Recurarea hotararilor pronuntate in apel. Recurs in interesul legii promovat

Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a promovat recurs in interesul legii cu privire la incidenta art. 385 indice 9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedura penala in ipoteza particulara a recurarii hotararilor pronuntate in apel pentru motivul gresitei aplicari a art. 181 din Codul penal sau, dimpotriva, al neaplicarii acestei dispozitii.

Va prezentam in continuare textul integral al RIL-ului;

C a t r e

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
In temeiul art.4142 alin.1 din Codul de procedura penala si art.25 lit.a din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, declar
RECURS IN INTERESUL LEGII
privind incidenta art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedura penala in ipoteza particulara a recurarii hotararilor pronuntate in apel pentru motivul gresitei aplicari a art. 181 din Codul penal sau, dimpotriva, al neaplicarii acestei dispozitii.

Analiza practicii judiciare releva, in problematica enuntata, mai multe orientari, astfel :
1. Intr-o prima abordare jurisprudentiala, fie invocand expres dispozitiile art.3859 pct.18 din Codul de procedura penala, fie nefacand nicio referire la vreun caz de casare, instantele au apreciat ca problema aplicarii sau nu a dispozitiilor art.181 alin.1 din Codul penal poate fi analizata in recurs (Anexele 1 - 18).
2. Alte instante au apreciat insa ca pct.18 din alin.1 al art.3859 din Codul de procedura penala vizeaza exclusiv eroarea grava de fapt cu consecinta pronuntarii unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare, astfel incat motivul invocat nu se incadreaza in cele expres si limitativ prevazute de legiuitor, scapand cenzurii instantei de recurs (Anexele 19 - 24).
*
* *
Apreciez ca se impune adoptarea primei solutii jurisprudentiale.
Intr-o maniera generalizatoare se afirma ca recursul este o cale de atac devolutiva exclusiv in drept . Consecinta este aceea ca in recurs nu se poate verifica masura in care faptele au fost retinute de instanta de fond; instanta de recurs nu are competenta de a da o noua apreciere probelor administrate si, deci, nici posibilitatea de a stabili faptele altfel decat au fost stabilite de instanta de fond .
Intr-adevar, potrivit actualei reglementari recursul este o cale de atac predominant de drept, devoluand instantei de recurs numai problemele de drept ale solutiei criticate. Acest caracter cunoaste si doua exceptii : art.3859 pct.14 � cand s-au aplicat pedepse gresit individualizate in raport cu prevederile art.72 din Codul penal sau in alte limite decat cele prevazute de lege si art.3859 pct.18 � cand s-a comis o eroare grava de fapt, avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau condamnare.
Aceste doua cazuri de casare reprezinta acele situatii in care instanta de recurs verifica nu doar legalitatea hotararii atacate, ci si temeinicia acesteia. In consecinta, recursul are si un caracter devolutiv in fapt, limitat.
Chestiunea daca aplicarea gresita sau neaplicarea art.181 din Codul penal poate constitui cazul de casare prevazut de art.3859 pct.18 din Codul de procedura penala nu a primit o solutionare unitara.
Contestarea acestei posibilitati este argumentata prin aceea ca aprecierea data de prima instanta, in sensul ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, este o apreciere de fapt, fiindu-i interzisa instantei de recurs reluarea acesteia. Astfel, s-ar admite ca instanta de recurs sa faca o noua apreciere a probelor, a existentei sau inexistentei unor conditii, criterii .
Cazul de casare prevazut de art.3859 pct.18 presupune, ca premisa de aplicare, existenta unei erori in stabilirea faptelor, aceasta eroare sa aiba caracter grav si sa produca consecinta pronuntarii unei hotarari gresite, de achitare sau condamnare.
Cu privire la prima conditie � existenta unei erori in stabilirea faptelor � se impun urmatoarele precizari.
Aceasta eroare nu poate proveni din omisiunea administrarii unor probe, ci rezulta din probele administrate in cauza; ea trebuie constatata din compararea faptelor retinute cu probele existente, comparatie care sa conduca la concluzia ca situatia de fapt este alta decat cea retinuta de instanta de judecata .
