M., medic specialist anatomie patologica, solicita conducerii S.O. Negresti-Oas aprobarea incetarii contractului de munca . Prin Dispozitia nr. 58/07.06.2006 emisa de Spitalul O.N. Oas in temeiul art. 79 alin. 7 Codul Muncii s-a dispus incetarea contractului de munca al d-nei doctor M.M. incepand cu data de 01.06.2006, conform inscrierilor de la pozitia 41 din carnetul de munca .

Situatiei de fapt conturate prin insumarea elementelor de ordin factual aratate mai sus ii sunt aplicabile urmatoarele dispozitii legale:

In baza art. 295 alin. 1 Codul Muncii se prevede ca: "dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile".

In baza art. 969 alin. 1 Cod Civil se prevede ca: "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".

In baza art. 1021 Cod Civil se prevede ca: "intr-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept . Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta parte a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune-interese . Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionare".

In baza art. 1066 Cod Civil se prevede ca: "clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i".

In baza art. 1068 Cod Civil se prevede ca: "creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau indeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligatiei principale".

In baza art. 1069 Cod Civil se prevede ca: "clauza penala este o compensatie a daunelor interese, ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale".

Art. 3 alin. 5 din O.U.G. nr. 58/2001: "dupa obtinerea titlului de medic specialist, acestia sunt obligati sa lucreze cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare finantarii rezidentiatului in specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs".

Art. 3 alin. 6 din O.U.G. nr. 58/2001: "nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea materiala a rezidentului".

In urma aplicarii dispozitiilor legale incidente la situatia de fapt ce rezulta din dovezile administrate, tribunalul conchide ca pretentia reclamantului este justificata.

Partea parata si-a asumat in mod expres si neechivoc, prin incheierea actului aditional la Contractul Individual de Munca, obligatia de a functiona ca medic specialist la S.O. Negresti-Oas o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specializarii si si-a incalcat aceasta indatorire in momentul in care a solicitat conducerii S.J. Satu-Mare incetarea Contractului Individual de Munca (06.06.2006). Conform clauzei cuprinse, de asemenea, in actul aditional (art. 2), in situatia in care parata nu-si indeplineste indatorirea descrisa anterior, se obliga sa plateasca spitalului reclamant o despagubire egala cu nivelul a 36 de salarii medii lunare din momentul incetarii raporturilor de munca . Aceasta prevedere contractuala reprezinta, in ultima analiza, o clauza penala in intelesul dat de doctrina juridica si de jurisprudenta art. 1066 Cod Civil si realizeaza in fapt o determinare a intinderii raspunderii partilor in caz de neexecutare a unei obligatii asumate. Asa fiind, pretentia spitalului apare ca fiind intemeiata, partile contractante avand posibilitatea legala de a negocia clauze contractuale prin care sa agraveze raspunderea debitorului obligatiei in caz de neexecutare.

Conform dispozitiilor art. 71 din Legea nr. 10/1972, art. 21 din Legea nr. 1/1970 si art. 82 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 1999, 2000, in vederea formarii profesionale, partile aveau posibilitatea de a incheia acte aditionale la contractul de munca, in care sa se prevada obligatia salariatului de a suporta cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala, in cazul neindeplinirii conditiei de a lucra o anumita perioada la unitatea angajatoare, ulterior finalizarii studiilor.

Parata invoca nulitatea actului aditional incheiat cu S.N. Oas, pentru ca nu este precizat Contractul Individual de Munca fata de care devine aditional. Instanta apreciaza ca aceasta omisiune nu afecteaza valabilitatea actului aditional, atata timp cat se precizeaza ca este aditional la Contractul Individual de Munca, iar intre partile in litigiu s-a incheiat un singur contract de munca . De altfel, si prin declaratia autentificata la Biroul Notarului Public din Negresti-Oas sub nr. 1070/05.04.2000, parata se obliga sa lucreze cel putin 5 ani la unitatea reclamanta, dupa absolvirea rezidentiatului, iar in cazul neexecutarii acestei obligatii, sa restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate de unitate pentru perioada rezidentiatului, inclusiv penalitatile.

