Conflict de munca. Plati compensatorii cuvenit salariatului disponibilizat

Neinserarea in contractul colectiv la nivel de unitate a obligatiei de a se acorda plati compensatorii salariatilor disponibilizati nu exonereaza unitatea de a aplica dispozitiile legale in vigoare la nivel de ramura, respectiv la nivel national, consacrate in acte normative privind protectia sociala a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

***

Reclamanta G.C. a chemat in judecata pe parata S.C. �F� SA solicitand, in temeiul art.73 din Legea nr.168/1999, a contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2000 si a contractului colectiv de munca la nivel de grupuri de unitati, societati comerciale, statiuni de cercetare si productie, unitati bugetare din domeniul agriculturii si alimentatiei pe anul 2000, obligarea la plata unei sume de 10-20 salarii medii pe unitate, reprezentand plati compensatorii, datorate incetarii raportului sau de munca in baza art.130 (1) lit.a din Codul muncii, in urma deciziei nr.216/29.09.2000 emisa de parata.

Prin sentinta civila nr.4456/19.04.2001, Judecatoria Sectorului IV Bucuresti a admis cererea si a obligat parata la plata sumei de 25.546.770 lei reprezentand plati compensatorii.

In motivarea acestei solutii s-a retinut ca parata nu a respectat cadrul legislativ existent privind plata unor compensatii banesti in cazul disponibilizarii personalului, astfel incat, conform art.94 alin.2 din Contractul colectiv de munca la nivel de grupuri de unitati, parata a fost obligata sa achite contravaloarea a 10 salarii medii pe unitate .

Recursul declarat de parata a fost admis prin decizia civila nr.1103 din 26 iulie 2001 a Tribunalului Bucuresti, sectia a V a civila si de contencios administrativ care a respins actiunea ca nefondata.

In esenta, in motivarea deciziei, s-a retinut ca in lipsa negocierii intre patronat si sindicat la nivel de unitate, contractul colectiv la nivel de ramura nu era direct aplicabil.

Aceasta ultima decizie a fost atacata prin prezentul recurs in anulare, in care se sustine ca s-au eludat dispozitiile Ordonantei de Guvern nr.98/1999 completate cu cele ale O.G. nr.185/1999 si O.G. nr.77/2000 potrivit carora patronul are obligatia de a acorda salariatilor disponibilizati platile compensatorii reprezentand echivalentul a 10-20 salarii.

Recursul in anulare este fondat.
Reclamanta a fost angajata ca vanzatoare la S.C. �F� SA, in baza unui contract de munca pe durata nedeterminata.

Prin decizia nr.216 din 29 septembrie 2000, in baza Protocolului nr.8/28.09.2000 incheiat cu reprezentantii salariatilor, S.C. �F� SA a desfacut reclamantei contractul de munca in baza art.130 (1) lit.a din Codul muncii. Astfel cum rezulta din ansamblul probelor dosarului, cu aceeasi ocazie au fost concediati 120 de salariati ai unitatii.

Ca atare, erau incidente dispozitiile OUG nr.98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, completate cu OUG nr.185/1999 si OUG nr.77/2000.

Potrivit acestor acte normative, care reglementeaza cadrul general al protectiei sociale a persoanelor disponibilizate, salariatii disponibilizati prin concedieri colective beneficiaza de plati compensatorii daca au fost incadrati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata si au o vechime in munca, la angajatorul care i-a disponibilizat, de minimum 6 luni, realizata in ultimele 12 luni inaintea disponibilizarii.

Cadrul concret pentru fiecare ramura, grup de unitati a fost reglementat, pe anul 2000, prin Contractul colectiv de munca, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a V a, nr.3/3 mai 2000.

Conform art.94 alin.2 din acest act normativ, �in cazul disponibilizarilor de personal, la initiativa patronatului, din motive de eficientizare economica, restructurari, reorganizari, modernizare (...) se asigura protectia sociala a salariatilor, care se face prin negociere intre parti, patronat-sindicat, a unor plati compensatorii cuprinse intre 10-20 salarii medii pe unitate�.

Din protocolul nr.7/2000, la care au participat reprezentantii conducerii executive si ai sindicatului rezulta ca situatia financiara grava a unitatii a determinat concedierea colectiva a 120 de salariati.

Neinserarea in contractul colectiv la nivel de unitate a obligatiei de a se acorda plati compensatorii salariatilor disponibilizati nu exonereaza unitatea de a aplica dispozitiile legale in vigoare la nivel de ramura, respectiv la nivel national, consacrate in actele normative anterior mentionate.

Cum potrivit art.75 din Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (in vigoare la data investirii instantei de fond) ca si art.287 din noul Cod al muncii, sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, iar in speta acesta nu a dovedit ca ar fi avut loc negocieri potrivit legii privind cuantumul platilor compensatorii, gresit a fost admis recursul impotriva sentintei de fond, care apreciase in mod corect lipsa culpei reclamantei in neinserarea unei atari clauze in contractul colectiv de munca la nivel de unitate .

Pentru considerentele anterior expuse, conform art.3303, raportat la art.312 alin.2 si 314 C.proc.civ., recursul in anulare s-a admis, cu consecinta modificarii deciziei nr.1103/2001 a Tribunalului Bucuresti in sensul ca s-a respins recursul S.C. �F� SA impotriva sentintei civile nr.4456/2001 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.