Totodata, o asemenea eroare nu poate proveni din aprecierea incompleta sau gresita a probelor. Aceasta apreciere, de principiu, nu este cenzurabila de catre instanta de recurs; totusi, prin exceptie, cenzura instantei de recurs este permisa atunci cand s-a produs o denaturare vadita de probe.
Aceasta denaturare determina fie retinerea unei imprejurari esentiale care nu este confirmata de probe, fie neretinerea unei astfel de imprejurari, desi aceasta era confirmata de probe.
In acest context, doctrinar si jurisprudential s-a apreciat ca exista o eroare grava de fapt ori de cate ori este evidenta stabilirea faptelor in existenta sau inexistenta lor, in natura lor ori in imprejurarile in care au fost comise, fie prin neluarea in considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea continutului acestora, cu conditia sa fi influentat asupra solutiei adoptate.
Prin urmare, interpretarea data erorii grave de fapt nu este una caracterizata prin formalism.
Or, aprecierea gradului de pericol social al unei fapte poarta, intr-o prima etapa, asupra existentei, naturii si imprejurarilor obiective si subiective ale acestei fapte .
In masura in care este evidenta stabilirea denaturata a acestor aspecte, apreciem ca exista o eroare grava de fapt .
O a doua etapa in aprecierea gradului de pericol social, dupa stabilirea corecta a elementelor anterior precizate, o constituie un proces de apreciere, de valorizare a acestora, realizat pe baza probelor administrate. Cu privire la procesul de apreciere se impune urmatoarea precizare, avand in vedere ca acesta este considerat a fi exclus de sub cenzura instantei de recurs.
Astfel, consideram ca trebuie sa se tina seama de urmatorul mecanism : aprecierea are loc pe baza de probe, iar daca probele sunt denaturate in mod evident (de pilda, se considera ca reflecta o realitate care, realmente, nu exista � o fisa de cazier este invocata ca demonstrand lipsa de antecedente penale cand, in realitate, probeaza contrariul) cu necesitate si aprecierea va fi denaturata.
Prin urmare, excluderea aprecierii probelor de la cenzura instantei de recurs trebuie privita cu aceasta rezerva . Ceea ce este exclus instantei de recurs este reprezentat de parcursul subiectiv al aprecierii, nu insa si componenta obiectiva a acestei aprecieri si care reprezinta, asa cum am identificat-o in cele ce preced, prima etapa in procesul complex al aprecierii gradului de pericol social.
Aceasta semnifica faptul ca, in masura in care procesul subiectiv sau judecata de valoare este rezultatul unei denaturari a probelor, va exista eroarea grava de fapt .
Apreciem ca aceasta corespunde explicitarii lipsite de un formalism ineficient pe care, asa cum am precizat, doctrina si jurisprudenta au dat-o chestiunii in discutie.
Sub acest aspect se impune si sublinierea punctului de vedere al lui Traian Pop : �Este rational si juridic ca interesul superior al justitiei � constatarea adevarului � sa prevaleze formalismului procesual. Legea si justitia nu se pot preta la acoperirea neadevarurilor cand striga contra lor eroarea grosiera, numai pentru teoria separatiunii intre fapt si drept . Ce drept poate fi acela care este asezat pe un drept a carui gresita constatare sare in ochi, tulbura spiritul omului, constituie o aberatie, loveste realitatea evidenta sau este contrazis de adevaruri necontestate.�.
De altfel, caracterul pur formal al cazurilor in care se poate face recurs indicate in art.3859 din Codul de procedura penala a fost infirmat recent si prin decizia nr.28 din 2 iunie 2008 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie emisa in aplicarea acestor dispozitii procedurale, dupa abrogarea pct.171 prin Legea nr.356/2006.

*
* *

Avand in vedere cele expuse, solicit sa constatati ca aceasta problema de drept a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa stabiliti modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale.

PROCUROR GENERAL,
Laura Codruta K�vesi
____________
[1] padopol, Nota la decizia nr.347/1996 a Curtii de Apel Bucuresti in Culegere de practica judiciara, 1996, Editura Holding Reporter, pag.253; Gr.Theodoru, Recursul partii civile. Inlaturarea provocarii. Eroare grava de fapt . Reactualizarea despagubirilor civile, Revista de drept penal 3/1995, pag.106;
[2] heodoru, Teoria si practica recursului penal, Editura Hamangiu, 2007, pag.372.