O.U.G. nr. 58/2001, aprobata cu modificarile si completarile prin Legea nr. 41/2002 la art. 3 alin. 5 si 6, stabileste cadrul general al incheierii unor acte aditionale in maniera celui subscris de catre partile acestui conflict de munca, dar chiar si in absenta normelor cuprinse in O.U.G. nr. 58/2001, actul aditional subscris de catre parti este valabil. Conform art. 295 alin. 1 Codul Muncii, dispozitiile legislatiei muncii se completeaza cu dispozitiile legislatiei civile, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, si, in consonanta cu art. 969 alin. 1 Cod Civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. In mod evident, Codul Civil roman, inspirandu-se din Codul Napoleonian, consacra, preluand din gandirea vremii teoria autonomiei de vointa, principiul libertatii contractuale, potrivit caruia partile au posibilitatea sa incheie orice conventie gasesc de cuviinta, sub rezerva respectarii dispozitiilor legale imperative (art. 969 alin. 1 Cod Civil) si a legilor care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri (art. 5 Cod Civil). Cum actul aditional incheiat de catre parti nu infrange nici o norma juridica cu caracter imperativ si nici o lege care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri, acesta are putere de lege intre partile contractante si ele sunt datoare sa-l execute, in caz contrar, antrenandu-se raspunderea contractuala, inclusiv sub forma clauzei penale.

Impotriva acestei sentinte, in termen si scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs parata M.M., solicitand in principal casarea hotararii si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Cluj, iar in subsidiar, modificarea acesteia in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta, cu cheltuieli de judecata .

In dezvoltarea motivelor de recurs s-a invederat ca hotararea atacata este nelegala, reclamantul nu a probat existenta vreunui prejudiciu in patrimoniul sau, iar aplicarea gresita a legii de catre prima instanta, consta in acordarea unei interpretari eronate a clauzei penale asumate de recurenta.

Recurenta mai arata ca, Contractul Individual de Munca nr. 1486 din 05.04.2000 a fost semnat de parti sub imperiul legislatiei in vigoare de la data incheierii lui, de aceea nu poate fi argumentata legalitatea clauzei penale prin incidenta unei ordonante de guvern intrata in vigoare ulterior incheierii actului si abrogata aproape imediat in privinta sanctiunii celor 36 de salarii.

Actul aditional, sustine recurenta, este un act nul de drept la data incheierii lui, pentru lipsa capacitatii partilor de a reglementa intr-un domeniu de aplicare a legii organice si nu poate fi validat prin aplicarea conditiilor de existenta modificate ulterior.

Pe de alta parte, pregatirea rezidentilor nu este o formare la initiativa angajatorului si nu era nici facultativa, ci aceasta se constituie intr-o etapa de formare obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic reglementata prin lege, iar participarea la forma de pregatire a rezidentilor nu presupune scoaterea partiala sau integrala din activitate a salariatului, ci participarea in cadrul programului normal de munca, iar prestarea unei munci trebuie remunerata.

Se mai invedereaza ca fondurile pentru plata drepturilor salariale ale recurentei nu au fost alocate din bugetul reclamantului, astfel ca acestuia nu i s-a creat nici un fel de prejudiciu, iar prin actul aditional se tinde la ingradirea unui drept recunoscut de lege, si anume, dreptul la demisie, drept care duce la ingradirea unui drept consacrat in Legea fundamentala la art. 41. Daca este interzis dreptul la demisie, ca un corolar este interzis si dreptul la libera alegere a locului de munca, ori acest lucru este inadmisibil.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 3, 7 si 9 Cod Procedura Civila.

In sedinta publica din 3 iunie 2008, recurenta, prin reprezentantul sau, nu a mai sustinut motivele de casare referitoare la exceptia de necompetenta teritoriala a primei instante in solutionarea prezentei cauze .

Prin intampinarea depusa la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de fata, cu cheltuieli de judecata .

Verificand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, conform art. 306 coroborat cu art. 304¹ Cod Procedura Civila, Curtea de Apel Oradea a retinut urmatoarele:

La data de 5 aprilie 2000, intre parti s-a incheiat Contractul Individual de Munca nr. 1486/2000, la aceeasi data fiind incheiat si actul aditional potrivit caruia recurenta se obliga ca dupa obtinerea specializarii sa lucreze efectiv o perioada de 5 ani ca specialist pe postul obtinut, in caz contrar sa plateasca o despagubire echivalenta a 36 de salarii medii pe economie la momentul renuntarii.

Prin cererea inregistrata sub nr. 1996/06.06.2006 recurenta, in calitate de medic specialist anatomie patologica, a solicitat conducerii S.O. Negresti-Oas, aprobarea incetarii raporturilor de munca, iar prin Dispozitia nr. 58/07.06.2006 s-a dispus incetarea contractului de munca, in baza art. 79 alin. 7 Codul Muncii, incepand cu data de 1 iunie 2006.

Problema care se ridica este aceea daca in cazul acestor raporturi de munca, partile au libertatea de a negocia pe orice aspect, in speta, pe locul muncii si in baza unui consimtamant liber exprimat.

