Santaj. Elemente constitutive

Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constituie infractiunea de santaj, constrangerea unei persoane, prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Prin urmare, fapta inculpatului de a constrange partea vatamata, prin amenintarea cu moartea a sa si a membrilor familiei sale, sa ii dea o suma de bani, in scopul de a dobandi in mod injust aceasta suma de bani, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de santaj prevazuta in art. 194 alin. (1) C. pen. Pentru existenta infractiunii de santaj nu este necesar ca partea vatamata sa dea inculpatului suma de bani ceruta, elementele constitutive ale infractiunii fiind intrunite chiar daca suma de bani nu a fost efectiv data, deoarece santajul este o infractiune indreptata, in principal, impotriva libertatii morale a persoanei, libertate incalcata prin simplul fapt al constrangerii acesteia sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva impotriva vointei sale.

----------------

Prin sentinta penala nr. 39 din 11 martie 2008 a Tribunalului Buzau, inculpatul V.M. a fost condamnat in baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane si in baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru savarsirea infractiunii de santaj in forma continuata.
Prin decizia nr. 87 din 9 iunie 2008 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau si de inculpatul V.M.
Impotriva acestei decizii, in termen legal, a declarat recurs inculpatul V.M. care, prin aparatorul ales, a invocat cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

In principal, inculpatul a sustinut ca, in cauza, s-a comis o grava eroare de fapt, avand drept consecinta gresita sa condamnare pentru infractiunile de trafic de persoane si santaj, solicitand a se dispune achitarea sa, in conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., intrucat faptele nu exista.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand atat motivele de recurs invocate, cat si din oficiu ambele hotarari, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) si art. 3857 C. proc. pen., constata ca prima instanta a retinut, in mod corect, situatia de fapt si a stabilit vinovatia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate in cauza, dand faptelor comise de acesta incadrarea juridica corespunzatoare.

Astfel, din materialul probator administrat in cauza, respectiv din plangerea si declaratiile partii vatamate A.M., procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, declaratiile martorilor G.G., A.P., N.A., N.M., P.C., G.A. si S.M., procesele-verbale de redare a discutiilor telefonice inregistrate de partea vatamata, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate in mediu ambiental si inregistrate prin mijloace audio-video, in urma autorizarii Tribunalului Buzau, comunicarile Consulatului General al Romaniei din Milano, coroborate cu declaratiile inculpatului, a rezultat ca in primavara anului 2007 partea vatamata A.M. a fost recrutata, prin intermediul numitului G.G. (fostul ei concubin si fratele inculpatului) aflat in eroare de fapt, la solicitarea telefonica adresata din Italia de catre inculpatul V.M., pentru ca aceasta sa presteze serviciul de menaj la o persoana fizica, in schimbul unei remuneratii.

Inculpatul V.M. a avansat costul calatoriei din Romania pana in Italia, atat pentru partea vatamata, cat si pentru G.G., care a insotit-o pe aceasta pana in localitatea Firenze, unde cei doi au fost preluati de catre inculpat si condusi la locuinta din Montecatini Terme, unde inculpatul statea cu chirie la un cetatean italian. G.G. a parasit Italia dupa o zi, iar inculpatul a primit-o pe partea vatamata, pe care a prezentat-o cetateanului italian ca fiind o ruda de-a sa.

Dupa aproximativ 3 - 4 zile, cetateanul italian i-a precizat inculpatului ca nu mai are nevoie de serviciile de menaj ale partii vatamate, fiind nemultumit de aceasta.

Inculpatul V.M. a insistat ca partea vatamata sa ramana cu el in locuinta cetateanului italian, iar acesta a tolerat-o, considerand ca este ruda cu inculpatul, acceptand sa nu ii solicite chirie.
Ulterior, inculpatul i-a retinut partii vatamate actul de identitate si i-a cerut sa se prostitueze in beneficiul lui, sub pretextul datoriei pe care o pretindea de la aceasta, reprezentand costul calatoriei pana in Italia si cheltuielile de intretinere.

Neavand nicio suma de bani asupra sa si nici actul de identitate, partea vatamata a fost nevoita sa accepte solicitarea inculpatului, astfel ca a inceput sa practice prostitutia.
Inculpatul a beneficiat de banii obtinuti de partea vatamata din practicarea prostitutiei timp de o saptamana.

Martora S.M., care practica, de asemenea, prostitutia a aflat de la partea vatamata ca inculpatul o obliga sa se prostitueze pentru el. Intr-una din seri, partea vatamata, fiind amenintata de inculpat, a apelat-o telefonic pe martora si s-a deplasat la hotelul unde locuia aceasta. Martora a condus-o pe partea vatamata in acea noapte la postul de carabinieri din Montecatini Terme, unde s-a inregistrat plangerea penala pe care a formulat-o impotriva inculpatului pentru constrangere la prostitutie si santaj.

Desi organele de politie din Italia s-au deplasat a doua zi dimineata la locuinta inculpatului, acesta parasise imobilul, intuind ca partea vatamata nu s-a intors in cursul noptii la domiciliu, intrucat l-a denuntat autoritatilor.
Din probele administrate in cauza a rezultat ca, prin practicarea timp de 6 zile, de catre partea vatamata, a prostitutiei, inculpatul a beneficiat de suma de 1500 de euro.
La intoarcerea partii vatamate in Romania, in toamna anului 2007, inculpatul a amenintat-o telefonic cu moartea, asa cum rezulta din transcrierile convorbirilor telefonice depuse la dosar, solicitandu-i sa-i restituie suma de 400 de euro, pe care a invocat-o cu titlu de datorie .
Toate aceste amenintari i-au creat partii vatamate o stare de temere, aceasta fiind nevoita sa paraseasca pentru o vreme domiciliul.
Ulterior, cu consimtamantul partii vatamate, s-a realizat un flagrant - sub aspectul infractiunii de santaj - inculpatul fiind surprins de catre organele de urmarire penala dupa ce a primit suma de 400 de euro de la partea vatamata.
In aceste conditii, sustinerile inculpatului in sensul ca nu a constrans-o pe partea vatamata sa practice prostitutia si sa-i remita banii incasati nu are suport probator in cauza.
Cu privire la incadrarea juridica data faptelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca latura obiectiva a infractiunii prevazute in art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cuprinde doua tipuri de activitati strans legate intre ele, un tip de activitate principala si un tip de activitate secundara. Primul tip de activitate se realizeaza prin una dintre urmatoarele actiuni: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane in scopul exploatarii ei. Activitatea secundara si care constituie, de fapt, mijlocul de realizare a actiunii principale, se realizeaza la randul ei prin: amenintare, violenta, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate, profitare de imposibilitatea persoanei de a se apara sau de a-si exprima vointa .

Legea nu cere, insa, ca exploatarea persoanelor traficate sa se realizeze in fapt, aceasta conditie fiind ceruta numai ca scop urmarit de inculpat si nu ca scop pe care trebuie sa-l realizeze inculpatul.

Din probele administrate in cauza a rezultat ca partea vatamata A.M. a fost constransa de inculpat sa practice prostitutia, iar banii castigati erau luati in totalitate de inculpat.
Realizand exploatarea partii vatamate in folosul sau, inculpatul se face vinovat de savarsirea infractiunii de trafic de persoane .
Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, in mod corect, ambele instante au retinut in sarcina inculpatului savarsirea infractiunii prevazute in art. 194 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constituie infractiunea de santaj, �constrangerea unei persoane, prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.�
Caracteristic infractiunii de santaj este faptul ca libertatea morala a persoanei, adica posibilitatea acesteia de a lua hotarari si de a se manifesta in conformitate cu propria sa vointa, este incalcata prin constrangerea ei la o anumita comportare, prin determinarea ei, cu ajutorul violentei, sa suporte o anumita consecinta pagubitoare. Daca prin aceasta se urmareste dobandirea, in mod injust, a unui folos, fapta prezinta o periculozitate proprie, mai mare si distincta in raport cu cea a infractiunii de amenintare prevazuta in art. 193 C. pen., care aduce si ea atingere libertatii de vointa si de actiune a persoanei. De aceea, o astfel de fapta a fost incriminata distinct, in dispozitiile art. 194 C. pen., sub denumirea de �santaj.�

Constrangerea la care se refera textul de lege, exercitata fie prin violenta, fie prin amenintare, trebuie sa aiba ca obiect determinarea victimei sa dea (sa efectueze un act de remitere), sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si sa fie de natura a produce celui impotriva caruia se exercita o stare de temere.
Pentru existenta infractiunii de santaj nu este necesar ca persoana constransa sa satisfaca pretentia faptuitorului, adica sa dea ceea ce acesta ii cere, infractiunea subzistand indiferent de aceasta imprejurare, deoarece santajul este o infractiune indreptata, in principal, impotriva libertatii morale a persoanei, libertate incalcata prin simplul fapt al constrangerii acesteia sa faca sau sa nu faca ceva impotriva vointei sale.

In speta, constrangerea de catre inculpat prin amenintarea cu moartea a partii vatamate A.M. si a membrilor familiei acesteia, fapt ce a determinat-o sa paraseasca pentru o perioada domiciliul, in situatia neremiterii sumei de 400 de euro, a fost un act de natura sa inspire acesteia temere, fiindu-i adusa astfel o atingere libertatii sale morale, respectiv posibilitatii de a se manifesta in conformitate cu propria sa vointa, elementele constitutive ale infractiunii de santaj fiind astfel realizate.

In consecinta, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M.