Din modul de redactare a Codului Muncii, sub aspectul limitarii drepturilor salariatului, se constata ca sunt permise, insa ele trebuie sa aiba o justificare, sa fie necesare, sa raspunda unui interes general si sa fie remunerate in mod corespunzator pentru a asigura o acoperire echitabila a prejudiciului pe care il incearca salariatul din pricina limitarii respective.

In cazul de fata, actul aditional s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor. Dar, cata vreme pe perioada cat s-a desfasurat specializarea, cheltuielile de specializare au fost suportate nu de spitalul de la care a plecat recurenta pentru specializare, ci de Statul Roman prin Ministerul Sanatatii Publice, care gestioneaza sistemul public de sanatate, simpla plecare sau reintoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare, nu poate activa clauza cuprinsa in actul aditional, decat in masura in care plecarea medicului s-ar realiza catre un sistem privat de sanatate.

Cat timp el continua sa profeseze tot in sistemul public de sanatate, chiar daca la un alt spital, nu se poate retine ca spitalul de la care a plecat pentru a se specializa a suferit un prejudiciu care sa trebuiasca sa fie reparat.

Este adevarat ca S.O. Negresti-Oas poate sa sustina ca s-a bazat pe faptul ca vor avea un medic specialist intr-un anumit domeniu, si ca prin faptul ca medicul specialist nu s-a mai intors la acest spital pacientii din zona arondata acestui spital vor fi lipsiti de serviciile lui.

Aceasta insa este o problema a modului de gestionare a sistemului public de sanatate al Statului Roman, pe de o parte, si nu a spitalului, iar pe de alta parte, cat timp acel medic specialist isi pastreaza activitatea tot in sistemul public de sanatate, chiar daca la un alt spital, serviciile sale se intorc catre aceeasi categorie de asigurati, insa dintr-o alta zona .

In fine, nu este lipsit de importanta a fi analizat si modul in care medicul ajunge sa incheie acel act aditional la contractul de munca, atunci cand merge pentru specializare. In primul rand, acel act aditional este mai mult un contract de adeziune, deci nu se poate pune problema sa se poata negocia intinderea prejudiciului (de exemplu, mai putin de 36 de salarii sau o alta modalitate de despagubire) si este mai degraba impus medicului ca o conditie pentru a putea sa mearga la specializare, perspectiva din care apare ca fiind o clauza absolut abuziva, mai ales ca implicand o limitare a dreptului la munca, nu asigura si o remunerare corespunzatoare a salariatului a carui drept este supus acelei limitari, astfel incat critica recurentei este fondata sub acest aspect.

In plus, pe toata perioada cat s-a specializat, medicul a desfasurat o activitate medicala intr-un spital public, asa incat este firesc ca el a fost salarizat pentru munca prestata, dar asa cum s-a aratat mai sus, salarizarea nu s-a facut din bugetul S.O. Negresti-Oas, ci ea a fost asigurata de Ministerul Sanatatii Publice, situatie in care intimatul-reclamant nici macar nu poate sa justifice prejudiciul reclamat, salariile fiind oricum remuneratia pentru ceea ce a prestat efectiv recurenta, iar alte cheltuieli nu au fost invocate de catre intimat .

Asa fiind, clauza cuprinsa in actul aditional la contractul de munca este absolut abuziva, pentru modalitatea in care se ajunge sa fie incheiata, pe de o parte, si pentru ca urmareste, nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cat mai mult "legarea" medicului de un anumit spital dintr-o anumita localitate, fara ca pentru aceasta limitare a dreptului de a-si alege singur locul de munca sa se prevada si o remunerare corespunzatoare, aspecte fata de care apararile intimatului formulate prin intampinare apar ca nefondate, nefiind respectate prevederile art. 948 Cod Civil, clauza fiind abuziva si chiar imorala, iar prin O.U.G. nr. 259/2000 si asimilarea cu prevederile art. 195 din Codul Muncii, sunt distorsionat intelese si aplicate, in cadrul contractelor de scolarizare, angajatorul investeste in salariatul sau trimitandu-l la cursuri (pe care le si plateste) si dandu-i in continuare salariul desi nu munceste, iar pentru acesti bani ii limiteaza dreptul de miscare pe o perioada .

Fata de toate cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea, in temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, a admis ca fondat recursul civil de fata, a modificat in tot Sentinta civila nr. 342/2008 a Tribunalului Satu-Mare, in sensul ca a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamant, iar in baza art. 274 Cod Procedura Civila, l-a obligat pe acesta la 800 lei cheltuieli de judecata in favoarea recurentei, reprezentand onorariu avocatial.